CORBEA, Ion

CORBEA, Ion (născut prima jumătate a secolului XVII, Brașov – mort după 1708, probabil Brașov), preot. Fiu al negustorului şcheian Florea Corbea, gociman al bisericii Sfântul Nicolae, Ion Corbea a deprins învăţătura în mediul familial, conform mărturiei lui David Corbea*, care nota despre bunicul său, Florea, în catastiful din 1693, că „au învăţat pre fii săi”, probabil la şcoala din Şchei. La începutul anului 1659 a mers în Ţara Românească şi la Alba Iulia pentru hirotonisirea în preoţie, fără voia clerului şi a românilor din cartierul amintit, neobţinând însă ce şi-a propus. În acelaşi an însă şcheienii îl trimiteau, împreună cu Văsîi Hoban, la Sava Brancovici, mitropolitul Transilvaniei, care i-a confirmat preoţi. Ciuma din 1659 a provocat moartea soţiei lui Ion Corbea, care, câţiva ani mai târziu, „fiind văduv şi tânăr s-au iertat de preoţie şi s-au însurat”, răspopindu-se. Din acel moment, în condică întâlnim numele de Ion dascălul, activ o vreme în Muntenia. Întors în Brașov, Ion Corbea este ales reprezentantul locuitorilor români în procesul contra protopopului Vâlcu, atât la scaunul de judecată săsesc, cât şi la soborul ortodox de la Alba Iulia, fapt întâmplat înainte de 1682. Om învăţat, cunoscător al treburilor bisericii, Ion Corbea s-a dovedit util comunităţii româneşti în procesul purtat, obţinând câştig de cauză. Ca răsplată pentru meritele sale, după plecarea gocimanului Văsîi Neamţu la curtea lui Şerban Cantacuzino, Ion dascălul Corbea este ales gociman în locul lui. Împreună cu celălalt gociman, el a făcut inventarul averii bisericii, iar la noua sa plecare în „ţara rumânească pentru trebile sale”, a pus o parte din odoarele şi actele bisericii în lăzi separate, date în grija protopopului Staicu, nevrednic a le păzi, astfel încât lipsurile au trebuit să fie  suportate de către preoţi, gocimani şi juraţi laolaltă. Cronica nu este limpede în privinţa calităţii de „scriitor la cetate” a lui Ion Corbea, dar este probabil că alegerea lui ca reprezentant în procesul cu protopopul Vâlcu, făcută de către sfat şi şcheieni deopotrivă, precum şi desele călătorii în Ţara Românească, erau în legătură cu ocupaţia sa de copist în cetatea Brașovului. După ce i-a murit şi a doua soţie, Ion Corbea  a dat socoteală de activitatea sa în faţa preoţilor şi juraţilor şi a părăsit postul de gociman, alegând viaţa de monah la schitul Sinaia, urmându-i probabil pe fiii săi aşezaţi în Muntenia. În călugărie, la vârsta senectuţii şi a grijii pentru mântuirea sufletului, Ion Corbea, sub numele de ieromonah Iosif, dăruia la 1 ianuarie 1693 o grădină din Pajişte preoţilor bisericii Sfântul Nicolae din Şcheii Brașovului şi 8 pogoane la Cernăteşti, în dealul Negovanilor. Data morţii sale nu se cunoaşte, dar „pe la 1708, încă trăia”, potrivit însemnării preotului Florea Teodor, făcute în catastiful început din 1685.

Referinţe: Tempea, R., Istoria, p. 8, 9, 10, 16, 17, 19, 20; Statie, N. N., Înştiinţări, p. 13; Muşlea, Biserica, vol. II, p. 334-336; Ist. lit. rom., I, p. 344, 548; Oltean, V., Şcoala, p. 84.
Fişă întocmită de Ruxandra Moașa Nazare.