BORDEA, Ioan Gr. (născut 5 august 1871, comuna Tărlungeni, județul Brașov – mort 8 mai 1947), medic, istoric al medicinii. La terminarea Liceului „Andrei Şaguna”, în 1898 a devenit student al Facultății de Medicină din București, iar după absolvire a profesat o perioadă ca medic primar la Vaslui. A luat apărarea țăranilor răsculați la 1907 și a făcut parte din Liga Deșteptarea, fondată în 1912, sub patronajul lui Spiru Haret și Ion Cantacuzino, cu scopul de a contribui la îmbunătățirea situației țărănimii. În timpul primului război mondial a fost mobilizat ca medic cu gradul de maior şi trimis în spitalele din Odessa şi Poltava, conduse de medicii Carnabel şi Odyseu Apostol. Remarcându-se pe plan profesional a fost numit inspector general sanitar, iar mai târziu director general al Serviciului Sanitar din România, civil și militar, în perioada epidemiei de tifos exantematic. A făcut parte din delegația guvernului Regatului român trimisă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Ca ardelean, impresionat de Unirea Transilvaniei cu România, în 1919 a redactat o lucrare dedicată acestui eveniment, care pe lângă propria sa viziune asupra măreţului act, cuprinde cuvântări ale unor personalităţi şi numeroase extrase din presa vremii. În perioada mandatului său de director general al Serviciului Sanitar din România a elaborat lucrarea Serviciul Sanitar al României şi igiena publică între anii 1905-1922, apărută în 1924. De proporţii monumentale, ca format şi număr de pagini, volumul se constituie într-o adevărată istorie a medicinii, nu doar a perioadei cuprinse în titlu, ci şi a uneia anterioare. Textul acestui adevărat model al genului este întregit de hărţi, planşe, planuri, grafice, diagrame, statistici, tabele, fotografii sugestive etc. Materialul este structurat pe regiuni sanitare şi zone geografice, pe localităţi, pe boli şi ani. Sunt prezentate şi analizate bugetele alocate sistemului sanitar din România, situaţia învăţământului sanitar, a spitalelor din ţară, sub aspect material şi patrimonial, incidenţa bolilor şi a epidemiilor în mediul urban şi rural, evoluţia lor anuală şi după anotimpuri, sexe şi vârste, măsurile pentru prevenirea şi combaterea acestora etc. Prin bogăţia materialului arhivistic, ca şi a concluziilor ce rezultă din interpretarea lui, monografia dr. Bordea Ioan se impune în istoria medicinii româneşti, fiind un material de primă mână al perioadei investigate la care cercetătorii pot apela oricând cu folos. Deşi autorul îi recunoaşte cu modestie unele limite rezultate din lacunele documentării, volumul rămâne copleşitor prin diversitatea informaţiei, fiind un model greu de egalat. A publicat şi alte lucrări cu conţinut medical, având o tematică variată. Pentru braşoveni numele său este legat de înfiinţarea societăţii „Salvarea”. Animat de dorinţa de a veni în ajutorul bolnavilor din oraşul său, a făcut apel la Asociația Medicilor din localitate pentru a pune bazele unei societăţi de „Salvare” la Brașov. Pentru a înlătura scepticismul confraţilor din această asociaţie şi-a asumat toată răspunderea şi „ponosul nereuşitei” în caz de eşec, promiţând că, dacă acţiunea va fi încununată de succes, va fi meritul Asociației Medicilor. Printre cei de al căror sprijin s-a bucurat, s-au numărat medicii: Th. Sbârcea, I. Gancevici, I. Popp, Iosif Puşcariu ş.a. În 2 decembrie 1926 s-au pus bazele Societății de Salvare, adoptându-se şi statutul acesteia, recunoscută ca persoană juridică şi morală la 30 ianuarie 1928. Obiectivul „Salvării” braşovene trebuia să fie transportarea bolnavilor, a accidentaţilor şi a femeilor gravide la punctele de asistenţă medicală. Transportul urma a fi rapid şi confortabil. Prin eforturi proprii, Bordea Ioan a reuşit să adune o sumă de bani de la diferiţi sponsori şi cunoscuţi, care deşi era substanţială, nu era suficientă, iar cu fondurile strânse la seratele organizate în acest scop, iniţiatorii au reuşit să cumpere (la sfârşitul anului 1928) două autoambulanţe dotate cu un minimum necesar. Acestea răspundeau apelurilor din oraş, dar şi din judeţ. Salvarea însă îşi desfăşura activitatea în condiţii improprii, neavând şoferi angajaţi şi doar prin bunăvoinţa conducerii Spitalului Mârzescu, beneficia de garaj şi telefon. Nedispunând de concursul şi înţelegerea autorităţilor, Societatea de Salvare s-a confruntat cu mari lipsuri materiale, care împiedicau bunul mers al activităţii sale. Întrucât Primăria intenţiona să-şi creeze un serviciu propriu de Salvare, era cert că Salvarea existentă deja n-ar mai fi primit nici un sprijin financiar din partea acesteia. În aceste condiţii, Bordea Ioan a propus, în numele Societății de Salvare, o contopire a celor două servicii. Astfel, la 15 ianuarie 1935 ia naştere Eforia Serviciului de Salvare a oraşului. Aceasta era condusă de un comitet din care făceau parte ca membri de drept autorităţile oraşului (primar, prefect, medici, comandanţi militari, conducători ai unor instituţii financiare şi ai unor întreprinderi, preşedintele Casei Asigurărilor Sociale şi al Camerei de Muncă Brașov). În Regulamentul de organizare şi funcţionare al Eforiei Serviciului de Salvare este menţionat expres faptul că fondatorul Societății Salvarea din Brașov, dr. Bordea Ioan este membru de drept al Comitetului Eforiei. În acelaşi regulament se specifică că dr. Bordea Ioan va pierde această calitate numai prin renunţare, locul său „neputând fi completat prin alte persoane”. Alături de membrii de drept, din acest comitet făceau parte şi cinci membri numiţi pe cinci ani. Comitetul de Direcţie al Eforiei avea un preşedinte (în persoana dr. Bordea Ioan), un vicepreşedinte, un secretar şi un inginer. Însemnele societăţii de salvare braşovene cuprindeau emblema municipiului cu o cruce albă în mijloc şi un moto: „Salvarea vieţii altora e mântuirea sufletului tău”. Aceste însemne au fost imprimate pe actele de corespondenţă, cât şi pe vehiculele salvării, până la instaurarea regimului comunist. Preocupat de organizarea pe principii moderne a noului Serviciu de Salvare, Bordea Ioan a depus eforturi pentru asigurarea atât a unui mai mare buget de cheltuieli, cât şi a unui local propriu. Prin demersurile pe care le-a făcut la Ministerul Sănătăţii, rezolvă şi această problemă, obţinând imobilul în care Salvarea braşoveană funcţionează şi astăzi. Ca o recunoaştere a prestigiului câştigat, în iulie 1939 aceasta a fost invitată să participe la congresul internaţional al instituţiilor de „Salvare”. A condus Salvarea braşoveană până în 1946, când se retrage din funcţie din cauza problemelor de sănătate. Dr. Bordea Ioan s-a implicat şi în viaţa politică, fiind ales senator de Brașov.
Opera: Raport, Bârlad, 1907; Sfaturi pentru păstrarea sănătăţei, București, 1908, 32 p.; Sfaturi şi învăţături pentru femeilelehuze, București, 1909, 15 p.; Raport, 1910; Din Măreţele Zile aleNeamului. „Unirea” în Ardeal, București, Inst. de Arte Grafice „C. Sfetea”, 1919, 50 p.; Serviciul Sanitar al Rom. şi igienapublică între anii 1905-1922, București, Tip. Cultura, 1924, 885 p. cu ilustraţii şi hărţi, planşe şi tabele; Sfaturi şi îndrumări pentru ocrotirea sănătăţii, București, 1924, 71 p.; Cum să ne îngrijim, București, Cartea Rom., f.a., 29 p.; Îndrumări spre sănătate, București, Cartea Rom., f.a., 32 p.; Zile trăite. Din amintirile unui fost medic rural, București, 1938, 92 p.; ediţia a doua 1939, 92 p.; „Salvarea”- Brașov, după zece ani de activitate, Brașov, Inst. de Arte grafice „Astra”, 1939, 128 p. cu il.; în Bibliografia Românească Modernă (1831-1918), vol. I, p. 416-417 se citează ca teză de doctorat în medicină şi chirurgie, lucrarea Docimazia hepatică, București, 1902, 62 p., susţinută la 11 dec. 1901.
Referinţe: Regulament de organizare şi funcţionare a[l] Eforiei Serviciului de Salvare al municipiului Brașov, Brașov, Inst. de Arte Grafice „Astra”, 1937, 13 p.; Bordea Ioan, Salvarea – Brașov, după zece ani de activitate, Brașov, 1939, p. 1-26; Bologa, Valeriu L., Ardelenii și începuturile medicinii românești (dela Piuariu până la Babeș), în Transilvania, anul 75, iul. — aug. 1942, nr. 7—8, p. 565; Predescu, Enciclopedia, p. 116; Bologa, V. L., Brătescu, G., Duțescu, B., Milcu, Șt. M. (red.), Istoria medicinei românești. București, Ed. Medicală, 1972; Neagoe, Stelian, Marea Unire a românilor în izvoare narative, București, Ed. Eminescu, 1984, p. 151-161; Marin, Florea, Însemnări despre medici participanţi la războiul pentru întregirea neamului (1916-1918), în Tribuna, nr. 40, 1 oct. 1987, p. 6; Marin, Florea, Medicii și Marea Unire, Târgu Mureș, Ed. Tipomur, 1993; Rogozea, Liliana, Repanovici, Angela, Borzan, Cristina, Leașu, Florin, Moleavin, Ion, Nemet, Codruța, Documente despre și de Ioan Bordea la Arhivele Statului din Brașov, în Acta Mvsei Porolissensis, XXVIII-XXIX/2006-2007, p. 371-384; Bărbulescu, Constantin, România medicilor. Medici, țărani și igienă rurală în România de la 1860 la 1910, București, Ed. Humanitas, 2015.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.