DAN, Pompiliu (născut 2 februarie 1871, Zărneşti, județul Brașov – mort? 1954, București), pedagog şi publicist. A urmat şcoala primară în localitatea natală, iar între 1880 şi 1888 cursurile liceului A. Şaguna din Brașov, luându-şi aici bacalaureatul în iulie 1888. Cât a fost elev la liceul braşovean, a redactat împreună cu alţi colegi foaia Expresul, scoasă mai mult pe ascuns, nefiind semnalată în anuarele şcolii. În aceasta, Pompiliu Dan a publicat articole cu conţinut politic, reportaje din viaţa elevilor, studii pe teme naţionale, informaţii privind evenimente locale. După absolvirea liceului, a obţinut o bursă de 200 de florini din partea fundaţiei Emanoil Gojdu din Budapesta pentru a urma cursurile Universității din Cluj. Devine astfel, timp de 4 ani (1888-1892), student al Facultății de litere şi filosofie. Aici desfăşoară o susţinută activitate în slujba idealului naţional, organizând întruniri politice, serbări culturale, editând publicaţii şi stabilind legături trainice între studenţi. A susţinut şi o serie de conferinţe în faţa studenţilor din Cluj: „Avem dreptul să ne mândrim ?” şi „Educaţia naţională” (1889?). A militat pentru unitatea culturală a tuturor românilor, făcând o vie propagandă printre cei 70 de studenţi români din Cluj. Un moment important în biografia sa este elaborarea „Replicii”, un memoriu de răspuns al junimii academice române din Transilvania şi Ungaria (1891) la memoriul studenţilor maghiari din Cluj (iulie 1891) care contesta drepturile românilor din monarhie la o viaţă naţională şi cultură proprii. S-a implicat în redactarea unei serii de memorii ale studenţilor români, conducând lucrările Comitetului Studenţesc din Cluj pentru colecţionarea de documente necesare în vederea redactării acestora. Între 1892-1893 este student la Viena, perioadă în care mişcarea memorandistă a avut un puternic ecou în capitala imperiului. În semn de solidaritate cu această mişcare s-a implicat în editarea unui manifest în sprijinul memorandiştilor. Alături de el, acest manifest este semnat şi de Iuliu Maniu şi Al. Vaida Voievod. Pentru a se putea susţine, a predat ore de limba română unor elevi germani care doreau să înveţe limba română din interese familiale. La adunarea studenţilor români de la Viena, Pompiliu Dan, împreună cu Iuliu Maniu, a prezentat un proiect de manifest în sprijinul memorandiştilor intitulat: „Către poporul român din Ardeal şi Ţara Ungurească”. Tipărit în 300 exemplare, acesta a fost răspândit în toate centrele universitare mari din Europa. Pompiliu Dan a participat ca delegat din partea Centrului Universitar din Viena, la Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român ce a avut loc la 23-24 iulie 1893 la Sibiu. După conferinţa naţională, în grădina Hermann din Sibiu, a avut loc o recepţie la care au luat cuvântul George Bogdan Duică* şi Pompiliu Dan. A fost delegat şi la Congresul Studenţesc ce s-a ţinut la Roma, între 16-18 septembrie 1892. Rezultat al colaborării cu studenţii din alte centre europene, a fost apariţia Chartei Rotunda (1 martie 1893) care a durat câteva luni. Apărută lunar la Paris, era trimisă la Viena, Budapesta, Cluj, București, Cernăuţi, München, Strasbourg, Anvers şi Berlin, unde cei ce o citeau, după ce luau cunoştinţă de conţinutul ei, adăugau, scriind de mână, informaţii importante legate de centrul universitar respectiv. Simion Mehedinţi, care a sugerat titlul acestei publicaţii, afirma….”gândiţi-vă că dacă (!) întreţinem forma aceasta de corespondenţă, vom şti în orice moment cum bate pulsul întregei noastre naţiuni”. În luna iunie a aceluiaşi an revista şi-a încetat apariţia. După absolvirea studiilor, îşi începe cariera didactică la 1 septembrie 1893 ca profesor la şcolile secundare din Brașov (liceu, şcoală reală şi şcoală comercială), însă după 5 ani de activitate, în 1898 este nevoit să părăsească acest post, iar la 1 ianuarie 1901, este chemat ca redactor al ziarelor Tribuna şi Foaia poporului din Sibiu, aflate sub conducerea lui Silvestru Moldovan. La acestea a funcţionat 8 luni, după care la 1 septembrie 1901, la stăruinţele lui Vasile Goldiş este numit rector al Internatului de pe lângă liceul confesional greco-catolic din Beiuş, unde a rămas doi ani. S-a preocupat de realităţile economice ale Transilvaniei, susţinând prin scris necesitatea formării unei burghezii române, impunerea oraşelor româneşti, necesitatea apariţiei unor asociaţii şi reuniuni care să stimuleze evoluţia economică. A avut puncte de vedere asemănătoare celor promovate de D. P. Marţian, P. S. Aurelian şi A. D. Xenopol. Majoritatea articolelor sale au fost publicate în Tribuna, în special în 1901, când a fost redactor. Dintr-unul din aceste articole desprindem o concluzie: „Noi avem popor destul, avem şi pătură cultă, dar ne lipseşte cheagul social între aceste două clase, ne lipseşte clasa de mijloc, cu ajutorul căreia am putea forma şi noi o naţiune completă, întreagă”. Observă că în Transilvania lipsesc şcolile de ucenici, iar proporţia românilor între cei existenţi este destul de mică (1431 de ucenici saşi, 538 români, 288 unguri). Constată, de asemenea, lipsa industriei şi a meseriilor la românii ardeleni. Militează pentru un rol sporit al presei, dar şi al Astrei, pentru crearea de fonduri, acordarea de burse pentru dezvoltarea industriei, comerţului şi agriculturii. Este iniţiatorul convocării unui congres al meseriaşilor români din Transilvania şi Ungaria. Cât timp a fost rector la Beiuş, a avut o activitate pedagogică bogată, iar în colaborare cu Dr. Gavril Cosma şi Pavel Pop, intelectuali din localitatea respectivă, a organizat „Reuniunile meseriaşilor”. La 1 septembrie 1904 se reîntoarce pe meleagurile natale ca învăţător şi director al şcolii primare confesionale române din Zărneşti, unde a funcţionat până la 1 februarie 1919, când Consiliu Dirigent l-a numit inspector şcolar al oraşului şi județului Brașov. A venit în localitatea natală şi la insistenţele lui Ioan Meţianu, mitropolitul ortodox al Transilvaniei. În paralel, a desfăşurat şi o muncă de cercetare ştiinţifică, studiind la bibliotecile şi arhivele din Zărneşti, Făgăraş şi Brașov, probleme referitoare la istoria Transilvaniei, elaborând monografii şi studii. Între acestea a fost şi monografia comunei Zărneşti, pe care a întocmit-o, dar care s-a pierdut. În 1910 a fost suspendat din învăţământ pentru că a susţinut alegerea juristului dr. Nicolae Şerban ca deputat al județului Făgăraş, contribuind la victoria acestuia împotriva candidatului guvernamental. Protestele intelectualilor din judeţ l-au reintegrat în învăţământ. A fost ales deputat în „Congregaţia Comitatului Făgăraş” de către circumscripţia electorală Tohanul Vechi. A fost vreme îndelungată secretar al despărţământului Astra din Zărneşti, ţinând o serie de conferinţe la serbările Astrei, răspândind broşuri, ziare şi tipărituri ale Astrei. A acordat o atenţie sporită şi sprijinirii Reuniunii de meseriaşi din Brașov. Începerea războiului a determinat o intensificare a prigoanei împotriva intelectualilor români, astfel că la 22 octombrie 1915 a fost arestat concomitent cu încă alţi 19 intelectuali transilvăneni, majoritatea din Ţara Bârsei. A fost închis timp de trei ani la închisorile din Brașov, Cluj şi Oradea, fiind acuzat de trădare şi spionaj. Deşi a fost condamnat la moarte prin spânzurare împreună cu alţi nouă intelectuali români, au fost graţiaţi la 25 octombrie 1918. Răspunzând apelului Consiliului Naţional Român Central, s-a constituit şi la Zărneşti Consiliul Naţional Comunal al cărui preşedinte a fost Pompiliu Dan. Este ales din partea cercului Tohanul Vechi delegat la Adunarea de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia. A făcut parte din Marele Sfat Naţional ales cu acest prilej. Numit în 1919 inspector şcolar al judeţului Brașov, s-a ocupat de organizarea şcolilor primare româneşti, încadrarea lor cu cadre didactice calificate, publicând şi studii privind dezvoltarea învăţământului primar din România. Acordă în continuare atenţie deosebită şcolilor de ucenici. În 1926 pleacă din Brașov, fiind numit inspector şcolar al județului Bihor. La Oradea a activat ca inspector al şcolilor de ucenici din Transilvania, ulterior ca inspector al şcolilor primare din judeţele Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş, funcţionând de la 1 septembrie 1926 până la pensionarea sa în 1931. S-a implicat şi în elaborarea unor manuale şcolare tipărite în general la editura Scrisul Românesc din Craiova. E preocupat şi de pedagogie, redactând articole, studii şi recenzii, colaborând mai ales la Revista pedagogică a învăţătorilor din Sălaj, Revista învăţătorimii române din Buzău şi Gazeta de Vest din Oradea, la ultima fiind unul dintre întemeietori. După ieşirea la pensie îşi continuă activitatea în cadrul unor asociaţii şi societăţi din Oradea. În 1940 s-a refugiat la Zărnești și ulterior s-a stabilit la București, unde a murit. Este decorat cu Ordinul Regele Ferdinand, clasa I, în grad de ofițer.
Opera: Mişcarea pedagogică literară la români în anul şcolar 1910-1911, Brașov, 1911, 78 p.; Patronagiile şcolare, Brașov, 1912, 25 p.; Problema unificării învăţământului primar şi normal, Situaţia învăţământului în jud. Brașov, Brașov, 1923, 53 p.; Geografia pentru şcolile primare cu limbă de predare română; unele conferinţe ale sale au fost publicate în Transilvania, Sibiu. Au rămas numeroase manuscrise, memorii, conferinţe ţinute cu diferite ocazii, Monografia comunei Vlădeni; în colaborare: Geografia pentru şcoalele poporale primare, ed. a X-a, Brașov, 1911; ed. a XI-a, Brașov, 1914; Abecedar partea I-a şi a II-a; Citirile clasa a II-a – a VII-a; Geografiile pentru clasa a III-a – VII-a; Gramaticile clasa a III-a – a VII-a; Aritmeticele clasa I-VII-a; Caietele de caligrafie şi desen clasele a II-a – VII-a (în colaborare cu un colectiv de autori: Traian Teodorescu, Ioan Dumitraşcu, Petru Petrescu, Victor Papacostea).
Referinţe: Arhiva Muzeului şi Biserica Sf. Nicolae din Schei, Fond. Consiliului Naţional; Bârseanu, Istoria, p. 582; Ilie Moruș, Cărturari Brașoveni (Sec. XV-XX). Ghid biobibliografic, 73 p.; Băltescu, M., [Dan Pompiliu] , în Drum Nou, XXV, nr. 7166, 1967, p. 2; Băltescu, M., Contribuţii privind lupta naţional politică a lui Pompiliu Dan, în Cumidava, II, 1968, p. 233-284; Gabriel Ștrempel, Bibliografia Românească Modernă (1831-1918), vol. II, p. 9-10; Vlad, I., Cărturarii braşoveni pentru Rom. Mare, Brașov, 1999, p. 122-129; Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, coord. Ioan I. Șerban, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003; Neamțu, Gelu, Vaida-Voevod, Mircea, 1 decembrie 1918. Mărturii ale participanților, vol. II, București, Ed. Academiei Române, 2005.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.