BARTALIS János (născut 29 iulie 1893, Apaţa, județul Brașov – mort 18 decembrie 1976, Cluj), poet. Fiul lui Bartalis Márton şi al Anei Bölöni, şi-a pierdut mama la vârsta de un an şi jumătate, suferinţă ce-l va marca de-a lungul vieţii. A început şcoala în localitatea natală, distingându-se ca un elev deosebit, însă doar insistenţele intelectualilor din sat îl determină pe tatăl său, care voia să-şi facă fiul pantofar şi negustor, să-şi trimită fiul la şcoala din Satulung (azi Săcele) şi apoi la Colegiul pedagogic din Cluj (1909-1913). După absolvire, deşi învăţător, se angajează funcţionar la o clinică medicală din Cluj (1913-1914) şi încearcă să-şi realizeze proiectele sale scriitoriceşti, anii aceştia fiind deopotrivă ai marilor speranţe şi decepţii. Trimite piese de teatru la Teatrul maghiar din Cluj, dar nu primeşte nici un răspuns, compunând şi poezii, pe care i le trimite lui Kosztolányi Desző, ce îl încurajează să persevereze. Primele versuri le publică în ziarul clujean Újság din 25 iulie 1914, debutul fiindu-i salutat de Kassák Lajos. În noiembrie 1916 Osvát Ernő îi publică poeziile în revista Nyugat. A scris versuri sub influenţa răscolitoarelor sentimente provocate de primul război mondial, la care a participat ca ofiţer. Între 1916-1919 îşi continuă cursurile la institutului pedagogic din Budapesta şi, pentru un an (1919-1920), îl găsim angajat ca funcţionar în acest oraş, displăcându-i cariera didactică, pentru care se calificase. Reîntorcându-se în Transilvania, s-a stabilit la Căşei, lângă Dej, unde a rămas până în 1933, ocupându-se cu agricultura pe mica proprietate a soţiei sale, considerându-se „soldatul plugului”, spiritul său de frondă şi nemulţumirile cotidiene determinându-l să se izoleze aici. Anii petrecuţi aici au lăsat o puternică amprentă asupra liricii sale, după cum o dovedeşte tematica poeziilor, realizate cu mijloacele de expresie ale artei moderne. Poetul se remarcă prin cultivarea versului liber, fiind influenţat de expresionism, dar distingându-se totuşi ca o voce distinctă în peisajul liricii maghiare (Gavril Scridon). Pe de o parte considera Căşeiul un adevărat paradis faţă de ororile războiului, dar, pe de altă parte, regreta că nu a putut ajunge la Paris, metropola culturală a vremii. În ciuda izolării în care trăia scria versuri izbutite, publicând în această perioadă de recluziune, în răstimpul oferit de muncile agricole trei cărţi (Hajh, rózsafa, Nap madara şi Föld a párnám). Ele rezumă în versuri sentimentele, frământările, neliniştile pe care le-a traversat în aceşti ani, fiind o reflectare fidelă a acestei perioade din viaţa sa, cântând natura, germinaţia, muncile câmpului, evenimentele satului, momentele zilei şi anotimpurile. Undeva se confesa: „Cântecul meu nu are nici început, nici sfârşit. Este o bucată de lume sau oare e întreaga lume?” Câştigă aprecierea contemporanilor, care fie îi dedică poezii, cum face în 1925 Szentimrei Jenő Jó estét Bartalis! (Bună seara Bartalis!), fie îi scriu cronici elogioase (Kosztolányi, Németh László şi Gaál Gábor), cum sunt cele scrise la apariţia volumului Hajh, rózsafa (1926). Primul dintre aceşti cronicari, Kosztolányi, aprecia că în poeziile lui Bartalis János „nu găseşti limbajul rânced al trecutului, grandoarea romantismului fals şi suficienţă. Într-adevăr Bartalis János este un poet”. Se implică şi în activitatea unor societăţi literare, fiind unul din membrii fondatori ai societăţii Helikon, iar din 1929 activând şi în cadrul societăţii Kemény Zsigmond. O serie din poeziile pe care le-a scris în perioada interbelică au fost publicate în Erdélyi Helikon, Pásztortűz, dar a colaborat şi cu alte cotidiane. Între 1933-1941 Bartalis János activează ca profesor la Ráckeve şi Pilisvörösvár în Ungaria, unde se stabileşte şi fiica sa. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial îi readuce în memorie evenimentele tragice din prima conflagraţie, determinându-l să adopte o atitudine antirăzboinică. În aceşti ani tipăreşte două volume de versuri Világ téreingázolok şi A mezők áldása, versurile fiind marcate şi de nostalgia după anii petrecuţi la Căşei. Se stabileşte la Cluj, unde din 1941 până în 1959 a fost bibliotecar-şef la BCU, în 1945 luându-şi doctoratul în filologie la Universitatea din Cluj. După o pauză de nouă ani reîncepe să scrie la insistenţele prietenilor, iar în 1955 îi apare volumul Poezii alese, ce devine repede cunoscut. În 1972 publică un roman autobiografic Az aki én voltam, unde sunt evocaţi anii de început ai vieţii şi ai creaţiei până în anul 1919. Devine unul din marii poeţi maghiari, reuşind să cucerească cititorul, cărora li se adresează direct, interogativ, exclamativ sau imperativ (Mircea Popa). Poeziile sale se înrudesc cu poezia populară, cu cântecele de muncă şi poezia bucolică, iar versurile sale de dragoste amintesc de Rilke. Ceea ce-l deosebeşte de alţi poeţi este modul de transpunere a versurilor sale în context contemporan. Poeziile lui, care se transformă uneori în proză, cântă frumuseţea câmpiilor şi a muncilor agricole la care participa odinioară şi poetul, dar şi măreţia muncii tăietorilor de lemne şi diverse evenimente cotidiene. Pământul e privit ca sursă a osândei şi bucuriei, iar omul, considerat ca făcând parte din natura însăşi, este prezent în permanenţă, întreg decorul fiind plasat într-un peisaj idilic. Şi cea de-a doua conflagraţie mondială i-a modificat tonul poeziilor sale, protestul poetului luând forme spectaculoase, denunţând prin apelul la imagini sumbre monstruozitatea dezastrului. Abia la un deceniu de la sfârşitul conflagraţiei poetul revine la bucuriile simple ale existenţei. Îl marchează însă moartea unei rude apropiate, versurile dezvăluind o anumită anxietate, asociată sentimentului scurgerii timpului şi ideii morţii, care îşi fac treptat loc în lirica sa. Marele său merit e că a introdus în lirica maghiară versul liber, după modelul lui W. Wittmann, influenţând la rândul său alţi poeţi (Méliusz József, Korvin Sándor etc.). Unele din versurile sale au fost alese de muzicieni pentru libretele lor, cum este de pildă poezia Köszöntő (Urare), care a inspirat cantata compusă de Terényi Ede, Bartalis János fiind şi autorul libretului operei Povestea caprei de Eisikovits Mihály. Poeziile sale au fost traduse în mai multe limbi (română, franceză, poloneză, germană şi italiană).
Opera: Hajh, rózsafa (Of, trandafirule!), în Erdélyi Szépmíves Céh, 1926; Erdélyi bukolikák (Bucolice ardeleneşti), o reeditare a Pământul mi-e pernă, 1930; Föld a párnám (Pământul mi-e pernă), Erdélyi Szépmíves Céh, Cluj, 1930, 89 p.; Nap madara (Pasărea zilei), 1930; Világ térein gázolok (Străbătând meleagurile lumii), 1937; A mezők áldása (Binecuvântarea câmpurilor), 1943; Válogatott versek (Poezii alese),Bukcurești, AJMK, 1955, 142 p.; Pedig tavasz jő (De fapt, vine primăvara).Új versek, București, AJMK, 1957, 82 p.; Új mezők és új dalok felé (Spre noi câmpuri şi spre noi cântări). Új versek, București, AJMK, 1959, 121 p.; Versek, Buk., Irod. Könyv., vol. I, 1963, 487 p.; vol. II, 1968, 485 p.; Idő, ne fuss (Nu zburda, timpule),București, Irod. Könyvk., 1965, 109 p.; B.J. legszebb versei (Cele mai frumoase poezii ale lui B.J.), București, Ifj. Könyv., 1966, 127 p.; Nyugtalanságok (Nelinişti), 1969, 114 p.; Az, aki én voltam, București, Kriterion, 1972, 219 p.; Veresbegy madár (Pasărea cu guşa purpurie), București, Kriterion, 1973, 116 p.; Vers, fájó szépség (Poezie, frumuseţe dureroasă),Cluj, Dacia, 1977, 159 p. [ediţie postumă îngrijită de Rácz Győző]; Himnusz a békéhez, ed. îngrijită de Balla Zsófia, Bukarest, Kriterion, 1986; Álmok szállodája: Erdélyi magyar költők 1918-2000, ed. de Balázs Imre Jozsef, Koloszvár, Kalota, 2002, 543 p.; Jövök az Időből, Brassó, Brassói Lapok Alapítvány, 2003; Ujjaimból liliomok nőnek. Válogatott versek, Kolozsvár, Kriterion, 2004; Tündérkert, ed. de Ferenczes István és Fekete Vince, Csikszereda, Hargita Kiadóhivatal, 2004, 148 p.; A kolozsváry Vasárnap és Vasárnapi Újság : 1921-1925. Antológia, editor Szabó Zsolt, Kolószvar, Kriterion, 2006, 436.; Erdélyi költők antológiája, antologie de poezie maghiară îngrijită de Pomogáts Béla, [Budapesta], Éghajlat Könyvkiadó, 2011, 491 p.; – în limba română: Iliescu Iustin, Laura: traduceri din poeţi moderni unguri, Oradea Mare, 1922; Şireagu, Octavian, Noua lirică ardeleană, Cluj, 1935 (antologie de poeţi maghiari); Giurgiuca, E., Culegere din lirica maghiară, București, 1947 (antologie de poeţi maghiari); Tezaur. Versuri, București, 1962 (antologie de poeţi maghiari); Caiet de poezie 1964, București, 1964, (antologie de poeţi maghiari); Poezie română contemporană, culegere, București, 1964 (antologie de poeţi maghiari); Patos contemporan. Culegere de versuri,București, 1965 (antologie de poeţi maghiari); Râul, ramul…. Din poezia română contemporană, București, 1967 (antologie de poeţi maghiari); Poezii, București, Ed. pentru Literatură,1968, 126 p. (în traducerea lui E. Giurgiuca); Ruga mea din flori de aur. Poezii, traducere de Gelu Pătreanu, București, 1974, 163 p.;- vol. de amintiri: Cel care am fost, 1972.
Referinţe: Kassák Lajos, Három találkozás, în Bécsi Magyar Újság, 21 sept. 1922; Gaál Gábor, B.J. Hajh, rózsafa, în Keleti Újság, 5 dec. 1926; Szentimrei Jenő, B., a költő, în Korunk, nr. 12, 1926; Hatvany Lajos, Literatura maghiară din Ardeal, în Adevărul literar şi artistic, 1927, p. 318; Kosztolányi Dezső, B.J., în Nyugat, nr. 4, 1927; Németh László, B.J.: Hajh, rózsafa, în Protestáns Szemle, nr. 1, 1928; Chinezu, Ion, Aspecte din literatura maghiară ardeleană (1919-1929), Cj., 1930; Illés Endre, B.J., în Nyugat, nr. 8, 1930; Tolnai Gábor, Bartalis János, în Debreceni Szemle, 1933; Vita Zsigmond, Bartalis János, în Erdélyi Helikon, XI, nr. 8, 1938, p. 607-613; Weöres Sándor, Világ térein gázolok, în Nyugat, nr. 4, 1939; Viaţa românească, nr. 12, 1956, p. 130-134; Méliusz József, Újra virágzó rózsafa, în Igaz Szó, 1957; Kosztolányi Dezső, Írók, festők, tudósok, vol. II, Budapesta, 1958, p. 263-268; Láng Gusztáv, Bartalis János új verseiről, în Utunk, nr. 10, 1960; Új magyar lexikon, Budapesta, vol. I, A-C, Akadémiai Kiadó, 1960, p. 251; Méliusz József, Kitépett naplólapok, 1961, p. 357-365; Magyar Irodalmi Lexikon, vol. I, A-K, Budapesta, Akadémiai Kiadó, 1963, p. 112; B.J.5 éves írói tervem (cu portret), în Utunk, XX, nr. 31, 1965, 30 iul., p. 4; Balogh Edgár, Irodalmi próbalexikon, în Igaz Szó, XV, nr. 4, 1967, p. 605; Kozma Dezső, Bartalis János, în Igaz Szó, XV, nr. 2, 1967, p. 284-289; Căprariu, Al., Bartalis János,Poezii, în Tribuna, nr. 26 (596), 27 iun. 1968; Kántor Lajos, Az egyszerűség vonzása, în Igaz Szó, nr. 8, 1968; Rácz Győző, Anakronizmus, vagy korszerű költői világkép, în Utunk, nr. 30, 1968; Kántor Lajos, Alapozás, 1970, p. 276-286; Németh László, Két nemzedék, 1970, p. 215-217; Kántor Lajos, Láng Gusztáv, Romániai magyar irodalom1945-1970, București, Kriterion, 1971, passim; Popa, Marian, Dicţionar de literatură română contemporană, 1971, p. 75-76; Kicsi Antal, Bartalis JánosKis irodalomtörténet, în Brassoi Lapok, 4, nr. 15, 15 apr. 1972, p. 9; nr. 16, 22 apr. 1972, p. 9.; Rácz Győző, Értelem és szépség, 1972, p. 332-341; Sőni Pál, Az, aki én voltam, în Utunk, nr. 34, 1972; Az Erdélyi Helikon Költői (1928-1944), București, Kriterion, 1973, p. 76-91, 733-734, 799; Láng Gusztáv, Kozmosz és bensőség. Egy Bartalis –vers szerkezete, în Utunk, nr. 30, 1973; Sőni Pál, Költő – ma is, în Utunk, nr. 39, 1973; Közelképek. Húsz romániai magyar író (Az interjúkat készítette Marosi Ildikó), București, Kriterion, 1974, p. 40-42; Jancsó Elemér, Kortársaim. Tanulmányok, cikkek, portrék, bírálatok1928-1971, București, Kriterion, 1976, p. 64-66, passim; Dicţionar de literatură română contemporană, ed. a 2-a, București, Albatros, 1977, p. 67; Izsák József, Az életöröm költője volt, în Igaz Szó, nr. 1, 1977; Kiss Jenő, Bartalis János csendje, în Igaz Szó, nr. 1, 1977; Pascu, Petre, Bartalisra emlékezve, în Előre, 16 ian. 1977; Pomogáts Béla, Búcsú Bartalis János -tól, în Élet és Irodalom, nr. 2, 1977;Székely János, Egy rögeszme genézise. Esszék és bírálatok, București, Kriterion, 1978, p. 146-155; Dávid Gyula, Marosi Péter, Szász János, A romániai magyar irodalom története, Tankönyv a XII osztály számára, București, Ed. Did. şi Ped., 1979, p. 48-52; Kiss Jenő, Emberközelből. Tanulmányok, cikkek, visszaemlékezések, Cluj, Dacia, 1979, p. 129-132; Literatura română. Dicţionar cronologic, București, EŞE, 1979, passim; Romániai magyar irodalmi lexikon, 1, Kriterion, 1981, p. 175-179; Magyar irodalom románul (1830-1970).Literatura maghiară în limba română, București, Kriterion, 1983 (indice Bartalis János), p. 688-693 [sunt titlurile multor poezii ce au fost tălmăcite şi în limba română]; Mózes Huba, Forrása vég fakadt, București, Kriterion, 1985, p. 152, 163-165, 170, 177, 179, 182-184, 213, 215, 216, 275; Dicţionar enciclopedic, , vol. I, 1993, p. 182; Scridon, G., Istoria literaturii maghiare din România, Cluj, Ed. Promedia Plus, 1996, p. 53-62; Révai Új Lexikona, vol. II, Szekszárd, Babits Kiadó, 1998, p. 485-486; Kortárs magyar írók 1945-1997: bibliográfia és fotótárcoord. F. Almási Éva, Budapest, Enciklopédia, 1998-2000, online – http://mek.oszk.hu/00000/00019/html/b/i001014.htm; Magyar életrajzi lexikon: 1000-1990, coord. Kenyeres Ágnes. Budapest: Arcanum. 2001, online http://mek.oszk.hu/00300/00355/html/ABC00523/01140.htm.
Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.