CODRU-DRĂGUŞANU, Ion (născut 9/21 noiembrie 1818, satul Drăguş, comuna Viştea, județul Brașov – mort 14/26 octombrie 1884, Sibiu), scriitor, folclorist. Numele adevărat este Ion Codrea. A fost descendentul unei familii nobiliare româneşti. Strămoşul său, Opre Codre din Drăguş, a fost beneficiarul unei donaţii a Susanei Lorantfy*, făcută mai multor nobili români la Făgăraş, în 27 februarie 1654 (Ioan Puşcariu). A studiat mai întâi la şcoala din satul natal, apoi cu un dascăl din Orlat, județul Sibiu, după care a continuat la Şcoala grănicerească germană din Viştea de Jos. Se pare că a făcut şi studii gimnaziale la Brașov, orientându-se spre profesiunea de învăţător. Dorind să scape de armată, părăseşte funcţia de copist în care intrase la 17 ani şi începe să lucreze la cancelaria căpitanului Dobay, comandantul unei companii din Făgăraş. Trece clandestin în Ţara Românească şi ajunge la Câmpulung, unde se remarcă ca diac. Nu stă mult nici aici şi pleacă mai departe, găsindu-l mai întâi ca muncitor agricol într-un sat din „râpa Dunării”, apoi la Călăraşi, unde tot pentru harul cu care interpreta cântecele bisericeşti este numit ţârcovnic de către protopopul Andrei. Tot aici se pare că a predat şi limba germană. Pentru acelaşi talent este remarcat şi de boierul Sache, care îi încredinţează mai întâi o funcţie administrativă la Târgovişte (1836), iar mai târziu îl aduce la București (1837). Interesat de studierea limbii franceze, face progrese uimitoare în învăţarea ei. Recomandat lui Petrache Poenaru, directorul Colegiului Sfântul Sava, este admis în „a III-a clasă de umanităţi” însă rămâne în continuare un autodidact. Datorită cunoştinţelor sale de franceză, germană şi neogreacă este ales curier, urmând să facă parte din suita ce-l însoţea pe domnitorul Ghica în călătoria acestuia în străinătate. Are astfel prilejul să cunoască Ungaria şi Austria. La Viena domnitorul se îmbolnăveşte, iar Ion Codru-Drăgușanu va primi misiunea de a-l aduce pe cancelarul Metternich la patul suferindului. Între ianuarie – mai 1839 călătoria continuă în Italia, prilej cu care va vizita oraşele Milano şi Roma, apoi, reîntors la București, merge de mai multe ori în Ţara Românească. Prinzând gustul călătoriilor, renunţă la slujbele sale pentru a pleca la Paris, ocazie cu care vizitează Bratislava, din nou Viena, apoi Baden-Baden (iulie 1840), ajungând în august 1840 la Paris, unde nu rămâne multă vreme, pentru că în septembrie 1840 merge pentru patru luni în Anglia. Reîntors la Paris, asistă la ceremonia depunerii osemintelor lui Napoleon Bonaparte în Domul Invalizilor. Un conflict cu beizadeaua, în serviciile căruia era angajat (ianuarie 1841), îl obligă să părăsească palatele în care trăise până atunci, să se mute la periferia oraşului şi să-şi câştige singur existenţa. Reuşeşte să obţină numirea pe postul de învăţător în satul Puteaux, însă din cauza religiei sale ortodoxe este concediat. Îşi găseşte alt loc de muncă, într-o bibliotecă, prilej cu care îşi va îmbogăţi cunoştinţele literare, istorice şi turistice. Nu va rămâne nici aici pentru mult timp şi în iunie 1842 pleacă într-o călătorie pe cont propriu spre Italia, prin Marsilia şi Nisa. În iulie ajunge pe insula Elba, apoi se stabileşte pentru un timp la Neapole, de unde întreprinde o excursie cu numeroase peripeţii pe Vezuviu. După ce şi-a cheltuit toţi banii, s-a angajat la un nabab rus ca secretar şi l-a însoţit la Petersburg. Itinerarul său trece de data aceasta prin Marsilia, Geneva, Zürich, Pădurea Neagră, Baden-Baden, Stuttgart, Frankfurt, Berlin, Königsberg, pentru ca în final să ajungă la Petersburg, unde se stabileşte pentru o perioadă şi unde studiază societatea rusă, legile şi obiceiurile ţării. Despărţindu-se de cel care-l angajase şi trăind în opulenţă, rămâne din nou fără bani, fiind obligat să intre în serviciul unui prinţ rus, care-i oferă un salariu de 1800 de ruble pe an. Îl însoţeşte pe noul stăpân la băile din Apusul Europei, în iunie 1843 aflându-se la Berlin, iar în noviembrie în Anglia, unde prinţul avea rude. Are prilejul de a saluta pe Regina Victoria şi este primul român care experimentează acolo telegraful fără fir. Nici aici nu va rămâne mult timp, neaflându-şi nicăieri starea ideală. S-a aflat pe punctul de a pleca cu un englez în Egipt, iar la întoarcerea în Franţa putea să fie victima unui dezastru feroviar, însă soarta l-a ajutat şi de această dată. Deşi nu mai are bani, nu vrea stabilitate, ci pleacă din nou spre necunoscut. Schimbă des meseriile, îşi schimbă partenerii de călătorie, care sunt pentru el doar simple nume sau călătoreşte singur, neputându-se decide unde să se stabilească. În cursul acestor voiaje va învăţa italiana, engleza şi rusa. În februarie 1844 se reîntoarce în Franţa, rămânând la Paris până în septembrie, când pleacă pentru a doua oară spre Rusia, trecând prin Elveţia şi Germania. După ce îi este reziliat contractul cu prinţul rus, la 25 iulie 1845 soseşte la Cernăuţi, iar la 2 august trece în Transilvania, unde se abate şi pe la Drăguş. La 15 august obţine paşaport pentru a putea călători în Ţara Românească. În drum spre București aderă la programul „Partidei Naţionale” la Breaza, intrând în graţiile lui A. Treboniu-Laurian. A încercat o modernizare a onomasticii, constând probabil în îndepărtarea lui „Sin”, iar într-un raport din martie 1848 era acuzat că a schimbat “diminutivele numelor populare ale şcolarilor în nume pozitive şi a dat porecle de formă nouă celor ce nu aveau”. A fost acuzat de asemenea că s-a abătut de la metoda educativă folosită în învăţământ la acea dată, declarându-se împotriva pedepselor corporale şi dorind să desfăşoare activităţile didactice în mijlocul naturii, într-o atmosferă de bună dispoziţie. A fost angajat de familia Câmpineanu pentru educarea copiilor, apoi a ajuns instructor la Ploieşti (1846-1848). În 1847 era profesor la clasa a II-a a Şcolii publice din Ploieşti, şi tot acum a tipărit în tipografia Colegiului Sfântul Sava, Rudimentele gramaticii române, semnată Ioane Germaniu Codru şi inspirată din principiile lui Al. T. Laurian. În timpul revoluţiei de la 1848, desemnat de N. Bălcescu, îndeplineşte sarcina de comisar de propagandă în județul Prahova. Este suspectat şi pe cale de a fi arestat, însă la 27 octombrie îl găsim la Făgăraş, ca funcţionar ales. Urmărit în Transilvania şi Ţara Românească., se refugiază din nou în ţinutul din urmă, autorităţile nedepunând prea mult zel pentru a-l aresta. După revoluţie revine la Făgăraş, unde este numit „Comisar de subcetăţi” la Ucea şi Şercaia. În 1848 îi apare şi prima lucrare tipărită (Cuvânt scolastic), apărută în ziarul Universul. La 7 februarie 1849 publică în Foaia pentru minte, inimă şi literatură articolul Adio la anul 1848. Realizează şi câteva tălmăciri, lipsite însă de valoare literară. La 20 octombrie 1860, în calitate de inspector, ţine un discurs la Cincu Mare, cu ocazia inaugurării unei şcoli româneşti la care contribuie şi comunitatea săsească. Aici se pronunţă pentru necesitatea culturalizării prin şcoală, deziderat afirmat şi mai înainte, la Ploieşti. În 1860 făcea parte din Comisia filologică de la Sibiu, care urmărea aplicarea sistemului etimologic în publicaţiile ardelene. La 6 septembrie 1861 a aderat la programul de activitate al obştei, fiind şi unul din membrii săi fondatori. Ajunge apoi vicepreşedinte al despărţământului Făgăraş al Astrei, în 1861, când au avut loc noi alegeri pentru unele funcţii în comitetul central districtual. Ion Codru-Drăgușanu a fost ales între cei 37 funcţionari permanenţi ca vicenotar. La 31 iulie 1861 a fost redactat memoriul intitulat Suplica Ţării Oltului, prezentat la Viena de o delegaţie formată din fruntaşi ai luptei naţionale: Ion Codru-Drăgușanu, George Strîmbu şi Ioan Roman. Din 1862 devine vice-căpitan al districtului Făgăraş, funcţie în care va rămâne până în anul 1880. La 9 martie 1863 publică, fără semnătură, în foişoara bisăptămânalului Concordia din Pesta, prima epistolă din ciclul Peregrinul transilvan, alcătuit sub forma unor suite de pseudoscrisori trimise unui „amic în patrie”. Surprinde aici locurile şi psihologia etnică a celor descrişi, cu un excelent simţ de observaţie. Tipărirea primei ediţii de la Sibiu s-a făcut cu multe sacrificii materiale din partea autorului. În mai 1863 publicarea epistolelor a fost întreruptă, pentru a face loc unei polemici între T. Cipariu şi Al. Papiu-Ilarian, pe probleme de gramatică şi ortografie. Ion Codru-Drăgușanu a făcut parte din Dieta Transilvaniei, convocată la Sibiu, unde a candidat şi a fost ales deputat în districtul Haţegului, fiind membru în comisia însărcinată cu autentificarea notelor stenografice ale dietei. În şedinţa a XXXIII-a din 22 septembrie 1863, a apărat dreptul limbii române ca limbă oficială, pornind de la argumentarea că limba română „este limba vie a 2/3 din locuitorii Transilvaniei” şi este cea mai „asemenea latinei”. Împreună cu Ioan Bran-Pop de Lemeny*, Ioan Alduleanu* şi Ioan Puşcariu* a fost prezent la Sinodul diecesan de la Sibiu, convocat la 22 martie 1864, la care s-a redactat petiţia către împărat. În 25 octombrie 1865 îi apare la Sibiu lucrarea Peregrinul transilvan, în care i se distinge preocuparea de a demonstra latinitatea poporului nostru şi de a trece în revistă factorii care ne definesc naţionalitatea şi datinile, portul, muzica şi arhitectura populară. Cu un lexic şi o ortografie destul de greu lizibile, jurnalul său nu s-a bucurat de prea mare consideraţie la apariţie. Trecând aproape neobservat în timpul vieţii autorului, postum a beneficiat de mai multe ediţii. În februarie 1866 este criticat de A. Vizanti pentru îndrăzneala de a fi trimis Academiei Regale Spaniole o carte cu un pronunţat caracter turistic, gen ce nu putea reprezenta poporul român în străinătate. Intenţionând să înfiinţeze la Făgăraş o şcoală capitulară şi fiind ocupat de daco-românism, colectează fonduri din România şi ajunge iarăşi la un pas de arestare. Este salvat însă de intervenţiile lui A. Şaguna şi I. Puşcariu. La propunerea lui Ion Codru-Drăgușanu, liceul se va chema Radu Negru şi la 13 septembrie 1869 ţine un remarcabil discurs, cu ocazia înfiinţării acestei şcoli. Pe 6 martie 1868, Peregrinul transilvan este prezentat în şedinţa ordinară a Academiei Regale Spaniole, ca fiind prima carte românească cu caractere latine ce a ajuns la această Academie. În decembrie 1868, în revista Familia din Oradea, publică prima şi a doua epistolă, destinate volumului II al Peregrinului transilvan, a treia epistolă apărând tot în această revistă, în 1879. A mai colaborat la Foaia pentru minte, inimă şi literatură, Concordia, Albina, TR, Federaţiunea, Familia, Transilvania. Rămâne totuşi omul unei singure cărţi, jurnalul călătoriilor sale europene. Către sfârşitul vieţii este secretar al averilor mănăstireşti (Sibiu, 1880) şi preşedinte al Sedriei orfanale din Făgăraş. Moare la 66 de ani, măcinat de o boală de rinichi și este înmormântat în cimitirul Bisericii din Groapă Sibiu. Deşi este omagiat în câteva necrologuri, Ion Codru-Drăgușanu intră într-o nedreaptă uitare, până când N. Iorga îl reabilitează. O stradă din Brașov, Făgăraș și Cluj îi poartă numele, iar liceul din Victoria a adoptat numele său din 1994.
Opera: Rudimentele gramaticei române.Estrase din Tentamen criticum, cu adaos de regule simple și diverse anotăciuni pentru uzul școlarilor începători, București, 1848, 1 f. + 95 p. (cu alfabet de tranziţie); Suvenire din călătoria mea, în Gazeta de Transilvania, 1852, p. 329-331, 333-335, 337-339, 341-343, 380-381, 383-385, 387-388; Blastemul vermilor din popor, în Familia, Oradea, XXII, 1859, 44 p.; Regulamente pentru Vataşii şi Decurii proieptate a se introduce în comunitaţile Districtului Tierei Fagarasiului, Sibiu, 1864, 1 f. + 35 p.; Peregrinulu transelvanu sau epistole scrise den tieri straine unui amicu în patria, de la anulu 1835 pana inclusive 1848, T. I. Sabiiu, Tiparitu si in provedietura la S. Filtsch, 1865, VIII + 203 p.; Banditul fără voie, Graz [188?], 24 p.; Călătoriile unui Român ardelean în ţară şi în străinătate (1835-1844). (Peregrinul transilvan), ediţie prefăcută în stilul literar de astăzi de Constantin Onciul, tipograf, cu o prefaţă de N. Iorga, ediţia a II-a, București, Tip. Soc. Cultura Neamului Românesc, 1923, 272 p. + 1 portr.; Peregrinul transilvan, ed. îngrijită de Ş. Cioculescu, București, Cugetarea, 1942 [248 p.]; O umorescă veridică [Cu o notă introductivă de Ion Breazu], în Transilvania, 1943, LXXIV, p. 660-678; Peregrinul transilvan, ed. îngrijită de R. Munteanu, București, E.S.P.L.A., 1956, 308 p., la Addenda: Cuvânt scolastic şi o Umorescă veridică; Erdelyi peregrinus, București, Kriterion, 1973, 264 p.; Peregrinul transilvan (1835-1848), ed. îngrijită, prefaţă, itinerar biobibliografic, note şi glosar de Corneliu Albu, București, Ed. Sport-Turism, 1980, 244 p.; Le pélerin transylvain (1865), în CREL, 1992, nr. 1-2, p. 59-62; Traduceri: Goldsmith, O., Ziarul mizerului vicariu din Wiltschire, în Foaie pentru Minte, Inimă și Literatură, XV, 1852, p. 47-48, 50-52; XVI, 1853, p. 1, 3, 4 [autori neindentificaţi]; Sfaturile unui părinte bun către fiul său, în Familia, I, 1865, p. 15; Uhland, Blestemul poetului, în T, VII, 1874, p. 2.
Referinţe: Gazeta de Transilvania, nr. 91-92, 27 sept. 1863, p. 357; Comşia, I., V[ice] căpitanul districtului [Zărneşti] Ion Codru Drăgușanu înmînează decoraţia [crucea de aur] protopopului Ioan Meţianu, în Gazeta de Transilvania, 1865, XXVIII, p. 54-55; Pop, Conspect, II, p. 169; Necrolog în Familia, nr. 43, 1884, p. 520; Puşcariu, Date, partea a II-a, p. 60; Iorga, N., Ion Codru-Drăgușanu, un călător ardelean prin Europa Apuseană, în NRL, 1910, II, p. 401-407; [Iorga, N.], Un scriitor ţeran.Ion Codru Drăgușanu, în Rist, IV, 1918, p. 96-109; EM, p. 320; Simionescu, I., Oameni aleşi, vol. II, București, cartea Românească, 1929, p. 250-257; Adamescu, Dicţionarul, p. 1581; C.B., Călătoriile unui român ardelean, în Gazeta de Transilvania, nr. 87, 22 aug. 1930, p. 1-2, nr. 90 şi 92; Isopescu, Cl., Il viaggiatore transilvan, Io Codru Drăguşanu e l’Italia, Roma, Anonima Romana, 1930, 93 p.; Iorga, N., Ion Codru-Drăgușanu, un călător ardelean prin Europa apuseană, în Iorga, N., Oameni cari au fost,vol. I, 1934, p. 405-413; Cardaş, Gh., Poeţii şi prozatorii Ardealului până la Unire (1800-1918). Antologie şi studiu, 1936; Kirileanu, G.T., De-ale lui I.C.-D., în Făt-Frumos, Suceava, Cernăuţi, București, 1940, XV, p. 137-138; 1941, XVI, p. 17-18; Călinescu, Istoria, p. 157-158; Vianu, T., Arta prozatorilor români, I, p. 108-116; Cioculescu, Ş., Un mare nedreptăţit Ion Codru-Drăgușanu, în RFR, 1941, nr. 2, 3; Albu, Corneliu, Peregrinul transilvan. Un neîndreptăţit: Ion Codru-Drăgușanu, București, Universul [1942], 15 p. (extras din Familia, nr. 8-9); Breazu, I., Contribuţia la biografia lui Codru-Drăgușanu Ion, în SL, II, [1942], 15 p.; Bucuța, M., Călătoriile lui Ion Codru-Drăgușanu, în T, LXXIII, 1942, nr. 5; Cioculescu, Ş., Ion Codru-Drăgușanu după documente inedite, în P.L., VII, 1942, p. 196-201; Cioculescu, Ş., Peregrinul transilvan, în Universul literar, 1942, LI, nr. 42, p. 3; Ilie, Mircea D., Însemnările naturaliste ale unui călător român. Ion Codru-Drăgușanu, în Natura, 31, nr. 6, 1942, 4 p. (extras); Comarnescu, Petru, Călătoriile pentru cunoaştere ale lui D. Golescu şi Ion Codru- Drăgușanu, în RFR, X, nr. 4, apr. 1943, p. 135-153; nr. 5, mai 1943, p. 393-410; Drăghici, P., Ion Codru-Drăgușanu,Peregrinul transilvan [1835-1844], în Luceafărul, III, 1943, p. 4; Iancu, Victor, Călătoriile lui Ion Codru-Drăgușanu, în ediţia d-lui Şerban Cioculescu., în Transilvania, 1943, LXXIV, p. 271-287; Bezviconi, Profiluri, p. 63-67; Biografia lui Ion Codru-Drăgușanu, în RFR, XI, nr. 8, 1944, p. 458-459; Cioculescu, Ş., Familia lui Ion Codru-Drăgușanu, în Kalende, București,1944, III, nr. 4-5, p. 33-40; Familia lui Ion Codru-Drăgușanu, în RFR, 1944, XI, nr. 8, p. 459; Cioculescu, Ş., Streinu, Vl., Vianu, T., Istoria, p. 133-137; Condeescu, N. N., Ion Codru-Drăgușanuşi Franţa, Sighişoara, 1946, 30 p.; Zalis, H., Interesantele roade alecălătoriilor lui Ion Codru-Drăgușanu, în ST, VI, 1955, p. 8; Cioculescu, Ş., La reeditarea lui Ion Codru-Drăgușanu, în GL, III, 1956, p. 41-43; Sârbulescu, Marin, Umorul peregrinului transilvan, în TR, I, 1957, p. 23; A román irodalom kistükre, vol. I., București, 1961, p. 209-304; Munteanu, Romulus, Contribuţia Şcolii ardelene laculturalizarea maselor, București, ESPD, 1962, p. 192-193; Pop, Dumitru, Ion Codru-Drăgușanu şi cultura populară, în Anuarul MuzeuluiEtnografic al Transilvaniei pe anii 1959-1961, Cluj, 1963, p. 283–290 (extras, 1964); Istoria gândiriisociale şi filosofice în România, București, Ed. Acad, 1964, p. 241-242; Istorialiteraturii, II, p. 572-579; Istoria României, vol IV, București Ed. Acad., 1964, p. 742; Lungu, Ion, Gândirea social-politică dinTransilvania după 1848, în Tribuna, nr. 9, 27 feb. 1964, p. 9; Avram, M., Oameni de seamă pe meleagurile sibiene, în Flacăra Sibiului, XXI, nr. 3589, 9 oct. 1965, p. 3; Bogdan, A., Călătorul român Ion Codru-Drăgușanu,în Natură, geografie, geologie, XVII, nr. 5 (sept-oct), 1965, p. 79-81; DER, I, p. 684; Boncu, Natalia, Ion Codru-Drăgușanu, în Flamura Prahovei, 9 dec. 1966; Ivaşcu, Istoria, vol. I, p. 517-520; Cioculescu, Ş., Streinu, Vl., Ist. lit. rom moderne, București, EDP, 1970, p. 133-137 (cu portr.); Manolache, Constantin I., Ion Codru-Drăgușanu la Ploieşti, în Studii Mat. Prahova, 1970, p. 177-184; Popovici, D., Ion Codru-Drăgușanu, în LL, XXVI, 1970; Balotă, N., Peregrinul transilvanIon Codru-Drăgușanu, în TR, XV, 1971, p. 11-14; Balotă, N., Ion Codru-Drăgușanu, în Tribuna, XV, an 11, 18 mart. 1971, p. 4; Rotaru, I., O istorie a literaturii române; Ilie Moruș, Cărturari Brașoveni (sec. XV-XX) Ghid biobibliografic, p. 63-64 (cu bibliografie); Cioculescu, Ş., Ion Codru-Drăgușanu, în RL, V, 1972, p. 16; Hilt, V., Călători şi exploratori români pe meleaguri îndepărtate, București, Ed. enciclopedică română, 1972, p. 72-77; Negoiţescu,I., Ion Codru-Drăgușanu, în Viaţa Românească, XXVI, nr. 12, 1973, p. 91-94; Zalis, H., Scriitori pelerini, 1973; Cioculescu, Ş., Data naşterii lui Ion Codru-Drăgușanu şi altele, în RL, VII, 1974, p. 9; Cioculescu, Ş., Scrisorile peregrinului transi+lvan. Breviar, în Rom. Literară, VII, nr. 22, 30 mai 1974, p. 7; Raţiu, R. şi Sabău, Flaviu, I.C.-D., Jurnal [1835-1837], în MS, 1974, 5, nr. 1, p. 93-99; Popescu Teiuşan, Ilie, Pedagogi…, p. 37; Boncu, C-tin N., Şcoala prahoveană secolele X-XIX, EDP, București, 1976, p. 170-176; Cioculescu, Ş., Itinerar critic, II, 1976; Bucuţa, E., Călătoriile lui Ion Codru-Drăgușanu, în Scrieri, vol. II; Duicu, Serafim, Ion Codru-Drăgușanu, în Almanahul Tribuna, Cluj, 1978, p. 76-79; Popa, M., Biografie şi creaţie la Ion Codru-Drăgușanu, în RITL, XXVII, 27, nr. 1, 1978, p. 35-53; Dicţionarul literaturii, p. 199-200 (cu bibliografie); Datcu, Dicţionarul, p. 140-141 (cu bibliografie); Grama, Remus, Ion Codru-Drăgușanu– susţinător al învăţământului din Făgăraş (1862-1873), în Mitropolia Ardealului, 24, nr. 10-12, 1979, p. 932-935; MDE, p. 1207; Sângeorzan, Zaharia, Pelerini români la Columna lui Traian, Bucurști, Ed. Sport-Turism,1979; Rusu, Dicţionarul, în Brașovul Literar și Artistic, III, 1980, p. 64-65; Albu, Corneliu, Ion Codru-Drăgușanu (1881-1884) călător şi pedagog de modă nouă, în Forum, 1981, 23, nr. 7-8, p. 101-107; Mândrea, Ioan, Tăutu, Eugen, Acţiuni politico-naţionale ale românilor din Ţara Făgăraşului în perioada liberalismului habsburgic (1860-1865), în Apulum, 1982, 279, 280, 283, 284; Antonescu, G., Introducerea în opera lui Ion Codru-Drăgușanu, București, Minerva, 1983, 136 p.; Cioculescu, Ş., [Ion Codru-Drăgușanu], în RL, nr. 26, 30 iun. 1983, p. 19; nr. 27, 7 iul. 1983, p. 7; Anghelescu, Mircea, Comemorarea Peregrinuluitransilvan, în Contemporanul, nr. 44, 26 oct. 1984, p. 7; Gabriel Ștrempel, Bibliografia Românească Modernă (1831 – 1918), vol. I, 1984, p. 743; Gabriel Ștrempel, Bibliografia Românească Modernă, vol. I, p. 743; Centenar Ion Codru-Drăgușanu, în Buletinul Soc. Ştiinţelor Filologice din R.S.R., 1984, p. 21-31; Cioculescu, Ş., La osută de ani de la moartea lui Ion Codru-Drăgușanu, în RL, 17, nr. 43, 25 oct. 1984, p. 7-8; Netea, V., Neobosit călător, pasionat observator, în Contemporanul, 26 oct. 1984, p. 7; Totu, Maria, Florea, Petre, Abrudan, Paul, Bărbaţi ai datoriei, 1848-1849. Mic dicţionar, București, Ed. Militară, 1984, p. 76-77; Antonescu, Georgeta, Ipostaze şi atitudininarative în Peregrinul transilvan de Ion Codru-Drăgușanu, în SUBB, seria Philologia, Cluj, 1985, p. 5-10; Borda, V., Călători şi exploratori români, București, Ed. Sport–Turism, 1985, p. 131-133; Cornea, P., Ion Codru-Drăgușanu şi sensibilitatea critică actuală, în LL, nr. 1, 1985, p. 32-39; Cosma, A., Geneza romanului românesc, 1985; Dumitraşcu, Pompiliu, Lexicul neologic în Peregrinul transilvan de Ion Codru-Drăgușanu, în Philologie, nr. 2, 1986, p. 45-51; Perpessicius Panaitescu, D., Scriitori români, vol. I, București, Minerva, 1986, p. 245-263; Codrea, Nicolae, Contribuţia luiIon Codru-Drăgușanu la dezvoltarea şcolii româneşti în districtulFăgăraş, în LL, nr. 1, 1987, p. 100-105; Neguţ, Silviu, Căutătorii de noi tărâmuri, București, Ed. Eminescu, 1987, p. 109-110; Anghelescu, M., Textul şi realitatea, 1988; Mănucă, D., Lectură şi interpretare: un model epic, 1988; Manolescu, N., Ion Codru-Drăgușanuîncercând „rotundul lumii”, în Ateneu, nr. 6, iun. 1989, p. 8, 9; P. Cornea, Ion Codru-Drăgușanu şi sensibilitatea critică actuală, în Aproapele şi departele, București, Cartea Românească, 1990, p. 128; Brudaşcu, Dan, Rectificări biografice: Ion Codru-Drăgușanu, în Tribuna, nr. 5, 4-10 feb. 1993, p. 5; Moroianu, Cristian, Comentarii lexicale şi statistica la „Peregrinul transilvan’’ de Ion Codru-Drăgușanu, în LR, nr. 10, 1993, p. 491-496; Leucă, Florin, [Ion Codru-Drăgușanu], în Gazeta de Transilvania, 27 oct. 1994, p. 5; DE, vol. I, p. 416, p. 59-62; Zaciu, Dicţionarul, p. 620-622 (cu bibliografie); Codrea, Nicolae, Ion Codru-Drăgușanu.Omul „epocii” sale, în Gazeta de Transilvania, nr. 1866, 15-16 iun. 1996, p. 4; Cahiers romain d’etudes litteraires; Leucă, Florin, Un român european: Ion Codru-Drăgușanu, în Cuget rom., nr. 235, 10 oct. 1997, p. 6; Munteanu, Romulus, Şcoala ardeleană, studii, 1997, p. 73-94; Bibliografia literaturii române, p. 293; Stoica, Diana, 108 anide la naşterea lui Ion Codru-Drăgușanu, în Transilvania Expres, 6 iun. 1998, p. 5; Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, București, Ed. Albatros, 2000, p. 192-194; Sasu, Aurel, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. I, Paralela 45, 2004, p. 364; Pop, Viorica, Întâlnire în destin, Brașov, Romprint, 2007, 167 p.; Rădulescu, Mihai Sorin, Urmașii lui Ion Codru-Drăgușanu, în ZF. Ziarul de duminică, 31.08.2007, https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/urmasii-lui-ion-codru-dragusanu-3071269, accesat 14 mai 2020; Zamfir, Mihai, Rastignacul din Făgăraș, Ion Codru Drăgușanu, în Rom. lit., nr. 17, 2009.
Fişă întocmită de Elvira Oros şi Daniel Nazare.