DRĂGAN, Gheorghe (născut 14 aprilie 1904, comuna Tărlungeni, județul Braşov – decedat aprilie 1996, Iași. [?]), agronom. A fost unul din cei 10 copii ai unei familii de ţărani. A urmat şcoala primară în localitatea natală, iar liceul îl face la Brașov între 1918-1926. Între 1926-1931 este student al Academiei de Înalte Ştiinţe Agronomice din București, devenind inginer agronom. Remarcat ca un student strălucit, în 1932, după satisfacerea serviciului militar, primeşte responsabilitatea înfiinţării şi organizării Staţiunii de decuscutare „Trifoiul” din Cernăuţi. Rezultatele deosebite obţinute aici îl determină pe marele agronom Gh. Ionescu Siseşti să-l transfere la Mârzlăveni, Cetatea Albă, încredinţându-i sarcina întemeierii unei Staţiuni Agricole Experimentale, aflată atunci sub jurisdicţia Institutului de Cercetări Agronomice al României (I.C.A.R.). Prin rezultatele obţinute aici se impune în domeniu şi este invitat să-şi desfăşoare activitatea la Staţiunea de Încercare a Maşinilor Băneasa-București, aflată tot în subordinea I.C.A.R. Aici va lucra între 1935-1942, în calitate de asistent, şef de lucrări şi apoi şef de staţiune. În paralel cu activitatea de cercetare, a desfăşurat şi o activitate didactică, fiind asistent universitar la catedra de Mecanică şi Maşini Agricole a Facultăţii de Agronomie de la Politehnica din București, în cadrul căreia, în 1939, obţine titlul de doctor în Agronomie, specialitatea Maşini Agricole, cu o teză ce tratează studierea comparativă a prăşitoarelor folosite în acea vreme. În toamna anului 1942 este numit profesor al Catedrei de Maşini Agricole la Facultatea de Agronomie din Iaşi, al cărei titular devine prin concurs din 1943. Din 1948 ajunge şeful acestei catedre, activând în această calitate timp de 30 de ani. Între timp va deveni profesor doctor docent. În 1962, i se încredinţează conducerea de doctoranzi în domeniul maşinilor agricole, atât în cadrul Institutului Politehnic Gh. Asachi, cât şi al Institutului Agronomic Ion Ionescu de la Brad din Iaşi. Pentru activitatea sa didactică şi ştiinţifică a fost distins cu mai multe ordine şi medalii, în 1970 fiind ales membru al Academiei de Ştiinţe Agricole. În 1973 se pensionează, dar este în continuare profesor consultant până la moartea sa în aprilie 1996. Ca profesor a predat aproape toate disciplinele ramurii de mecanică agricolă, tractoare, maşini agricole, horticole şi zootehnice, reparaţii, exploatarea parcului de maşini agricole etc. S-a impus prin claritatea cursurilor, acordând multă atenţie pregătirii practice, fiind prezent aproape la toate lucrările efectuate în laborator sau în teren. A depus mari eforturi şi a reuşit să-şi înzestreze laboratorul cu aproape toate tipurile de tractoare, maşini şi instalaţii agricole. A fost solicitat de intreprinderi constructoare de profil pentru a încerca şi experimenta diferite prototipuri. A iniţiat şi a avut un aport substanţial la construirea unui pavilion modern pentru maşini agricole, existent şi astăzi alături de corpul principal al Universităţii ieşene. În acest pavilion, pe lângă atelierele aferente (strunjire, lăcătuşerie ş.a), există pentru fiecare profil (agronomic, zootehnic, horticol ş.a) câte o sală-laborator dotată cu maşini corespunzătoare specificului fiecărei facultăţi. Până în 1975 a fost unicul conducător de doctorat din ţară, iar primul titlu de doctorat în specialitatea maşini agricole, după cel de al doilea război mondial s-a obţinut sub îndrumarea sa, în această specialitate având şi numeroşi doctoranzi străini. Extrem de exigent, dar şi de corectitudine ieşită din comun, şi-a ales colaboratori şi i-a promovat corespunzător nivelului de pregătire al acestora, reuşind să-şi formeze o echipă de specialişti apreciată în întreaga ţară. A fost şi autor de cursuri universitare, dar şi autorul unor cărţi tehnice. A elaborat peste 20 de cărţi, cursuri şi manuale universitare. A adus importante contribuţii tehnico-ştinţifice în probleme de interes major pentru mecanizarea agriculturii precum: echilibrul tractoarelor şi agregatelor agricole în lucru; stabilitatea agregatelor agricole pe pante; perfecţionarea maşinilor de recoltat cereale; extinderea gradului de mecanizare a lucrărilor din culturile horticole; studii asupra sistemei de maşini pentru cultura porumbului; studii asupra aparatelor şi maşinilor utilizate în tratamente fitosanitare ş.a. „Se poate afirma că în probleme de Maşini Agricole, pe care le-a slujit aproape trei sferturi de veac, Gh. Drăgan a jucat rolul unei piese decisive în mecanismul evolutiv al acestei specialităţi” (Acad. Valeriu D. Cotea)
Opera: Tocătorile şi urnitorile, București, 1939; Staţiunea de decuscutare „Trifoiul„, Iaşi, Ed. Bravo, 1942; Maşini de treierat, București, Ed. Monitorul Oficial 1944; Sistemul de maşini agricole pentru agrotehnica diferenţiată în cel de-al doilea plan cincinal din RPR, Edit.Acad., Filiala Iaşi, 1956; Maşini agricole, II, București, EDP, 1969, 454 p.; În colaborare: Eficienţa arăturilor de vară executate mecanizat la Staţiunea Experimentală Podul Iloaei, 1958-1960 (în colab. cu I.Teodorescu); Experimentarea grapei cu discuri GD-4 în condiţii de exploatare, în Lucrări ştiinţifice, Institutul Agronomic Iași, Editura Agro-Silvică, 1960 (în colab. cu I. Teodorescu); Încercarea grapei 6 GCR-1,7, cu colţi reglabili în condiţii de exploatare, în Lucrări Ştiinţifice, Institutul Agronomc Iași, Ed. Agro-Silvică, 1960 (în colab. cu I. Teodorescu); Studiul sapei rotative SR-4,5, în condiţii de exploatare, în Lucrări ştiinţifice, Institutul Agronomic Iaşi, Ed. Agro-Silvică, 1960 (în colab. cu I. Teodorescu). Studiul posibilităţilor de îmbunătăţire a indicilor calitativi şi de productivitate ai morii cu ciocane MCU-1,2, Iași, 1966; (Gh. Drăgan şi colaboratorii);
Referinţe: Cotea, Valeriu D., Gheorghe Drăgan – deschizător de drumuri în domeniul maşinilor agricole, în Academica, IX, nr. 9-10 (105-106), iul-aug. 1999, p. 41.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.