BRATEȘ (BRATESCH), Verona (născută 28 martie 1922, Brașov – decedată 5 decembrie 1991, Brașov), poetă şi prozatoare. Într-o evocare a Veronei Brateș, Gr. Cojan ne oferă o serie de amănunte despre familia poetei. Astfel aflăm că mama sa, Gabrielle Greiner, provenea dintr-o familie de intelectuali, a urmat facultatea de pictură la Viena şi Budapesta, lucrând ulterior în atelierul fotografic al Curţii Imperiale din Viena. Un frate al mamei, Leo Greiner, a fost dramaturg, redactor la Editura Fischer şi s-a numărat printre fondatorii revistei Die Haren din Germania. Mama poetei s-a căsătorit cu fotograful de artă Jean Brateş. Muzicianul Valenţiu Grigorescu era văr pe linie paternă cu viitoarea poetă. La un an după ce Verona Brateș vine pe lume în casa de pe strada Cacova de Jos, nr. 17, astăzi strada Piatra Mare, tatăl îşi părăseşte familia, stabilindu-se la București. La moartea bunicului Greiner, casa de pe strada Cacova este vândută, iar mama Veronei Brateș cumpără pe aceeaşi stradă o altă casă în apropierea dealului Stejeriş, cu grădină mare, în care poeta va trăi până la sfârşitul vieţii. A publicat poezie de la 16 ani în gazete. Până în 1945 duce la Brașov „o viaţă de modestă funcţionară găsindu-şi satisfacţiile în artă (…)”, iar poezia sa „aduce ceva din aromele tari ale Orientului” (V. Gionea). În noul context creat o dată cu instaurarea comunismului, familia poetei traversează o perioadă grea din punct de vedere material, astfel că Verona Brateș este nevoită să ocupe slujbe care nu au nimic comun cu pregătirea şi înclinaţiile sale literare. Este rând pe rând funcţionară la o bancă, funcţionară la Departamentul economic al Uzinei de Tractoare, unde frecventează Cercul literar, este apoi vitrinieră la o serie de magazine. Continuă să scrie şi în aceste condiţii vitrege, mai întâi în limba română, preferând mai apoi să scrie în limba germană, fiind deosebit de sensibilă la critica literară şi continuând să fie atrasă de artă. În 1955 se căsătoreşte cu preotul Nicolae Modoiu şi se stabileşte la Şirnea, unde acesta avea parohia. O dată cu transferul soţului la biserica grecească din Brașov, poeta revine în oraşul natal. Din această căsătorie au rezultat doi copii: Gabriel şi Iuliana, dar în 1968 cei doi soţi divorţează. În aceşti ani începe colaborarea cu publicaţiile braşovene Astra şi Drum Nou , precum şi la culegerile regionale Pagini contemporane, (în 1966 îi apăruse primul volum de poezii, Bleibende Spur(Urme ce nu pier), scris în limba germană, rămânând fidelă poeziei pentru toată viaţa), Laudă patriei şi la o serie de almanahuri. Tot acum, poetul Şt. Baciu* cu care se cunoştea anterior şi cu care a întreţinut o bogată corespondenţă între 1969-1978, îi publică o serie de poeme în revista Mele, ce apărea la Honolulu (Hawai). O parte din poemele sale apar şi în Germania, precum şi în alte ţări europene. A devenit membră a cercului de scriitori din Regensburg, RFG. Ştefan Munteanu o publică şi el în revista Micron din California. Tot în 1969 îi apare şi primul volum de versuri în limba română, intitulat Octave. Referindu-se la apariţia acestui volum, pe care-l considera ca având „un aspect de sinteză”, cuprinzând „poezii din toate etapele sale de creaţie”, Verona Brateș mărturisea că „poezia este absolut necesară omului. În ea cititorul se găseşte răsfrânt într-un mod cu totul aparte, pe care nu-l poate substitui nici o artă”. Volumul a fost remarcat de critica vremii, care îl asemuia unei muzici „ademenitoare, care place, fără a incita”. Următoarele două decenii se dovedesc a fi prolifice pentru Verona Brateș, ea publicând mai multe volume de poezie în limba germană şi română. Din 1971 devine membră a Uniunii Scriitorilor din România, dar relaţiile sale cu Filiala braşoveană nu sunt dintre cele mai bune. La aceasta a contribuit şi izolarea sa faţă de colegii de breaslă, cu unii dintre ei nefiind în relaţii cordiale. Cu toate acestea, valoarea volumelor sale este recunoscută şi pentru volumul Außerhalb des Kreises, apărut în 1978, şi pentru volumul Stein neben Stein, apărut în 1982. Primeşte Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Brașov. I se conferă premii şi distincţii şi în străinătate. Astfel este distinsă cu Premiul cititorilor revistei Curierul din Karlsruhe (1981) şi cu medalia Unsterbliche Rose (Trandafirul nemuritor) în 1984. Ca o supremă recunoaştere a talentului său, congresul mondial din 1984 al Academiei mondiale de Artă şi Cultură îi decernează diploma şi titlul de Dr. Honoris Causa în artă. Din 1984 a intrat în atenţia traducătorilor. Astfel poetul belgian Albert Chantraine îi traduce în franceză sub titlul Sur une autre étoile poemul despre care Gr. Cojan spune că este de o extraordinară forţă, şi anume Auf anderem Gestirn. Gr. Cojan afirmă că acelaşi poem îi apare în colecţia Poètes sans frontières, tradus în limba portugheză de Paulina M. Frank, sub titlul Sob uma outra estrela. Este inclusă într-un almanah apărut în RFG, alături de alţi opt mii de scriitori de limbă germană din toată lumea. Tot în Germania este inclusă, alături de alte scriitoare germane din România, într-o antologie româno-germană. Poeziile sale vor cunoaşte ulterior traduceri în numeroase limbi: cehă, engleză, franceză, greacă, maghiară, olandeză, rusă, spaniolă şi suedeză. Primeşte constant invitaţii de la diferite personalităţi şi organizaţii culturale şi universităţi din străinătate, pe care însă le onorează doar în parte (Germania, Austria, Elveţia şi SUA). Primeşte la rându-i vizite ale unor personalităţi culturale din vest, fapt ce-i creează probleme cu Securitatea. Atmosfera acelor ani din viaţa scriitoarei este foarte bine prezentată de Gr. Cojan* în Amintirile sale, care dezvăluie cu o bogăţie de amănunte partea ascunsă a vieţii literare din acele vremuri. Colaborează la elaborarea diferitelor antologii naţionale şi internaţionale. Dacă după Vasile Gionea poezia sa „aduce ceva din aromele tari ale Orientului”, pentru Cornel Regman creaţia Veronei Brateş este „lucrarea harnică a reflecţiei poetice atât de la Goethe şi Hölderlin la Rilke şi un duh al antropomorfizării de sursă păgână, exercitându-se fără teama că folosind alegoria, paralelismele şi alte moduri înrudite de a înălţa poezia, aceasta s-ar îndepărta de identitatea ei, pe de altă parte o vocaţie a fragmentarului, un nesaţ al nuanţei şi instantaneului, mai aproape de spiritul latin şi aş îndrăzni să spun, de impresionismul artei româneşti, al liricii mai mult chiar decât al plasticii. Poeta cântă ataraxia, izolarea, solitudinea cugetului, insomniile, era crepusculară, oboselile”. „Debarasată de orice balast, ce ar putea îngreuna sau imobiliza receptivitatea lirică, poeta e de-acum poartă triumfală deschisă spre ritualurile solemne şi gingaşe în acelaşi timp, prin care viziunea ei poetică, foarte personală, oficiază în permanenţă faptele de viaţă. Această solemnitate hieratică şi-a pus amprenta demult pe scriitura poetică a Veronei Brateș, răsfrângând prin prisma sa o lume de fapt foarte familiară, deloc surprinsă de real; numai că la Verona Brateș (ca şi la Rilke, cu care viziunea ei poetică arată multe afinităţi) faptul, trăirea, obiectul şi subiectul apar transfigurate, sugerând o multitudine de încărcături asociative” (Eva Lendvay). Pentru Gr. Cojan „poezia Veronei Brateș reprezintă o obiectivizare a emoţiei, reducând la minimum cuvintele, dar încărcându-le cu esenţe. Locul plăcerilor, al dragostei fizice, e suplinit la ea prin ardoarea creaţiei artistice. Magia ei poetică îţi taie respiraţia, deşi unele versuri par îmbibate de naturalism…Întrevedem în opera ei cu nesaţ o incredibilă dragoste de a trăi, deşi în universul ei poetic distingem în plan secund şi o dragoste ascetică, franciscană”. În ultimii ani ai vieţii, atinsă de cancer, trăia tot mai retrasă. Scria tot mai puţin, apropiindu-se de inevitabilul sfârşit. Cu decenii mai înainte poeta îşi presimţise acest final, adoptând spusele lui Villon: „Atunci când nu voi mai scrie poezii va fi un semn că nu mai trăiesc”. Ultima sa scrisoare, datând din 8 octombrie 1991, i-a fost adresată lui Martin Allwood, care îi tradusese unele din poeziile sale, ce vor fi înmănunchiate într-o antologie trilingvă germano-englezo-suedeză, apărută în colecţia Poeţi europeni în 1993. Aceasta cuprinde poeme din mai multe cărţi ale Veronei Brateș şi a fost difuzată în SUA, Suedia, Polonia şi Slovenia. Dispariţia poetei a trecut aproape neobservată, „deşi ea rămâne poate cea mai importantă poetă a Braşovului, prin versul ei bine temperat, prin coregrafia originală a cuvintelor, prin remarcabile reuşite poetice…Sărăcia şi persecuţiile le-a îndurat uneori cu umor, transformându-le în clipe de fericire…optimismul ei i-a derutat pe cei care au cunoscut-o îndeaproape” (Gr. Cojan). Într-un scurt eseu despre autenticitatea biografiilor Verona Brateș considera că notiţele biografice sau cele biobibliografice care însoţesc o antologie ori sunt cuprinse într-un dicţionar sunt necesare. Biograful …”va face o muncă birocratică şi ştiinţifico-fantastică. Pentru a evita alte exemple mă folosesc de propria mea persoană şi de un posibil biograf viitor. Într-o vreme ţineam jurnal. În fiecare zi notam câte ceva din ce aveam pe suflet. Relativ mult şi cert totodată. Când se umplea un caiet îi dădeam foc. Gândindu-mă însă că ultimul caiet, şi cum nu ştiam dinainte care va fi ultimul, va ajunge în mâinile cine ştie cui şi va fi interpretat cine ştie cum, am renunţat la aceste însemnări. Vor ieşi la iveală scrisori. Mă poate cunoaşte cineva bazându-se pe ele? Mai rămâne ceva, cel mai autentic document desigur, poeziile pe care le-am scris. S-a publicat ce s-a considerat a fi publicabil…la care se mai adaugă, că nu tot ce este esenţial se transformă în poezie. Al doilea factor, grav de data aceasta, interpretarea poeziilor mele şi care poate merge până la răstălmăcire totală. Împotriva acesteia nu există apărare nici atunci când autorul este în viaţă. Sunt tragic păţită în privinţa aceasta. De aceea … propunerea mea modestă este: primiţi opera, bucuraţi-vă de ea, iubiţi-o, dar pe autor … cruţaţi-l de autopsii”. A tradus din germană din Erich Ludwig Biberger.
Opera: Noemi [proză], Brașov, Unirea, 1948, 74 p.; Bleibende Spur, București, Editura pentru literatură, 1966, 106 p.; Octave, București, E.S.P.L.A., 1969, 108 p.; Klarheit, București, Editura pentru literatură, 1969, 92 p.; Coajă pentru aer. Versuri, București, Ed. Eminescu, 1970, 64 p.; Wiege im All. Gedichte, București, Kriterion Verlag, 1971, 96 p.; Locul sub stele, București, Cartea Românească, 1975, 48 p.; Ausserhalb des Kreises. Gedichte, București, Albatros, 1978, 80 p.; O clipă de vînt – Eine Minute Wind: Poezii – Gedichte, ediție bilingvă română și germană Verona Bratesch, Kathleen Thoma și Peter Coryllis, Kreis d. Freunde um P Coryllis, ed. Taschenbuch, 1979; Karlsruher Bote, 1980, 74 p.; Stein neben Stein, București, Kriterion, 1982, 78 p.; Carmina, București, Cartea Românească, 1982, 96 p.; Gefährdete insel, Göttingen, Graphicum, 1983, 16 p.; Phönix. Gedichte, București, Albatros, 1986, 60 p.; Sob uma outra estrela, traducere în limba fportugheză de Páulina M Frank, Brașov, 1987; Laufvogel Mensch. Gedichte, București, Kriterion, 1988, 95 p.; Verlangen nach Menschen: Gedichte, București, Kriterion, 1990; Colaborări la diverse antologii naţionale şi internaţionale:European poet: europäische Dichterin : europeisk poet, ediție trilingvă engleză, germană și suedeză, versiunile engleză și suedeză de Martin Allwood, Editura Persona Press, 1993.
Referinţe: Gionea, V., Antologia scriitorilor din Ţara Bârsei, Brașov, 1945, p. 9-14; Verona Brateș: Octave (interviu realizat de N. Maria), în Astra, an III, nr. 12 (39), dec. 1968, p. 5; Astra, an IV, nr. 9 (40), sept. 1969, p. 9; Verona Brateș, Locul de sub stele, în Drum Nou, nr. 9616, 17 dec. 1975, p. 2; Deniforescu, Al., Brateș Verona, în Astra, nr. 101, 1975, p. 7; Harom nyelven a Cenk alatt [interviu], în Brassoi Lapok, nr. 30, 29 iul. 1978, p. 4-5; Popa, Marian, Dicţionar de literatură română contemporană, București, Albatros, 1977, p. 110; Regman, Cornel, Scriitori braşoveni comentaţi, în Astra, nr. 3, oct. 1978, p. 13; Ciusunga, Andrei, Premiile Asociaţiei Scriitorilor din Brașov. Verona Brateș. În afara cercului, în Astra, XIV, nr. 3 (116), sept. 1979; [Cronici la volumul Auserhalb des Kreises, București, Albatros, 1978] de Anger, Horst, în Astra, nr. 4, 1 dec. 1978, p. 14; Lendvay Eva, În afara cercului, în Astra, an XIV, nr. 1 (114), martie 1979, p. 14 şi Brassoi Lapok, nr. 19, 12 mai 1979, p. 5; [Verona Brateș], în Astra, nr. 3, sept. 1979, p. IV (supliment); Verona Brateș. Autenticitatea biografiilor, în Steaua, 1981, XXXII, nr. 5/403, p. 64; Regman, Cornel, Noi explorări critice, București, Ed. Eminescu, 1982, p. 182-185; Verona Brateș în Braşovul literar şi artistic, Brașov, 1986, p. 41; Cojan, Gr., Amintiri cu scriitori braşoveni. Verona Brateș, în Gazeta de Transilvania, 28 feb.-1 mart. 1998, 28 martie 1998, 11/12 apr. 1998, 13/14 iun. 1998; Cojan, Gr., O doamnă a poeziei braşovene (Verona Brateș – 75 de ani), în Transilvania Expres, 31 mart. 1997, p. 3; Cistelecan, Alexandru, Fete pierdute. O friguroasă Verona Brateș, în Rom. Lit., nr. 03, 19 ian. 2018, p. 21.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.