CLUCERU, Sonia (născută 25 martie 1892, comuna Cuciulata, lângă Făgăraş, județul Brașov – moartă 10 februarie 1955), actriţă de teatru. Pierzându-şi tatăl la o vârstă foarte fragedă, a fost luată de unchiul său la București, care a crescut-o cu multă dragoste. A început să meargă cu regularitate la teatru încă din copilărie şi a îndrăgit această artă, dorindu-şi încă de atunci să urmeze o carieră dramatică. Înţeleasă de unchiul ei şi sprijinită de Vladimir Maximilian s-a prezentat în faţa lui Petre Liciu cu versuri şi fabule, primind certificatul ce-i permitea să dea examen la Conservator. Deşi a fost respinsă după examen, Popovici Bayreuth a acceptat să fie verificată în perioada de probă, iar după 3 luni de la primul examen a fost admisă. În 1910 a devenit astfel eleva Conservatorului de muzică şi declamaţie din București, la clasa Aristizzei Romanescu, avându-l ca profesor, printre alte nume celebre, şi pe Constantin Nottara. După cum au remarcat cei doi mari dascăli pe care i-a avut, Sonia Cluceru avea reale aptitudini pentru comedie. Majoritatea rolurilor sale au fost de bătrâne, susţinând încă de la examenul de absolvire rolul Trandafirei din piesa Trei crai de la răsărit a lui B. P. Haşdeu. Prestaţia din acest rol i-a adus aprecieri pozitive şi angajarea la Teatrul Naţional din București. Începând cu data de 15 august 1913, Al. Davila, directorul Teatrului Naţional, a angajat-o la teatrul său, unde va rămâne întreaga viaţă, cu excepţia a şase luni petrecute în noua echipă constituită la Cluj, în vederea creării unei instituţii teatrale româneşti (1919-1920). În trupa Teatrului Naţional din București şi-a făcut mai întâi ucenicia, după cum însăşi va mărturisi: „Mulţi ani n-am fost decât o actriţă din marele angrenaj al acestui meşteşug, o ucenică…a marilor înaintaşi. Am făcut multă figuraţie care mi-a fost de folos, ascultând şi privind pe cei mari, pe cei cu roluri multe, am înaintat”. Deşi a apărut pe scenă din 1911, a dobândit o oarecare notorietate un an mai târziu la Sala Ateneului, unde la o şezătoare a recitat versuri de Coşbuc, Panait Cernat şi Octavian Goga. În anii primului război mondial nu a părăsit capitala şi a continuat să joace la Sala Comediei, în cadrul Companiei Dramatice Române, Sala Teatrului Naţional fiind rezervată atunci trupelor germane. A fost apreciată de critica de specialitate, iar A. de Herz i-a prevestit viitorul strălucit: „Doamna Sonia care arătase ce ştie, acum nu arată ce poate. Aveţi răbdare şi veţi vedea ce va ajunge”. A început să adune rol după rol şi să fie iubită de public, însă adevărata consacrare a dobândit-o cu Chiriachiţa din Titanic Vals a lui Tudor Muşatescu. A fost unul din actorii care atunci când juca un rol îi respecta întocmai textul, nepermiţându-şi să improvizeze. Majoritatea personajelor sub numele cărora a jucat au fost totuşi asemănătoare, marea actriţă fiind nemulţumită pentru nedistribuirea şi în alte roluri: „Nu e nevoie ca toate rolurile de comedie scrise pentru femei să se reducă la soacre arţăgoase şi bătrâne, cicălitoare. Viaţa e multiplă, variată, colorată. Cred că vor mai fi existând femei domoale, bune şi blânde al căror comic n-are violenţă. De zeci de ani mi se dau aceleaşi roluri. Aici e marele păcat. La noi în teatru, totul se face după acelaşi şablon. Te-a surprins directorul de scenă că joci bine pe soacre, apoi soacră ai să joci o viaţă întreagă”. Roluri memorabile, după cel din Titanic Vals, au fost rolul Mizei din piesa Escu de T. Muşatescu şi al Anetei Duduleanu din Gaiţele de Al. Kiriţescu. În 1936 are un succes deosebit în rolul Adelaidei din piesa Chestiuni familiare, alături de G. Calboreanu şi I. Finteşteanu. Prin această interpretare, Sonia Cluceru a realizat unul din cele mai izbutite personaje ale comediei româneşti. Cu toate acestea, a început din nou să fie distribuită în roluri minore: ,,Am suferit crâncen. Noi actorii, când nu jucăm, suntem morţi”, mărturisea Sonia Cluceru. A interpretat strălucit şi rolul Ameliei Stratonicescu din piesa Coriolan secundus de Mihail Sorbu, precum şi pe cel al Stăvăroaiei din Ion Anapoda de G. M. Zamfirescu. S-a făcut remarcată în roluri din comediile lui Caragiale (Zoe, Veta, Efimiţa, Didina) sau în cel al Zamfirei din Piatra din casă de V. Alecsandri şi a interpretat roluri din dramaturgia universală (Doica din Romeo şi Julieta, Doamna Jourdain din Burghezul gentilom, P. Frasine din Avarul, Marcelino din Nunta lui Figaro, Ana din Revizorul, Bertha din Hedda Gabler ş.a.). A jucat în Independența României (1912) şi în filmul Năbădăile Cleopatrei, însă cea de a şaptea artă n-a constituit pentru Sonia Cluceru o tentaţie. A continuat să joace şi după 1945, având unele interpretări valoroase în piesa Unchiul Vania de Cehov, precum şi în roluri din dramaturgia lui Shakespeare. A fost prietenă cu intelectualii valoroşi ai vremii sale, nu numai din teatru, ci şi din alte domenii culturale. Ca o recunoaştere a activităţii sale artistice, în 1947 este aleasă Societar de onoare al Teatrului Naţional, iar în 1954 este laureată a premiului de stat. Pasionată colecţionară de tablouri, a donat Societății Culturale Astra o galerie de tablouri pictate de Mişu Pop. S-a stins din viaţă în iarna anului 1955, regretată de colegi şi de toţi iubitorii de teatru. Despre Sonia Cluceru, Maria Filotti spunea: „simplă şi cinstită, înţeleaptă şi sfătoasă, inimă caldă şi prietenă bună, cu ochii veşnic vii şi gluma veşnic trează, cu surâsul pe buze şi cu sufletul deschis, Sonia era un om întreg”. A fost căsătorită cu Radu Cluceru, actor, apoi avocat, care după moartea sa a donat abia înfiinţatei Biblioteci Centrale de Stat în jur de patru mii de exemplare, cuprinzând ediţii princeps ale unor scriitori români interbelici, majoritatea cu autograful lor, dar şi manuscrise, fotografii sau corespondenţă.
Referinţe: Cortina, 24.07.1915; Flacăra, 21.01.1921; Adevărul, 13.12.1933; Adevărul literar, nr. 117, 24.12.1933; Calendarul, 23.12.1933; Dimineaţa, 15.12.1933; Lupta, 13.12.1933; Rampa, 15.05.1933; Dimineaţa, 27.12.1934; Lupta, 19.11.1934; Rampa, 23.09.1934 şi 24.10.1934; Rampa, 2.12.1935; Rampa, 26.10.1936, 14.11.1936, 19.11.1936; Rampa, 12.07.1942; Flacăra, 27.02.1949; Contemporanul, 18 feb. 1955; Gazeta literară, 17.02.1955; Flacăra, 01.03.1955; Brădăţeanu, Virgil, Sonia Cluceru, Ed. Meridiane, 1963, 33 p. (cu foto); Scrisorile Soniei Cluceru, în Drum Nou, nr. 7430, 22 nov. 1968, p. 2; Istoria teatrului Rom., vol. III, p.; MDE, p. 1205 (cu portr.); DER, I, p. 671; Onciu, Camelia, O brașoveană a jucat în primul film românesc, în Monitorul Expres, an 14, nr. 2596, 31 aug. 2012, p. 2-3.
Fişă întocmită de Elvira Oros şi Daniel Nazare.