BIRT, Ilie (născut sfârșitul secolului XVII, începutul secolului XVIII, Brașov – mort 29 decembrie 1786, Brașov), căpitan, negustor. Potrivit documentelor emise de Magistratul braşovean, s-a născut în Şcheii Brașovului, în familia unui păstor de vite. Cercetările întreprinse de Sterie Stinghe* şi Candid Muşlea* n-au dus la stabilirea datei sale de naştere, ce a fost doar aproximată. Ea a fost stabilită şi în raport cu vârsta fratelui său, Teodor, care la 1774 avea 76 de ani (născut 1698). Se ştie cu certitudine că Ilie Birt a activat în armata teritorială a husarilor, în care a ajuns până la gradul de căpitan. Încă din 1736, la propunerea lui, românii din Şchei doreau să întemeieze un regiment care să cuprindă şi români din Ţara Bârsei, „voind prin aceasta să-şi arate recunoştinţa faţă de Casa de Habsburg pentru libertăţile primite”, aşa cum consemnează cronicarul sas Joseph Dück. În timpul războiului austro-turc din 1737, şcheienii au constituit o companie de voluntari călăreţi din însărcinarea baronului Francisc von Wallis, comandantul suprem al armatei austriece din Transilvania. Alături de aceştia, căpitanul Ilie Birt va lupta contra turcilor la Piteşti, unde transilvănenii înregistrează pierderi grele, iar el este rănit la cap. Cu toate acestea reuşeşte să aducă la 24 noiembrie 1737, în Brașov, 36 de prizonieri turci. După această dată, se retrage la casa sa din Şchei, aşa cum reiese dintr-o plângere a sa din 30 iunie 1773, ca „să-şi ducă bătrâneţile în linişte cu femeia şi copiii săi”. Pentru faptele sale de vitejie a primit din partea autorităţilor militare „4 litere protecţionale” (salva gardia), prin care i se acordau unele favoruri personale. Prima literă protecţională i-a fost acordată la 18 septembrie 1737, de către contele Francisc Wallis, a doua la 1 aprilie 1738, de principele Lobkowitz din Sibiu, a treia la 19 iunie 1747 de contele Platz din Sibiu, iar ultima, la 19 ianuarie 1748, de contele G. von Traun din Sibiu. A fost răsplătit cu o pensie de trei galbeni, iar din partea împărăţiei i „s-a rânduit să aibă plată pă an câte patru sute de florinţi nemţeşti pă an în toată vieaţa dumnealui…”. În semn de recunoştinţă pentru această ultimă recompensă, mai târziu, la moartea împărătesei Maria Tereza, căpitanul Ilie Birt a cerut preoţilor din Şchei să facă slujba „pogrebaniei” în memoria acesteia, precum catolicii şi evanghelicii din Brașov. S-a remarcat ca un negustor cu spirit întreprinzător, practicând comerţul atât în Transilvania, cât şi în alte ţări. După cum atestă documentele ce-i poartă semnătura, era cunoscător al limbilor maghiară, turcă şi greacă, posibil şi al limbilor germană şi latină. Dintre aceste documente menţionăm plângerea adresată împărătesei Maria Tereza, semnată „humillimus, perpetuoque fidelis subditus Elias Birta Capitaneus”. Există şi probabilitatea ca el să fi semnat numai actele scrise în limba latină, ele putând fi întocmite de un cunoscător al acestei limbi. Ilie Birt a făcut parte din Compania comercială greacă din Brașov, având afaceri în Transilvania (Cluj, Dumbrăveni), în Ţara Românească şi în Turcia. În casa sa din Şchei a deschis o cârciumă, în care vindea rachiu şi vin, încălcând dispoziţia autorităţilor locale, care interzicea practicarea comerţului cu băuturi alcoolice pentru braşovenii ce locuiau în afara cetăţii. De menţionat că Ilie Birt era totuşi beneficiarul unui decret al împărătesei Maria Tereza, din 9 ianuarie 1750, prin care i se acorda dreptul de a-şi aduce două vase de vin din Ţara românească, timp de trei ani. De altfel, împărăteasa îi acordase dreptul de imunitate, printr-un rescript din 14 august 1749. Înainte de a sluji în armată, alături de alţi doi tovarăşi de negoţ, a fost acuzat că ar fi făcut contrabandă cu mercur în districtul Făgăraşului, dar acuzaţia s-a dovedit a fi neîntemeiată. Cert este că a reuşit să adune o avere frumoasă, având casă, grădină, animale şi o vie în Ţara Românească. Între 1 august 1735 şi 12 aprilie 1782 este „jurat” la Biserica Sf. Nicolae, la 1767 fiind ales în capul listei „bătrânilor juraţi”, deşi se manifesta ca un „neastâmpărat căpitan în retragere”. Semnătura sa este întâlnită în numeroase documente, emise cu diferite prilejuri, alături de cea a altor fruntaşi, gocimani şi juraţi ai comunităţii ortodoxe din Şchei. Acestea sunt memorii adresate împăratului şi Guberniului, legăminte ale juraţilor şi negustorilor români din Brașov pentru păstrarea „rânduielilor sfintei biserici” ş.a. Poziţia sa în sânul comunităţii din Şchei şi căsătoria fiului său, Ilie, cu Paraschiva, fiica popii Nistor, îl leagă şi mai strâns de biserica Sf. Nicolae, şi la 20 iunie 1767 este însărcinat cu „purtarea de grijă împrejurul Sfintei Biserici”, căreia i-a făcut mai multe danii. Într-adevăr, se implică în sprijinirea acesteia, făcând demersuri pe lângă autorităţi pentru obţinerea avizului în vederea ridicării etajului la şcoala de piatră de pe lângă Biserica Sf. Nicolae din Şchei, aşa cum atestă o scrisoare din 6 aprilie 1761. În urma intervenţiei sale, la 22 aprilie 1761 primeşte acordul acestora şi astfel se finalizează construcţia şcolii păstrată în forma de atunci până astăzi. În 1763, împreună cu alt jurat, pleacă la Constantinopol, ducând Prea Fericitului Patriarh două scrisori din partea braşovenilor din Şchei. Astfel are posibilitatea de a vorbi „gură cu gură în doauă rânduri” cu acesta care îi dăruieşte o „carte” cu pecetea Sfântului Mormânt şi cu iscălitura Prea Fericirii Sale, probabil fiind vorba de patriarhul Ierusalimului. Prin cartea dăruită, braşovenii au fost informaţi despre noua normă de împărţire a banilor Ierusalimului. Ilie Birt a rămas în amintirea braşovenilor prin crucile pe care le-a ridicat în Şcheii Braşovului. Cea mai cunoscută dintre ele este cea ridicată în Piaţa Prundului. Aceasta are mai multe inscripţii, descifrate în etape de N. Iorga şi C. Muşlea. Una din ele atestă ctitorul crucii şi perioada în care a fost ridicată: „…ridicatu-s-au această sfântă cruce întru cinstea hramului a Sfintei Troiţe…în zilele Înălţatului Împăratu…K[arol] VI. a. 1738…de robul lui Dumnezeu Căpitanu Ilie Birt„. Pe aceeaşi cruce sunt zugrăvite scene biblice care în parte au fost şterse cu trecerea vremii. Pe cheltuiala sa, crucea a fost renovată la 1780, zugrăvindu-se în partea de răsărit vulturul bicefal cu iniţialele împărătesei Maria Tereza. Acesta a fost „delăturat” în perioada interbelică (C. Muşlea). De această cruce, care a fost refăcută în secolul al XIX-lea, este legat şi obiceiul Sfinţirii „Apei cei Mari” în ziua de Bobotează. Acelaşi Birt Ilie a ridicat, după 1748, şi „Crucea Căpitanului” aflată pe un loc public, lângă casa lui. Înălţarea acesteia a declanşat un conflict cu autorităţile oraşului, care, învinuindu-l de ocuparea unui loc public, au trimis o comisie pentru a constata abuzul săvârşit. Se declanşează astfel un conflict atestat de mai multe documente. Acestea amintesc ancheta care a urmat, numele martorilor audiaţi, dar şi comportamentul lui Ilie Birt care a protestat, „înjurând în modul cel mai ruşinos” pe membrii comisiei şi luându-i la bătaie pe cei trimişi să împiedice finalizarea acesteia. În urma acestui incident, Ilie Birt a fost arestat în Sibiu, iar soarta crucii ridicate n-a fost nici ea mai bună, fiind luată de apele revărsate în urma unei ruperi de nori. Ilie Birt nu a renunţat la proiectul său şi, cu sprijinul generalului Buccow, a ridicat din nou aceeaşi cruce. Inscripţia de pe ea, descifrată de Sterie Stinghe, menţionează data construcţiei iniţiale: 5 martie 1755. În capela care o adăposteşte se află o inscripţie cu litere latine aurite ce atestă zidirea ei la 1762. Ilie Birt a îndemnat şi alţi şcheieni să-i urmeze exemplul, ridicând noi cruci. Ilie Birt a fost antrenat într-un îndelungat conflict cu Magistratul braşovean, care l-a acuzat de practicarea unui comerţ aflat la limitele legalităţii şi de temperamentalele sale ieşiri faţă de autorităţi. Numele lui figurează în „cartea neagră” întocmită pe la 1735 de către autorităţile locale, alături de Radu Tempea, „Statie cel beţiv cu nasu pururea roşu şi hoţ de târguri, Petcu Şoanul, Duma, Hârş…”. Poate nu întâmplător, cronicarul sas, Thomas Tartler*, îl considera pe Ilie Birt „…cel cu pantalonii roşii de căpitan, ca pe unul din cei mai vrednici de spânzurătoare”. Cu toate exploziile sale de violenţă pe care şi le permitea ştiind că se află sub protecţia autorităţilor militare, demersurile în scris pe care le-a adresat autorităţilor au un ton ponderat şi decent, fiind bine argumentate. Un document din iulie 1782, publicat de Sterie Stinghe, îl menţionează pe Ilie Birt, alături de alţi 29 de fruntaşi din Şchei şi de preoţii de la Biserica Sf. Nicolae, ca semnatar al unui act prin care ei hotărau „să stea cu toţii să înnoiască privileghionul ce-l avea obştea de la împăratul Leopold I şi cu ce s-ar putea a-l mai înmulţi”. Prin testamentul făcut la 1789, cu puţin înaintea morţii, confirmat de cinci martori, Ilie Birt lăsa suma de „900 de florini nemţeşti” pentru ridicarea unei a doua biserici ortodoxe în Şchei. Personalitatea sa, puţin cunoscută astăzi, a fost cel mai bine evocată de Sterie Stinghe, care îl consideră ca „una din figurile cele mai interesante din istoria poporului nostru din Şcheiu în veacul al XVIII-lea. Negustor de frunte, bărbat cu vază între ai săi şi cu mare trecere înaintea autorităţilor militare, în virtutea serviciilor aduse împăratului în calitate de căpitan, primul anteluptător pentru eluptarea [obţinerea, câştigarea cu greutate] autonomiei administrative şi politice a Şcheiului faţă cu Cetatea Braşovului şi Magistratul ei, …e unul din conducătorii Românilor braşoveni în acest secol; îl vedem decenii de-a rândul în fruntea juraţilor Bisericii Sf. Nicolae şi subscriind toate actele de importanţă emanate în această epocă de la obştea poporului nostru din Şcheiu, îl găsim în deputaţiuni (…) şi-l vedem pretutindeni stăruind şi îndemnând cu vorba şi cu pilda în toate frământările sociale, bisericeşti şi politice ce agită poporul nostru în această epocă…”. Cu toate acestea, spre sfârşitul vieţii, probabil şi datorită vârstei înaintate, îşi pierduse din prestigiul de altădată. Aşa se explică faptul că la moartea sa, în matricola morţilor se consemna doar faptul că „au murit un bătrân jup[ânul] căpitan Ilie Birt„, a cărui memorie este păstrată şi de numele uneia din străzile din Şcheii Brașovului.
Referinţe: Prişcu, Ioan, [Ilie Birt], în TR, 21 iul. 1924; Stinghe, Sterie, Căpitanul Ilie Birt, în Gazeta de Transilvania, iun-iul. 1925; Muşlea, Candid, O anchetă în Şcheii Brașovului la anul 1761. Contravenientul principal: Căpitanul Ilie Birt, în Ţara Bârsei, III, nr. 5, sept-oct. 1930, p. 434-443; Stinghe, Sterie, Căpitanul Ilie Birt, în Gazeta de Transilvania, nr. 26, 1941, p. 1-2, 13; Stinghe, Sterie, Contribuţiuni la cunoaşterea trecutului românilor din Şcheii-Braşovului . Viaţa căpitanului Ilie Birt, cu 181 de acte (între anii 1732-1789), București, M.O. şi Imprimeriile Statului, 1945, p. 8 [cuprinde numeroase referinţe despre viaţa căpitanului Ilie Birt, 181 de documente în limbile latină, germană, şi română şi nouă fotografii ale crucilor ridicate de el]; Nicoară, I., De unde numele străzii Ilie Birt?, în Astra, nr. 10, (oct), 1969, p. 19; Oltean, V., Crucile căpitanului Ilie Birt din Scheii Brașovului, în Gazeta de Transilvania, 152, nr. 40, 9 feb. 1990, p. 1, 2; nr. 47, 17 feb. 1990, p. 2; Botei, Mircea, Un agitator primejdios al valahilor „Căpitanul Ilie Birt”, în Oastea şi Ţara, Brașov, nr. 5, 1 dec. 1993, p. 9; Oltean, V., Strada Căpitan Ilie Birt, în Primăria Brașovului, 1-31 ian. 1998, p. 25; Oltean, V., Vestigii ale istoriei braşovene. Troiţele căpitanului Ilie Birt, în Transilvania Expres, 17 ian. 1998, p. 11; Moga, Eugen, Troițele – mărturii din alte vremi, Brașov, C2 Design, 2001, p. 21-22.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.