BOGDAN, Ioan (Iancu) (născut 25 iulie 1864, Brașov – mort 1 iunie 1919, București), filolog, istoric. După absolvirea claselor primare, a intrat în 1874 la Gimnaziul Mare Public Român [azi Liceul „Andrei Şaguna”) din localitatea natală. Terminând studiile liceale se îndreaptă spre București cu gândul de a se înscrie la facultate ca student, în speranţa obţinerii unei burse sau a unui loc de muncă. Nereuşind, se duce la Iași şi urmează Şcoala Normală Superioară, unde i se asigură bursă. În paralel, frecventează Facultatea de Litere, pe care a absolvit-o după trei ani (iunie 1885). La examenul de licenţă a susţinut o teză despre Istoria coloniei Sarmizegetusa, coordonată de A.D. Xenopol şi admisă cu „Magna cum laudae”. Aceasta va fi valorificată de A.D. Xenopol în sinteza sa de istorie. Este interesant de observat că prima lucrare a viitorului medievist Bogdan Ioan este de istorie antică, la fel cum primele lucrări ale viitorului specialist în antichităţi, V. Părvan, au fost de istorie medievală şi modernă. Aflat în relaţie cu unii junimişti, după terminarea studiilor primeşte propunerea să meargă ca profesor de greacă şi latină la institutul particular „Anastasie Başotă” din Pomârla (lângă Dorohoi) (1885). Totuşi mediul în care trăia nu-l atrăgea prea tare, dorindu-şi să urmeze studii în străinătate. În acelaşi timp a făcut demersuri pentru a fi împământenit. Din această perioadă datează şi primele colaborări la Convorbiri literare cu o recenzie asupra cărţii lui Aron Densuşianu, criticată în epocă şi de T. Maiorescu. Un rol hotărâtor la recomandarea lui pentru studii de slavistică l-a avut B.P. Haşdeu, aşa cum reiese din corespondenţa sa: „în specialitatea pentru care m-aţi trimis şi pentru că, dacă nu aveam încrederea dumneavoastră, nu aş fi fost trimis de nimenea”. De altfel, chiar din însăşi formula cu care se adresează în scrisori acestuia dovedeşte o apropiere între cei doi: „Iubite Domnule Haşdeu”, faţă de mult mai protocolarele expresii „Stimate Domnule Haşdeu” şi „Prea Stimate Domnule Haşdeu” ultima din 1903, când relaţiile dintre ei nu erau dintre cele mai bune. La Viena Bogdan Ioan urmează cursurile slavistului Vatroslav Jagic, continuatorul lui Franz Miclosich, la catedra de filologie slavă a Universităţii, precum şi a altor slavişti. (În paralel urmează şi cursurile de paleografie şi diplomatică latină). În scrisorile ce le trimite lui D.A. Sturdza şi lui B.P. Haşdeu, asemănătoare până aproape de identitate, le cere sprijinul, în special pentru a obţine banii necesari achiziţionării cărţilor ce-l interesau. De la Viena i-a venit îndemnul profesorului Jagic de a profita de protecţia lui D.A. Sturdza pentru a pune bazele unei şcoli istorice în care să fie cuprinşi istorici cei cu vederi apropiate. Mai târziu va ţine cont de îndemnul profesorului său, întemeind alături de N. Iorga şi D. Onciu „triada critică” sau „şcoala critică” (Al. Zub). La îndemnul lui Jagic se hotăreşte să plece în Rusia, unde putea să înveţe limba slavă, respectiv rusa, într-un alt mediu decât cel austriac. După un an de şedere la Viena, ajunge la sfârşitul lui septembrie 1888 la Petersburg şi se înscrie ca audient la facultatea de istorie şi filologie. Aici studiază limba rusă, literatura bulgară şi limba mediobulgară, istoria artei bizantine, limba paleoslavă, istoria limbii literare ruse, precum şi limba lituaniană. În vara anului 1889 pleacă la Moscova. Aici audiază o serie de cursuri, printre care: izvoarele istoriei ruse şi istoria statului ruso-lituanian. La al VIII-lea Congres arheologic, ce a avut loc la Moscova în ianuarie 1890, prezintă, alături de profesorul său A.I. Sobolevschi, o comunicare bazată pe lucrarea sa „Diploma bărlădeană”. Ca urmare a succesului înregistrat în cercurile ştiinţifice ruseşti a fost ales membru corespondent al Societăţii de istorie şi antichităţi de la Universitatea din Moscova, o primă recunoaştere pe plan internaţional. De la Moscova pleacă la Kiev pentru a studia o serie de manuscrise moldoveneşti şi apoi la Cracovia, unde, la sfârşitul lui martie sau începutul lui aprilie 1890, se înscrie la cursul de literatură şi istorie polonă. Face şi aici cercetări de arhivă, transcriind, printre altele, cronica moldo-polonă, pentru ca mai apoi să fie informat de un bibliograf polon, că un manuscris mai vechi al acesteia se află la Petersburg. Spre sfârşitul anului 1890 se reîntoarce la Viena, unde prezintă la seminarul lui Jagic o lucrare ce tratează cronica bulgărească. Aceasta va fi publicată, mai târziu, în cea mai prestigioasă revistă de filologie slavă Archiv für slawische philologie. Pleacă la Roma pentru a colaţiona manuscrisul Cronicii lui Manasses (secolul al XII-lea) în traducere medio-bulgară din secolul al XIV-lea, în vederea unei ediţii pe care o pregătea încă de la Moscova, după manuscrisul aflat acolo. Redactarea acestei cronici a constituit obiectul de activitatea a mai multor slavişti, dar nici unul dintre ei nu a reuşit să ducă la bun sfârşit editarea acestuia. Deşi tipărită în timpul vieţii sale, a fost pusă în circulaţie, doar în 1922, de către Ion Bianu. Din perioada studiilor peste hotare, datează eforturile sale de a-l convinge pe Haşdeu că merită să devină profesor la Universitatea din București, şi nu la Iaşi, unde lipseau arhivele şi bibliotecile specializate. La București a fost numit mai întâi profesor suplinitor (19 octombrie 1891) şi apoi profesor titular provizoriu (20 iunie 1892), la o catedră special creată pentru el în cadrul facultăţii de litere şi filosofie. Deşi nu avea un auditoriu numeros, iar cei care se foloseau de studiile sale erau şi mai puţini, totuşi s-a impus de la început prin claritatea și caracterul sistematic al cursurilor. Tehnica sa este mai precisă, renunţând la fantezie şi depunând o stăruinţă critică ce nu-i va permite să ajungă la sinteză. El ajunge de la istoricul universal, model al perioadei anterioare, la specialistul obişnuit cu rigoarea critică. La Universitatea bucureşteană a predat în afară de limba paleoslava şi istoria veche a slavilor (din 1892), apoi paleografia (şi diplomatica) slavo-română (din 1898), limba mediobulgară (în 1902), limba rusă veche (din 1914), la care se adaugă seminarul practic de limbi slave introdus în 1898/1899. La 1 noiembrie 1898, la 34 de ani, a fost ales decan al facultăţii, funcţie în care va fi reales şi reconfirmat de zece ori şi pe care a îndeplinit-o până la moarte. Întreruperile s-au datorat doar numirii sale ca prorector, aprilie – mai 1912, 1916-1918, precum şi pentru foarte scurt timp ca rector al universităţii (1-28 iunie 1912). A fost primul organizator al seminariilor facultăţii, precum şi creatorul bibliotecii facultăţii. A contribuit la diversificarea specializărilor facultăţii, precum şi introducerea, pentru prima dată, a examenului de doctorat. A manifestat o tendinţă de dominaţie a contemporanilor, prin oameni devotaţi, prin strategii matrimoniale (Iorga îi devine cumnat), astfel încât ca şi Titu Maiorescu şi-a atras chiar din partea lui N. Iorga afirmaţia că vrea „să domine prin ciraci”. La doar 28 de ani, în 31 martie/12 aprilie 1892 devine membru corespondent al secţiei istorice a Academiei Române, iar la 39 de ani (în 29 martie/11 aprilie 1903) este ales membru plin al acesteia, la propunerea lui A.D. Xenopol. Cu acest prilej se manifestă opoziţia faţă de noua orientare a istoriografiei româneşti, reprezentată, şi de Ioan Bogdan, ca urmare votul îi este favorabil la limită (din 25 doar 17 voturi au fost pentru). Discursul său de recepţie, Istoriografia română şi problemele ei actuale, iese din tiparele consacrate, întrucât nu a fost evocat predecesorul, ci o întreagă epocă de evoluţie, cu lipsurile şi câştigurile acesteia. Nu întâmplător A.D. Xenopol a cerut ca discursul său să nu fie publicat în Analele Academiei. T. Maiorescu, intervenind în polemică, se pronunţă pentru necesitatea acestei lupte de idei în istoriografie, la fel cum a fost şi în filologie, dând viitorului sarcina judecăţii. La 46 de ani, în 1910, este ales vicepreşedinte al Academiei Române, fiind de patru ori vicepreşedinte al înaltului for. Din 1900 face parte din comitetul de redacţie al revistei Convorbiri literare, mutată de la Iaşi la București (1885), iar între 1902-1906 ajunge şi director al acesteia, un adevărat motiv de prestigiu în ochii tineretului, Ioan Petrovici considerându-l „unsul lui T. Maiorescu”. Sub conducerea sa revista devine o publicaţie preponderent istorică, la care colaborează majoritatea istoricilor apropiaţi orientării sale istoriografice. Mihail Dragomirescu aprecia atât de mult limpezimea scrisului său încât a fost citat ca model de stil clasic. În 1904, la 400 de ani de la moartea lui Ştefan, Ministerul Cultelor era însărcinat să publice documentele lui Ştefan cel Mare, sarcină de care se va achita. În 1906 a fost înlăturat de la conducea Convorbirilor literare, nefiind vorba de motive personale. În 1909 devine preşedintele Comisiei istorice a României, nou înfiinţată la 23 mai 1909, ca organism subvenţionat de Ministerul Instrucţiunii, având ca scop publicarea de izvoare şi studii privind istoria românilor. Această funcţie o va îndeplini până la sfârşitul vieţii. Se întoarce de trei ori în Rusia pentru a studia texte şi documente vechi (toamna şi iarna lui 1894; vara şi toamna lui 1908, când se preocupă de strângerea documentelor lui Ştefan cel Mare; vara lui 1911). În cadrul dezbaterilor academice, conflictul cu istoricii vechii orientări răbufneşte din când în când, ducând la pierderea unor premii ale Academiei pe care le-ar fi meritat. În studiile sale ştiinţifice susţine contribuţia slavilor la cultura şi civilizaţia românească, atrăgându-şi, inclusiv dezaprobarea lui N. Iorga, în privinţa rolului slavilor în procesul de formare a poporului român. În perioada ocupaţiei germane conduce lucrările Academiei Române (1916-1917), preşedintele şi al doilea vicepreşedinte fiind refugiaţi la Moscova şi face demersuri pentru înapoierea manuscriselor confiscate de germani. Dintre elevii săi, unii s-au îndreptat spre slavistică: Ilie Bărbulescu, Petre Cancel succesorul său la București, iar alţii spre istorie: V. Pârvan, C. Giurescu, I. Ursu ş.a. A fost doctor Honoris Causa al Universitatea din Praga, Cracovia şi Belgrad, membru al Academiei din Belgrad. Nu întâmplător, în cunoscuta istorie a filologiei slave (1910), Jagic menţionează printre catedrele de slavistică din ţările neslave, care s-au afirmat în ştiinţă şi pe cea de la București. Întrebarea care persistă dacă Bogdan Ioan a fost filolog sau istoric, nu poate primi un răspuns care să excludă una din cele două preocupări ci trebuie avută în vedere îmbinarea lor. Totuşi, este adevărat că studiile sale au folosit în primul rând istoricilor, contribuind la aceasta maniera în care au fost redactate izvoarele istorice. Prin discursul său de recepţie îşi afirmă de fapt afinitatea pentru istorie, deşi chiar accepţiunea cuvântului „filologie” la sfârşitul secolului XIX avea în vedere şi studiile de istorie şi arheologie. Bogdan Ioan poate fi considerat întemeietor al filologiei slavo-române şi al şcolii slavistice româneşti. Prin el Brașovul îşi lua revanşa asupra Blajului latinoman şi romantic (I. Lupaş). Era în stare să sacrifice relaţiile umane pentru concepţiile sale ştiinţifice” (S. Puşcariu) şi a căutat aşa cum afirmă şi în Discursul de recepţie „pretutindeni numai adevărul”. „A purtat cu sine nostalgia unui orizont pe care şi l-a interzis mereu, închizându-se într-un profesionalism sever şi îndrumându-şi discipolii pe aceeaşi cale” (Al. Zub), Lui şi lui D. Onciul le dedică N. Iorga monumentale sa sinteză: „neuitaţi tovarăşi de operă istorică”. E greu de acceptat opinia lui I. Petrovici că „însemnătatea sa constă mai mult din ce-l făcuseră şi spuseră alţii cu trecere despre dânsul’’. Personalitatea lui Bogdan Ioan a fost evocată în cuvinte extraordinare de A. Veress, realizatorul Bibliografiei româno-maghiare, pe care istoricul român l-a sprijinit: „vă mărturisesc că puţini oameni am iubit mai mult ca pe Ioan Bogdan„, „istoriografia română a pierdut în Ioan Bogdan cel mai mare al său reprezentant de învăţătură şi metodă europeană şi mult timp va mai trece până îi va sosi urmaşul cuvenit şi competent”. O stradă din Brașov îi poartă numele. „Sincer – chiar fără menajamente – onest şi discret, în mijlocul unei societăţi în care ipocrizia, reaua credinţă şi indiscreţia erau elementele raporturile zilnice (…). De o exemplară confidenţialitate şi un înalt sentiment al datoriei. E drept că, prin firea sa rece şi mai puţin impresionabilă distanţa lumea (…). Nu s-a lăsat ademenit, nici tentat, nici încântat de lucrări de sinteză de construcţie monumentală. El îşi zicea filolog. Era însă şi istoric – cu intuiţie istorică, spirit critic şi metodic (…).Şi azi când privesc la opera lui Ioan Bogdan am regretul că a fost întreruptă brusc (Al. Lapedatu).
Opera: Lucrări de orientare generală: Însemnătatea studiilor slave pentru români, București, Socec, 1894, 42 p.; Românii şi bulgarii. Raporturile culturale şi politice între aceste două popoare (Conferinţă), București, Socec, 1895, 58 p.; Luptele românilor cu turcii pînă la Mihai Viteazul. Cultura veche română (două conferinţe ţinute în sala Ateneului Român din București, în zilele de 25 şi 29 ianuarie 1898), București, Socec, 1898, 98 p.; [Cuvântare la primirea în rândurile membrilor activi ai Academiei Române], în Analele Academiei Române II Dezb., t. XXV, 1902-1903, București, 1903, p. 158-159; Istoriografia română şi problemele ei actuale, discurs rostit la 8(21) aprilie 1905 în şedinţă solemnă, cu răspuns de Dimitrie A. Sturdza (Academia Română, Discursuri de recepţiune, XXVII), București, C. Göbl., 1905, 34 p.; Studii istorice: Istoria coloniei Sarmizegetusa, partea I, cu un apendice, ca teză de licenţă, Iaşi, tip. lucrătorilor români asociaţi, 1885, 50 p.; Analiza critică a câtorva notiţe despre introducerea liturghiei slave la români, în CL, XXIII, 1889, p. 295-317; Io din titlul domnilor români, în CL, XXIII, 1889, p. 721-738; Originea voievodatului la români, extras din Analele Academiei Române II Ist., t. XXIV, 1902, 17 p. (p. 191-207; şedinţa din 2 apr. 1902); Despre cnejii români, extras din Analele Academiei Române II Ist., t. XXVI, 1903, 32 p. (p. 13-44; şedinţa din 19 mart. 1903); Über die rumänischen Knesen, extras din AfslPh, XXV, 1904, p. 522-542, şi XXVI, p. 100-114 (traducerea germană a lucrării precedente); Ohabă – ohabnic, în CL, XL, 1906, p. 295-296; Letopiseţul lui Azarie, București, AARMSI, S. II, T. XXXI, 1908-1909, p. 57; Cetatea Albă şi stăpânirea Moldovei asupra ei, București, 1908, 50 p.; Documentul Râzenilor din 1484 şi organizarea armatei moldovene în sec. XV, extras din Analele Academiei Române II Ist., t. XXX, 1908, 81 p. (p. 361-441; şedinţa din 3 apr. 1908);
Publicaţii de documente cu studii şi albume paleografice: Cinci documente istorice slavo-române din Arhiva Curţii imperiale de la Viena, extras din Analele Academiei Române II Ist., t. XI, 1889, 35 p. (p. 29-63) şi 4 pl.; Un hrisov al regelui sârbesc Ştefan Milutin, în CL, XXIV, 1890, p.488-495; Documente privitoare la istoria românilor, urmare la colecţiunea lui Eudoxiu de Hurmuzaki, Suplementul II, Documente privitoare la istoria românilor culese din arhive şi biblioteci polone, coordonate, adnotate şi publicate de Ioan Bogdan, cu traducerea franceză a documentelor polone de I. Skupiewski, vol. I: 1641-1703, București, 1893, 1895, 1900, XXXIV + 652 p., XXXII+624 p.; 312 p.; Eine bulgarische Urkunde des Caren Ioan Sracimir, în AfslPh, XVII, 1895, p. 544-547; Scrisoarea unui anonim către Matei Basarab. 1650, în Arhiva, IX, 1898, p. 115-117; Două acte privitoare la surghiunul lui N. Bălcescu în 1841 (comunicate de Iuliu Tuducescu), în CL, XXXIV, 1900, p. 1125-1127; Un document de la Alexandru cel Bun, din 1403, în CL, XXXV, 1901, p. 353-365; [Un document de la Petru Aron, din 8 iunie 1456], în CL, XXXV, 1901, p. 671; Din relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi Ungaria în secolul al XV-lea, în CL, XXXVI, 1902, p. 879-895 (fragmente din lucrarea următoare); Documente şi regeste privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi Ungaria în secolul XV şi XVI, traduse şi rezumate din sloveneşte, însoţite de adnotări istorice şi precedate de o introducere asupra diplomaticei vechi româneşti, București, Socec, 1902, 12 + LXXXVI + 348 p. + errata; Două scrisori bătrâneşti, în Semănătorul, an I, vol. II, nr. 32, 3 nov. 1902, p. 93-95 (traducerea a două documente din lucrarea precedentă); Patru documente de la Mihai Viteazul ca domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi al Moldovei, în Prinos lui D. A. Sturdza, la împlinirea celor şaptezeci de ani, București, C. Göbl, 1903, p. 147-170 (studiul a fost reprodus parţial de I. Lupaş în Cronicari şi istorici români din Transilvania, ed. a II-a, Ed. Scrisul românesc, 1941, p. 470-474); Un hrisov al lui Mircea cel Bătrîn din 10 iunie 1415, extras din Analele Academiei Române II Ist., t. XXVI, 1903, 7 p. (p. 109-115; şedinţa din 21 noiembrie 1903); Album paleografic cuprinzând douăzeci şi şase de facsimile de documente româneşti din sec. XV, adaos la primul vol. al Documentelor privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec. XV şi XVI, București, Socec, 1905, 16 p. + 26 pl. (titlul şi în limba germană); Documente moldoveneşti din sec. XV şi XVI în arhivul Braşovului, București, Socec, 1905, IV + 64 p. (extras din CL, XXXIX, 1905, p. 752-774, 828-868); Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec. XV şi XVI, texte slave cu traduceri, adnotaţiuni istorice şi o introducere asupra diplomaticei vechi româneşti, vol. I: 1413-1508, București, C. Göbl, 1905, CVIII + 400 p.; Câteva observaţiuni asupra îndatoririlor militare ale cnejilor şi boierilor moldoveni în sec. XIV şi XV, extras din Analele Academiei Române II Ist., t. XXIX, 1907, 16 p. (p. 613-628; şedinţa din 27 martie 1907); Contribuţii la istoria Moldovei între anii 1448-1458, extras din Analele Academiei Române II Ist., t. XXIX, 1907, 15 p. (p. 629-643; şedinţa din 10 apr. 1907); Hotarnica Bârladului din 1495, în CL, XLI, 1907, p. 46-52; O scrisoare din 1679 a mitropolitului Dosoftei, cu 6 stampe, extras din Analele Academiei Române II Ist., t. XXXIV, 1912, 8 p. (p. 489-496; şedinţa din 16 dec. 1911); Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. I-II, București, Socec, 1913, XLVI + 518 p., XXII + 611 p.; Sămile mînăstirilor de ţară din Moldova pe anul 1742, extras din Buletinul Comisiei istorice a României, I, București, 1914, II + 63 p. (p. 217-279); Album paleografic moldovenesc. Documente din secolele al XIV-lea, al XV-lea şi al XVI-lea, adunate de Ioan Bogdan şi publicate cu o introducere şi rezumate de N. Iorga, cu ajutorul d-lor R. Caracaş, C. Marinescu, C. C. Giurescu şi al elevelor Şcoalei de misionare din Vălenii de Munte, București, 1926, in folio, 28 p. + 105 pl. (titlul şi în franceză); Publicaţii şi studii asupra unor documente false:
Гpa Diploma lui Ioan Caliman Asen din 1192, în CL, XXIII, 1889, p. 449-458, cu o completare în CL, XXIV, 1890, p. 147-149 (dovedeşte că e falsă); Diploma bârlădeană din 1134 şi principatul Bîrladului. O încercare de critică diplomatică slavo-română, extras din Analele Academiei Române II Ist., t. XI, 1891, 48 p. (p. 65-112; şedinţa din 28 apr. 1889); Documente false atribuite lui Ştefan cel Mare, cu 6 planşe în fotocopie, extras din Buletinul Comisiei istorice a României, vol. I, București, Socec, 1913, [IV], p. + p. 103 – 164 (Buletinul a apărut în 1915);
Publicaţii şi studii despre inscripţii: Inscripţiile de la 1484 [1476] de pe poarta cea mare a Cetăţii Albe, în CL, XXXV, 1901, nr. 1, p. 247-253; Două steaguri ale lui Ştefan cel Mare din Muntele Athos, extras din Analele Academiei Române II Dezb., t. XXIV, 1902, 6 p. + 2 pl. (p. 90-95; şedinţa din 25 ian. 1902); [Intervenţie la discuţia asupra descoperirii lui O. Tafrali la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş], în Analele Academiei Române II Dezb., t. XXXVIII, 1915-1916, București, 1919, p. 19 (şedinţa din 18 sept./1 oct. 1915); Raport înaintat Academiei Române cu privire la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş (9 oct. 1915), în Bul. Comisiunii monumentelor istorice, an VIII, fasc. 31, iul.-sept., 1915, p. 141-143 (în colab. cu D. Onciul);
Ediţii de cronici cu studii: Ein Beitrag zur bulgarischen und serbischen Geschichtschreibung, în AfslPh, XIII, 1891, p. 481-543 (şi în extras); Vechile cronice moldoveneşti pînă la Ureche, texte slave, cu studiu, traduceri şi note, cu două facsimile, București, C. Göbl, 1891, XII+[2]+292 p.; Cronice inedite atingătoare de istoria românilor, adunate şi publicate cu traduceri şi adnotaţiuni de …, cu o reproducere fotolitografică a letopiseţului de la Bistriţa, București, 1895, XII+208 p.+XIX pl.; Letopiseţul de la Bistriţa, în CL, XXIX, 1895, p. 753-778 (extras din lucrarea următoare); Un fragment de cronică moldovenească în limba slavă, în CL, XXXV, 1901, p. 527-530; Letopiseţul lui Azarie, cu 4 planşe, extras din Analele Academiei Române II Ist., t. XXXI, București, 1909, 160 p. (p. 57-216; şedinţele din 16, 23 şi 30 ian. 1909); Cronica lui Constantin Manasses, traducere mediobulgară, text şi glosar de …, cu o prefaţă de prof. I. Bianu, București, Socec, 1922, VIII+456 p.; Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, publicate de Io[a]n Bogdan, ediţie revăzută şi completată de P. P. Panaitescu, București, Ed. Acad., 1959, XIV+332 p.;
Publicaţii de texte literare vechi şi folclorice cu studii: Călătoria lui Trifon Corobeinicov prin Moldova la anul 1593, tradus din ruseşte de …, în Arhiva, I, 1889-1890, p. 762-764; O traducere moldovenească din veacul al XVIII [-lea] a „Vieţii lui Bertoldo”, în CL, XXV, 1891, p. 315-324; O poveste sârbească despre împăratul Traian, în Arhiva, IV, 1893, p. 321-323; Vlad Ţepeş şi naraţiunile germane şi ruseşti asupra lui, studiu critic, cu cinci portrete, București, Socec, 1896, XX+170 p.; O descriere a Moldovei din sec. al XVI[-lea], în Arhiva, IX, 1898, p. 117-121; „Tatăl nostru” şi „Avemaria” în limba istroromână (reproduse după V. Jagié, AfslPh, XXII, p. 621-622), în CL, XXXIV, 1900, p. 1125;
Lucrări lingvistice: Glose române într-un manuscript slavon din seculul XVI, în CL, XXIV, 1890, p. 727-752; Un lexicon slavo-român din seculul XVII, în CL, XXV, 1891, p. 193-204; Morfologia limbei paleoslovenice, ediţie autografată, cu un fragment din Codex Zographensis ca bucată de cetire, București, 1892, VI+84 p.; De la cine şi când au împrumutat românii alfabetul chirilic?, în Lui T. Maiorescu, Omagiu, București, Socec, 1900, p. 585-594; Alfabetul chirilic şi noile teorii ale d-lui Ilie Bărbulescu, în CL, XXXVI, 1902, p. 284-286; Über die Sprache der ältesten moldauischen Urkunden, în Jagić-Festschrift. Zbornik u slavu Vatroslava Jagića, Berlin, 1908, p. 369-377 (şi în extras);
– descrieri de manuscrise şi cărţi vechi: Câteva manuscripte slavo-române din Biblioteca imperială de la Viena, extras din Analele Academiei Române II Ist., t. XI, 1889, 29 p.; O evanghelie slavonă cu traducere română din sec. [al] XVI-lea, în CL, XXV, 1891, p. 33-40; Manuscripte slavo-române în Kiev, în CL, XXV, 1891, p. 503-511; [Notiţă despre trei manuscrise de la Mănăstirea Neamţului şi unul de la Mănăstirea Secul], în Analele Academiei Române II Dezb., t. XXVI, 1903-1904, p. 32-33; Evangheliile de la Homor şi Voroneţ din 1473 şi 1550, cu 6 stampe, extras din Analele Academiei Române II Ist., t. XXIX, 1907, 12 p. (p. 645-656); [Notiţă despre fragmentele de manuscrise şi tipăriturile slavone de la Râşnov, dăruite de Sextil Puşcariu Academiei Române], în Analele Academiei Române II Dezb., t. XXXV, 1912-1913, p. 26;
Rapoarte şi articole consacrate învăţământului: Raport asupra şcoalelor secundare din Germania, prezentat domnului ministru al instrucţiunei publice şi cultelor în 26 septembrie 1886, București, 1886, VIII+260 p.; Reorganizarea facultăţilor de litere, în CL, XXX, vol. II, 1896, p. 645-657 (Raport prezentat Ministerului Instrucţiunii Publice, 20 nov. 1896); Examenele de capacitate din învăţământul secundar, în Revista Română, I, nr. 19-20, noiembrie-decembrie, 1902, p. 453-459 (Raport prezentat Ministerului Instrucţiunii Publice, 23 aug. 1902); Libertatea studiilor în facultăţi, în CL, XLII, vol. I, nr. 2, febr. 1908, p. 239-243 (Memoriu adresat Ministerului Instrucţiunii Publice, 20 nov. 1907); Seminarele Facultăţii de filozofie şi litere de la Universitatea din Bucureşti, în CL, XLII, vol. I, nr. 5, mai 1908, p. 633-641 (Memoriu adresat Ministerului Instrucţiunii Publice, 20 nov. 1907); Câteva reflexiuni asupra legii învăţământului superior de la 1898, în Lui Spiru C. Haret, București, 1911, p. 680-687;
Personalia: Franz Miklosich, în Revista nouă, II, 1889, p. 111-113; Bartolomei Kopitar. O pagină din istoria filologiei române, în CL, XXVII, 1894, p. 1072 (Comunicare la Academia Română, 4 febr. 1894; vezi Analele Academiei Române II Dezb., t. XVI 1893-1894, p. 40); G. L. Frollo (Notiţă biografică), în CL, XXXIV, 1900, p. 78-80; Lui T. Maiorescu Omagiu. XV Feb. MCM, București, 1900 (în colab.); Lucrările filologice ale d-lui O. Densuşianu, în CL, XXXV, 1901, p. 254-266 (Raport prezentat senatului universitar şi colegiului Facultăţii de filozofie şi litere din Bucureşti, în şedinţa din 3 feb. 1901); Lucrările filologice ale D-lor I. Bărbulescu şi I. Bianu, în CL, XXXVI, 1902, (Raport prezentat senatului universitar şi Fac. de filozofie şi litere din București în numele comisiei alese pentru a aprecia lucrările celor doi şi ale lui N. Pătraşcu); [Expunere asupra activităţii ştiinţifice a lui Vatroslav Jagić, cu propunerea de a fi ales membru de onoare al Academiei Române], în Analele Academiei Române II Dezb., t. XXVI, 1903-1904, p. 190-191 (semnată de I. Bogdan, B. P. Hasdeu, I. Kalinderu, Gr. Tocilescu, D. C. Ollănescu, I. Bianu; şedinţa din 23 mart. 1904); [Expunere asupra activităţii ştiinţifice a lui C. Giurescu, cu propunerea de a fi ales membru corespondent al Academiei Române], în Analele Academiei Române II Dezb., t. XXXI, 1908-1909, p. 208-210 (şedinţa din 27 mai 1909); Discursul D-lui I. Bogdan, în Sărbătorirea prof. T. Maiorescu laUniversitatea din București, în ziua de 22 nov. 1909, București, 1910, p. IX-XI; [Expunere asupra activităţii ştiinţifice a lui V. Pârvan, cu propunerea de a fi ales membru corespondent al Academiei Române], în Analele Academiei Române II Dezb., t. XXXIII, 1910-1911, p. 147-149 (şedinţa din 18 mai 1911); [Omagiu]. Lui Spiru C. Haret. Ale tale dintr’ale tale. [La împlinirea celor şeasezeci ani], București, 1911 (în colab.); [Cuvântare la înmormântarea lui I. Puşcariu, mort la 24 decembrie 1911 în satu Bran], în Analele Academiei Române II Dezb., t. XXXIV, 1911-1912, p. 31-32 (reprodusă şi în : Ioan Puşcariu, Notiţe despre întâmplările contemporane, Sibiu, 1913, p. 202-203); [Expunere asupra activităţii ştiinţifice a lui V. Pârvan, cu propunerea de a fi ales membru activ al Academiei Române], în Analele Academiei Române II Dezb., t. XXXV, 1912-1913, p. 153-154 (şedinţa din 18 mai 1913); [Expunere asupra activităţii ştiinţifice a lui C. Jireček, cu propunerea de a fi ales membru de onoare al Academiei Române], în Analele Academiei Române II Dezb., t. XXXVI, 1913-1914, p. 176 (semnată de I. Bogdan, N. Iorga, D. Onciul, V. Pârvan, M. C. Sutzu, şedinţa din 29 mai 1914); [Expunere asupra activităţii ştiinţifice a lui Ioan Lupaş, cu propunerea de a fi ales membru corespondent al Academiei Române], în Analele Academiei Române II Dezb., t. XXXVI, 1913-1914, p. 178-182 (şedinţa din 29 mai 1914); Comemorarea Regelui Carol I [cuvânt de Ioan Bogdan, București, 1914, p. 14]; [Expunere asupra activităţii ştiinţifice a lui S. Mehedinţi, cu propunerea de a fi ales membru activ al Academiei Române], în Analele Academiei Române II Dezb., t. XXXVII, 1914-1915, p. 174-176 (şedinţa din 19 mai/1 iun. 1915);
Referinţe: Arhiva Bisericii Sf. Nicolae, Şchei-Brașovului, Fondul I. Bogdan; Diaconovici, Enciclopedia, p. 519; Tocilescu, Gr., I. Bogdan, Cronici inedite, 1896; Bărbulescu, Ilie, Pagini din moralitatea noastră universitară, urmate de un răspuns al D-lui Ioan Bogdan, București 1902, p. 33-34; Ioan Bogdan, în Familia, Pesta, Oradea, 1903, XXXIX, p. 332-333; Urechia, Alceu, Răspuns Domnului Ioan Bogdan [de] Urechia, București, 1912, 28 p.; Fig. Contemporane, p. 333-335 (cu bibliografie); Arbore, Alexandru P., Ioan Bogdan, în Transilvania, 1920, p. 745-748; Cancel, P., Ioan Bogdan în Archiv für slaviche filologie XXXVII, B., 2-3 H, Berlin, 1920, p. 552; I.C. Negruzzi, Ioan Bogdan, A. Vlahuţă şi A. Xenopol şi manuscripte ale lor. Extras din AARMSL, seria III, T. I, Mem. 2, București 1923; [Iorga, N.], Ioan Bogdan, în Buletinul Comisiunii istorice a României, București, 1924, III, p. I-VII + 1 pl; Fortunescu, C.D., Ioan Bogdan, Album paléographique moldave, în AO, nr. 31, mai-iun. 1927, p. 252-253; Buletinul Comisiei Istorice a României, VII, 1928; Minerva, p. 200; Lupaş, Ioan, Ioan Bogdan, în Ţara Bârsei, II, nr. 3, 1930, p. 195-203 și extras Ioan Bogdan 1862-1919, Brașov, Tip. Unirea, 1930, 11 p.; Adamescu, Dicţionarul, p. 1533; Toronţiu, I.E., Cardș, Gh., Studii şi documente literare, vol. I, 1931, p. 226-245; vol. IV, 1933, p. 471-478; vol. VII, 1935, p. 86-189, vol. III, 1939, p. 156, 162, vol. IX, 1940, p. 43; Iorga, N., Scrisori vechi de studenţi (1822-1889), 1934; Iorga, N., Ioan Bogdan, în Iorga, N., Oameni cari au fost, vol. II, București, 1935, p. 446-449; Din scrisorile lui Ioan Bogdan, în Cuget clar, I, 1937, p. 660-666, 679-689, 697-698, 744-746, 772-773, 812-813; Petrovici, Ioan, Amintiri universitare, București, Alcalay, f.a., p. 74-76; Tulbure, Gh., Din corespondenţa lui Ioan Bogdan, în Tribuna literară, Brașov, 1941, an I, nr. 1, p. 7-8; nr. 2, p. 15-18; nr. 3-7, p. 31-35; Lupaş, I., Ioan Bogdan în lumina unor fragmente din corespondenţa sa, în AARMSI, seria III-a, I, XXVII, 1945-1946, mem. 7, p. 153-194 și extras București, 1945, 42 p.; Tulbure, Ghe., Ioan Bogdan 1864-1919, Schiţă biografică, 1952, text dactilografiat; Macrea, Dimitrie, Opera de slavist a lui Ioan Bogdan, în LR, IV, nr. 4, 1955, p. 5-17; Dan, Mihail, Elemente progresiste în opera lui Ioan Bogdan, în AIIC, I-II, 1958-1959, p. 199-218; Bogdan, Damian P., Ioan Bogdan, activitate ştiinţifică şi didactică, în RSL, 1958, 3, p. 187-207; Damian, P. Bogdan, Ioan Bogdan, în RSL, III, 1959, p. 187-210; DER, vol. I, p. 383; Dan, Mihail, Rumănskiat slavist Ioan Bogdan i Bălgarite [lavistul român Ioan Bogdan şi bulgarii], în Slaviani, Sofia, 1959, 15, nr. 7, p. 10-12; Dan, Mihail, Din corespondenţa lui Ioan Bogdan cu savanţii ruşi, în Studii, 1960, XIII, nr. 1, p. 129-139; în Sbornik, 1961, 10, nr. 8, p. 433-451; Dan, M., Legăturile lui Ioan Bogdan cu bibliologii poloni, în RSL, IV, 1960, p. 309-321; Dan, Mihail, Legăturile lui Ioan Bogdan cu filologii poloni. Un capitol din relaţiile ştiinţifice româno-polone la sfârşitul secolului al XIX-lea, în RSL, 4, 1960, p. 321-327; Damian, Bogdan P., Legăturile slavistului Ioan Bogdan cu Rusia [1888-1914], în Studii privind relaţiile româno-ruse, vol. III, București 1963, p. 181-338; Mihăilă, G. 100 de ani de la naşterea unui mare savant român Ioan Bogdan (25 iulie 1864), în Contemporanul, 1964, nr. 31, 31 iulie, p. 70; Bogdan, Damian P., Ioan Bogdan în circuitul slavisticii europene, în Studii Rev. Ist., 1965, 18, nr. 1, p. 3-25; Dan, Mihail, Despre activitatea didactică a lui Ioan Bogdan, în AIIC, 8, 1965, p. 235-272; Djamo-Diaconiţă, Lucia, Ecouri peste hotare despre activitatea ştiinţifică a lui Ioan Bogdan, în RSL, XIV, 1965; Le centenaire de Ioan Bogdan, în RRH, IV, 1965, nr. 2, p. 344-347; Mihăilă, G., Din legăturile lui Fr. Miklosich cu I. Odobescu, B. P. Haşdeu şi Ioan Bogdan, în RSl, XII, 1965, p. 235-239; Mihăilă, G., Ioan Bogdan – filolog şi istoric, întemeietorul Şcolii de slavistică dela București, în AUB, Filol., 1965, 14, p. 73-82; Panaitescu, P. P., Ioan Bogdan et la culture médiévale chez les Roumains, în RRH, 1965, 4, nr. 5, p. 963-979; Pop, Augustin Z.N. Din corespondenţa lui N. Iorga, în Tribuna, Cluj, IX, nr. 47 (460), 25 nov. 1965, p. 8-9; Bogdan, Damian P., Legăturile slavistului Ioan Bogdan cu Viena, în Almanahul parohiei ortodoxe române din Viena pe anul 1966, Viena, p. 74-78; Boroianu, C., Date noi cu privire la viaţa şi activitatea lui Ioan Bogdan. Perioada 1864-martie 1886, în RSl, 1966, 13, 1966, p. 285-303; Chelaru, Gr., Ioan Bogdan şi şcoala istorico-filologică a lui B.P.Haşdeu. Pe marginea unor documente inedite, în RSl, XIII, 1966, p. 247-271; Colan, I., Câteva date despre familia lui Ioan Bogdan. Pe marginea unor scrisori şi documente inedite, în RSl, XIII, 1966, p. 273-283; Constantinescu- Iaşi, P., Velichi, Constantin N., Ioan Bogdan – istoric, în Romanoslavica, 1966, 13, p. 25-35; Costăchel, Valeria, Contribuţia lui Ioan Bogdan la studiul instituţiilor medievale româneşti, în RSl, XIII, 1966, p. 55-63; Djamo-Diaconiţă, Lucia, Activitatea lui Ioan Bogdan în cadrul Academiei Române, în RSl, XIII, 1966, p. 65-76; Petrovici, Emil, Locul lui Ioan Bogdan în ştiinţa românească, în RSl, XIII, 1966, p. 17-24; Revista Romanoslavica, XIII, 1966, nr. omagial cu numeroase articole; Velichi, C. N., Ioan Bogdan şi reorganizarea Facultăţii de filozofie şi litere, în RSl, 15, 1967, p. 219-236; Scrieri alese, București, 1968, Ed. Academiei, 709 p. (cu un studiu introductiv al lui G. Mihăilă şi cu bibliografia scrierilor lui Ioan Bogdan); Ivaşcu, G., Ist. lit. rom., vol. I, p. 605; Teodor, Pompiliu, Evoluţia gândirii româneşti, Cluj, Dacia, 1970; Documente literare. Studii şi documente, vol. I, București, Ed. Minerva, 1971, p. 271-278; Ilie Moruș, Cărturari Brașoveni (Sec. XV-XX). Ghid biobibliografic, Brașov, 1972, p. 46-47 (cu blibliografie); Bocşan, Crina şi Dragomir, Anca-Irina, Fondul Ioan Bogdan din B.C.U. București, în Biblioteca universitară – laborator de muncă intelectuală, București, 1973, p. 81-85; DER, vol. I, p. 383; Bucur, Marian, Istoriografia literară românească, București, Ed. Minerva, 1973, p. 190-193; Mihăilă, Gh., Studii de lexicologie şi istorie, București, EDP, 1973, p. 138-139; Gorovei, S. Șt., Dragoş şi Bogdan întemeietorii Moldovei. Probleme ale statului feudal Moldova, București, Ed. Militară, 1973; Bocşan, Cristina, Ionescu, Anca-Irina, Biblioteca personală a istoricului şi filologului român Ioan Bogdan, aflată în fondul actualei BCU, în Rev. Ist., 1974, 27, nr. 4, p. 589-595; Popeangă, Şcoala românească din Transilvania în perioada 1867-1918 şi lupta sa pentru unire, București, EDP, 1974, p. 129-130; Zamfirescu, Dan, Istorie şi cultură, București, Ed. Eminescu, 1975, p. 175-178; Boia, L., Evoluţia istoriografiei române, București, 1978, p. 196-214; Balacciu, Jana, Chiriacescu, Rodica, Dicţionar de lingvişti şi filologi români, Buc., Albatros, 1978, p. 73-75; EIR, p. 64-65 (cu bibliografie); Macrea, D., Contribuţii la istoria lingvisticii şi filologiei româneşti, București, EȘE, 1978, p. 141-149; Roman, Louis, Influenţa materialismului dialectic şi istoric asupra operei lui Ioan Bogdan, în RI, 1979, 32, nr. 12, p. 2303-2317; Bocşan, Crina, Ionescu, Anca-Irina, Fondul Ioan Bogdan de la BCU, Catalogul cărţilor de slavistică, în RSl, 1980, 19, p. 529-563;Discursuri de recepţie la Academia Română, Ediţie îngrijită de Octav Păun şi Antoaneta Tănăsescu, București, Ed. Albatros, 1980; Djamo-Diaconiţă, Lucia, Ioan Bogdan şi fondul tezaur al Academiei, în RI, 1980, 33, nr. 3, p. 527-535; Jarnik, Jan Urban, Către Ioan Bogdan, în Jarnik, J. U., Corespondenţă, București, Minerva, 1980, p. 170-171; Roman, Louis, Ioan Bogdan, în SAI, 1980, nr. 41-42, p. 223-231; Rusu, Dicţionarul, în Brașovul Literar și Artistic, II, 1980, p. 55-56; MDE, p. 1127; Zamfirescu, Dan, Un clasic al istoriografiei şi filologiei româneşti, în Contribuţii la istoria literaturii române vechi, București, EȘE, 1981, p. 179-182; Din istoricul slavisticii româneşti, București, 1982 [cuprinde studiile lui G. Mihăilă: Ioan Bogdan – întemeietorul primei catedre de limbi slave din România, p. 21-41 şi Elena Linţa, Ioan Bogdan – profesorul, p. 42-56]; Mihăilă, G., Polonia în opera ştiinţifică a lui Ioan Bogdan, în vol. Relaţiile culturale româno-polone, București, 1982, p. 71-80; Bibliografia Românească Modernă, vol. I, p. 388-390; Pagini dintr-o arhivă inedită, Ediţie îngrijită, Studiu introductiv şi note de A. Plămădeală, București, Minerva, 1984, 436 p.; Guţu Olimpia, Ioan Bogdan şi manuscrisul 1343, în Revista Arhivelor, 1985, 62, nr. 3, p. 344-348; Niculescu, Dem., Ioan Bogdan, în Contemporanul, 1985, nr. 3, p. 15; Guţu, Olimpia, Un manuscris necunoscut al istoricului şi filologului Ioan Bogdan, în Raporturi lingvistice literare şi culturale româno-bulgare, București, 1986, p. 237-247; DE, p. 235; Georgescu, Magdalena, În legătură cu ultima ediţie a gloselor Bogdan, în LR, 1986, 35, nr. 3, p. 240-242; [Bogdan Ioan], în Scrisori către N. Iorga, vol. III, București, Minerva, 1988, p. VIII, IX, XXVII, XXIV, 11, 12, 153, 171, 175, 223, 235, 299, 306, 309, 332, 376; Zub, Al., De la istoria critică la criticism, pasim; Rusek Jerzy, Nad dzielem Ioana Bogdana [Despre opera lui Ioan Bogdan], în RSl, 1992, 30, p. 281-290; Bogdanii, o familie de cărturari,Brașov, Biblioteca „G. Bariţiu”, 1994 [cuprinde studiile: G.Mihăilă, Ioan Bogdan, întemeietorul studiilor slavo-române la Universitatea din București, p. 9-37; Pippidi, A., Ioan Bogdan la Viena. Scrisori inedite despre începutul carierei sale, în Romanoslavica, 1994, 32, p. 175-188; Gh. Macsim, Corespondenţa lui Ioan Bogdan cu N. Iorga, expresie a unei elevate prietenii, p. 50-61; Popa, Mircea, Ioan Bogdan în corespondenţă cu A. Veress, p.61-71]; Tanaşoca, Nicolae-Şerban, Scrisorile inedite ale lui Ioan Bogdan către G. Murnu, în Sud-Estul şi contextul european, București, 1995, 4, p. 41-50; Demény, Ludovic, Scrisori adresate de Ioan Bogdan lui Endre Veress, în Miscellanea in honorem Radu Manolescu, București, 1996, p. 331-340; Opriş, I., Al. Lapedatu şi contemporanii săi, Cluj, 1997, p. ?; Nagy-Talavera, Nicholas M., N. Iorga – o biografie, Iaşi, Institutul European, 1999, p. 65, 70, 92, 113, 260, 324, 399, 403; Opriş, I., Elogiul prof. Ioan Bogdan, în Astra, nr. 2, 1999, p. 69-70; Moisil, Românii, p. 30-31; Popa, I., Expoziţii braşovene. Bogdanii – o familie de cărturari, în Gazeta de Transilvania, nr. 1309, 1310, din 9, 10 apr. 1994, p. 2; Ţion, Al., În memoria familiei de cărturari a Bogdanilor (expoziţie la Biblioteca Județeană Brașov), în Transilvania Expres, 21 feb. 1994, p. 3; Rusu, N. Dorina, Membrii Academiei Române, 1866-1999, Dicționar, București, EAR, 1999; Ștefănescu, Ștefan, Les grands historiens roumains. Portraits de la fin du XIXe siecle – debut du XXe siecle, București, în Mem. Secț. de șt. ist. și arheologice, seria IV, tom XXVI, 2001, p. 27-40;. Mărghitan, Liviu, Florea, Costea, Ștefănescu, Radu, Academicienii Brașovului, Arad, Ed. Ramira, 2008.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.