BRANDNER, Anton (născut 29 noiembrie 1840, Mühldorf, lângă Karlsbad, azi Karlovy Vary în Cehia – mort 15 octombrie 1900, Brașov), dirijor, compozitor, profesor. De mic a manifestat înclinaţii muzicale, compunând chiar scurte melodii. După absolvirea şcolii populare (Volksschule), urmată la Zwettau, Schönau şi Karlsbad, a studiat basul în general (Generalbass), armonia şi alte instrumente în Eger (Ungaria), Cracovia şi Viena. Împreună cu fratele său mai mare Karl, a devenit muzicant militar. Şi-a continuat pregătirea muzicală cu dirijorul orchestrei militare Michael Zimmermann. La terminarea studiilor acesta îi înmânează un atestat de dirijor de orchestră. În 1867 orchestra militară a lui Zimmermann, din care făcea parte şi Brandner Anton a obţinut premiul întâi la concursul european de muzică militară de la Paris. Răspunzând invitaţiei senatorului braşovean Karl Maager, Zimmermann şi Brandner Anton vin în 1868 la Brașov, unde primului i se oferise conducerea orchestrei orăşeneşti (Stadtkapelle). Acesta şi-a început activitatea angajând noi membrii, dotând orchestra cu instrumente noi, insuflând instrumentiştilor un nou mod de abordare a muzicii. Totodată, a introdus”în locul muzicii triviale şi de proastă calitate muzica pretenţioasă şi valoroasă”. Dezamăgit că nu a găsit susţinerea sperată, după un an de zile, Zimmermann părăseşte conducerea orchestrei braşovene, plecând la Viena. La 2 octombrie 1869 Magistratul braşovean l-a ales pe Brandner Anton, dintre mai mulţi candidaţi ca înlocuitor al lui Zimmermann. În semn de simpatie, membrii orchestrei i-au dăruit cu această ocazie o baghetă din argint, frumos ornamentată. De la început Brandner Anton a abordat cu multă seriozitate, energie şi tenacitate complexa muncă de ridicare a nivelului interpretativ al orchestrei şi de îmbogăţire a repertoriului acesteia. În paralel a înfiinţat şi a dezvoltat o orchestră de amatori, pe care a unificat-o în 1878 cu orchestra Filarmonicii din Brașov. La 6 mai 1878 a avut loc primul concert al noii Societăți Filarmonice. El a avut un rol important în propagarea muzicii simfonice de valoare în oraşul Brașov. În 1880, la invitaţia şefului Filarmonicii bucureştene, Eduard Wachmann, a întreprins un turneu cu Filarmonica braşoveană la București. Cele trei concerte susţinute au înregistrat un succes deosebit. În paralel cu activitatea dirijorală, între 1885-1889, Brandner Anton a preluat şi conducerea corului de bărbaţi din Brașov cu care a pregătit şi a prezentat publicului celebre compoziţii vocal-simfonice precum Nachtlager in Granada. S-a preocupat de formarea şi perfecţionarea multor solişti instrumentali şi vocali. Printre aceştia îi amintim pe violoniştii Max Krause, Eduard Löbel, Rudolf Malchor, Irene von Brennerberg* şi Ella Hessheimer, pe pianiştii Theodor Fuchs, Viktor von Heldenberg, Else şi Grete Krummel, Louise Lurtz, pe violonceliştii Karl Klein şi Leontine Gärtner şi soliştii vocali Daisy Krones şi Lula Gmeiner*. Bun profesor de vioară Brandner Anton a pregătit instrumentişti deosebit de talentaţi, dintre aceştia remarcându-se Irene von Brennerberg. Îşi pregătea repetiţiile cu multă minuţiozitate, urmărind în permanenţă ca instrumentiştii să-şi execute partiturile în mod desăvârşit şi într-o armonie perfectă între instrumente. Vorbind despre activitatea sa muzicală K.H. Hyemesch afirma:”Ca dirijor ar fi onorat orice mare orchestră pentru că a ştiut să mânuiască bagheta cu o deosebită eleganţă, conducând orchestra asemeni unui vrăjitor”. Astfel, a ridicat mult nivelul filarmonicii, care în 1894 a inaugurat, într-un cadru festiv prilejuit şi de aniversarea a 25 de ani de activitate a lui Brandner Anton la conducerea acesteia, noua sală de concerte Reduta. Cu această ocazie primarul Franz von Brennerberg i-a înmânat, în semn de recunoştinţă pentru rolul său covârşitor în viaţa muzicală a urbei, un superb ac de cravată cu briliante. Cele 87 de compoziţii ale sale sunt în majoritate compoziţii ocazionale, alcătuite în funcţie de conjunctură şi necesităţile orchestrei. Deşi o lungă suferinţă de natură astmatică i-a îngreunat activitatea în care a trebuit să se lupte cu multe greutăţi, făcând adeseori mari sacrificii materiale în folosul Filarmonicii braşovene, s-a străduit în permanenţă să învingă aceste obstacole. Doborât de boală a fost obligat să se trateze în Boemia şi Germania, dar este răpus la 15 octombrie 1900, fiind regretat de toţi iubitorii de muzică din Brașov. A fost înmormântat la cimitirul romano-catolic din localitate. Dr. Fr. Jekel, devenit conducătorul Societăţii Filarmonice din Brașov, în discursul său funebru elogia personalitatea celui dispărut cu următoarele cuvinte:”Cu recunoştinţă ne vom aduce aminte de acest muzician, dirijor şi profesor de înaltă fineţe, după cum ne vom gândi cu recunoştinţă la prietenul sincer, omul modest dar foarte priceput, care a venit de departe şi prin strădaniile sale a câştigat dragostea semenilor săi într-o măsură rar întâlnită”. Opera sa a fost continuată atât de Fr. Jekel, cât şi de Max Kraus, Paul Richter*, V. Bickerich*, care după cum afirma K.H. Hiemesch au beneficiat de realizările activităţii sale.
Opera: Singspiel, Konzertouvertüren, Orchesterstücke, Tänze.
Referinţe: Lexikon, p. 68; Cristian, Horia, Ein unvergesslicher Dirigent. 100 Jahre seit dem Tod Anton Brandners (1840-1900), în Karpatenrundschau, 21 oct. 2000, p. 3, (Allgemeine Deutsche Zeitung, nr. 1980, 21 oct. 2000); Catrina, Constantin, Ciprian Porumbescu și prietenii săi muzicieni, în anii de la Brașov, în Țara Bârsei, anii 11-12, nr. 11-12, 2012-2013, p. 461-471.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.