BÖMCHES, Friederich (născut 27 decembrie 1916, Brașov – mort 2 mai 2010, Wiehl, Germania), pictor şi desenator. Este fiul armurierului Friederich Bömches şi al Herminei. Face şcoala primară în oraşul natal. Tot aici, între 1926-1934, urmează şi cursurile liceale. Iniţial, îmbrăţişează meseria tatălui său, calificându-se ca armurier în atelierul familiei, obţinând carnetul de maistru în 1938. Acum îşi descoperă înclinaţia spre desen, lucrările sale, alcătuite între 14 şi 16 ani, atestau deja o maturitate deosebită. În ciuda interdicţiei medicului, se hotărăşte să facă studii în acest domeniu, pe care le urmează între anii 1936-1938, cu pictorul Fritz Kimm din Brașov. Acesta l-a învăţat arta şi tehnica desenului. Rezultat al acestei iniţieri a fost participarea cu două peisaje la o expoziţie colectivă, organizată în 1938 la Brașov, Sibiu, Stuttgart şi Berlin. Între anii 1938-1940, urmează studii de pictură cu H. Eder, de la care a înţeles şi a deprins mesajul picturii în care trebuie să fie prezent omul şi viaţa lui. Încă din 1939, începuse şi studii complexe de pictură cu braşoveanul Johann Mattis-Teusch, deja o celebritate în pictura avangardistă mondială. Ucenicia pe lângă acesta, chiar dacă nu a fost deloc calmă, s-a dovedit a fi eficientă, stimulându-l pe tânărul Bömches Friederich să se preocupe de lucruri „pe care un mentor mai pedant le-ar fi oprit poate, considerându-le premature şi neesenţiale” (Raoul Şorban). Lecţiile pe care Bömches Friederich le-a primit de la maestrul Mattis-Teusch nu se limitau la cele de strictă specialitate, ci aveau ca obiect şi fructuoase dialoguri despre artă, filosofie şi politică. Cu toate acestea, evoluţia sa spre creaţie nu a fost rapidă, fiind greu de stabilit un moment inaugural al operei sale. S-a familiarizat singur cu paleta şi tonurile, nefiind un debutant atunci când şi-a făcut studiile cu cei trei maeştri braşoveni. A considerat, cel puţin în primii ani, pictura ca un exerciţiu, lăsând multe tablouri neterminate, ignorând teme obişnuite de iniţiere şi inventând cazuri cromatice pe care le soluţiona ca pe nişte probleme de şah. Din 1938 îşi începe serviciul militar, prelungit datorită războiului până în 1945. Aceşti ani sunt dramatici pentru pictor, care a luptat pe frontul rusesc, unde a fost rănit şi bolnav. Contactul cu ororile războiului l-a impresionat profund, melancolia şi singurătatea copleşindu-l. Aceste stări sufleteşti se vor reflecta şi în arta sa, iar într-una dintre acuarelele sale apare şi capul unui ţăran rus. Oricum, până în 1943, lucrările sale au fost cunoscute doar într-un cerc restrâns, abia în acest an organizându-se o expoziţie personală, la Brașov, cuprinzând 36 de lucrări în ulei, tuş şi acuarelă. Tot în acest an, se înscrie în Kulturkammer der Deutschen Volksgruppe in Rumänien. Cei mai grei ani din viaţă au fost cei cinci ani dintre 1945-1950, când a fost deportat la muncă obligatorie, în U.R.S.S. Chiar şi în această perioadă a reuşit să fie activ din punct de vedere artistic. Acum creează numeroase desene şi mici figurine. În 1950 se reîntoarce în oraşul natal, unde îşi reia activitatea de pictor. Faza timpurie a creaţiei lui Bömches Friederich este caracterizată prin naturalism, multe din lucrările sale reprezentând locurile natale. Din 1950, a devenit şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din R.P. Română, făcând parte din conducerea filialei braşovene a acesteia până în 1970. Şi-a desfăşurat activitatea în atelierul din curtea casei părinteşti de pe Strada Lungă, unde se găsea şi atelierul tatălui său. Aici muncea plin de energie. Când nu era în faţa pânzei, îşi imagina un tablou. Câteodată având în somn viziunea unei picturi, artistul se scula şi lucra noaptea. Lucra uneori chiar şi când era în societate pentru că arta, spunea Bömches Friederich, înseamnă să priveşti oamenii cum se mişcă, cum vorbesc, observându-i cum sunt în realitate şi cum vor ei să pară. Obsedat de muncă, pictorul afirma că aceasta îi oferă posibilitatea să exerseze, însă doar talentul este cel ce asigură reuşita. Această manieră de lucru îi va caracteriza întreaga viaţă. Între 1950-1975 a participat la 36 de expoziţii colective în Brașov şi 18 expoziţii colective la Bucureşti. A deschis şi expoziţii personale la Brașov în anii: 1957, 1959, 1963, 1968, 1971, 1974, ultima fiind o retrospectivă. Din 1950 şi până în august 1978, când se stabileşte în R.F.G., lângă Köln, la Wiehl, desfăşoară o impresionantă activitate artistică, realizând peste 20.000 de picturi şi schiţe, din care cea mai mare parte au rămas în colecţii din România, la muzeele din București, Brașov, Cluj, Ploieşti, Sfântu Gheorghe. La București a organizat expoziţii personale în anii 1957, 1965, 1971, 1977 (Sala Dalles). A avut expoziţii personale şi la Iași, Oradea şi Cluj (1978). Apreciat pe plan naţional, a fost premiat în 1950 şi 1953, iar în 1968 a fost decorat cu ordinul „Meritul cultural” clasa a IV-a. A întreprins călătorii de studii în mai multe ţări europene în anii 1966, 1967, 1968, 1973, 1974 în R.F.G., în Franţa în anii 1966 şi 1970, în Olanda în 1966 şi 1973, în Austria în 1968, în Elveţia în 1968 şi 1973, în Iugoslavia în 1968, în Italia în 1970, în U.R.S.S. în 1961 şi 1971, în Belgia în 1973, în R.P. Ungaria în 1965, în Luxemburg şi în Bulgaria în 1973. A călătorit şi în R.D.G., Spania, dar şi în Asia Centrală. Treptat, devine cunoscut şi peste hotare, unde deschide numeroase expoziţii. Astfel, în 1966 la Aachen expune 69 de tablouri beneficiind, în presa germană, de o critică favorabilă. De altfel, Bömches Friederich nu era un necunoscut pentru lumea artistică germană. La München expune în acelaşi an, 70 de lucrări, iar în 1967 deschide o expoziţie la Essen, unde participă mai ales cu tablouri create în cele 3 luni petrecute în RFG cuprinzând portrete, ca cele ale familiei Krupp, studii, peisaje olandeze ş.a. În cuvântul ţinut la deschiderea acestei expoziţii profesorul Walter Biemel evidenţia faptul că sensibilitatea artistului reiese din întregul care există înaintea părţilor, le domină, le ţine împreună şi nu din detaliu, care dacă există atunci este detaliul culorii sau al liniei. 32 din lucrările sale sunt expuse în 1968 la Wiesbaden, în 1970, la Paris expune 38 de lucrări, cuprinzând mai multe portrete, pentru ca în 1973 la Bruxelles şi Aachen să expună 19 lucrări. În 1973 participă în cadrul trienalei de la Sofia, unde expune două compoziţii pentru ca tot în acelaşi an să participe la Wroclaw (Polonia), la o expoziţie colectivă. În acelaşi an expune, din nou, la Aachen. În 1975 expune la Köln, 48 de lucrări de pictură şi grafică. Tot acum participă şi la expoziţiile deschise la Aix de Capelle, la Kohlscheid şi la Castelul Homburg din R.F.G., la Varşovia. Deschide expoziţii personale la Bonn, la Essen şi în Ohio (S.U.A.). Unele din lucrările sale, au fost achiziţionate de muzeul din Aachen (Suermond-Museum), de muzeul Castelului Homburg, de Siebenbürgische Museum auf Schloβ Horneck din Gundelsheim şi de Muzeul Cantonal din Ohio (S.U.A.), dar se găsesc şi în numeroase colecţii publice şi private. Nu îşi abandonează activitatea artistică nici după emigrarea în R.F.G., expune în 1985, 1998, 2001, 2002, 2005, 2007, atât pictură, cât și fotografii la Bonn, Dinkelsbühl, Wiehl, Berlin, Nümbrecht, Ulm, Gundelsheim. Se bucură de o deosebită apreciere, fiind decorat în 1987 cu Crucea de merit clasa I a R.F.G., iar cu un an înainte a primit în Ohio (S.U.A.), Meritul Cultural. În 1989 este distins cu Meritul Cultural al Saşilor din Transilvania. În 1993 a întemeiat o fundaţie care-i poartă numele. Opera sa creată în România a fost cel mai bine analizată de Raoul Şorban care, într-o reuşită monografie consacrată acestuia, mărturisea: „Ne-a fost mai uşor să-l înţelegem pe artist, decât să-i înţelegem opera”. Îl consideră pe pictor un om retras, „probabil şi pentru că trăieşte detaşat de protocolul breslei, indiferent şi insensibil faţă de laudele şi defăimările aşezate, de obicei, pe resorturi ce răspund la impulsionarea unor interese străine de artă. Sau, poate, fiindcă opera lui originală şi evocatoare nu este croită după liniile efemere ale modelor, nici după conjuncturi”. În lucrările sale de pictură se observă influenţa lui Bosch, Goya, El Greco, Bacon, iar în cea grafică al lui Oskar Kokoschka. Pictura lui Bömches Friederich este o artă zbuciumată şi se subsumează în linii mari expresionismului. Atât în compoziţie şi personaje, cât şi în portrete, ultimele reprezentând vocaţia sa principală, este preocupat de redarea subiectului prin intermediul unor stări sufleteşti încărcate de dramatism. Chiar dacă subiectele sunt plasate într-o atmosferă ceţoasă, în contraste difuze de clar obscur, pictorul nu uită să se conformeze datelor reale ale identităţii motivului. Până la 62 de ani, când părăseşte ţara, a realizat în jur de 5.000 de tablouri în ulei, pictate cu rapiditate şi cu multă experienţă. În pictura sa, dinamica prezentărilor urcă până la o agresiune mai vizibilă aici decât în desenele sale. Dintr-un fundal negru, adânc, străluceşte adeseori galbenul arzător şi un roşu aprins. Alteori utilizează şi accente de verde sau albastru acid, mizând şi pe pata de culoare frecvent acordată în gamă joasă. Culorile pământului se amestecă în forme străvechi. Din adâncimi haotice răzbat chipuri luminate de jocuri de lumini impresioniste. În unele tablouri, acestea apar deformate expresiv, iar în altele, de o frumuseţe decoratoare. Imaginile, aşternute spontan, nu încearcă restituirea vizibilului, ci mai curând transformarea unei emoţii şi meditaţii în forme vizibile (Raoul Şorban). Printre temele predilecte sunt cele foarte simple, ce surprind cerul şi pământul, motivul mamei şi copilului, ca şi numeroase portrete ale ţărăncuţelor românce. Viziunea sa este una a exceselor, a deformărilor subiective ale formelor reale. Este adeptul tipului de pictură ca reflex al existenţei. Autorul recurge la un aer uşor fantastic, chiar misterios, tonurile fiind de multe ori aluzive şi ambigue. Expresionismul său este unul nordic cu influenţe din Ensor şi Nolde şi ale norvegianului Eduard Munch, dar şi a francezului de origine rusă, Marc Chagall. Criticii au subliniat anumite apropieri între pictura sa şi a lui Corneliu Baba, deşi unul reprezintă un climat expresiv de sorginte septentrională (Fr. Bömches), iar celălalt, unul meridional, în special spaniol (Corneliu Baba). Între Bömches şi lume se interpune desenul (Raoul Şorban). Desenatorul vede mai puţine lucruri decât pictorul concentrând realitatea, utilizând principii de figurare austere şi aproape imateriale. Şi aici foloseşte excesul şi deformarea subiectivă, desenele sale nu sunt deloc optimiste, ci el se opreşte asupra categoriilor umane aflate în restrişte, nelinişte şi insecuritate (Raoul Şorban). Arta sa grafică atestă un temperament şi o viziune de pictor. Ceea ce captează în grafica şi pictura sa din anii 70’ este ’’forţa cu care ne dezvăluie faţa ascunsă a realului, subtextul dramatic, adânc uman, al unei privelişti sau a unui portret. Uneori atmosfera şi umanismul picturii lui Bömches Friederich recheamă arta unui Kokoschka’’(Olga Buşnag). Pentru acelaşi critic, chiar dacă graficianul Bömches Friederich precede pictorul el rămîne ’’ un artist căruia îi este structural străină gratuitatea unor experimente sterile’’. Talentul său impresionant e dovedit în desenele originale ce se constituie în ilustraţiile la teme din Kafka. Bömches Friederich rămâne unul din cei mai expresivi mânuitori ai desenului. El a excelat în arta portretistică. Aici imaginaţia sa a avut ca model de inspiraţie realitatea cea mai cunoscută, oprindu-se de multe ori asupra personalităţilor epocii. Astfel, a pictat artişti români ca Radu Beligan, Mişu Fotino, Sică Alexandrescu. A realizat şi portretele lui Hermann Oberth, Peter Ludwig, A. Krupp von Bohlen şi Halbach, B. Beitz. A pictat şi personalităţi politice (germane): Ph. Fenninger, Dietrich Genscher. Portretul lui Martin Heidegger vorbeşte parcă singur „indicând doar stima şoptită, plină de respect a pictorului faţă de model” (Raoul Şorban). De altfel, distinsul filozof german s-a arătat profund încântat de realizarea pictorului braşovean. „…cât de mult apreciez arta sa, poate fi mărturisit de dorinţa mea ca să mai apară o dată ocazia la care domnul Bömches Friederich să execute un desen al persoanei mele”. A fost preocupat şi de sculptura în lemn. O dată cu plecarea lui în Germania recurge la noi interpretări artistice. Trece de la un naturalism expresiv la un expresionism experimental, pe care îl va defini printr-o linie liberă şi dinamică. Din punct de vedere tematic, îl preocupă în primul rând lumea sentimentelor umane în diferite expresii. Astfel, Bömches Friederich încearcă să redea prin creaţiile sale suferinţa şi norocul speciei umane. Îl preocupă însă şi temele biblice şi cele literare, peisajele, impresiile de călătorie şi portretele, dar şi autoportretul ce rămâne în centrul creaţiei sale, fiind autorul a 80 de autoportrete. De remarcat că nici unul din tablourile sale nu seamănă unul cu celălalt, fiind greu de imitat chiar de către autor, care le pictează spontan, fără studii premergătoare. În lucrarea sa Friederich von Bömches, “Leben und Schicksal” apărută cu ocazia aniversării a 80 de ani de viaţă, filosoful şi istoricul de artă, Walter Biemel surprinde în activitatea artistică a lui Bömches Friederich mai multe etape: una a “timpului static” specifică perioadei sale timpurii, având ca obiect natura ţării natale, ţăranii şi ciobanii de aici; una a “timpului istoric”, experimentat ca un “timp rapid“ asupra căreia şi-au pus amprenta suferinţele războiului şi anii deportării în URSS, concretizate prin tablouri ale temerilor, dezamăgirilor, ale fugii şi a unei adânci tristeţi. Aceste lucrări sunt încă de o mare actualitate. Odată cu stabilirea sa în Germania, în 1978, când artistul n-a mai putut rezista presiunii exercitate de regimul Ceauşescu asupra vieţii culturale, acesta mută centrul de greutate al creaţiei sale pe tematica religioasă în care pune accentul pe însemnătatea suferinţei, biblia având pentru el un caracter ”paradigmatic”. În final, la bătrâneţe, pentru artist începe “timpul graficii”. Biemel îl consideră pe Bömches Friederich unul din cei mai importanţi desenatori ai timpului nostru fie că foloseşte cărbune, cretă sau creion. El este văzut de Biemel ca aparţinând “expresionismului vizionar” adică unui mod foarte exact de a vedea şi reprezenta lumea , o “artă a expresiei”, nefiind vorba de apartenenţa la stilul unei epoci deja trecute. 50 din lucrările sale realizate în această perioadă au fost cuprinse într-un volum bibliofil având titlul Friederich von Bömches: Zeichungen. Herausgegeben von den Sparkassen der Homburgschen Gemeiden Wiehl, 1998. Realizările sale artistice din întreaga sa creaţie i-au asigurat o faimă europeană, deşi până a trăit în România a fost relativ izolat. Parcă, intuind recunoaşterea de care se va bucura, profesorul Ion Frunzetti spunea că „ Bömches Friederich este un nume, care în cel mai scurt timp va fi pronunţat în rând cu cele mai mari personalităţi ale artei contemporane …”. Astfel, în Germania şi nu numai, critica i-a fost favorabilă, printre aceştia Dr. Ernst Günther Grimme considera că „ Bömches Friederich aparţine acelor puţine personalităţi ale picturii care reuşesc să se transpună în modelul lor…”. Un fost preşedinte al Bundestagului german, Dr. Philipp Jenninger îl apreciază în cuvinte pline de căldură: „Cel ce a găsit o dată calea de acces spre creaţia D-voastră şi a fost marcat de puterea expresivă, va rămâne toată viaţa în fascinaţia D-voastră”. În toate lucrările sale, artistul se dovedeşte sever cu el însuşi, autocritic, abordându-le pe fiecare cu aceeaşi seriozitate şi dăruire. În confesiunile făcute lui R. Şorban, Bömches Friederich exprimă câteva idei despre pictură: „cel care vorbeşte are opinii, emite judecăţi, în timp ce acela care pictează gândeşte, simte şi trăieşte în lucrul său… . Ar fi mai uşor să vorbesc despre ceea ce nu este pictură sau despre trăsăturile ei negative, nu despre modelul ei ideal… . Astăzi pictura nu mai este o artă frumoasă şi nici nu vrea să se adecveze gustului…, nu cerşeşte adeziunea efemeră, naivă, întâmplătoare… . Obiectivitatea picturii nu este însă asemănătoare cu obiectivitatea relativă a oglinzii…, precizia la care râvneşte pictura nu seamănă nici cu necesităţile matematicii şi nu are drept criteriu nici demonstraţia şi nici coincidenţa, ci experienţa…, pictura n-ar fi altceva decât un interogatoriu agitat şi brutal al propriului său rost; o activitate, care meditând despre ea însăşi, îmbină această meditaţie cu mijloacele realizării sale… şi lucrările noastre, când vor fi scoase din conexiunea lor istorică, vor pierde, probabil, semnificaţia lor de azi. Poate nu vor avea nici o semnificaţie, vor fi simple privelişti, eventual abstracţia unor realităţi sau pur şi simplu obiecte de marfă cotate la bursă”.
Referinţe :Friederich Bömches, în Kronstädter Zeitung, 23 sept. 1943, p. 4; Forje, Alexandru, Expoziţia pictorului Bömches Friederich, în Drum Nou, 1958, nr. 4126, 25 mart., p. 2; Schulter Hans, Wertstoss zur Kunstlerischen Synthese, în Volkszeitung, VII, nr. 7374, 1963, 25 oct., p. 3; Hohe aus Druckskraft, 1967, 9 iun., p. 3; Pop, Sânziana, Instantanee plastice, în Luceafărul, IX, nr. 19, 11 mai 1968, p. 9; Buşneag, Olga, Friederich Bömches sau faţa ascunsă a realului , în Astra, nr. 8, 1971, p. 7; Expoziţia Friederich Bömches [la București], în Astra, VI, nr. 7(62), 1971, p. 11; Die Kunst und das schöne Heim, München, 1971; Pop, Anca, Permanenţa expresiei în culoare, în Drum Nou, XXVIII, nr. 8171, 17 apr. 1971, p. 2; Trei artişti din Brașov au expus la Kohlscheid lângă Aachen, în Astra, nr. 6, iun. 1973, p. 14; [Friederich Bömches], în Karpatenrundschau, nr. 20, 17 mai 1974, p. 4; Bömches – Ausstelung in Köln, în Neuer Weg, 26, nr. 7849, 3 aug. 1974, p. 1; Distanţa dintre a ştii şi a putea. O vizită în atelierul lui Friederich Bömches, în Karpatenrundschau, 8 febr. 1974; Drăgan, D., Şantier de creaţie: Friederich Bömches şi puterea adevărului, în Drum Nou, nr. 9032, 26 ian. 1974, p. 2; Frunzetti, Ion, [Bömches Friederich], în Contemporanul, nr. 15, 5 apr. 1974; Olti Geza, Friederich Bömches kiállitása, în Brassoi Lapok, nr. 7, 16 feb. 1974, p. 5; K.R., Friederich Bömches, în Karpatenrundschau, VII, nr. 20, 17 mai 1974, p. 4; Reflexe de lumină (Retrospectivă Friederich Bömches), în Astra, nr. 2, feb. 1974, p. 9; Vasiu, Dinu, Expresionism bömchesian, în Drum Nou, nr. 9057, 24 feb. 1974, p. 3; Apáthy Géza, Kiállitási termekben, în Brassoi Lapok, nr. 47, 22 nov. 1975, p. 4; Şerban, R., Friederich Bömches, în Drum Nou, nr. 9468, 26 iun. 1975, p. 2-3; Barbosa, Dicţionarul, p. 69; Şerban, R., Friederich Bömches. Aus dem Rumänischer übertragen Albert Zweier, București, Ed. Meridiane, 1975, 48 p. cu ilustraţii şi portrete şi 20 f. pl. în parte color; Nadin, Mihai, Pictori din Brașov, București, Meridiane, 1975, p. 14; Bielz, Heidemarie, Beeindruskende Schau und Synthese. Friederich Bömches zeigt eine Retrospektive în Brașov, în Karpatenrundschau, nr. 12, 25 mart. 1977, p. 4; Bömches – Retrospektive in Bukarest, în Neuer Weg, nr. 8742, 24 iun. 1977, p. 4; Florea, Vasile, Retrospectiva Friederich Bömches, în Rom. Liberă, 35, nr. 10172, 8 iul. 1977, p. 2; Lauer, Heinrich, Bömches im Dalles-Saal, în Karpatenrundschau, nr. 29, 22 iun. 1977, p. 4; Mocanu, Virgil, Retrospectivă de Bömches Friederich, în Rom. Lit., 10, nr. 28, 14 iul. 1977, p. 18; Preutu, Mariana, Retrospectiva pictorului braşovean Friederich Bömches, în Scânteia, 46, nr. 10849, 7 iul. 1977, p. 2; Rădulescu, Ermil, Portretul artistului la maturitate. Friederich Bömches. Însemnări pe marginea expoziţiei, în Drum Nou, 34, nr. 10006, 23 mai 1977, p. 3; Wittstock, Rohtraut, Gehaltroll und formvollendet zur Friederich Bömches. Retrospektive in Brașov, în Neuer Weg, nr. 8671, 2 apr. 1977, p. 3; Deutsche Künstler und Geistesschaffende Rumäniens. Porträt: Friederich Bömches, în Neuer Weg, 25 mart. 1978, p. 8; Drăgoi, Livia, Expoziţia Friederich Bömches, în Steaua, nr. 6, iun. 1978, p. 66; Itu, Ion [Expoziţia colectivă], în Astra, nr. 1, mart. 1978, p. 16; Zinţ, Maria, Friederich Bömches [Expoziţie – Oradea – Muzeul Ţării Crişurilor], în Familia, 14, nr. 4, apr. 1978, p. 13; Biemel, W., Einführung Zum Skizzenbuch von Friederich Bömches, 1979 ; Biemel, Walter, [Friederich Bömches], în Neue Kronstadter Zeitung, 1 apr. 1987, p. 3, 5; Bergel, Hans, Laudatio zur Verleihung des Sb.S. Kulturpreises an F.V.B., Dinkelsbühl 1989 (Manuscris); Myss, W., Kunst in Sibiu, Thaur, Innsbruck, 1991; Friedrich von Bömches, Malerei und Grafik, 1992; Wittstock, Wolfgang, Scherg und Bömches gewürdigt, în Neuer Weg, 13 mart. 1992, p. 5; Lexikon, p. 63; DE, I, 1993, p. 241; Bömches – Ausstellung im Kunstmuseum von Kronstadt, în Karpatenrundschau, 19 ian. 1995, p. 4; Rohtraut, Wittstock, [Expoziţie Friederich Bömches], în Allgemeine Deutsche Zeitung, nr. 521, 18 ian. 1995, p. 8; Jekel, Monika, Friederich Bömches wird 80 Jahre, în Neue Kronstadter Zeitung, 10 dec. 1996, p. 5; Schuster, Hannes, Rastlos getrieben, immer noch unterwegs auf Grenzgelände, în Siebenbürgische Zeitung, 15 dec. 1996, p. 5; Friedrich von Bömches, Leben und Schicksal, 1996;Schwartz, Gisela, Gereiftes Alterwerk, în Siebenbürgische Zeitung, 20 feb. 1999, p. 7; Onciu, Camelia, Baronul formelor (Friederich Bömches), în TEX Plus, anul 1, nr. 28, 7 dec. 2004, p. 10-11; Bergel, Hans, Nachruf auf Friedrich von Bömches: Das unübersehbare Werk harrt der Entschlüsselung, în Siebenbürgische Zeitung, 14 mai 2010. Biblioteca Județeană Brașov deţine 7 cataloage de expoziţie care cuprind date biografice despre Bömches Friederich, aprecieri despre creaţia sa şi titlurile lucrărilor expuse cu prilejul editării acestora.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.