DOBRE

DOBRE (născut ? 1541 – decedat 13 decembrie 1572, Brașov), dascăl, psalt, preot. Deschide seria marilor dascăli pe care i-a avut şcoala românească din Şcheii Brașovului în secolul al XVI-lea. A fost nepot de soră al popii Toma şi a fost menţionat ca scolasticus între 1540-1566 (V. Oltean). Ca dascăl, el îndeplinea prin tradiţie funcţia de „psalt”, învăţând pe elevii săi dacă nu „psaltichia”, cel puţin „cântările psaltice”. Cronica popii Vasile din Şchei, nepotul popii Dobre, scrie despre acesta din urmă „căci au fost un om învăţat…”, după cum oferă şi informaţii privitoare la înrudirea sa cu popa Toma: „Popa Toma neavând feciori au luoat pe lângă sine pe un nepot de sor[ă]… de au preoţit amândoi, iar popa Toma, după ce i-au murit preoteasa la bătrâneţe, s-au dus în ţara muntenească de s-au călugărit, în mănăstirea din Râncăciov, şi acolo 1572 (7080)… s-au pristăvit Noembrie 21. Rămas-au în locul lui popa Dobre, ce n-au trăit mult, ce s-au pristăvit tot într-acel an, Decembrie 13.” Aceste informaţii sunt nuanţate de cele găsite pe fila de început a unui vechi Molitvelnic slavon, păstrat la biserica Sf. Nicolae din Şcheii Brașovului, în care se spune: „Acest Molitvelnic l-a dăruit Sfintei Biserici care este în suburbia Brașovului, presviterul Constantin, fiul lui popa Mihai, fiul lui popa Dobre, nepotul ieromonahului Timothei, fiul lui popa Petru, fiul lui popa Aldea, fiul lui popa Petru cel Bătrân, pentru sufletul său şi pentru sufletele răposaţilor săi părinţi…”. Potrivit lui C. Muşlea*, din această ultimă mărturie ar rezulta că popa Toma a avut fii, dar au murit, unul dintre ei lăsând urmaş pe Dobre şi că în călugărie la Râncăciov, popa Toma şi-a luat numele de Timothei. Informaţii referitoare la această genealogie ne oferă şi Sterie Stinghe*. Din lucrarea sa aflăm că popa Dobre a fost adus de unchiul său după mamă, popa Toma, pe la 1541, la biserica din Şchei, preoţind împreună 25 de ani, iar popa Dobre slujind încă 6 ani după călugărirea unchiului său. Ginerele său, diacul Oprea, a transcris la Brașov, în 1570, un Octoih românesc, în care se găsesc informaţii referitoare la biserica şi şcoala românească din Şchei. Urmaşii săi ca preoţi în Şchei au fost popa Vasilie şi popa Voicu, apoi popa Iane, care-l va aduce pe popa Mihai, fiul lui Dobre, ca preot, lângă sine. Luând în considerare aceste documente, poate fi acceptată ipoteza lui N. Iorga că popa Dobre era nepotul de fiu al popii Toma, ceea ce nu exclude total posibilitatea ca acesta să fi fost nepot de soră. Ca urmare, arborele genealogic poate fi alcătuit ţinând cont de ambele ipoteze. Cariera popii Dobre, contemporan cu Coresi, poate fi urmărită din 1554 după cum susţin A. Huttmann* şi P. Binder*. Astfel documentele îl menţionează la început ca „dascăl”, „Dobro scholastico walachico”, fiind plătit cu 4 florini. Faptul că el primea un salariu de la cetatea Brașovului dovedeşte că era angajat ca logofăt la cetate şi nu dascăl. Pentru a înţelege cum se exercita o astfel de funcţie şi care îi erau titularii, ne îngăduim o scurtă incursiune în istoria acestei instituţii. Acestea erau specifice oraşelor Brașov şi Sibiu, municipalităţile săseşti de aici întreţineau legături strânse cu Ţările Române, având nevoie de serviciile unor români cunoscători ai limbii slave. Complexitatea şi dificultatea întocmirii acestor acte revenea unor buni cunoscători ai limbii slave care erau pe atunci preoţii bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Brașovului, preoţi ce funcţionau întâi ca logofeţi, apoi diaconi şi dascăli. V. Căliman* afirmă că în această funcţie se puteau afla şi dascăli de la şcoala românească din Şchei. Logofătul român era subordonat notarului municipal şi se intitula „scriitorul Cetăţii”, „scriitorul Cetăţii cel românesc” sau „scriitor la Cetate”, echivalentul în limba română a termenului latinesc medieval notarius civitatis. În actele româneşti „scriitorii” se mai numeau şi „logofeţii Cetăţii Braşovului”, iar în documentele latine şi germane îi menţionează cu „scribo walachicus”, respectiv „Stadlogoffet” sau „Walachischer Schreiber”. Uneori logofeţii români sunt amintiţi ca salariaţi ai municipalităţii oraşului. Revenind la popa Dobre, menţionăm că în anul 1556 e pomenit probabil tot el într-un document care consemnează „den walachus scriba” Cunoscuta colecţie Quellen ce cuprinde documente şi cronici locale aminteşte că popa Dobre, încă înainte de a se preoţi, mergea la solicitarea cetăţii braşovene la curtea lui Moise, fiul lui Vladislav al III-lea, care a domnit în Ţara Românească până în iunie 1530, unde îl găsim la 20 iunie 1530. Pentru acest serviciu va fi răsplătit de braşoveni cu suma de un florin şi 40 de aspri. Probabil că îndeplinea funcţia de „logofăt de cetate”, pentru că la 13 iulie, acelaşi an îl găsim îndeplinind o altă solie la curtea domnitorului moldovean Petru Rareş, unde a rămas timp de 14 zile. Recompensa pentru această misiune va fi de trei florini şi şase aspri. Ca „logofăt de cetate” va fi trimis la curtea lui Pătraşcu cel Bun în Ţara Românească la 1554, iar la 1555 şi 1558 la curtea lui Al. Lăpuşneanu, după cum rezultă din volumul XI al colecţiei Hurmuzaki. Cele mai multe prezenţe în misiuni diplomatice le-a avut la curtea lui Pătraşcu cel Bun, domnul Ţării Româneşti, documentele păstrate la Arhivele Naţionale Brașov, precum şi cele publicate în colecţia Hurmuzaki, atestând prezenţe numeroase la curtea acestuia. Una din soliile la care a participat Dobre, la curtea domnului muntean, este atestată chiar de o scrisoarea a ultimului către judele Brașovului, Hans Benkner*: „Io Petraşcu voevod şi domn. Scrie domnia mea cinstiţilor şi bunilor noştri prieteni şi de aproape vecini şi fraţi Hanăş Begner (!) judeţului şi celor 12 pârgari din Brașov.…Pentru vorbele ce mi-aţi trimes (…) prin omul domniei voastre, Dobre…”. Într-un Molitvelnic slavon aflat în manuscris la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Brașovului s-a păstrat alături de un text în limba română şi o însemnare în limba slavonă care în traducere are următorul conţinut: „Acest Molitvelnic l-a cumpărat popa Dobre de la Bratul cu 55 aspri şi l-a dat la Sfânta biserică de la Şchei 7078 (1569)”. Această informaţie a fost valorificată pentru prima dată de Ion Prişcu, iar cercetările ulterioare ale lui C. Muşlea* au pus în discuţie şi alte elemente. Astfel, el menţionează că în catalogul lui Constantin Lacea*, acest Molitvelnic se găseşte la numărul VI/13 şi are următoarea descriere: „Molitvelnic mic, anul 1493 (?) manuscris”. Câteva decenii mai târziu, cercetările slavistului Gh. Mihăilă* susţin că popa Dobre ar mai fi achiziţionat tot în acelaşi an de la popa Bratu încă un Molitvelnic pentru care a plătit 75 de aspri. V. Oltean* consideră că „încă înainte de a le dărui bisericii, Dobre leagă cele două cărţi împreună şi adaugă un text românesc, înscriindu-se prin aceasta în rândul copiştilor din Şchei”. Dania făcută de popa Dobre bisericii din Şchei este menţionată şi în Inventariul de sculele bisericii de la 1685 până la 1781 (Registrul numărul VII/1) în monografia lui C.  Muşlea, unde apare chiar la începutul paginii 23 însemnarea „Molitvelnic gros dela popa Dobri”. După preoţirea sa, prin anii 1557-1558 (după A. Huttmann* şi P. Binder*), misiunile sale diplomatice devin tot mai rare. Afirmaţia lui P. P. Panaitescu, conform căreia în acea perioadă popa Dobre era „profesor la şcoala românească din Şchei”, nu a fost acceptată de cei doi autori braşoveni menţionaţi mai sus, care aduc ca argument faptul că în 1556 era numit „Dobra”, iar în 1558 se intitula „Dobra popa”.  Ştim că fiul său Mihai, care a studiat „în ţara sârbească”, a fost mai întâi  preot la Râşnov, ajungând mai târziu protopop în Biserica din Şcheii Brașovului, fiind o personalitate bine cunoscută domnilor munteni Mihai Viteazu, Nicolae Pătraşcu şi Radu Şerban. Genealogia am întocmit-o pornind de la cronica popii Vasile şi Molitvelnicul vechi, găsit în arhiva Bisericii Sf. Nicolae. A. A. Mureşianu  a propus şi el o genealogie a primilor preoţi din Schei, amendată însă de C. Muşlea, dar care are meritul de a oferi informaţii despre aceştia.

Referinţe: Iorga, N., Scrisori şi inscripţii ardelene şi maramureşene, II, p. 67; Quellen, vol. II, p. 198-200; Documente privitoare la Istoria României (Colecţia Eudoxiu Hurmuzaki), vol. IX, p. 191-192; Statie, N. N., (N. Sulică), Înştiinţări. Câteva capitole din trecutul românilor din Scheii Brașovului, Brașov, 1906, passim; Prişcu, I., Din două manuscrise, în Ţara Bârsei, II, mart.-apr. 1930, nr. 2, p. 131-134; Muşlea, C., Biserica Sf. Nicolae din Scheii Brașovului, Brașov, 1943, passim; Albu, N., Istoria învăţământului din Transilvania până la 1800, Blaj, 1944; Binder, P., Huttmann, A., Între istorie şi filologie. Mediul cultural românesc al Brașovului în epoca coresiană, în LR, XX, nr. 1, 1971, p. 3-4, 19; Mihăilă, Gh., Observaţii asupra manuscrisului slavo-român al popii Bratul, în Studii de limbă literară şi filologie, an II, nr. 2, 1972; Manolache, Mihai, Catrina, C., Şcoală şi dascăli de psaltichie în Scheii Brașovului, în Studii de Muzicologie, vol. X, București, 1974, p. 149; Oltean, V., Întâia şcoală românească din Şcheii Brașovului, Brașov, 1981, p. 44; Bucur-Barbu, Sebastian, Cultura muzicală de tradiţie bizantină pe teritoriul României, București, Ed. Muzicală, 1989, p. 35-39; Oltean, Şcoala, București, p. 31-32; Sand, Wolfgang, Brașov – Viața muzicală a unui oraș multicultural de la începuturi până la 1918, în Studii de istoria muzicii, vol. VIII, Kludenback, Gehan Musik Verlag, 2004, disponibilă online pe http://www.musica.coronensis.ro/wp-content/uploads/Wolfgang-Sand-Viata-musicala-a-unui-oras.pdf, accesat 01.06.2020.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.