BRATU (popa) (născut secolul XV, Brașov – mort secolul XVI, Răşinari, județul Sibiu), preot. A fost fiul primului preot al bisericii Sf. Nicolae din Şchei, Petru I, cunoscut şi sub numele de „cel Bătrân”, care a „preoţit până la moarte” şi a fost îngropat în „biserica Şcheilor”. În această calitate este amintit pentru prima dată în 1484. Fiul său Bratu a ajuns şi el preot la aceeaşi biserică, slujind un timp împreună cu tatăl său. Într-o Series Parochorum din Brevis Notitia Ecclesiae… sunt înşiraţi următorii preoţi pentru biserica din Şchei: Petrus I (1484), după el Bratus I, „fere eodem tempore”, apoi Alde I, Petrus II, Alde I filius, Petrus III, Brati I filius (1495), Thomas I (1541). Corelând acest document cu vechiul Molitvelnic din Arhiva bisericii, folosit la alcătuirea genealogiei popei Dobre*, poate fi cu probabilitate întocmită şi genealogia primilor preoţi români braşoveni. Documentul ne arată că era un om învăţat pentru acele vremuri, fiind solicitat de către românii din Răşinari ca să le fie preot, iniţiativă luată aproape cu siguranţă la cererea autorităţilor sibiene, care aveau nevoie de un bun cunoscător atât al limbii române, cât şi al celei săseşti şi al celei slavoneşti. Aşa se explică că trimişii locuitorilor din Răşinari se înfăţişează în faţa autorităţilor braşovene cu „cărţi din Sibii” către Magistratul braşovean. La 30 noiembrie 1495, acesta redacta cu probabilitate deja scrisorile slavoneşti şi româneşti ale saşilor sibieni, servindu-le şi ca tălmaci. Pentru aceste scrisori se pare că a primit suma de un florin, după cum se menţionează în lucrarea Quellen zur Geschichte Siebenbürgens aus sachsicher Arhiven II, pag. 195, în care se vorbeşte despre un preot român care ar putea fi popa Bratu. Este posibil ca scrisorile sale în limba română să constituie unele din primele texte în limba română despre care avem ştire, fără ca acestea să se fi păstrat. Cunoştinţele sale nu puteau fi dobândite într-un timp atât de scurt, ceea ce înseamnă că fusese şi înainte tălmaci şi scriitor „la cetate”. La Răşinari a slujit o perioadă fiul său Petru (al III-lea). Când braşovenii şi-au ridicat prima biserică din piatră (Sf. Neculae) şi după moartea tatălui său, Petru I, preot la această biserică, enoriaşii „au mers iară la Sfat cu cuvinte bune de au poftit să le scrie cărţi la Sibii să-şi întoarcă pe popa Bratu înapoi, ce n-au putut că n-au vrut să-l dea satul şi Sfatul Sibiului, ce au adus de acolo pe fiul său Pătru” (Radu Tempea). Candid Muşlea* observă că nici acest Pătru, nici tatăl său Bratu nu sunt amintiţi în arborii genealogici din cărţile de cult. C. Muşlea a apelat şi la alte surse documentare pentru a face lumină în această problemă. Astfel el ne arată că în textul german al cronicii popii Vasile găsim următoarele cuvinte care probabil din greşeala unui copist lipsesc din textul românesc: „iară după moartea [aici a] popii lui Petru, trecând vreo câţiva ani şi fiind popa Aldea la acel sat [Răşinari], au preoţit pe un fiul al său, anume Petru”. Textul german completează cu următoarele cuvinte: „Când Aldea era bătrân”. După cum aflăm dintr-o însemnare de pe un Molitvelnic, şi Aldea era fiul popii Petru I (cel Bătrân): „Acest Molitvelnic l-a dăruit Sfintei Biserici care este în suburbia Braşovului presviterul Constantin, fiul lui popa Mihai, fiul lui popa Dobre, nepotul ieromonahului Timothei, fiul lui popa Petru, fiul lui popa Aldea, fiul lui popa Petru cel Bătrân”. Aşadar Petru cel Bătrân a avut doi fii: pe Bratu şi pe Aldea, ambii urmându-i la biserica din Şchei, cum se arată în Series Parochorum şi care ambii au plecat apoi la Răşinari. Ca răspuns la cererea braşovenilor C. Muşlea arată că sibienii îl trimit pe popa Petru II, care nu era fiul lui Bratu, ci al lui Aldea, după cum reiese şi din Series Parochorum, unde după Alde I urmează Petrus II, „Alde I filius”. Acesta se pare că nu trăieşte prea mult şi braşovenii îl aduc pe Petru III, fiul popii Bratu şi văr cu Petru II. În dreptul lui Petru III în Series Parochorum, unde este amintit ca „Petrus III Bratii I filius”, e trecut anul 1495, an ce nu poate fi admis (C. Muşlea) pentru că era prea mic intervalul de la 1484 până la 1495 pentru cinci preoţi. Coroborarea tuturor acestor informaţii ne permite alcătuirea unui arbore genealogic. Ar putea stârni nedumeriri faptul că în Molitvelnicul mai sus menţionat fiul lui Aldea şi anume Petru II, ar trebui să fie considerat ascendentul popii Toma, însă Petru II moare de timpuriu, după cum consideră Candid Muşlea, afirmaţie întărită de Series Parochorum a dr. V. Popp, în care sunt amintiţi ca fiind preoţi la biserica din Şchei, unul după altul, un Petru II, fiul lui Aldea şi apoi un Petrus III, fiul lui Bratu. Corelând această informaţie cu cronica popii Vasile unde se menţionează că la 1541 când popa Petru „s-au pristăvit şi s-au îngropat cu cinste în tinda besearicii, în locul lui a rămas popa Toma, fiu-său”. P. Binder* evidenţiază şi activitatea sa diplomatică, considerându-l unul din primii diplomaţi români de la începutul secolului al XVI-lea din Transilvania. Astfel la 28 iulie 1504 popa Bratu primea un florin pentru o misiune diplomatică în Ţara Românească. În aprilie 1509 el este trimis la mânăstirea Cozia şi în alte locuri de la sud de Carpaţi, iar în 1510 la Mircea Vodă, fiul lui Mihnea cel Rău. Potrivit afirmaţiilor lui Horia Teculescu, O. Goga ar fi un descendent al popii Bratu prin mama sa Aurelia, născută Bratu. Afirmaţia, întărită chiar de poet, a fost preluată în majoritatea monografiilor şi istoriilor literare, deşi această ipoteză este greu de acceptat.
Referinţe: Mureşianu, Aurel A., Clădirea şcoalei româneşti din Brașov de către popa Mihai în anul 1597, în Anuarul Institutului de Istorie Naţională, IV, 1926-1927, p. 208-210; Muşlea, Ion, Viaţa şi Opera doctorului V. Popp (1789-1842), Cluj, 1928, p. 155; Furtună, D., Un fiu de preot: O. Goga, în Universul, nr. 145, 29 mai 1938; Teculescu, H., O. Goga (20 mart. 1881-7 maiu 1938), în Ţara Bârsei, X, nr. 4-6, iul.-dec. 1938, p. 291-292; Muşlea, C., Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Brașovului, vol. I (1292-1742), Brașov, 1943, p. 53-56, 64-66; Binder, P., Primii diplomaţi români din Transilvania, în Astra, nr. 8/27 aug. 1968, p. 18; Bălan, Ion Dodu, O. Goga, monografie, ed. II, București, Minerva, 1975, p. 13-14; Oltean, V., Întâia Şcoală Românească din Şcheii Brașovului, Brașov, 1981, p. 26; Oltean, V., Şcoala Românească din Şcheii Brașovului, București, EŞE, 1989, p. 16.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.