BJOZA, Octav (născut 11 august 1938, Iași), deținut politic, militant anticomunist și activist pentru drepturile victimelor comunismului. Datorită faptului că tatăl lucra la CFR, întreaga familie s-a mutat la Brașov în perioada 1941-1942. A absolvit liceul “Andrei Șaguna” în 1956. Între 1956-1958 a făcut parte, împreună cu alți 14 elevi, studenți și muncitori, din organizația anticomunistă Garda Tineretului Român din Brașov. Inițiată de Nicolae Vlad în 1956 ca un cerc literar, Garda Tineretului Român a devenit în vara lui 1957 o organizația de contestare a regimului comunist. Urmează cursurile Facultății de Geografie-Geologie a Universității din Iași în anul 1957-1958. După ultimul examen, în 25 iunie 1958 a fost exmatriculat și arestat de Securitatea din Iași. Anchetat la Iași, București și Brașov, a fost judecat de Tribunalul militar din Brașov la 10 octombrie 1958 și prin sentința numărul 672 condamnat la 15 ani închisoare silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea totală a averii pentru delictul crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Consecințele condamnării sale au fost simțite de întreaga familie: tatăl, arestat și reținut 5 luni de Securitate, și-a pierdut slujba pentru totdeauna, mama, contabilă, a fost dată afară și reangajată după un an pe post de muncitor necalificat, familia a fost supusă presiunilor îndelungate și obligată să doneze statului casa și terenul din Iași. Bjoza Octav a suportat rigorile închisorilor de la Codlea, Gherla, Galați, Brăila, Văcărești, Jilava, în lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoienești și Salcia, în cele din Delta Dunării de la Bacul 2 și Periprava – Secția Grindu. Pedepsele fiind exagerat de mari în raport cu fapta comisă, la 9 februarie 1959, Tribunalul Suprem al Republicii Populare Române – Colegiul Militar a admis recursul Procurorului general, a casat sentința și l-a condamnat la 4 ani de închisoare. La 23 iunie 1962 Bjoza Octav a fost eliberat, dar nu i s-a permis să facă studii superioare. A urmat cursurile unei școli tehnice postliceale de instalații pentru construcții civile și industriale (1962-1965). În 1965, recăpătându-se dreptul de a urma studii superioare, a dat admitere în 1966 și a intrat la Facultatea de Electromecanică Universitatea Brașov, absolvită în 1972. A lucrat la Trustul de instalații și montaje Brașov (1965-1972) și Trustul de Electromontaj București – Șantierul Brașov (1972-1992). A fost supravegheat constant de Securitate până în 1989 și a suportat urmările condamnării sale, neavând posibilitatea promovării la serviciu și a primirii unei locuințe din fondul de stat. A participat la Revoluția din 1989, intrând primul în sediul din Brașov al Securității, este membru fondator al Asociației pentru adevărul Revoluției (APAR), înființată la începutul anului 1990. Între 1992-2000 a fost membru activ al PNȚCD, fiind membru în Comitetul și Biroul de conducere la nivel județean și președinte al Senatului. În aceeași perioadă a fost consilier din partea acestui partid în Consiliul local Ghimbav și viceprimar aici între 1994-1996. În 2000 a demisionat din PNȚCD deoarece nu a dat curs sesizărilor sale și a renunțat să mai facă parte dintr-un partid politic, dedicându-se activității în Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR). În cadrul AFDPR Brașov a fost membru în Comitetul de conducere (1990-2001), vicepreședinte (2001-2006), președinte (2006-2009). Aici, s-a implicat activ în diverse inițiative, a organizat lansări de carte, simpozioane, comemorări, expoziții tematice, deplasări la obiective legate de lupta și suferința deținuților politici, întâlniri publice, a desfășurat o largă activitate de informare și educare prin conferințe, expunerea de documente și scrierea de cărți. Prin intervenția sa a contribuit la memoria rezistenței anticomuniste și la edificarea Monumentului Luptătorilor Anticomuniști din Brașov. După moartea lui Constantin Ticu Dumitrescu, în decembrie 2008 a fost ales președinte interimar de către Consiliul Național Director al AFDPR, reales președinte între 2009-2011, 2011-2015, în 2015 și 2019. Asociația 15 noiembrie 1987 l-a nominalizat pe Bjoza Octav în 2008 pentru Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității. Pentru activitatea sa meritorie și implicarea civică a fost distins cu numeroase titluri: Cetățean de onoare al municipiului Brașov în 1999, Diploma de excelență a Prefecturii Brașov în 2004, Cavaler al Cetății declarat de presa brașoveană în 2006, invitat în Parlamentul României de către președintele Traian Băsescu la 18 decembrie 2006 cu ocazia condamnării comunismului, membru de onoare al Asociației 21 decembrie 1989 București, membru al Prezidiului de conducere al INTER ASSO (Asociația internațională a foștilor deținuți și persecutați politici din fostele țări comuniste) din 2010. La 26 ianuarie 2012, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin doamna ministru Sulfina Barbu, a numit pe Bjoza Octav Ambasador onorific al României la UE, alături de doamnele Iolanda Balaș și Sofia Vicoveanca, pentru anul 2012 declarat An al îmbătrânirii active și al bunelor relații dintre generații. În 2014 Bjoza Octav a fost numit subsecretar de stat pentru problemele deținuților politici, militând pentru drepturile victimelor comunismului, iar în 2016 a preluat conducerea Secretariatului de Stat pentru problemele revoluționarilor. În 2013 Casa Regală a României i-a decernat decorația regală Nihil sine Deo în memoria victimelor comunismului, în 2014 și 2019 președintele Klaus Johanis l-a decorat pe Bjoza Octav pentru meritele sale, în 2017 Patriarhia Română i-a acordat cea mai înaltă distincție, Crucea Patriarhală. În 2015 Radio România Cultural a realizat un scenariu de teatru radiofonic pe baza biografiei lui Bjoza Octav. În 2018, la Gala Istoriei Contemporane, Bjoza Octav a primit Premiul Special Dreptul la Memorie.
Opera: Garda Tineretului Român: Brașov, 1956-1958. Istoria unei organizații anticomuniste, volum coordonat de Octav Bjoza, Brașov, Ed. Transilvania Expres, 1998, ediția a II-a, 2008, 255 p., ediția a III-a, 2010, ediția a IV-a, 2014, 260 p., prefață Cosmin Budeancă, ediția a V-a, 2017, 262 p.; Victime și călăi, vol. I, Brașov, Ed. Transilvania Expres, 2008, 333 p; Bercea, Radu, Imagini din gulagul românesc, prefață de Octav Bjoza, Brașov Ed. Pastel, 2010, 220 p.; Asociația Foștilor Deținuți Politici din România. Brașov și Făgăraș, Apostolii suferinței : un sfert de veac de activitate AFDPR Brașov și Făgăraș., prefață de Octav Bjoza, Făgăraș, Mesagerul de Făgăraș, 2015, 103 p.
Referințe: Banu, Gabriela, Dialogurile Gazetei de Transilvania – Octav Bjoza, vicepreședintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, în Gazeta de Transilvania, anul 165, nr. 4072, 18 dec. 2003, p. 3; Dobri, Anca-Maria, Lecția de demnitate, în Gazeta de Transilvania, an 171, nr. 5658, 10 mart. 2009, p. 1-2; Necșuțu, Mădălina, Roncea, Victor, Isac, Mihai, Foștii deținuți politici nu mor – interviu cu Octav Bjoza, în Ziua, nr. 4479, 6 mart. 2009, p. 12; Octav Bjoza – Cine este președintele AFDPR? – accesibilă la http://afdpr.ro/octav-bjoza, actualizată în 2012, accesată în 29 apr. 2020; Octav Bjoza în mass media, ediție îngrijită de Diana Bjoza, Brașov, Ed. Transilvania Expres, 2010, vol. 1, 269 p., vol. 2, 271 p., vol. 3, Brașov Ed. Pastel, 2018, 396 p.; Muzeul Național Cotroceni, Rezistenții: amintire și recunoștință, București, 2019, p. 26-29.
Fișă întocmită de Ruxandra Moașa Nazare.