CORBEA, Teodor (născut cca. 1670, Brașov – mort după 1725), cărturar şi diplomat. Fiul lui Ion Corbea* şi fratele lui David Corbea*, s-a născut în Şchei şi a dobândit primele cunoştinţe de la tatăl său. Probabil a studiat la o şcoală săsească şi maghiară din Brașov şi la academia Lavra Pecerska din Kiev, deşi un alt punct de vedere susţine că Teodor Corbea a deprins limbile latină şi greacă la şcoala din Şchei, cu dascălii Ienache şi Necula Câmpulungeanul, sub a căror îndrumare sfârşeşte cursul elementar. Trecând înainte de 1690 în Ţara Românească, împreună cu fratele său David, a slujit probabil mai întâi familia Cantacuzinilor, asemenea fratelui său, apoi pe Constantin Brâncoveanu. În martie 1698 condica de venituri şi cheltuieli a domnului menţiona „120 taleri… leafă lui Teodor Pisariul de şase luni”, iar în scrisorile către judele Brașovului, domnul îl numea pe Teodor Corbea, „scriitoraşul nostru” şi „sicritariul nostru”. Cunoştinţele de latină, slavonă, rusă, maghiară şi calităţile sale de copist l-au recomandat pentru munca de cancelarie. Sub supravegherea stolnicului C. Cantacuzino, Teodor Corbea redacta corespondenţa externă a curţii brâncoveneşti, jucând un rol important şi în diplomaţia epocii. Astfel, în 1697, îl însoţea pe fratele său David Corbea în solia la regele Poloniei. În 1703, împreună cu căpitanul Luca, este trimis la Moscova cu scrisori şi informaţii suplimentare către David Corbea, destinate a-i parveni ţarului Petru cel Mare. În 1706 domnitorul înlocuia misiunea lui David Corbea din Rusia cu cea a lui Teodor Corbea. În 1710 i s-a încredinţat o misiune delicată pe lângă D. Cantemir, domnul Moldovei, aceea de a trata problema unei acţiuni comune pentru eliberarea de sub dominaţia otomană. În timpul campaniei ruse pe Prut (1711), Teodor Corbea a trecut de partea marelui spătar Toma Cantacuzino şi în tabăra rusească, motiv pentru cronicarul Radu Greceanu să reverse asupra sa aspre critici. După înfrângerea de la Stănileşti, Teodor Corbea s-a retras în Rusia, unde i s-au dăruit două sate din Ucraina, pe domeniile hatmanului Mazepa: Lukianovka şi Krupola, lângă Periaslavl. Câţiva ani mai târziu, din registrul de cheltuieli al curţii imperiale, rezultă că Teodor Corbea era acolo traducător de latină şi maghiară. La 1725 încă trăia, iar în notiţa finală la Psaltirea în versuri, dedicată „maiestatului celui împărătesc, preamilostivului (…) Marele Petru Alexievici” şi dăruită în 1725 bisericii Sfântul Nicolae din Şchei purta titlul de „vel pisariu i canţilar al preaputernicii Imperatoriu moschiceşti”. S-au păstrat trei lucrări ale lui Teodor Corbea. Prima este un raport diplomatic intitulat Însămnarea pentru solia mai marelui mieu frate, David ceauşu, pentru voroava ce am avut cu Turculeţ rohmistru şi cu alţi rohmiştri moldoveni şi pentru răspunsul ce au luat acum când au fost să să întoarcă înapoi de la craiu, databilă în 1698. Scrisă într-un stil dramatic şi limbaj expresiv, lucrarea este socotită o operă de literatură politică, ea sintetizând doctrina politică munteană, elaborată sub auspiciile Cantacuzinilor, care preconiza apropierea de Rusia, emanciparea de turci, respingerea tendinţelor anexioniste polone şi sprijinirea ortodoxiei supuse presiunilor de unire cu catolicismul. De mici dimensiuni, scrierea a rămas în manuscris şi a fost copiată în 1877 din arhivele ruseşti de Gr. Tocilescu (BAR, mss. 5151, f. 322-323). La îndemnul şi cu ajutorul material al episcopului Mitrofan al Buzăului, pe la 1700 Teodor Corbea a alcătuit un dicţionar latin-român, Dictiones latinae cum valachica interpretatione, primul de acest gen în cultura română. Manuscrisul inedit, păstrat azi la Biblioteca Academiei, filiala Cluj, are 377 foi pe 2 coloane. Întocmit după modelul lexiconului latino-maghiar al lui Albert Molnár, dicţionarul său transpune cuvânt cu cuvânt cea de-a patra ediţie a prototipului, adăugând corespondentul românesc. Lucrarea numără 34.000 de articole şi aproape 30.000 de cuvinte, între care se întâlnesc nume de localităţi vechi cu echivalentul lor actual, personalităţi ale Antichităţii clasice, termeni ştiinţifici, neologisme (în special din limba latină, cum ar fi termenii orator, patria, mod, regulă), precum şi forme dialectale ardeleneşti (explicabile prin originea autorului) şi moldoveneşti. Lucrarea abundă şi în adverbe formate în chip artificial cu terminaţia –ţeaşte (suneţeaşte = sonor). Lucrarea înregistrează şi toate numele proprii din lexiconul maghiar. El este după toate probabilităţile unul din primii lexicografi români creatori de cuvinte, nu însă în spirit latinist. Dicţionarul latin-român al lui Teodor Corbea nu a fost folosit în traducerea cărţilor bisericeşti în limba română, în munca de traducere şi tipărire a episcopului Mitrofan, lexiconul fiind redactat târziu, spre sfârşitul păstoriei lui, iar tipăriturile buzoiene au fost traduse din slavonă. Un istoric al farmaciei afirmă că în dicţionar se găsesc cca. 431 denumiri româneşti, între care numeroşi termeni de plante medicinale. În dreptul unora din aceste denumiri se face şi observaţia că ele pot fi obţinute din farmacii, probabil autorul folosind şi alte surse, cum ar fi o lucrare de materia medica, consultată la unul din medicii sau farmaciştii braşoveni. Acest lexicon este posibil să fi fost utilizat şi în elaborarea corespondenţei diplomatice a curţii muntene. După moartea episcopului Mitrofan, dicţionarul a rămas urmaşului său în scaun, episcopul Damaschin. La 6 mai 1713, acesta l-a dăruit comisului Radu Cantacuzino, fiul domnului Ştefan Cantacuzino, emigrat la Viena. Manuscrisul va fi redescoperit de Inocenţiu Micu-Klein. Aici, pe la 1760, a fost cumpărat cu 300 florini renani pentru biblioteca mănăstirii unite din Blaj, pentru ca la 1847 să aparţină lui T. Cipariu. În afară de manuscrisul complet descoperit la Blaj a mai fost descoperit la biblioteca Brukenthal din Sibiu un exemplar puternic deteriorat. Cea de a treia şi cea mai de seamă operă a lui Teodor Corbea este Psaltirea în versuri, scrisă după stabilirea în Rusia, în jurul lui 1720 şi dedicată ţarului Petru cel Mare. Nu se ştie cu siguranţă dacă această psaltire este o creaţie originală sau o traducere a cărei model a rămas necunoscut. Manuscrisul cuprinde versuri la stema Rusiei, o prefaţă elogioasă către ţar şi un poem laudativ către împăratul David – toate trei scrise în rusă şi traduse în română – şi cei 150 psalmi versificaţi numai în română. Utilizând alegoria păsării Phoenix în versurile la stemă şi în predoslovie, Teodor Corbea îndeamnă la rezistenţă împotriva dominaţiei otomane şi a presiunilor catolicismului, afirmând că ţarul întruchipa speranţa de eliberare a creştinilor ortodocşi. Prefaţa rusă este diferită de cea română, mai lungă, datorită introducerii unor versuri ce transmiteau mesajul de rezistenţă şi de încredere în acţiunea Rusiei. Astfel cifrate, ideile erau destinate iniţiaţilor, preoţilor transilvăneni şi nu puteau fi controlate de autorităţi. Textul propriu-zis al psalmilor învederează influenţa creaţiei populare, având un limbaj artistic adeseori expresiv şi o anume îndemânare de versificare. De mari proporţii, Psaltirea lui Teodor Corbea acuză destule stângăcii şi imperfecţiuni, impresionând totuşi prin strădania autorului de a şlefui limba literară în versuri. Conform însemnării de la sfârşitul lucrării, aceasta „s-a dăruit sfintei biserici a Brașovului de dumnealui pan Theodor Corbea vel pisar i canţilar al preaputernicii imperatorii moschiceşti, în anu 1725, luna mai 10 dni.”. Rămasă nepublicată, psaltirea a circulat destul de mult în manuscris. La 1753, catastiful bisericii atestă prezenţa în Şchei a „2 psaltiri, una rumânească şi alta slavonească şi alta în vers de la jup. Corbea”. În 1783 era în posesia lui Iosif Popovici, în 1817 se afla în mâinile dascălului şcheian Simion Popovici, iar în 1826 ajungea la Vasilie Pop*, care asista la examenele şcolii din Şchei. Nu se cunosc împrejurările în care manuscrisul ajunge la T. Cipariu şi la Biblioteca din Blaj. Asemenea dicţionarului, originalul psaltirii se păstrează astăzi la Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj. O copie integrală a ei a fost realizată de A. Petruţ în 1885, pe caiete şcolare cu caractere chirilice, exemplar aflat, de asemenea, în colecţiile Academiei Române. Psaltirea a fost tipărită fragmentar în 1782, de către Sulzer, care menţiona despre Teodor Corbea (numit eronat Nicolae) că era un „român din Brașov, carele pentru talenturile sale şi-a aflat fericirea în Rusia” şi în 1870 de către T. Cipariu, în periodicul său Archivul pentru filologie şi istorie. Lui Teodor Corbea i se mai atribuie, neconvingător, cronica brâncovenească.
Opera: Însămnarea pentru solia mai marelui mieu frate David Ceauşu, pentru voroava cu Turculeţ rohmistru şi cu alţi rohmiştri moldoveni şi pentru răspunsul ce au luat acum când au fost să se întoarcă înapoi de la craiu (BAR, mss. rom. 5151, f. 322-323); Dictiones latinae cum valachica interpretatione (BAFC, ms. rom. 43); Psaltirea în versuri (BAFC, ms. rom. 75, BAR, ms. rom. 200 – copie); Psalmii 49, 50, 114, 136, în Bianu, I., introducere la Dosoftei, Psaltirea în versuri, Buc., 1887, p. XLIX-LV.
Referinţe: Bianu, I., Introducere la Dosoftei, Psaltirea în versuri, Buc., 1887, p. XLIX; Iorga, N., Socotelile Brașovului, nr. 384, p. 250; Hurmuzaki-Iorga, Doc., XV, p. 2, nr. 2810, p. 1481; Bianu, I., Catalogul manuscriptelor româneşti, București, 1904, p. 442; Creţu, Gr., Cel mai vechi dicţionar latino-românesc de Teodor Corbea, în Voinţa Naţională, XXII, 15/28 oct. 1905, p. 2; Iorga, N., Brașovul şi românii, București, 1905, p. 280, doc. 4; Baciu János, [Corbea Teodor], în Egyetenes Philologiai Körlöny, 1910, p. 157-158; Sturdza, Al. A., C. Brâncovan, Prince de Valachie 1688-1714, son règne et son époque, Paris, 1913; Mureşianu, Aurel. A., Clădirea şcoalei româneşti din Brașov de către popa Mihai în anul 1597, în AIIN, IV, 1927, p. 225; Iorga, N., Ist. lit. rom., II, ed. II, București, 1928, p. 483; Pop, Emil, Dicţionarul manuscris româno-latinesc, în Ţara Bârsei, nr. 2, 1930, p. 164-166; Fotocopia dicţionarului latinesc-român al lui Corbea Teodor din Brașov (1691-1763), în Boabe de grâu, III, 1932, p. 624; Drăganu, N., [Teodor Corbea], în Dacoromania, 1934, p. 264, Cartojan, N., Ist. lit. rom. vechi, III, București, 1940, p. 229; Mureşianu, Aurel A., Figuri istorice braşovene: Corbeştii, în Gazeta de Transilvania, nr. 76, 12 oct. 1941, p. 3; Struţeanu, Scarlat, Doi umanişti ardeleni la curtea lui C. Brâncoveanu, în Ramuri, 33, 1-2, 1941, p. 47-55; Comşa, N., Manuscrisele româneşti din biblioteca centrală de la Blaj, Blaj, 1944, p. 80-82; Georgescu-Buzău, Gh., Un diplomat român la Moscova la începutul secolului al XVIII-lea: D. Corbea Ceauşul, în Relaţii româno-ruse în trecut, București, 1957, p. 42-62; Panaitescu, P.P., [Corbea Teodor], în Romanoslavica, 1958, p. 238-247 (articol publicat în lb. rusă);Seche, M., Teodor Corbea ca lexicograf, în LR, nr. 6, 1959, p. 3-19; nr. 4, 1960, p. 66-75; Blédy, G., Un dicţionar latin-român din sec. al XVIII-lea printre manuscrisele Bibliotecii Brukenthal, în Studii şi cercetări lingvistice, 1960, nr. 3, p. 377-379; Meteş, Şt., Din relaţiile noastre cu Rusia. Fraţii D. şi Teodor Corbea din Brașov în slujba poporului român contra unirii cu Roma, ca diplomaţi şi scriitori, în Mitropolia Ardealului, 5, 1960, nr. 11-12, p. 836-862; Piru, Al., Literatura română veche, București, EPL, 1961, p. 308-309; Bezviconi, G., Contribuţii la istoria relaţiilor româno-ruse, București, Ed. Acad., 1962, p. 118-122; Ist. lit. rom., I, p. 528, 548-552; Ist. Rom., vol. II, 1964, p. 260, 280; Seche, M., Schiţă de istorie a lexicografiei române, I, București, EŞ, 1966, p. 10-11; Şerban, C., Contribuţie la repertoriul corespondenţei stolnicului C. Cantacuzino, în Studii. Rev. de Ist., XIX, 1966, 4, p.; Cardaş, Gh., Teodor Corbea, poet şi traducător al Psaltirii, „vel pisar i canţelar” al împăratului Petru cel Mare, în MO, 19, 1967, 1-2, p. 28-44; Dima-Drăgan, Corneliu, Biblioteca unui umanist român, C. Cantacuzino stolnicul, București, 1967, p. 263; Şchiau, Octavian, Curticăpeanu, Doina, Psaltirea lui Teodor Corbea, în Steaua, XVIII, 12 (215), dec. 1967, p. 59-68; Ivaşcu, G., Ist. lit. rom., I, București, EŞ, 1969, p. 239; Ist. lit. rom., I, București, EA, I, ed. II, 1970, p. 505-508, 515-516; Piru, Al., Ist. lit. rom., I, București, EDP, 1970, p. 280-281; Gáldi, Ladislau, Introducere în istoria versului românesc, București, Minerva, 1971, p. 107-109; Panaitescu, P. P., Contribuţii la istoria culturii româneşti, ed. îngrijită de Silvia Panaitescu, prefaţă, note şi bibliografie de D. Zamfirescu, București, Minerva, 1971, p. 600-611; Ilie Moruș, Cărturari Brașoveni (sec. XV-XX), p. 66; Cat. Doc. Rom., I, nr. 191, p. 41-42; Şchiau, O., Cărturari şi cărţi în spaţiul românesc medieval, Cluj, Dacia, 1978, p. 34-35; Dicționarul Literaturii Române de la origini până la 1900, p. 215-216; Tzáh, Samuel, Farmacia de-a lungul secolelor, București, EŞE, 1979, p. 174-175; Rusu, Dicţionar, în Brașovul Literar și Artistic, III, 1980, p. 65-66; Relaţiile Ţării Româneşti şi Moldovei cu Brașovul 1369-1803. Inventar arhivistic, București, DGASR, 1986, nr. 636, p. 197; Oltean, Şcoala, p. 86-88; Gherman, M., Posteritatea Dicţionarului lui Teodor Corbea, în Cercetări de lingvistică, Cluj, 1991, 36, nr. 1-2, p. 15-21; Gherman, M., Prima lucrare enciclopedică românească, în Academica, nr. 10, 1991, p. 8; Gherman, M., Un experiment poetic în sec. al XVII-lea:Teodor Corbea, în Steaua, nr. 2, 1993, p. 48-49.
Fişă întocmită de Elvira Oros şi Daniel Nazare.