BAUSSNER (BAUßNER, Bausner), Bartholomä(ae)us (născut 25 august 1629, Rupea, județul Brașov – mort 14/15 aprilie 1682, Biertan), preot, medic şi naturalist. A fost fiul preotului evanghelic Martin Baußner, rector şi notar în Rupea. A făcut studii gimnaziale la Sibiu, pe care le-a început, conform matricolei gimnaziului din localitate, la 1646, până în 1651, după care a plecat la Universitatea din Wittenberg, începând cu 16 august 1651 (după Album Academiae Vitebergensis, unde apar şi sibienii Peter Olesius şi Anton Schirmer). Aici urmează filosofia şi teologia şi se împrieteneşte cu fraţii Johann Frederich şi Michael Frederich Tatinghoff, şi ei studenţi. Dar în 1654 îl găsim în Olanda, la Amsterdam şi Leyda, unde studiază medicina şi limbile orientale. Potrivit studiului lui A. Huttmann*, bazat pe informaţiile cuprinse în Album studiosorum Academiae Lugduno-Batavae1575-1875, apărut la Haga în 1875, Baussner Bartholomä(ae)us a devenit student la Leyda (Leyden), începând cu 19 mai 1654, dar la filosofie: „Bartholomäus Bausner Schelsburgo (sic) – Transsylvanus, Saxo, 23 [ani], Philosophiae studiosus”. Rezultă din acest text o neconcordanţă atât cu privire la studiile urmate, cât şi cu privire la locul de origine, ca şi la vârsta pe care o avea. Aici va fi educat în spiritul noilor învăţături ale lui René Descartes. Noul climat academic al universităţilor olandeze i-a fost deosebit de favorabil pentru că în septembrie 1654 şi-a publicat lucrarea Disputatio philosophica de Cordis Humani Actionibus, dezbatere filosofică despre activităţile inimii umane, unde în 24 de teze expune mecanismul de funcţionare al inimii. La Leyda l-a avut profesor, printre alţii, pe Adrianus Heereboord. Sub îndrumarea acestuia ţine un discurs filosofic în limba latină, tipărit în tipografia lui Elzevier şi tot sub îndrumarea lui, îi mai apare (la 24 octombrie 1654) o lucrare de filosofie(De Metaphysices definitione), tipărită tot în tipografia Elzevier. Ultima lucrare este dedicată acestui profesor, precum şi fraţilor Tatinghoff, iar Baussner Bartholomä(ae)us semnează ca redactor (respondes), scrierea oglindind de fapt concepţiile filosofice ale profesorului său. Această scriere, descrisă de A. Huttmann, era împărţită în patru capitole în care autorul ne prezintă diferenţele dintre matematică, fizică şi metafizică. Matematica s-ar ocupa, potrivit lui Baussner Bartholomä(ae)us, cu acele lucruri care există în afara materiei, fiind prin natura lor abstracte, prin aceste consideraţii Baussner Bartholomä(ae)us fiind un fidel discipol al lui Descartes, la care întâlnim aceeaşi distincţie netă între fizică şi metafizică. Dovedindu-se un cunoscător temeinic al literaturii medicale a timpului său, consideră că în organismul uman cea mai importantă funcţie o are circulaţia sângelui, iar, cine neagă această idee, neagă însăşi înţelepciunea. Baußner i-a depăşit în acest domeniu, pe Descartes şi Apáczai Csere János* (1625-1659), descriind contracţia auriculelor, care apare înainte de contracţia ventriculelor, ca şi „expulzarea sângelui ca urmare a sistolei cardiace”. Afirmaţiile lui Baußner au fost ulterior confirmate de noile descoperiri ale medicinii. În a 12-a parte a acestei lucrări, susţine că funcţia vaselor de sânge, în special a arterelor, este aceea de a alimenta părţile corpului uman cu sânge, hrană şi căldură. La aceste procese arterele se dilată în timpul sistolei şi se contractă în timpul diastolei, ipoteza fiind o noutate a acelor vremi. Celebrul medic englez W. Harvey, medicul lui Carol I, care a descoperit circulaţia sângelui nu cunoştea încă legătura capilară dintre artere şi vene, până atunci crezându-se că sângele ajunge din artere în vene, prin legături directe ca şi pori şi muşchi. Conceptul lui Harvey a fost expus prima oară în Transilvania de către umanistul braşovean Apáczai Cs. J. Venele şi arterele capilare deosebite de Bauβner corespund în medicina modernă arteriolelor şi venolelor. Ca descoperitor al capilarelor este considerat italianul Marcello Malpighi (1661) dar, în realitate Baussner Bartholomä(ae)us a fost precursorul acestuia (Hans Barth). De fapt, revenind la M. Malpighi, trebuie să spunem că acesta nu foloseşte conceptul de vase capilare, noţiune ce va fi introdusă ceva mai târziu de Bartholini, însă înainte de a fi folosită de Bausner, care totuşi cu cinci ani înaintea lui Malpighi dă o descriere a vaselor capilare. Totuşi, contribuţia sa de precursor în acest domeniu trece neobservată în lumea medicală a vremii. În ciuda acestui fapt, cartea sa a avut un anume ecou în epocă, după cum o dovedeşte răspândirea acesteia în marile biblioteci europene, fapt ce presupune probabil tipărirea acesteia într-un tiraj destul de ridicat pentru acele vremuri, găsindu-se şi astăzi în multe din bibliotecile europene. În cuprinsul lucrării sale nu apare nici numele lui Harvey, defăimat în acea perioadă ca „şarlatan”, şi nici cel al lui Descartes, interzis de autorităţile universitare şi orăşeneşti din Leyden. Lucrarea se încheie cu o Corollaria ce cuprinde opt scurte aforisme întinse pe o pagină şi jumătate, într-unul din acestea Baussner Bartholomä(ae)us considerând că filosoful nu trebuie să discute veşnic numai pe marginea unor noţiuni speculative. Într-un alt aforism consideră că cei care neagă circulaţia sângelui neagă însăşi raţiunea şi experienţa. În 1656 a publicat la Amsterdam o altă lucrare medicală, intitulată De consensu partium humani corporis Libri III… (trei cărţi despre armonia părţilor corpului uman…),în care se înşiră toate acele lucruri care contribuie întrucâtva, la acele funcţii, mai ales la om, explicându-se felul funcţiilor, cât şi raţiunea corelaţiilor, tratându-se şi despre echilibrul întreg al omului. În aceeaşi lucrare a subliniat că bolile sunt o consecinţă a leziunii unor organe, făcând, astfel, o breşă în teoria umorală a bolilor acceptată până atunci, precum şi o distincţie precisă între filosofia normală şi cea patologică (A. Huttmann şi J. Spielmann). Baussner Bartholomä(ae)us a descris în fiecare capitol anatomia şi funcţia organului respectiv. Într-o secţiune intitulată Ursus Medicus a sintetizat concluziile ce rezultă pentru practica medicală. Poate fi de asemenea considerat un precursor al anatomiei şi fiziologiei patologice (V. L. Bologa, J. Spielmann şi A. Huttmann). Izbucnirea epidemiei de ciumă în 1656, la Leyda, l-a obligat să se întoarcă în Transilvania, întrerupându-şi studiile superioare de medicină şi filosofie, fără a le mai promova. La 31 august 1656, se stabileşte la Sighişoara unde devine super-intendent, adică episcop. Apoi, este predicator la Mediaş, Nadeş (1659), iar din 1661, timp de 18 ani, preot în satul Richiş, comuna Biertan, județul Sibiu. În domeniul teologic a devenit celebru prin discursul său, De forma administrandi disciplinae ecclesiasticae, ţinut la Sinodul bisericii evanghelice transilvănene din 1666. În 1667 a devenit decan general al Bisericii evanghelice din Transilvania, iar din 1679 a devenit superintendentul bisericii evanghelice din Transilvania cu reşedinţa la Biertan. El a avut un rol important în pătrunderea, în continuare, în biserica evanghelică transilvăneană, a învăţăturilor cartesiene, chiar şi după ce Sinodul de la Iernut din 1673 le-a interzis pentru toate bisericile reformate. De fapt, lucrările filosofului Descartes fuseseră interzise în Franţa şi Olanda încă din 1660, iar în 1663 au ajuns pe indexul papal al cărţilor interzise. După A. Huttmann, Sinodul de la Iernut (de lângă Luduş) nu ar fi condamnat oficial ideile lui Descartes şi acestea au putut pătrunde nestingherite în biserica evanghelică, cel puţin pentru perioada episcopatului său. Sunt de semnalat ideile cuprinse în cuvântarea ţinută de Baussner Bartholomä(ae)us în calitate de episcop, prin care susţine că cei care ocupă posturi de conducere în stat şi biserică trebuie să se considere nişte servitori ai comunităţii, chiar consumându-se (sacrificându-se) pe ei înşişi (inserviendo aliis se ipsos consumere). De asemenea, era de părere că preoţii trebuie să renunţe la camătă şi la desele păcate în care cădeau, iar menirea lor de duhovnici trebuia completată de cea de curatori (îndrumători) spirituali ai bolnavilor, fiind de datoria lor să-i viziteze chiar şi când nu erau solicitaţi. A folosit cunoştinţele sale medicale şi în calitate de preot, contribuind la însănătoşirea bolnavilor mai ales în timpul epidemiei de ciumă care a afectat şi familia sa. V. L. Bologa* apreciază contribuţiile lui Baussner Bartholomä(ae)us, ca realizând o punte de legătură între umanismul întruchipat în Transilvania de J. Sommer (1542-1574) şi iluminismul secolului al XVIII-lea. Lucrările sale au avut efect asupra vieţii ştiinţifice şi sunt păstrate în bibliotecile din Sibiu, Budapesta, Wittenberg, Bologna şi la Londra, la Royal College of Phisicianus, probabil ca donaţie a lui Harvey. La moartea sa a lăsat doi fii, din care unul va ajunge preot, iar celălalt, Simon, ajunge conte şi judecător regal la Sibiu.
Opera: Disputatio Philosophica, de Cordis humani actionibus, Praeside Adriano Heereboord, qua auctor et respondes. Lugduni Batav, sept. 1654, 12 p.; Exercitationum Metaphysicarum Quinta, quae est Tertia de Metaphisices Definitione, ad diem 24 oct., Lugduni Batav, typis Elzeverianis, 1654, 8 p.; De consensu partium humani corporis Libri III… (Trei cărţi despre armonia părţilor corpului uman),Amstelodami, 1656, 192 p. [în prefaţa acestei lucrări Baussner Bartholomä(ae)us arată că în corpul uman nimic nu se întâmplă fără legitate, ordine, armonie, greutate, măsură sau număr, nimic nu lipseşte, nimic nu este de prisos, nimic nu este odios, nimic superfluu, toate sunt deosebit de utile şi întotdeauna eficace. Această lucrare se constituie într-un adevărat manual în care e emisă o serie întreagă de ipoteze îndrăzneţe ce au contribuit la rezolvarea unor probleme neelucidate la acea vreme. Între aceste ipoteze este şi cea conform căreia obstrucţia arterei carotide ar duce la turburări cerebrale. Încă cea mai îndrăzneaţă opinie este cea pe care o emite cu privire la legăturile capilare dintre vene şi artere]; Oratio de forma administrandi Disciplinae Ecclesiasticae habita in Synodo, 8 nov. 1666, mss.; Oratio de Statu Ecclesiarum Saxo-Transilvanicarum, mss.
Referinţe: Kurze Geschichte der Superintendenten Augsburgischen Konfession im Grossfürstenhum Siebenbürgen, Sibiu, 1791, p. 19; August Ferdinand Brüggemann, Biographie der Aerzte, în Medicinische Biographie oder vollständige Nachrichten von dem Leben der Aerzte, Wundärzte, Apotheker und der vorzüglichsten Naturforscher, welche als Schriftsteller bekannt geworden sind, 1. Bd. 1. Heft, Brockhaus, Leipzig, 1829, p. 347; Trausch, Schriftsteller, vol. I, p. 70-75; vol. III, p. 553; Matrikeleintragung, în Album studiosorumAcademiae Lugduno Batavae 1575-1875, Hagae comitum 1875, p. 436; Szinnyei, Magyar, vol. I, p. 718-719; [citează şi Czvittinger, Specimen, p. 51]; Weszprémi, Succincta, Med. Biographia. Cent. Alt. Pars Prior, p. 22; Horanyi, Memoria I, p. 149; Seivert, Nachrichtenp. 22; Katona, Historia Critica, XXXII, p. 905; [Szinnyei, Könyvészete]; Teutsch, G.D., Die Bischöfe der evangelischen Landeskhirche A.B., în Siebenbürgen, Statistisches Jahrbuck der evangelischen Landeskirche A.B. im Grossfürsten thum Siebenbürgen (1.14.1863); Teutsch, Fr., Die Studirenden aus Ungarn und Sielbenbürgen an der Universität Leyden 1575-1875,în Archiv des vereins für siebenbürgische Landeskunde, XVI (1880),p. 204; Bruckner, Wilhelm, Zur Geschichte und Genealogie siebenbürgisch-sächsischer Geschlechter. 1. Zur Geschichte der Familie v. Baußnern, în Korrespondenzblatt des Vereins für siebenbürgische Landeskunde, Hermannstadt, 49, 1926, p. 41-43; Die Familie Baußnerund Baußnern, în Kronstadter Zeitung, nr. 8, 1926, p. 2 şi în Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt, Hermannstadt, nr. 15765, 1926, p. 2; Jekeli, Hermann, [Baussner Bartholomä(ae)us], în Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt, Hermannstadt, 1932, nr. 17828 şi 17829;Idem, Unsere Bischöfe 1553-1867, Sibiu, 1933, p. 94-101, ediţia a doua, 1978; Matrikeleintragung, în Album Academiae Vitebergensis. Jüngere Reihe, Teil 1 (1602-1660), Magdeburg, 1934, p. 497; Ilie Moruș, Cărturari Brașoveni (Sec. XV-XX). Ghid biobibliografic, p. 32-33; Ionescu Gulian, Constantin, Istoria gândirii sociale şi filozofice în România, București, 1964, p. 64; Huttmann, A., Egy erdélyi Kartézianus – filozófus – orvos, în Korunk, XXVI, nr. 4, 1967, p. 571-573; Huttmann, A., Aspekte des Kulturaustausches in der siebenbürgischen Geschichte der Medizin und der Naturwissenschaften im 16. und 17. Jahrhundert, în Siebenbürgisches Archiv, 12, 1975, p. 91-106; Barth, H., Huttmann, A., Transilvăneanul Baussner Bartholomä(ae)us şi meritele sale în elucidarea fiziologiei aparatului circulator,Comunicare la Soc. Română de istoria medicinii, 1977, 7 mart.; Binder, Ludwig, Mediziner, Reformer und Bekenner. Zur Lebensgeschichte des Baussner Bartholomä(ae)us (1629-1682), în Kirchliche Blätter, nr. 9, 1978, p. 4-5; Huttmann, A., Transilvăneanul Baussner Bartholomä(ae)us şi meritele sale în elucidarea fiziologiei aparatului circulator,învol. Din tradiţiile medicinii şi ale educaţiei sanitare, București, Ed. Medicală, 1978, p. 81-92 (cu foto); Barth, H., Baussner Bartholomä(ae)us (1629-1682), în Karpatenrundschau, nr. 48, 27 nov. 1981, p. 6; Idem, Taten undGestalten. Baussner Bartholomä(ae)us (1629-1682), în Karpatenrundschau, nr. 48, 1981, p. 6; Binder, Ludwig, Baussner Bartholomä(ae)us, Theologe, în OstdeutscheGedenktage, Bonn, 1982, p. 38-39; Roth, H., Mediziner und Sachsenbischof: Baussner Bartholomä(ae)us (1629-1682), în Siebenbürgische Zeitung, München, 30 nov. 1982, p. 4; De la Honterus la Oberth, București, Kriterion, 1985, p. 183-184; Müller geb. Lingner, Brigitte, Bartholomäus Bausner als Vorläufer der Erkenntnis der Physiologie und Pathologie des Blutkreislaufes, Dissertation Medizinische Fakultät Rheinisch-westfälische Technische Hochschule Aachen, akademische Betreuer Axel Hinrich Murken und Arnold Huttmann, Kartographie und Druck Peter List, 1992; Lexikon, p. 40; Hienz, Schriftsteller, vol. V, p. 84-85; Huttmann, Arnold, Der Siebenbürger Bartholomäus Bausner und seine Verdienste in der Erforschung der Physiologie des Blutkreislaufes, în Arnold Huttmann, Medizin im alten Siebenbürgen, Hermannstadt/Sibiu, Ed. Hora, 2000, p. 271–282; Offner, Robert, Deutsche Universitäten als Ausbildungsstätten siebenbürgischer Mediziner von den Anfängen bis zum Jahr 1850, în Márta Fata, Gyula Kurucz und Anton Schindling, Peregrinatio Hungarica. Studenten aus Ungarn an deutschen und österreichischen Hochschulen vom 16. bis zum 20. Jahrhundert, Contubernium, Tübinger Beiträge zur Universitäts- und Wissenschaftsgeschichte, Stuttgart, Ed. Steiner, 2006, p. 316; https://kulturportal-west-ost.eu/biographien/bausner-bartholomaus-2 – accesat la 18.02.2020.
Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.