Costea (secolele XVII – XVIII), dascăl. Între cărturarii români ai Brașovului din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, un loc aparte îl ocupă Costea, dascăl la Biserica din Scheii Brașovului. În ciuda remarcabilei activităţi de traducere şi copiere, mărturiile biografice se limitează doar la câteva însemnări de pe manuscrisele sale. Este cunoscut un manuscris miscelaneu păstrat la Biblioteca Academiei Române, având număr de inventar 1436, care aparţinuse Bibliotecii Episcopului Dionisie al Buzăului, ce l-a donat Academiei. Lucrarea este caligrafiată într-o scriere cursivă veche, are o legătură veche în piele şi se păstrează în bune condiţii. În descrierea lui G. Ștrempel, acest manuscris cuprinde următoarele părţi: 1. F 1–11v Gromovnic, Însămnare pentru tunet, adeverită şi ispitită, ce adeverează în 12 luni; 2. F 13–44v Svetaia darovanie. Floarea darurilor, cartea aleasă din toate cărţile, dulce învăţătură omului; 3. F 44v – 48v Fiziologul; 4. F 48-68 Geografia Asiei, povestea ţărilor şi a împărăţiilor câte-s în pământul Asiei; 5. F 68-75 Cosmografie, Ce să zice împărţeala pământului pre hotară şi pre alte semne se sînt în cercurile ceriului; 6. F 75–76v Despre limba omului; 7. F 77-78v Proorocirea Sibilei; 8. F 79–121v Cuvânt şi pocitania filozofului Sintipa, cu împăratul de Ţara Persiei, anume Chira; 9. F 122 – 145v, Începui a scrie istoriia lui Isop; 10. F 149–215v Cronograf, text fragmentar; 11. F 216 Legenda lui Avgar, lipseşte sfârşitul; 12. F 217 Fragment de colindă; 13. F 217v Fragment din Floarea darurilor; 14. F 218v – 219v Cazanie la coconi de vârsta ani 10, cînd să pristăvesc dintr-această lume; 15. F 226 Pildele filosofeşti. Este împodobit cu chenare şi desene ornamentale, imprimate pe ambele coperte. Manuscrisul a fost copiat între anii 1693–1703, aşa cum rezultă din două însemnări. Prima, aflată imediat după Svetaia Darovania şi Fiziologul, menţionează data de 16 august 1693, când această parte a manuscrisului a fost încheiată. În cea de-a două însemnare este amintit şi numele copistului: „… şi am scris eu mult păcătosul Costea, dascăl de la Sfânta Biserică din Schei. Luna noiembrie, 25 zile, în anul 7212 = 1703”. Vrontologhionul sau gromovnicul cu care începe acest manuscris, împreună cu întreaga parte literară a acestuia, au fost studiate de Dan Simonescu şi Nicolae Cartojan. Ultimul, ocupându-se de Gromavnic, subliniază că acesta face parte din literatura astrologică, prezicând soarta omenirii şi a recoltelor în funcţie de zodia în care se produce tunetul (groma = tunet, gromovă = de tunet). Textul a cunoscut mai multe traduceri în ţările române. „Probabil că dascălul Costea a avut acces la o copie după originalul unei traduceri din limba greacă făcută în Ţara Românească în epoca lui C. Brâncoveanu” (N. Cartojan). Svetaia darovanie, partea următoare a manuscrisului numărul 1436, este o traducere a originalului italian Fiore di Virtu, care în limba română este cunoscută sub numele de Floarea darurilor sau Albinuşa. Versiunea pe care ne-o oferă dascălul Costea reprezintă a două traducere românească păstrată din limba slavă a lui Fiore di Virtu, după cea cuprinsă în manuscrisul numărul 3821, aşa-numitul Codex Neagoeanus, datând din 1620 (N. Cartojan). Originalul italian cuprinde 34 de capitole, care tratează, sub forma unor povestiri însoţite de maxime, virtuţi şi vicii umane, comparate cu cele ale unor animale reale sau mitice. Aceste povestiri sau legende sunt cunoscute în Occidentul Latin, sub numele de Bestiarii, sau în Orient, sub numele de Fiziolog. Odată cu pătrunderea în literatura română, Fiore di virtu îşi pierde forma originală, suferind diferite modificări, în funcţie de intervenţiile copistului. Pe lângă cele două traduceri făcute după intermediarul slavon, a mai existat o variantă – cea mai veche traducere românească din limba italiană – care s-a pierdut. Cele două copii din slavonă „… înfăţişează o versiune aşa de alterată faţă de originalul italian, încât toată acea simetrie a elementelor variate, care constituie farmecul literar al acestora antologii morale, a fost nimicită”. (N. Carojan). Deficienţele acestor versiuni româneşti au impus necesitatea unor noi traduceri, de astă dată din limba greacă. După Svetaia darovanie, în manuscrisul Dascălului Costea urmează Fiziologul. Acesta este un fel de tratat de zoologie şi morală în acelaşi timp, creat în secolul al IV-lea în Egipt, sub influenţa unor curente neopitagoriciene şi a curentelor mistice din Orient, care căutau să descopere calităţile oculte ale lucrurilor, avantajele magice şi simbolurile lor religioase (N. Cartojan). Tratatul descrie animale şi păsări, cu obiceiurile lor adevărate sau închipuite, care sunt interpretate ca simboluri ale unor idei morale şi religioase. Din Egipt, Fiziologul a pătruns în Bizanţ, răspândindu-se probabil în secolul al V-lea în întreg Occidentul medieval, dar şi în ţările din Sud-Estul Europei, inclusiv în ţările române. Dintre cele şase manuscrise ale Fiziologului cunoscute şi păstrate la noi (N. Cartojan), cel mai vechi a fost copiat în 1693 de Costea, dascălul bisericii Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului. Manuscrisul acestuia a fost publicat de către Margareta Mociorniţă-Constantinescu, în facsimile şi transcriere latină. Toate manuscrisele se bazează pe aceeaşi traducere din limba sârbă, care poate data chiar din secolul al XVI-lea sau începutul secolului al XVII-lea. Dat fiind faptul că tălmăcirea iniţială din limba sârbă este sumară, s-a impus şi în cazul Fiziologului o altă traducere din limba greacă. Aceasta s-a realizat după un text grecesc mult mai cuprinzător, într-o vreme în care influenţa grecească în ţările române era deosebit de puternică. Nu se ştie cine a fost realizatorul acestei traduceri, dar cea mai veche versiune derivând din varianta grecească se păstrează într-un manuscris copiat în 1774, tot de un dascăl al bisericii din Şcheii Brașovului şi anume de Dascălul Duma. Următoarea parte a manuscrisului numărul 1436 se constituie în texte cu caracter geografic: fila 49-68: Geografia Asiei, fila 68-75: Cosmografia. Ele cuprind informaţii geografice despre o serie de ţări din Asia: Palestina, Fenicia, Asiria, Mesopotamia, Arabia, Galileia, Persia, precum şi a unor regiuni din aceste părţi: Rodos, Asia Mică. Autorul oferă date şi despre unele oraşe ca Babilon, Damasc, Astrahan ş.a. Deoarece se repetă informaţii din partea întâi a manuscrisului geografic în cea de a doua, se consideră că materialul nu a fost prelucrat o singură dată, ci a fost folosit în două etape (M. Popescu-Spineni). Autorul a utilizat drept sursă de inspiraţie Cosmographia lui Sebastian Münster, editată în 1556. Între aceste două texte sunt numeroase asemănări, dar şi diferenţe, din lucrarea lui Münster autorul reţinând doar informaţiile cu caracter geografic, istoric şi religios. Meritul de a fi comparat textul geografic din manuscrisul numărul 1436 cu lucrarea lui Sebastian Münster îi revine lui M. Popescu-Spineni, care evidenţiază o serie de particularităţi ale textului românesc: folosirea frecventă a unor muntenisme, grecisme, slavonisme, latinisme şi turcisme. Limbajul manuscrisului este mult influenţat de construcţia, morfologia şi sintaxa textelor bisericeşti. Partea geografică a manuscrisului are meritul de a pune în circulaţie un preţios material topografic şi toponimic, constituind începutul unei terminologii geografice ştiinţifice în limba română. Referindu-se la autorul manuscrisului, M. Popescu-Spineni afirmă că identitatea lui a rămas necunoscută, dar admite ipoteza că ar putea fi Dascălul Costea. Trăind în mediul cultural braşovean, probabil cunoscător al câtorva limbi străine (în mod sigur greaca şi slavona), a putut cunoaşte lucrarea lui S. Münster, ce se afla în biblioteca din Brașov. Partea geografică a manuscrisului numărul 1436 este considerată de M. Popescu-Spineni prima lucrare geografică în limba română. O altă parte a manuscrisului numărul 1436 copiat de Dascălul Costea este Proorocirea Sibilei, cuprinsă între filele 77-78. „Prin natura cuprinsului său profetic şi enigmatic, genul literaturii Sibilei, asemănător cu acela din profeţii şi apocalipse, putea fi utilizat cu succes în scopul unei propagande religioase” (N. Cartojan). Într-adevăr, în epoca creştină legendele sibilice vor fi interpolate şi îmbogăţite cu elemente noi, specifice religiei creştine. Elemente din oracolele sibiline au pătruns în hronografele bizantine şi au fost preluate în literaturile sud-slave, de unde au pătruns şi la noi. Legendele sibiline au fost traduse în limba română în două versiuni. Prima, datând probabil din secolul al XVI-lea, a fost tradusă în Ardeal, după legenda medio-bulgară care circula în mănăstirile noastre, iar cea de-a doua a fost tradusă din limba slavă, după o formă care circula în secolul al XVII-lea în Serbia. Ultima se păstrează în manuscrisul numărul 1436, copiat de dascălul Costea, fiind publicată şi studiată în paralel cu prima de către Dan Simonescu. În continuarea manuscrisului, între filele 79-121 este surprins ciclul de snoave ce alcătuiesc romanul oriental Sindipa. Aceste povestiri hazlii şi răutăcioase provin din literatura indiană şi au ca tematică nestatornicia femeii. Din India, via Persia şi Siria, romanul a trecut în Bizanţ, fiind preluat de greci şi spanioli, răspândindu-se atât în literatura occidentală cât şi în răsăritul Europei. În literaturile slave ortodoxe şi în ţările române a pătruns versiunea greacă. Cea mai veche versiune românească se află în manuscrisul numărul 1436 al Dascălului Costea. Ea reprezintă o copie după un manuscris mai vechi, prototipul venind probabil din Ţara Românească (N. Cartojan), şi conţine multe slavonisme, turcisme şi grecisme. Ciclul de povestiri a fost destul de răspândit în lumea monahală, dar şi a preoţilor, circulând până târziu în secolul al XIX-lea, laolaltă chiar cu cărţile sfinţilor. De la fila 122, dascălul Costea a copiat pe mai bine de 20 de file viaţa lui Esop. Aceasta a fost alcătuită sub forma unui roman în Grecia antică, înfăţişând viaţa şi faptele părintelui fabulei. De-a lungul vremii, el a fost îmbogăţit cu noi elemente, scriitorii adăugându-i şi alte fabule. În primele veacuri ale erei creştine, romanul lui Esop s-a răspândit în toată lumea elenistică, de unde a trecut în literatura bizantină şi în cea neogreacă. S-au copiat numeroase manuscrise, aflate în biblioteci din întreaga Europă, după care s-a tipărit în marile centre culturale, atât în limba greacă cât şi în limba latină. Lucrarea a fost tradusă şi în limba română, după o tipăritură grecească realizată în Occident. Conţinutul romanului a determinat folosirea lui intensă pentru educaţia morală a tineretului, chiar până în secolul nostru. Cel mai vechi manuscris românesc cuprinzând istoria lui Esop este cel al dascălului Costea, copiat de acesta în 1703. Pe următoarele 66 de file, dascălul Costea a copiat un Cronograf, un text fragmentar ce se constituie într-un adevărat manual de istorie universală, în care sunt prezentate istoria evreilor, a egiptenilor, perşilor, grecilor, românilor şi bizantinilor, până spre evenimentele contemporane autorului. N. Cartojan deosebeşte Cronograful dascălului Costea de cel al lui Moxa şi al altora, în timp ce V. Oltean* îl apropie de cel realizat de dascălul scheian Nicolae Grid*, copiat în 1808 (!). Celelalte părţi ale manuscrisului, deşi au o valoare mai redusă, cuprind o diversitate de teme. Unul din posesorii săi a fost dascălul Radu Cătană, conform unei însemnări din 15 iulie 1758. Manuscrisul, care ar fi putut avea şi rosturi didactice, a rămas în posesia familiei, după cum atestă însemnări ulterioare făcute pe filele sale, până la începutul secolului al XIX-lea, când a ajuns la episcopia Buzăului.
Referinţe: Cartojan, N., Fiore de virtu în literatura românească, București, 1928, passim; Idem, Cărţile populare în literatura română, București, 1938, vol. I, p. 12, 119, 179, 192, 202, 207, pl. VIII; vol. II, p. 251, 262, 266, 289, 290, 295; ed. 1974, vol. I, p. 23, 153, 225, 226, 241, 243, 255, 261, foto fig. VII color; vol. II, p. 313, 326, 330, 359, 360, 366; Muşlea, C., Biserica Sf. Nicolae din Scheii Brașovului, Brașov, 1943, I, p. 149; Ştrempel, G., Copişti de manuscrise româneşti până la 1800, vol. I, București, Ed. Acad., 1959, p. 38-39; Popescu-Spineni, M., Un manuscris românesc de geografie din sec. al XVII-lea (copiat în 1703 de Costea Dascălu), în SCB, XV, București, Ed. Acad., 1963, p. 319-333; Moraru, Mihai, Velculescu, Cătălina, Bibliografia analitică a cărţilor populare laice, Partea I, București, EA, 1976, p. 42, 211-212; partea a II-a, 1978, p. 265; Ştrempel, G., Catalogul manuscriselor româneşti, vol. I, București, EŞE, 1978, p. 329-330; Dicţionarul literaraturii române până la 1900, p. 366, 783-784; Cartojan, N., Istoria literaturii române vechi, București, Ed. Minerva, 1980, p. 123-129; Oltean, V., Şcoala românească din Scheii Bv.-ului, București, EŞE, 1989, p. 56-58; O cosmografie copiată deCostea Dascălul din Schei la cumpăna secolelor XVII-XVIII, prezentare de Cătălina Velculescu; notă asupra ediţiei de V. Guruianu, în Manuscriptum, 1992, 23, nr. 1-4, p. 224-233; Oltean, V., [C. dascălul], în Primăria Brașov, ian. 1997; Pop-Curșeu, Ioan, Magie și vrăjitorie în cultura românî. Istorie, literatură, mentalități, Iași, Polirom, 2013.
Fişă întocmită de Elvira Oros şi Daniel Nazare.