CORBEA (sec. XVII-XVIII), familie de cărturari din Şcheii Brașovului, despre care lista celor mai vechi neamuri ale oraşului spune că „dintr-acest neam (Bengheştii) să trag Corbeştii, iară vechi”. Atestaţi documentar din veacul al XVII-lea, membrii familiei s-au afirmat mai întâi prin Florea, negustor şcheian, gociman şi dascăl, apoi prin urmaşul lui, Ion*, asemenea dascăl şi preot învăţat, având legături vii cu Ţara Românească, unde, în final, s-a stabilit. A avut patru fii, Ioan*, Matei, David* şi Teodor*, iar ultimii doi au fost trimişi la şcoli „de latinie” din Transilvania, ajungând „sicritari” pentru această limbă ai domnitorului muntean Constantin Brâncoveanu şi „canţelari” ai ţarului Petru cel Mare al Rusiei.
Corbea, David (născut 1668?, Brașov – mort 11 august 1707, Varşovia), diplomat. Fiul mai mare al lui Ion Corbea*, Corbea David îşi începe instrucţia în familie, după propria mărturie: „Cât am putut, am nevoit şi am silit şi cu lacrimi către D-zeul mieu…am strigat, rugându-l şi zicând: Doamne, deschide oamenilor Tăi înţelepciunea să poată păzi biserica ta şi toate ce sunt ale Tale să plinească, i proci, i proci. Strigarea mea iaste dupre cum strămoşul mieu Florea Corbea au învăţat pre fiii săi, … acest moş Florea au învăţat pre tatăl mieu Ion Corbea i dascăl i gociman, tată-mieu m-au învăţat pre mine şi aşa, de la dânşii curgând învăţătura obiceaiului bisearicei, ca un izvor, ajungând şi la noi, încât ne iaste putinţa, am învăţat, de vreme ce alt lucru mai mare nu am putut să facem…”. Studiază apoi la şcoala din Şchei, după care se presupune că, împreună cu fratele său, Teodor, a urmat cursuri la mănăstirea Pecerska din Kiev, ceea ce explică solida cultură teologică şi cunoaşterea limbilor latină, slavonă şi rusă. Cultura sa şi relaţiile strânse cu Ţara Românească ale părintelui său, Ion Corbea, l-au făcut cunoscut la sud de Carpaţi, un hrisov din 1690 atestând prezenţa lui David Corbea în Muntenia, unde i se acordă o serie de scutiri de taxe. Devine ceauş al spătarului Mihai Cantacuzino, de unde, la recomandarea acestuia, trece în cancelaria lui C. Brâncoveanu. Datorită culturii şi talentului său, s-a bucurat de aprecierea Cantacuzinilor – dovadă corespondenţa diplomatică adresată lui de către stolnicul C. Cantacuzino – şi a domnitorului C. Brâncoveanu, care i-a încredinţat mai multe misiuni. Pentru început David Corbea a fost trimis la încoronarea regelui Poloniei, August al II-lea (1697), pentru a putea cunoaşte atitudinea regelui faţă de austrieci şi turci şi posibilul sprijin în lupta antiotomană. O scriere a lui Teodor Corbea*, care l-a însoţit în misiune şi a relatat-o, dezvăluie planul regelui polon de a face din Ţările Române state vasale lui. Considerând că solia venise să închine Valahia regatului polon, August al II-lea nu şi-a ascuns gândul de a trimite o armată să ierneze în Ţara Românească, sub pretextul acţiunii antiotomane. Intenţia de expansiune a fost descifrată, Teodor notând ironic: „Iar făgăduinţe, volnicie, dărnicie, câtă arată din gură, de ar fi aievea, ziceam: acum iaste veacul de aur, morţilor înviaţi, să trăim”. Imediat după aflarea planului regelui polon, David Corbea a raportat ambasadorului rus la Varşovia. De altfel, Rusia lui Petru cel Mare era destinaţia celei de-a doua misiuni peste hotare, ajungând la Moscova în 1702 cu un memoriu în 34 puncte, întocmit sub îndrumarea stolnicului C. Cantacuzino. Solia îi mai cuprindea pe fratele său Matei, doi ofiţeri (Constantin şi Timotei) şi alţi slujbaşi, David Corbea fiind primit la Voronej (8 februarie 1703), alături Nicolae Milescu de către ţar, căruia îi sunt transmise doleanţele muntene. Se solicită, de asemenea ocrotirea bisericii ortodoxe din „Ţara Ardealului”. Propunerile Ţării Româneşti, de încheiere a păcii cu Suedia şi de acţiune antiotomană, nu au atras un răspuns concret al ţarului, ci numai o promisiune în termeni generali, însă, dorind să se informeze asupra situaţiei din Imperiul Otoman, Petru cel Mare, îl păstrează pe Corbea David şi astfel solia lui se transformă într-o reprezentanţă permanentă. În 1704 se mai afla la Petersburg lângă ţar, în timpul războiului nordic, scopul lui fiind de a afla de o eventuală alianţă între Suedia şi Poartă contra Rusiei. Atât prin această sarcină, cât şi prin corespondenţa cu Cantacuzinii, tăinuită faţă de C. Brâncoveanu, David Corbea îşi depăşea mandatul iniţial. Teama de turci l-a determinat pe domn să-l recheme pe David Corbea în acelaşi an, însă în 1705 David Corbea se găsea din nou în Rusia, de unde se întorcea în 1706 cu un portret al ţarului împodobit cu diamante pentru C. Brâncoveanu şi 100 galbeni, plata pentru serviciile sale. În locul său sunt trimişi în Rusia fraţii săi Teodor şi Matei, însă David Corbea întreţine în continuare strânse relaţii cu aceasta, trimiţând în secret, la 30 ianuarie 1706, o scrisoare prin care cerea să fie rechemat în împărăţia pravoslavnică, anunţând totodată că nu mai dorea să se întoarcă în Muntenia, ceea ce a fost interpretat ca semn al înrăutăţirii relaţiilor sale cu domnitorul. Abia peste un an, la insistenţa Rusiei şi ca urmare a schimbării conjuncturii internaţionale, domnitorul îl retrimite la Moscova, unde este numit consilier de curte (aprilie 1707), pentru a fi înlăturate suspiciunile turcilor faţă de C. Brâncoveanu. Din capitala imperiului David Corbea este trimis în misiune la principele transilvănean Francisc Rákóczi II (mai-iulie 1707), pentru a-i propune tronul Poloniei, tratativele din iulie 1707 fiind încununate de succes prin încheierea unui tratat între ţar şi principe, semnat la 15 septembrie 1707. Astfel, aliatul Suediei, regele polon Stanisław Leszczyński, nu a putut fi alături de Suedia în lupta de la Poltava (1709). Din păcate, la 11 august 1707, pe drumul de întoarcere spre Rusia, Corbea David moare la Varşovia, înainte de a vedea efectele benefice imediate şi de durată ale negocierilor purtate. Trupul i-a fost transportat la Lavra Pecerska din ordinul ţarului şi depus (la fel ca şi cel al lui Petru Movilă) în cadrul unei ceremonii la care a asistat toată curtea. În epistola ce anunţa la curtea munteană decesul său, cancelarul ţarului cerea un înlocuitor „tot atât de virtuos, la fel de bun, de înţelept şi de abil şi mai cu seamă de credincios”. David Corbea a păstrat legătura cu mediul braşovean prin funcţia de gociman al bisericii Sf. Nicolae, deţinută mult timp, prin transcrierea vechiului catastif al bisericii în 1693 şi prin darurile de cărţi pentru biserică, printre care Biblia de la Ostrog a lui Ioan Fiodorov (1581) şi Triodul de la Moscova(1684). A fost, de asemenea, sfătuitorul românilor şcheieni în problema unirii cu biserica Romei, exprimând punctul de vedere al reprezentanţilor ortodoxiei în frunte cu Cantacuzinii, C. Brâncoveanu şi patriarhul Dositei al Ierusalimului faţă de actul Unirii cu Roma. Pe acest teren, David Corbea a fost solul ortodoxiei sub patronajul domnului muntean, atât la întoarcerea din Polonia, în întâlnirea cu căpitanul Constantin Turculeţ, staroste de Cernăuţi, aflat în serviciul Poloniei, care ocupa nordul Moldovei, cât şi în Rusia, unde a obţinut sprijin pentru cauza românilor braşoveni. Un amănunt semnificativ al religiozităţii de care era pătruns David Corbea îl reprezintă faptul că este ctitorul bisericii Icoanei din București. A avut un fiu Maxim spătarul, care şi-a desfăşurat activitatea la curtea domnească din București. În semn de preţuire pentru activitatea sa culturală şi diplomatică o stradă din Brașov îi poartă numele.
Referinţe: Corbea, T., Însămnarea pentru solia mai marelui mieu frate, David Ceauşu, pentru voroava ce au avut cu Turculeţ, rohmistru, şi cu alţi rohmiştri moldoveni şi pentru răspunsul ce au luat acum când au fost să să întoarcă înapoi de la craiu (mss.); Iorga, N. (ed.), Documente privitoare la C. Brâncoveanu,București, 1901, p. 175-176; Stinghe, S. (ed.), Documente privitoare la istoria românilor din Schei (1700-1783),vol. I, Brașov, 1901, p. 17-21; Iorga, N. (ed.), Brașovul şi românii, București, 1905, p. 325-326; Sturdza, Al. A. C., C. Brancovan, Prince de Valachie 1688-1714, son règne et son époque, Paris, 1913; Mureşianu, A. A., Figuri istorice braşovene: Corbeştii, în Gazeta de Transilvania, nr. 76, 1941, p. 2-3; Struţeanu, Scarlat, Fraţii Corbea, doi umanişti ardeleni la curtea lui C. Brâncoveanu,în Ramuri, XXXIII, nr. 1-2, 1941, p. 40-44; Muşlea, Biserica, p. 31; Catalogul documentelor româneşti din Arhivele Statului de la oraşul Stalin, vol. I, 1521 – 1799, București, 1955, p. 39; Georgescu-Buzău, G., Un diplomat român la Moscova la începutul secolului al XVIII-lea: David Corbea Ceauşul, în Relaţii româno-ruse în trecut, București, 1957, p. 42-62; Ardeleanu, G. G., Ştiri privitoare la istoria Ţărilor Române în corespondenţa împăratului Rusiei Petru I, în Studii şi cercetări de istorie medie, I, 1959, p. 213, doc. nr. LXXX; Enea, Constantin, Ştiri privitoare la români în corespondenţa lui Petru cel Mare (1708-1709), în SUBB, Historia, Series IV, fasc. 1, 1960, p. 135-157; Meteş, Şt., Din relaţiile noastre cu Rusia, în Mitropolia Ardealului, 5, nr. 11-12, 1960, p. 836-862; Bezviconi, G., Contribuţii la istoria relaţiilor româno-ruse, București, Ed. Acad, 1962, p. 118-122; Goldenberg, S., Un diplomat român din trecut: David Corbea ceauşul, în Tribuna, nr. 4, 11 oct. 1962, p. 8; Semionova, L.E., Stabilirea legăturilor diplomatice permanente între Ţara Românească şi Rusia la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, în Romanoslavica, V, s. istorie, 1962, p. 40-43; Ist. lit. rom., p. 528, 548-550; Ist. Rom., vol. III, p. 209, 251; Binder, P., David Corbea ceauşul, în Lumea, nr. 26, 23 iun. 1966, p. 32; Cândea, V., Diplomaţie românească sub C. Brâncoveanu, în vol. Pagini din trecutul diplomaţiei româneşti, București, Ed. Politică, 1966; Cândea, V., Stolnicul C. Cantacuzino, omul politic-umanistul, în Studii. Rev. de istorie, 1966, nr. 4, p. 661-665; [Corbea David], în Elet és Tudomány, nr. 27, 8 iul. 1966, p. 1251-1254; Şerban, C., Contribuţie la repertoriul corespondenţei stolnicului C. Cantacuzino, în Studii. Rev. Ist., XIX, 4, 1966, p. 683-705; Sion, Ion, Ceauşul David Corbea – diplomat, în Familia, III, nr. 10, 1967, p. 24; [acelaşi articol a fost publicat şi în Ramuri, nr. 10, oct. 1967, p. 2; Binder, P., David Corbea ceauşul, un diplomat român de mare prestigiu, în Astra, IV, nr. 9, sept. 1969, p. 18; Ionescu, Şt., Panait, Panait. I., C. Brâncoveanu. Domnia. Epoca, București, Ed Ştiinţifică, 1969, p. 350-351; Panaitescu, P. P., Contribuţii la istoria culturii româneşti, București, Minerva, 1971, p. 600-601; Ionescu, Elena, Din corespondenţa inedită a lui David Corbea ceauşul, în Cumidava, VI, 1973, p. 63-82; Cartojan, N., Ist. lit. rom. vechi, postfaţă şi bibliografii finale de D. Simonescu, prefaţă de D. Zamfirescu, București, Minerva, 1980, p. 416; Oltean, V., Şcoala, p. 85-86; Popescu, Petru Demetru, Trimisul lui Brîncoveanu, București, Ed. Eminescu, 1984, 328 p.; Dvoichenko de Markov, Demetrius, Ceauşul David Corbea, în vol. Biography and Romanian Studies, Iași, 1998, p. 11-18; Murgescu, Bogdan, Țările Române între Imperiul Otoman și Europa creștină, Iași, Polirom, 2012, p. 66, 76; Căpușan, Andrei Alexandru, Frații Corbea în slujba lui Constantin Brâncoveanu și Petru I, în Magazin Istoric, nr. 2, 2017, p. 73-76.
Fişă întocmită de Elvira Oros şi Daniel Nazare.