BOBANCU, Ştefan N. (născut 1848?/13 octombrie 1855?, Brașov – mort 1940), publicist. Tatăl său, Nicolae Bobancu, era croitor și luptase ca lăncier în legiunile lui Avram Iancu. Sentimentele patriotice i-au fost cultivate din familie. A făcut studiile primare şi gimnaziale la Brașov (până în 1875), continuate la Facultatea de Litere București. Datorită rezultatelor excepționale, încă din timpul studenției, decanul l-a recomandat Ministerului Instrucțiunii Publice pentru a fi profesor suplinitor de istorie și limba elenă la liceul din Ploiești. A fost și copist la contabilitatea din același minister. De altfel, după absolvire, a funcţionat ca profesor la Ploieşti şi Brașov. A colaborat la Gazeta Transilvaniei, militând pentru apărarea drepturilor românilor din Ardeal. În martie 1888 a fost implicat într-un proces de presă alături de Aurel Mureşianu*, directorul Gazetei Transilvaniei. În cadrul acestui proces cei doi acuzaţi au reclamat, fapt singular până atunci, necesitatea folosirii limbii române în justiţie şi constituirea unui juriu cunoscător al acestei limbi. Cererea le-a fost respinsă, acuzaţii refuzând să se mai apere şi reţinându-l şi pe avocatul Simeon Damian* să o facă. Cu toţi au blamat instituţia tălmăcitului ca absurdă, iar în finalul procesului Mureşianu a fost achitat, iar Ştefan Bobancu a fost condamnat la şase luni închisoare, urmând să-şi execute pedeapsa la Vácz, unde erau deţinuţi Ion Slavici şi învăţătorul Ştefan Albu din Reşiţa. În anul 1890 trecea în România, ajungând profesor și director (1890-1893) al gimnaziului Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, rămânând în această instituţie timp de 40 de ani. Preda istorie, se pare, și era implicat în numeroase activități. A susținut dotarea materială a școlii din propriul buzunar. Acum publică studiul despre Defectele şcolarilor şi corijarea lor. A predat și la alte școli din Târgu Jiu, printre care școala de ceramică, școala normală pentru băieți și a fost fondator al Școlii primare româno-germane și grădiniței numite simbolic Unirea, întemeietor, profesor și director administrativ, în 1920, la o instituție de învățământ particulară, Institutul secundar de fete și băieți al profesorilor asociați din Târgu Jiu. A animat și sprijinit cultura din Gorj, înființând biblioteci școlare la Cărbuneşti şi Pojogeni, corul gimnaziului Tudor Vladimirescu și Societatea germană de cântece care reunea meșterii străini, precum și Societatea corală Lira Gorjului, înființată în anii 1911-1912, care a concertat la Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea și Târgu Cărbunești. A colaborat la revista culturală Amicul tinerimii (1895). Tot din iniţiativa sa şi pe cheltuială proprie, a apărut în 1896 bilunarul Paza neamului, iar din anul 1913, ziarul Românismul (apărut între 12 octombrie 1913 – 14 august 1916, reluându-şi apariţia la 15 noiembrie 1918). Publicaţia apare săptămânal la Brașov, Bobancu Ştefan fiind proprietar şi redactor răspunzător. De la 5 ianuarie 1914 şi-a schimbat titlul şi subtitlul în Unirea Neamului,ziar naţionalist până la 14 august 1916, păstrându-şi vechiul titlu în rubrica intitulată Românismul literar. De la 5 ianuarie 1914 până la 1 februarie 1915 şi din noiembrie 1918, Bobancu Ştefan e menţionat în calitate de director, iar de la 8 februarie 1915 până la 14 august 1916, ca director proprietar. Obiectivele pe care acest ziar şi le-a propus au fost lupta pentru reforma electorală şi agrară, pentru dezvoltarea satelor şi educaţia politică a cetăţenilor care trebuiau să fie antrenaţi în viaţa publică. Acest ziar a contribuit mult la mobilizarea opiniei publice româneşti pentru a sprijini intrarea României în război, de partea Aliaţilor. A pledat cauza românilor din teritoriile aflate sub dominație străină, din Transilvania, Basarabia și Bucovina, dar mai ales a românilor ardeleni. S-a oferit voluntar pe front, dar a fost refuzat din cauza vârstei. Sub ocupație, continuă să fie combativ și să îndemne la nesupunere, motiv pentru care autoritățile de ocupație îl supraveghează sever și îi interzic părăsirea orașului, după care l-au închis și în final l-au predat autorităților maghiare. Rând pe rând, a fost deținut la Craiova, Brașov, închisoarea hovenzilor și la Cluj, de unde a fost transferat în lagărul de la Bakonybel. Eliberat în septembrie 1918. S-a implicat activ în viaţa politică, fiind deputat de Gorj, din partea Partidului Național Român, în primul parlament al României Mari. În ianuarie 1928 a reluat ziarul Românismul sub forma unei publicații cultural-educative pentru tineri. A fost cunoscut sub pseudonimul de TROCARU. O stradă din Brașov îi poartă numele.
Opera: Defectele şcolarilor şi corigerea lor (după Mähr), Târgu Jiu, 1897, 13 p.; Vecinătatea periculoasă, comedie într-un act (după A. v. Kotzebue); Înainte de pauză, comedie într-un act, Brașov, Ciurcu, 1892.
Referinţe: Moisil, Românii, p. 18; Limbă şi literatură, nr. XIII, 1967, p. 189; Ilie Moruș, Cărturari Brașoveni (Sec XV-XX). Ghid biobibliografic, Brașov, p. 44; Popeangă, V., Şc. românească din Transilvania în perioada 1867-1918 şi lupta sa pentru unire, București, 1974, p. 128-129; Rusu, M. N., Brașovul Literar și Artistic, nr. II, 1980, p. 55; Gabriel Ștrempel, Bibliografia Românească Modernă (1831-1918), vol. I-IV, București p. 376; Publicaţii periodice româneşti, vol. II, p. 585; Micu, Emil, Scrisori din trecut. Din corespondenţa politică a lui A. Mureşianu, în OES, nr. 2-3, 1945, p. 248-265; Nichifor, Gheorghe, Intelectualitatea Gorjului şi Marea Unire, Tg. Jiu, Ed. Alexandru Ştefulescu, 1995; Neguleasa, Dan et alii, Personalităţi gorjene de-a lungul timpului, București, 2006, p. 62-64; Istoria jurnalismului din România în date – enciclopedie cronologică, volum coordonat de Marian Petcu, Iași, Polirom, 2012, p. 316.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.