BARBENIUS, Joseph Benjamin (născut 18 septembrie 1758, Brașov – mort 27 februarie 1814, Brașov), medic. Un prim ascendent cunoscut al familiei a purtat iniţial numele de Barst, apoi Barben, aşa cum este înscris în matricula gimnaziului evanghelic, şi a fost acel Johann Barbenius (Rosoniensis) din Râşnov (mort 20 ianuarie 1734), preot şi prodecan al Capitlului din Ţara Bârsei. După indicele volumelor V-VII din Quellen, acesta a mai fost lector la gimnaziul evanghelic, diacon la Biserica Neagră şi preot la Bod. Fiul său cu acelaşi nume a slujit ca preot la Codlea şi a murit la 48 de ani, înaintea tatălui său mort la 85 de ani. Johann Barbenius (Czeydensis) junior a avut doi fii, unul care a fost şeful poştei din Ruppin, iar celălalt, Samuel Barbenius (mort 5 octombrie 1786), a ajuns „seniorul Consiliului exterior al Brașovului şi curator al Bisericii Negre (1784-1786)’’(J. Trausch). Ocupase anterior funcţiile de Allodialprovisor (1756-1759), Feldkomissär în 1753 şi Bauinspektor (1760). Fiul său Joseph Benjamin s-a născut la 18 septembrie 1758 (după Ed. Gusbeth) sau în 1754 (după Lexikon). A făcut şcoala primară şi liceul în oraşul natal, iar apoi, din primăvara lui 1773, a urmat timp de patru ani medicina la Viena. Din 1777 şi-a continuat studiile la Universitatea din Tyrnau (Târnava – Sâmbăta Mare, azi în Slovacia), unde a prezentat disertaţia De hemorhoidibus, care i-a conferit dreptul de practică medicală. După absolvirea cursurilor universitare a făcut o călătorie în Germania, petrecând un timp la Universitatea din Erlangen. Aici în urma unei dispute a obţinut titlul de doctor în medicină, fiind primul protestant ce a primit acest titlu la universitatea amintită. La sfârşitul anului 1778 s-a întors la Brașov, iar câteva luni mai târziu a fost numit medic în ţinutul Trei Scaune. În această funcţie s-a preocupat de analiza compoziţiei chimice a apelor minerale din Covasna şi a celor din comitatul Alba Superioară. În anul 1781, la cererea locuitorilor, s-a întors la Brașov, unde a practicat medicina până în 1787, când a fost numit medic al districtului Făgăraş. Aici a rămas doar un an, căci îmbolnăvirea soţiei l-a determinat să se reîntoarcă la Brașov. Curând a ajuns un medic apreciat, renumele său trecând şi în Principatele Române, unde a fost adeseori chemat pentru consultaţii (odată venind la București). La serviciile lui au apelat şi unii dintre boierii români refugiaţi la Brașov în 1802 şi 1806. Joseph Benjamin Barbenius a fost unul din primii medici care a introdus vaccinarea antivariolică în Ardeal. După unele mărturii, la 1 mai 1799, Joseph Benjamin Barbenius şi oftalmologul Mathias Lassel şi-au vaccinat proprii copii, acestea fiind primele astfel de vaccinări din Transilvania. După alte surse primele vaccinări în Transilvania le-ar fi făcut, la 1800, Michael Gottlieb Neustädter*. Împreună cu Georg Traugott Tartler, Joseph Benjamin Barbenius raporta, la 26 septembrie 1801, că a administrat vaccin antivariolic la o sută de persoane. Aceste experimente veneau la foarte scurt timp după ce englezul Edward Jenner publicase la Londra (1798) rezultatul cercetărilor sale în acest domeniu. Şi-a continuat cercetările medicale începute în primii ani de practică şi, pe lângă studiul apelor minerale din Trei Scaune, s-a aplecat şi asupra climei braşovene şi a topografiei medicale a Ţării Bârsei. S-a distins în timpul epidemiei de ciumă din 1813, când a făcut parte din comisia sanitară organizată de Magistratul Brașov pentru combaterea acestui flagel. Eforturile depuse i-au slăbit mult organismul, astfel că, un an mai târziu, contactează o pneumonie ce-l va răpune. A avut două fiice, cea mare căsătorită cu Johann Fr. Plecker, iar cea mică cu colectorul de taxe Fr. von Trauschenfels (mort 1839). Biograful său, Christian Heiser, îi va face mai târziu un strălucit elogiu, după ce, în timpul vieţii, se bucurase de un mare prestigiu, câştigând stima concetăţenilor săi într-o măsură la care rareori se ajunge.
Opera: Dissertatio do Haemorrhoidibus Vesicae in genere et in specie. Dissertatio inaug. Medica, Tyrnaviae, 1777, 45 p.; Chemische Untersuchungen einiger merkwürdigen Gesund und Sauerbrunnen des Székler Stuhls Háromszék in Siebenbürgen, Hermannstadt, 1792, 56 p.; Beobachtungen über den Stand des Barometers von beinahe 30 Jahren, 1813 şi Medizinische Topographie von Burzenland, ultimele două păstrate în manuscrise.
Referinţe: Heiser, Christian, în vol. V al revistei Siebenbürgische Provinzialblätter, p. 174-192; Trausch, Schriftsteller, vol. I, p. 57-61; Gusbeth, Ed., Zur Geschichte der Sanitäts-Verhältnisse in Kronstadt, Kronstadt, 1884, p. 72; Szinnyei, Magyar, vol. I, p. 567; Quellen, vol. V, p. 642 (indice; sunt menţionaţi şi reprezentanţi ai familiei); vol. VI, p. 640 (indice; sunt menţionaţi şi reprezentanţi ai familiei); vol. VII, p. 637 (indice; sunt menţionaţi şi reprezentanţi ai familiei); Stenner, Beamten, p. 7; Eine biographische Skizze, în Siebenbürgische Provinzialblätter, Sibiu, vol. V, nr. 2, 1924, p. 174-192; Minerva, p. 150; Missits, G. dr., [Teză de doctorat], 1933, p. 21; Predescu, Enciclopedia, p. 79; Gomoiu, Repertor, p. 35; Huttmann, Medicina, p. 59; Bologa, V. L., Ärtze und Gesundheitspflege…, în Forschungen zur Volks-und Landeskunde, VII, nr. 2, 1964, p. 61; Chipuri şi momente din istoria educaţiei sanitare, București, Ed. Medicală, 1964, p. 273; CB, p. 29 (cu bibliografie); Lexikon, p. 37.
Traducerile din limbile germană şi maghiară au fost făcute de Gabriela Gyenge.
Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.