DIMA, George (Gh.)(născut 28 septembrie/10 octombrie 1847, Brașov – decedat 4 iunie 1925, Cluj), compozitor, pedagog, dirijor. Bunica lui, Păuna, era fiica negustorului Oprea Pulpaş, iar mama sa Zoe era văduva negustorului Crețoiu, şi ea fiica unui negustor de frunte din Brașov, Voinescu şi al Eufrosinei Ciurcu. Tatăl său, Nicolae, era unul din fruntaşii obştii din Şcheii Brașovului. Ghiţă este al patrulea fiu al negustorului Nicolae Dima şi al soţiei Zoe, născută Voinescu. Fără a avea indicaţii precise despre primele sale studii şcolare, se pare că a urmat clasele elementare şi cele patru clase gimnaziale la Şcoalele Centrale grecești ortodoxe române din Brașov (azi, Liceul Andrei Şaguna). Îşi pierde tatăl la cinci ani, însă mama sa, vrând să-i dea o educaţie aleasă, îl trimite la 14 ani, la Viena pentru a studia Liceul real. De aici a plecat la Karlsruhe în Baden, pentru a se înscrie la Şcoala politehnică. În paralel, studiază şi muzica (canto) cu Heinrich Giehne. După patru ani se reîntoarce la Viena, unde îşi continuă studiile muzicale cu Otto Uffmann, apoi la Graz cu Ferdinand Thiérot, la Leipziger Konservatorium (1872-1874). A fost cântăreţ la operele din Klagenfurt şi Zürich. A părăsit ingineria pentru muzică. Între 1875-1879 a fost dirijor al Reuniunii Române de Gimnastică şi Cântări din Brașov. La 27 de ani, în 1874, e numit profesor la şcoala comercială, reală şi de fete, unde aplică noile metode educative din Germania. Acum îşi pierde prima soţie, Maria Florian şi cei doi copii (Eleonora şi George), în urma unei tragedii care îl afectează profund. Din 1873-1874 până în 1878 este profesor de cântări la şcolile centrale române, succedându-i lui Ucenescu*, ultimul care predă muzica psaltică bisericească în şcoală. Gema Zimveliu* corectează pe Ana Voileanu, considerând că în 28 septembrie 1873 G. Dima şi-a început activitatea la Reuniunea română de gimnastică şi cântări din Brașov, şi nu în 1875. Data este apropiată cu cea susţinută de A. Bârseanu* în Istoria Şcoalelor: „G. Dima a fost profesor de cântări la şcoalele noastre medii din 1873/4 până în 1877/8”. Dima pune bazele predării muzicii vocale-lineare laice în şcoală. Instrucţia muzicală o făcea elevilor după metodologia pedagogică din Germania. A pregătit suplimentar şi corul elevilor din clasele superioare ale gimnaziului, pentru serbările periodice ale societăţii literare Ioan Popasu. A organizat corul mixt al Bisericii Sf. Nicolae din Schei, cu care va cânta în fiecare duminică Liturghia în sol major, transpusă pentru cor mixt. Între 1879-1880 îşi continuă şi termină studiile la Conservatorul din Leipzig. Reîntorcându-se în ţară, se stabileşte la Sibiu, neavând obligaţii oficiale la Brașov. A fost un bun critic muzical, dar nu a continuat în această direcţie. Între 1880-1899 este director şi dirijor al Reuniunii Române de Muzică şi profesor la Seminarul Andreian din Sibiu. De altfel, în tot timpul petrecut la Sibiu, a fost dirijorul acestei Reuniuni Române de Muzică şi dirijor al Corului Metropolitan. Totodată a fost profesor de muzică vocală şi instrumentală, catedră creată anume pentru el, la Seminarul Teologic (1888-1889), instructor la şcoala de cor pentru pregătirea muzicală, afiliată Reuniunii între 1885-1889, profesor la şcoala de Fete a Asociaţiunii (1887-1899) şi profesor la Asociaţia Muzicală germană (1885-1888). Nu se ştie cauza pentru care a părăsit scena, dar puţin probabil că starea sănătăţii să-l fi determinat în luarea acestei decizii. Dacă în primii ani, la Sibiu a cântat foarte mult în public, treptat, apariţiile sale sunt tot mai rare. Între 1885-1888 este dirijor şi conducător al Societăţii Hermannstädter Männergesangverein. În 1884 se recăsătoreşte la Sibiu cu Maria Bologa. În 18/30 septembrie 1899 părăseşte Sibiul, stabilindu-se din nou la Brașov, fiind chemat de Eforia şcolilor şi de directorul liceului V. Oniţiu*. Chiar în ajunul plecării, soţii Dima au fost declaraţi membri de onoare de către adunarea generală a Reuniunii române de muzică din Sibiu. Plecarea sa la Brașov este determinată şi de dorinţa ca fiicele lui să înveţe la liceul românesc din localitate. Aici a găsit un alt mediu, condiţii nu atât de bune, deoarece publicul românesc nu îşi însuşise, ca la Sibiu, cultul muzicii occidentale. Luptă cu neglijenţa şi absenţa instrumentiştilor şi coriştilor, fapt ce-l determină de multe ori să ameninţe cu demisia. Remarcă, însă, disciplina corului bisericesc de la Biserica Sf. Nicolae. A căutat ca în programul concertelor sale muzica românească să aibă o pondere tot mai mare. Participă la expoziţia din 1906, alături de Ion Vidu şi Chiriac, concertând în amfiteatrul Arenelor Romane din București. În timpul primului război mondial, trece graniţa în România cu gândul de a ajunge la București, dar e prins şi întemniţat la Brașov, apoi la Târgu-Mureş şi Cluj, fiind eliberat abia în vara lui 1918. După ieşirea din închisoare, nu a alergat după onoruri şi i-a iertat pe cel ce l-a denunţat şi pe comandantul închisorii, pe care, întâlnindu-l după război, l-a îmbrăţişat. În contextul evenimentelor din toamna lui 1918 a fost ales membru în Sfatul Naţional Român din Ţara Bârsei. În 1919 a fost numit profesor de ansamblu coral şi director al Conservatorului din Cluj (1919-1925). La fel ca alţi doi profesori braşoveni, Sextil Puşcariu* şi Aurel Ciortea*, George Dima este unul din profesorii braşoveni chemat să conducă una din instituţiile de învăţământ superior românesc create la Cluj după Unire. Şi-a desfăşurat activitatea artistică în primul rând ca dirijor, dar şi ca pianist acompaniator şi cântăreţ de lieduri. A cules, a prelucrat şi a publicat folclor. În acest sens, printre cele mai cunoscute lucrări sunt baladele : Mama lui Ştefan cel Mare (1884), Ştefan vodă şi codrul (1904), Cucule, cu pană sură (1889), Ce te legeni, codrule (1896). A prelucrat pentru cor şi orchestră o mulţime de melodii populare, iar meritele sale în valorificarea filonului popular pe tărâm muzical sunt asemănătoare cu cele ale lui V. Alecsandri în valorificarea poeziei populare ca sursă pentru poezia cultă. Din multitudinea creaţiilor sale, unele au avut şansa sa fie tipărite, iar altele au circulat prin satele ţării sub formă de manuscrise. A susţinut conferinţe şi prelegeri, publicând în România musicală, Luceafărul(Sibiu), TLR (Sibiu), Gazeta de Transilvania ş.a. A tradus librete de operă, texte de cantate, oratorii şi versuri de cântece şi lieduri. De menţionat că Maria Dima a tradus majoritatea liedurilor soţului său în germană şi invers. Compune cântece pe versuri de Eminescu, dedicate lui T. Maiorescu. Gheorghe Dima rămâne unul din primii maeştri ai polifoniei corale româneşti. A compus, printre altele şi muzică sacră, dintre care menţionăm Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur. A compus Cantata, scrisă cu prilejul jubileului de 50 de ani al Liceului A. Şaguna. De asemenea, îşi face remarcată prezenţa în activităţile cu caracter obştesc: aniversări, comemorări, adunări generale ale Astrei, parastase, hramuri bisericeşti, concerte cu scop de binefacere. Când a fost instituit Premiul Gheorghe Dima, primul beneficiar al acestuia a fost chiar Gheorghe Dima. La 18 august 1926, Ion Vidu scria în testamentul pe care l-a lăsat: Gheorghe Dima a dobândit o „rară pregătire de specialitate”, spunând mai departe „să lucreze toţi ca el: frumos româneşte, artistic internaţionaliceşte, cu tendinţă şi pedanterie nemţească”. De menţionat că, cu tot internaţionalismul său, el rămâne un original. La moartea sa, N. Iorga aprecia: „Ardelenii au dus la mormânt pe una din cele mai respectabile personalităţi pe care le-a produs, în a doua jumătate a secolului al XIX- lea, românimea de peste munţi”, iar Victor von Bendelberg aprecia că „Publicul românesc […] este dator să-şi exprime admiraţia sa faţă de primul compozitor naţional”. Cronicarul Gazetei locale, vorbind despre Gheorghe Dima, ne spune că acesta „îşi scaldă ascultătorii într-o rouă de tonuri”. „Animat însă, de dorinţa de a da creaţiei sale un caracter naţional, el a urmărit realizarea acestui deziderat pe calea preconizată mai târziu de Enescu, aceea de a crea paralel cu folclorul, de a exprima în conţinutul lucrărilor sale o sferă emoţională înrudită cu a muzicii populare” (Zeno Vancea). Cu prilejul jubileului din 1922 Dimitrie Popovici-Bayrenth spunea: „În tine Maestre prăznuim pe bunul român, în tine sărbătorim Maestre, talentul pătruns de sfinţenia artei, în tine Maestre recunoaştem pe marele educator”. Era cel mai mic din cei patru fraţi. „Rareori s-a născut un om cu calităţi trupeşti şi sufleteşti atât de fericit îmbinate: mijlociu de stat, dar bine legat şi perfect proporţionat, cu un corp frumos, expresia oglindind calmul unei energii virile. Îmbrăcat întotdeauna cu o discretă eleganţă, manierat şi fin, scurt la vorbă, dar blând, modest, domol, total lipsit de nervi, bun, gata oricând de-un ajutor, amabil cu toată lumea – el a fost persoana şi cheagul în jurul căruia s-a grupat, în toate oraşele unde a trăit şi a activat, întreagă lumea noastră cărturărească, dar mai ales în cele două oraşe principale Brașov şi Sibiu, unde el fusese resortul şi promotorul vieţii artistice culturale” (A. P. Bănuţ). A fost între primii compozitori de profesie, alături de Iacob Mureşianu*, urmaţi o generaţie mai târziu de Ion Vidu, Timotei Popovici, Tiberiu Brediceanu*. În 1889 în revista Leipziger Neue Zeitschrift für Musik se consemna: „Dima are un simţ fin pentru conţinutul poetic al textelor pe care le interpretează după propria sa individualitate, care este cea românească. A învăţat multe şi ştie să aplice cele învăţate; el se exprimă totdeauna în cadrul specificului românesc”. A fost printre primii reprezentanţi ai unei culturi muzicale româneşti de tip urban (Zeno Vancea). Este ales membru de onoare al Academiei Române la 7 iunie 1919. Filarmonica din Brașov și Conservatorul din Cluj îi poartă numele. O stradă din Brașov păstrează memoria sa.
Opera:Muzică vocal-simfonică: Mama lui Ştefan cel Mare,1884; Hora; Cantata,1900; Salvum,1902; Muzică corală: Cântece populare şi melodii vechi româneşti,Caietele I – X; Patru cântece pentru cor mixt,Caiet I-II; Imn festiv, 1887; Două cântări funebrale,1930; Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur; Cântări liturgice; Cântări funebrale,1930; Patru Pricesne,1930; Opere alese,ediţie critică de Viorel Cosma, București, Ed. Did., 1958; Muzică vocală: Lieder und Gesänge,Leipzig, Caiet I-IV; Cântece populare româneşti pentru o voce – cu acompaniament de pian; Cântece şi balade pentru o voce şi pian; Cântece pentru o voce şi pian,1930;
Lucrări didactice: Curs elementar de cântare pentru usul şcoalelor medii, Brașov, 1914;
Traduceri: Elias, Oratoriu de Felix Mendelssohn Bartholdy; Clopotul de Schiller; Cantată de Andreas Romberg, (1894), 25 p.
Referinţe:Basedow, Hans von, Kritischer Anzeiger: Gheorghe Dima, Lieder und Gesänge, în Neue Zeitschrift für Musik,an 56, nr. 13, 27 mart. 1889, p. 53-55; Gheorghe Dima, în Familia, Oradea, nr. 1, 7 ian. 1896; George Dima, în Familia, Suceava, Cernăuţi, București, 1896, XXXII, p. 1-2; Gheorghe Dima, în TLR, nr. 4, 13 ian. 1896, p. 9; Gheorghe Dima [date biografice], în Transilvania, 1896, XXVII, p. 45 – 46; Diaconovici, Enciclopedia, II, p. 164-165; Banchet de adio profesorului Gheorghe Dima, în TLR, nr. 9, 6-7 sept. 1889, p. 393; Voileanu, Matei, Gheorghe Dima, în TLR, nr. 96, sept. 1899, p. 321; Puşcariu, S., Gheorghe Dima,în Luceafărul, 3, nr. 14-16, 15 aug. 1904, p. 271-273; XII, 1913, p. 176; Gheorghe Dima, în Familia, Suceava, Cernăuţi, București, 1906, XLII, p. 443-445; Bogdan, Al., Gheorghe Dima, Liturghia în la major,în Gazeta de Transilvania, 15 apr. 1908; Brediceanu, T. şi Şerban, V., Gheorghe Dima, în Luceafărul, nr. 1, ian. 1911; Gheorghe Dima (note biografice), în Revista teatrală, I, nr. 3, mai-iun. 1913, p. 197-198; Tăslăuanu, Oct., Muzica românească. De vorbă cu dl. Gheorghe Dima, în Luceafărul, XII, nr. 16, 16 mart. 1913, p. 203-204; Agârbiceanu, Ion, Gheorghe Dima, în Patria, I, nr. 75, 20 mai 1919, p. 1; Brediceanu, T., Cuvântarea rostită în ziua de 6 mai 1922 la festivalul în onoarea măestrului Gheorghe Dima, cu prilejul iubileului său de 40 de ani de activitate muzicală,Cluj, 1922, 14 p.; Ciura, Al., Maestrul Dima, în Cele trei Crişuri, an 2, nr. 8-9, 15 mai 1922; Gheorghe Dima Jubileul activităţii sale de patruzeci de ani, Cluj, 1922, 242 p.; Jubileul maestrului Dima Gheorghe (Omul-Opera), în Transilvania, 1922, p. 428-429; Posluşnicu, Mihai Grigore, Cu prilejul sărbătoririi lui Gheorghe Dima,în Moldova, Iași, nr. 3-4, 1922; Sărbătorirea Maestrului Gheorghe Dima,în Înfrăţirea, Cluj, nr. 510, mai 1922;Stanca, Sebastian, Gheorghe Dima, Jubileul activităţii sale de patruzeci de ani, Cluj, 1922; Stoica, Vasile, George Dima, în Gazeta de Transilvania, 85, nr. 97, 6 mai 1922, p. 2; Viaţa şi activitatea maestrului Goerge Dima. Date biografice: activitatea şi operele sale, în Gazeta de Transilvania, 85, nr. 97, 6 mai 1922, p. 1-2; Bârsan, Z., La moartea maestrului George Dima. Cuvântare rostită în numele profesorilor Consevatorului, în Gazeta de Transilvania, 88, nr. 61, 17 iun. 1925, p. 2; Beu, Octavian, George Dima. Viaţa şi opera sa, în Gazeta de Transilvania, 88, nr. 79, 5 aug. 1925, p. 2–3; nr. 80, 9 aug. 1925, p. 2-3; în Muzica-2, 1925, VI, p. 133-138; Bogrea, V., La Sicriul lui George Dima, în Transilvania, 1925, p. 299-300; Clopoţel, I., Gheorghe Dima, în Societatea de mâine, 1925, II, p. 426; George Dima, [necrolog], în Gazeta de Transilvania, 88, nr. 58, 7 iun. 1925, p. 193; nr. 59, 12 iun. 1925, p. 2; Gheorghe Dima, în TLR, nr. 43, 12 iun. 1925, p. 43; Isac, Emil, Gheorghe Dima, în Universul, București, nr. 135, 15 iun. 1925, p. 2; Lapedatu, Al., Gheorghe Dima. Cuvânt la mormântul lui, în Viitorul, București, nr. 5179, 1925, p. 2 [reprodus şi în vol. Al. Lapedatu, Scrieri alese. Articole, cuvîntări, amintiri, Cluj, Ed. Dacia, 1985, p. 90-92]; Pankerov, Leonard, Gheorghe Dima, în Rampa, București, nr. 2286, 13 iun. 1925; Pricu, I., Doliul braşovenilor. La moartea lui Gheorghe Dima, în Societatea de mâine, Cluj, nr. 2, 1925, p. 426-427; Viaţa şi opera maestrului Gheorghe Dima povestită de el însuşi, în Societatea de mâine, nr. 2, 1925, p. 427; Beu, Octavian, Gheorghe Dima. Viaţa şi opera sa, în Cele Trei Crişuri, Oradea, nr. 7, 1926, p. 115-117; Cântarea înalţă sufletul, [catalogul compoziţiilor lui Gheorghe Dima], Brașov, [1926]; Ivela, A. L., Dicţionar muzical ilustrat, București, 1927; Bologa, V. L., Musicescu, Dima şi muzica populară,în Ţara Bârsei, nr. 1, 1929, p. 53-60; EM, p. 387; Adamescu, Dicţionarul, p. 1609; Voileanu Nicoară, Ana, Un înfăptuitor, compozitorul George Dima,în Societatea de mâine, VIII, nr. 5, 15 mart. 1931, p. 124-125; Breazul, G., Noi ediţiuni şi compoziţiunile muzicale postume ale George Dima, în Cuvântul, 16 mart. 1931; Cornea, Alma, Gheorghe Dima, în Curierul Muzical, București, nr. 5, ian. 1933; Banciu, A., Gheorghe Dima (1847-1925), în Ţara Bârsei, VII, nr. 5, 1935, p. 423-427+1 pl.; Iorga, N., Un om de bine: Gheorghe Dima, în Iorga, N., Oameni cari au fost, vol. III, București, 1936, p. 188-189; Negrea, Marţian, George Dima, în Muzică şi poezie, București, 1936-7, II, nr. 1, p. 11-12; Georgescu, Ioan, Titu Maiorescu către Gheorghe Dima, în Revista Fundaţiilor regale, 1937, IV, nr. 12, p. 581-583; Banciu, A., Morţii vii, Brașov, 1939, p. 25-29; Marcu, Grigore T., Gheorghe Dima la Sibiu, în Viaţa ilustrată, nr. 7, iulie 1940, p. 8-9; Boitoş, Olimpiu, George Dima folclorist. O scrisoare a compozitorului către A. Bârseanu, în Luceafărul, nr. 1, 1941, p. 23-24; Grove’s Dictionary of Music and Musicians, vol. II, Londra, 1954, p. 708; Bănuţ, A. P., George Dima. Contribuţii la cunoaşterea vieţii şi operei sale, în Muzica, supliment 9-12, 1955, 64 p.; Merişescu, Gh., George Dima halálának 30 évfordulójára, Timisoara, 1955; George Dima, în Îndrumător bisericesc, Sibiu, 1956, p. 64-68; Voileanu Nicoară, Ana, George Dima. Viaţa. Opera, București, E.S.P.L.A., [1957], 208 p. + 8 pl.; L’Encyclopédie de la Musique, vol. I, Paris, 1958; Thomson, Oskar, The International Cyclopedia of Music and Musicians, 1958; Zamfir, C., Atitudinea lui George Dima faţă de muzica populară, în REF, București, nr. 1, 1958, p. 63-78; Musik – Lexikon, vol. I, Mainz, 1959, p. 402; Drăgănuş, O., Casa memorială George Dima, în Tribuna, VII, nr. 13, 28 mart. 1963, p. 11; Encicliopedia della musica, vol. I, Milano, 1963; DER, vol. II, p. 111-112; Binder Pál, Dima Gheorghe, în Új Idő, II, nr. 65, 21 mai 1964, p. 4; Corespondenţă inedită, [George Dima], în Tribuna, Cluj, nr. 51, 23 dec. 1965, p. 5; George Dima. Casa memorială, Brașov, Album, 1965, 16 p.; Ghircoiaşiu, Romeo G., George Dima. Stilul romantic şi şcoala muzicală românească, în Tribuna, Cluj, nr. 51 (464), 23 dec. 1965; Lakatos, István, Gheorghe Dima, în Új Idő, III, nr. 119, 3 iun. 1965, p. 3; Puşcariu, Sextil, Un mare animator, George Dima, în Tribuna, Cluj, nr. 51 (464), 23 dec. 1965; Georgescu, Silvian, George Dima, un clasic al muzicii româneşti. Îndrumător cultural în armată, București, nr. 10, 1966, p. 6; Seeger, Horst, Musiklexicon, vol. I, Leipzig, 1966; Bănuţ, A. P., George Dima-scrisori inedite, în Astra, 2, nr. 11, nov. 1967, p. 17; Ciortea, T., Înaintaşi ai muzicii româneşti. George Dima, în Tribuna, Cluj, nr. 2 (519), 12 ian. 1967, p. 7; Popovici, D., Miereanu, C., Începuturile muzicii culte româneşti, București, Ed. Tineretului, 1967, p. 160, 162; Sava, Vlad, Un înaintaş al muzicii culte româneşti, în Drum Nou, 10 oct. 1967, p. 2; Gatti, Guido, M. – Basso, Alberto, La Musica. Dizionario I (A-K), Torino, 1968; Vancea, Zeno, Creaţia muzicală românească sec. XIX – XX, vol. I, București, Ed. Muzicală, 1968, p. 134-146; Borza, Enea, George Dima, 1847-1925. Medalion, în Făclia, an 24, nr. 7026, 8 iun. 1969, p. 2; Brâncuşi, Petre, Istoria muzicii româneşti, Compendiu, București, Ed. Muzicală, 1969; Oană-Pop, Rodica, Personalitatea lui George Dima în lumina unor publicaţii ale epocii sale, în Lucrări de muzicologie. Conservatorul de muzică, Cluj, 5, 1969, p. 15-26; Cosma, Muzicieni, București, 1970, p. 161-163 (cu bibliografie); In memoriam, în Drum Nou, 4 iun. 1970, p. 3; Zinveliu, Gemma, George Dima inedit, în Astra, 5, nr. 6, iun. 1970, p. 15; Cuza, Constantin şi Lambucă, Maria, Societatea pentru crearea unui fond. Chipuri şi mărturii, București, Ed. Muzicală, 1971, p. 118-125; Bologa, Valeriu, Pentru a-l înţelege pe George Dima, în Steaua, 22, nr. 8, aug. 1971, p. 10-11; Istrate, P., Aniversarea centenarului corului George Dima din Brașov, în Drum Nou, nr. 8215, 8 iun. 1971, p. 4; Tobie, Hans, George Dima, ein Kapitel siebenbürgischer Musikgeschichte, în Forschungen zur Volks- und Landeskunde, nr. 1, 1971, p. 51-62 (cu portret; articolul surprinde activitatea desfăşurată la Sibiu, precum şi ultimii ani petrecuţi la Cluj); Actualitatea clasicului muzicii româneşti – George Dima, în Astra, VII, nr. 10 (77), oct. 1972, p. 14 [sunt exprimate opinii de Z. Vancea, T. Ciortea*, Doru Popovici, Gemma Zinveliu*, Mircea Gherman*]; Benkő András, Dima a dalkőltő (1847-1925), în Művélődés, nr. 9, sept. 1972, p. 25; Ilie Moruș, Cărturari Brașoveni (Sec. XV-XX). Ghid biobibliografic, Brașov, p. 72-79, (cu bibliografie); Gherman, Mircea, George Dima – artist şi patriot, în Drum Nou, nr. 8629, 7 oct. 1972, p. 2; Stegaru, Paul, George Dima – dascăl şi animator al vieţii muzicale, în Drum Nou, nr. 8624, 1 oct. 1972, p. 2; Zinveliu, Gemma, 125 éve születtet George Dima, în Brassoi Lapok, IV, nr. 41, 7 oct. 1972, p. 6-7; Catrina, C., Muzică – muzicologie. Sărbătorirea lui George Dima la Brașov, în SCIA, seria TMC, 20, nr. 2, iul.-dec. 1973, p. 235; Gherman, Mircea, Dima Gheorghe – Aspecte ale creaţiei de lied, în Muzica, 25, nr. 1, ian. 1973, p. 5-7; Sbârcea, G., George Dima în lumina corespondenţei sale, în Transilvania, nr. 7, 1973, p. 43-45; Zinveliu, Gemma, Contribuţii la cunoaşterea activităţii lui George Dima şi C. Porumbescu la Brașov (1873-1883), în Studii de muzicologie, vol. IX, București, Ed. Muzicală, 1973; Breazul, G., Pagini din istoria muzicii româneşti, vol. 3, București, Ed. Muzicală, 1974, p. 395-397; Zamfir, Constantin, George Dima, muzician şi om de cultură, București, Ed. Muzicală, 1974, 248 p.; Iorga, N., Oameni cari au fost, București, Ed. Militară, 1975, p. 200-201; Catrina, C., George Dima, ctitorul bibliotecilor muzicale româneşti din Brașov, în SCIA, seria TMC, 23, 1976, p. 162-167; Catrina, C., Barátság, în Művélődés, București, nr. 3, 1976, p. 3; Cosma, O. L., Hronicul muzicii româneşti, București, Ed. Muzicală, 1975, vol. III, p. 150-322, 1976, vol. IV, passim; Cosma, Viorel, Două milenii de muzică pe pământul României, București, Ed. I. Creangă, 1977; Puşcariu, Brașov, passim; Sava, Dicţionar, p. 64; Zamfir, Constantin, Momente inedite ale colaborării lui George Dima cu T. Brediceanu, în Muzica, nr. 5, 1977, p. 18-21; Catrina, C., Repanovici, Lenuţa, Personalităţi ale culturii braşovene. Gheorghe Dima, Biobibliografie, Brașov, 1977, 75 p., [Cuprinde o descriere detaliată a lucrărilor lui George Dima, a manuscriselor sale, având şi numeroase referinţe]; Bănuţ, A. P., Scrieri, p. 381-383; MDE, p. 1247; Brediceanu, T., Scrieri, p. 165 şi urm.; Catrina, C., George Dima: Scrisori din temniţă, în Marile Evenimente istorice ale anilor 1848 şi 1918 şi muzica românească, București, Ed. Muzicală, 1979, p. 135-148; Barbu, Casin, Reamintindu-ne de un mare artist – cetăţean, George Dima, în Steaua, 31, nr. 5, mai 1980, p. 67; Ciortea, T., Seva românească a operei lui George Dima, în vol. lui I. Sava, Teritorii muzicale româneşti, București, Ed. Eminescu, 1980, p. 49-53: Cosma, O. L., Hronicul muzicii româneşti, 1898-1920, vol. VII, București, Ed. Muzicală, 1986, p. 172-175, 264-275, 311-321497-502; George Dima, în Új Élet, nr. 19, oct. 1989, p. 20; Bologa, Emil I., Ex libris: George Dima, în Gazeta de Transilvania, nr. 242, 243, 6-7 oct. 1990, p. 2; [George Dima], în Pentru patrie, nr. 6, 1990, p. 17; Cosma, O. L., Universul muzicii româneşti. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1920-1955), București, Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, 1995, vezi indice; Bostan, Maria Cristina, [George Dima], în Gazeta de Transilvania, 18-19 oct. 1997, p. 4; Clujeanu, Al., [George Dima], în Transilvania Expres, 6 oct. 1997, p. 3; Firca, Ştefan, Relaţia muzică-text în liedul „şi dacă ramuri bat în geam” de George Dima, în SCIA, s. TMC, tom 44, 1997, p. 33-37; Floroiu, Nicolae, [George Dima], în Gazeta de Transilvania, 11-12 oct. 1997, p. 4; Georgescu, Silvian, [George Dima], în Cotidianul, 9 oct. 1997, p. 6; Mareş, Carmina, [George Dima], în Bună Ziua Brașov, 22 sept. 1997, p. 12; Eadem, [George Dima] în Bună Ziua Brașov, 7 oct. 1997, p. 8; Popovici, Petre, [George Dima], în Gazeta de Transilvania, 5 nov. 1997, p. 4; Ţion, Al., Aniversare George Dima, în Transilvania Expres, 8 nov. 1997, p. 7; Oltean, V., Gheorghe Dima, în Transilvania Expres, 3 dec. 1998, p. 5; Stegaru, Pavel, Muzică şi muzicieni în istoria învăţământului românesc braşovean, Brașov, Ed. Etios, 1999, p. 81-88, 100-101; Toma-Zoicaş, Ligia, George Dima – personalitate proeminentă a muzicii româneşti. Integrarea sa în curentul de idei ale vremii, în Academica, 1999, 9, nr. 4, p. 14-15, 26; Toma, Simion, Monografia Colegiului Naţional Andrei Şaguna, Brașov, Ed. Concordia, 2000, p. 294-296; Stanciu, Vasile, Gheorghe Dima (1847-1925) și rolul determinant al compozitorului în afirmarea muzicii corale bisericești din Transilvania, în SUBB, seria Orthodox Theology, nr. 1-2, 2001; Măniuț, Petruța (coord.), Aniversările muzicale, vol 2, 2006-2007, Brașov, Univ. Trans., 2007; Catrina, Constantin, Muzica și muzicienii Cetății, vol. 1, Râmnicu Vâlcea, Fântâna lui Manole, 2010; Pop, Claudia, Studii muzicologice în arta interpretării vocale, Brașov, Univ. Trans., 2010.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.