BOGDAN, Alexandru (Sandi) (născut 6/18 februarie 1881, Şcheii Brașovului – mort 16/19 octombrie 1914, lângă satul Šumina, Galiţia, azi în Ucraina), profesor, publicist, folclorist. Îşi începe studiile primare în oraşul natal, dovedindu-şi încă din copilărie pasiunea pentru studiu, surprinsă admirabil într-un articol de A. Banciu*: „după ce a prins a înţelege rostul literelor şi a se înfrupta de plăcerea cetitului, toţi bănişorii ce-i primea la diferite ocaziuni, în loc să-i ducă la tejgheaua cu zaharicale, ca alţi copii, îi ducea la taraba librarului, de unde se înapoia c-o cărticică de poveşti şi cu faţa luminată de bucurie, ca să se înfunde apoi în cine ştie ce colţ, unde să nu-l neliniştească nimenea”. Urmează gimnaziul Andrei Şaguna din Brașov, absolvit în 1898, an în care îşi susţine şi examenul de maturitate. După îndeplinirea serviciului militar, s-a înscris la Universitatea din Budapesta (toamna lui 1899), la îndemnul fratelui mai mare, slavistul I. Bogdan*, care îi scria în 26 aprilie 1899: „eu aş dori chiar ca tu să rămâi în Brașov. Măcar unul din noi să mai fie acolo (…) Este o prostie a-ţi închipui că n-ai să poţi învăţa ungureşte; ai să înveţi foarte uşor între unguri şi trebuie să înveţi. Nouă ne trebuiesc oameni, care să ştie bine ungureşte ca să putem folosi literatura ungurească în interesul ştiinţei noastre. Eu voi regreta totdeauna că n-am învăţat destul ungureşte. Mi-ar plăcea să te ocupi nu numai de filosofie, ci mai ales de istorie şi filologie. În Ungaria nu avem astăzi nici un istoric român serios. La Budapesta ai putea să te prepari bine pentru aceste specialităţi. Până atunci caută să înveţi nemţeşte, vorbind cât mai mult şi citind gazete şi cărţi”. La Facultatea de Litere şi Filosofie din capitala Ungariei se specializează în limbile şi literaturile română şi germană. Scriind despre două disertaţii, citite la Societatea P. Maior în timpul studenţiei de la Budapesta şi publicate sub forma unor amintiri (1912), Alexandru Bogdan admitea că a găsit în ele „pasagii, pe care le-aş subscrie şi astăzi, ba unele din ele mi se par chiar mai reuşite, decât ce scriu acum”. După trecerea primului examen fundamental, îl aflăm înscris la Universitatea din Berlin (1901) şi apoi în Leipzig (1902). În ambele ediţii ale Dicţionarului folcloriştilor, întocmite de I. Datcu şi colaboratorii săi, găsim informaţia, însoţită de un semn de întrebare, că Alexandru Bogdan a făcut studii şi la Viena. Acest detaliu nu este consemnat însă de nici o sursă contemporană şi nici de autobiografia sa, cu care îşi încheie teza de doctorat. La ultima din universităţile germane amintite audiază personalităţi de prestigiu, precum Gustav Weigand, Birch-Hirschfeld, Fleischer, Geiger, von Wilamovitz-Moellendorf ş.a., dobândind cunoştinţe însemnate în domeniul literaturii germane şi al teoriei literare. În Germania, după cum observă A. Banciu*, i se disciplinează gândirea, ascute spiritul de observare şi simţul critic, dar, pe de altă parte, tot aici învaţă să-şi subordoneze interesele particulare interesului general al societăţii, fiind chinuit de contrastul izbitor între cele lăsate acasă şi cele aflate acolo. În mai 1904, la doar 23 de ani, îşi susţine teza de doctorat la Universitatea din Leipzig, cu titlul Die Metrik Eminescus (Metrica eminesciană), studiu care, netradus la timp, a fost mai puţin cunoscut specialiştilor din România, abia din 1990 fiindu-ne accesibil în limba română şi, deocamdată, numai în formă dactilografiată. În teză se utilizează trimiteri la textul original prin sigle, autorul rezervându-şi spaţiu pentru discutarea problemelor esenţiale ale metricii eminesciene, după ce parcursese cam tot ce s-a scris până la el în literatura germană relativ la metrică. Cu prilejul studiilor în Germania, îl cunoaşte pe marele folclorist filo-român, Gustav Weigand, care a avut un rol însemnat în crearea unui seminar de limba română la Universitatea din Leipzig. Majoritatea celor care au scris despre Alexandru Bogdan îl consideră pe profesorul german şi îndrumătorul tezei sale de doctorat, deşi, în cuprinsul acesteia, nu se face nici o menţiune de acest fel. La terminarea studiilor a devenit profesor suplinitor de limba română şi germană la liceul Andrei Şaguna (toamna lui 1904). La 26 martie 1906 îşi susţine examenul de specialitate (licenţă), cu o lucrare în limba maghiară despre moştenirea şaguniană, iar în martie 1907, trece examenul de pedagogie la Budapesta, devenind profesor definitiv pentru şcolile secundare, cu specializările limba română şi limba germană. Din 1908 predă la clasa a VIII-a a aceluiaşi liceu istoria literaturii române, portretul său de dascăl fiind conturat de A. Banciu astfel: „înzestrat c-o dicţiune de invidiat (…), stăpân pe un capital de cunoştinţe solide, cum puţini profesori vor fi având în domeniul specialităţii sale şi, toate acestea, întovărăşite şi de darul de a-şi exterioriza ideile şi sentimentele într-o formă care cucereşte”, prof. Alexandru Bogdan era, în opinia aceluiaşi Banciu „(…) apostolul adevărului spus tare, cu fruntea ridicată, oricât de jignitor ar fi, (…) duşmanul neîmpăcat al trândăviei, al indolenţei, al căţeluşilor de două uşi, al celor cu doi bani în trei pungi”. Referindu-se la vocaţia dascălilor, Alexandru Bogdan îndemna: „toţi cei care vorbiţi sufletelor sunteţi responsabili de ele”. Ridicându-se împotriva anumitor profesori, denunţa unele carenţe ale acestora: „căci prea nesocotiţi sunt unii intelectuali, care hoţesc pe sărmanul ţăran, care trebuie să le plătească mult pentru carte puţină, câtă au învăţat”. Elevii îl iubeau până la devotament, iar colegii profesori îl stimau până la admiraţie, primii evocând în mărturii publicate mai târziu de A. Banciu, multe întâmplări hazlii ce s-au petrecut în orele „domnului Sandi” sau „Hristos”, cum le plăcea şcolarilor să îl numească. Printre ultimii săi elevi s-au numărat şi L. Blaga, A. Oţetea, Horia Teculescu, Nicolae Colan. Din 1910 a colaborat la rubrica Cronica pedagogică din Ungaria, publicată în Revista generală a învăţământului, ce apărea la București. Ca profesor, a fost pasionat şi de folclor, la culegerea acestuia fiind sprijinit de elevii Liceului Şaguna, majoritatea fii de ţărani din satele Transilvaniei. Prin studiul Ritmica cântecelor de copii deschide un câmp viitor de cercetare, prin analiza unui număr de 1230 versuri, culese de la elevi, fiind printre cei dintâi folclorişti filologi ce au contribuit la fundamentarea metodelor folcloristice moderne. I. Datcu consideră că, spre deosebire de predecesorii săi în acest domeniu (V. Alecsandri, Joseph Haltrich, A. Lambrior, G. Dem. Teodorescu, G. I. Pitiş, P. Ispirescu etc.), Alexandru Bogdan a fost nu doar un culegător avizat, ci şi un exeget al formei şi, totodată, primul cercetător savant din istoria folcloristicii româneşti a jocurilor de copii. Cele două lucrări ale sale consacrate metricii cântecelor pentru copii, cât şi cele consacrate lui Eminescu, trebuiau să facă parte dintr-o amplă monografie, intitulată Metrica românească, rămasă neterminată (M.N. Rusu). Cu toate acestea, lucrările i-au fost citate de folcloristul Constantin Brăiloiu numai în treacăt şi fără a fi evidenţiată cu claritate contribuţia lui Alexandru Bogdan. O apreciere pe măsura valorii lucrărilor sale a făcut, mai spre zilele noastre, etnomuzicologul Emilia Comişel: „Ţinem să recomandăm, celor care se ocupă de educaţia artistică a copiilor, studiile dr. Alexandru Bogdan despre ritmică, a cărui metodă – ingenioasă pentru acel timp – a observaţiei directe, a notării în momentul execuţiei, este şi în zilele noastre indispensabilă în investigaţiile de teren”. Muzicologul C. Catrina*, care în mai multe studii a încercat să reabiliteze personalitatea profesorului braşovean, consideră că, din punct de vedere al metodologiei culegerii folclorului, Alexandru Bogdan a rămas adeptul metodei directe şi comparative, la elaborarea studiilor şi culegerilor sale folcloristice lucrând sub influenţa lui B. P. Hasdeu, N. Iorga, T. T. Burada. Continuă să fie preocupat de lirica eminesciană, devenind unul din cei mai autorizaţi comentatori ai poemului Strigoii, după cum consideră Perpessicius, fiind totodată primul eminescolog ardelean care studiază aspectele formale ale poeziei, de pe poziţiile şcolii neogramatice. Alexandru Bogdan a avut şi o bogată activitate publicistică, devenind colaborator la ziarele şi revistele Cosânzeana, Gazeta de Transilvania, Luceafărul, Românul, Transilvania, Tribuna, Ramuri, Almanahul scriitorilor de la noi etc., unde a publicat recenzii, traduceri, studii de folclor. A făcut parte din colectivul redacţional al revistei Transilvania, iar la ziarul Gazeta de Transilvania a fost colaborator, corector, redactor şi membru al direcţiunii. Considera presa „cel mai bun mijloc de schimb al valorilor culturale”. Articolele publicate, multe dintre ele inserate pe prima pagină a ziarelor, nu pot fi socotite mediocre, întrucât sunt pline de miez şi acoperă o mare diversitate tematică: evocarea unor personalităţi, recenzii, probleme legate de politica culturală (gratuitatea învăţământului în şcoala poporală, conferinţe şi cursuri pentru orăşeni, şezători şi casine pentru ţărani, biblioteci publice), creşterea rolului bisericii, combaterea unor deprinderi greşite ale concetăţenilor săi, ridicarea nivelului de pregătire la profesori şi preoţi sau stigmatizarea unor „profitori de onoruri ieftine”. Referindu-se la tânărul regat român, denunţa puţinătatea acţiunilor eficiente ale societăţilor culturale, slaba preocupare a guvernelor de acolo faţă de problemele Transilvaniei şi viaţa grea a ţărănimii. Nu întâmplător, N. Iorga îi cerea, în 1906, colaborarea cu „articole de judecată asupra stării de lucruri de acolo”. Ideile sale „se distilează în vorbe, imagini şi construcţii, cu rezonanţă ce te urmăresc vreme îndelungată” (A. Banciu). Francheţea şi îndrăzneala cu care spunea adevărurilor pe nume a determinat uneori conducerea unor publicaţii să refuze publicarea articolelor sale, argumentând această decizie prin pierderea abonaţilor, fapt ce îl indigna pe Alexandru Bogdan. Pentru el presa trebuia să fie o instituţie independentă, condusă de personalităţi neînregimentate, fiind necesară atât pentru combaterea păcatelor românilor ardeleni, cât şi pentru contracararea atacurilor străine. Tot în periodice a publicat şi un fragment din romanul său neterminat, Niţă Cicoare, înfăţişând viaţa unor studenţi de la Universitatea din Germania, lucrare căreia i se pot adăuga şi alte încercări literare, în special schiţe, nuvele şi traduceri. Referindu-se la tentativele sale literare, Alexandru Bogdan afirma într-o scrisoare către N. Iorga că, deşi a început târziu, nimeni nu-i “scrie un cuvânt de încurajare ori un «opreşte» sincer, fără înconjur, cum l-aşi dori”. Articolele politice, publicate în Gazeta de Transilvania şi Românul, nu au fost semnate, iar paternitatea lor a fost stabilită de A. Banciu*, care a cercetat tăieturile din ziare semnate de Alexandru Bogdan, păstrate de acesta în biblioteca personală. A. Banciu pleda pentru publicarea articolelor sale, pentru că acestea merită „recunoştinţa tuturor celor care se interesează de zbuciumul (…) celor ce-au frământat suflete, pregătind calea triumfului de la 1918”. Editarea lor ar reprezenta astfel şi „o operă de echitate postumă, reintegrând în drepturile sale (…) opera acestui distins, devotat şi neodihnit slujitor al naţiei sale, – operă în mare parte neiscălită, pe cale deci de a trece în patrimoniul altora”. Alexandru Bogdan a întreţinut o bogată corespondenţă cu numeroase personalităţi ale culturii române, între care pot fi menţionaţi N. Iorga, A. D. Xenopol, G. Coşbuc, Şt. O. Iosif*, I. Slavici, Şt. Cacoveanu, V. Goldiş, I. Bianu, Ion Borcia, I. Raţiu, V. Goldiş, O. Ghibu, G. Bogdan-Duică*, iar aceste scrisori ilustrează amploarea proiectelor sale culturale şi estetice. O parte din acestea au fost publicate de I. E. Torouţiu şi M. N. Rusu. În viaţa culturală, Alexandru Bogdan a fost preşedinte al “Reuniunii de gimnastică şi cântări” (din 20 aprilie/3 mai 1909), membru corespondent, apoi ordinar şi raportor al secţiei literare a Astrei, îndeplinind şi funcţia de secretar al despărţământului Brașov. Într-un necrolog din Gazeta de Transilvania se consemnează că a fost membru din 1913 şi secretarul secţiei şcolare de la Sibiu a Astrei, secţie înfiinţată la începutul secolului XX. Ca membru al Astrei a ţinut mai multe conferinţe şi discursuri (unele rămase din păcate nepublicate) în care, după cum însuşi mărturiseşte, surprinde „decadenţa intelectuală şi morală”, denunţă „bătaia animalelor”, este indignat „de tăierea rădăcinilor copacilor, cartoforie, cerşetorie, alcoolism, vorbe de ocară, clevetiri, palavre, de lipsa unei vieţi sociale, de politica locală a femeilor, de terorismul clasei semiculte, de felul de-a saluta şi resaluta, de tirănia celor fără vrednicie puşi sus, oameni orbiţi de mândrie şi încredere, de lipsa culturii intelectuale, de lipsa interesului de cultură, de neparticiparea la conferinţe”. A îndeplinit şi funcţia de preşedinte al filialei Brașov a “Societăţii pentru fond de teatru român” şi, cunoscând fenomenul din interior, a scris o broşură celebră în epocă, Douăzeci de ani de mişcare teatrală, „în care biciuieşte fără cruţare zăpăceala unor factori conducători ai vieţii noastre culturale”. Oraşul Brașov i se părea “încătuşat de un cras utilitarism, care ne roade şi ne suge măduva de viaţă”. În privinţa vieţii mondene a urbei, Alexandru Bogdan se arăta prea puţin atras de aceasta, zăbovind arareori în cafenele, de unde, spre surprinderea colegilor, se ridica la scurt timp, „ca un neamţ pedant”. Principiile reprezentau pentru el ceva la care ţinea foarte mult şi, poate nu întâmplător, “cu el şi A. Banciu nu te puteai târgui”. Continuând opera lingviştilor braşoveni, C. Lacea* şi A. Banciu, Alexandru Bogdan a propus o nouă ortografie, unitară şi obligatorie pentru limba română, pe care o dorea transformată într-o limbă de conversaţie modernă. În acest sens, a avut o bogată corespondenţă cu Academia Română, publicând mai multe studii, între care şi unul mai consistent, Altă ortografie, ce critică ortografia stabilită în 1904. Despre viaţa sa privată nu avem multe amănunte, fiind cunoscut doar faptul că nu a fost căsătorit. Se păstrează însă mai multe scrisori care atestă dragostea sa pentru Nora Lemeny. La 13 sau 14 august 1914, a plecat pe câmpul de luptă din Galiţia, ca sublocotenent în rezervă, deşi se putea eschiva de la mobilizarea pe front (întrucât era „operat la urechi, scurt de vedere, cu catar cronic de gât”), preferând să spună apropiaţilor la părăsirea Brașovului, că „viaţa trebuie privită cu ochi de filosof”. Au rămas memorabile şi cuvintele adresate la plecare prietenului său A. Banciu*, ce se constituie într-un adevărat testament spiritual: „Cu cărţile mele fă ce vrei, fă o casă de cetire”. De fapt, această dispoziţie testamentară a fost confirmată şi de primul număr al revistei Transilvaniei din 1914: „dacă nu se mai întoarce din război, biblioteca lui să treacă în proprietatea şi administraţia corpului profesoral de la gimnaziul din Brașov, servind ca bază pentru înfiinţarea unei Case de lectură pentru public”. Remarcându-se pe front, în cadrul regimentului 24 ungar de gloate, luptând cu mult curaj împotriva „colosului muscălesc” pe care îl ura, a fost înaintat la gradul de locotenent, îndeplinind şi funcţia de adjutant (aghiotant) al batalionului I. Unele acte păstrate la Arhivele Statului din Brașov, citate într-un studiu, atestă înaintarea sa de la gradul de cadet în rezervă la cel de locotenent în rezervă şi apoi de căpitan, deşi în ziarele şi scrierile epocii este menţionat că a ajuns doar locotenent. A fost decorat pentru fapte de vitejie, însă nu a intrat în posesia „crucii pentru merite cu decoraţiunea de război” (cum apare în limbajul vremii), aceasta sosind la Brașov numai după moartea sa. Ar fi putut obţine din nou un aviz medical pentru demobilizare, însă Alexandru Bogdan nu renunţă la luptă, deşi greutăţile războiului îl marchează, aşa cum el însuşi pare să destăinuie, printre rândurile unei scrisori către A. Banciu: „Frumuseţile războiului le cunoşti: poezia taberelor în lumina de lună, peisagii frumoase, energia omenească încordată la culme. Le gust pe toate şi pe lângă toate îmbătrânesc grozav şi faţa mi se zbârceşte”. Un obuz rusesc îl ucide la 16 sau 19 octombrie 1914 (20 octombrie sau chiar 20 septembrie, după alte surse, având în vedere circulaţia ştirilor de pe front), în Galiţia, lângă satul Zumina sau Şumina, cum mai apare ortografiat numele localităţii în presa vremii. Vestea morţii sale a ajuns la Brașov mai întâi ca un zvon, ulterior confirmat telegrafic (după cum susţine ziarul Gazeta de Transilvania), iar după A. Banciu, data decesului ar fi fost precizată mai târziu de comandanţii batalionului şi regimentului său. Din aceste motive sunt consemnate mai multe date ale morţii, care pot deruta la prima vedere. Jertfa lui Alexandru Bogdan a fost poate una din primele, pe care un intelectual transilvănean a adus-o drept tribut în marele război, devenit al reîntregirii. Camarazii de arme saşi braşoveni spuneau despre el, la întoarcerea din război, că era un om de aur (”ein Goldmann”) şi, poate nu întâmplător, vestea morţii lui a ţinut prima pagină din ziarul Gazeta de Transilvania, timp de o săptămână. Ştirea dispariţiei sale a fost consemnată, alături de cuvenitele aprecieri, şi în ziarul Kronstadter Zeitung al saşilor, împlinindu-se parcă izbutita constatare că ”numai viaţa trăită pentru alţii îţi supravieţuieşte”. În numeroase numere din Gazeta de Transilvania se consemnează donaţiile primite pentru casa de lectură proiectată, ce iniţial urma să fie deschisă la gimnaziul Şaguna. După parastasul din 4 noiembrie 1914 (ce a avut loc atât la biserica ortodoxă, cât şi la cea greco-catolică din Brașov), scriitorul A. P. Bănuţ* a scris rânduri pline de căldură pentru prietenul său dispărut. În urma morţii sale tragice, oamenii de cultură români îi surprind personalitatea în rânduri pline de simţire: „Inteligent şi de spirit ca un francez, dar temeinic în judecată şi răbdătoriu la muncă precum un învăţat neamţ; delicat ca o fată şi cu sufletul îmbrobodit de-un giulgiu de poezie; diplomat iscusit în mijlocul unei lumi de mediocritate, pe care cu o vorbă măgulitoare, cu o laudă gâdilitoare, le ştia câştiga pentru scopul nobil; altruist desăvârşit când sprijinea un tânăr talent, pe care-l căuta cu râvnă, îl găsea cu bucurie şi-l îndrăgea apoi ca pe un frate (…) iată virtuţile pentru care Alexandru Bogdan a fost întâiul între tinerii din Brașov şi poate unicul între profesorii generaţiei sale” (A. P. Bănuţ). Deşi stins la numai 33 de ani, N. Iorga îl aprecia ca pe “unul din cei mai culţi tineri ai generaţiei sale (…) sfios şi bun, totdeauna cu o lumină de înţelegere şi prietenie în frumoşii săi ochi albaştri, trăind în altă lume decât a noastră, aducând în glasul său dulce şi clar ca o duioasă solie de aiurea, el părea menit numai să iubească pe alţii şi să primească în schimb menirea lor”. Într-un necrolog se scria că „în împrejurările noastre primitive, oamenii, mai mult neînţelegători decât răi, nu i-au ştiut întinde, în clipa oportună, o mână de ajutor ca să-şi desfăşoare larg aripile. Sufletul lui lacom de ştiinţă şi dornic de frumuseţe s-a zbătut încătuşat de-un mediu puţin potrivit înclinărilor lui moştenite. Munca de la şcoală şi slujbuliţele „naţional-culturale” l-au absorbit cu totul (…). Cu învăţătura şi talentul lui, alţii ar fi scos pieptul, strigând pe la întruniri”. La moartea sa, Ioan Lupaş scria în Telegraful Român că “nu era din cei care, cum spune un scriitor bisericesc, învaţă numai pentru sine, fiind conduşi de o curiozitate urâtă: să ştie doar el mai mult decât alţii, ci pentru a învăţa mai mult pentru alţii”. Acelaşi istoric îi aprecia temeinica pregătire, “răbdarea lui la muncă migăloasă de cercetare, (…) agerimea condeiului, care săgeta, uneori, ca o suliţă ascuţită” şi “felul lui deosebit, personal, de a privi problemele noastre naţionale şi culturale”. Pentru elevii săi era „un adevărat apostol şi părinte sufletesc”, iar ca profesor făcea parte din cei „care au fost şi sunt în stare să facă din cariera lor, nu o lefterie sau speculă ordinară, ci un fel de apostolat cultural, propriu a îndemna pe slujitorii săi la muncă stăruitoare şi propagandă entuziastă, fără a le da răgaz să se gândească veşnic la leafă şi iarăşi leafă”. A. Banciu, prietenul său apropiat, care i-a consacrat cele mai multe pagini, scrise din inimă, compara viaţa sa cu o baladă nordică: agitată, concisă, scurtă, iar, în una din evocările sale, spunea că nu-l mai invidiază „pe zburătorul Vlaicu pentru moartea lui”, aluzie la dispariţia tragică din 1913 a lui Aurel Vlaicu, un alt tânăr entuziast, dispărut mult prea devreme. Figura lui Alexandru Bogdan este evocată şi în romanul lui Doru Munteanu, Duminica Mare, apărut în 1983. În şedinţa din 15 ianuarie 1926, Comitetul Judeţean al Astrei a aprobat trecerea bibliotecii sale în proprietatea despărţământului braşovean, sub titulatura “Biblioteca şi casa de cetire Dr. Alexandru Bogdan Astra Brașov”, iar pe ştampila bibliotecii apare, până în 1931, denumirea „Casa de cetire dr. Alexandru Bogdan”, devenită Biblioteca Județeană “George Bariţiu”. La Arhivele Statului din Brașov se păstrează un fond Alexandru Bogdan, transferat în 1975 de la Biblioteca Judeţeană, care cuprinde acte de studii, civile şi militare, mărturii ale contemporanilor (publicate în parte de Ioan Vlad), precum şi corespondenţă ştiinţifică şi de dragoste. În 1918, edilii oraşului au dat numele său străzii Cacova de Jos, schimbat în 1965 de regimul comunist cu cel de “Piatra Mare”, iar după 1990, două străzi periferice din Brașov, precum şi una dintre filialele Bibliotecii Județene Brașov îi poartă numele. În Biblioteca digitală a Bibliotecii Județene Brașov a fost încărcat un volum de poezii al lui Ion Minulescu, care a aparținut lui Alexandru Bogdan. Scanarea a inclus și descifrarea și transcrierea tuturor comentariilor marginale ale lui Alexandru Bogdan pe seama versurilor minulesciene. Disponibil online la http://bibliotecadigitala.bjbv.ro/vlib/minulescu.pdf.
Opera: Die Metrik Eminescus, Leipzig, 1904, p. 193-273 [teză de doctorat, susţinută la Facultatea de Filosofie din Leipzig, ce conţine la pag. 273 şi o scurtă autobiografie; în 1990 această lucrare a fost tradusă în limba română, fără a fi publicată, păstrându-se sub formă dactilografiată, cu note şi prefaţă, semnate de Steluţa Pestrea-Suciu şi Luminiţa Alexe]; Cântece de copii şi jocuri, Brașov, Ed. Librăriei Ciurcu, 1905, XIII+62 p. [semnată A. Bogdan-Hoya]; Ritmica cântecelor de copii (Contribuţiuni la ritmica românească), București, 1906, 98 p. (extras din AARMSL, seria a II-a, tom. XXVIII, nr. 1); Braşovenii de azi, în Gazeta de Transilvania, nr. 75, 1908, p. 2-3; nr. 77, p. 2-3 (discurs); Moştenirea lui Şaguna, Brașov, 1909, 31 p., cu portret [discurs rostit la serbarea şcolară din 4/17 oct. 1909, în sala festivă a gimnaziului Şaguna, tipărit şi în Gazeta de Transilvania]; M. Eminescu, Strigoii, Sibiu, 1910, 43 p.; Altă ortografie, București, 1912, 86 p.; Douăzeci de ani de mişcare teatrală. Istoria Societăţii pentru fond de teatru român (S.T.R.) dela (!) 1895 până la 1914, Sibiu, Ed. Luceafărul, 1914, 56 p.; editări de texte: Teutsch Mihail, Rumänischen Sprachbuch …, Brașov, 1913, ed. a II-a, 1913 [colaborează la partea românească a acestui manual]; corespondenţă: Scrisori către N. Iorga, în Noua Gazetă Trans., colecţia Mica Bibliotecă Românească, Brașov, 1993-1994, 32 p. [sunt republicate 18 scrisori ce-i aparţin lui Alexandru Bogdan, iar în introducere este publicată o biobibliografie alcătuită de Monica Tatuşescu]; articole: a scris zeci de articole, unele nesemnate, iar titlurile şi locul unde au fost publicate pot fi regăsite, uneori repetate, în următoarele lucrări: Anuarul liceului ortodox român A. Şaguna din Brașov. Anul jubiliar: 1924-1925 – al 75-lea an şcolar, Brașov, 1925, p. CIII-CIV; Banciu, A., Dr. Alexandru Bogdan – pagini comemorative, Brașov, 1915, p. 12-14; ultima bibliografie se află în volumul de scrisori către N. Iorga, mai sus citat, p. V-IX.
Referinţe: documente: Arhivele Statului Brașov, Fond Alexandru Bogdan; vol. şi articole: Densuşianu, Ov., Alexandru Bogdan, Ritmica cântecelor de copii, în Vieaţa nouă, București, an. II, 1902, p. 278; Anuarul XLV al gimnaziului gr. or. Român din Brassó al şcoalei reale şi al şcoalelor centrale primare, pe al 59-lea an şcolar 1908-1909, Brassó, 1909 p. 119-123; Almanahul scriitorilor de la noi, Orăştie, 1911; Trans. 1861-1911, nr. jubiliar, p. 356 [se inserează informaţia că Alexandru Bogdan era în 1910 membru corespondent la secţiunea literară a Astrei]; [Alexandru Bogdan], necrolog, în Gazeta de Transilvania, nr. 229, 17/30 oct. 1914, p. 1; [Alexandru Bogdan], în Transilvania, nr. 1, 1914; Alexandru Bogdan, necrolog, în Gazeta de Transilvania, nr. 231, 19 oct./1 nov. 1914, p. 2; Banciu A., Mormântul de la Zumina, în Gazeta de Transilvania, nr. 230, 18/31 oct. 1914, p. 1; Bănuţ,A. P., Sandi, Brașov, 4 nov., în Românul, IV, nr. 236, 26 oct./8 nov. 1914, p. 2-3; Bârseanu, A., Dr. Alexandru Bogdan, în Tribuna, Sibiu, LXV, nr. 10-12, 1 dec. 1914, p. 441-445; Clopoţel, I., Alexandru Bogdan, necrolog, în Românul, IV, nr. 235, 25 oct./7 nov. 1914, p.1-2; În amintirea prof. Alexandru Bogdan. Testamentul eroului de la Zumina, în Gazeta de Transilvania, nr. 234, 23 oct/5 nov. 1914, p. 2; La moartea prof. Alexandru Bogdan, Sibiu, 17 oct. 1914, în Gazeta de Transilvania, nr. 232, 21 oct./3 nov. 1914, p. 1; Locotenent reg. ung. de gloate prof. Dr. Alexandru Bogdan, necrolog, în Gazeta de Transilvania, nr. 230, 18-31 oct. 1914, p. 1; Lupaş, I., [Alexandru Bogdan], în Telegraful român, nr. 116, 1914; Olar, Tit R, Prinos memoriei iubitului meu dascăl, Alexandru Bogdan, în Românul, nr. 236, 26 oct./8 nov. 1914, p. 1-2.; Parastasul de eri (!), în Gazeta de Transilvania, nr. 232, 21 oct. – 3 nov., 1914, p. 2; Prof. Dr. Alexandru Bogdan pe câmpul de luptă. Amintiri, în Gazeta de Transilvania, nr. 237, 26 oct./8 nov. 1914, p. 1.; Scurtu, Ion, [Alexandru Bogdan], în Revista generală a învăţământului, nr. 3, oct. 1914 [este consemnată ca data a morţii ziua de 7 şi 10 oct. 1914]; Viorel (!), În amintirea profesorului Dr. Alexandru Bogdan, Oradea Mare, nov., în Gazeta de Transilvania, nr. 238, 28 oct./10 nov., 1914, p. 1; Alexandru Bogdan – un an de la moartea lui, în Gazeta de Transilvania, nr. 216, 7/20 oct. 1915, p. 2; Alexandru Bogdan – un an de la moartea lui, 19 oct. 1915, în Românul, V, nr. 219, 8/21 oct. 1915, p. 12; Banciu, Axente, Dr. Alexandru Bogdan. Pagini comemorative, Brașov, 1915, 52 p. [lucrarea, cea mai consistentă din câte i-au fost consacrate până acum, a fost publicată iniţial în Anuarul LI al gimnaziului gr. or. Român Andrei Şaguna din Brașov, 1915, iar o prezentare a ei a fost făcută de Ioan Bogdan, în şedinţa Academiei Române din 12 nov. 1915, publicată în Analele Academiei Române, seria II, tom. XXXVIII, 1915-1916, Dezbateri, București, 1919, p. 32]; Minerva, p. 200; Lupaş, I., Luptători pentru lumină, Arad, 1916, p. 35-45; Banciu, A., La căpătâiul unor morminte, în Ţara Bârsei, VI, nr. 6., nov-dec. 1934, p. 499-509; Bologa, V.L., Profesorul nostru Alexandru Bogdan, în Ţara Bârsei, VI, nr. 6, nov-dec., 1934, p. 522-526; Torouţiu, I.E., Studii şi documente literare, București, vol. VII, 1935, vol. VIII, 1939; Banciu, A., Morţii vii, Brașov, Tip. Unirea, 1939, p. 71-81; Bănuţ, A.P., Oameni de ispravă, Sibiu, Dacia Traiană, 1939, p. 93-99 [este republicat articolul din Gazeta de Transilvania, 17 dec. 1922, p. 2-3]; Predescu, Enciclopedia, p. 110; Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor, III, 1954, p. 180-183; Voileanu, Nicoară, Ana, G. Dima, Viaţa. Opera, București, E.S.P.L.A., 1957, p. 107, 117; Bologa, V.L., Rememorări: Alexandru Bogdan, în Tribuna X, nr. 49, 1966, p. 6; Colan, Ion, Câteva date despre familia lui I. Bogdan, în Romanoslavica, București, 1966, p. 276-277; Iorga, N., Oameni, vol. II, p. 13-14; Neagu, Gh. I., Câteva însemnări pe marginea textelor folosite în jocurile de copii, în Studii de folclor şi literatură, București, E.P.I., 1967, p. 333-399; Catrina, C., Folcloriştii noştri: Alexandru Bogdan, în Astra, nr. 8, aug. 1972, p. 16; Ilie Moruș, Cărturari Brașoveni (Sec XV-XX). Ghid biobibliografic, Brașov, p. 45 (cu bibliografie); Zamfir, Constantin, Dima muzician şi om de cultură, București, Ed. Muzicală, 1974, p. 124-125, 112, 114, 119 [conţine Cântec ostăşesc, în memoria lui Alexandru Bogdan, compus pe versuri de G. Coşbuc]; Rusu, M. N., Epistolier: N. Iorga, în Amfiteatru, XI, nr. 7, iul. 1976; Catrina, C., Folcloriştii Covasnei: Alexandru Bogdan, în Cuvântul Nou, Sfîntu Gheorghe, nr. 1771, 28 sept., 1977, p. 2; Puşcariu, S., Memorii, București, Ed. Minerva, 1978, p. 18, 820; Rusu, Dicţionarul, în Brașovul Literar și Artistic, II, 1980, p. 55; Datcu, Dicţionarul, vol. I, p. 78 [cu bibliografie; anii de studii sînt diferiţi faţă de alte surse]; Călinescu, Istoria, p. 915, 1025; Comişel, Emilia, Folclorul copiilor, București, Ed. Muzicală, 1982, p. 9; Corespondenţă N. Iorga către Alexandru Bogdan, în Almanahul Coresi, 1983, p. 56; Munteanu, Doru, Duminica Mare, roman, Cluj, Ed. Dacia, 1983, p. 82-84; Rusu, M.N., O. Ghibu – inedit [corespondenţă O. Ghibu cu Alexandru Bogdan], în Viaţa studenţească, nr. 25, 22 iun. 1983, p. 8; Gabriel Ștrempel, Bibliografia Românească Modernă (1831-1918), vol. I, p. 386-387; Iorga, N., Corespondenţă, vol. I, București, Minerva, 1984, p. 170-171; Suliţeanu, Ghizela, Asupra unui sistem heptasilabic în folclorul românesc, în Studii de muzicologie, vol. XIX, București, Ed. Muzicală, 1985, p. 158-192; Catrina, C., Studii şi documente de muzică românească, București, Ed. Muzicală, 1986, p. 206-208; Chivu, Lăcrămioara, Donatori de ieri şi de azi ai bibliotecii braşovene, în Astra, nr. 2, 1986, p. 12 [sunt descrise o parte din cărţile aflate în biblioteca sa]; Lupaş, Ioan, Din istoria Transilvaniei, București, Ed. Eminescu, 1988, p. 276-278 [este reluat articolul publicat în Telegraful român, nr. 116, 1914, precum şi în vol. aceluiaşi istoric Luptători pentru lumină, Arad, 1916, p. 35-45]; Pestrea, Steluţa, Studiile eminesciene ale lui Alexandru Bogdan, în Eminescu şi Brașovul, Brașov, Coresi, 1990, p. 183-188; Bologa, Emil I., Dr. Alexandru Bogdan. Ex libris, în Gazeta de Transilvania, nr. 517, 518, 31 aug., 1 sept. 1991, p. 2 (cu foto); Vlad, Ioan, [Alexandru Bogdan], în Alternativa, 4 nov. 1993, p. 3; Popa, Ioan, La filiala Brașov a Arhivelor Statului o expoziţie: Alexandru Bogdan, în Gazeta de Transilvania, nr. 271, 24 feb. 1994, p. 2; Bogdanii – O familie de cărturari, Brașov, 1995 [cuprinde studiile: Vlad, I., Întâiul între tineri… unicul între profesori, p. 124-131; Pestrea- Suciu, Steluţa, Alexandru Bogdan şi problemele limbii literare, p. 132-137; Pestrea-Suciu, Steluţa, Metrica lui Eminescu – consideraţii generale, p. 138-141; Marin, Elisabeta, Mircea, Adela, Colecţia de documente a bibliotecii Astra Brașov. Donaţia Alexandru Bogdan, p. 146-147; Spânu, Margareta, Biblioteca publică Dr. Alexandru Bogdan, Brașov, p. 148-154; Catrina, C., Folclorul copiilor în viziunea prof. dr. Alexandru Bogdan, p. 155-163; Gagea, Adriana, O carte furată – M. Eminescu – Strigoii. Comentat de dr. Alexandru Bogdan, p. 164-169]; Bologa,V.L., Rememorări sentimentale, Ed. Dacia, București, 1995, p. 19-22; Colan, Ioan, Începuturile Bibliotecii “Astrei“ Brașov, în vol. 160 de ani de la înfiinţarea primei biblioteci publice la Brașov 1835-1995, Brașov, 1996, p. 12-18 [discurs rostit cu prilejul inaugurării Bibliotecii Astrei, 1930 şi publicat în Gazeta de Transilvania, nr. 10, 29 ian. 1930, p. 1-2]; Petraru, Şt., Alexandru Bogdan – 115, în Cuget românesc, nr. 153, 2 feb. 1996, p. 5; Catrina, C., Un nume de referinţă în folcloristica românească: Alexandru Bogdan, în Rev. de Etnografie şi Folclor, nr. 3-4, 1997, p. 287-294; Datcu, Dicţionarul, ed. a II-a, vol. I, p. 86-67 [reproduce informaţiile din prima ediţie, însoţite de câteva noi referinţe]; Vlad, I., Cărturari braşoveni pentru România Mare, Brașov, 1999, p. 100-106 [reluat cu unele completări articolul prezentat la simpozionul consacrat familiei Bogdan şi publicat în vol. mai sus citat]; Pişcu, Dina, Biblioteca Judeţeană George Bariţiu Brașov, monografie, Brașov, Ed. Aula, 2000, p. 59-62 [cu portretul său, reprodus alături de coperta primului regulament al „Bibliotecii Alexandru Bogdan”]; Pestrea-Suciu, Steluța, Epistolar sentimental Alexandru Bogdan – Nora Lemeny – Scrisori de dragoste, în Astra, s.n., an 2, nr. 5, apr. 2007, p. 11; Catrina, Constantin, Folcloristica muzicală în Țara Bârsei, în Etno.Brasov.ro, nr. 6, 2012, p. 103-123; Pestrea-Suciu, Steluța, Profesorul și publicistul Alexandru Bogdan, în Monitorul Expres, nr. 4122, 30 oct. 2018, p. 6.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.