BÁLINT András (născut 28 octombrie 1886, Baciu – Săcele, județul Brașov – mort 25 iulie 1962, Baciu – Săcele, județul Brașov), istoric, etnograf. Potrivit lexiconului Romániai Magyar Irodalmi Lexiko, la absolvirea şcolii primare, urmată în satul natal, Bálint András a frecventat cursurile Şcolii normale din Aiud, iar, după cum susţine fiica sa vitregă, pe ale Şcolii normale din Sfântu Gheorghe şi Cluj. Aceasta consideră că atmosfera clujeană a fost cea care i-a oferit posibilitatea îmbogăţirii sale spirituale, Bálint András fiind astfel primul intelectual al familiei. Până la declanşarea primului război mondial, a fost învăţător în satul natal şi, încă din acei ani, a început să scrie, fiind preocupat în special de redactarea unor manuale şcolare cerute de minister. Participarea la război îl marchează profund, refuzând mai târziu să vorbească despre acest eveniment. Între 1918 şi 1929 revine la profesia sa de învăţător, pe care o va practica până când şcoala va fi închisă din motive economice. Se angajează contabil, fiind preocupat acum de renaşterea economiei locale, elaborând chiar şi o lucrare despre creşterea porcilor, apărută la Brașov în 1933. S-a implicat în viaţa socială şi culturală a ceangăilor din Ţara Bârsei, devenind conducătorul cercului de gospodari din Baciu – Săcele, în cadrul căruia se dezbăteau nu numai probleme economice, ci şi culturale. Între 1923 şi 1935 este coredactor al câtorva calendare populare intitulate Csángó Naptár, publicând în acestea primele rezultate ale cercetărilor sale de etnografie şi folclor, precum şi de istorie locală. Aceste calendare au apărut sub forma unor caiete scoase cu sprijinul Bisericii Luterane maghiare. Interesul pentru etnografie şi l-a manifestat încă din copilărie, plăcându-i astfel să descrie cum se coace pâinea, cum funcţionează războiul de ţesut sau cum se prelucrează inul. Este unul din iniţiatorii muzeului ceangăilor din Săcele, obiectele populare din colecţia acestuia adunându-le personal din casele sătenilor. Preocupările sale de folclor s-au concretizat şi prin culegerea de cântece populare, iar interesul său pentru istoria locală s-a materializat într-o lucrare de istorie a ceangăilor rămasă în manuscris. Aceasta din urmă începe cu descrierea satelor din Ţara Bârsei, în care locuiau şi ceangăi, prezintă apoi viaţa social-economică locală, după care urmează o parte istorică. Manuscrisul se continuă printr-un capitol ce tratează specificul limbii vorbite de ceangăii de aici şi un altul ce surprinde obiceiurile şi costumele populare ale acestora. Numeroase schiţe şi desene, aparţinând autorului, îmbogăţesc textul, care, din păcate, nu a văzut lumina tiparului. Deşi lucrarea a fost înaintată unei edituri, aceasta nu a fost publicată, mai mult, s-au pierdut aproximativ o sută de pagini de text şi 117 ilustraţii. În 2012 Primăria oraşului Săcele i-a decernat postum titlul de Cetăţean de onoare.
Operă: A barcasági csángó-magyarok. Tíz csángó magyar falu története, (monografie), 1959, mss.; Id. Bálint András befejezetlen visszaemlékezése, în Brassoi Lapok, an XXVI, nr. 28, 17 iul. 2014, p. 3; Bálint András jegyzeteibõl : Az 1920-as évek derekáról, în Brassoi Lapok, an XXVII, nr. 3, 22 ian. 2015, p. 4, nr. 8, 26 febr. 2015, p. 4.
Referinţe: Beke György, Egy bárcasági csángó hely-történész, în A Hét, 17, 27 apr. 1973, p. 12-13; Romániai Magyar Irodalmi Lexiko, vol. I, p. 128, 321-322; Beke György, Bálint András, egy barcasági csángó helytörténész, Kortárs, 1984; Szabó Sámuel, Brassói írói kisszótár, în Brassoi Lapok, 30 mart. 1984, p. 5; Révai Új Lexikona, vol. II, Szekszárd, Babits Kiadó, 1998, p. 168; Kovács Lehel István, Városunk díszpolgára Bálint András, în Brassoi Lapok, an XXIV, nr. 46, 15 nov. 2012, p. 1, 3.
Traducerile din limba maghiară au fost făcute de Bernád Irén şi Gyenge Gabriela.
Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.