BRANIŞTE, Valeriu (născut 10/22 ianuarie 1869, comuna Cincu-Mare, județul Brașov – mort 1 ianuarie 1928, Lugoj), publicist, scriitor, om politic, profesor. A fost primul copil al pretorului Moise Branişte, unul din primii stenografi români. În 1875 a început şcoala primară sătească din localitatea natală, pe care din anul următor o va continua la şcoala germană din Sighişoara, unde tatăl său a fost mutat cu serviciul. Încă din copilărie participă, alături de tatăl său care era stenograf, la congresele bisericeşti şi la Conferinţele politice naţionale, îndeplinind mici oficii de curier şi asistând de la galerie la dezbaterile ce aveau loc. În decembrie 1877, familia s-a mutat la Sălişte, unde Valeriu Braniște a urmat: „singura şcoală românească de care am avut parte ca elev în viaţa mea!”. În toamna lui 1879 a început să studieze la gimnaziul de stat din Sibiu. Din această perioadă datează şi primele sale încercări publicistice: o compilaţie despre cursul oriental a lui DJAGAMAT în India, nepublicată datorită neglijenţei sale, iar în 1884 o culegere de poezii populare Chiote populare publicate în Tribuna, păstrate în manuscris la Muzeul Primei Scoli Româneşti din Șcheii Brașovului. În clasa a IV-a de liceu, într-o întâlnire cu bătrânul G. Bariţiu* i-a declarat, fără a intui ce avea să-i rezerve destinul, că vrea să ajungă gazetar. Se împrieteneşte cu Iosif Blaga* şi Ghiţă Pop alături de care formează o triadă nedespărţită, la care se adaugă Virgil Oniţiu* cu care era prieten încă de la Cincul-Mare. În 1887 îşi continua studiile la Facultatea de Filosofie din Budapesta. Această perioadă a vieţii sale este evocată prin prezentarea unora din profesorii săi: Alexandru Roman, Gyulai Pal, Heinrich Gustav – viitorul secretar al Academiei Maghiare. Aici a activat ca membru al Societăţii Studenţeşti Petru Maior ajungând chiar vicepreşedinte al acesteia (1889), editând revista Rosa cu ghimpi. Starea sa materială era relativ prosperă, fiindu-i mărită bursa la care se adaugă veniturile obţinute din meditaţii şi traduceri. Lucrarea sa de licenţă Traducători maghiari ai lui Schiller aduce rectificări de date, iar în ultimul an de facultate colaborează la Revista filologică maghiară (Philologiai Közlöny), care-i trece numele pe copertă. Imediat după absolvire se înscrie la doctorat, pe care îl va obţine la 22 de ani, cu o teză despre Andrei Mureşeanu (Muresianu András), deşi ar fi vrut o lucrare despre estetică. Recunoaşte deschiderea profesorilor pentru tema aleasă „când deja bunii noştri oameni” erau nevoiţi „să bată calea temniţelor”. Cu toată dorinţa lui de a rămâne la Universitate pe catedra lui Alexandru Roman pentru care era studentul preferat, nu reuşeşte şi ajunge, la insistenţele prietenului său V. Oniţiu, profesor de maghiară, germană, română la gimnaziul românesc din Brașov (1891-1893). Alături de Vasile Goldiş şi V. Oniţiu* a fost printre primii profesori români specializaţi în Limba şi literatura maghiară, ce devenise obligatorie în şcolile româneşti, pe baza Legii XXX din 1883. Mediul naţional braşovean l-a impresionat astfel încât considera că trăieşte sufleteşte în România. În această perioadă îi moare tatăl şi ajunge capul familiei cu tot cortegiul de responsabilităţi. Tot acum se ivesc probleme cu recunoaşterea dreptului de profesor definitiv. S-a implicat şi într-un conflict cu un ziarist de la Gazeta de Transilvania, cu care s-a luptat în duel chiar în Vinerea Mare a anului (aproximativ 1893), declanşând o anchetă a autorităţilor bisericeşti ce patronau şcoala şi a fost închis opt zile într-o temniţă la Seghedin. A fost el însuşi colaborator la Gazeta de Transilvania, cu un ciclu de articole pe teme social-politice. Ca profesor, şi-a atras admiraţia elevilor care-l evocă mai târziu. Între aceştia se numără şi doctorul V. Moldovan ce a publicat în ziarul Patria din 11 ianuarie 1928 un articol despre profesorul de limba maghiară Braniște Valeriu: „din traista plină a cunoştinţelor sale temeinice în domeniul literaturii universale, ne scotea un scriitor francez, german, sau norvegian, a cărui operă literară avea o înrâurire asupra operelor scriitorilor maghiari pe care-i învăţam. În orele literaturii maghiare, am primit indicaţii preţioase şi îndemnuri de a citi pe Schiller, Ibsen, Tolstoi şi pe alţi autori geniali ai literaturii universale”. A fost solicitat şi pentru a ţine cursuri de limba şi literatura română cu elevele din internatul Reuniunii femeilor române. În 1893, în urma întemniţării mai multor redactori de la Tribuna, la chemarea doctorului Ioan Raţiu devine directorul acestui ziar. Astfel, după 3 ani de profesorat „a trecut pentru toată viaţa la altă catedră fără sonorităţi în titlu: Dascăl al neamului său” (I. Colan). Îl aduce de la Brașov ca redactor responsabil pe Cornel Scurtu, cu care se duelase mai înainte. Deşi introduce un ton urban în publicaţia mai sus amintită, intră în conflict cu Eugen Brote proprietarul ziarului, care era refugiat în România. A participat la Veneţia, ca emisar al doctorului Ioan Raţiu, la o întâlnire cu mandatarul lui D. A. Sturdza, ce a propus ca memorandiştii să treacă în România, propunere neacceptată. Aici s-a întâlnit cu C-tin Dobrogeanu Gherea. Acutizarea conflictului cu Eugen Brote îl determină să părăsească Tribuna şi să plece la Timişoara, unde împreună cu Cornel Diaconovici înfiinţează la 1/14 ianuarie 1894, cotidianul Dreptatea cu suplimentul Foaie de Duminecă. Programul noului ziar publicat în numărul de debut era unul moderat axat pe două cooordonate principale: respectarea programului de la 1881 al Partidului Naţional Român şi „promovarea solidarităţii naţionale cu mijloace strict legale, în spirit adevărat constituţional”. Dar „sub literele negre ale tiparului ardea lumina naţionalismului curajos şi clocotea focul entuziasmului şi al dragostei de neam”, iar redactorul responsabil Braniște Valeriu scria „cum îi dicta sufletul şi inima sa de român”, neputându-şi acomoda condeiul său combativ la cerinţele moderaţiei (A. Cosma jr.). Corespondent al Dreptăţii la procesul Memorandului, a devenit apărător al acuzatului Gavril Tripon, fapt pentru care este implicat într-un proces de presă, condamnat la 2 ani de temniţă (17/29 decembrie 1894). Sunt avute în vedere şi cele 72 de articole cu caracter naţional apărute în Dreptatea. Pentru a nu fi arestat, apărătorii depun în instanţă o cauţiune, astfel încât până în martie rămâne redactor responsabil şi editor al Dreptăţii, întrucât C. Diaconovici părăsise ziarul pentru a se dedica Enciclopediei, la care colaborează şi Valeriu Braniște. În martie 1895 îşi începe executarea pedepsei la închisoarea din Vacz, unde a stat 228 de zile. Deşi regimul închisorii nu era foarte dur, simţea că în „singurătate omul răguşeşte de tăcere”. În aceeaşi perioadă, aici se găsea şi Ion Clopoţel, de care-l va lega o strânsă prietenie. În 7 iunie 1896 a beneficiat de larga amnistie acordată cu prilejul a o mie de ani de la stabilirea ungurilor în câmpia Panonică. La ieşirea din închisoare, Tribuna condusă de dr. Ioan Raţiu, scrie acum despre el favorabil. În septembrie 1896 revine ca profesor la Brașov de astă dată fiind numit profesor definitiv, dar ajută şi ca voluntar la redacţia Gazetei de Transilvania, ce trecea printr-o perioadă grea. Tot acum este şi regizor de teatru amator şi conferenţiază cu diferite prilejuri, activând în cadrul societăţilor culturale braşovene. Mirajul gazetăriei îl atrage din nou, renunţă definitiv la cariera profesorală şi, beneficiind de vacanţa şcolară şi de un concediu de boală, a plecat la Cernăuţi unde a înfiinţat ziarul Patria (2/14 iulie 1897). Nefiind cetăţean austriac nu i se putea încredinţa oficial conducerea acestei publicaţii politice, totuşi, ca pretext se înscrie la Universitatea din Cernăuţi pentru a deveni docent. Aici o cunoaşte pe Aglaia, sora lui Eminescu, care-i furnizează materiale despre poet, ce vor fi tipărite în 1926 în revista Convorbiri literare. În coloanele acestei publicaţii militează pentru limba naţională şi pentru drepturile românilor bucovineni, trezind nemulţumirea autorităţilor, care în 1899 îl expulzează. Continuă să editeze ziarul în clandestinitate, trecând prin foarte multe peripeţii. A editat în total 406 numere (2/14 iulie 1897-21 aprilie/4 mai 1900), în care a semnat peste 200 de editoriale. Nu întâmplător ziarul Deutsches Volksblatt de la Viena îl numeşte pe Valeriu Braniște „ein rumänischer Guérin”. A călătorit la București şi Iași, prilej pentru a cunoaşte oamenii politici din ţară al căror admirator era, dar şi pentru a frecventa teatrul românesc. Reîntors la Brașov, se căsătoreşte cu Maria Popovici şi părăseşte catedra, datorită inflexibilităţii secretarului consistoriului metropolitan de la Sibiu. La 1/13 ianuarie 1901, la chemarea fruntaşilor naţionali bănăţeni, fondează la Lugoj ziarul Drapelul, investind aici pentru cauţiunea gazetei, modesta zestre a soţiei, precum şi un împrumut obţinut de la o bancă din Budapesta cu sprijinul lui Traian Vuia. Va rămâne timp de mai mult de două decenii în acest oraş, această perioadă fiind considerată de Coriolan Brediceanu drept: „epoca Branişte”. În 17 ani de şedere la Lugoj a ocupat peste 60 de funcţii publice, implicându-se cu toată fiinţa sa în destinul Banatului. În coloanele Drapelului a semnat articolele cu pseudonimul „Ler” şi iniţialele „Dr.V. B.”, semnătura întreagă apărând doar în articolele ce-l angajează personal. Majoritatea articolelor nu poartă nici o semnătură, nu au titlu şi sunt precedate doar de data zilei. Foiletoanele apar sub vechiul pseudonim de la Tribuna, „Bill-A-Zam”. Acest pseudonim ciudat vine de la Zambila pe care a primit-o în închisoarea de la Seghedin, de la fiica negustorului braşovean Manole Diamandi. A semnat însă şi cu alte pseudonime „L-r”, „d-r v-r-br” (Dreptatea); „vbr”, „b-a-z” (Patria). Mai târziu, Valeriu Braniște foloseşte şi pseudonimele „B-A-Z”, „Paganello”, „Iota în Toboc”. Studiile sale istorice apar sub semnătură proprie. Prin articolele sale militează pentru drepturile naţionale ale românilor, fiind printre ultimii ce renunţă la vechea tactică a pasivismului pentru a alege activismul. În cadrul despărţământului Astrei din Lugoj editează o bibliotecă pentru popor. Înfiinţează la 3/16 iulie 1905 ziarul Banatul, care la 1 aprilie 1906 îşi încetează apariţia, pentru că autorităţile au interzis colportarea acestuia. În acelaşi an a fost ales în Congregaţia comitatensă pentru a reprezenta interesele românilor. A condus la București corurile din Banat pentru sărbătorirea a 40 de ani de domnie a lui Carol I. A fost şi regizor la opereta Crai Nou a lui C. Porumbescu. Candidează în 1907 şi 1910 la alegerile dietale la Bocşa, dar este înfrânt. În 1908 publică în numărul jubiliar a Gazetei de Transilvania o evocare a lui G. Bariţiu. În 1918 face parte din comisia de zece şi comitetul de trei, care au dus tratative la Budapesta cu contele Tisza, pentru reglementarea drepturilor românilor din Transilvania, fiind secretarul comisiei şi redactorul proceselor verbale. În perioada grea a războiului, depune toate eforturile pentru ca Drapelul să nu-şi înceteze apariţia, singurul ziar românesc care a existat în toată acea perioadă. Refuză să semneze declaraţia de fidelitate faţă de monarhie (1917), iar la începutul anului 1918 este arestat sub învinuirea de spionaj în favoarea României. A lăsat redacţia Drapelului în custodia soţiei şi a fost închis la închisoarea din Seghedin, fiind eliberat la 1/14 octombrie 1918. La început detenţia a fost dură, dar mai târziu este lăsat să facă traduceri la care se adaugă o serie de articole trimise pe ascuns ziarului lugojan. Amintirile scrise la închisoarea din Seghedin erau la prima vedere traduceri din Schiller şi Shakespeare. Tot aici şi-a redactat Memoriile, 30 de caiete, Notiţe şi traduceri şi Qui pro quo (manuscris astăzi pierdut). Sfârşitul primului război mondial îl va aduce în prim planul vieţii politice din Transilvania. La 1 decembrie 1918 este numit membru fără portofoliu în Consiliul Dirigent, iar prin plecarea lui V. Goldiş la București ocupă resortul Culte şi Instrucţiune Publică. Din păcate, slăbit de închisoare, cu ochii afectaţi, nu a putut participa la Adunarea de la Alba-Iulia, dar cu bani împrumutaţi a plătit un tren pentru drumul bănăţenilor săi. Jurământul ca membru al Consiliului Dirigent l-a depus la 26 decembrie 1918/1 ianuarie 1919 în Aula Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj. În 1919 a scos, tot la Lugoj, o ediţie franceză a Drapelului pentru orientarea trupelor franceze de aici. La 7 iunie 1919, Academia Română l-a desemnat membru de onoare. S-a preocupat de organizarea învăţământului românesc din Transilvania, având însă grijă şi de dezvoltarea învăţământului universitar, în special a Universității din Cluj. A rămas celebră declaraţia făcută în Banat cu referire la şcolile germane de aici: „eu nu vreau să vă românizez, ci să vă germanizez”. A depus stăruitoare eforturi pentru înfiinţarea Universității româneşti de la Cluj, pe care la 31 ianuarie 1920 a inaugurat-o, după ce la 12 mai 1919 hotărâse în virtutea funcţiei ocupate în Consiliul Dirigent, preluarea acesteia de către statul român. S-a preocupat de aducerea aici a unor cadre valoroase, ca E. Racoviţă, ce părăseşte Franţa, S. Puşcariu*, dar şi a unor profesori valoroşi ce activau în învăţământul secundar. Alături de O. Ghibu şi V. Goldiş s-a preocupat de organizarea unei baze materiale Universității din Cluj, precum şi a altor licee româneşti. Militează şi pentru înfiinţarea Politehnicii din Timişoara. A făcut parte din comisia pentru stabilirea graniţei cu Iugoslavia. A fost ales senator în circumscripţia Harghita-Bihor, dar nu s-a prezentat la Senat. În 1920 a fost trimis în misiune la Londra, de către Delegaţia română aflată la Conferinţa de Pace de la Paris, făcând o excelentă impresie profesorilor de la Oxford. Candidează şi în anul 1921 la alegerile parlamentare, la Oraviţa, dar ajunge la balotaj şi pierde mandatul datorită unei erori de calcul. La 8 iunie 1920, Drapelul îşi încetează apariţia, iar de acum înainte, retras şi din viaţa politică, se va dedica studiilor literare, istorice, precum şi organizării arhivei personale. Activează pe tărâm cultural, ţinând conferinţe, scrie un jurnal şi îşi clasează materialul pentru o lucrare istorică pe care nu o mai poate scrie datorită avansării bolii. Redactează un manifest politic pe care îl predă Guvernului, indicând în el direcţiile principale de dezvoltare a învăţământului în viitor. În ultimul an de viaţă nu mai poate lucra, însă primeşte vizitele lui Ion Clopoţel*, care vor fi evocate de acesta în presa vremii. „Moştenirea sa este impresionantă: a lăsat peste 2000 de articole precum şi o corespondenţă ce se întinde de la 15 la 58 de ani (1879-1927). Practic nu se poate scrie o istorie a Transilvaniei fără arhiva sa, care cantitativ cuprinde două vagoane, iar calitativ este o adevărată comoară” (Ion Clopoţel). Majoritatea acestor mărturii peste timp au fost valorificate prin eforturile fiicei sale, Valeria Căliman*. La moartea sa Ioan Lapedatu* considera că „Valeriu Braniște a fost din rasa acelor mari luptători ai neamului, cari, din înaltă conştiinţă românească şi din profundă simţire naţională, au înţeles că trebuie, cu sacrificiul chiar al intereselor şi ambiţiilor personale, să-şi închine rostul lor pământesc şi puterile lor sufleteşti pentru realizarea idealului politic”. O stradă din Brașov îi poartă numele. Şi alţi membri din familie au avut contribuţii. Tatăl lui Valeriu, Moise BRANIŞTE se naşte în 1834 în Merghindeal şi moare la 25 octombrie 1891. A fost stenograful Dietei de la Sibiu (1863-1865) şi al conferinţei naţionale din 1881. A fost timp îndelungat deputat sinodal. Intrat în administraţie a servit în comitatul Târnava Mare şi Sibiu ca pretor şi prim pretor în Sălişte, Sibiu şi Miercurea Sibiului. A scris un manual român de stenografie, studii juridice în română şi germană şi un comentariu la legea comunală. În manuscris a lăsat o gramatică ţigănească şi studii despre folclorul ţiganilor.
Opera: Mureşianu András – tanulmány az erdélyi rumán irodalom köréből, 1891, 29 p., teza de doctorat; Societatea teatrală G.A. Petculescu – adaus la istoria primei societăți teatrale române ambulante din Transilvania, Ungaria și Banat, 1902, Brașov, Tip. A Mureşianu, 1902, 1 f. + 31 p.; Tabla de la Lugoj – un moment prețios literar-artistic, Lugoj,Tip. C. Traunfellner, 1903, 97 p. (reproducere din Drapelul); Iosif Vulcan. Schiţă literară, în Drapelul, 1904, nr. 61, p. 1-3; Iosif Vulcan, în Familia, Pesta, Oradea, 1904, XL, p. 261; Pro memoria intru amintirea fericitului nostru president Iosif Vulcan, în Anuarul…Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român, Brașov, 1906-1907, XI, p. 20-26; Cîntăreţii noştri la București, Lugoj, Tip. C. Traufellner, 1907, 107 p.; Pro memoria. Intru amintirea fericitului nostru president Iosif Vulcan, în Drapelul, 1907, VII, nr. 127, 128; C. Porumbescu: Icoane din frământările unui suflet de artist, Lugoj, Ed. Autorului, 1908, 119 p. + 1 f.; Muzică şi dansuri la români în veacurile XVI şi XVII, Brașov, 1909, 16 p.; Alexandru de Mocsony ca compositor şi musician, Brașov, 1910, 16 p.; Pagini resleţe, Lugoj, Ed. Autorului, 1910, 2 f.+376 p.; Coriolan Brediceanu, discurs, Lugoj, 1911, 24 p.; Către Români – articol din Drapelul şi Scrisoarea lui Wilson către naţiunea română, Lugoj, Tip. Gutenberg, 1918; Discursuri la inaugurarea Universității din Cluj, București, Ed. Cartea Românească, 1920; Scrisoare către alegători, Lugoj, Tip. I. Szidon (I. D.); George Pop de Băseşti, Cluj, 1913, 23 p.,reeditare Cluj, 1923, Tip. Naţională; Contestație contra rezultatului alegerii…4 mai 1921 în circ. Oravița, Lugoj, 1921; Andrei Baron de Şaguna, București, Tip. Convorbiri literare, 1923; O convorbire la 1830 despre stările din Muntenia şi Moldova, în CL, 1923, LV, p. 711-719; Aşa a fost să fie! Amănunt din viaţa lui Gh. Lazăr, în CL, 1925, LVII, p. 803-812; Muzica la români, în Muzica, București, nr. 7-8, 1925; .; Amintiri din închisoare (Însemnări contimporane şi autobiografice), studiu introductiv de Miron Constantinescu şi Alexandru Porţeanu, ediţie îngrijită și note de Alexandru Porţeanu, București, Ed. Minerva, 1972, LX + 612 p. ; ediția a II-a Amintiri din închisoare (Însemnări contimporane şi autobiografice), selecție, notă asupra ediției și tabel cronologic de Liviu Petreanu, București, Tritonic, 2002, 328 p.; De la Blaj la Alba-Iulia. Articole politice, ed. îngrijită de Valeria Căliman şi Maria Elena Simionescu, cuvînt înainte de Mircea Mușat, Timişoara, Facla, 1980, 484 p.; ediția a 2-a revizuită, Timișoara, Editura de Vest, 2003, 376 p.; Oameni, fapte, întâmplări, prefață de D. Vatamaniuc, îngrijitor de ediţie, note şi comentarii, glosar şi indici de Valeria Căliman şi Șerban Polverejan, Cluj, Ed. Dacia, 1980, 328 p.; Corespondenţă, ed. îngrijită, note şi comentarii de Valeria Căliman şi Gh. Iancu, vol. I, 1879-1895, cuvînt introductiv de academician Ștefan Pascu, Cluj, Ed. Dacia, 1985, 320 p.; vol. II (1895-1901), 1986, 272 p.; vol. III (1902-1910) (documente literare), București, Ed. Minerva, 1989, 316 p.; vol. IV (1911-1918), sub redacția lui Gh. Iancu, ediție îngrijită de Gh. Iancu, Valeria Căliman, Stelian Mândruț, Cluj, Argonaut, 2001, 376 p.; Scrisori din închisoare (Seghedin, 1918), ediție îngrijită, note și comentarii de Valeria Căliman și Gh. Iancu, Reşiţa, Ed. Banatica, 1996, 244 p.; În slujba Bucovinei, în slujba neamului românesc. Articole politice, ediţie şi studiu introductiv de Ioan Cocuz, Suceava, Ed. Bucovina Viitoare, 1998, 534 p.; Jurnal – 1923, Timișoara, Editura de Vest, 2005, 224 p.; Diariul meu de septiman. (jurnal de licean, 1885-1886), ediție îngrijită de Ruxandra Moașa Nazare și Gheorghe Iancu, note de Ruxandra Moașa Nazare, Cluj, Ed. Argonaut, 2014, 435 p.; Diariul meu de septiman : jurnal de licean 1885-1886, album, ilustrații de Petru Felician Crișan, Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, Brăila, Ed. Istros, 2019, 251 p.; Traduceri și editări de texte:Bănăţeanul. Deprinderi păgubitoare. Sfaturi și învățături,Edițiune îngrijită din însărcinarea Despărțământului Lugoj al Asociațiunei și cu consimțământul autorului de dr. Valeriu Braniște, Lugoj, Tip. C. Traunfellner, 1902, 67 p.; Deprinderi păgubitoare. Sfaturi și învățături – seria primă,Edițiune îngrijită din însărcinarea Despărțământului Lugoj al Asociațiunei și cu consimțământul autorului de dr. Valeriu Braniște, Lugoj, Tip. C. Traunfellner, 1902, 68 p.;Vlad Dela Marina, Victor, Poezii bănăţeneşti, Lugoj, 1902 (adunate şi aranjate de V.B.); Mocsony, Al. de, Religiune şi ştiinţă, Lugoj, 1909, volum tradus împreună cu Caius Brediceanu; Mocsony, Al. de, Simptoame de împăcare, Lugoj, traducere de Valeriu Braniște; Vol. Omagiul lui Valeriu Braniște, 1968, care cuprinde o bibliografie parţială a scrierilor sale (articole apărute sub formă de editoriale în ziarele editate de el, articole propriu-zise, documente şi comentarii istorice, evocări, studii literare, însemnări filologice, folclorice, privind teatrul şi pictura. Conferinţe, amintiri, recenzii, necrologuri şi manuscrise nepublicate (Din zbuciumul vieţii – memorii… 30 de casete).
Referinţe: Dreptatea, III, nr. 129, 11/23.VI.1896; Gazeta de Transilvania, L IX, nr. 130, 13/25.VI.1896; Gazeta de Transilvania, nr. 193, 1/13.IX.1896; Diaconovici, Enciclopedia, vol. I, p. 569; Adevărul, nr. 3859, 26 apr. 1900; Bucovinaer Post, V, 1900; Rom. Jună, 136, 27.IV.1900;Velcean, Iosif, Crai nou la Lugoj – regisor, în Drapelul, IV, nr. 41, 1901; Drapelul, IV, nr. 78, 6/19 iul. 1904; Voinţa naţională, XXV, nr. 6967, 4/17 sept. 1908; Gazeta de Duminică, Şimleu, V, nr. 36, , 31 aug. 1908, p. VII; [Valeriu Braniște], în Aradi Hirlap, II, 6 oct. 1918; Foaia Poporului, Budapesta, VII, nr. 190, 15 sept. 1918; Foaia Poporului, Budapesta, VII, 212, 1918; Südungarn, nr. 79, 7 oct. 1918; Temesvári Hirlap, 255, 8 oct. 1918; Patria, nr. 111, 3 iul. 1919; Renaşterea Română, nr. 123, 22 iun. 1919; O aniversare – arestarea lui Valeriu Braniște, în Drapelul, XIX, nr. 13, 2/15 feb. 1919; Drapelul, XIX, nr. 19, 19 feb./4 mart.1919; Drapelul, XIX, nr. 57, 21 iun. 1919; Drapelul, XX, nr. 109, 5 iun. 1920; Drapelul, XX, nr. 111, 8 iun. 1920; Drapelul, III, nr. 5, 14/27 ian. 1923;Izverniceanu, D., Pagini din istoria Banatului şi scriitorii bănăţeni, în AO, nr. 18-19, mart.–iun. 1925, p. 137-144; Luceafărul, I, nr. 1, Lugoj, 7 feb. 1926; Grigore, Ion, Valeriu Braniște,în Banatul, II, nr. 12, 1927; Clopoţel, I., Figuri reprezentative din Banat – dr. Valeriu Braniște, în Dimineaţa, 22 apr. 1927; Clopoţel, I., O vizită la bătrânul luptător de peste munţi, în Dimineaţa, nr. 7311, 22 iul. 1927; Dr. Bocu, Sever, Valeriu Braniște, cuvântare rostită la înmormântarea distinsului luptător, în Patria, X, nr. 5, 11 ian. 1928; Branişte, Victor, Figuri reprezentative: Dr. Valeriu Braniște şi temniţa Vaczului, în Patria, 16 ian. 1928, X, nr. 11; Câteva date biografice, în Gazeta de Transilvania, XC, 1928, nr. 2, 4 ian. 1928, p. 1, 101; Clopoţel, I., Ultimile două vizite la Dr. Valeriu Braniște,în Patria, X, nr. 2, 1928; Domşa, P., Momente din viaţa lui Valeriu Braniște, în Patria, X, nr. 2, 1928, p. 218; Fortunescu, C.D., Doliul Banatului, în AO, nr. 35, ian.-feb. 1928, p. 88; Lugoşianu, I., Valeriu Braniște, în Dreptatea, II, nr. 67 (5 ian. 1928); Lugoşianu, I., Dr. Valeriu Braniște, în Parlamentul, I, nr. 12, 2 feb. 1928, p. 3; Lupaş, I., La mormântul lui Valeriu Branisce, în Ţara Noastră, 1928, IX, p. 89-92; Mărilă,I., În cimitirul Lugojului: La mormântul D-lui Valeriu Braniște, în Semenicul, I, nr. 2., 1 feb. 1928; Dr. Moldoveanu, Val., Prinos de la un fost elev, în Patria, X, nr. VI, 10 ian. 1928; Nasta, Liviu P., Valeriu Braniște,în Adevărul, XLI, nr. 13512, 5 ian. 1928; Nicşa, Pompiliu, Dr. Valeriu Braniște (1869-1928), în Dacoromania, V, 1927-1928, p. 885-888; Novacovici, E., Dr. Valeriu Braniște, în Opinia noastră, I, nr. 2, 29 ian. 1928; Oancea, Petre E., La moartea lui Valeriu Braniște, în Gura lumii, II, nr. 3, 19 ian. 1921; Peteanu, Aurel E., Dr. Valeriu Branisce 1869-1928, în Semenicul, 1928, I, nr. 2, p. 7-12; Petra-Petrescu, H., Valeriu Braniște la moartea lui, în Transilvania, 1928, p. 91-11;Valeriu Branisce, în Societatea de mâine, 1928, V, p. 11; Dr. Valeriu Braniște (1869-1928), în Viaţa Nouă, IV, nr. 2, 8 ian. 1928; Poruţiu, Petre, Valeriu Braniște, în Patria, X, nr. 2, 1928;Rudnean, C., Valeriu Braniște, în Răsunetul, VII, nr. 2, 8.I.1928; Şeicaru, P., Un necrolog întîrziat, în Curentul, I, nr. 1, 11 ian. 1928; Tilea, V.V., Nenea Branişte, în Patria, X, nr. 2, 1928;Dimineaţa, XXIV, nr. 7574, 5 ian. 1928; Ellenzék, XLX, nr. 2, 1 ian. 1928;Temesvári Hirlap, XXVI, nr. 3, 4, 4/5 ian. 1928; Krassó-Szörényi Lapok, LI, nr. 2, 5 ian. 1928;Lugosche Zeitung, XXX, VI, nr. 2, 5.I.1928;Lupta, VII, nr. 1834, 3 ian. 1928; Nădejdea, X, nr. 698, 5 ian. 1928; Patria, X, nr. 2, 3, 4, 4 ian. 1928, (despre decesul şi funeraliile sale); Realitatea, II, nr. 1, 8 ian. 1928;Societatea de mîine, V, nr. 1, 15 ian. 1928, p. 11;Transilvania, 1928, p. 10;Voinţa Banatului, VIII, nr. 6, 5 febr. 1928;Temesvarer Zeitung, 77, nr. 2, ian. 1928;Clopoţel, I., Paginile postume ale lui Dr. Valeriu Braniște, în Societatea de mâine, VI, nr. 3, 15.II.1929, p. 39; EM, p. 218; Gordianus, Opera postumă a lui Valeriu Braniște,în Patria, XI, nr. 58, 1929; Cosma, A., Istoria presei române din Banat, Timişoara, 1932, p. 86-96; Dr. Cosma, A., Bănăţenii de altă dată, vol. I, Timişoara, 1933, p. 65-69; Banciu, A., O mărturie preţioasă, un adversar maghiar, dr. Jakabffy Elemér despre Valeriu Braniște,în Ţara Bârsei, VII, nr. 2 (1935), p. 162-165; Peteanu, A. E., Dr. Valeriu Braniște la 7 ani de la moarte,în Acţiunea, II, nr. 1, 1 ian. 1935; Iorga, N., Valeriu Branişte, în Iorga, N., Oameni cari au fost, vol. III, București, 1936, p. 244; Adamescu, Dicţionarul, p. 1538; Peteanu, A. E., Din galeria marilor dizidenţi ai Banatului, vol. IV, Prof. Dr. Valeriu Braniște (1869-1928), Lugoj, 1938, în Gazeta de Transilvania, nr. 93, 15 dec. 1938, p. 1; Peteanu, A.E., Valeriu Braniște – un luptător de rasă, în Luceafărul, VI, 1940, nr. 1-3, p. 37-44; Breazu, Ion, Un gazetar erou: Valeriu Braniște, în Transilvania, 1943, LXXIV, p. 307-309; Bozdog, Ion, Statul poliţist, Brașov, Astra, p. 109, 112; Răsunetul, XXVI, nr. 7, 16 feb. 1947; Răsunetul, XXVII, nr. 1, 4 ian. 1948; Jakabfy, Elemér, Câteva pagini din jurnalul meu politic, în Temesvári Hirlap, 24 dec. 1959; Blaga, L., Hronicul şi cîntecul vîrstelor, București, p. 248; DER, I, p. 409;Băltescu, M., Un simpatizant al revoluţiei: V.B., în Astra, II, nr. 10 (17), oct. 1967, p. 2;Bodea, C., Lupta rom. pentru unitate naţională, București, 1967, p. X; Contemporanul, nr. 51 (1106), 22 dec. 1967 (sesiune comemorativă);Greif, Ionel, Ein Leben im Dienste des Fortschritts, în Volkszeitung, XI, nr. 809, 22 dec. 1967, p. 3; Băltescu, M., Prof. Dr. Valeriu Braniște, în Anuarul Liceului, nr. 1, din Brașov, LXXXII, 1968; Băltescu, M., Valeriu Braniște o figură impunătoare a culturii noastre, în Drum Nou, XXV, 1968, nr. 7168, 20 ian. 1968, p. 2;Băltescu, M., Valeriu Braniște, ziarist, în Presa noastră, XIII, nr. 7 (147), iul. 1968, p. 37-38; Clopoţel, I., Valeriu Braniște – omul, în Argeş, III, nr. 7, VI, CCI, 1968; Constantinescu, M. şi Porţeanu, Al., Valeriu Braniște memorialul, în Astra, III, nr. 4, 23 apr. 1968, p. 7; Cosma, A., Dr. Valeriu Braniște, în Tribuna, serie nouă, XII, nr. 38, 1968; Porţeanu, Al., La comemoration de Valeriu Braniște, în Revue Romaine d’Histoire, t. VIII, nr. 3, 1968, p. 489-490; Porţeanu, Al., Sesiune ştiinţifică comemorativă, în Studii, t. 21, nr. 2, 1968, p. 366-368; Porţeanu, Al., Clandestin prin imperiu. Fragment din memoriile lui Valeriu Braniște, în Magazin Istoric, V, nr. 10, oct. 1971, p. 54;Al. Porţeanu, [Valeriu Braniște], în Tribuna Sibiului, 14 aug. 1971; Ilie Morus, Cărturari Brașoveni (Sec XV-XX). Ghid biobibliografic, Brașov, p. 53-54 (cu bibliografie); Porţeanu, Al., Dr. Valeriu Branişte şi Societatea pentru fond de teatru român în Transilvania, în Centenarul societăţii pentru crearea unui fond de teatru român (1870-1970), Oradea, Comitetul pentru cultură şi educaţie socialistă al județului Bihor, 1972, p. 113-121; Bucur, Marin, Istoriografia literară românească, București, Minerva, 1973, p. 216; Istrate, P., Sub semnul anului internaţional al cărţii, în Revista Bibliotecilor, nr. 11, nov. 1973, p. 658; Porţeanu, Al., Valeriu Braniște la Timişoara, în Orizont, nr. 27 (280), 5 iul. 1973, p. 4; Popeangă, Vasile, Şcoala românească din Transilvania între anii 1867-1948 şi lupta sa pentru Unire, București, Ed. Did. şi Ped., 1974, p. 181-18, Porţeanu, Al., Dr. Valeriu Braniște şi Bistriţa-Năsăudului, File de istorie, (Muzeul de istorie din Bistriţa), 1974, 3, p. 272-284; Porţeanu, Al., Valeriu Braniște şi Memorandumul, în Rev. de Ist., nr. 9, 1974, p. 1333-1348; Sofroni, Rodica, Dreptatea, primul cotidian românesc din Banat, în AIIAC, 1975, p. 404-405; Rusu, M.N., Epistolier. Nicolae Iorga [1906-1908], în Amfiteatru, 1976, 11, nr. 7; Băltescu, M., Căliman, V., Valeriu Braniște, animator al vieţii culturale, în Ziridava, 1977, 7, p. 207-219; MDE, p. 1137;Rusu, M. N., [Valeriu Braniște],în Amfiteatru, nr. 8, 1980; Rusu, Dicţionarul, în Brașovul Literar și Artistic, II, 1980, p. 56; Cocuz, I.V., Activitatea lui Valeriu Braniște şi a ziarului Patria pentru emanciparea politică a românilor din Bucovina, în Suceava, nr. 9, 1982, p. 242-263; Milin, Miodrag, Mişcarea naţională română din Banat în contextul luptei naţionale române antidualiste (1880-1894) (II), în Acta Musei Napocensis, 1982, p. 130-131; Gabriel Ștrempel, Bibliografia Românească Modernă (1831-1918), vol. I, p. 447-448; Mîndruţ, Stelian, Valeriu Branişte şi revista Banatul (1905-1906), în Studii de istoria Banatului, Universitatea din Timişoara, 1984, 10, p. 133-141; Pagini dintr-o arhivă inedită, Ediţie îngrijită, Studiu introductiv şi note de A. Plămădeală, București, Minerva, 1984, 436 p.; Demian, Otto, [Valeriu Braniște], în Karpatenrundschau, nr. 46, 15 nov. 1985, p. 6; Brumaru, A.I., Izvor de istorie, în Drum Nou, 5 dec. 1986, p. 2; Duciu, D., Valeriu Braniște, Corespondenţă 1879-1895, în Tribuna, nr. 2, 9 ian. 1986, p. 6; Konsequente Freundschaft. V.B. über Viktor Orendi – Hommenau, în Karpatenrundschau, nr. 1, 3 ian. 1986, p. 4, 5; Ornea, Z., Valeriu Braniște şi corespondenţii săi, în Rom. lit., nr. 44, 6 nov. 1986, p. 11; Suciu, D., [Corespondenţă Valeriu Braniște], în Tribuna, 9 ian. 1986, p. 6; Turcuş, Aurel, [Corespondenţă Valeriu Braniște], în Orizont, nr. 33, 15 aug. 1986, p. 6; Turcuş, A., Imagini din fresca unei epoci, în Orizont, nr. 42, 17 oct. 1986; Datcu, Iordan, Folcloriştii români, în Memorile Secţiei de ştiinţe filologice, literatură şi arte a Academiei, București, 1987, 9, p. 63-72; Iancu, Gh., Cipăianu, G., La contribution de Valeriu Branişte à l’intensification du mouvement national roumain[de Bucovine] entre 1897-1900, în Studia hist., 1987, 32, fasc. 2, p. 53-61; Iancu, Gh., Sabău, Nicolae, Arta bizantină în corespondenţa lui Octavian Smigelschi cu Valeriu Braniște, în Acta Musei Napocensis, 1987-1988, p. 855-863; Luchescu, Gh., Valeriu Braniște în lupta pentru unitatea naţională, în Orizont, nr. 43, 25 nov. 1988, p. 10; Niculescu, Dem., [Valeriu Braniște], în Contemporanul, nr. 13, 25 mart. 1988, p. 15; [Braniște Valeriu], în R. W. Seton – Watson şi românii 1906-1920, vol. 1-2, București, 1988, p. 26/75, 35/85, 36/86, 102, 115/145, 257, 451/511, 460/520, 468/145, 257, 451/511, 460/520, 468/528-529, 488/549; Vasilescu, Stelian, Publiciştii precursori ai Marii Uniri, Timişoara, Facla, 1988, p. 113-141; Luchescu, Gh., Valeriu Braniște – muzicolog, în Orizont, nr. 20, 19 mai 1989, p. 6; Nose, Constanţa Lavinia, Valeriu Branişte, în Contemporanul, 1989, nr. 9, p. 15; Tatu, Constantin, Valeriu Branişte remarcabil ziarist, militant pentru unitate şi demnitate naţională, în Presa noastră. Revistă lunară a Uniunii Ziariştilor, București, 1989, 32, nr. 2, p. 20-23; Valeriu Braniște şi popularizarea valorilor muzicale româneşti. Un dialog. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Iosif Sava, în Orizont, nr. 52, 30 dec. 1989, p. 3; Bologa, Emil I., Ex libris Valeriu Braniște, în Gazeta de Transilvania, nr. 475, 476, din 13, 14 iun. 1991, p. 73-78; Sava, Iosif, Valeriu Braniște şi popularizarea valorilor muzicale româneşti, în Contemporanul. Ideea europeană, nr. 29, 17 iul. 1992, p. 2; Oltean, V.,[Valeriu Braniște], în Primăria Brașov, 1-15 iul. 1994, p. 3; Chealfă, Iulia, Expoziţie Valeriu Braniște la biblioteca G. Bariţiu, în Transilvania Expres, 22 ian. 1998, p. 7; Petraru, Ștefan, Pe urmele lui Valeriu Braniște, în Cuget rom., nr. 314, 30 apr. 1999, p. 15; Zaciu, Dicţionarul, p. 358-359 (cu bibliografie);DE, vol. I, p. 253; Toma, Simion, Monografia Colegiului Naţional A. Şaguna, Brașov, Ed. Concordia, 2000, p. 303-306.; Neamțu, Gelu, Procese politice de presă antiromânești din epoca dualismului austro-ungar 1868-1890. Alte studii din istoria presei românești, Cluj, Dragoș Vodă. 2004; Istrate, Petru, Contribuții brașovene la realizarea Enciclopediei Române, în Gazeta de Transilvania, an 170, nr. 5591, 13 dec. 2008, p. 2; Mărghitan, Liviu, Costea, Florea, Ștefănescu, Radu, Academicienii Brașovului (secolele XIX-XX), Arad, Ramira, 2008; Nazare, Daniel, Documente inedite – Valeriu Braniște, în Astra, s. n., anul 1 (44), nr. 1 (324), 2010, p. 56; Iancu, Gh., Omul politic și de cultură Valeriu Braniște, vol. I (1869-1896), partea 1, Timișoara, Editura de Vest, 2012, 483 p., partea a 2-a, 481 p.; Anghelescu, Mircea, Elevul Braniște din a șaptea, în Rom. Lit., nr. 11, 13 mart. 2015, p. 10; Scalcău, Paula, Patru fotografii din 1909 ale elevilor Liceului ‘Traian’ din Turnu Severin la Biblioteca Judeţeană ‘G. Bariţiu’ din Braşov, în Astra, anul 6, nr. 3-4, 2015, p. 85-91; Voncu, Răzvan, Jurnalul unui licean român din Imperiul Austro-Ungar, în Rom. Lit., nr. 32, 7 aug. 2015, p. 20; Nazare, Ruxandra, Academicieni brașoveni: Valeriu Braniște (1869-1928), în Țara Bârsei, an 16, nr. 16, 2017, p. 12-13; Vive la France! Vive la Roumanie, în Astra, nr. 1-2, 2017, p. 22-29; Buzași Ion, O lucrare emblematică, în Rom. Lit., anul 51, nr. 16, 12 apr. 2019, p. 4.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.