COLAN, Ion (născut 26 octombrie 1902, sat Şimon, comuna Bran, județul Brașov – mort 24 aprilie 1969, Brașov), istoric, publicist, muzeograf. Între anii 1908-1913 a urmat cursurile şcolii primare de şase clase din Moeciul de Jos şi Bran, iar între 1913-1916 primele trei clase ale Liceul „Andrei Şaguna” din Brașov. Refugiat între 1916-1918 în Moldova, la Roman, a continuat cursurile claselor IV-VI la Liceul „Roman-Vodă”. Din vremea refugiului la Roman, îşi amintea: „Am făcut coadă la «pâne», am împărţit reclame de cinema pe străzi, am curăţat cartofi şi ceapă la spitale, pe seama răniţilor, am făcut corvoadă la desfundarea uliţelor şi n-am protestat şi nu m-am plâns nimănui; bubuiturile de tun ce răzbăteau noaptea de la Oituz până la noi, îmi spuneau că şi umila mea muncă e necesară. Am locuit pe strada Vasile Lupu, într-o casă cu prispă şi cerdac, jumătate prispă, jumătate cerdac”. Reîntors la Brașov, şi-a reluat studiile la liceul românesc, frecventând clasele VII-VIII. În 1921 a devenit student al Facultății de Litere şi Filosofie din București, secţia Filologie romanică, pe care a absolvit-o în 1926 cu „Magna cum laude”. Lucrarea sa de licenţă, Viaţa şi opera lui Ion Barac, s-a bucurat de o deosebită apreciere, în special pentru aportul său documentar şi a fost publicată, în 1928, în Memoriile secţiunii literare a Academiei Române. Deşi, pe de o parte, I. Bianu aprecia teza „ca vrednică de a fi lucrare de doctorat”, după cum afirma însuşi Ion Colan într-un memoriu, pe de altă parte, ea a atras o replică destul de dură din partea lui Gh. Bogdan-Duică*. Cu toate acestea, lucrarea rămâne totuşi valoroasă. Ca student, pe lângă faptul că a audiat şi cursurile lui Nae Ionescu şi V. Pârvan, a lucrat ca funcţionar în cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului între anii 1923-1926. În calitate de preşedinte al studenţilor din Țara Bârsei, a iniţiat înfiinţarea la București a unui cămin pentru aceştia, adunând prin eforturi proprii o mare parte din fondurile necesare. După absolvirea facultăţii, s-a stabilit la Brașov, oraş de care a rămas legat până la sfârşitul vieţii. Aici, între 1927-1933, a fost profesor de limba română la Liceul Andrei Şaguna, la Şcoala comercială superioară reformată şi la Liceul romano-catolic. Între 1926-1952 a fost bibliotecar, muzeolog, arhivist, director de cinema, director de tipografie, director de ziar, secretar de redacţie la rev. Ţara Bârsei şi secretar al Aşezământului „Astra” Brașov, funcţii cumulate uneori în cadrul „Astrei”. Dacă la înfiinţare, Despărţământul „Astra” Brașov „nu avea bani nici pentru o sută de coale de hîrtie”, după zece ani sub conducerea sau organizarea lui Ion Colan, averea acestuia a crescut la câteva zeci de milioane de lei. Astfel, devenind în 1926 secretar al Despărţământului „Astra” Brașov, a depus eforturi constante pentru înfiinţarea unei biblioteci publice în oraşul de sub Tâmpa. În acest scop, a beneficiat de sprijinul Primăriei braşovene, care i-a asigurat timp de un an o bursă pentru a studia în Italia biblioteconomia, bibliografia, arhivistica şi muzeologia (H. Salcă). Tot în acest an şi-a făcut stagiul militar în cadrul Şcolii Militare din Sfântu Gheorghe. De aici, într-o scrisoare către Gh. Cardaş, îşi manifesta dorinţa de a pleca în Franţa pentru câţiva ani, apelând astfel la serviciile şi relaţiile acestuia. Deşi la fondul iniţial de carte al lui Al. Bogdan (123 de volume), lăsate pentru întemeierea unei case de cetire, au mai contribuit cu publicaţii Casa Şcoalelor, Institutul de Studii Sud-Est Europene, secţia bibliotecilor poporale de la Liga Culturală a lui N. Iorga şi Academia Română, volumele strânse pentru întemeierea unei Case de Cetire nu au fost suficiente pentru a asigura fondul de carte necesar unei biblioteci. În consecinţă, Ion Colan a început o intensă activitate de colectare a fondului de carte şi periodice, corespunzător obiectivului propus. A reuşit să obţină biblioteca lui Virgil Oniţiu şi donaţii de la o serie de intelectuali braşoveni: Maria Baiulescu*, Maria Branişte, Valer Stinghe, Candid Muşlea*. În acelaşi scop, a cumpărat, la sugestia lui S. Puşcariu, anticariatul „Ardealul” din Cluj. Astfel adună peste 13.000 de cărţi şi 250 de periodice care, împreună cu moştenirea lăsată de Al. Bogdan, au constituit nucleul bibliotecii „Astra” din Brașov. Aceasta a fost deschisă în cadru festiv la 19 ianuarie 1930, cuvântarea lui Ion Colan, ţinută cu acest prilej, fiind publicată în Gazeta de Transilvania din 30 ianuarie acelaşi an. Pentru a obţine un sediu corespunzător pentru bibliotecă, s-a oprit asupra Casei Baiulescu, în care se perindau atunci, în calitate de chiriaşi, diverse notabilităţi ale oraşului şi a depus în acest sens la Consiliul Judeţean, în 25 iunuarie 1928, o cerere pe care a semnat-o împreună cu dr. Nicolae Căliman*. În proprietatea deplină a bibliotecii ,,Astra”, clădirea a ajuns abia după 12 ani, în 1940, prin eforturile prefectului de atunci, colonelul Tocineanu. Aceasta avea o sală de lectură cu 42 de locuri, o sală de studiu şi cercetare cu 12 locuri şi o secţie de împrumut. În vederea organizării bibliotecii după toate normele ştiinţifice, Ion Colan a întreprins în cursul anului 1930 o călătorie pentru a studia modul de organizare a bibliotecilor şi muzeelor din Ungaria, Austria, Germania, Belgia, Franţa şi Elveţia, fiind unul dintre promotorii introducerii sistemului de clasificare zecimală universală în bibliotecile din ţara noastră. De asemenea, a tipărit un manual de biblioteconomie, pe care-l considera indispensabil în organizarea unei biblioteci moderne. De altfel, ca director al bibliotecii braşovene, timp de 26 de ani (între 1926-1952), Ion Colan a depus eforturi de modernizare şi îmbogăţire a fondului. Astfel, în 1950 obţine pentru bibliotecă încă 12.000 de volume de la ultimul descendent al familiei Mureşenilor, între care şi colecţia redacţiei Gazetei de Transilvania, adusă în miez de noapte de Joe şi Mircea Gherman, deoarece autorităţile comuniste deciseseră casarea colecţiei pentru a doua zi. Sub conducerea sa, Biblioteca ,,Astra” devenise sediul unui întreg ciclu de conferinţe ţinute de personalităţi marcante ale culturii româneşti la acea vreme. Printre acestea s-au numărat: M. Sadoveanu, O. Goga, Panait Istrati, Ionel Teodoreanu, Cincinat Pavelescu, Ion Agârbiceanu, Iuliu Haţieganu, Emanoil Bucuţa, Şerban Casian, S. Puşcariu, C. Daicoviciu ş.a. În paralel cu organizarea bibliotecii şi a activităţii acesteia, Ion Colan s-a implicat şi în diverse alte domenii ale vieţii culturale şi sociale. A activat şi pe tărâm publicistic, devenind redactor şi secretar general de redacţie al revistei culturale Ţara Bârsei şi redactor la Gazeta de Transilvania. La aceasta din urmă, a desfăşurat o exemplară activitate, străduindu-se să scoată ziarul de sub influenţa partidelor politice, fapt ce i-a reuşit în mare măsură. Ulterior a trecut ziarul menţionat în proprietatea Aşezământului ,,Astra”, devenind şi redactorul şef (director) al Gazetei de Transilvania între 1941-1945. În martie 1941, când a fost chemat la București de ministrul Propagandei, N. Crainic, care i-a făcut oferta unei subvenţii de 500.000 lei pentru ziar, cu condiţia să sprijine regimul antonescian, Ion Colan a refuzat: ,,noi nu ne vindem conştiinţele”, preferând presiunile cenzurii în schimbul păstrării libertăţii de exprimare a Gazetei de Transilvania. În urma acestui refuz, într-adevăr cenzura ziarului s-a intensificat, dar Ion Colan şi-a asumat responsabilitatea tipăririi ziarelor, având pe ele ştampila ,,cenzurat”, trimiţându-le la tipografie cu menţiunea ,,pe răspunderea mea personală se va tipări”. Aceste acte de curaj, la care mai târziu s-au adăugat şi altele, au marcat atât destinul publicaţiei, care la 1 ianuarie 1945 a fost obligată să-şi înceteze activitatea, cât şi destinul propriu. În cei patru ani, cât s-a aflat la conducerea Gazetei de Transilvania, Ion Colan a reuşit să atragă colaboratori nume prestigioase ale culturii româneşti. Invitat să colaboreze, Ramiro Ortiz, fostul său profesor la facultate, savant de renume european, îi răspundea într-o scrisoare din 21 aprilie 1941: ,,Stimate domnule Ion Colan, cu mare plăcere şi cu bucurie voi colabora la cea mai veche foaie românească din Ardeal”. I-a încurajat să publice în Gazeta de Transilvania pe tineri talentaţi ca: Frânculescu, Nolla, Lucian Valea ş.a. Prin articole incisive, Ion Colan a mobilizat populaţia oraşului împotriva Dictatului de la Viena, întreţinând spiritul patriotic al braşovenilor. De altfel, în prefaţa volumului Pentru dreptate, Ion Colan îşi justifica astfel patriotismul: ,,De mi-a fost prea dragă ţara, n-am urât-o pe-a altora. Omul de alt neam nu mi-a pus în ochi fulgere de mânie. Am crezut că singurul nostru drum nu poate fi decât acela care duce spre apărarea integrală a dreptăţii neamului…”. În Trib. Lit. din 24 mai 1941 nota: ,,E frumos a fi român şi naţionalist, dar trebuie să fii cu inteligenţă şi talent. E frumos să fii inteligent şi talentat, dar atâta nu ajunge dacă nu pui aceste calităţi în slujba idealului românesc şi mă voi simţi bine numai cu amândouă picioarele înfipte adânc în pământul ţării”. În Pentru dreptate, volumul I, Ion Colan a adunat şi scrieri din tinereţe, pe care le-a intitulat Pagini de ucenicie (1924-1936), motivând astfel strângerea acestora: Am strâns aceste pagini de ucenic al slovelor, din vremea când umblam şi eu printre stele, parte din gândurile ce mi s-au părut nescâlciate. Numai parte, fiindcă în tinereţe tuturora ni se pare că putem dărâma prezentul cu un articol mai în buestru”. În acelaşi volum, într-unul din articolele sale, apărut în Gazeta de Transilvania în 1928, îşi exprima pesimismul cu privire la posibilitatea tinerilor de a-şi vedea materializate idealurile, concluzionând că societatea îşi va pune amprenta nefastă şi asupra lor: ,,Atunci vom face şi noi parte dintr-un partid de guvernământ ori de ticăloşie, vom vâna şi noi, cu aceleaşi mijloace, o preşedinţie de onoare într-un comitet, un loc într-un consiliu de administraţie cu statute turceşti şi … ajunşi deputaţi cu votul cerşit, smuls, furat ori cumpărat din mâna bătătorită a mereu înşelatului nostru alegător ţăran, ne vom reduce şi noi activitatea de aleşi ai naţiunii la încasarea diurnelor pentru orele de căscat în cameră”. Dorind să participe cât mai mult cu putinţă la educaţia morală şi cultural-ştiinţifică a braşovenilor, Ion Colan a reînfiinţat, la 2 iulie 1943, Foaia pentru minte, inimă şi literatură, supliment săptămânal al Gazetei de Transilvania, unde semna numeroase articole. Unele dintre acestea, strânse în volume ca În slujba dreptăţii, l-au consacrat ca un mare ziarist. În activitatea sa jurnalistică, Ion Colan a ascultat sfatul părintelui său, care l-a îndemnat întotdeauna să urmeze calea de mijloc în tot ceea ce făcea. Motiv pentru care el considera că ziaristul ,,nu-i pus nici să înjure, ca să sperie, nici să se încovoaie, ca să perie”. În aceste condiţii, strădaniile depuse pe acest tărâm au impresionat pe contemporani. Astfel, Aurel Marin îi scria în 1941: ,,Felicit din tot sufletul noua conducere care a imprimat Gazetei distincţia de care trebuie să se bucure cea mai veche publicaţie ardeleană”, iar istoricul Vasile Netea îl aprecia la rându-i: „Port ultimului redactor acelaşi respect ca şi primului, fiindcă ştiu ce eforturi şi ce muncă titanică a trebuit să desfăşoare şi acesta pentru a menţine Gazeta de Transilvania la vechiul ei nivel şi pentru a o face să îndeplinească în vremuri tulburi o mare misiune patriotică. Pentru mine eşti unul din cei 4-5 cărturari militanţi transilvăneni care s-au contopit cu aspiraţiile scumpei noastre Transilvanii ca istoric şi ziarist”. Într-un articol din Gazeta de Transilvania, Ion Colan considera că fiecare generaţie trebuie să fie vrednică de moştenirea înaintaşilor: „cu cât anumite generaţii consumă mai mult din moştenirea primită, fără a-i adăuga ceva, cu atât pentru urmaşii acestora, dacă sunt conştienţi faţă de trecut, se măreşte”, iar într-un alt articol aprecia că „o ţară conştientă este obligată să aibă în arhiva ei documentul – răspuns pentru orice amănunt care i se pretinde”. De altfel, Ion Colan a colaborat la mai multe publicaţii, dintre care amintim: Mitropolia Ardealului (1958-1961 şi 1965); Îndrumătorul cultural (1962); Studii de istoria artei (1965); Călăuza bibliotecarului (1964); Familia (1965); Flacăra (1966); Romanoslavica (1966). Între timp, a achiziţionat şi a condus (între 1935-1948), în beneficiul Astrei, vechea tipografie a Mureşenilor, reutilând-o cu maşini moderne, mărindu-i numărul de salariaţi, care în patru ani a crescut de la 5 la 60, cointeresându-i şi pe muncitori în creşterea profiturilor. Ion Colan mărturisea că a făcut acest lucru şi pentru a salva vechile maşini ale tipografiei pentru Muzeul Astrei. De-a lungul tuturor acestor ani, a desfăşurat o intensă activitate de cercetare ştiinţifică, publicând documente de istorie a Brașovului, studii şi articole pentru valorificarea tradiţiilor culturale şi patriotice ale Ţării Bârsei, articole de popularizare a personalităţilor de seamă ale culturii braşovene şi româneşti în genere. A evocat cu multă dragoste „acea republică federativă a satelor brănene”, unde s-a născut şi a copilărit. A scris sute de articole de istorie, de folclor, de limbă şi literatură română, unele din ele fiind publicate în volume. Astfel, în Întoarcerea de pe front, Ion Colan a adunat nu numai articole şi eseuri, ci şi adevărate schiţe literare scrise cu vervă, ironie şi chiar umor (Gr. Cojan*). În acest context, iată şi câteva evenimente pe care le apreciem ca reprezentative pentru perioada petrecută de Ion Colan pe front, evenimente care reflectă mentalitatea oamenilor de atunci. Astfel, pe front toţi i se adresau cu apelativul ,,director”, ca semn al preţuirii de care s-a bucurat. Impresionat de viaţa grea de companie, pe care era nevoit s-o trăiască, în care uitase până şi manierele elegante de viaţă cotidiană, Ion Colan remarca: ,,Ce ne foloseşte aici diploma de la Universitate cu «Magna cum laude» şi toate titlurile din lume? Aici rămânem ca sălbăticiunile, în pământ, muşcăm din ţărână şi scuipăm ţărăneşte, ne târâm şi ne bălăcim ca bivolii prin mocirlă, uneori şi mai rău, trecem peste cadrave ca în pădure peste copacii răsturnaţi de furtună”. Participarea la război l-a determinat să noteze întâmplările trăite într-un carnet, despre care el însuşi avea să noteze: ,,Acest carnet a avut norocul să se întoarcă în ţară. Carnetul, căci sufletul celui ce a însemnat zi de zi în fund de adăpost, pe margine de şanţ, sub coviltirul bătut de ploi al căruţei sau în răgazul fără întrebări al aşteptărilor din împărăţia morţii, sufletul acestuia a rămas dăruit camarazilor care, pentru dreptate, au scris alte pagini decât acestea şi altfel”. Articolele sale despre perioada războiului din Est, în care a fost mobilizat, se pot constitui în adevărate mărturii, pe care cercetarea istorică, aflată la început pe acest subiect, merită a le studia. Impresionanta sa operă scrisă, nu atât ,,prin numărul tomurilor ce o compun”, cât ,,prin profunzimea şi originalitatea ideilor şi construcţiei”, este marcată în 1935 de publicarea valoroasei lucrări Casina Română, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înfiinţare. Vorbind despre acest volum, S. Puşcariu afirma că ,,este întemeiat pe listele braşovenilor care au jucat un rol în viaţa oraşului în cursul secolului ce s-a scurs de la întemeierea Casinei”, zugrăvind ,,o frântură interesantă a primelor încercări de a da nişte fundaţii serioase societăţii româneşti din Ardeal”. Ion Colan a lăsat în manuscris un număr de studii, unele neterminate, ca: Onomastica şi genealogiile românilor braşoveni, conţinând 35.000 de fişe sau Bibliografia românească a Brașovului (4 cutii cu fişe). Ca secretar al Despărţământului ,,Astra” Brașov, s-a îngrijit de apariţia regulată a Rapoartelor generale privitoare la activitatea ,,Astrei” între anii 1928-1939. A depus eforturi pentru crearea unui Muzeu al ,,Astrei”, înglobat mai târziu, în totalitate, în Muzeul Regiunii Brașov, pentru crearea teatrului de amatori, care a fost nucleul viitorului Teatru braşovean, a Conservatorului de Muzică, a asociaţiilor sportive. A avut meritul deschiderii Cinematografului Astra şi a Cinematografului Lux, fiind şi directorul acestora. În tot ceea ce a scris, Ion Colan s-a dovedit de o exigenţă ieşită din comun, aşa cum a şi mărturisit: „Din o sută de vorbe puse pe hârtie, nouăzeci le ştergem ca netrebnice şi zece le înlocuiam cu altele”. Apreciindu-i aceste calităţi, S. Puşcariu, bolnav fiind, a apelat la Ion Colan pentru a-i dactilografia cele două cărţi de memorii, Călare pe două veacuri şi Brașovul de altădată, încredinţându-i şi manuscrisele pentru tipar (Gr. Cojan). Tot Ion Colan a fost cel care a întregit aceste volume cu ilustraţii, alcătuind şi ,,Cuvânt înainte”. Au fost depuse la Editura Dacia în vederea editării, între timp Ion Colan publicând fragmente din ele în rev Astra. Are inclusiv iniţiativa deschiderii unor şcoli ţărăneşti, unde se predau cunoştinţele agricole şi de tehnică agricolă, urmărindu-se şi ridicarea nivelului cultural al ţăranilor. Prima dintre aceste şcoli a fost deschisă în 1934 şi a fost absolvită de 51 de ţărani. Întemeierea acestora ,,a însemnat un început fericit pentru deschiderea de case naţionale la sate, cu săli de spectacole şi biblioteci” (Gr. Cojan). Din îndemnul său, s-a pus o placă comemorativă pe casa unde a locuit şi a murit Andrei Mureşanu* ş.a. Dacă Ion Colan s-a bucurat de respect şi de o deosebită apreciere din partea majorităţii concetăţenilor, probabil că au existat şi câteva voci care l-au criticat. Acestora le-a răspuns: ,,Unde am greşit, greşeala e numai a mea. Puneţi cu toţii umărul, fiecare unde vă pricepeţi, azi, când e greu”, căci ,,ziua aşteptată va veni, dar nu aşteptând-o cu braţele încrucişate”. Atitudinea sa critică faţă de realităţile vremii, pe care el a exprimat-o cu curaj nu numai în scris, a determinat autorităţile comuniste venite la putere, ca mai întâi să-l demită de la conducerea Gazetei, pe care au suspendat-o în ian 1945, apoi să-l aresteze. A fost închis pentru început în subsolul restaurantului ,,Coroana”, împreună cu alţi intelectuali braşoveni, printre care amintim pe Victor Jinga, rectorul Academiei Comerciale din Brașov, Gavrilă Pop, directorul ziarului Tribuna, senatorul Ion Ionică, Ion Moşoiu, directorul Liceului ,,A. Şaguna”, dr. Suciu-Sibianu, dr. N. Căliman* ş.a. La 23 aprilie 1945 Ion Colan a fost transferat în lagărul de la Caracal. Onisifor Ghibu ne oferă mai târziu, în memoriile sale, amănunte despre detenţia lui Ion Colan în acest lagăr. În iunie 1945 grupul de ziarişti braşoveni, redactori ai Gazetei de Transilvania au refuzat să semneze declaraţia de adeziune la FND. Eliberat un an mai târziu, Ion Colan a fost pus în faţa unui alt fapt dureros şi anume divorţul de soţia sa, Cleopatra Suciu-Sibianu, cu care se căsătorise în 1934. Este adevărat că, acaparat cu totul de activitatea sa atât de diversă, Ion Colan îşi neglijase familia. Invocându-se închiderea în lagăr a acestuia, divorţul s-a pronunţat în favoarea soţiei, care rămâne cu cei doi copii, Horia (născut 1935, proiectant constructor) şi Ruxandra (născută 1938, inginer silvic). Reluându-şi funcţia de director al bibliotecii, s-a cufundat din nou în muncă, după care îi scria lui Andrei Oţetea la 28 septembrie 1956: ,,în iunie 1952… m-am trezit scos din munca mea. Zic unii că aş avea DOSAR. Dar fiindcă nu mă simţeam cu musca pe căciulă, m-am adresat C.C. al PMR”. Demersul său s-a dovedit inutil. Probabil autorităţile ştiau de articolele sale din presa din anii războiului, unde printre altele vorbea şi de flagelul comunist de care scăpaseră în 1941 românii din Basarabia: ,,Steaua înnebuniţilor învăţători de oameni ai lui Stalin, canibalii veacului nostru, nu va mai străluci pe cerul capitalei basarabene. Secera şi ciocanul – sfinte unelte de muncă – vor înceta de a mai fi semne electorale şi scule de tortură; nu vor mai fi scoase, pe drapele, la parade ocazionale, în ţarcuri cu sârmă ghimpată, spre a fi arătate străinilor sau localnicilor neconvertiţi; nu va mai flutura nici un steag roşu în balconul Sfintei noastre Mitropolii! (…) Lupta împotriva comunismului, începută în 1919 şi continuată azi, confirmă o atitudine de veacuri a românilor: redută împotriva barbarilor (…), iar ca să ne-o împlinim şi în viitor, trebuie să fim tari, o tărie pe care nu ţi-o poate da decât unirea necondiţionată a tuturor celor de un neam, în graniţele etnice. Ceea ce spunem aici are valoare pentru toate neamurile (…) Comunismul, această boală a veacului nostru, cauza atâtor frământări în toate ţările, nu va mai însemna pe viitor, o ameninţare pentru civilizaţia europeană.” Inspirându-se din lucrările antisovietice, ce îi erau în anii războiului accesibile, Ion Colan punea în gardă cititorii români asupra pericolului noului sistem politic: ,,Comunismul e o minciună. A început prin vărsări de sânge şi se menţine prin teroare. Ideile comuniste n-au putut fi înfăptuite. Lenin a recunoscut-o în noiembrie 1921, când a spus celebrele vorbe: «Trebuie să ne întoarcem înapoi, să batem în retragere» (…) Siberia a rămas Siberie ca şi pe vremea ţarilor. Milioane de oameni au fost ucişi, semănând prin aceasta groază în cei care au mai rămas. La Moscova zidurile au urechi, străzile la fel, localurile la fel”. Dat afară cu brutalitate nu numai din slujbă, ci şi din locuinţa pe care o avea în incinta bibliotecii, pentru a-şi putea asigura existenţa, Ion Colan s-a angajat ca muncitor necalificat la Cooperativa de tâmplărie. ,,Cinci ani şi două luni am fost muncitor la munca de jos, unde m-am calificat tâmplar mecanic şi unde am lucrat cu acelaşi entuziasm ca şi la Bibliotecă. În 1955 am fost o lună la Iaşi să montez nişte mese de bibliotecă. M-am luat ca întotdeauna la trântă cu viaţa. Nici un prieten n-a venit să mă întrebe: «Mă, tu ai ce mânca?»”. Directorul Hirschhorn, cel care l-a înlocuit, a pus pe foc, conform indicaţiilor speciale, zeci de manuscrise şi mii de cărţi din cele peste 100.000 adunate de Ion Colan până în 1952. Ion Colan a protestat, cerându-i directorului bibliotecilor din RPR (Gruia) să fie utilizat în specialitatea sa, motivând că o viaţă întreagă a trăit printre cărţi. De abia în 1957, la intervenţia unchiului său, Nicolae Colan, căruia-i organizase biblioteca mitropolitană de la Sibiu, i s-a încredinţat sarcina organizării Complexului Cultural de la Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Brașovului. După o muncă sisifică, depusă timp de patru ani, în care i-a fost alături cea de-a doua soţie, arhitecta Iris Crişan, Ion Colan, care era aici ,,… şi director şi om de serviciu”, deschide în 1961 Muzeul Primei Şcoli Româneşti, unicat în ţară, muzeu ce va deveni o importantă instituţie nu numai pentru oraşul Brașov. Pe lângă o tiparniţă veche, aici au fost expuse şi mărturii ale culturii româneşti din Transilvania, începând cu secolul al XV-lea. După îndelungate eforturi, a pus în ordine Arhiva şi Biblioteca de pe lângă Biserica Sfântul Nicolae, care cuprind numeroase documente şi lucrări de valoare inestimabilă. Doar după ce acest complex muzeal s-a impus pe plan naţional, autorităţile au aprobat angajarea a încă trei persoane. Munca fără de sfârşit (despre care spunea: ,,(…) nu cunosc în această viaţă decât o singură şi trainică fericire. Munca!”), la care s-au adăugat şi persecuţiile regimului comunist, i-au măcinat sănătatea. A murit la 24 aprilie 1969, în urma unui infarct, în timp ce se deplasa spre Casa de Cultură, unde urma să conferenţieze despre Coresi. O stradă din Brașov îi poartă numele. La Biblioteca Județeană Brașov, în fondul Colecțiilor Speciale se păstrează scrisori și documente ce i-au aparținut, precum și numerele de probă din Gazeta de Transilvania, care arată cum funcţiona cenzura în acei ani, pe articole era aplicată ştampila cenzurat, iar Colan îşi asuma riscuri mari ca articolele să apară pe propria lui răspundere.
Opera: Scrieri publicate – Viaţa şi opera lui I. Barac, în ARMSL, seria III, t. IV, mem. I, București, 1928, 84 p.+IV pl.; Pagini răsleţe, Brașov, 1930, 41 p. [cuprinde cercetări istorice şi literare]; Scrisori vechi. G. Bariţiu către Iacob Mureşianu, 1861, Brașov, 1931, 9 p.; Casina Română din Brașov 1835-1935, Brașov, 1935, 176 p.+LXXXII p. +4 pl.; Monede vechi din Ţara Bârsei, în Ţara Bârsei, nr. 6, 1935, p. 579; O credinţă şi un gând. Cuvânt la inaugurarea Muzeului ,,Astrei” Brașov, 1938, 11 p.; Reîntoarcerea la sat. Raport general 1936-1937, Brașov, Astra, 1938, 68 p.; Tipografia ,,Astra” Brașov Cuvânt de inaugurare, Brașov, 1938, 10 p.; Gazeta de Transilvania, Brașov, 1940, 16 p.; Contribuţiuni la cunoaşterea ţehiurilor româneşti braşovene. Ţehiul croitorilor. Documente inedite şi studiu, Brașov [comunicare în cadrul Acad. Comerciale din Brașov]; Biblioteca ,,Astra” de la Brașov, în Scriptum I/1944, Brașov, 1944, 5 p.; Pentru dreptate, vol. I, Brașov, 477 p.; vol. II, Brașov, 530 p.; vol. III, 1944; O nouă unitate culturală, în Mitropolia Ardealului, nr. 11/12, 1958; O identificare greşită, în rev. cit., nr. 5-6; Încă ceva despre Nicolai Baiul-Coconu, în Mitropolia Ardealului, nr. 11-12, 1959; Şcoala primară acum 120 de ani, în Mitropolia Ardealului, nr. 11-12, 1959; Anul 1840 şi Ţara Bârsei, în Mitropolia Ardealului, nr. 1, 1960; Binele făcut rău. Două vorbe pentru arhivele parohiale, în Mitropolia Ardealului, nr. 1-2, 1960; Administraţia Habsburgilor şi episcopul Vasile Moga, în Mitropolia Ardealului, nr. 1-2, 1961; Mărunţişuri istorice, în Mitropolia Ardealului, nr. 9-10, 1961; Muzeul bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Brașovului, în Îndrumătorul Cultural, Sibiu, 1962; C. Porumbescu şi Brașovul. Noi contribuţii, în Mitropolia Ardealului, nr. 6-8, 1964; Muzeul din Şcheii Brașovlui, prezentare cerută de rev. Norodnaia Romania; N. Georgescu-Tistu, în Călăuza bibliotecarului, 1964; Amintirile lui Gh. Tulbure, mss. publicat de rev. Familia, Oradea, 1965 [două cap. despre O. Goga]; Începuturile Bibliotecii bis. Sf. Nicolae din Şcheii Brașovului, studiu pentru vol. omagial închinat acad. Andrei Oţetea; Vechimea unui monument istoric – biserica din Cristian, în SAI, București, 1965; Eustatie Catană, în Mitropolia Ardealului, 1966; G. Bariţiu. Dizertaţie despre şcoli. Text inedit şi studiu, EŞ, 1965/1966 (în colab. cu prof. univ. Al. Bărbat); În Şcheii Brașovului, în rev. Flacăra, sept. 1966; Şcheii Brașovului, străvechi focar decultură românească, în Astra, nr. 1, ian. 1967, p. 5; Începurile bibliotecii din Şcheii Brașovului. Secolele XV şi XVI, în RB, 21, nr. 4, 1968, p. 224-227; nr. 5, p. 276-279; Valeriu Branişte şi Brașovul, în vol. omagial închinat lui V. Branişte, Brașov, 1968; Gazeta de Transilvania 1919-1945, în 130 de ani de la apariţia Gazeta de Transilvania, Brașov, 1969, p. 205-225; Gazeta de Transilvania, studiu în vol. despre periodicul Gazeta de Transilvania, Brașov, 1970; Proiect asupra organizării Muzeului Astra, în ETNO.brasov.ro, nr. 9, (2017-2018), p. 185-190;
Lucrări în manuscris – Bibliografia Românească a Brașovului, 1 vol.; Brașovul de altădată, manuscris inedit de Gh. Tulbure, Studiu, note şi comentarii de Ion Colan; Cartea, factor al unităţii noastre naţionale, 1965; Catastife vechi ale Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Brașovului (1684-1861); Documente privitoare la trecutul românilor din Şcheii Brașovului, cca. 3 vol. – sec. XVI-XVIII; Întoarcere de pe front, 1 vol. (fragmente publicate în Gazeta de Transilvania); Octavian Goga. Amintiri, mss. inedit de Gh. Tulbure, studiu, note şi comentarii de Ion Colan; Onomastica românilor din Brașov, 1 vol.
Referinţe: Ion Colan Memoriu asupra activităţii ştiinţifice, culturale şi sociale, 3 p., documente, mss. nr. 337, Colecţii Speciale ale Biubliotecii Județene Brașov; Băltescu, Mircea, [Ion Colan], necrolog, în Astra, IV, nr. 5 (36), mai 1969, p. 14; Căliman, Valeria, Un animator al vieţii braşovene: Ion Colan, în Contemporanul, nr. 19, 9 mai 1969, p. 2; Ilie Moruș, Cărturari Brașoveni (sec. XV-XX) Ghid biobibliografic, p. 64-65; Cardaş, Gh., Documente literare, II, București, Ed. Minerva, 1973, p. 126-130 [cuprinde pe lângă informaţii biografice, lista lucrărilor publicate şi a celor aflate în mss., precum şi trei scrisori ale lui Ion Colan, adresate autorului]; EIR, p. 100; Rusu, Dicţionarul, în Brașovul Literar și Artistic, III, 1980, p. 65; Salcă, Horia, [Ion Colan], în Mesager, 27 apr. 1993, p. 3; Popa, Ion, Ion Colan, în Gazeta de Transilvania, 25 mai 1994, p. 2; Salcă, Horia, O evocare meritată. Ion Colan, în TE, 11 iul. 1994, p. 3; Ţion, Al. I., După un sfert de veac. Medalion I.C., în Transilvania Expres, 20, 23 mai 1994, p. 3; Englisch, Loredana, Trei decenii de la moartea lui Ion Colan, în Transilvania Expres, 27 mart. 1999, p. 13; Popa, Ion, Ion Colan – o viaţă pentru cultura braşoveană, în Gazeta de Transilvania, 29 mart. 1999, p. 6; D.C., La Bran a fost evocată personalitatea organizatorului primului conservator din Brașov, în Monitorul, 29 mart. 1999, p. 2; Cojan, Gr., Amintiri cu scriitori braşoveni: Ion Colan, în Gazeta de Transilvania, anul 161, nr. 2697, 19 iun. 2001, nr. 2703, 26 iun. 2001, nr. 2709, 3 iul. 2001 şi nr. 2721, 17 iul. 2001; Oltean, Vasile, Restituiri. Un întemeietor de așezăminte culturale la Brașov: Ion Colan, în Gazeta de Transilvania, an 11, nr. 5696, 25 apr. 2009, p. 2; Valea, Lucian, Opere, vol. 2 Oameni pe care i-am iubit, ediție îngrijită și revizuită de Mircea Măluț, cj., Limes, 2012; Neagoe, Camelia, Corespondență Dumitru Z. Furnică – Ion Colan, 1935-1942, în ETNO.brasov.ro, nr. 9, (2017-2018), p. 99-184; Neagoe, Camelia, Primul muzeu românesc din Brașov – Muzeul Astra, în ETNO.brasov.ro, nr. 9, (2017-2018), p. 79-96; Pestrea-Suciu, Steluța, I. Colan, ctitor al unor instituții culturale brașovene, în Monitorul Expres, nr. 4137, 20 nov. 2018, p. 6.
Fişă întocmită de Elvira Oros şi Daniel Nazare.