BURLAC, Dan (născut 23 octombrie 1968, Brașov), producător și cineast. A absolvit regie de film la Fémis Paris în 1995. Între 1995-2001 a fost reprezentantul la Paris al Departamentului de știri Media Pro, iar între 2001-2006 consultant la TVR și Realitatea TV. A urmat cursuri de specializare la European Audiovisual Entrepreneurs în 2006, la Atelier du cinéma européen în 2007, la TrainEastFilm în 2009 și la Producer in the Move – Cannes în 2010. Din 2007 face parte din compania româno-elvețienă Elefant Films, alături de fondatorii din 2004 Ruxandra Zenide și Alexandru Iordăchescu, iar din 2008 este director al casei de producție Elefant Film România și se implică, în calitate de producător, în realizarea și promovarea filmelor românești. Este unul dintre organizatorii evenimentului Romanian Short Waves de la Cannes. Filmografie: cu Dan Burlac Cinemaguerilla (2009), producător executiv la A fost sau n-a fost? (regie Corneliu Porumboiu, Camera d’Or, Cannes, 2006), producător asociat la 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (regie Cristian Mungiu, Palme d’Or, Cannes, 2007) și Europolis (2010), producător delegat la Periferic (regie Bogdan Apetrei, 2010), producător la filme românești și europene Copilăria lui Icar (2009), Păcătoasa Teodora (2011, nominalizare la Premiile Gopo), Agon (coproducție Albania, Grecia, România, Franța, regie Robert Budina, 2011), Killing Time, Los varados, Sette opere di misericordia (Italia, regie De Serio, 2012), Historia de la meva mort (coproducție Spania-Franța, regie Albert Serra, 2013), Lullaby to my father (coproducție România – Elveția – Israel, regie Amos Gitai, 2012), An Afgan Love Story (coproducție România-Afganistan, regia Barman Akram, 2013), Sthorzina (regie Dan Radu Mihai, 2014), Territoria și Miracolul de la Tekir (2015), Ultima zi și Varză, cartofi și alți demoni (2016), Cadoul de Crăciun (regie Bogdan Mureșanu, 2018). Filmele la care a contribuit au avut succes la public – Visul lui Adalbert (regie Gabriel Achim), Nuntă mută (regie Horațiu Mălăele), Nuntă în Basarabia (coproducție România, Republica Moldova, Luxembourg, regie Napoleon Helmis, 2009) – și la critică, filmul Lullaby to my father fiind premiat pentru scenariu la Festivalul de la Sundance, pelicula Sthorzina intrând în selecția Festivalului internațional de film scurt de la Clermont- Ferrand, filmul Historia de la meva mort, despre Dracula, turnat în România,fiind distins cu Leopardul de aur la Festivalul de la Locarno, 2013, iar scurtmetrajul Cadoul de Crăciun luând Marele Premiu la Clermont-Ferrand. Din 2016 a inițiat Festivalul de film montan Alpin Film Festival, ediția pilot desfășurându-se la Predeal, care a îmbinat pasiunea pentru munte cu calitatea de producător a lui Dan Burlac. Umătoarele patru ediții s-au desfășurat la Brașov, Predeal, Bușteni, au avut secțiuni mult îmbogățite și evenimente care au reunit iubitorii muntelui, sportului, cărților și filmului, cu proiecții, urmate de discuții, lansări de cărți, ateliere și dezbateri, expoziții de fotografie, au difuzat filme de cele mai diverse genuri, de la documentare la artistice, film de aventuri etc. și au creat un public, punând România pe harta festivalurilor specifice, montane.
Referințe: All about Romanian Cinema – Dan Burlac, disponibil online la http://aarc.ro/cineasti/trivia/dan-burlac, accesat 29 mai 2020; Cinemagia – Dan Burlac, disponibil online la https://www.cinemagia.ro/actori/daniel-burlac-29034/, accesat 29.05.2020; Boamfă, Maria Elisabeta, Interviu Dan Burlac, directorul Alpin Film Festival – Film, carte, fotografie, pe blogul bokaholic, disponibil online https://www.bookaholic.ro/interviu-cu-dan-burlac-directorul-alpin-film-festival-film-carte-fotografie.html, accesat 29.05.2020
Fișă întocmită de Ruxandra Moașa Nazare.