EMILIAN, Ştefan (născut 8 august 1819, Bonţida, județul Cluj – mort 17 noiembrie 1899, Iași), profesor, matematician, arhitect, animator cultural. A fost crescut de un unchi al său, Vasile Toporea, zis Kertész, preot în Ocna Sibiului, apoi protopop la Sibiu. Din cauza acestei adopţiuni a fost trecut în documente şi cu numele Ştefan Emilian-Kertész (Kertes). În lucrarea Date istorice privitoare la familiile nobile române, Ioan Cavaler de Puşcariu* vorbeşte despre un „Kertes, dintre care protopopul greco-catolic din Sibiu şi fiul său inginerul în Iași”, aluzie evident greşită. Chiar şi la A. Bârseanu* confuzia persistă şi abia Iosif Blaga* în Anuarul din 1925 al liceului Andrei Şaguna va lămuri sursa acestei confuzii. A urmat liceul la Sibiu şi încă de când era elev a desenat în tuş o revistă. Expusă împreună cu lucrurile altor absolvenţi ai liceului, aceasta a fost văzută de un arhiduce aflat atunci la Sibiu, care i-a înlesnit obţinerea unei burse din partea Orfelinatului Terezianum din Sibiu pentru studiul picturii la Viena. În capitala imperiului a urmat între 1841-1845 Academia Artelor Frumoase, obţinând premiul I pentru arhitectură. Timp de trei ani a fost student şi la politehnică. Încă din timpul studiilor frecventa casa marelui comerciant Dumba, unde se făcea muzică aleasă, iar Ştefan Emilian cânta şi el la aceste reuniuni la pian, vioară, mandolină, armonică şi flaut. În 1847 este angajat la construirea clădirii Teatrului Naţional din București. În 1848 îl găsim în Ardeal, luând parte la revoluţie şi luptând alături de A. Iancu, după care ia calea pribegiei de frica represaliilor. La Ploieşti se întâlneşte cu Mişu Pop, cu care de altfel se şi înrudea. În toamna lui 1849 revine la Brașov, unde deschide un curs benevol de desen şi ştiinţe tehnice, iar în anul următor a fost numit profesor de matematică şi desen geometric la gimnaziul românesc din Brașov, unul dintre elevi fiindu-i şi T. Maiorescu, care va pleca însă la Viena după un an. La plecare i-a lăsat profesorului său un autograf cu următoarele cuvinte: „Să ne revedem în pace în România unită. 27 septembrie 1851”. A fost însărcinat să facă planurile clădirii actualului colegiu naţional Andrei Şaguna şi să execute construcţia acestuia. Pe de altă parte s-a preocupat şi de muzică, încă din 1849 începând, la iniţiativa şi în colaborare cu Iacob Mureşianu*, să compună muzica şi figurile dansului Romana, care a avut o carieră importantă în societatea culturală a veacului trecut. Aceasta a fost jucată pentru prima dată la Brașov cu ocazia carnavalului din 1850. Mai târziu, a compus alte două Romane, elogiate de compozitorul Iacob Mureşianu*. A compus şi a popularizat şi dansul Bătuta. Tot el propagă şi realizează planul teatrului de diletanţi şi compune muzică pentru următoarele vodeviluri: Muza de la Burdujeni, Piatra din Casă, Doi ţărani şi cinci cârlani, Carantina, ş.a. Din muzica acestor vodeviluri va compune Cuadrilul Reuniunei femeilor române şi Cuadrilul Diletantului. Interpreţii vodevilurilor au fost selectaţi dintre tinerii profesori şi fii de negustori braşoveni, alături de care nu putea lipsi şi Emilian Ştefan. Printre aceştia erau G. Ucenescu*, Dimitrie Cioflec*, G. Belissimus, Orghidan, Verzea, Popea. Acestui important moment al teatrului braşovean i-a lipsit din păcate un cronicar priceput. G. Bariţiu* a făcut unele cronici, dar destul de zgârcite până la întemeierea Societăţii pentru fond de teatru român (1870), momentul braşovean fiind unul din cele mai importante în dezvoltarea teatrului român din Ardeal. A colaborat la revistele Familia, Revista literară, Fântâna Blanduziei, Literatorul, Revista poporului, Foaia familiei, Foaia literară. A scris şi câteva poezii şi nuvele, aproape toate de inspiraţie erotică. A fost în raport de prietenie cu Bariţiu cu care a purtat o bogată corespondenţă şi a colaborat cu Gazeta de Transilvania. A colecţionat şi pus pe note melodii populare din Munţii Apuseni, de pe Crişuri şi din Bihor. Vreme de câţiva ani a dat peste 20 de reprezentaţii, în 1853 jucând, printre altele, Iorgu de la Sagadura. Aceste piese au fost jucate şi în alte oraşe ardelene, creându-se o adevărată mişcare animată de Ştefan Emilian, înfiinţându-se societăţi şi reuniuni de cântăreţi, care dădeau concerte şi reprezentaţii în folosul şcolilor, bisericilor, pentru ajutorarea şcolarilor, pentru fonduri de pensii etc. În 1858 a părăsit Brașovul, fiind chemat de caimacamul Conachi Vogoride al Moldovei ca profesor de desen şi geometrie descriptivă la Academia Mihăileană, predând şi la Şcoala militară şi tehnică. La Iași s-a întâlnit şi cu Ştefan Micle şi Ion Pop ce-i era cumnat. Atunci când se înfiinţează universitatea în 1860 cei trei vor fi fondatorii Facultății de Ştiinţe, Ştefan Emilian fiind primul profesor universitar român de geometrie descriptivă. La inaugurarea ei a fost însărcinat cu decorarea clădirii şi a sălii festive, iar pe basorelieful de pe soclul statuii lui Kogălniceanu din faţa Universității, este redată, după o schiţă a sa, şedinţa de inaugurare. La universitatea ieşeană, din 11 octombrie 1871, ţine cursul de arhitectură şi perspectivă ca suplinitor, catedrele fiind vacante. Într-o adresă din 18 februarie 1873 Gh. Panaitescu-Bardasare îl recomandă pe Ştefan Emilian pentru a preda perspectiva la Şcoala de Belle Arte din Iaşi, dar cererea nu este îndeplinită. În 1886 va tipări la Iași Cursul practic de perspectivă liniară, iar elevul său, E. Pangrati, mai târziu rectorul Universității din București, îi centrigrafiază cursul de geometrie descriptivă. În Iași a predat și la Școala militară de ofițeri și la Școala tehnică. Activitatea sa de arhitect este reprezentată, pe lângă instituţiile enumerate, şi de construcţia vechii fabrici de hârtie din Zărneşti, condusă de George Bariţiu, Institutul de anatomie din Iași, Biserica Lipovenească din Iași, după un proiect aprobat de Sinodul din Moscova, Biserica din comuna Bosia, județul Iași şi mai multe clădiri particulare. Ca arhitect a elaborat şi planul Capelei Sf. Gheorghe din Cimitirul Eternitatea din Iaşi construită între 1872-1873. Printre proprietarii caselor zidite de el se numără şi Iordache David, Bucur Popa, Samuel Gunes şi Radu Orghidan din Şchei. Concepe şi planurile destinate Institutului militar şi cazărmii din Sibiu. Sub supravegherea sa a fost renovat Palatul Calimachi, în prezent sediul Universității de medicină și farmacie din Iași, în care a funcționat universitatea ieșeană în primii ani de activitate. A făcut mai multe hotărnicii şi a început executarea planului oraşului Botoşani, în colaborare cu profesorul M. Ţoni şi a inginerului Gh. Duca. Lucrarea a fost întreruptă datorită unui litigiu cu primăria urbei, în ultimul an al vieţii fiind invitat, la cei 80 de ani ai săi, să realizeze proiectul catedralei din Sibiu, lucrarea pe care nu o mai poate realiza din cauza morţii. Împreună cu arhitectul austriac Joseph Heft a conceput planul după care a fost ridicat Teatrul Naţional din București. Practic a parcurs astfel de-a lungul carierei sale momentele clasicismului în arhitectură, de la cel al primelor asimilări, sintetizate în clădirea Liceului Şaguna, la acel „clasicism după clasicism” din preajma lui 1900. Mihai Ispir susţine că poate fi aşezat alături de un alt mare arhitect român, Al. Orăscu. Clădirea liceului Şaguna e tipică şi atipică pentru epoca în care s-a adăugat construcţiilor Brașovului. Planul în formă de U ca la o construcţie contemporană ce era palatul episcopal din Satu Mare. Mihai Ispir descrie clădirea: faţadele cu ordonanţa de pilaştri corintici colosali necanelaţi, amintire a barocului târziu clasicist în Transilvania, cu apareiajul Louis XVI al parterului corpului central, cu muchiile „rusticate”, cu „sprâncenele” drepte ale ferestrelor, susţinute de console. În casa sa şi a soţiei sale, Cornelia, din Iași şi-au găsit adeseori adăpostul şi sprijinul material I. Creangă, Eminescu, N. Beldiceanu, Miron Pompiliu, baritonul Popovici-Baireuth şi numeroşi studenţi ardeleni. I-a fost adversar lui T. Maiorescu. O stradă din Brașov din cartierul Tractorul îi poartă numele.
Opera: Cursu practic de perspectiva liniară, Iași, 1886, 36 p. + 20 tabele; Dama misterioasă, în Familia, XXXII, 1896, p. 15-16; Istoricul Renascerei jocurilor (danţurilor) noastre naţionale Romana, Romanaţu şi Bătuta, Iași, 1886, 18 p; La bal, în Familia, XXXII, 1896, 43, 44; O seară de vară la sat, [naraţiune], în Familia, XXXII, 1896, 42; [Poezii], în Familia, XXXII, 1896, p. 17, 25, 49; XXXIII, 1897, p. 352, 375, 423, 472, 524; Foaie literară, Oradea, I, 1897, p. 23, 25, 27, 30;
Referinţe: Evenimentul, Iași, nr. 1963, 1899, necrolog; Evenimentul, Iași, nr. 1965, 21 nov. 1899 [discursuri funerare ale lui A. D. Xenopol şi Netter); Anuarul lic. ort. rom. Andrei Şaguna, Brașov, 1925, p. XII; Gazeta de Transilvania, 3 iul. 1925, [în care sunt evocate figuri ardelene dispărute şi se publică două documente]; Puşcariu, Date; Bârseanu, A., Istoria, p. 583; Adamescu, Dicţionarul, p. 1627; Comănescu, C., Pictorul Mişu Pop, Brașov, 1932, p. 13; Myller, A., Schiţa desvoltării învăţământului matematic de la Universitatea din Iași, în Rev. Şt. V. Adamachi, 1935, XX, nr. 1, p. 3-9 [cuprinde succinte date biografice precum şi informaţia că unele din datele sale biografice se află în manuscris la Seminarul matematic din Iași]; Brediceanu, T., Romana-epoca şi istoricul acestui dans, în Gazeta de Transilvania, mart. 1941; Pop, Emil, Ioan Pop şi Ştefan Emilian, doi ctitori ai învăţământului ştiinţific din România, în Transilvania, nr. 3, 1944, p. 220-232; Idem, Ştefan Emilian 1819-1899, în Transilvania, nr. 8-9, 1944, p. 678–684 (cu portret); Idem, Ştefan Emilian (1819-1899), Sibiu, Dacia Traiană, 1944, 7 p. cu portret; Andonie, George Șt., Istoria matematicii în România, vol. I, București, Ed. Științifică, 1965, p. 195-196; Breazu, I., Studii de literatură română şi comparată, vol. I, Cluj, 1970, p. 148-156, capitolul Teatrul diletanţilor braşoveni [sunt enumerate piesele jucate, cu data reprezentaţiei]; Ivănescu, D., O scrisoare inedită de la G. Bariţiu [către Ştefan Emilian, 1863], în Revista Arhivelor, 1971, 48, nr. 2, p. 325–327; Dicționarul Literaturii Române de la origini până la 1900, Academia Română, București, p. 312 [cu bibliografie şi portret]; Maftei, Ionel, Personalități ieșene, vol. I, Iași, 1972, p. 229; Rogozea, Teofil, Construcţiile meşterului Nicoară din Săcele prezentate de arhitectul Ştefan Emilian în 1856, în Drum Nou, nr. 9203, 15 aug. 1974, p. 3; Oltean, Acte, p. 120-121; Gabriel Ștrempel, Bibliografia Românească Modernă (1831-1918), Editura Științifică și Enciclopedică, București, vol. II, p. 239-240; Ispir, Mihai, Ştefan Emilian şi prezenţa gustului neoclasic în arhitectura secolului al XIX-lea din România, în SCIA, seria Artă plastică, 1987, 34, p. 33-39; Florea, Virgiliu, Folclorişti ardeleni. Colecţii inedite de folclor, Cluj, 1994, p. 14-15, nota 35; Cimitirul Eternitatea Iaşi, Iaşi, 1995, p. 97; Moisil, Români, p. 32; Ionescu, Adrian-Silvan, Învăţământul artistic românesc, București, Ed. Meridiane, 1999, p. 139, 259-260, 264.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.