DUMA, Radu II (născut ?, Brașov – decedat 1790, Brașov), dascăl, copist şi cronicar. Este fiul lui Dimitrie Duma* namesnicul, nepot de frate psaltului Ioniţă Duma*, frate cu Nicolae* şi Zaharia Duma*. Duma Radu II s-a format în atmosfera culturală a familiei, bisericii Sf. Nicolae şi şcolii din Şchei, pe care de altfel a slujit-o cu ştiinţa şi iubirea sa de carte. Aici, la şcoala primară l-a avut dascăl de limba latină pe Ştefan Ioanovici, viitorul socru, şi dascăl de limba greacă pe Vasile Câmpulungeanul. Recunoscându-i meritele, cronica anonimă contemporană scria că „Acest dascăl fiind cuvios şi vrednic, multe cărţi au tălmăcit şi le-au scris latineşte, greceşte şi sârbeşte”. Aşadar, chiar dacă nu se ştiu detalii amănunţite asupra perioadei studiilor, cert este că Radu Duma II era un poliglot, făcând parte, cum susţine N. Iorga, dintre clericii şi cărturarii bisericeşti din Şcheii Brașovului apreciaţi şi îndrumaţi de Dimitrie Eustatievici. Pregătirea sa îl recomanda pentru cariera de preot, neurmată din cauza împrejurărilor vieţii. Murindu-i soţia şi recăsătorindu-se îşi închidea definitiv calea spre preoţie. Asemeni bunicului său, Radu Duma I gocimanul, a împlinit misiuni în slujba bisericii la Sibiu în 1781 şi în Moldova pentru „înnoirea hrisovului”, cum rezultă din catastiful de cheltuieli al bisericii. V. Oltean consideră că Radu Duma II a fost dascăl la „şcoala de pomană” din Şchei organizată probabil în 1759 şi îl identifică în acte şcolare în 1761 şi respectiv în 8 iulie 1767. În documentele menţionate, editate de V. Oltean, nu apare Radu Duma II, ci un dascăl Radu, care putea fi şi Radu Tempea. Nu avem siguranţa deplină că este vorba de Duma Radu II, dimpotrivă înclinăm să credem că avem de a face cu Radu Tempea IV aşa cum reiese din confruntarea cu documentele din anexele Istorie şcoalelor de A. Bârseanu* şi corespondenţa anilor. Radu Duma II apare cert în 4 august 1772 în actul de angajare în calitate de dascăl la şcoală pe timp de un an. Contractul stipula obligaţia de a învăţa copiii „a ceti, a scrie socoteala şi îndreptarul legii”, numea pe fratele său Nicolae ajutor al lui Radu Duma II, urmând să-l înlocuiască în lipsă când era plecat „la vreo trebuinţă orăşască”. Zapisul a fost întărit şi de episcopul Sofronie Chirilovici al Ardealului la 18 aprilie 1773. La 1 ianuarie 1776 se semna o tocmeală prin care Radu Duma II era angajat dascăl la şcoala din Şchei pe un an, avea datoria de a ţine strana cea mare şi de a scrie toate ordinele şi circularele Magistratului în protocol pentru care era retribuit cu un salariu de 200 florini ungurești plătiţi trimestrial. Totodată, se obliga să susţină examen la fiecare trei luni în faţa inspectorilor rânduiţi în acest scop: preotul Şt. Ioanovici, Hagi Ioan Grecu, Ioan Vlad, Radu Catană şi Micu Voicul. Prin urmare, Radu Duma II era dascăl la şcoala de pomană din 1772, din 1776 la şcoala din Şchei, cântăreţ bisericesc şi scriitor de acte. Pornind de la aceste date, subscriem opiniei lui N. Albu potrivit căreia Radu Duma II a fost ajutor de dascăl între 1772-1776 şi din 1776 dascăl titular. Studiile muzicologice consideră că Radu Duma II a ocupat postul de cântăreţ II (strana stângă) din 1772, apoi pe cel de protopsalt (1776-1790), urmându-l pe unchiul său Ioniţă Duma*. Opera sa constă din notiţe istorice, traduceri şi copii. Însemnarea de cronică scurtă, datată 1 iunie 1759, a fost întocmită de „didascălul Radu Duma căntăreţ bisericii Brașovului”. Lui Radu Duma II i se atribuie continuarea cronicii lui Radu Tempea II şi cronicii din Codex Kretzulescus, copiată şi completată de Simion Hiară, atribuire bazată pe faptul că autorul cunoaşte în detaliu evenimentele locale şi pe existenţa unui canon de pocăinţă al Sf. Andrei Criteanul aflat neschimbat în manuscrisele lui Radu Duma II. Studiul recent al lui N. A. Ursu despre Simion Hârs clarifică această problemă: atât cronica lui Radu Tempea nu a fost continuată de Radu Duma II, ci de Radu Tempea III cum observase şi N. Iorga, cât şi cronica din Codex Kretzulescu redactată în fapt de Simion Hârs. Radu Duma II a început traducerea Mineelor în limba română, conform unei notiţe din 17 iulie 1782 păstrată într-un manuscris miscelaneu: „Acest vrednic de laudă dascăl Radul Duma, fiind cu mare osârdie şi având mare dar de la Dumnezeu, multe cărţi au tălmăcit de pe limba latinească, grecească şi sârbească pe limba rumânească. Şi văzând că ar fi mare folos a să tălmăci şi cele 12 Mineie sârbeşti pre înţelesul neamului rumânesc, s-au îndemnat a le tălmăci şi a le scrie pe limba rumânească, începând de la luna septemvrie. După ce au isprăvit această lună a lui septemvrie, vru şi celelalte 11 luni a le tălmăci şi a le scrie, numai văzând că s-au îndemnat preaosfinţitul episcop al Râmnicului chiriu chir Chesarie, fiind plin cu învăţătură şi având multă râvnă asupra neamului rumânesc, au început aceale 12 luni a le tălmăci şi a le da în stambă în limba rumânească, care la toate lunile au scris predoslovii foarte cu multe învăţături şi istorii de la vechii Romani […]. Numai acest vrednic şi cuvios dascăl Radu Duma… s-au îndemnat de au tălmăcit şi au scris luna lui Septembrie, care la această lună au scris şi predoslovie…”. Însemnarea este confirmată de vechiul catastif al cărţilor bisericii Sf. Nicolae unde este notat la 1780 septembrie 1 Un Minei rum<ânesc> scris de d<umnealui> Rad<u> Duma de la luna lui septembrie. Acest minei l-au plătit la d<umnealui> Rad<u> şi l-au dăruit sf. Biserici, anume Dumitru Fulga Lacea”. Identificat în arhiva din Şchei (manuscris 37), manuscrisul, de format mare, 38×26 cm., constă în 244 pagini, este scris pe două coloane cu roşu şi negru, frumos împodobit cu un prăznicar pe foaia de titlu care include 30 scene biblice. Din predoslovia ataşată volumului aflăm că a început opera de traducere din îndemnul lui Hagi Dumitru Ciurcu şi a încheiat-o la 20 februarie 1779. Radu Duma II a folosit mineele aduse de Eustatie Grid* din Rusia de la Elisabeta Petrovna (Mineiul lunii septembrie – Muzeul Şchei, CV 108) drept sursă şi model pentru mineiul său, de unde a preluat textul şi ornamentele grafice ale prăznicarului foii de titlu. La 2 iulie 1787 el a alcătuit prefaţa pentru Mineiul pe septembrie de la Râmnic (Muzeul Şchei, CV 902), care era lipsit de predoslovie. N. Iorga menţiona un alt Minei pe septembrie de la Râmnic găsit la Mediaş şi care conţinea o predoslovie a lui Radu Duma, adăugată ulterior. Lui Radu Duma II i se datorează traducerea Mineiului pe martie după izvod rusesc (Muzeul Şchei – CV 111), manuscris menţionat în catastiful cărţilor bisericii şi regăsit în arhiva muzeului (manuscris 38). O însemnare autografă indică data încheierii tălmăcirii la 22 ianuarie 1780. Exemplarul, de acelaşi format, constă în 186 pagini şi are un aspect grafic elegant, asemeni volumului lunii septembrie. Radu Duma II s-a remarcat prin traducerile sale numeroase. Astfel la 20 septembrie 1774, la îndemnul socrului său Şt. Ioanovici, sfârşea de tradus din latină în română Limonarion sau Livada duhovnicească sau Raiul cel Nou de Ioan Moshos, în timp ce versiunea din greacă era realizată de episcopul Neofit de Cernavodă. Sunt interesante amănuntele furnizate de traducător: „Această carte s-au aflat în vivliotheca părinţilor celor vechi sau scriitorilor bisericeşti, în tomul al doilea, greceşte şi latineşte. Şi fiindcă greceşte nu se afla cu numărul întreg, cum este latineşte, şi văzând râvna sfiinţii sale părintelui Ştefan Ivanovici de la Brașov că pofteşte a fi întreagă, nevoindu-se foarte mult şi episcopul de Cernavodă, Neofit la tălmăcirea limbii greceşti, cât au fost şi mie prin putinţă am silit de am tălmăcit după latineşte, ca să fie desăvârşit spre folosul celor ce vor ceti şi nouă lesne ertători”. În 1777 s-a realizat o copie după această lucrare, semnată cu iniţialele S. H. (probabil Simion Hârs), iar în 1780 Radu Duma II copia din nou Raiul nou (BAR, manuscris 1314, 2481, 2485). La 18 iunie 1780 Radu Duma II definitiva traducerea din latină şi greacă a lucrării Piatra smintelii de Ilie Miniat despre deosebirile dintre bisericile ortodoxă şi catolică (BAR, manuscris 1131), copiată în anul următor de preotul Teodor din Daneş (BAR, manuscris 2499). O altă scriere intitulată Păşunea oilor celor cuvântătoare a fost tradusă din greacă în română de Radu Duma II la 1 decembrie 1780. Manuscrisul autograf nu s-a păstrat, doar două copii făcute de Toader Ursu Noianul în 1782 (BAR, manuscris 1132) şi de preotul Nicolae Popovici din Cernat în 1784 (BAR, manuscris 1431). La 29 octombrie 1787 încheia tălmăcirea altei cărţi numită Piatra Credinţei de Şt. Iavorschi (BAR, manuscris 2556), după o tipăritură din 1728 din lotul de cărţi dăruit de ţarina Elisabeta Petrovna a Rusiei (Muzeul Şchei – CV 137), în care redă portretele sfinţilor, disputa cu luteranii, minunile Sf. Ioan Botezătorul, disputa cu calvinii etc. Atras de lucrări istorice, Radu Duma II a tradus Istoria ruşilor şi Viaţa lui Petru cel Mare, probabil în 1783, Viaţa marelui cneaz Dimitrie Ivanovici în 1785, ambele din limba rusă, a copiat Istoria asediului Vienei şi a întocmit Istorie. Din ce pricină au început împăratul turcilor asupra împărăţiei muscalilor oaste 1768-1774. În scop didactic şi bisericesc, Radu Duma II a editat la Sibiu în 1789 Preoţia sau îndreptarea preoţilor, tradusă din slavonă şi greacă după lucrarea lui Calinic, tipărită la Viena în 1786, precum şi Catechismul român-german. Dascăl, psalt, traducător, copist şi cronicar, Radu Duma II a desfăşurat o activitate amplă, urmând tradiţiile familiei sale şi îmbogăţind patrimoniul cultural.
Opera: Istorie. Din ce pricină au început împăratul turcilor asupra împărăţiei muscalilor oaste (1768-1774); Traduceri: Catehismul român-german (Sibiu, 1789); Preoţia sau îndreptarea preoţilor (Sibiu, 1789); Limonarion sau Livadă duhovnicească sau Raiul Nou de Ioan Moshos (BAR, manuscris 1314 – 20 septembrie 1774, manuscris 2485 – 2 iunie 1780); Mineiul pe septembrie (Muzeul Şchei, manuscris 37, 24 februarie 1779); Literatură apocaliptică. Semnele venirii lui Antihrist (BAR, manuscris 4975, cca. 1780-1790); Mineiul pe martie (Muzeul Şchei, manuscris 38, 22 ianuarie 1780); Păşunea oilor celor cuvântătoare, 1 decembrie 1780 BAR, manuscris 1132, 1431 – copii după manuscrisul autograf care nu s-a păstrat); Piatra smintelii de Ilie Miniat (B. A. R., manuscris 1131 – 1 august 1780); Istoria ruşilor şi viaţa lui Petru cel Mare, 1783; Viaţa marelui cneaz Dimitrie Ivanovici, 1785; Piatra credinţei de Ştefan Iavorschi (BAR, manuscris 2556 – 29 octombrie 1787); Miscelaneu religios (BAR, manuscris 4683 – 15 septembrie 1788);
Referinţe: Iorga, N., Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, București, II, 1901, p. 324; Bârseanu, A., Istoria şcoalelor, p. 8-9 şi anexa XV, p. 15 a; Dreptatea, 5-7-8, 1905; Iorga, N., Scrisori şi inscripţii ardelene şi maramureşene. II Inscripţii şi însemnări, vol. XIII din Studii şi documente cu privire la istoria românilor, București, 1906, p. 133; Statie, N. N. (ed.), Înştiinţări, p. 39; Kretzulescu, Emil E., Codex Kretzulescus, în RIAF, XI, 1910, partea I, p. 17-36, partea a II-a, p. 265-281 şi XII, 1911, partea I, p. 52-88; Lapedatu, Al., Doi cărturari braşoveni din secolul XVIII, Ioan şi Radul Duma, în Biserica Ortodoxă Română, XXXIX, 9, 1915, p. 952-966; Mureşianu, Aurel A., Clădirea şcoalei româneşti din Braşov de către Popa Mihai în anul 1597, București, 1927, p. 227; Iorga, N., Însemnări de cronică ale clericilor din Şcheii Braşovului, în BCIR, XII, 1933, p. 70; Muşlea, Candid C., Biserica, vol. I, p. 253, 375 şi vol. II, p. 135-136, 151, 300-301, 303-309, 327, 348, 350; Crăciun, I., Cronicile româneşti ale Transilvaniei şi Banatului. Consideraţii preliminare, în AIIAC, I-II, 1958-1959, p. 134-136, descriere reprodusă în Repertoriul manuscriselor de cronici interne, secolul XV-XVIII privind istoria României întocmit de Ioachim Crăciun şi Aurora Ilieş, București, EA, 1963, p. 479; Ştrempel, G., Copişti, vol. I, p. 60-61, 145, 248, 260-262; Albu, N., Doi cărturari braşoveni din veacul al XVIII-lea, Ioan Duma şi Radu Duma, în Biserica Ortodoxă Română, LXXXI, 9-10, 1963, p. 977-992; Istoria literaturii române, vol. I, București, EA, 1964, p. 701-702; Iorga, N., Ist lit rom. în secolul XVIII, vol. II, ed. îngrijită de Barbu Theodorescu, București, EDP, 1969, p. 263; Bucur-Barbu, Sebastian, Ioan sin Radului Duma Braşoveanu, în Stud. Muzic., vol. X, București, Ed. Muzicală, 1974, p. 161-162; Idem, în Biserica Ortodoxă Română, XCIII, 3-4, 1975, p. 378; Pop, Aurel Ioan, Raportul dintre cronica” atribuită lui D. Eustatievici şi aşa numita cronică anonimă a Braşovului pentu trecutul românilor din Şchei”, în AIIAC, XX, 1977, p. 313-319; Ştrempel, G., Catalogul manuscriselor, București, EŞE, 1978, vol. I, p. 233, 288, 327, vol. II, 1983, p. 285-287, 292, vol. III, 1987, p. 33; Dicționarul Literaturii Române de la origini până la 1900, Academia Română, București, p. 306, (fişă redactată de C. Teodorovici); Rusu, Dicţionarul, în Brașovul Literar și Artistic, III, 1980, p. 66; Oltean, V. (ed.), Acte…, p. 5, 6, 14, 27-28; Idem, Întâia şcoală românească din Şcheii Braşovului, Brașov, 1981, p. 43, 65, 67, 76-79; Idem, Şcoala, p. 99-108; Ursu, N. A., Un cronicar braşovean necunoscut din secolul XVIII: Simeon Hârs, în AIIX, XXIX, 1992, p. 251-276; Ionescu, Gh. C., Lexicon, p. 120-121; Mareș, Alexandru, În căutarea unei paternități, în Diacronia, 2015, p. 248-258.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.