BRANIŞTE, Victor (născută 26 martie 1874, comuna Cincu Mare, lângă Făgăraş, județul Brașov – mort 14 decembrie 1938, Brașov), ziarist. Potrivit lui Ioan Vlad, Braniște Victor a urmat cursurile gimnaziului evanghelic din Sibiu, după care a intrat voluntar în armată şi, optând pentru cariera militară, ajunge căpitan. Profund marcat de pierderea tatălui în 1891, „a avut o tinereţe zbuciumată, bântuită de nesiguranţă şi nestatornicie”. Renunţă curând la armată şi, obţinând o bursă din partea bisericii Sf. Nicolae din Brașov, devine student la Universitatea din Budapesta, dorind să devină profesor de desen. După puţin timp însă se înscrie la Facultatea de Drept, fiind susţinut financiar de fratele său. Motivând că „nu ştia bine ungureşte şi nu se putea împrieteni cu cugetarea ungurească” (Ioan Vlad), n-o termină nici pe aceasta şi pleacă în Bucovina, unde se afla fratele său, pentru a face studii în limba română. A început activitatea ziaristică în 1894 în perioada studenţiei, în calitate de corespondent la Budapesta, al ziarului Dreptatea din Timişoara. La Cernăuţi, a intrat în redacţia ziarului Patria, fondat de fratele său în 1897. Rămâne aici până în 1899, când, pentru atitudinea sa intransigentă exprimată în acesta, Victor Braniște a fost expulzat împreună cu fratele său, Valeriu. Cu sprijinul profesorului Dimitrie Onciul, Victor Braniște ajunge în 1900 la Iaşi. Aici frecventează cursurile Universităţii, predând limba germană pentru a se întreţine. Din Iaşi trimite corespondenţă ziarelor Gazeta de Transilvaniadin Brașov şi Drapeluldin Lugoj, a cărui conducere, începând cu anul 1900, o ia fratele său. Abandonează şi cursurile Universității ieşene, iar în 1902 a venit la Brașov, fiind primit de A. Mureşianu în redacţia Gazetei de Transilvania. Continuă totuşi să trimită articole şi la alte ziare (Universul şi Curentul) sau reviste. Deşi condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare la Seghedin, încă din perioada colaborării sale la ziarele Dreptatea şi Patria, Braniște Victor semnează în Gazeta de Transilvania articole critice, al căror ton vehement determină represaliile autorităţilor. Astfel, în urma articolului critic referitor la legea şcolară a lui Appony, în 1908 a fost condamnat la 8 zile de închisoare ispăşite la Brașov. În 1909 a fost pedepsit cu trei luni de închisoare, iar în 1910, cu şase luni şi plata unei amenzi de 1.200 de coroane, pentru delicte de presă (Ioan Vlad). Menţionăm că ultimele două condamnări au fost executate la Seghedin. Încă din iunie 1908 devine redactor responsabil, iar din 30 noiembrie 1931, redactor şef girant la Gazeta de Transilvania. A fost şi proprietar al publicaţiei Industria Lemnului şi membru activ al Sindicatului presei române din Ardeal şi Banat. După constituirea societăţii de comandită pentru editarea Gazetei de Transilvania, din 11/24 decembrie 1911, când Tipografia A. Mureşian, Branisce comp. devine proprietară a Gazetei de Transilvania, Braniște Victor se numără printre proprietari, deţinând şi funcţia de redactor al acesteia, alături de Ioan Brotea. În 1914, după declanşarea războiului, când directorul Gazetei de Transilvania, Voicu Niţescu, a trecut în România, conducerea Gazetei va reveni până în 1916 lui Ioan Brotea şi lui Braniște Victor. Potrivit lui Ioan Vlad, a fost mobilizat odată cu izbucnirea războiului, dar după câteva luni, prin intervenţia prietenilor, scapă de front şi se întoarce în redacţia Gazetei de Transilvania. În ziua intrării armatei române în Brașov, Braniște Victor a editat un număr special al Gazetei, cu tricolorul românesc pe frontispiciu. Mult timp acest număr a fost afişat în sălile Bibliotecii Oraşului. De menţionat că Gazeta de Transilvania, apărută în cele 40 de zile de stăpânire românească, pe lângă exemplarele rezervate braşovenilor, era distribuită gratuit în fiecare zi soldaţilor români. În această perioadă, redactor al Gazetei era profesorul C-tin Lacea*, iar printre colaboratori se numărau şi alţi profesori de la gimnaziul românesc din Brașov. Odată cu retragerea armatei române, alături de alţi intelectuali braşoveni, Braniște Victor pleacă în Vechiul Regat, împreună cu întreaga redacţie, administraţie şi toţi culegătorii Gazetei. Ajuns la Iași, împreună cu Valeriu Crişan, viitor protopop greco-catolic, se înrolează în rândurile Serviciului Sanitar din Iași, luând parte la campania de vaccinare a populaţiei împotriva holerei. Nici în aceste condiţii nu renunţă la activitatea gazetărească, colaborând la ziarul de front România. Alături de alţi refugiaţi braşoveni se implică în efortul de refacere a armatei române, în vederea unei noi campanii militare împotriva Puterilor Centrale. În acest scop desfăşoară o intensă activitate de unire a tuturor forţelor naţionale printre care se numărau şi posibilii voluntari din rândul prizonierilor de naţionalitate română, care luptaseră în armata austro-ungară şi care căzuseră la ruşi. Remarcându-se prin munca depusă în acest sens, Braniște Victor a fost ales, alături de Voicu Niţescu*, membru propagandist în a şasea comisie guvernamentală înfiinţată pentru realizarea acestui obiectiv. În această calitate, cei doi au fost trimişi în iunie 1917 în Rusia, ajungând până în Siberia. Izbucnirea revoluţiei bolşevice a pus însă capăt activităţii lor. După multe peripeţii şi aventuri, o parte dintre membrii celor şapte comisii s-au putut întoarce în Moldova, dar o altă parte, a căror retragere a fost tăiată de trupele bolşevice, au luat drumul spre Siberia, strângând în jurul lor pe voluntarii şi prizonierii pribegi. După desfiinţarea Corpului voluntarilor români de la Darniţa (de lângă Kiev) din cauza izbucnirii revoluţiei ruseşti, în toamna şi iarna lui 1918 s-a format al doilea Corp de voluntari români, mai întâi cu sediul la Celiabinsk, iar apoi la Irkuţk. Odată cu transformarea acestuia în Legiune, a fost ales un Comitet Naţional Român, în care a fost cooptat şi Braniște Victor la 24 februarie 1919. Dat fiind faptul că al doilea Corp de voluntari cuprindea peste 5000 de militari şi peste 100 de ofiţeri, Braniște Victor considera că în aceste condiţii se impunea apariţia unui ziar menit să-i informeze cu veridicitate despre starea de lucruri existentă, atât în Rusia, cât şi în ţară, prin care să se poată afirma „voinţa şi idealul” românilor. Primul număr a apărut la 13/26 octombrie 1918, sub titlul Gazeta Transilvaniei şi Bucovinei, fiind tipărit cu litere româneşti (fără sedile), în tipografia cehă din Ekaterinburg, situat în apropierea oraşului Celiabinsk, unde era şi sediul Corpului al II-lea de voluntari români. În total, între octombrie – decembrie 1918 au apărut 6 numere săptămânale, fiecare având 4 pagini. După cum mărturiseşte Braniște Victor, care a avut o contribuţie esenţială în redactarea Gazetei, ziarul era distribuit voluntarilor români ce „sorbeau cu o sete nebună slova tipărită româneşte”. Gazeta „cerea voluntarilor ardeleni şi bănăţeni să nu depună arma până la biruinţa finală de dragul căreia au luptat şi au suferit”. Gazeta din 27 octombrie /10 noiembrie 1918 a publicat Proclamaţia independenţei şi alipirii noastre la România, adoptată de voluntarii Corpului al doilea de la Celiabinsk, la 16/29 octombrie 1918 (Ioan Vlad). Aceasta constituia un răspuns la manifestul împăratului austro-ungar din 3/16 octombrie 1918 şi a fost o adevărată „declaraţie de unire românească” pe care voluntarii de la Celiabinsk au trimis-o telegrafic preşedintelui american Wilson, prin intermediul Consulatului American din Vladivostok. În 15 decembrie 1918 Gazeta publica două telegrame adresate de voluntari regelui Ferdinand al României, în care îşi exprimau deplinul ataşament la cauza românească, subordonarea lor armatei române şi ordinelor regale. Specificau că la 29 octombrie „ei au proclamat desfacerea pământului românesc de către Austro-Ungaria şi alipirea lor la România” (Ioan Vlad). După acest număr Gazeta îşi încetează apariţia până la 30 ianuarie 1919, când este tipărită din nou, de data aceasta la Irkuţk, unde se stabilise Corpul al doilea de voluntari. Aici Gazeta a apărut doar în lunile ianuarie, februarie şi martie 1919, când Braniște Victor, care o scria personal, a plecat din Irkuţk, pentru a se întoarce în ţară. Ziarul scos în această perioadă milita şi el pentru subordonarea nemijlocită a Corpului al doilea de voluntari români din Rusia, ordinelor regelui Ferdinand şi guvernului român. Erau exprimate aici bucuria adusă de realizarea Unirii de la 1 Decembrie 1918, dar şi datoria de a apăra această cucerire (Ioan Vlad). Între timp, devenind renumit pentru activitatea depusă în slujba cauzei naţionale, în iulie 1918, Braniște Victor fusese invitat să meargă în S.U.A., de către prietenul său, făgărăşeanul Vasile Stoica, şeful propagandei româneşti de acolo. Acesta-i propunea să împartă cu el activitatea politică şi de propagandă în rândul românilor americani dintre care voia să recruteze voluntari pentru a lupta în România. Vasile Stoica solicita de asemenea să aducă cu el şi un ofiţer transilvănean priceput în probleme militare, care să se ocupe de instruirea practică a acestora. Pentru cheltuielile de deplasare, Vasile Stoica le trimitea în acelaşi plic cu invitaţia 300 de dolari, menţionând că le mai dă încă 300 de dolari donaţi de un american, când vor ajunge la San Francisco. Datorită conjuncturii acelui moment, această invitaţie n-a putut fi însă onorată. Îmbarcaţi pe două vapoare, după o călătorie îndelungată, în toamna aceluiaşi an sosesc la Constanţa. Imediat după întoarcerea în ţară, Braniște Victor îşi reîncepe activitatea la Gazeta de Transilvania, unde din 2 februarie 1920 (numărul 20 al Gazetei de Transilvania) este redactor responsabil, iar din 14 aprilie 1920 devine secretar de redacţie. În 1938 era redactor şef şi girant la Gazeta de Transilvania, publicaţie ce era scoasă atunci de tipografia Astra în colaborare cu Editura tipografiei Victor Branişte, înfiinţată după ce la început fusese asociat al tipografiei A. Mureşianu (Tipografia A. Mureşianu, Branisce et comp.). Apreciat de concetăţeni, a fost ales de două ori senator de Braşov, în legislaturile 22 decembrie 1928-30 aprilie 1931 şi 30 iulie 1932-18 noiembrie 1933. Pentru activitatea desfăşurată în Rusia, în timpul războiului şi după acesta, a fost decorat cu Crucea Comemorativă de război (1916-1918), Steaua României, în grad de ofiţer, ordinul Ferdinand I, în grad de cavaler, Medalia Ferdinand I, Vulturul României, în grad de cavaler, Medalia Peleş şi Comandor al Coroanei României. A murit în anul în care împlinea 44 de ani de gazetărie, după o suferinţă de două săptămâni, fiind înmormântat la cimitirul Bisericii Sfânta Adormire din Brașovul Vechi. Într-o emoţionantă evocare făcută de dr. Eugeniu Munteanu, în Gazeta de Transilvania, la câteva zile după moartea sa, acesta îl apreciază astfel: „Pentru românismul său şi profesiunea sa de gazetar, îndeplinită cu credinţă şi jertfă, socot de nimerite acum, la moartea lui, vorbele lui Ovidiu: «Fericit cel care îndrăzneşte să apere cu bărbăţie ceea ce iubeşte»”.
Referinţe: Branişte, V., O pagină din viaţa Corpului Voluntarilor Români din Siberia, în Calendarul Gazetei Transilvaniei pe anul 1920, Brașov, 1919, p. 73-75; Branişte, V., Două momente. Gazeta Transilvaniei în toamna anului 1918 pe pământul Siberiei, în Gazeta de Transilvania, nr. 13, 19 ian. 1922, p. 1-2; nr. 22; Nistor, Pompiliu, Corpul Voluntarilor Români Ardeleni, Bucovineni, în Gazeta de Transilvania, nr. 176, 16 aug. 1922; nr. 177, 178, 180, 182, 183, 185, 186-192, 194-198, [o reconstituire deosebit de nuanţată a întregii pribegii a românilor ardeleni în Rusia]; Branişte, V., Gazeta Transilvaniei în Siberia, în Almanahul presei române, Cluj, 1926, p. 79-80, p. 81 (cu portret); Niţescu, Voicu, Douăzeci de luni în Rusia şi Siberia, Brașov, 1927, 307 p.; Branişte, V., Acţiunea voluntarilor români în Siberia în ajunul zilei de 1 dec. 1918, în Gazeta de Transilvania, nr. 124, 1 dec. 1928, p. 4; Bufnea, Elie, Voluntarii români din Siberia, în Gazeta de Transilvania, nr. 61, 13 iun. 1928, p. 2 [serial continuat şi în numerele următoare ale ziarului]; Branişte, V., Amintiri din pribegie. Un Crăciun la 40 de grade ger, în Gazeta de Transilvania, nr. 130, 25 dec. 1931, p. 2-3; Niţescu, Voicu, Douăzeci de luni în Rusia şi Siberia. Anii 1918-1919, în Gazeta de Transilvania, nr. 4, 12 ian. 1933, p. 4; Bufnea, Elie, Ziare româneşti apărute în Siberia, în Gazeta de Transilvania, nr. 91, 25 nov. 1937, p. 1-2; nr. 80, 1938, p. 3-4; Branişte, V., De la Vladivostok la Irkuţk, în Gazeta de Transilvania, nr. 80, 30 oct. 1938 [ultimul său articol semnat în Gazeta de Transilvania]; Branişte, V., Formarea Corpului II de voluntari în Siberia, în Gazeta de Transilvania, nr. 80, 1938, p. 2; [Necrolog şi informaţii despre slujba înmormântării, precum şi un discurs al lui Al. Bran-Lemeny] în Gazeta de Transilvania, nr. 93, 15 dec. 1938, p. 1; nr. 94, 18 dec. 1938, p. 1; nr. 95, 1938, p. 4; [Necrolog], în Prometeu, dec. 1938 [este descrisă înmormântarea şi cuvântările rostite cu acest prilej]; Predescu, Lucian, Enciclopedia Cugetarea, Legiunea voluntarilor români din Franţa şi Rusia, p. 483; Enea, C-tin, Organizarea şi acţiunile prizonierilor români transilvăneni în Rusia (1917-1918), în SAI, XI, 1968, p. 153-183; Netea, Vasile, Lupta emigrației transilvane pentru desăvârșirea unității de stat a României, în Studii. Revistă de Istorie, tom. 21, nr. 6, 1968, p. 1145-1164; Nicoară, Ioan, Aspecte privind contribuţia braşovenilor la lupta pentru desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român (1918), în SAI, XI, 1968, p. 185-210; Nicoară, Ioan, Gazeta Transilvaniei în timpul primului război mondial şi al desăvârşirii statului unitar român, în vol. 130 de ani de la apariţia Gazetei de Transilvania, Brașov, 1969, p. 193-201; Spânu, Margareta Susana, Intelectuali transilvăneni în lupta pentru realizarea statului naţional unitar român. Din corespondenţa lui Onisifor Ghibu către dr. Pompiliu Nistor şi Vasile Stoica cu Victor Braniște, în Cumidava, 1989, 14, p. 197-212;Vlad, Ioan, Brașovul şi Marea Unire, Ed. Dacia Europa Nova, 1996, p. 163-165; Vlad, Ioan, Cărturarii brașoveni pentru România Mare, Brașov, Ed. Academiei forțelor aeriene Henri Coandă, 1999; Șerban, Ioan et alii, Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003, p. 134; Rușeț, Răducu, Gazeta de Transilvania: punct de referință al presei românești din Ardeal, în Acta Musei Porolissensis, XXXVI, Istorie-Etnografie, 2014, p. 93-102; Silviu Borș, Alexiu Tatu, Bogdan Andriescu, (coord.), Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, Sibiu, Editura Armanis, 2015; Documente brașovene ale Marii Uniri, ediție, studiu introductiv și note de prof. univ. dr. Ioan Vlad, Brașov, Pastel, 2019.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.