DUMA, Radu I (născut ?, Brașov, mort ante 1750, Brașov), gociman şi jurat al bisericii Sf. Nicolae din Scheii Braşovului. Datele despre viaţa sa sunt sărace. Cert este că practica negoţ cu Ţara Românească şi a ocupat funcţii în ierarhia administrativă a bisericii, împlinind cu succes misiunile încredinţate. Documentele dovedesc participarea activă a acestui prim reprezentant al familiei Duma la viaţa socială şi politică a românilor braşoveni. Astfel, la 5 mai 1723 îl aflăm semnând legământul păstrării credinţei ortodoxe, alături de obştea românilor din Șchei şi Ţara Bârsei. La 10 iunie 1723 iscălea în calitate de martor actul de scutire a românilor de către Magistrat de obligaţia impusă abuziv de a mătura Cetatea Brașovului în locul ţiganilor. Cu ocazia venirii lui Ioan Patachi la Făgăraş în 5 august 1723, braşovenii trimiseră pe protopopul Florea, preotul Radu Tempea, gocimanii Petru, Radu Pădure, Radu Duma şi Tanasi Zaraf cu daruri ca să afle scopul sosirii episcopului greco-catolic. Ei au declarat vlădicăi că vor rămâne fideli bisericii ortodoxe şi au cerut protopopia Ţării Bârsei pentru preotul cel mai vârstnic. La 1 ianuarie 1729 o nouă delegaţie compusă din protopopul Florea, gocimanii Tanasi şi Duma Radu I s-a prezentat la Sibiu în faţa generalilor Tige şi Wallis şi a episcopului Inochentie de Râmnic care i-au asigurat că le va fi respectată credinţa şi vor fi supuşi jurisdicţiei bisericeşti a episcopiei de Râmnic. În contextul presiunilor catolice şi ale instituţiilor greco-catolice, fruntaşii ortodocşi din Ţara Bârsei au încercat să obţină un sprijin în rezistenţa lor. Noi delegaţii braşovene conduse de preotul Eustatie Grid*, împreună cu Duma Radu I şi Enache Stama, au adresat cererile lor de protecţie mitropolitului Ţării Româneşti şi lui Gh. Cantacuzino la Craiova. Cu prilejul alegerilor slujitorilor bisericii Sf. Nicolae, la 11 iunie 1731, Radu I Duma este menţionat între juraţi, iar în 16 februarie 1735 era ales gociman mic. Astfel învestit, Radu I Duma a pledat pentru cauza bisericii în diversele misiuni încredinţate. De pildă, la 25 iulie 1731 îl găsim pe Radu I Duma împreună cu preotul Teodor în Moldova lui Gr. II Ghica, pentru reînnoirea hrisovului lui Gh. Ştefan în folosul bisericii, solie încununată de succes, la 24 august cei doi trimişi întorcându-se cu noul hrisov prin care domnul hărăzea 800 aspri bisericii şi alţi 300 urmaşilor clericilor. În 1735 se înregistrează o tentativă interesantă a românilor din Ţara Bârsei de a intra sub jurisdicţia mitropoliei ortodoxe de la Belgrad şi deci sub incidenţa privilegiilor ilire, beneficiind de efectele pozitive ale acestui statut privilegiat. La sfatul generalilor Tige şi Wallis, cu plenipotenţa bisericii şi împuternicirea obştii la 1 august 1735, la 29 iunie/1 iulie 1735 preotul Eustatie Grid*, gocimanul Radu Duma şi juratul Gh. Hârs* au plecat la Belgrad unde au înmânat jalba lor mitropolitului Vichentie Ioanovici. Ei au obţinut acceptul lui Ioanovici de a-i lua sub autoritatea lui prin scrisoarea din 27 august 1735 şi trimiterea unui reprezentant al său, Nicanor Meletievici, episcop de Cruşedol, în Ţara Bârsei, cu patent imperial şi paşaport de la generalul Wallis, ca să ceară ajutor pentru un regiment de grăniceri. Îndrăzneala lor, cu implicaţii profunde în ce priveşte jurisdicţia obştii românilor din Schei şi suprapunerea unor atribuţii administrative ale mitropoliei de la Belgrad peste cele ale oraşului, a declanşat o anchetă a autorităţilor municipale săseşti. Conflictul intermitent pentru protopopiatul Ţării Bârsei dintre Florea, respectiv Teodor Baran, şi Radu Tempea a complicat situaţia. După încheierea anchetei, în ianuarie 1736 noi delegaţi, preotul Eustatie Grid, Radu I Duma gocimanul, jupan Mogoş, Gh. Hârs şi Pavel Moise au intervenit cu plângerile lor la generalul Wallis la Sibiu în pricina bisericii şi a relaţiilor tensionate cu saşii. De altfel, între anii 1735-1738 reprezentanţii românilor șcheieni solicitaseră Vienei acordarea unor drepturi economice şi civice egale cu saşii şi manifestaseră tendinţa constituirii unei administraţii propriii, separate de oraş, surse de conflict acut cu Magistratul. În această mişcare Radu I Duma a jucat un rol activ, fiind semnatar al gravaminelor șcheienilor din 1738 şi desemnat primar al viitorului Sfat, motiv pentru care a fost ţinta atacurilor saşilor, care îl prezentau drept ucigaş al stăpânului său, un negustor turc, în stradă. După 1738, la 1 iunie 1740, îl întâlnim menţionat în inscripţia altarului bisericii Sf. Nicolae, alături de preoţii şi slujitorii bisericii, cu prilejul lărgirii lăcaşului de cult din iniţiativa negustorului Hristea Hagi Petru, ajutat de soacra sa, văduva Maria a lui Gh. Lebul. I se atribuie o Cronologie datată 1 iunie 1759 şi semnată „didascălul Radu Duma căntăreţ bisericii Brașovului”, dar mai probabil copistul este nepotul său omonim cu atât mai mult cu cât se pare că anul 1759 nu este cel al copierii, ci al cronologiei propriu-zise (Candid Muşlea). Fără o activitate culturală de anvergură, Radu I Duma s-a remarcat prin destoinicia cu care şi-a împlinit datoria în delegaţiile încredinţate periodic, semn probabil al încrederii colective de care se bucura, şi strădaniile depuse în slujba bisericii într-un timp când prozelitismul catolic a reluat ofensiva în Europa Centrală şi Sud-Estică, iar reprezentanţii bisericii ortodoxe au fost siliţi să caute soluţii de rezistenţă.
Referinţe: Tempea, Radu, Ist., (ed. St. Stinghe), p. 65, 87, 93, 97, 114, 119, 126-127, 137-138, 144, 218 şi ed. O. Şchiau şi L. Bot, p. 103, 120, 127, 130, 143; Stinghe, St. (ed.), Doc., vol. I, p. 173, 188, vol. V, p. 15, 132; Muşlea, C., Bis., vol. I, p. 164, 176-177, 184, 212, 214-215, 219, 222-223 şi vol. II, p. 82, 375; Mureşianu, A. A., Contribuţii la istoria vechei familii braşovene a Nicolaeştilor, în Ţara Bârsei, III, 1931, p. 315, 317-318; Oltean, Şcoala, p. 95.
Fișă întocmită de Ruxandra Moașa Nazare.