BLĂNUŢĂ, Zina (născută 22 septembrie 1913, comuna Şipoteni, județul Lăpuşna, Republica Moldova – mort decembrie 1997, Brașov), pictoriță. Înzestrată cu real talent, Zina Blănuță este fiica unui preot care o educă în spiritul tradiţiei şi credinţei, după cum artista va mărturisi mai târziu. Devine, în 1931 bursieră a Academiei de Arte Frumoase din Iași (Belle Arte). Aici urmează Secţia de pictură (clasa prof. Nicolae Tonitza), având ca profesor de desen pe Şt. Dumitrescu. După absolvirea acesteia, în 1936, participă cu lucrări personale, la expoziţia profesorilor Academiei de Arte Frumoase din Iași, deschisă în 1937. În 1943 îşi face debutul la Salonul Oficial al Moldovei, unde expune şase lucrări. Juriul de la București, din care făcea parte şi Ion Jalea, care atunci avea şi calitatea de ministru, a selectat pentru colecţiile statului tabloul său „Moşneagul”, tablou ce o entuziasmase mult pe O. Cazimir. Începând cu acelaşi an, dar şi în 1945 participă la Salonul Oficial de la București. Tot în 1945, deschide la București prima expoziţie personală, urmată de alte expoziţii personale, de pictură şi acuarele, la București şi Brașov, în număr de 15 până în 1983. La acestea se adaugă o expoziţie retrospectivă deschisă în 1994 la Brașov, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de viaţă, precum și retrospectiva din 2003 de la Muzeul de Artă Brașov, expozițiile organizate în 2006 de Galeria KronArt și cea din 2013 la Galeria Europe din Brașov, la 100 de ani de la naștere. De altfel, devenind braşoveancă prin căsătorie, Zina Blănuță se va remarca în viaţa artistică din acest oraş, atât prin expoziţii personale (1961, 1967, 1970, 1973, 1976), cât mai ales prin prezenţa sa la un impresionant număr de expoziţii colective. Prezentă încă din 1946 la expoziţia regională „Ardealul” din Cluj, începând tot cu acest an şi până în 1951, ia parte la toate expoziţiile anuale din Brașov, fie ele festive, fie deschise în uzinele braşovene sau în cadrul expoziţiilor permanente. Între 1952-1967, participă la toate expoziţiile regionale din Brașov, între 1966-1974 la toate expoziţiile itinerante organizate de Filiala Uniunii Artiștilor Plastici Brașov (în colaborare cu C.C.E.S.J), între 1968-1975, la toate expoziţiile județene şi saloanele de primăvară şi toamnă de la Brașov. Începând cu 1949 participă la şapte expoziţii republicane, de pictură şi grafică. Între 1969-1979 participă la toate expoziţiile omagiale organizate la Brașov şi la numeroase expoziţii retrospective organizate de Filiala braşoveană a Uniunii Artiștilor Plastici. În 1969 a fost prezentă la expoziţia interfiliale organizată la „Sala Dalles” din București, pentru ca în următorii ani să participe la o serie de expoziţii organizate în diferite oraşe ale ţării (Piatra Neamţ, Baia Mare şi Covasna), iar în 1973 este invitată şi participă la o expoziţie de grup organizată la Wrocław în Polonia. În 1975 a fost invitată la Simpozionul Internaţional My Osectniza, tot din Polonia, în al cărui muzeu i-au fost reţinute o compoziţie în ulei şi două acuarele. De altfel, lucrările Zinei Blănuță se vor regăsi şi în muzeele principale din ţară, dar şi la Muzeul Naţional din București şi mai ales la Muzeul de Artă din Brașov, la Muzeul de Artă din Wrocław, precum şi în colecţiile particulare din ţară şi din străinătate: Israel, Canada, S.U.A., Anglia, Italia, Germania, Belgia, Franţa, Bulgaria, Rusia. Apreciată pentru activitatea sa artistică, Zinei Blănuță i s-a acordat Premiul I (1953) pe regiune şi participarea la expoziţia internaţională București, iar în 1954 premiul II pe regiune. A întreprins călătorii de documentare în Uniunea Sovietică (1968 şi 1975), Germania (1973), Polonia (1973, 1975). În ultimul său interviu, Zina Blănuță, vorbind despre activitatea sa, considera că aceasta putea fi împărţită în mai multe etape. „Prima ar fi perioada studenţiei la Iași, când lucrările mele se caracterizau, prin transparenţă, cele cinci tonuri. A doua perioadă ar fi fost impresionistă, apoi ar urma una „aplat”, când a preferat un singur ton. În fine, din 1968 fac acuarelă, copii şi flori. Ador copiii, care sunt o împlinire, iar florile sunt ca şi copiii. Fac acuarelă pentru că pot să exprim prin culoare o părere, o stare sufletească”. Tehnica acuarelelor artistei este considerată de Maria Mihalache „cea mai potrivită temperamentului impetuos, exploziv”. Mihai Nadin afirmă că: „trebuie să recunoaştem în pictura sa şcoala – în sensul nobil al cuvântului- lui N. Tonitza. Dar spunând aceasta nu dorim să se înţeleagă nici că profesorul de altădată şi-a exercitat acţiunea până la ştergerea personalităţii elevului, nici că i-ar fi permis mimarea ieftină a propriului stil”. Tot Mihai Nadin afirmă că: „Zina Blănuță nu are o evoluţie simplă. A supărat-o, la un moment dat, uşurinţa pe care i-o permitea talentul. Şi atunci s-a complicat anume, pentru a redeveni simplă în expresie prin acuarelele sale, simplă şi spontană”. Referindu-se la maestrul său, Zina Blănuță mărturisea: „De la Tonitza am învăţat multe. Sunt câteva lucruri care se cer explicate. Când l-am avut profesor, maestrul nu deschisese încă o expoziţie, deci nu-i cunoşteam lucrările. El vorbea pentru toţi studenţii, dar am ieşit doar cinci pictori. Pe de altă parte, Tonitza lucra în ulei. Copiii mei vorbesc prin ochi, care sunt ca nişte „grote” ce se cer descoperite”, „Eu pictez noţiunea de copil, puritatea şi nu cum se mai bănuieşte simplificator, pentru că sunt eleva lui Tonitza”, Eu nu pictez niciodată pentru o expoziţie anume, lucrez continuu, iar în cap mereu îmi apar idei care trebuie să vadă lumina”. Mircea Deac considera că arta sa într-o etapă răspunde „cu entuziasm şi dăruire de sine, comenzii sociale, cerinţei momentului istoriceşte determinant, realizând compoziţii ce satisfac scopul educativ şi mobilizator al artei şi societăţii”, în altă etapă arta ei „ţine de subiectivitatea sa, descoperind aici o intensă frământare interioară, dorinţa de a se defini, de a încerca noi forme, de a se realiza, ca o manifestare firească a autodeterminării şi depăşirii!!!”. Mircea Deac o apreciază pe Zina Blănuță: „ca pe o artistă complexă, variată în cercetările sale plastice, cu un teribil consum nervos pentru a picta, pentru a începe să satisfacă o cerinţă puternică de a se exterioriza”. Horia Horşia admiră „energia Zinei Blănuță, curajul, entuziasmul permanent, supravieţuirea înfrângerilor, perseverenţa hrănirii unui univers personal desfăşurat de la arta-obiect de intimă prezenţă în spaţiul căminului la pictura-manifest din spaţiul social însufleţită de patosul marilor sentimente omeneşti”. Octavian Barbosa observă că Zina Blănuță: dovedeşte: „Atât în pictură, cât şi în acuarelă… o structură temperamentală sentimentală, punând accent pe valorile afective ale culorii”. Elevul său, artistul plastic Eftimie Modâlcă, considera că Zina Blănuță: „…a exemplificat în imagini sugestive, spontane tot ce a gândit…”, iar Dinu Vasiu remarca faptul că: „Omul şi opera sa, în centrul devoţiunii artistei apar transcedentalizate şi drapate antic, în misterioase valuri transparente”. Anca Pop-Săndulescu aseamănă pictura Zinei Blănuâă cu „…o lumină colorată, [o] reconfortare spirituală, echilibru şi în ultimă instanţă viaţă”. Zina Blănuță mărturisea într-un interviu: „Eu simt în permanenţă nevoia figurii umane (…). Natura o admir, mă copleşeşte măreţia ei, dar oamenii trebuie să fie înţeleşi”.
Referinţe: Petru Comarnescu, în Scânteia, 5 apr. 1969 Zina Blănuță, Kiállítása, în Brassoi Lapok, nr. 11, 4 mart. 1973, p. 4;; Pop-Săndulescu, Anca, Experienţa umană şi experienţa artistică, lucruri inseparabile ale artei, în Drum Nou, nr. 8765, 17 mart. 1973, p. 2; Nadin Mihai, Pictori din Brașov, Meridiane, 1975, p. 26; Barbosa, Dicţionarul, p. 62; [Zina Blănuță], în Brassoi Lapok, 30 sept. 1983, p. 4; Zina Blănuță], în Karpatenrundschau, nr. 39, 30 oct. 1983, p. 4-5; Vasiu, Dinu, Zina Blănuță. Expoziţie retrospectivă de pictură. Galeriile „Victoria„, în Drum Nou, 2 oct. 1983, p. 2; Blănuţă Eschberger, Zina, A haza rügyei, în Brassoi Lapok, 16 nov. 1984, p. 6; Rădulescu, Ermil, Zina Blănuță. Cred cu tărie în legătura creatorului cu ţara lui, interviu, în Drum Nou, 44, 7 oct. 1987, p. 2; 5 perc: 5 kérdés Blănuță Zina – hoz, interviu, în Brassoi Lapok, 21, nr. 7, 17 feb. 1989, p. 4, 5; Váradi Maria, [Zina Blănuță], în A Hét, nr. 23, 1 iun. 1989, p. 2; Rădulescu, Ermil, Salonul de artă …. Timar Adrian, Dinu Vasiu, Zina Blănuță, Teodor Rusu, în Gazeta de Transilvania, 22, 23 dec. 1990, p. 2; Bodea Tatulea, Veronica, Pictori brașoveni în perioada interbelică, în Cumidava, vol. XXII-XXIV (1998-2000), p. 365-369; Matei, Petre, Zina Blănuță, în Bună Ziua Brașov, 17 nov. 1999, p. 15; Pestrea-Suciu, Steluţa, Mi-am dăruit viaţa picturii. Ultimul interviu cu Blănuță Zina, în Astra, serie nouă, nr. 1(4), ian. 1999, p. 40-41; Zina Blănuță, Colecția Artiști contemporani, cuvânt înainte Veronica Bodea Tatulea, Brașov, Artfilco, 2003, 26 p., il. color; Pinacoteca, Brașov., Biblioteca Județeană Brașov, 2006; Osnaga, Bianca, Cronică plastică. Expoziție retrospectivă Ioan Mattis, Zina Blănuță și Zoica Gavrilescu, în Astra. Supliment Literatură, arte și idei, anul 4, nr. 1-2, (2013), p. 104; Olaru, Oana, Andriesei, Monica, Osnaga, Bianca, BiblioPinacoteca, Brașov, Biblioteca Județeană Brașov, 2014; secţia Colecţii Speciale deţine 6 cataloage de expoziţie apărute în 1967, 1973, 1976, 1983 şi 1994, ce cuprind: date biografice, aprecieri ale criticilor de artă, reproduceri ale lucrărilor artistice şi liste ale acestor lucrări prezentate la diverse expoziţii.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.