BOITOR, George (născut 1 noiembrie 1934, comuna Supurul de Jos, județul Satu Mare – mort 18 mai 1976, lângă Ploieşti), poet. Era fiul ţăranului Ioan Boitor şi al Mariei născută Pop. În acte prenumele său întreg era Ioan Gheorghe (Gr. Cojan). Mai târziu va folosi doar prenumele de George. Urmează şcoala primară în satul natal, iar clasele gimnaziale la Zalău. În acelaşi oraş frecventează şi Şcoala Medie Tehnică de Administraţie Economică, pe care a absolvit-o în 1954 (după DicţionarulScriitorilor Români al lui M. Zaciu) sau în 1951 (după Gr. Cojan) sau în 1953 (după Gellu Dorian). Tot după Gellu Dorian, absolvă în 1953 Şcoala Medie, urmând imediat pentru un an de zile cursurile Şcolii Medii financiare de la Satu-Mare, fără însă a-şi lua bacalaureatul. În 1955 a absolvit şi Şcoala de Impiegaţi de Mişcare CFR din Dej (Gr. Cojan afirmă că a terminat-o în 1952). Gellu Dorian susţine că a urmat Şcoala de Impiegaţi la Satu-Mare, luându-şi diploma la Cluj. Între 1955-1959 ocupă diferite funcţii mărunte în cadrul CFR la Ulmeni, Letea, Feldru, Buru, Teiuş, Coşlariu. Între 1959-1961 a fost casier la gara Baia Mare, de unde a fost transferat la punctul de expediţie camionaj din Câmpina, unde nu va rămâne decât până în 1962, când demisionează în urma unei sancţiuni profesionale şi disciplinare, pentru a se stabili la Brașov. Aici devine colaborator al revistei Astra. „La Astra a pătruns fără şovăială, neinvitat, în biroul redactorului-şef Ioan Lupu şi datorită tupeului său nu a mai putut fi scos afară. Tânărul zvelt, frumuşel, cu o anumită alură de actor de cinema, a fost bine primit de ambele sexe în burgul de la poalele Tâmpei. Voce plăcut tenorală, ochi chihlimbarii, scăpărând de dorinţe arzătoare, s-a integrat rapid în viaţa boemă a oraşului, devenind un petrecăreţ agreabil şi chiar adulat.” (Gr. Cojan). Debutul său a avut loc în 1959 în paginile revistei Luceafărul, unde a publicat o poezie la rubrica „Poşta redacţiei” sub pseudonimul Geo Anella Boitor, fiind remarcat de Dan Deşliu. Poeziile cu care el debutează sunt Sara şi Poetul (Gellu Dorian). Se încadrează în mişcarea literară de la Baia Mare, aceasta constituind cea mai fecundă perioadă a activităţii sale literare. Pe lângă această revistă începe colaborările la revistele Scrisul bănăţean, Tribuna, Tomis, Echinoxş.a. Încadrându-se în generaţia ’70 a poeţilor români, se remarcă prin distanţarea de proletcultism, reînviind atât de pitoreasca „boemă” interbelică, care în latura ei exagerată îi va afecta ulterior sănătatea. Modul său de viaţă boem, cât şi generozitatea nemăsurată presupuneau o acută şi permanentă nevoie de bani, ce nu era acoperită decât în parte din veniturile sale obţinute din colaborările literare. La intervenţia lui Radu Theodosiu, preşedintele de atunci al Filialei Scriitorilor din Brașov, i se repartizează o garsonieră, fapt ce-l face fericit, viaţa sa de boem fiind trăită cu intensitate sporită. „Datorită temperamentului său dinamic, George Boitor forţează realitatea, punând în joc şi farmecul personal. Însă la întâlnirile cu prietenii se stârneau uneori certuri care mai degenerau şi în încăierări. Alteori, mai rar, se desfăşurau paşnic, ca la şezători literare, prin recitări de poezii proprii” (Gr. Cojan). În 1969 îi apare la Editura pentru literatură primul volum de versuri, Scara de apă, volum bine primit de critica literară a vremii şi a cărei apariţie îi aduce şi salvarea de moment din criza financiară prin care trecea permanent. Între numele prestigioase care au scris despre primul său volum de numără şi Dumitru Micu, ce consideră prima sa carte una pe care „…nu ştii de unde s-o apuci. Prăpăstios şi cinic în poemele de la început, autorul devine după aceea visător sau doar contemplativ, imaginativ, făcător de peisaje eterice, evocator de imaginare aventuri fabuloase şi mai cu seamă colecţionar de scene de comedie cotidiană, reporter maliţios, reţinut de infirmităţile naturii umane. Original este îndeosebi în piesele bufe, un fel de …poeme de trei parale, în notă villonescă şi mai ales brechtiană, cu personaje biblice reduse la grotesc şi în genere cu privelişti de carnaval sinistru… . Indiferent cum se exprimă, ne apare mereu ca un împătimit iubitor de vorbe, căruia îi place să se audă recitând… . Departe încă de rafinamentul unui Leonid Dimov sau al unui Tudor George, debutantul de azi le-ar putea deveni emul mâine”. Al Piru considera în 1975 că George Boitor apare în versurile sale ca un poet „dezabuzat, adresând ca Serghei Esenin invective întregii lumi şi mai ales femeilor trădătoare…”. În Astra, V. Bugariu consideră că poemele lui George Boitor descriu o sinusoidă interesant de urmărit, situându-se între o melancolie uşoară şi un ton pişicher. „…Din relatări punctate de expresii argotice se ridică o tristeţe uşoară, superficială, dar autentică… . George Boitor preferă clişeele înţelepciunii orale şi le îmbină cu un anumit farmec”. Într-un interviu despre acest volum poetul însuşi mărturisea că acesta stă doar parţial sub semnul sincerităţii, „pentru că noi, poeţii foarte tineri, nu ştim încă ce este poezia. Mai vrem încă să şocăm prin forme insolite sau prin obscurităţi. Uneori oscilăm încă printre idei de împrumut…; poetul este un reprezentant al conştiinţei istorice a semenilor lui, al raportului care se creează între idealul uman şi posibilităţile lui de realizare”. Referindu-se la volumul Scara de apă, George Boitor afirma că în acesta a încercat să îmbine „…o serie de direcţii pe care le-am considerat reprezentative pentru ceea ce scriu. Alături de poezii de adâncă răspundere etică am introdus şi plăsmuiri moderniste”. Această carte pe care autorul a împărţit-o mai mult prietenilor, nu a înregistrat succesul meritat şi pentru că securitatea descoperise latura subversivă a versurilor sale. Într-o caldă evocare bunul şi fidelul său prieten, Mihai Olos, face câteva referiri la contextul în care i-a apărut acest volum anticomunist: „Activiştii fuduli pe care el îi scuipa între ochi, securiştii pe care îi atrăgea în capcane numai de el ştiute şi îi desconspira în faţa noastră, apoi la toată lumea, din pretinşi profesori, ingineri şi medici, cam aşa se dădeau, în siniştri turnători – şi căpătau de multe ori şi bătaie, nu l-au iertat”. De altfel fusese închis de două ori din motive politice, în urma unor înscenări securiste disimulate sub forma unor infracţiuni de drept comun, ce-i puteau fi uşor atribuite, având în vedere caracterul său vulcanic, viaţa de boem şi frecventarea cârciumilor, unde era cunoscut de fauna interlopă. Datoriile sale se acumulează din nou, făcându-i tot mai grea existenţa. Este salvat pentru puţin timp de apariţia celui de-al doilea volum de versuri, pentru care primeşte un avans din partea editurii Albatros, şi anume, Testamentul provizoriu, apărut în 1974. Şi acest volum s-a bucurat de atenţia criticii şi de recenziile favorabile ale lui O. Moceanu, E. Rădulescu, Dumitru Mureşan. Ultimul observă în poemele sale influenţa lui N. Labiş şi A. E. Baconski. Acesta consideră că George Boitor este un remarcabil poet, cele două volume atestându-i din plin valoarea. Gellu Dorian îl considera un „…poet autodidact ce evoluează de la un volum la altul, de la o poezie naturală fără artificii, plină de substanţă poetică neşlefuită, la o poezie de rafinament arghezian…
A fost un nonconformist, care datorită mediului în care a trăit a rupt tiparul poetului muncitor”. În baza acestui avans, contractase împrumuturi consistente de ordinul miilor de lei la acea vreme, pe care însă neputându-le restitui, îl încolţeşte gândul de a părăsi ţara. În realizarea acestui plan urma să fie ajutat de ultima dintre iubitele sale, care însă îşi pierde încrederea în el şi visul său nu se va mai împlini. Presat de creditori, trăind permanent sub spectrul lipsurilor şi a prigoanei securităţii, psihicul său devine tot mai labil, amicii părăsindu-l unul câte unul. Prieten statornic îi rămâne scriitorul Gr. Cojan, care îl ajută după posibilităţi să supravieţuiască. Izolat, dar şi izolându-se tot mai mult de lumea din jur, încolţeşte în el gândul sinuciderii, pe care îl pune în practică, aruncându-se în faţa ultimului vagon de tren din gara Ploieşti Vest la 18 mai 1976. Rămân în urma sa numeroase manuscrise cu circa 300 de poeme şi proze, printre care şi romanul Alberia. Având titlul iniţial Între două zăpezi, acesta a fost predat la Editura Cartea Românească. Necunoscută este şi soarta volumului Memoria discontinuă, al cărui manuscris a fost predat la Editura Dacia. Fusese ales membru al Uniunii Scriitorilor, iar în 1969 primise şi premiul Asociației Scriitorilor din Cluj pentru volumul său Scara de apă. După afirmaţiile lui M. V. Stanciu, George Boitor a fost premiat de Asociația Scriitorilor din Brașov pentru acelaşi volum. A fost redactor al publicaţiilor braşovene Caiete de literatură(1969, 1970) şi Calendar (1970). A colaborat la periodicele Astra, Vatra, Familia, Orizont, Tribuna, Luceafărul, Cronica şi a fost membru al cenaclurilor literare din Baia Mare şi Brașov. Întreruptă brusc, cariera lirică a lui Boitor se opreşte în „stadiul unor exerciţii foarte diferite ca factură, nu o dată stângace, dar alimentate de sursele vii ale unui real talent (Ilie Radu-Nandra).
Opera: Scara de apă, București, Ed. pentru literatură, 1969, 122 p.; Testamentul provizoriu, București, Ed. Albatros, 1974, 71 p.; Alberia, Satu Mare, Ed. Citadela, 2009.
Referinţe: [Boitor George], în Maramureş, dec. 1969, p. 24; Bugariu, V., [Boitor George], în Astra, 4, nr. 11, nov. 1969, p. 6; George Boitor Profilurilirice maramureşene, în Pentru socialism, 19, nr. 4949, 20 dec. 1969, p. 2; Grigurcu, Gh., George Boitor, Scara de apă, în Familia, nr. 12, 1969; Micu, Dumitru, Boitor George, Scara de apă, în Rom. Lit., 2, nr. 40, 2 oct. 1969, p. 11; Olos, Mihai, La prima carte a lui George Boitor, în Pentru socialism, 19, nr. 4889, 11 oct. 1969, p. 3; Rusu, M.N., [Boitor George], în Viaţa studenţească, nr. 37, 29 oct. 1969, p. 7; Ioan, A.C., [Boitor George], în Maramureş, dec. 1974, p. 13; Dumitriu, Dana, Două plachete de versuri, în Rom. lit., nr. 27, 3 iul. 1975, p. 10; Ghermanschi, A., [Boitor George], în Cronica, 10, nr. 19, 9 mai 1975, p. 2; Hârlav, C., în Tribuna, nr. 7, 1975, p. 2; Moceanu, O., în Astra, nr. 1, 1975; Mureşan, Dumitru, George Boitor, Testament provizoriu, în Vatra, V, nr. 4, 20 apr. 1975, p. 10; Piru, Al., George Boitor, în Rom. Lit., 8, nr. 14, 3 apr. 1975, p. 7 şi în vol. Poezia românească contemporană 1950-1975. Generaţia mijlocie, generaţia tânără, vol. II, București, Ed. Eminescu, 1975, p. 336-339; Rădulescu, E., George Boitor, în Drum Nou, 32, 15 feb. 1975, p. 3; Popa, Marian, Dicţionar de literatură română contemporană, București, Ed. Albatros, 1977, p. 102; George Boitor, în Brașovul Literar și Artistic, 1986, p. 39; Ghenceanu, V.R., George Boitor, în Graiul Maramureşului, 2, nr. 107-108, 28 apr. 1990, p. 4; Olos, Mihai, Cuvântul l-a salvat, în Clipa zilei, Baia Mare, 2, nr. 81, 27 apr. 1993, p. 6; Ghenceanu, V.R., Numele poetului, în Graiul Maramureşului, 6, nr. 1497, 29-30 oct. 1994, p. 5; Ghenceanu, V.R., George Boitor (1934-1976), în Graiul Maramureşului, 6, nr. 1501, 4 nov. 1994, p. 6; M. Zaciu, Dicţionarul, p. 314-315 (cu foto); Bellu, Şt., Comemorarea poetului George Boitor, în Graiul Maramureşului, 8, nr. 1922, 26 iun. 1996, p. 1, 4; Ghenceanu, V.R., George Boitor. In memoriam, în GraiulMaramureşului, 8, nr. 1892, 15 mai 1996, p. 1, 4; Haiduc, Şt., Poeţi uitaţi: George Boitor, în Poesis, Satu Mare, nr. 8, iul. 1996, p. 22; Igna, Ion, O lacrimă pentru neuitarea poetului, în Graiul Maramureşului, 8, nr. 1895, 18-19 mai 1996, p. 1, 3; Poetul George Boitor [pictură în ulei de Iosif Hamza], în Graiul Maramureşului, 8, nr. 1922, 26 iun. 1996, p. 4; Cojan, Gr., George Boitor, în Gazeta de Transilvania, 6 dec. 1997, p. 4; Gazeta de Transilvania, 24 ian, 1998, p. 4; 31 ian.-1 feb. 1998, p. 4; 14-15 feb. 1998, p. 4 (cu foto); Dorian, Gellu, Tineri poeţi români. De dincolo de Styx, Iaşi, Ed. Timpul, 1998, p. 17-27; Olos, Mihai, George Boitor, în Rom. Lit., nr. 51-52, 13 dec.-12 ian. 1998, p. 15; Olos, Mihai, George Boitor. Poetul care a sfârşit subroţile de tren, în Glasul Maramureşului, 2, nr. 483, 7 nov. 1998, p. 2; Cozmuţa, Augustin, Prezenţe maramureşene în „Poesis”, în Graiul Maramureşului, 11, nr. 2670, 20 ian. 1999, p. 2; Marinescu, Otilia, Temian, Laura, Brezovszki, Ana-Maria, Autori maramureşeni. Dicţionar biobliografic, Baia Mare, Ed. Umbria, 2000, p. 59-63 (cu portret) [cuprinde întreaga operă a lui Boitor George din vol., antologii şi periodice, precum şi majoritatea recenziilor şi articolelor evocatoare consacrate poetului]; Brumaru, Aurel Ion, Cronica literară. Romanul postum, în Astra, s.n., anul 4, nr. 29, apr. 2009, p. 12; Brumaru, Aurel Ion, Romanul postum al lui George Boitor, I-II, în Monitorul Expres, nr. 4039, 3 iul. 2018, p. 6, nr. 4044, 10 iul. 2009, p. 6.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.