BERGEL, Hans (născut 26 iulie 1925, Râșnov, județul Brașov), scriitor. Tatăl său, învăţător la Râşnov, apoi funcţionar la inspectoratul şcolii, s-a mutat în 1936, împreună cu familia la Reghinul săsesc unde Hans începe studiile la gimnaziul săsesc din localitate. În 1939 se reîntorc însă la Brașov, unde îşi continuă cursurile la gimnaziul Honterus. Între 1941-1944 a urmat Seminarul evanghelic de învăţători de la Sibiu. În toamna anului 1944, odată cu avansarea frontului, a trebuit să întrerupă studiile. “De acum încolo, cine pătrunde în ungherele vieţii lui Hans Bergel, se vede pe neaşteptate implicat în evenimente ce par desprinse din imaginaţia unui romancier: cotituri surprinzătoare, lovituri cumplite şi salvări miraculoase, despărţiri şi rupturi, evadări aventuroase, privaţiuni de libertate şi reveniri spectaculoase” (Peter Motzan). În ianuarie 1945 a fost luat şi dus la muncă în U.R.S.S., ca mulţi etnici germani. A reuşit să evadeze din lagărul unde fusese închis, ascunzându-se până în octombrie 1945. A găsit adăpost la un cioban român din Munții Cibinului. În 1946 îşi reia cursurile liceale din Sibiu, obţinând în acelaşi an şi bacalaureatul. Educaţia primită în familie i-a deschis gustul pentru cultura de valoare consolidată prin lecturi despre clasicii antichităţii ca Homer, clasicii şi romanticii germani precum Goethe sau Kleist, eseiştii francezi ca Flaubert, filosofii germani (Kant, Schopenhauer). Astfel şi-a format un anumit mod de a percepe lumea, devenind conştient că ideologia comunistă constituia o ameninţare la adresa însăşi a educaţiei, culturii şi convingerilor dobândite, care l-au făcut, după cum mărturiseşte, să fie pregătit pentru o Europă bazată pe valorile antichităţii, creştinismului şi umanismului. Mai târziu, lectura Capitalului lui Marx îl va transforma într-un anticomunist convins şi rebel, ceea ce îl va determina să se împotrivească transformării sale într-un “corifeu al noului regim”. După absolvire, între 1946-1947, a funcţionat ca învăţător la Gergeschdarf lângă Sebeş. În iunie 1947 a încercat să emigreze ilegal din România, fiind prins la Budapesta şi predat grănicerilor români. Printre cei care l-au anchetat cu acest prilej s-a numărat şi Heintz Stănescu, viitorul germanist, biografiile celor doi intersectându-se ulterior de-a lungul anilor. A fost condamnat la 14 luni de închisoare la Timişoara, dar în aprilie 1948 evadează şi de aici. Foarte curând începe stagiul militar pe care-l efectuează între 1948-1949 la clubul CCA, astăzi Clubul Sportiv “Steaua” din București. Acum devine campion naţional şi deţinătorul recordului naţional la proba de ştafetă de 4 x 800 metri plat. Între 1949-1956 a activat ca sportiv profesionist la Clubul “Voinţa” Brașov. A fost membru în echipa naţională de schi a României şi antrenor al naţionalei de schi. Ca urmare a activităţii sale sportive, Hans Bergel a locuit pe rând la București, Brașov şi Cluj. În aceşti ani a reuşit să cunoască personalităţi remarcabile ale germanilor din România, printre care O.W. Cisek, A. M. Spelber, Erwin Wittstock cu care va deveni prieten pe viaţă. În 1952 se căsătoreşte la Brașov cu Susanne Schunn. Din 1951 până în 1954 studiază istoria artei şi filosofia la București şi Cluj. În 1953 i se naşte primul copil, Hildegard. Tot în această perioadă îi apare şi prima lucrare în proză ce va fi publicată în cotidianul bucureştean de limbă germană Neuer Weg. În 1954 a fost obligat să-şi întrerupă studiile. În urma unor acuzaţii cu substrat politic a fost arestat la Cluj şi condamnat la un an de închisoare. Eliberat înainte de termen, nu a mai primit dreptul de a-şi continua studiile şi intră din nou în viaţa sportivă, devenind antrenor principal la un club sportiv braşovean. Între 1957-1958 este redactor cultural la nou-înfiinţatul ziar braşovean Volkszeitung. Acum publică trei cărţi, care au avut un puternic ecou fiind mult citite şi comentate, intrând în atenţia criticii partinice şi a omniprezentei securităţi. La 5 septembrie 1958, în urma articolului incriminator comandat de securitate la adresa romanului său Die Abenteuer des Japps apărut în Neuer Weg, semnat de mai vechea sa cunoştinţă Heinz Stănescu, a fost etichetat de către acesta ca “neofascist” şi “neohitlerist” “ce se abate de la principiile realismului socialist”. Peste ani, când Heinz Stănescu va emigra la rându-i în Germania, acesta îi cere sprijinul în acest sens, schimbând uneori în viitor opiniile literare din trecut, iar în ultima scrisoare adresată lui Hans Bergel, H. Stănescu afirmă: “Productivitatea dumneavoastră este admirată de tot mai îmbătrânitul Stănescu”. După publicarea articolului amintit mai sus, cotidianul bucureştean a fost pus în gardă cu privire la posibila arestare a lui Hans Bergel. Apariţia acestui articol se încadra în campania iniţiată de organele de represiune ale statului, care doreau să-şi justifice în faţa opiniei publice proiectata nelegiuire. Într-adevăr, romanele sale apărute în această perioadă dezvăluiau nu numai un real talent literar, ci şi un om care cu mare curaj abordează probleme ce ţineau de libertatea politică. La 31 decembrie 1958 (după propria mărturisire, în timp de într-un document se menţionează data de 30 noiembrie), a fost destituit din funcţia de redactor cultural la ziarul braşovean Volkszeitung, tot din motive politice. Imediat după concediere a fost pus sub urmărire zi şi noapte, fapt ce i-a produs, potrivit spuselor sale, “un sentiment paralizant de ameninţare”, încercând să-şi pregătească familia pentru arestarea iminentă. În aprilie 1959 se angajează ca instrumentist (cellist) la Teatrul Muzical din Brașov, dar este arestat, confiscându-i-se manuscrisele Kleist-Essay şi romanul în două volume: Hans im Glück sau Der Mann ohne Vaterland. Cu puţin înainte, la 13 aprilie 1959, fusese arestat şi fratele său Erich Bergel, dirijor şef al Filarmonicii din Cluj, fapt ce l-a alarmat şi mai mult pe Hans Bergel. În urma arestării fiilor săi, bătrânul Erich Bergel care cunoscuse şi el timp de trei ani rigorile închisorilor comuniste, a făcut o comoţie cerebrală din care nu şi-a mai revenit. A fost eliberat, dar nici acum pentru mult timp. Până atunci se ceruse redactorului şef al revistei la care lucrase, Eduard Eisenbürger, un referat datat 11 august 1959 în care, pe lângă calităţile certe care îi erau recunoscute, se subliniază şi faptul că Hans Bergel se înconjurase în redacţie “de elemente mic-burgheze”, încercând să discrediteze pe unii conaţionali, membri de partid. În finalul referatului se strecurau şi unele amendamente biografice, menite să justifice îndepărtarea lui din redacţie, cum ar fi faptul că a stat ascuns în munţi sub numele de Ion Sârbu şi că tatăl său fusese un “fascist notoriu”. Eisenbürger, “un oportunist notoriu”, recursese la o serie de scuze total nefondate, dorindu-se îndepărtarea lui Hans Bergel din redacţie, după cum acesta din urmă o mărturiseşte şi pentru a nu se putea afirma că redacţia ziarului Volkszeitung găzduieşte elemente duşmănoase regimului. La 15 septembrie 1959 este din nou arestat, alături de alţi patru scriitori germani din Transilvania, şi i se intentează proces, un proces politic ca va fi cunoscut sub numele de “Procesul lotului scriitorilor germani” (Hans Bergel, Andreas Birkner, Wolf von Aichelburg, Georg Scherg, Harold Sigmund). La momentul arestării, aceştia erau cei mai importanţi autori germani din România. Desfăşurat la 15 septembrie 1959, cu uşile închise, acuzaţi de “crimă de uneltire contra ordinei sociale prin agitaţie”, în faţa unui tribunal militar, au fost condamnaţi împreună la 95 de ani de muncă silnică şi 5 ani de pierdere a drepturilor cetăţeneşti. Pe parcursul procesului a înţeles că i se reproşează faptul că nu s-a înregimentat între scriitorii ce proslăveau regimul, aşa cum i-a reproşat chiar judecătorul în timpul procesului: “noi am sperat că veţi deveni un scriitor socialist, un autor comunist, dar am aşteptat degeaba. Ne-aţi dezamăgit şi aţi trădat speranţa noastră şi acestea deja reprezintă un motiv pentru a vă judeca”. Vorbind despre acest eveniment care-i va marca destinul, Hans Bergel mărturisea peste ani: “Oportuniştii care au scris ode către Stalin au ales un drum mai comod, dar cine a vrut să-şi păstreze demnitatea a putut s-o facă. Eu am făcut-o, şi nu numai eu”. A fost arestat în grădina casei sale şi în prezenţa soţiei de către lt. maj. Nicolicioiu. Invitat “mieros” să-l urmeze la securitate pentru o scurtă discuţie de informare, Hans Bergel i-a replicat, după cum însuşi spune: “Trăiesc acest moment pentru a treia oară şi nici nu mă sperie, nici nu-mi fac iluzii”. Un timp nu a întrevăzut motivul exact al arestării, convins de faptul că în redacţia publicaţiei Volkzeitung lucrase cu mult profesionalism şi dăruire, ducând tot greul calităţii. Treptat, a conştientizat că nuvela sa Fürst und Lautenschläger, “unul din rarele documente ale literaturii de opoziţie din anii cincizeci în România” (Peter Motzan), apărută în 1957, în care sub paravanul unei povestiri istorice putea fi detectat un substrat politic, a determinat arestarea sa aşa cum a dovedit-o şi denunţul de 31 de pagini al cărui autor l-a recunoscut, după interpretarea frazei de încheiere a nuvelelor: “Nu sunt o curvă şi nici arta mea nu este” (“Ich bin keine Hure und meine Kunst erst recht nicht”). Fără a fi învinuit de ceva concret, a fost supus la numeroase interogatorii, aducându-i-se dintre cele mai grave şi fantasmagorice acuzaţii. Acuzat de atentat împotriva lui Gheorghiu-Dej, a fost trei ani întrebat unde a ascuns bomba pe care urma s-o folosească în acest scop. Considerând glumă această învinuire, Hans Bergel a răspuns tot în glumă că a ascuns-o sub Podul Bârsei din Bod. Răspunsul a fost trecut în scris. Negăsindu-se bomba, de altfel inexistentă, a primit o bătaie serioasă, spărgându-i-se nasul, rupându-i-se o ureche pe jumătate şi pierzându-şi câţiva dinţi. A fost dus în celula numărul 17 a închisorii din Brașov, fără a primi îngrijiri medicale. Transferat la închisoarea de tranziţie din Codlea, va fi trimis nu după mult timp la minele de plumb din Baia Sprie. Readus la Codlea după câteva luni, a fost interogat în legătură cu adevăratul mesaj al tabloului “1907” al lui Fr. Bömches*, pictor braşovean prieten cu Hans Bergel. Securitatea aflase, deşi la discuţia purtată în faţa tabloului erau prezenţi doar cei doi, că adevăratul mesaj al tabloului după cum pictorul îi şopteşte la ureche, era unul anticomunist. Interogat în zadar, Hans Bergel nu a mărturisit nimic şi după un timp a fost transferat în pavilionul numărul 13 de la Jilava unde în celula numărul 13 bis s-a întâlnit cu Harold Sigmund, acuzat şi el în procesul braşovean. La sfârşitul toamnei anului 1960, împreună cu alţi deţinuţi, au fost îmbarcaţi într-un tren, închis într-o celulă metalică în care abia putea încăpea un om în picioare şi în care a rămas timp de 14 zile, pierzând noţiunea spaţiului şi a timpului. Această detenţie forţată l-a făcut să aibă probleme la glezne şi la genunchi, care s-au umflat foarte mult şi pentru un timp, nu a mai putut privi lumina zilei. Urcaţi în remorcile unor tractoare au fost duşi împreună cu ceilalţi în lagărul de deţinuţi de la Luciu-Giurgeni (Răchitoasa), iar peste câteva zile, datorită unei erori administrative, ajunge în insula dunăreană Strâmba aflată între Brăila şi mlaştina Borcea. Aici se aflau alţi deţinuţi, adevărate dinastii de hoţi de buzunare. Despre această perioadă, Hans Bergel îşi aminteşte cu umor faptul că devenise obiectul de antrenament al celor care nu voiau să-şi uite îndemânarea. Dar, după scurt timp, acest lagăr a fost desfiinţat şi Hans Bergel este readus la Luciu-Giurgeni (județul Ialomiţa). În toamna lui 1962 a fost dus sub escortă şi predat din post în post jandarmilor, care l-au supus la înjositoare tratamente până când a ajuns la Brăila. Aici, timp de trei zile, este închis într-o celulă din pivniţa securităţii împreună cu 14 ţigănci care furaseră găini. După propria-i mărturisire, în aceste trei zile i-a mers foarte bine. “Doamnele au scos din fustele lor pâine albă, cârnaţi şi ţigări şi m-au răsfăţat. Era ca o situaţie dintr-un harem”. Bucuria i-a fost scurtă, căci curând este dus în satul Valea Călmăţui din Bărăgan, sat fondat de şvabii bănăţeni deportaţi aici, unde va avea domiciliu forţat până în primăvara lui 1964. Săptămânal trebuia să se prezinte la ofiţerul de securitate din Brăila. Inactivitatea ajunsese o povară pentru cei închişi, şi la propunerea lui Hans Bergel, se va alcătui o echipă care a cerut “spre binele republicii” să repare grajdurile de porci ale unei ferme din apropiere. S-a ivit posibilitatea ca odată pe zi să beneficieze de o masă, despovărând, astfel, familia care trebuia să le trimită alimente. Hans Bergel s-a numărat printre ultimii care au fost eliberaţi la 10 aprilie 1964 prin amnistia generală a deţinuţilor politici, după ce în timpul detenţiei cunoscuse toate rigorile închisorilor comuniste. Imediat după eliberarea sa, soţia sa a primit permisiunea de a pleca, împreună cu copiii în Germania unde a hotărât să rămână spre binele copiilor. Între 1964-1968, şi-a asigurat existenţa ca instrumentist (violonist) la Teatrul Muzical din Brașov. În februarie 1968, Hans Bergel are şansa de a citi în Der Spiegel un articol al lui Günter Grass în care acesta îşi expunea cu claritate punctul de vedere despre umanism, libertate şi toleranţă. În speranţa că Günter Grass avea cu adevărat aceste convingeri, i-a trimis prin intermediul unei cunoştinţe o scrisoare, cerându-i sprijinul pentru a putea emigra în Germania. Günther Grass, care se ocupa tocmai atunci de organizarea unei expoziţii de carte în România, a intervenit pe lângă ambasadorul român cu foarte multă fermitate şi vehemenţă, motivând că un om şi un scriitor este despărţit de familie în timp ce el încearcă să clădească “punţi de legătură între popoare şi culturi”. Intervenţia sa s-a dovedit salutară şi la 9 martie 1968, Hans Bergel a ajuns la Frankfurt am Main. În octombrie 1968, Tribunalul Suprem din România a anulat mai multe sentinţe pronunţate în anii 1951-1959 împotriva unor membri ai minorităţii germane şi maghiare, printre aceştia numărându-se şi cei cinci scriitori germani condamnaţi pentru atentat împotriva ordinii sociale. Reabilitarea acestora a fost subliniată de presa franceză (Le Monde), Hans Bergel constatând cu mâhnire că presa germană nu a consemnat acest fapt. Ajuns în Germania, a lucrat mai întâi ca muncitor necalificat şi paznic de noapte la München şi în împrejurimi, şi ca funcţionar la un birou. Reînnoadă legătura sa cu cartea, lucrând pentru puţin timp la München, la ilustraţia unui roman. Între 1970-1989, a fost redactor şef la ziarul Siebenbürgischen Zeitung (cu sediul la München) şi pe care-l va transforma în ziarul Federaţiei Saşilor Transilvăneni (Zeitung der Föderation der Siebenbürger Sachen), luptând pentru drepturile saşilor transilvăneni. În 1972 a divorţat şi se va recăsători în 1986 (cu Elke Raschdorf). A lucrat şi la postul de radio “Bavaria”, fără a fi angajat definitiv. În ziarul menţionat mai sus, a semnat sub diferite pseudonime mii de articole, abordând în foarte multe dintre ele, cu mult curaj, probleme politice delicate. “La stabilirea în Germania este decepţionat şi de-a dreptul furios, observând utopii stângiste ale tineretului german şi simpatia de care se bucura deviaţionistul exotic N. Ceauşescu în mass-mediile occidentale” (Peter Motzan). Spre deosebire de mulţi intelectuali din vest, care se lăsau seduşi de ideologia comunistă pe care o considerau lumina mesianică a lumii, Hans Bergel care trăise experienţa instaurării şi punerii în practică a acesteia, o considera “o ideologie a nimicirii şi a urii”, susţinând că organizarea statală a ţărilor din Est se baza de fapt pe stalinism. Ţinând cont de acest lucru, el a privit cu mult scepticism politica lui Gorbaciov. Potrivit lui Hans Bergel, în spatele propagandei comuniste, se ascundea “nimic altceva decât continuarea dorinţei de colonizare şi ocupare a Rusiei ţariste”. A contrazis cu mult curaj pe unii politicieni occidentali din anii ’60 -’70 (Jimmy Carter), care au dovedit clemenţă faţă de comunism şi a luat atitudine împotriva curentului de simpatie faţă de comunism şi mai apoi, faţă de Gorbaciov, promotorul socialismului cu faţă umană. A avut însă admiraţie faţă de politicienii care au luat o fermă atitudine anticomunistă (Konrad Adenauer şi Ronald Reagan). Aceiaşi atitudine reiese şi din cartea sa Rumänien Porträt einer Nation, München, 1969. “Despovărată de orice resentimente, scrisă cu simpatie şi comprehensiune vis-a-vis de ţară şi popor” (Peter Motzan), criticând politica lipsită de realism a lui Ceauşescu, într-o vreme când toate cancelariile occidentale îi dădeau onoruri. Astfel, Hans Bergel afirmă că în deceniile care au trecut de la război, regimul de la București a dus la ruinarea ţării: “O agricultură funcţională şi capabilă de modernizare a fost distrusă sistematic. O zootehnie bine dezvoltată a fost, în câţiva ani nimicită şi nu a reuşit în nici un domeniu să dezvolte o industrie”, iar mai târziu, într-un interviu din 1985, a prezis căderea comunismului. S-a ridicat împotriva dominaţiei „capitalului” şi „falsei conştiinţe”, a modalităţilor politice anarhic-subiective, a tendinţelor iconoclaste. Datorită atitudinii sale constant exprimate în articolele sale publicate în Siebenbürgischen Zeitung, acest ziar ajungea în România pe căi ocolite, iar atunci când această publicaţie era solicitată de cercetătorii sau profesorii universitari şi de studenţii de la Biblioteca Brukenthal din Sibiu (Şt. Sienert, Ein unbequemer Autor in Worte als Gefahr und Gefährdung, München, 1993, p. 153), biblioteca era obligată să dea numele acestora la Securitate. Eseurile sale, apărute în peste 50 de publicaţii europene şi americane, abordează o mare diversitate de teme de cultură generală, artă, literatură, domenii spirituale şi călătorii geografice. Majoritatea din ele reflectă realităţi transilvănene româneşti şi sud-est europene, tratate însă în context european. Articolele sale de o certă valoare îl fac cunoscut în cultura germană şi austriacă, având meritul de a face accesibile şi cu impact cultura şi problemele saşilor transilvăneni. Astfel, tratează o serie de personalităţi transilvănene: Johannes Honterus, Şt. L. Roth, H. Oberth, dar şi personalităţi ale culturii germane ca Goethe, M. Luther, Kleist ş.a., pe care-i prezintă fără pretenţii academice, într-un stil extrem de atrăgător, în care, în afara datelor strict biografice, Hans Bergel ne oferă şi portretul spiritual al celui tratat, reflectând în acelaşi timp propriul său chip spiritual (Şt. Sienerth). Astfel, eseurile lui Hans Bergel, pe lângă conţinutul literar şi artistic, ne oferă şi repere despre concepţiile sale estetice şi principiile sale de viaţă (Şt. Sienerth). Eliberat de sub constrângerile regimului totalitar, plecat într-o lume pe care o cunoaşte până atunci doar din cărţi, a avut posibilitatea să călătorească în întreaga lume, impresiile sale concrete aflându-se în numeroase reportaje şi eseuri. Foarte bun observator şi povestitor, a păstrat în scrierile sale autenticitatea coloritului local. În aceste descrieri se regăsesc Brașovul şi Sibiul, peisaje mediteraneene sau din alte părţi ale lumii. Într-o recenzie apărută în periodicul din Bonn, Kulturpolitische Korrespondenz, referitoare la volumul său de eseuri Gestalte und Gewalten (1982), se consemna că Hans Bergel este un scriitor fascinant ce abordează teme din cele mai diferite şi neaşteptate, într-o manieră simplă şi fie că prezintă dansul ciobanilor din Carpaţii Orientali, fie o veche baladă populară sau chiar peisaje din Delta Dunării, literatura sa denotă o intensă trăire lăuntrică. Scrierile sale dovedesc că Hans Bergel nu a căzut în plasa unui modernism de suprafaţă care să contravină crezului său estetic. (Peter Motzan). Într-o recenzie a volumului său de eseuri Das Motiv der Freihert, apărut în 1989, s-a scris despre autor că dă dovada unui “strălucitor talent retoric” (Bergels brillante Rhetorik). Volumul de nuvele Im Feuerkreis (1972) cuprinde palpitante poveşti de spionaj, povestiri dramatice de dragoste, dar şi singularitatea şi frumuseţea zilei de Crăciun. În alte nuvele, Hans Bergel prezintă arhetipuri de vânători, pescari, alpinişti, sportivi, puşi să înfrunte stihiile naturii. Chipul femeii apărut în operă este conturat, surprinzător, cu multă “precauţiune”. Întâmplările redate în mod dramatic de autor au de cele mai multe ori un final împăciuitor. După cum scriitorul însuşi mărturisea într-un interviu, pentru el, a scrie este o formă de a trăi, de a se exprima, simţind nevoia de a destăinui prin scris. “Mă bucur de fiecare expresie sau fomulare elegantă ori precisă”, apreciind arta sa “ca un permanent monolog”. Tot cu acelaşi prilej, Hans Bergel se destăinuie: “Scrisul este pentru mine o formă de a mă identifica şi pentru că tot ceea ce simt, gândesc sau fac, fac cu intensitate şi scrisul meu este caracterizat prin pasiune, dacă vreţi, chiar prin obsedare. Dealtfel, nimeni să nu creadă că în artă se poate face ceva fără această obsesie”. În eseul autobiografic Moartea păstorului, Hans Bergel se confesează “…tot ce-am scris a fost un pas înainte şi spre propriul meu eu. Am fost mereu nevoit să scriu pentru a putea supravieţui: viaţa mea e scrisul – sau nu e nimic”. Aşa se explică productivitatea sa literară, Hans Bergel fiind autorul a peste 25 de titluri cuprinzând romane, povestiri, cărţi pentru tineret, eseuri, monografii de artişti plastici, scrieri politice, o istorie a literaturii germane din Transilvania. Un prozator în esenţă, a cochetat rar cu poezia şi cu teatrul. Hans Bergel continuă o direcţie literară în care s-a făcut remarcat şi O.W. Cisek, prezentându-i pe saşii din Transilvania, şvabii din Banat, germanii şi evreii de limbă germană din Ardeal şi Bucovina, în relaţie cu românii majoritari şi celelalte naţionalităţi ce trăiesc în acest spaţiu “pentru că în cazematele subterane din Jilava, în lagărele morţii din Delta Dunării şi în domiciliile forţate din Bărăgan, germanul s-a întâlnit ”în primul rând cu omul, cu fratele de suferinţă şi nu cu românul, ţiganul sau ungurul. Într-o prezentare ce însoţeşte ultimul său volum apărut în limba română Când vin vulturii (1997),Hans Bergel este considerat “un excelent reprezentant a ceea ce el însuşi denumea <homo transilvanicus>, adică a unui tip aparte, de intelectual marcat, în interiorul arcului carpatin, de o spiritualitate plurivalentă, de convieţuirea mai multor etnii în spiritul toleranţei şi bunei-cuviinţe”. La 26 aprilie 2001 în sala senatului Facultății de Drept a Universității din București a vorbit despre Întâlnirea mea cu spiritualitatea română. Lui Hans Bergel nu i-a fost niciodată proprie acea atitudine de “prudente ac circumspectes”, atribuită până la saturaţie saşilor din Transilvania, cum nu s-a lăsat niciodată încorsetat de rigorile unei specializări înguste. Titlul unui volum de eseuri politice al lui Heinrich Böl s-ar putea folosi drept motto pentru întreaga sa operă: se solicită implicarea!. Printre compatrioţii săi, publicistul angajat este o apariţie singulară, devenind o figură aproape mitică, evocată în fel şi chip pe lungimi de undă ale viului grai. Căci, în numele grupului etnic din care provine, a luat poziţie cu vehemenţă şi elocinţă în vremuri de pericol şi ameninţare, fără însă a evita mustrările şi reproşurile când i se păreau îndreptăţite şi necesare. Nici un alt scriitor german postbelic originar din România n-a evocat atât de des şi cu aceiaşi intensitate Transilvania ca regiune multinaţională, ca spaţiu cultural şi natural, precum a făcut-o Hans Bergel în tablouri lirice emoţionante, în scene dramatice încordate, în comentarii istorice ample şi în incursiuni în actualitatea imediată. A întrezărit în comunism pe marele distrugător al configuraţiilor dezvoltate organic, a căror dispariţie l-a afectat în mod deosebit. Calea confruntării directe i se părea oricum mai eficientă decât stratagemele diplomatice de tergiversare. Cine respinge politica paşilor mărunţi, acela este vulnerabil: “cine scrie ca Hans Bergel provoacă şi polarizează” (Peter Motzan). Scriitorul nu se rezumă numai la spaţiul românesc, ci are în vedere întreaga regiune dintre Cernăuţi şi Triest, locuită de majorităţi, dar şi de populaţii minoritare, în care convieţuiesc etnii, religii, culturi şi limbi din cele mai diverse. Hans Bergel consideră că Sud-Estul european, care-l va preocupa asiduu şi după emigrarea sa în Germania, a fost un timid, din păcate, neglijat de Europa occidentală. Astfel, într-un interviu, Hans Bergel afirma: “Când mă uit în lumea literaturii din America latină, mă surprinde cât de mult seamănă cu lumea literaturii sud-est europene, impulsivitatea ca optică, cavalcada diverselor naţionalităţi şi efectele culturale reciproce dezvăluie o lume cu o mie de faţete. În viaţa mea, întotdeauna voi scrie despre ceea ce mă leagă statornic şi puternic sau despre ceea ce cred că merită să fie păstrat, poate că Africa de Sud, Castilia, Noua Zeelandă, Canada, Transilvania sau lumea elenistică, Grecia Mare. Când călătoresc descopăr un lucru pe care l-am bănuit întotdeauna, că eu sunt acasă peste tot în lume, şi acum în secolul XX, nu ne rămân altele de făcut”. Din 1989 (1991, după Petre Motzan), devine colaborator la ziarul Südostdeutschen Vierteljahreblätter din München, unde se remarcă ca scriitor, traducător, coeditor (împreună cu Franz Hutterer) şi ziarist, în care a scris zeci de eseuri, cronică plastică, portrete literare ş.a. A participat la foarte numeroasele întâlniri ale emigranţilor germani din România, fiind întotdeauna un interlocutor bine venit şi bine primit pentru problemele pe care le-a ridicat, şi apreciat în mod deosebit pentru talentul său oratoric. A participat de asemeni la multe întâlniri cu cititorii, la simpozioane ştiinţifice, la vernisaje de expoziţii de artă plastică românească, expuse în Germania. Unii dintre aceşti artişti plastici au fost trataţi monografic (Johannes Schreiber, Heinrich Schunn, Hans Guggenberger ş.a.). A fost un participant constant la toate dezbaterile privind drepturile omului, indiferent de cine au fost organizate. Hans Bergel este membru al prezidiului de cinci persoane al Institutului pentru cultură germană şi istorie din Sud-Estul Europei, ce are un rol important în cunoaşterea zonelor locuite de germani, prin editarea unor lucrări de înaltă ţinută ştiinţifică din toate domeniile. Acest institut ce numără maxim 40 de membri, desfăşoară doar activitate onorifică, nerenumerată, a găzduit şi conferinţele unor prestigioase personalităţi, inclusiv a unor intelectuali români de mare valoare. Bogata şi variata activitate a fost răsplătită de numeroase premii şi distincţii: Premiul III pentru proză al cotidianului Neuer Weg (București, 1956), Premiul de onoare “Georg Dehio” pentru cultură şi istoria gândirii a “Asociaţiei artiştilor din Esslingen” (1972). Tot în acel an, a primit şi Premiul prozatorilor şi “Erzähler-preis des Ostdeutschen Kulturrates”. A beneficiat de o bursă a “Fundaţiei Goethe” (Basel, 1972). A fost distins cu premiul “Medienpreis Bayern” în 1982 şi 1989, cu premiul “Siebenbürgisch-Sächsischen Kulturpreis” în 1988. În acelaşi an (1988), a primit “Crucea de merit a Germaniei” (Bundes Republik Deutschland), Premiul onorific “Andreas-Grypius” în 1990 ş.a. În România a fost declarat cetăţean de onoare al Brașovului în 1997, al Râșnovului în 2012, în același an i s-a decernat titlul de Scriitorul orașului Brașov, iar pentru activitatea sa sportivă a fost premiat de Comitetul Olimpic Român, în 1993. În 2009 Președenția României i-a acordat ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer, categoria A – Literatură. A fost inclus în antologia bilingvă Scriitori germani din România de după 1945, apărută în 2012 la Editura Curtea Veche. Uniunea Scriitorilor Filiala Brașov i-a decernat Premiul pentru întreaga activitate în 2016. Din păcate, după cum menţiona cu amărăciune într-un interviu Bergel Hans, instituţiile culturale braşovene sunt încă nereceptive în a-l invita să conferenţieze în oraşul din care a pornit spre lume. Comunitatea academică românească din marile centre universitare ale ţării l-a recunoscut şi preţuit, invitându-l cu cele mai diverse prilejuri în mijlocul lor. Şi, poate nu întâmplător, Hans Bergel, mărturisea într-o scrisoare: “Trupul meu s-a reîntors în Germania, gândurile mele se află încă în România…”. S-au realizat filme inspirate de biografia sa în limba germană, maghiară. A publicat numeroase cărţi, romane, volume de eseuri, povestiri, memorii, evocări, studii de istorie, artă şi muzică, articole, recenzii, drame, traduceri în peste 50 de reviste din ţară şi străinătate. Semnează o sumedenie de prefeţe şi postfeţe, comentarii şi este inclus în antologii literare şi volume colective de studii şi contribuţii din România şi străinătate. De-a lungul anilor, lucrările sale au apărut la următoarele edituri: Tineretului, Editura de stat pentru literatură şi artă (Bucureşti), la Verlag des Südostdeutschen Kulturwerks (München), der Kulturstiftung der deutschen Vertriebenen (Bonn), Bruckmann, Transylvania, Callwey, Langen-Müller (München), Giesking (Bielefeld), Böhlau (Köln-Wien), Saur (München-New York-London-Paris) Rau (Düsseldorf), Poller (Stuttgart), Francke (Tübingen), Brockhaus (Wuppertal-Zürich), Karrer (Linz), Wort und Welt Innsbruck).
Opera: Fürst und Lautenschläger. Eine Erzählung aus dem Siebenbürgen des 17 Jahrhunderts, București, Jugendverlag, 1957, 105 p.; Die Straβe der Verwegenen, Erzälungen, București, Jugendverlag 1957, 133 p.; Die Abenteuer des Japps. Ein heiteres Jungenbuch, București, Jugendverlag, 1958, 242 p.; Die Rennfüchse, roman, München, Franz Schneider, 1969; Rumänien. Porträt einer Nation, München, Esslingen, Bechtle, 1969, 219 p.; Im Feuerkreis. Zehn Erzählungen, Innsbruck, Wort und Welt, 1972; Würfelspiele des Lebens. Vier Porträts bedeutend Siebenbürger, München, Verlag Hans Meschendörfer, 1972; Die Sachsen in Siebenbürgen nach dreißig Jahren Kommunismus. Studie über Menschenrechte am Beispiel einer ethnischen Gruppe hinter dem Eisernen Vorhang, Innsbruck, Wort und Welt, 1976; Der Tanz in Ketten, roman, Innsbruck, Wort und Welt, 1977; Siebenbürgen Bilder einer europäischen Landschaft, Essay- und Bildband, Innsbruck, Wort und Welt, 1980; (Englische Übersetzung, A Picture Book of Transylvania, EBDA, 1982); Johannes Schreibers Aquarelle, Essay und Bildband, Linz, Karrer, 1981; Dunja, die Herrin. Erinnerungsbilder aus dem Donaudelta, München, Akademie für graphisches Gewerbe, 1982; Gestalten und Gewalten. Südöstliche Bilder und Begegnungen, Essays, Aufsätze, Vorträge, Innsbruck, Wort und Welt, 1982; Drei politische Reden zur Lage der Deutschen in Siebenbürgen, Bleiben oder Gehen? – Der historische Hintergrund der Aussiedlung – Rede vor dem Kölner Dom, Innsbruck, Wort und Welt, 1983, 32 p.; Heinrich Schunn – ein Maler, sein Werk, seine Zeit, Innsbruck, Wort und Welt, 1983; Hermann Oberth oder Der mythische Traum vom Fliegen, Innsbruck, Wort und Welt, 1985; Der Tod des Hirten oder Die frühen Lehrmeister, eseu, Innsbruck, Wort und Welt, 1985, 76 p.; Literaturgeschichte der Deutschen in Siebenbürgen, Innsbruck, Wort und Welt, 1987, 108 p.; Das Venusherz. Erzählung, München, Schumacher-Gebler KG, 1987; Das Motiv der Freiheit. Glanz und Elend der südosteuropäischen Deutschen. Vorträge, Aufsätze, Rundfunksendungen, München, Transylvania, 1988; … und Weihnacht ist überall. Zwölf ungewöhnliche Weihnachtsgeschichten, München, Herbig, 1988; Provinz und Welt im Erzählwerk Andreas Birkner, în Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunden, Heft 2, 1989, p. 112-117; Siebenbürgen, Wien, Eckart-Schriften lll, l989; Zikadensommer. Gedichte, München, Ed. Transform, 1991; Kammermusik in Bronze und Stein. Der Bildhauer Hans Guggenberger, Thaur bei Inssbruck, Wort und Welt, 1993; Dans în lanţuri, în româneşte de George Guţu, Brașov, Arania, 1994, 216 p.; Zuwendung und Beunruhigung. Anmerkungen eines Unbequemen, 32 Essays und ein Gespräch. Mit einem Vorwort von Peter Motzan, Thaur bei Innsbruck, Wort und Welt, 1994; Die Begegnung mit Treff, în Deutsche Erzaehler der RVR, 1955, p. 195-216; Erkundungen und Erkennungen. Notizen eines Neugierigen, München, Südostdeutschen Kulturwerks, 1995, 264 p.; Întoarcerea lui Ulise, prefață de dr. Peter Motzan, traducere de Mariana Lăzărescu, Brașov, Ed. Arania, 1995, 100 p.; Im Spiegellicht des Horizonts, Gedichte und Nachdichtungen, München, Verlag Südost…, 1996, 95 p.; Când vin vulturii, București, în româneşte de George Guţu, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1998, 324 p. Romanul este şi pe CD; Erinerungen an einen schwierigen Gefärhten, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, nr. 3, 1998, p. 199-202; Hermann W. Schlandt achtzig Jahre alt, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, nr. 3, 1998, p. 259; Manfred Winkler, în Gazeta de Transilvania, an 160, nr. 2363, 16 mai 1998, p. 5; Ein Lyriker als Bildhauer. Manfred Winklers Skulpturenkosmos, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, nr. 3, 1999, p. 219-224; “Es war gut, wie es war… ”. Zum Tode des Erzählers Andreas Birkner, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, nr. 1, 1999, p. 41-45; Gesichter einer Landschaft: südosteuropäischer Porträts aus Literatur, Kunst, Politik und Sport, München, Ed. Wort und Welt, 1999, 346 p.; Goethe und Kleist – Erscheinungen deutschen Selbstbegreifen, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, nr. 3, 1999, p. 236-240; Pe străzile foamei după cunoaștere, în Astra, s.n., nr. 10, oct. 1999, p. 42-45; Vom Gefängnis zur politischen Bildungsstätte. ’’Academia Civica’’ und ’’Memorial’’ in Sighetu-Marmaţiei, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, nr. 3, 2000, p. 272-274; Von kollektiver Sprachlosigkeit zu politischer Aktion. Die Deutschen Siebenbürgens im Zeichen des Exodus, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, 2, 2000, p. 103-113; Heinrich Zillich, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, nr. 1, 2001, p. 27; Bukowiner Spuren. Von Dichtern und bildenden Künstlern, Aachen, Ed. Rimbaud, 2002; Hans Meschendörfer – Siebenbürger – der Name und seine Träger in Europa vom 13. bis 17. Jahrhundert, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, Heft 1, 1 ian. 2002; Weiße Flecken in der Zeitgeschichte. Der Krieg nach dem Krieg in Rumänien, von dem niemand wusste, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, Heft 1, 2002, p. 71-78; Begegnungen eines Siebenbürgers mit einem Buchenländer, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, an 54, nr. 3, 2003, p. 225; Europa braucht eine neue Mitte, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, anul 53, nr. 2, 2004, p. 115-116; Friedrich Cloos (1 mai 1909 –2 mai 2004), în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, anul 53, nr. 2, 2004, p. 150-151; Foaie de suflet pentru un oraş transilvan, trad. coord. de Maria-Virginia Lăzărescu, note şi postfaţă de Maria-Virginia Lăzărescu, Brașov, Aldus, 2005, 80 p.; Die Wiederkehr der Wöllfe, 2006, traducerea în limba română de George Guțu și Octavian Nicolae, 2016; Menuetul reginei (fragment din Scene din viața mea), în Viața românească, nr. 8-9/2007, p. 54-60; Wegkreuzungen – Dreizehn Lebensbilder, Ed. Johannis Reeg, 2009; Am Vorabend des Taifuns, Berlin, Ed. Noack & Block, 2010; O viață de muzician: Erich Bergel – notițe biografice personale, editor și prefațator Romulus Rusan, traducere Ana Grațiana Pop, 2013; Europäische Impressionen. Reisebeobachtungen zwischen Klausenburg und Rom, Berlin, Ed. Noack & Block, in der Franck & Timme, 2014; Judecătoarea şi fiii ei, traducere din limba germană Octavian Nicolae, Mariana Săsărman, Cluj, Ecou Transilvan, 2014, 280 p.; Die geheime Verabredungen. Aus Tag- und Nachtnovellen: Walter Myss zum Gedenken, în Spiegelungen, an 2, nr.. 2, 2016, p. 133-140; Die Verweigerung der Negativität, Gespräch über Hiob und Apollon, Berlin, Ed. Noack & Block, 2016, 202 p. (în colab. cu Manfred Winkler); Blick auf die Welt. Von Menschen, Masken und Mächten, Berlin, Ed. Noack & Block, 2017; Glanz und Elend der Siebenbürgen Sachsen, 2017; Traduceri: 1. Francisc Munteanu, In der Stadt am Mieresch, Roman, București, Jugendverlag, 1958; 2. Jakob Poppe, Gefangen im Packeis. Mit der ”Belgica” in die Antarktis, Roman, Berlin, Cecilie Dressler, 1975; Malea Stroe, Mihaela, Anotimp fără nume, Brașov, Pastel, 2008, 67 p.; Ana Blandiana, Die Versteigerung der Ideen, Ed. Johannis Reeg, 2009. Antologii: Verlorener Horizont: fünfzig Gedichte aus Rumänien, Berlin, Noack und Block, 2012, 99 p. Prefețe și postfețe: Winkler, Manfred, Unruhe, Münche, 1997, 119 p.; Eichler, Martin, Gerster Georg, Rill, Martin, Das Burzenland: Städte, Dörfe, Kirchenburgen, München, Wort und Welt, 1999, 300 p.; Binder, Hermann, Aufzeichnungen aus Transnistrien (September – Dezember 1942), München, 1998, 122 p; Scherg, Georg, Piranda, Sibiu, Global Media, 2003, 80 p.; Ieronim, Ioana, Brückengasse ohne Ufer, übersetzt von Dagmar Dusil, Bamberg, Johannis Reeg, [2008].
Referinţe: Pongs, Wermann, Das Bild in der Dichtung. Band IV: Symbolik der Einfachen Formen, Marburg, Elwert Verlag, 1973, p. 296-298, 367; Zillich, Heinrich, Hans Bergel50 Jahre alt, in Südostdeutsche Vierteljahresblätter, 24 (1975), Heft 3, p. 207-209; Myss, Walter, Hans Bergel s Tanz in Ketten und Heinrich Zillichs Zwischen Grenzen und Zeiten, in Ebenda, 26 (1977), H. 4, p. 264-265; Mieskes, Hans, Siebenbürgisch-Sächsischer Kulturpreis 1988 für Hans Bergel, in Ebenda, 37 (l988), p. 194-199; Dincă, Al., Un scriitor remarcabil şi un adversar al comunismului, în Gazeta de Transilvania, nr. 420, 10 mai 1991, p. 2; [Hans Bergel], în Gazeta de Transilvania, nr. 420, 10 mai 1992; Sienerth, Ştefan, Überleben mit Literatur, în Karpatenrundschau, 6 aug. 1992, p. 1, 4, 5; 13 aug. 1992, p. 4, 5; Moceanu, Ovidiu, Feţele memoriei, în Gazeta de Transilvania, 12, 13 nov. 1994, p. 2; Fischer-Lorenzen, Anita, [Hans Bergel], în Karpatenrundschau, nr. 2302, 6 iul. 1995, p. 5; [Hans Bergel], în Karpatenrundschau, nr. 2288, 30 mart. 1995, p. 4-5; [Hans Bergel], în Karpatenrundschau, 7 sept. 1995, p. 2; Das Jahrhundert an dem ich teilhatte, [interviu în care Hans Bergel povesteşte despre aniide închisoare şi din lagăr], în Karpatenrundschau, 27 iul. 1995, p. 1, 6; 3 aug. 1995, p. 1, 3; 10 aug., p. 1, 6; Ludu-Dumbravă, Alin, [Hans Bergel], în Gazeta de Transilvania, 15 dec. 1995; Worte als Gefahr und Gefährdung. Schriftsteller vor Gericht Kronstadt, 1959, herausgegeben von Peter Motzan und Stefan Sienerth, München,Verlag Südostdeutsches Kulturwerk, 1995, passim; Drotleff, Dieter, [Hans Bergel], în Karpatenrundschau, nr. 3, 20 ian. 1996, p. 1 (Allgemeine Deutsche Zeitung, nr. 776, 20 ian 1996); Schuller, Walter, ’’Wenn die Adler kommenn’’ Hans Bergel großer Roman über Siebenbürger, în Karpatenrundschau, nr. 47, 23 nov. 1996, p. 2 (Allgemeine Deutsche Zeitung, 23 nov. 1996); Ţion, Al., Eseurile lui Hans Bergel, în Transilvania Expres, nr. 717, 15 ian. 1996, p. 3; Beszélgetés Hans Bergellel, a szász irók 1959 évi perének egykori elitéltjével [interviu], în vol. lui Hajdú Farkas-Zoltán, „ Erdély a legkülönb nő volt…”, Cluj, Kom Press, 1997, p. 158-178; Malea Stroe, Mihaela, [Recenzie la romanul „Când vin vulturii”], în Astra, Consiliul Judeţean, nr. 4 (7), apr. 1999, p. 52-53; Guțu, George, Skizze eines Kulturhorizonts. Südosteuropa im literarische Werk Hans Bergels, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, nr. 3, 2000, p. 224-229; [Interviu cu Bergel Hans], în Astra, Consiliul Judeţean Brașov, nr. 7, iul. 2000, p. 13-15; Stationen eines bewegtenLebens in Bildern. Hans Bergel wird fünfundsiebzig Jahre alt, în Südostdeutsche Vierteljahresblätter, nr. 2, 2000, p. 113-115 (cu un interesant montaj fotografic); Binder, Rodica, Hans Bergel – suferință și iertare, în RL, an 36, nr. 35, 11 sept. 2002; Courtois, Stéphane, Rusan, Romulus, Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței de la Sighet. Școala de vară,ediția a VI-a. Hans Bergel – Lotul scriitorilor germani, Brașov, 1959, în Contemporanul, an 12, nr. 14, 1 dec. 2003, p. 18-21; Ivașcu, Lavinia, Hans Bergel: “Eu sunt fiul a două culturi”– interviu, în Jurnalul literar, nr. 21-24, nov. – dec. 2004; Puchianu, Carmen Elisabeth, Grosse kleine Welt Transsylvanien: Essays von Hans Bergel, în Allgemeine Deutsche Zeitung, an 13, 3223, 16 sept. 2005; Malea Stroe, Mihaela, Romul Munteanu – Hans Bergel, în Dealul Melcilor, nr. 6, 2006, p. 85-87; Schuller, Walter, Eine “Jahrhundertchronik” und ”ein europäischer Roman”: Hans Bergels Roman Die Wiederkehr der Wölfe, în Allgemeine Deutsche Zeitung, an 15, 3687, 20 iul. 2007; Onciu, Camelia, Hans Bergel, condeiul care a învins comunismul, în Monitorul Expres, an 6, nr. 1748, 25 sept. 2009; Windisch-Middendorf, Renate, “Der Mann ohne Vaterland”. Hans Bergel, Leben und Werk, Berlin, Franck & Timme, Verlag für Wissenschaftliche Literatur, 2010; Blandiana, Ana, Omagiu lui Hans Bergel, în ASTRA, nr. 3-4, 2011; Herbstritt, Georg, Der Kronstädter Schriftstellerprozess 1959 in den Akten der DDR-Staatssicherheit, în Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, anul 23, nr. 1-2, 2011, p. 204-208; Nowotnick, Michaela, “95 Jahre Haft”. Kronstädter Schriftstellerprozess 1959. Darstellungsgormen und Deutungsmunster der Aufarbeitung, în Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, anul 24, nr. 1-2, 2012, p. 173-181; Sudrigian, Ralf, Lesung und Begegnung mit Hans Bergel, în Allgemeine Deutsche Zeitung, an 20, nr. 4996, 11 oct. 2012, p. 7; Drotleff, Dieter, Hans Bergel zum 90. Geburtstag, în Karpatenrundschau, an 48, nr. 29, 23 iul. 2015; Guțu, George, Scriitorul Hans Bergel la 90 de ani, în Observatorul cultural, nr. 524, 23 iul. 2015; Windisch-Middendorf, Renate, Personalia: Hans Bergel zum 90. Geburtstag, în Spiegelungen, nr. 2, 2015; Wittstock, Joachim, Klarheit und Disziplin des Ausdrucks: Hans Bergels Tagebuch Literatur. Anlässlich seines neunzigsten Geburtstag, în Allgemeine Deutsche Zeitung, an 23, nr. 5676, 24 iul. 2015; Cătălui, Iulian, “Brașovul a fost cel mai însemnat loc din cei 43 de ani petrecuți în Transilvania. Aici se află până în ziua de azi rădăcinile mele afective și nu numai”, în Astra. Supliment Literatură, arte, idei, nr. 3-4, 2017, p. 34-36; Malea Stroe, Mihaela, Necesitatea imperioasă de a scrie – interviu cu Hans Bergel, în Revista literară Libris, an 1, nr. 1, mart. 2017, p. 25-27; Drotleff, Dieter, Die Prägekraft der Jahrhunderte. Im Gespräch mit dem Schriftsteller Hans Bergel, în Karpatenrundschau, an 54, nr. 26, 25 apr. 2019, p. 1, 3; Guțu, George, Horizonte. Über Hans Bergels literarisches Werk, Berlin, Frank/Timme, 2019; activitatea de scriitor a lui Hans Bergel a fost reflectată şi în două lucrări de diplomă, Alteritatea în opera literară a lui Hans Bergel de Olivia Branga şi Werte der Magna mater Natur in Hans Bergel Erzählwerk de Andrea Bujar, prima susţinută la Univ. din Sibiu, iar cea de-a doua la Univ. din București.
Fișă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare