CIURCU, Sterie (n. 27/28 ? noiembrie 1848, Brașov – mort 1 decembrie 1917, Viena), medic, filantrop. Este fiul negustorului Nicolae Th. Ciurcu (1808-1898). De la tatăl său a învăţat că ajutorul dat celui în suferinţă este o datorie sfântă pentru un medic. Este înrudit cu Z. Carcalechi, cu Ioan Ciurcu, tipograful, librarul şi editorul, văr cu Al. Ciurcu (inventatorul) şi cu I.G. Ciurcu, primul român ardelean ce şi-a susţinut doctoratul la Facultatea de Medicină din București. După studiile primare şi liceale urmate în oraşul natal şi absolvite în 1869, Sterie Ciurcu studiază medicina la Viena, într-o vreme în care facultatea de acolo se bucura de un mare prestigiu. Aici a fost coleg cu V. Babeş, cu care s-a aflat în relaţii foarte bune. A avut posibilitatea să-l cunoască pe Mihai Eminescu şi a legat o strânsă prietenie cu Ioan Slavici. După absolvirea studiilor şi până la moarte a fost medic practician la Viena, în cadrul legaţiei române. A fost un adevărat mijlocitor al legăturilor ştiinţifice şi medicale între şcoala medicală vieneză şi cea românească. Medic apreciat, şi-a pus întreaga pricepere în slujba conaţionalilor ajunşi pacienţi în capitala imperiului, tratându-i personal sau îndrumându-i către reputaţi specialişti vienezi. Era în relaţii de prietenie cu medicii Billroth, Noordean, Nothnagel, ultimul vizitând, la sugestia lui Sterie Ciurcu, în capitala României, Facultatea de Medicină şi Institutul Babeş şi scriind apoi un elogios articol despre acestea. Dar înainte de orice, Sterie Ciurcu a fost animatorul coloniei româneşti din Viena, fiind numit „Nestorul” ei. Zeci de ani a fost îndrumătorul studenţilor români din Viena, fiind cunoscut ca „tatăl studenţilor”. Mulţi au fost găzduiţi în casa lui, mai ales cei lipsiţi de mijloace materiale, astfel încât zeci de medici români şi-au putut termina studiile. A ajutat şi numeroşi meseriaşi români ajunşi aici, unora găsindu-le şi locuri de muncă pentru a se perfecţiona în meseria lor. Printre cei ajutaţi la Viena a fost şi Aurel Mureşianu, căruia, în urma unei fracturi la picior, i-a fost recomandat un medic vienez, fiind găzduit în casa lui Sterie Ciurcu.Sterie Ciurcu s-a îngrijit şi de organizarea sărbătoririi a 70 de ani de viaţă a profesorului N. Teclu, tot la Viena. A fost promotor al Clubului Român din Viena, precum şi unul din întemeietorii comunei bisericeşti de acolo. Se continua astfel tradiţia balurilor româneşti, organizate la început sub patronajul arhiducelui Reiner, apoi al fruntaşului macedo-român Nicolae Dumba. A ajutat numeroşi oameni de cultură români să se descurce în capitala Austro-Ungariei (pe artista dramatică Agatha Bârsescu), fiind o gazdă primitoare şi pentru Gh. Dima şi Ion Scărlătescu. A fost alături de doctorii Virgil Ciobanu şi Marius Sturza şi s-a aflat în permanentă relaţie cu oamenii politici filoromâni ai Vienei, în special cu primarul Karl Lueger. Fără a lăsa în urma sa vreo operă ştiinţifică sau literară, a editat împreună cu doctorul C. Diaconovici o revistă de înalt nivel, Romänische Revue, care a ajutat foarte mult ca lumea intelectuală din Austria şi Germania să cunoască doleanţele româneşti şi realizările ştiinţifice ale savanţilor noştri. A rămas recunoscător liceului român din Brașov, care l-a format şi căruia i-a trimis, graţie legăturilor sale cu savanţii naturalişti din Austria, un stoc de preţioase preparate zoologice, prin care s-au pus bazele colecţiei de ştiinţe naturale, în special animale din Guyana olandeză. S-a implicat şi în donaţiile făcute Muzeului Antipa din București de către doctorul Ilarie Mircea, medic colonial în serviciul Ţărilor de Jos. Sfârşitul vieţii îi va fi trist. La 68 de ani (1916), bolnav de inimă, este arestat de poliţia din Viena pe motive politice şi ţinut în închisoare timp de 6 luni. După eliberare, la doar câteva luni, va muri sărac şi uitat, fiind îngropat într-unul din cimitirele Vienei. Un portret al lui Stere Ciurcu ne-a fost lăsat de către Sextil Puşcariu, care îi era rudă: „Cu filozofia sa cam fatalistă, dar la el bazată pe un optimism mare, a dus-o el 70 de ani… mişcător era în scrisoarea lui din urmă, interesul cu care cerea veşti despre toţi din neam, ca şi cum ar fi vrut să-i mai aducă odată în jur”. Stere Ciurcu ar merita un loc aparte în istoria medicinii româneşti. Datorită activităţii sale ca medic şi a ajutorului acordat conaţionalilor săi veniţi să studieze la Viena.
Referinţe: Tribuna, 10 febr. 1888; Gusbeth, E., Das Sanitätswesen in Kronstadt-Jahre 1890, Kronstadt, 1891, p. 116; Treizeci de ani de muncă închinată scrisului românesc, în Deşteptarea, nr. 36, 1910, p. 1-2; Bologa, V., Unul care n-ar trebui uitat. Cu prilejul împlinirii a zece ani dela moartea doctorului Sterie N. Ciurcu, în Societatea de mâine, Cluj, IV, 1927, nr. 44, p. 509 – 510; Marin, Ilie, 50 de ani de la înfiinţarea librăriei editoriale fraţii Ciurcu, în Transilvania, nr. 11-12, 1930, p. 64-66; Florea-Rarişte, D., Eminescu în Transilvania, în Tribuna, Cluj, 17 ian. 1959; Huttmann, A. şi Căliman, V., Medici braşoveni şi prieteni ai lui Eminescu, în Astra, II, nr. 9, sept. 1967, p. 10-11; Bologa, V., Ciurcu Stere, în vol. Rememorări sentimentale, Ed. Did. şi Pedag., București, p. 43–49 [articol publicat şi în Tribuna, Cluj, XII, nr. 43, 24 oct. 1968, p. 6]; Puşcariu, Sextil, Braşovul de altădată; Puşcariu, Sextil, Memorii, p. 267; Ştefan, I.M., Ciurcu – cărturari şi inventatori, în Magazin Istoric, 18, nr. 10, oct. 1984, p. 22-28; Ioniţă, Ion, Casa de Editură şi Librărie Nicolae şi Ioan Ciurcu din Brașov, București, 1985 [lucrare de licenţă], p. 11 – 12; Rogozea, Liliana, Personalități ale medicinei românești, vol. 1, Brașov, Univ. Trans., 2006.
Fişă întocmită de Elvira Oros şi Daniel Nazare.