CATANOY, NICHOLAS, (pseudonimul lui Nicolae CĂTĂNOIU), (născut 10 noiembrie 1925, Brașov), poet, medic. S-a născut într-o familie burgheză, fiul înstăritului comerciant român N. Cătănoiu și al soției sale săsoaice Anna, născută Priester. A crescut într-un mediu multicultural, frecventând o grădiniță mixtă de limbă germană și maghiară și vorbind fluent limbile română, germană și maghiară. Originea socială ,,nesănătoasă” i-a îngreunat cariera sub comunism. Pierderea mamei la vârsta de 10 ani şi recăsătorirea tatălui ,,bruschează ireversibil sensibilitatea adolescentului” (Ion Cristofor). Doar intervenţia scriitorului Radu D. Rosseti, prieten intim al familiei, îl ajută să depăşească acest impas, atrăgându-l spre lectură şi orientându-l către poeţii germani şi marii scriitori clasici. La numai 13 ani, tânărul publică sub diferite pseudonime în Universul literar. Frecventarea cenaclul literar al soţilor Gherghinescu îi cizelează gusturile artistice şi îi dă ocazia să cunoască personalităţi precum Lucian Blaga, Şerban Cioculescu, V. Străinu şi Tudor Arghezi. Activitatea sa de scriitor continuă până în 1947, când pleacă la Cluj la universitate unde studiază medicina şi filosofia. A absolvit Liceul Ioan Meșotă din oraşul natal în 1944, după absolvire fiind încorporat la Școala de Ofițeri de rezervă de la Găești. Ca urmare a atitudinii sale anticomuniste, este arestat și deținut într-un lagăr. După eliberare a studiat la Facultatea de Medicină de la Cluj și a frecventat în paralel cursuri de filosofie. După absolvirea universităţii se căsătoreşte, iar din 1952, timp de 10 ani, este medic la Predeal, Tohanul Vechi şi București, în capitală specializându-se în radiologie. Se căsătoreşte a doua oară, iar în toamna anului 1962 emigrează în Canada, profitând de un Decret guvernamental care-i permitea soţiei reunirea cu rudele aflate acolo. Se stabileşte la Montreal, unde îşi schimbă numele în Catanoy, trece la catolicism şi reîncepe studiile de medicină pe care le urmează timp de 5 ani, pentru a-şi echivala diploma şi a obţine dreptul de practică medicală. ,,A fost o perioadă infernală – spune el – urmată de un divorţ şi de o suită de depresiuni, aruncându-mă la un pas de malurile Styxului”. Salvarea îi vine din reluarea preocupărilor literare, deoarece concomitent cu studiile de medicină, Nicholas Catanoy a urmat şi cursuri de literatură anglo-americană, frecventând cercurile literare din acest oraş. Un rol important în apropierea sa de lumea literaţilor din Montreal l-a avut Irving Layton, născut şi el în România şi emigrat în Canada. Tot în această perioadă reia şi legăturile cu ţara de origine, începe să scrie poezie, de astă dată în franceză şi engleză, în principalele reviste literare canadiene şi americane, Wascana Review, Canadian Forum, Prism International şi Canadian literature, iar în 1968/1969 debutează cu volumul trilingv, Hic et nunc. Peste 2 ani publică în limba română volumul Flux Alb. Este invitat ca Visiting Professor să ţină conferinţe pe tema poeziei contemporane la Universitatea ,,Sir George Williams” şi între timp devine membru al PEN-Clubului canadian. Greutăţile întâmpinate în această perioadă i-au provocat un infarct miocardic, determinându-l să părăsească din cauza climei noua sa patrie. Peste ani se va destăinui într-un interviu că la luarea acestei decizii rolul hotărâtor l-a avut imposibilitatea de a se ,,adapta la această lume robotizată, la individualismul anarhic, la pătura de mijloc decerebrată de medii, de publicitatea mensongeră (mincinoasă) şi de puritanismul diabolic ascunzând o perversitate înspăimântătoare”. Recunoaşte însă că există o elită de intelectuali şi universitari cu care dialogul este posibil, dar numai în cadrul instituţiilor şi foarte rar în sfera privată, deşi s-a bucurat de prietenia devotată a trei scriitori canadieni care i-au înţeles hotărârea şi cu care a rămas în contact. Începe o serie întreagă de călătorii, mai ales în America Latină, unde realizează interviuri cu Luis Borges, Octavio Paz, Julio Cortazar, Ernesto Cardenal ş.a. Pentru o scurtă perioadă stă la New York, unde se afiliază grupului de poeţi avangardişti, L-A-N-G-U-A-G-E Poetry, ce-l are ca lider pe Charles Bernstein. Dintre poeţii americani îi preferă pe Ezra Pound, Robert Duncan, Charles Olson şi Louis Zukovsky. Se angajează ca medic pilot în Nigeria, apoi în Venezuela şi reuşeşte să scape ca prin minune dintr-un accident aviatic în bazinul Orinoco. În 1971 se stabileşte în Franţa, unde pentru o scurtă perioadă lucrează ca lector la editura pariziană Seuil. Pasiunea pentru călătorii îl duce până în Asia şi Africa, vizitând 80 ţări, în care ia numeroase interviuri. ,,Extenuat şi ruinat financiar”, în 1973 părăseşte Franţa pentru Germania Federală, unde se angajează radiolog la clinica din Bad Wildungen. După ce se căsătoreşte a treia oară, în 1980 merge în Nepal, la invitaţia profesorului Abhi Subedi (poet şi lector la catedra de literatură nepaleză de la Universitatea din Katmandu), ca să ţină câteva conferinţe despre poezia franceză. Aici, sub influenţa lui Subedi, pe care-l considera ,,gurul său spiritual”, se converteşte în chip simbolic la budism, fără ceremonie şi fără ritual. Mai târziu, Nicholas Catanoy va spune că a făcut acest lucru dat fiind faptul că budismul are două principii care se identificau şi cu principiile sale existenţiale: ,,lipsa unei divinităţi absolute şi mesajul budist, acela al renunţării de-a avea, în favoarea principiului de-a fi”. Mărturiseşte că l-au atras la practicarea budismului şi tehnicile meditaţiei, spunând că în timpul acesteia simţea ,,inima bătând sincron, cu ritmul înălţării într-o simfonie solară, anihilând durerea telurică şi devenind substanţă eterică contopită în comuniunea lumii şi a galaxiilor nirvaniene”. Între timp, în 1977, publică o antologie de poezie românească din secolul XX, ce cuprinde nume consacrate din ţară şi destul de puţine din exil (Alexandru Busuioceanu, Ştefan Baciu, Vintilă Horia şi E. Ionesco). În 1980 colaborează la revista internaţională de literatură Correspondance, scoasă de Ion Caraion la Lausanne, şi face parte din comitetul de redacţie, alături de Matei Călinescu şi Virgil Nemoianu. Prin intermediul lui Ion Caraion îl cunoaşte pe Alexandru Lungu, devenind un frecvent colaborator al revistei Argo, scoasă de acesta la Bonn. De câteva ori traversează Sahara şi trece prin întâmplări ce-l aduc la un pas de moarte (o furtună de nisip sau probleme cu actele la graniţa algeriană). Cu toate acestea, el a considerat întotdeauna deşertul “o haltă de împăcare, între rugă şi nostalgie. O carte a zicerii divine”. Se reîntoarce în Germania cu febră tropicală, fiind tratat periodic şi pentru depresii psihice. În 1991, după pensionare, revine în Franţa şi se stabileşte nu departe de Paris, într-o mică localitate – Les Ageux. Mai multe probleme de sănătate îl fac să se reîntoarcă la clinica din Bad Wildungen, în 1996. Această spectaculoasă biografie, specifică unui scriitor american, este până la urmă benefică pentru activitatea sa literară. Într-un interviu din 1998, Catanoy Nicholas spunea: “În toate peregrinările mele am vorbit cu omul de rând, cu cei de la ţară (care mai spun ,,Bună ziua”), cu orăşeanul îngâmfat (care nu te priveşte în ochi), cu tibetanii care scot limba (simbol cordial) când te salută, cu cei însetaţi de viaţă şi cu cei muribunzi, cu avari şi cu filantropi, cu fierari şi cu oameni mari, cu sceptici şi cu optimişti, cu credincioşi şi cu atei, cu animişti şi politeişti, cu poetaşul frustat şi cu scriitorul laureat, cu boşimani şi cu hotentoţi, cu suedezi şi cu chinezi, cu belgieni şi cu malieni, cu cei ce vorbesc bengali şi cu cei de vorbesc idiş, cu toate neamurile, indiferent de culoare, şi cu necunoscutul din centrul Saharei contemplând apusul soarelui după o stâncă solitară. Pentru a rezuma în două cuvinte am întâlnit oameni şi neoameni pe toate continentele, constatând şi confirmând ceea ce de la Buda şi până la recent decedata Soră Tereza… au afirmat la unison: În sărăcie este omenia”. Pe fondul sensibilităţii sale sufleteşti ieşită din comun, scenele şi destinele dramatice întâlnite au lăsat o amprentă ce a marcat pentru totdeauna scrierile sale. Acestea, adăugate la bogata sa cultură dobândită prin lecturi asidue din Biblie (deşi era ,,ateu credincios”), din Coran, Talmud, Cartea tibetană a morţilor, din texte filosofice antice şi contemporane, s-au concretizat în scrieri deosebit de complexe, beneficiind de aprecieri aproape unanime. Printre autorii săi favoriţi, Nicholas Catanoy îi aminteşte pe R.L.Stevenson, T.A. Lawrence, Pierre Loti, Graham Greene, Herman Melville, Dino Buzzati, Henry Miller, L.L.Borges, Blaise Cendrars şi Arthur Rimbaud, cu opera sa integrală, pe Dostoievski, atunci când doreşte să afle noutăţi de la Dumnezeu, iar când este prea exaltat citeşte ,,proza cadaverică” a lui Becket. Aproape anual îi apar cărţi în nu mai puţin de patru limbi: română, franceză, engleză, germană. Poezia quadrilingvă pe care o scrie nu este un act de snobism, susţine Catanoy Nicholas, ci o adaptare la identitatea unui loc geografic şi cultural, o formă de a mulţumi autohtonilor care l-au acceptat, considerând totodată că însuşirea altor limbi reprezintă o îmbogăţire a culturii personale şi nu numai o posibilitate de comunicare. Poetul mărturiseşte că ar dori să scrie ,,în toate limbile pământului, dacă ar fi posibil un poem babilonesque, care să unească toate limbile într-un univers spiritual comun, ca o simfonie policromă, într-o singură cheie”. Tinde la poezia babeliană, un amestec liric de limbi. Poezia lui e una intelectualizată, cu o încărcătură intertextuală implozivă şi aproape sinucigaşă. La acest mod de a gândi a contribuit mediul transilvan, dominat de atmosfera de toleranţă existentă între cele trei etnii conlocuitoare în care el a trăit, ca şi mediul bilingv din propria-i familie. Câteva din lucrările sale, unele dintre ele apărute în limba română, sunt edificatoare pentru concepţia sa despre lume şi reflectarea acesteia în scris. Astfel, în 1994, prin traducerea lui Constantin Frosin, facem cunoştinţă cu câteva din aforismele sale, cuprinse în volumul Notes on a prison wall (Însemnări pe un zid de închisoare), aforisme care pentru Catanoy Nicholas sunt ,,o rânduire a gândurilor şi a sentimentelor pe un raft stabil, o sumă de repere pentru un ghid esenţial”. Pentru autor, toate întrebările pe care omul şi le pune de-a lungul vieţii, se reduc la una singură: cum să conciliezi existenţa cu inutilitatea existenţei, ceea ce nu-l împiedică să analizeze cât mai multe din faţetele acesteia. Nu în puţine cazuri aforismele sale par a fi peretele de rezonanţă al cugetării cioraniene (Constantin Frosin), lăsând cititorului căutarea chinuitoare a unui mod de a se împăca cu lumea, aşa cum este. O altă culegere de aforisme, Surâsul Pandorei, apărută în 1997, ne descoperă totuşi ,,un sceptic bine temperat” (Gheorghe Crăciun), spre deosebire de Cioran. În această lucrare, moralistul face casă bună cu poetul ce se manifestă cu aristocratică eleganţă, deşi îşi filtrează himerele cu o luciditate necruţătoare, înfăţişându-ne un teribil spectacol al lumii (Ion Cristofor). Surâsul Pandorei este cartea de înţelepciune a unui om ce şi-a trăit viaţa cu o febrilitate extraordinară, dar care a găsit răgazul de a-şi concentra amărăciunile, ironia şi umorul în pagini de o profunzime sintetică (Ion Cristofor). Ultima sa carte în limba română, Tablele lui Zalmoxis, este considerată de autor „o mică fantezie dacică, văzută prin pupila celui de-al treilea ochi, o viziune ciclopică între pastorala lui Vlahuţă şi apocalipsa lui Cioran”. Pe lângă preocuparea statornică de poet, Catanoy Nicholas este şi traducător şi critic literar, colaborând la reviste literare răspândite în diverse continente: Jalons (Franţa), Marginales (Belgia), Word Literature (S.U.A.) ş.a., la reviste ale diasporei româneşti, unele dintre ele astăzi dispărute (Limitte, Argo, Litterae, Revista Scriitorilor Români in Exil) şi la reviste din ţară, îndeosebi după 1989 (Gazeta Literară, Luceafărul, Tribuna, Literatorul, Ateneu, Poesis, Vatra, Familia, Astra, ş.a.). Devine membru al Academiei Internaţionale de Poezie din Madras (India). Apreciat mai întâi în străinătate de mari personalităţi ca publicistul şi scriitorul Irving Layton, de F. Mitterand, preşedintele Franţei, care îl enumera printre cei care au adus o contribuţie deosebită la cultura franceză, rămâne să fie redescoperit în ţara sa mai ales după 1989. Dacă ,,pentru desfăşurarea aventurii vieţii lui, pământul este prea mic, după cum pentru exprimarea frământărilor ce-l chinuiesc, cuvintele sunt prea necuprinzătoare”(Gh. Timofte), nouă ne rămâne timpul ca să-i cunoaştem opera.
Opera: Volumele în limba română: Flux Alb, Fredericton, 1970; Walum Olum – Cântecele şi proverbele indienilor din America de Nord, în românește de Virgiliu Teodorescu și Petronela Negoșanu,Cluj, Ed. Dacia 1981, 115 p.; Surâsul Pandorei, Piteşti, Ed. Paralela 45,1996, 142 p., (cu o prefaţă biobibliografică de Gh. Crăciun); Debuturi netimbrate,Cluj,Ed. Mesagerul,1997, 103 p. (cu o prefaţă biobliografică de D. Micu) (aceste poeme au fost publicate şi într-un număr al revistei Argodin iarna anului 1992); Tablele lui Zalmoxis, Cluj, Ed. Napoca Star, 2001, 64 p.; Recviem pentru Sandy – Requiem pour Sandy, traducere din franceză Loredana English, Cluj, Napoca Star, 2002, 72 p.; Vederi de pe aripa lui Icar, Königsbrunn, Galateea, 2004, 62 p.; Cârja lui Sisif, Brașov, Aula, 2007, 432 p.; Orfeu și mașina. Interviuri despre condiția omului contemporan, în românește de Raluca Vida și Virginia Stănescu, București, Criterion Publishing, 2008, 250 p.; Oglinzile lui Narcis, Cluj, Napoca-Star, 2012, 208 p.; Alambicul lui Ianus, Cluj, Ed. Napoca Star, 2018; Volumele în limba franceză: Ni debout, ni arsis, Paris,1984; Jeudis de Juillet – Thursday of July, Paris, Barre & Dayez, 1985, 72 p. (în colab. cu Jean Dumortier); Tu pourrais réveiller la lumière qui sépare, illustration de Chris Mestas, Paris, Barre & Dayez, 1986, 72 p.; L’ancre et le cyclone, Paris, Barre & Dayez, 1987, 63 p. (în colab. cu Jean-Paul Mestas); Amanita Muscaria,Paris, 1989 (volum de aforisme); L’autre versant de la nuit…, Hédencourt, 1989; Amarante suivi de L’Orchideé carnassiére et The Lighting Snake, Paris,Barre & Dayez, 1992, 72 p.; Requiem pour Sandy,1992 (Premiul Robert-Lucien Geerart, 1992); Avenue Teutonia, Paris, Caracteres, 1999, 68 p.; Volumele în limba engleză: Hic et nunc, prozo-poeme, în engleză, franceză, spaniolă și română, New York, Editure Exposition Press, 1968; Circumstances, Victoria, 1972; Modern Romanian Poetry,Ottawa, 1977 (antologie); vol. II, 1970-1990 în lucru; The Fiddlehead Republic, Toronto, Hounslow Press,1979, 53 p.; Volum Olum,1982; Around the World in Eighty Days, Madras, 1983; Thursday of July,1985 ( în colab. cu J. Dumortier); Notes on a Prison Wall, Afterword by Cynthia Messenger, Vancouver, Ronsdale, 1994, 104 p.; Indian Summer, Pitești, Ed. Paralela 45, 1999, 260 p.; Romanian Literature – Book Reviews, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2010, 188 p.; Volumele în limba germană: Woher Wohin Warum, Fritzlar,1988, 75 p.; Ein Schritt aus dem Schatten…, Fritzlar,Atlas, 1989, 30 p.; Flüstern und Schreien, Fritzlar,Atlas, 1990, 31 p.; Fata Morgana, Bad Wildungen, 2015, 133 p.; Antologii în care este inclus: Poezia românească din exil, antologie, prefață și note de Liliana Corobca, București, Institutul Cultural Român, 2006; Timpul, rană sângerândă. Poeți români în Lumea nouă, volum conceput și coordonat Ștefan Stoenescu și Gabriel Stănescu, prefață de Ștefan Stoenescu, [București], Criterion Publishing, [2006]; Verlorener Horizont: fünfzig Gedichte aus dem Rumänischen, Auswahl, Übersetzung und Nachwort von Hans Bergel, Berlin, Noack und Block, 2012.
Referinţe: Simian, Mira, în The French Review, nr. 1, 1971; Daunehauer, Richart, în World Literature Today, Spring, 1980; Simms, Norman, în Pacific Quaterly, vol. 6, 1981; Ambrose, S., Romanian Convergences, nr. 2, 1984; Ayguesparse, Albert, Marginales, nr. 213, 1985; Cronorama, nr. 38/39, 1985; Marino, A., în Tribuna, nr. 12, 1985; Occhipinti, Giovanni, Timofte, Gheorghe, în Apoziţia, nr. 8/9, 1985; Cioran, E. M., în Correspondances, 1986; Uhlenbruck, G., DeutschesArzteblatt, Heft, 49, 1986; Le journal européen des poetes, iun. 1987; Gaspar, Lorand, Correspondence, 1989; Rinser, Luise, Briefwechsel, 1989; Crişan, Constantin, în Steaua, nr. 11/12, 1990; Hamburger, Michal, Briefwechsel, 1990; Mestas, Jean Paul, L’autre versant de la nuit, 1990; Rousselot, Jean, în Correspondance, 1992; Catanoy, N. (interviu), în Tribuna, 16 iun. – 13 iul. 1994; Colombo, J. R., Lome PersonalRecollection, 1994; Cristofor, Ion, Galaxii, nr. 9 (57), 1994; Cristofor, Ion, Tribuna, 27, I, 1994; Layton, Irwing, Correspondence, 1995; Lungu, Alexandru, în Argo, nr. 10, 1995; Woodcock, George, Poetry, Winter, 1995; Crăciun, G., Un sceptic bine temperat, în vol. N. Catanoy, SurîsulPandorei, Piteşti, Ed. Paralela 45, 1996, p. 5-11; în acelaşi vol. şi o notă biobibliografică (p.136), precum şi referinţe critice (p.137-142); Cristofor, Ion, în Poesis, nr. 9 (57), 1997; Micu, D., Un peregrin planetar, în vol. N. Catanoy, Debuturi netimbrate, Cluj-Napoca, Ed. Mesagerul, 1997, p. 5-9; în acelaşi volum şi referinţe biobibliografice (p. 94-96), precum şi referinţe critice (p. 96-100); Cristofor, Ion, Un maestru al scepticismului, în Tribuna, nr. 11-13, 1998; Jurnal literar, mart. 1998; Pocovnicu, Daniel Ştefan, Debuturi netimbrate (recenzie), în Ateneu, Bacău, 35, nr. 7, iul. 1998, p. 5; Zanca, Andrei, Cu poetul Nicholas Catanoy., în Vatra, nr.7, 1998, p. 45-47; Bergel, Hans, Pe străzile foamei după cunoaștere.Nicholas Catanoy, în Astra, s.n., nr. 10, oct. 1999, p. 42-45; Pişcu, Daniel, Gânduri timbrate par cotidian, în Bună Ziua Brașov, 29 apr. 1999; Ştefan, Alexandru, Literatura exilului şi exilul literaturii, în Rom. lit., 28 apr.-4 mai 1999, p. 6; Frosin, Constantin, Nicholas Catanoy., în Literatura în lume, Galaţi, Univ. Româno-Americană ,,Anghel Rugină”; Marin, Gh., [N.C.], în Universul cărţii, nr. 11-12, 2001, p. 21; Caraion, Ion, Scrisori către Nicholas Catanoy, ediție de Maria Pal, Cluj, Napoca-Star, 2003; Cristofor, Ion, Nicholas Catanoy sau Avatarii unui peregrin, Cluj, Napoca-Star, 2003, 174 p.; După ani, după noi, interviuri de Andrei Zanca, Norcross, Criterion Publishing, 2003; Cristofor, Ion, Nicholas Catanoy – un anarhist al imaginarului, în Tribuna, nr. 50, 12 oct. 2004, p. 21-22; Sasu, Aurel, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. I, București, Ed. Paralela 45, 2004, p. 285-286; Cristofor, Ion, Un jurnal de bord, în Tribuna, nr. 64, 1 mai 2005, p. 4; Stănescu, Gabriel, Interviu cu Nicholas Catanoy, în Viața Românească, nr. 11-12 (2006), p. 64-75; Englisch, Loredana, Selecții din poemele lui Nicholas Catanoy, în Dealul Melcilor, nr. 9 (mart. 2007), p. 107-110; Pestrea-Suciu, Steluța, Verbul mi-e pilulă magică, în GT, an 168, nr. 5228, 6 oct. 2007, p. 1; Cristofor, Ion, Un „pelerin al absolutului”, în Tribuna, nr. 150, 1 dec. 2008, p. 7-8; Grigurcu, Gh., Opinii îe, în Rom. lit., nr. 15 (17 apr. 2009), p. 12 și nr. 16 (24 apr. 2009), p. 12; Mițariu, Christina Andreea, Nicholas Catanoy &ndashîtățean universal în căutarea identității, în Daniela Butnaru, Elena Dănilă, Amalia Drăgulănescu, Ofelia Ichim, Cecilia Maticiuc (ed.), Diaspora culturală românească – paradigme lingvistice, literare și etnofolclorice, Iași, Ed. Alfa, 2013, p. 237-247; Pestrea-Suciu, Steluța, Din corespondența lui Nicholas Catanoy cu Ștefan Baciu. Restituiri, în ASTRA. Supliment Literatură, Arte și Idei, nr. 3-4 (2016), p. 90-93; Pestrea-Suciu, Steluța, Epistolar Nicholas Catanoy – Mira Simian Baciu. Reîi, în ASTRA. Supliment Literatură, Arte și Idei, nr. 1-2 (2017), p. 88-91; Pestrea-Suciu, Steluța, Dialog epistolar: Nicholas Catanoy – Vintiîa, în ASTRA. Supliment Literatură, Arte și Idei, nr. 3-4 (2017), p. 95-97; Lavric Sorin, Cumințenia îă, în Rom. lit., anul 51, nr. 41-42, 20 sept. 2019, p. 15.
Fişă întocmită de Elvira Oros şi Daniel Nazare.