BARAN, familia (secolele XVII-XVIII). Theodor (Teodor, Todor, Todoran, născut ? – mort 1661). Potrivit unui act din 3 august 1773, care se constituie într-o adevărată biografie a familiei Băran, Todoran Băran este primul reprezentant cunoscut al acesteia. Se pare că era de viţă boierească şi s-a aşezat în Şcheii Brașovului pe la 1630, unde trăieşte până la 1661, când moare de ciumă. În urma sa rămâne în mod sigur un copil de şase luni, Florea, născut probabil la 1660/1661. Într-o însemnare datând din 1693, Florea Băran mărturiseşte că în jurul vârstei de 20 de ani a devenit dascăl la biserica Sf. Nicolae din Şcheii Brașovului. În toată această perioadă s-a bucurat de sprijinul unchiului său, protopopul Oprea I (Chipria, Chipricul), decedat în 5 august 1692 şi al vărului său, preotul Vasile Hoban* (Văsîi, Sîicu), care, potrivit mărturisirii preotului Florea, „părinte încă mi-a fost”. V. Hoban va ajunge protopop şi moare în octombrie 1699. La 13 octombrie 1692, dascălul Florea a fost hirotonisit “preot mai mic” de către „Vlădica Theofil”, după cronica lui Radu Tempea II. Între timp, începuseră în Transilvania frământările determinate de trecerea unei părţi a credincioşilor ortodocşi la unirea cu Biserica Catolică, frământări ale căror ecouri vor ajunge până la Brașov, antrenându-i în dispute şi pe clericii ortodocşi de aici. Astfel, mitropolitul Ungrovlahiei, Teodosie Veştemeanul, trimite „o carte cu mare înfricoşată afurisenie” asupra protopopului Sîicu, popii Văsîi (Grid) şi popii Florea, suspectaţi că ar fi trecut de partea uniţilor. Ancheta care urmează a infirmat aceste acuzaţii şi cei trei preoţi, care fuseseră suspendaţi din funcţii, au fost repuşi provizoriu în drepturi. Decizia finală urma să fie luată de mitropolitul Ungrovlahiei împreună cu domnitorul Constantin Brâncoveanu şi marii boieri munteni, în faţa cărora cei trei trebuiau să-şi probeze nevinovăţia. În apărarea lor, aceştia invocă faptul că „toate întâmplările şi mestecăturile… au fost scornite de acel necuvios Vlădică Atanasie” [al uniţilor]. De altfel, acesta din urmă nu va avea parte de un tratament prea bun în timpul vizitei făcute la Brașov. La Sinodul anual din 1700 reprezentanţii braşovenilor îşi reafirmă ataşamentul faţă de biserica ortodoxă, iar la Sinodul din 4 iunie 1701, convocat la Alba Iulia de către mitropolitul Atanasie, hirotonisit la 25 martie acelaşi an ca episcop unit, delegaţia braşovenilor, printre care se numără şi popa Florea, deşi solicitată expres a adera la unirea cu Biserica Catolică, respinge cu fermitate această cerere. La adoptarea acestei atitudini au concurat atât îndemnul lui Constantin Brâncoveanu de păstrare a credinţei ortodoxe, cât şi porunca împăratului ca unirea să nu fie impusă cu forţa. Insistenţa episcopului Atanasie a dat naştere la o serie de acuze reciproce în care sunt antrenaţi şi negustorii greci companişti. Domnitorul Constantin Brâncoveanu şi ierarhii munteni sunt învinuiţi de amestec în viaţa religioasă din Transilvania, iar exasperarea lui Atanasie culminează cu urarea „să meargă în Ţara Turcului”, adresată braşovenilor, dacă nu vor să se orienteze spre apus. Popa Florea se află printre semnatarii unui energic protest contra unirii, înaintat protonotarului Ioan Sárosi la 27 iunie 1701. V. Oltean afirmă pe baza unui document că din 1708 până în 1710 Teodor, fiul lui Florea, a continuat studiile începute în Şchei la şcolile din Câmpulung şi Râmnic, patronate de Antim Ivireanul. Acest document aparţinând lui Teodor Baran este intitulat Cuvânt spre ştiinţă şi aduce mărturii despre şcolile frecventate şi despre ceea ce se învăţa în acestea, amintind chiar şi pe unul din dascăli (Ivan Făgărăşanul). În 1713 este consemnat dascăl la aceeaşi biserică din Schei şi fiul preotului Florea, anume Teodor, care împreună cu Radu, fiul preotului Radu Tempea*, este amintit grămătic în scrisoarea lui Antim Ivireanu din 17 mai 1713. Potrivit aceluiaşi document cei doi au fost hirotonisiţi de A. Ivireanu, unul diacon, iar altul diacon şi preot. Teodor devine preot după moartea protopopului Vasile Grid la 6 ianuarie 1717, în timp ce tatăl său este ales protopop în locul celui decedat, tocmai într-o perioadă de mari tulburări în viaţa religioasă a românilor din Transilvania. Numirea noului protopop a fost un nou prilej pentru mitropolitul Ţării Româneşti de a da o declaraţie de mare afurisenie pentru cei ce ar fi părăsit Biserica Ortodoxă. Atât protopopul Florea, cât şi preotul Teodor sunt obligaţi să presteze la 13 ianuarie 1717 jurământ „cu blestem groaznic” în cazul în care ar renunţa la ortodoxism. Curând după numirea sa ca protopop, Florea este contestat de protopopul unit din Trei Scaune, preotul Jipa, descendent al familiei Grid, care dorea pentru el această funcţie. În ciuda faptului că protopopul Florea se angajase să plătească dările cuvenite episcopului unit, Ioan Patachi, ales în această demnitate în 1715, acesta este convins de Jipa să-l facă protopop al Ţării Bârsei şi al Brașovului. În cele din urmă, conflictul se tranşează prin numirea lui Florea protopop al Brașovului şi a lui Jipa protopop al Ţării Bârsei, cei doi funcţionând în aceste condiţii până în anul 1723. La 11 februarie 1722, Gheorghe, un alt fiu al protopopului Florea, este făcut diacon la București „cam fără voia orăşanilor”. În faţa intensificării presiunilor uniţilor, la 5 mai 1723 toţi clericii ortodocşi din Brașov, credincioşii de vază ai comunităţii şi negustorii greci companişti vor iscăli un legământ de credinţă faţă de Biserica Ortodoxă, legământ care va fi reînnoit periodic, printre semnatari găsindu-se şi protopopul Florea ca „iconomul svintei besearici” şi fiul său, „ierodiaconul” Gheorghe. Plecat alături de alţi trimişi ai braşovenilor să-l întâmpine pe episcopul Ioan Patachi, care sosise la Făgăraş la 6 august 1723, protopopul Florea îi înmânează acestuia „multe daruri”, dar şi o petiţie prin care îi cere să li se permită a-şi păstra credinţa strămoşească, promiţând în schimb să-i plătească dările pe care le plătiseră şi înainte. Patachi le acceptă cererile, însă pune condiţia să fie şi el pomenit la slujbele religioase alături de împărat. Dorinţa acestuia a generat un adevărat conflict în sânul comunităţii româneşti din Brașov. Împotriva protopopului, partizanul ideii de a nu fi pomenit nici un arhiereu, s-au ridicat chiar fiul său, preotul Teodor şi mânia lui Patachi. În faţa presiunilor uniaţilor, braşovenii se adresează guvernatorului Transilvaniei, generalului comandant de la Sibiu şi chiar Curţii de la Viena, unde l-au delegat pe negustorul Cristof Voicu să le reprezinte interesele. La documentul redactat de braşoveni (15 ianuarie 1724), în care-şi precizează din nou credinţa faţă de Biserica Ortodoxă, generalul comandant de la Sibiu reacţionează, cerându-le acestora ca la slujbele lor să nu mai fie pomenit nici un arhiereu din Ţara Românească, dar să continue a-l pomeni pe împărat. În replică, la 13 februarie 1724 braşovenii afirmă că nu vor renunţa la a-i pomeni pe arhiereii munteni, de la care primesc „darul preoţiei”. Intervenţia lui C. Voicu, cu care protopopul Florea întreţinea o bogată corespondenţă între 4 aprilie 1724 şi 27 decembrie 1725, la Viena are ca urmare stoparea amestecului lui Patachi în problemele religioase ale braşovenilor. Pentru o ieşire onorabilă din această situaţie, clericii braşoveni decid pomenirea episcopului de Râmnic (Oltenia aflându-se atunci sub stăpânire habsburgică), dar având şi sprijinul lui Gheorghe Cantacuzino, fiul voievodului Şerban Cantacuzino, cer şi recunoaşterea bisericii Sf. Nicolae ca „muma besearecilor Ţării Bârsei”, având în jurisdicţia sa cele nouă biserici ortodoxe din Ţara Bârsei. Într-adevăr, din 1724 braşovenii vor ţine de episcopia Râmnicului, unde din septembrie 1727 păstoreşte episcopul Inochentie de Tismana, pe care protopopul Florea îl va întâlni la 1 ianuarie 1729. Braşovenii au acceptat această subordonare, care l-a nemulţumit pe mitropolitul Munteniei, Daniil, cu totul formal, hotărâţi să renunţe la ea în cazul în care episcopul de Râmnic ar fi plecat la uniaţi. Tot acum, diaconul Gheorghe, celălalt fiu al protopopului Florea, invocând lipsurile materiale, depune eforturi pentru a ajunge preot în locul fratelui său, Teodor, care era bolnav, dar moare el însuşi pe neaşteptate la 30 septembrie 1732. La 25 iulie 1731 preotul Teodor şi gocimanul Radu Duma* au plecat pe cheltuiala bisericii la curtea domnitorului moldovean Grigore al II-lea Ghica pentru a încerca să reînnoiască daniile anterioare făcute bisericii Sf. Nicolae din Schei de către domnii acestei ţări, începând cu Aron Vodă. Demersul lor este încununat de succes şi la 24 august 1731 cei doi se întorc cu un nou hrisov dat de domn, prin care este stipulată reînnoirea daniilor pentru biserică. Popa Teodor şi-a adjudecat meritul pentru obţinerea acestui hrisov care „s-au şi cam smolit”, pentru că la întoarcere „…au avut mare primejdie la apă”. Astfel el mărturisea: „Eu, cel ce am trudit la acest luminat hrisov, până l-au dobândit Sfânta Besearecă a noastră…”. Tot în 1731 gocimanii şi juraţii aleşi la biserica Sf. Nicolae alcătuiesc un memoriu în care se plâng de comportamentul preoţilor de la biserica lor, cele mai multe plângeri fiind îndreptate împotriva protopopului Florea „care-şi găsise răi sfetnici în soţia sa şi fiul său, preotul Teodor”. Însă documentul nu va mai fi nici semnat, nici înaintat autorităţilor, de teama represaliilor preoţilor. În ciuda secretului păstrat, doleanţele cuprinse în acesta ajung la cunoştinţa episcopului Inochentie al Râmnicului. Acesta dispune la 24 februarie 1732 ca protopopul Florea să-şi împartă atribuţiile ce-i revin cu preotul Statie Grid*, care-i făcuse o foarte bună impresie, în timp ce primul se făcuse vinovat pe de-o parte de încălcarea unor dogme ale Bisericii Ortodoxe, iar pe altă altă parte, sfătuit de fiul Teodor şi de soţia sa, căuta să-şi păstreze cât mai mult timp înalta-i demnitate sau cel puţin să o treacă fiului său, pentru a nu pierde această importantă sursă de venituri. Dispoziţia a iscat alte neînţelegeri în rândul credincioşilor, ce-şi vedeau încălcate obiceiurile statornicite de-a lungul vremii. Ei au cerut să-i fie iertate greşelile protopopului Florea şi acesta să fie menţinut în funcţie, deşi din scrisoarea episcopului Inochentie din iul. 1732 „de multe lucruri necuvioase, afară din pravilă, se făcuse vinovat”. De asemenea cer ca în cazul în care se impune a fi ajutat, atunci această sarcină să-i fie încredinţată celui mai în vârstă dintre preoţii braşoveni. Cererea episcopului unit Inochentie Micu Klein ca braşovenii să-i plătească obişnuitele dări pe care acum refuzau să le achite, a fost la originea conflictului care a izbucnit în rândul ortodocşilor din Brașov. Conflictul este amplificat de opoziţia popii Teodor să mai fie pomenit episcopul de Râmnic în biserică, pe care-l suspectează că ar fi trecut la uniţi, învinuindu-i atât pe ceilalţi preoţi, cât şi pe fruntaşii credincioşilor şi chiar pe tatăl său că şi ei ar fi făcut acelaşi lucru în secret şi cere ca în locul acestuia să fie pomenit mitropolitul Ungrovlahiei. Propunerea sa este respinsă, considerându-se că aceasta reprezintă un mai mare pericol pentru păstrarea credinţei strămoşeşti. Prin minciuni şi diferite manevre reuşeşte să atragă de partea sa o parte din „prostime”, dând amploare scandalului, despre care va auzi şi generalul austriac din Brașov. Exasperat, acesta îl ameninţă pe popa Teodor că în situaţia în care respinge opţiunea celorlalţi preoţi de la biserica Sf. Nicolae, îl va urca într-un car şi-l va lăsa la graniţa ţării, unde va avea libertatea de a pomeni pe cine vrea. Despre scandalul declanşat la Biserica din Şchei va fi informat şi episcopul de Râmnic, care, printr-un înscris datat la 10 decembrie 1732, îi ridică popii Teodor dreptul de preoţie pentru „scornelile… ţestului său cel uscat”, trimiţând şi o carte de afurisenie acestuia, care va fi citită în biserică chiar de către fratele său, dascălul Vasile. La aflarea acestei veşti, popa Teodor fuge în Ţara Românească. În aceste certuri mai intervin atât mitropolitul Ungrovlahiei, care îi îndeamnă pe şcheieni să trăiască în pace, cât şi episcopul unit Inochentie Micu Klein, care-i pretinde popii Teodor ca în 15 zile să se prezinte în faţa soborului ca să răspundă pentru „hula ce adusese uniaţiei”, în caz de neprezentare urmând a fi amendat cu o sumă mare. Aceeaşi stare de încordare se regăseşte la ortodocşii braşoveni şi în anul următor. Aceştia numărau la acea dată 524 de familii (în Schei) şi 34 de preoţi ortodocşi în Ţara Bârsei şi Brașov. Astfel, se opun dorinţei episcopului unit, sosit la Brașov în 25 ianuarie 1733, de a oficia sau de a participa la slujba religioasă şi resping cererea acestuia de a-i plăti, potrivit obiceiului, taxele cuvenite. Dat fiind faptul că solicitarea acestuia avea şi acordul lui Wallis, generalul comandant al Transilvaniei, episcopul unit ceruse să-i fie recunoscută şi jurisdicţia sa asupra bisericilor ortodoxe din Ţara Bârsei. Tot acum, episcopul de Râmnic reînnoieşte şi el cererea de a-i fi trimise taxele. În final, hotărârea în această privinţă urma a fi luată peste câteva luni la Sibiu, unde fuseseră convocaţi cei doi episcopi. Între timp familia popii Teodor fuge şi ea în Ţara Românească, iar protopopul Florea, care garantase pentru aceştia, este arestat, dar va fi eliberat peste puţin timp. În acest moment braşovenii beneficiază de sprijinul domnilor Grigore al II-lea Ghica al Moldovei şi Constantin Nicolae Mavrocordat al Munteniei, care, la cererea acestora, intervin la autorităţile transilvănene să fie lăsaţi în pace. Primesc şi promisiuni de ajutor atât din partea mitropolitului Ungrovlahiei, cât şi din partea episcopului de Râmnic, care nu uită în schimb să le reamintească de plata dărilor. Tot în 1733 popa Teodor revine în funcţie cu sprijinul domnului Grigore al II-lea Ghica. Acest lucru se întâmplă după ce jură în faţa preoţilor şi a credincioşilor „că nu se va mai scula asupra nimănui cu nice o gâlceavă”, promiţând că în caz contrar acceptă „a fi lipsit de besearecă”. Nu trece însă mult timp şi la sfârşitul anului 1733 provoacă noi neînţelegeri între preoţi şi în rândul credincioşilor pe aceeaşi temă a celor ce urmau a fi pomeniţi în slujbele religioase. În 1734 este pomenit alături de tatăl său printre ctitorii noului paraclis care se zidise atunci. Dacă în toţi aceşti ani tulburi popa Teodor a fost sămânţa de scandal, popa Florea a fost preocupat mai mult „să-şi mărească averea, care şi de altcum era destul de mare”. Astfel, potrivit unei statistici din 22 august 1733, protopopul Florea avea 4 cai, 400 de oi şi 4 stupi, în timp ce averea fiului său, Teodor, se reducea la un cal. Dacă în anul 1734 popa Teodor se dovedeşte a fi mai paşnic, un alt fiu al protopopului Florea, dascălul Vasile (Văsîi), provoacă o serie de frământări în rândul clericilor şi credincioşilor din Şchei. Nemulţumit de faptul că la biserica Sf. Nicolae din Şchei fusese adus preot Ion Leu, care nu era originar de aici, sfătuit de părinţii săi, ameninţă că va pleca la Râmnic pentru a se preoţi, motivându-şi intenţia prin aceea că primise solicitarea negustorilor din Făgăraş de a fi preotul lor. La îndemnul protopopului Florea, o parte din credincioşi propune ca acesta să fie avansat diacon, pentru ca astfel biserica să nu-şi piardă dascălul, în timp ce o altă parte şi restul preoţilor se opun, considerând că astfel acesta ar trece mai uşor la uniţi, mai ales că era căsătorit cu fiica notarului unit Ionaşcu din Veneţia, de lângă Făgăraş. Tenacele protopop obţine însă avizul Magistratului orăşenesc pentru ca dascălul Vasile să fie promovat diacon. Între timp acesta plecase la Râmnic şi fusese hirotonisit la 5 august 1734, înainte de a afla despre această oportunitate. În noul context, protopopul Florea insistă pe lângă autorităţile orăşeneşti ca fiul devenit preot să fie numit în locul său. Acceptul acestora a fost obţinut, dar se loveşte din nou de opoziţia celorlalţi preoţi, care îşi motivează refuzul prin aceea că li s-ar reduce veniturile, în cazul în care numărul preoţilor ar creşte. Magistratul orăşenesc îşi susţine în continuare poziţia şi braşovenii fac apel la episcopul de Râmnic, care tranşează situaţia, obligându-l pe proaspătul hirotonisit să-şi ia în primire parohia din Făgăraş, lucru pe care-l va face în decembrie 1734. Mai târziu acesta va ajunge protopop unit. Deşi stabilit la Făgăraş, va cere clericilor de la biserica Sf. Nicolae să-i fie respectat dreptul de proprietate asupra mormintelor din biserică, patru la număr, deţinute de familia sa. Face apel în acest sens chiar şi la mitropolitul ortodox Dionisie Novacovici, dar se dovedeşte că două dintre ele fuseseră vândute chiar de către popa Florea. Printr-o hotărâre a adunării parohiale din 25 iunie 1735 popa Teodor a fost „iertat” de plata celor 200 de florini, care fuseseră cheltuiţi din cauza lui în conflictul în care îi atrăsese anterior pe credincioşi şi pe clerul de la biserica Sf. Nicolae. Protopopul Florea nu s-a numărat printre semnatarii memoriului prin care braşovenii ortodocşi solicită, la moartea episcopului de Râmnic, trecerea sub jurisdicţia mitropolitului de Belgrad, Vichentie Ioanovici, care obţinuse de la împărat însemnate privilegii pentru biserică. Vizita la Brașov a episcopului Nicanor Meletievici, care venise „cu patent împărătesc” şi cu „pasus” de la Wallis, generalul comandant al Transilvaniei, pentru înfiinţarea unui regiment de rit grecesc, dă naştere la noi frământări religioase. Cu această ocazie fruntaşii comunităţii ortodoxe îi cer episcopului sfatul pentru înlocuirea protopopului Florea, care, din cauza vârstei înaintate, nu mai putea face faţă atribuţiilor ce-i reveneau. Fiind consultat în această privinţă, protopopul Florea este de acord să fie înlocuit cu preotul Radu Tempea II, care însă urma să judece pricinile ce-i reveneau împreună cu protopopul Florea. Foarte curând însă, Florea va reveni asupra poziţiei sale, pretinzând ca noul protopop să-şi exercite atribuţiile aferente, dar veniturile să-i revină tot lui. Episcopul Nicanor Meletievici, care a rămas mai mult timp în Brașov, este de acord ca fostul protopop să primească doar câte ceva din câştiguri. În diferendul ivit, intervine şi preotul Teodor. El cere sprijinul autorităţilor pentru ca tatăl său să fie repus în funcţie, ocazie cu care acestea iniţiază o adevărată anchetă privitoare la vizita episcopului Meletievici la Brașov, în urma căreia popa Florea este repus în funcţia de protopop. Fiul său, Teodor trebuia însă să conducă protopopiatul în locul tatălui. Neînţelegerile declanşate în jurul funcţiei de protopop sunt amplificate şi de cererea lui Climent, noul episcop de Râmnic, de a i se plăti dările restante ce i se cuveneau lui şi nu lui Nicanor, care a intrat în eparhia sa „fără ştirea şi voia lui”. În scrisoarea trimisă cu această ocazie, Climent, adresându-se popii Florea care se făcuse vinovat de neplata dărilor restante, îi spune: „că bine ai ştiut că aceşti bani sunt ai cathedrei sau ai Scaunului Râmnicului, că-ţi ajunsese cât ai luat alte gloabe, de care până acum sama nu ţi-ai dat că ai fost numai un protopop, nu un arhiereu…”. Îi cere de asemenea să-i cedeze funcţia preotului Radu Tempea II. De altfel, după trei săptămâni de la primirea acestei scrisori, protopopul Florea, care zăcea la pat, a încetat din viaţă la 8 iunie, după ce fusese preot şi protopop timp de 43 de ani şi 8 luni, fiind înmormântat în biserica în care slujise atâţia ani. Florea Băran poate fi considerat alături de David Corbea*, autorul primei liste de cărţi bisericeşti, în număr de 115, incluse în cel de-al doilea inventar al bunurilor bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brașovului (1693). Astfel Florea mărturisea: „…Şi s-au scris cu această mână de ţărână a mai micului şi mai păcătosului şi neharnicului între toţi preoţii mai mic, Erei Florea, feciorul lui Todoran Bâra…”. Un manuscris aflat la Arhiva Bisericii Sf. Nicolae din Şchei conţine la fila 292 un Credeu în limba română, ce nu este nici semnat, nici datat, care a fost atribuit de I. Pişcu preotului Florea Băran, afirmaţie la care subscrie şi Vasile Oltean. Cele peste 20 de scrisori trimise de protopopul Florea Băran delegatului Cristof Voicu la Viena constituie, potrivit Valeriei Căliman, preţioase mărturii ale utilizării grafiei latine în documentele româneşti, precedând cu aproape un secol scrierile cu grafie latină ale cărturarilor Şcolii Ardelene. La moartea tatălui său, preotul Teodor a încercat să păstreze pentru el protopopia, bazându-se pe sprijinul autorităţilor săseşti din Brașov, cărora le-a dat ploconul ce se cuvenea „vlădicăi”, susţinând că „Magistratul iaste nouă în loc de vlădică”. De altfel, Teodor Băran era în fruntea listei de „benevoli aut indifferentes” (binevoitori sau indiferenţi), alcătuită de autorităţile săseşti, în contrast cu alţi fruntaşi ai românilor, care erau trecuţi pe lista duşmanilor într-un fel de „carte neagră”. Pretenţia acestuia a generat izbucnirea unui nou scandal şi a unei noi anchete din partea Magistratului săsesc şi a dus la arestarea, pentru puţin timp, a preotului Radu Tempea II. Acesta, scârbit de cele întâmplate, a refuzat funcţia de protopop. Având în vedere comportamentul „ne-popii” Teodor Baran, împotriva acestuia 10 arhierei sârbi semnează o carte de afurisenie pe care preotul Radu Tempea o va citi în biserică în ziua de Bobotează a anului 1738. Impactul acesteia asupra credincioşilor români a fost deosebit de puternic. La rândul lor, saşii vor fi deosebit de impresionaţi. Astfel, popa Teodor ajunge să fie izolat de comunitatea românească şi lipsit de sprijinul saşilor din cetatea Brașovului. Intervenţiile sale la mitropolitul Ungrovlahiei, la unii boieri din Ţara Românească şi chiar la Constantin Mavrocordat, se dovedesc zadarnice. În cele din urmă a obţinut iertarea concetăţenilor şi a preoţilor din Schei, care-i redau dreptul de a practica preoţia, cu condiţia de a nu mai încerca niciodată să ajungă protopop. Liniştea nu s-a instalat decât pentru puţin timp, uneltirile preotului Teodor provocând noi frământări în viaţa religioasă a românilor braşoveni. Iarăşi cere iertare înduioşător acestora în martie 1739, făcând din nou promisiuni pe care nu le va respecta, cu toate că de data aceasta îşi „puse şi chezaşi… oameni de omenie”. Pleacă chiar şi spre Serbia pentru a obţine iertarea arhiereilor, aducând în sprijinul cererii sale scrisorile concetăţenilor săi, ce adevereau că ei făcuseră acest lucru. În drum, încearcă să ia legătura cu mitropolitul Nicolae din Timişoara, dar, negăsindu-l, se reîntoarce la Brașov. În cele din urmă „scriindu-şi singur carte cu numele preoţilor şi gocimanilor şi altor orăşani de cererea iertării”, ajunge şi la patriarhul Arsenie de la Carloviţ (Karlowitz) care îi acceptă solicitarea adresată şi îi acordă iarăşi dreptul de a oficia slujbele religioase. Revoltat de modalitatea la care zavistnicul popă Teodor a recurs pentru a obţine acest lucru, protopopul Nicolae nu-i recunoaşte acest drept. „Sumeţitul” popă Teodor nu se lasă nici acum şi, aducând scrisori adevărate de astă dată, îl convinge şi pe acesta să-l ierte şi să-i permită practicarea preoţiei. După ce fusese mulţi ani cauza atâtor scandaluri şi tulburări, ambiţiile preotului Teodor au fost înfrânte, acesta fiind obligat să se mulţumească să fie un simplu preot. Înfrângerea sa a constituit şi înfrângerea Magistratului săsesc din cetatea Brașovului, care crezuse că ar putea permanent interveni în viaţa bisericească a românilor de aici. De altfel, popa Teodor nu se va bucura prea mult de cele obţinute, căci moare curând, la 4 ianuarie 1742 (orele 18), fiind îmormântat „cu mare cinste şi cu mulţi preoţi” în ziua de Bobotează. Influenţat de activitatea neobosită a preotului şi cărturarului Radu Tempea, Teodor Băran „începe şi el să citească bătrânele cărţi ale Bisericii şi să facă prin ele diferite însemnări, ba şi câte o cronică scurtă şi o dată chiar şi explicarea unei Evanghelii, fără însă a rămâne în urma lui vreo lucrare” (C. Muşlea), deşi un cronicar de mai târziu afirma că a scris multe cărţi bisericeşti, „întorcându-le de pe sârbie pe rumânie”. Astfel, într-un Triod slavon tipărit la 1684 aflăm o semnătură a lui Teodor Băran în româneşte şi apoi în latineşte, datată la 1 mai 1711. Un catalog „al Sfintei şi Dumnizăieştii Biseareci a Şcheailor”, întocmit „în zilele Milostivei Sale Protopopului Florea snă Todoran Băra”, este scris de fiul protopopului Florea, Teodor Băran. De subliniat că în acest document, Florea Băran apare protopop cu un an înaintea datei cunoscute, 1717, deşi în acea vreme mai trăia protopopul Vasile Grid, ce moare doar la 6 ianuarie 1717. La sfârşitul Mineiului pe luna martie, popa Teodor scria la 2 februarie 1717 „un tâlc al Evangheliei celor cinci feate înţelepte şi a celor cinci nebune”. Cercetările lui V. Oltean* au dus la identificarea unor mărturii documentare care vorbesc despre activitatea de copist a lui Teodor Băran. Astfel a fost găsit un izvod românesc cu slujbele praznicelor, unde se află însemnarea „…Şi am scris eu, popa Teodor, cu mâna mea la anul 1726, luna septemvrie în 1 zi”, manuscris dăruit de el bisericii Sf. Nicolae din Şchei. Vasile Oltean subliniază valoarea estetică şi iconografia deosebită a acestui manuscris. Teodor Băran realizează la 1 martie 1731 o succintă descriere a bisericii din Şchei, pe o filă goală a unui Minei slavon de pe luna februarie. Tot pe fila unui Minei (din ianuarie 1698) se găseşte o lungă însemnare, datată 15 august 1731, ce vorbeşte despre misiunea lui Teodor Băran în Moldova pentru reînnoirea daniei către biserica Sf. Nicolae din Şchei. La mijlocul unei cărţi de cult, păstrată de asemenea în Arhiva bisericii Sf. Nicolae, popa Teodor ne lasă câteva rânduri prin care mărturiseşte că a citit această Cuvântare Apostolească, însemnarea datând din 13 noiembrie 1732. Din al treilea catastif de inventar al bisericii din Şchei din 1759, aflăm că Teodor Băran a copiat un Minei cu „praznicele peste tot anul, un alt Minei cu alte slujbe, un Octoih şi încă unul pentru săptămână” (C. Muşlea). Fără a cunoaşte legătura de rudenie cu familia Baranilor, Liviu Streza susţine că un Ioan Baran a scris la 1831 un Miscelaneu.
Referinţe: Doc. 112 – aflat în arhiva Muzeului Primei Şcoli Româneşti din Scheii Brașovului; Das alte und Neue Kronstadt, I, passim; Tempea, Radu, Istoria besearecei, p. 86; Stinghe, Şt., Documente privitoare la trecutul românilor din Schei, 1700-1783, Brașov, 1901, I, passim; Sulică, N. (State, N.), Înştiinţări – Câteva capitole din trecutul românilor din Scheii Brașovului, Brașov, 1906, passim; Iorga, N., Însemnările de cronică ale clericilor din Scheii Brașovului, passim; Prişcu, I., Din două manuscrise, în Ţara Bârsei, 2, 1930, p. 131-134; Muşlea, Ion, Însemnările popii N. Grid despre Şcheii de altădată şi biserica lor, în Ţara Bârsei, III, 1931, p. 343, 345-346; Muşlea, C., Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Brașovului, Brașov, 1946, vol. I şi II, passim; Meteş, Ştefan, Din relaţiile noastre cu Rusia, în Mitropolia Ardealului, V, nr. 11-12, 1960; Căliman, Valeria, Scrisul românesc cu caractere latine în Brașov şi Ţara Bârsei în secolul al XVIII-lea, în LL, XVIII, nr. 15, 1967; Oltean, V., Cronici şi cronicari în Scheii Brașovului, în Astra, an VIII, nr. 2, 1973; Streza, Liviu, Manuscrisele liturgice româneşti în Biblioteca Arhiepiscopiei Sb.-ului, în Mitropolia Ardealului, XIX, nr. 4-6, 1974; Oltean, Acte, p. 8-9, 28-30 [o biografie a Baranilor]; Idem, Antim Ivireanul şi românii ortodocşi din Şcheii Brașovului – Mărturii inedite, în BOR, XCIX, nr. 3-4, 1981; Idem, Baranii – O familie de cărturari din epoca luminilor, în Îndrumătorul bisericesc, Sibiu, 1981; Idem, Întâia Şcoală Românească din Şcheii Brașovului, Brașov, 1981, p. 74-75; Stanciu, M. V., Însemnări, semne de proprietate, ex-librisuri pe cartea veche românească existentă la Brașov, în Lucrările primului simpozion naţional de bibliofilie, Sibiu, 1981; Oltean, Şcoala, p. 82-84.
Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.