BRAN-POP DE LEMENY (familie). Familia „Pop de Lemeny et Cozla” este cunoscută în documente încă din secolul al XVI-lea, cu reprezentanţi în nordul Transilvaniei, în Maramureş şi în fostul comitat Solnoc-Dobâca. În reconstituirea arborelui genealogic al acestei familii, un rol important l-au avut cercetările lui C. Muşlea* şi Aurel A. Mureşianu*, ce au valorificat numeroase documente de arhivă, unele din ele puse la dispoziţie de poetul Ioan Al. Bran-Lemeny*. Între acestea se afla şi o diplomă nobiliară în limba latină, emisă la 24 iunie 1631 de către principele Transilvaniei Gh. Rákoczy, având pecetea deteriorată. Printre alte familii nobiliare este amintită şi cea a lui Gh. Pap din Lemniu, care slujise cu credinţă şi pe înaintaşii săi voievozi şi principi ai Transilvaniei. Localitatea Lemniu se găsea atunci în comitatul Solnocul de Mijloc din districtul Chioarului, unde se pare că strămoşii acestei familii stăpâniseră „un timp foarte îndelungat, dinainte asupra unor case şi curţi nobiliare strămoşeşti”, la care se adăugau terenuri arabile, livezi, fâneţe, păduri, păşuni ş.a. Diploma întărea şi reînnoia privilegiile mai vechi obţinute de această familie, aşa cum arată şi I. Puşcariu*, vorbind despre trecutul familiei „Pop, alias Pap sau Papp de Lemény et Kozla”. În monografia consacrată familiilor nobiliare româneşti Puşcariu menţionează faptul că privilegiile acestei familii au fost reînnoite pentru prima dată de G. Báthory la 1610, de G. Bethlen în 1616, de G. Rákoczi la 1634 şi 1640 şi de către M. Apafi la 1670, 1674 şi 1676. În armalele familiei găsim un scut, având pe el un braţ cu sabia înfiptă într-un corp tăiat. Un document din 1857 cuprinde şi un sumar arbore genealogic al consilierului Curţii de apel din Sibiu Ioan Bran-Pop de Lemeny, alcătuit încă din 1828, pe baza ordinului aulic din martie 1828, nr. z. 1260, „pro Nobilibus donatariis”. Enumerând persoanele din acest arbore, C. Muşlea observa că acesta începe cu Nuţu Pop de Lemeny, al cărui fiu, Onuţ Pop de Lemeny, a plecat de tânăr la Bran, unde s-a căsătorit. După un timp, Onuţ s-a stabilit în Zărneşti, primind şi numele de „Bran”, după localitatea din care venise. Fiul lui Onuţ, Mihail Pop, preot la Zărneşti, purta şi el numele de „Bran”. Printre descendenţii acestuia din urmă se numără, pe lângă modeşti preoţi sau funcţionari comunali, şi prelaţi, magistraţi, avocaţi, prefecţi şi tribuni, ofiţeri, medici şi scriitori. Din cei rămaşi în Chioar se va ridica episcopul greco-catolic Ioan Lemeny. Aşadar, numai o ramură a acestei familii s-a stabilit la Bran, lângă Brașov, înrudindu-se cu timpul cu familiile Aldulean*, Meţianu* şi Baiul(escu)*. C. Muşlea considera acest arbore genealogic greşit, căci trecea direct la Ioan Pop, notarul din Zărneşti, tatăl juristului Ioan Bran de Lemeny*, fără a-i aminti pe ceilalţi cinci fraţi ai acestuia, toţi preoţi la Zărneşti, Tohan şi Bran. Aceştia erau Mihail, Stan, Bratu (Bartolomeiu), Zaharia şi Bucur. Cel mai mare dintre fii, Ioan, mort la 1750, s-a căsătorit cu Stanca (Constantina), fiica judelui Aldimir Badiu, cu care a avut trei copii: Neacşa, măritată cu protopopul Bratu Baiul*, Ioan, născut în 1774 şi Aldimir (Dima), născut în 1777, fost psalt (cantor) la Zărneşti. Ioan Bran, cel născut la 1774, ce va deveni notar la Zărneşti, nu a avut copii cu prima soţie, dar va avea patru copii cu cea de-a doua, Bucura (ce se trăgea din familia preotului Aldulean din Bran), şi anume: Ioan, Stanca, Maria, Neacşa. Toate fetele s-au căsătorit în Zărneşti, prima cu Mihail Baiul, a doua cu Ioan Bucur Şenchea, iar a treia cu Radu Voiculeţ. Pe la jumătatea secolului XIX, la cererea autorităţilor, I. Bran-Pop de Lemeny trebuia să explice cum a ajuns familia sa de la numele de Pop de Lemeny la numele de Bran Pop de Lemeny şi care din acestea era numele de familie. Deşi a subliniat că ambele sunt nume de familie moştenite de la străbunicii săi Magistratul braşovean, răspunzând cererii ministrului ungar de interne, a dat aviz favorabil doar pentru folosirea numelui de Bran, motivând că în registrul nobiliar se află numai armalele acesteia. S-a permis totuşi desfăşurarea unei anchete la 13 noiembrie 1846, în satul Lemeni, pentru a afla amănunte de la bătrânii satului, referitoare la această familie (Pop de Lemeny). C. Muşlea reproduce spusele unora dintre aceştia, martorii oferind numeroase informaţii, îndeosebi despre Onuţ, cel care plecase din locurile natale pentru a se stabili la Bran. Potrivit acestora, Onuţ ar fi avut la acea dată în jur de 20 de ani şi fusese mai înainte păcurar. Plecarea sa ar fi fost determinată de refuzul tatălui său de a-i da consimţământul pentru a se căsători cu o fată de iobag din sat. Mergând pe urmele lui, C. Muşlea susţine că, după stabilirea lui la Bran, acesta s-a angajat ca „mânător” la un cioban. Un tovarăş de ciobănie, ironizându-i numele (Pop de Lemeny), l-a poreclit „popa de lemn”, alegându-se pentru acest fapt cu smulgerea unui întreg smoc de păr. Onuţ s-a căsătorit cu o fată din Bran, fiind nevoit să treacă de la greco-catolici la ortodocşi. Numele de Bran i-a fost atribuit după locul de baştină al bogatei sale soţii şi îl va purta mai ales după ce se va stabili la Zărneşti. După cum îşi aminteau bătrânii satului Lemeni, Onuţ s-a reîntors după mai mulţi ani în satul natal, „ras la ceafă şi bărbierit în jurul urechilor”, din care pricină copiii din sat l-au poreclit „Rasu”. Se pare că Onuţ a murit pe la 1802, după alţii pe la 1807, pentru ca unele surse să indice chiar anul 1827. Fiul său a fost cu greu acceptat ca preot la Zărneşti, doar după prezentarea dovezii că tatăl său trecuse la ortodoxie, ajungându-se, ca la cea de-a treia generaţie, toţi cei şase băieţi să devină preoţi ortodocşi. La 11 noiembrie 1847 are loc o nouă anchetă, desfăşurată de această dată la Arpătac (astăzi Araci, în județul Covasna), care îmbogăţeşte şi nuanţează informaţiile despre această familie, anchetele explicând practic odiseea acestei familii de nobili români.