BAIULESCU, Bartolomeu (născut 11 iunie 1831, Zărneşti, județul Brașov – mort 14 iunie 1909, Brașov), preot, economist. A studiat mai întâi la Zărneşti, apoi la şcoala normală din Şcheii Brașovului şi la gimnaziul romano-catolic din Brașov (1845-1849), înfiinţat în anul 1837, după care a urmat seminarul teologic din Sibiu (1849-1850). Cât timp a studiat la Brașov, a locuit în casa lui Iacob Mureşianu*, directorul de atunci al gimnaziului, care îi era şi profesor şi mentor spiritual. Tot aici, va locui şi vărul său Ioan Aldulean*. S-a înscris la seminarul sibian, probabil şi la îndemnul unchiului său, Nicolae Baiul*, şi al verilor săi, Aldulean* şi Meţianu*. În perioada studiilor sibiene, în răstimpul când nu avea cursuri, a făcut practică la cancelaria consistorială, motiv pentru care a fost numit conducătorul ei după terminarea studiilor (1850). Acest fapt i-a influenţat întreaga viaţă, deprinzând principiile de organizare a unei arhive, mitropolitul Şaguna încredinţându-i misiunea de a pune în ordine arhiva devastată în timpul revoluţiei de la 1848 şi biblioteca sa personală. S-a întors la Zărneşti, funcţionând ca învăţător şi ajutor de preot (1851-1857). Cu prilejul unei vizite canonice a lui A. Şaguna în Zărneşti, ruda sa, Nicolae Baiul, l-a rugat pe înaltul prelat să-i facă nepotul capelan. La 29 noiembrie 1851, Baiulescu Bartolomeu a fost sfinţit preot şi după scurt timp a fost instalat în post la Zărneşti. Cât timp a fost învăţător la Zărneşti, a deschis în propria locuinţă două clase de şcoală. Ca învăţător şi preot a luat iniţiativa ajutorării familiilor sărace din sat, împărţindu-le cărţi şi haine şi i-a îndemnat pe părinţi să-şi dea copiii la meserii, în care scop a întemeiat o fundaţie din venituri proprii. Toată această bogată activitate a fost răsplătită în 1856 de către mitropolitul A. Şaguna cu distincţia „Laudatur”. Devine preot la parohia Braşov-Cetate (1857-1909), şi protopop onorar (1891), catehet al elevilor ortodocşi de la şcolile neromâneşti (1864-1886), catehet la Şcoala Superioară de Comerţ şi la Şcoala reală (1861-1898), ambele îndrumate de biserică, catehet la clasa I a gimnaziului A. Şaguna. Iniţial a slujit la Biserica grecească Sf. Treime din Cetatea Braşovului, apoi în urma conflictului dintre greci şi români pentru biserică, după 1887, a slujit la biserica ortodoxă românească cu hramul Adormirea Maicii Domnului. A fost membru al Adunării Eparhiale din Sibiu. În 1869 organizează împreună cu câţiva din profesorii liceului o şcoală gratuită de duminică, la care puteau veni „junii şi tot românul înaintat în etate şi vericare vor dori să înveţe”. S-a luptat şi pentru înfiinţarea unui internat cu taxe moderate, realizat în 1880 şi al cărui director a fost timp de 28 de ani. Prin strădaniile sale s-a ridicat capela din Brașov-Groaveri şi Biserica Adormirea Maicii Domnului, cu casa parohială din Brașov-Cetate, ale cărei planuri au fost întocmite de arhitectul G. Bruss, după modelul bisericii greceşti din Viena, având însă turnul în stil bizantin. În 6/18 iunie 1899, însuşi mitropolitul I. Meţianu*, vărul său, a sfinţit această biserică. A desfăşurat o neobosită activitate de emancipare a românilor braşoveni şi îndeosebi a meseriaşilor, întemeind „Asociaţiunea pentru sprijinirea învăţăceilor şi sodalilor români meseriaşi”, organizată după modelul asociaţiilor literare şi de cultură, al celor similare din Cluj şi Sibiu. Bazele acestei asociaţii au fost puse la sfârşitul lui 1869 când Baiulescu Bartolomeu a lansat un înflăcărat discurs în care evidenţia necesitatea constituirii acestei organizaţii în cadrul primei şedinţe, ţinute în sala liceului A. Şaguna. Deşi aprobarea statutelor de către Budapesta întârzia, aprobare sosită în anul 1874, asociaţia şi-a început activitatea din 1870. În 1871 a devenit primul ei preşedinte, funcţie pe care a deţinut-o până în 1884. A cerut preoţilor şi învăţătorilor, prin numeroase apeluri lansate în toată Transilvania, să-şi trimită copiii la Brașov, pentru a-i plasa ca ucenici şi meseriaşi. Apelurile sale au fost întâmpinate cu entuziasm şi reticenţă deopotrivă, pentru că nici părinţii nu doreau să-şi dea copii să muncească fără plată câţiva ani şi nici meseriaşii de alte etnii nu vroiau să primească ucenici români. „Asociația meseriaşilor români” din Brașov a trebuit să suporte pe lângă cheltuielile legate de instrucţie, şi cheltuielile pentru achiziţionarea de rechizite şi a celor legate de îngrijirea medicală a ucenicilor. Cu toate aceste piedici câteva sute de ucenici români au fost plasaţi în meserii. În scopul instruirii lor, Asociaţia a înfiinţat clase pregătitoare în cadrul Şcolilor centrale române, cursuri de duminică şi Şcoala serală a Gremiului (asociaţia comercială a negustorilor români), punând în acest fel bazele învăţământului românesc profesional la Brașov. La 1884 clasele pregătitoare din cadrul Şcolilor centrale române au fost desfiinţate prin noua lege a meseriilor care prevedea că numai comunele au drept de a înfiinţa astfel de şcoli, nu şi diferitele confesiuni şi corporaţii. A urmat desfiinţarea Şcolii serale a Gremiului în 1886, din cauza refuzului său de a introduce limba maghiară, ucenicii români fiind îndrumaţi spre şcolile maghiare şi germane de profil. Asociaţia ripostează la aceste măsuri, înfiinţând în 1886 foaia Meseriaşul român. Foaie pentru învăţătură şi petrecere, alcătuită pentru meseriaşi şi toţi iubitorii de meserii, tipărită de Baiulescu Bartolomeu pe cheltuiala sa. Deviza acestui ziar a fost „la bunăstare prin muncă şi cruţare” şi a avut următoarele rubrici: „Din igiena lucrătorului”, „Industria mare şi mică”, „Maşinile în industrie”, „Femeia meseriaşului”, „Manierele meseriaşului”, „Daţi banii mai întâi românilor!”, „Meseriile la sătenii români” ş.a. Tot aici au fost publicate colinde, poezii, poveşti, anecdote, „spice de aur din autori români”, medicină populară, reţete folositoare ş.a. În scopul sprijinirii meseriaşilor români a înfiinţat Asociația de credit şi depuneri „Meseriaşul român” (1886-1894), care acorda credite celor ce deschideau ateliere. Ca o replică la măsurile autorităţilor, se intensifică activitatea culturală a Societăţii Sodalilor, înfiinţată în 1876 şi aflată sub scutul Asociaţiunii. Începând de acum, la aceasta puteau participa şi ucenicii. Scopul declarat al Societăţii Sodalilor era cultivarea prin lectură, jurnale, cărţi folositoare şi muzică vocală. Rezultatul activităţii ei s-a concretizat în aşa-numitele „producţiuni”, un fel de şezători în care tinerii sodali recitau versuri, cântau în cor şi jucau câte o piesă de teatru, organizate timp de aproape 20 ani. A iniţiat organizarea prelegerilor despre istoricul meseriilor, starea industrială a românilor, raporturile dintre marea şi mica industrie, ţinute de el şi alte persoane competente. A stăruit pentru ridicarea culturală a meseriaşilor prin cursuri speciale, el însuşi fiind catehet. A desfăşurat o rodnică activitate în cadrul Astrei încă de la înfiinţarea acesteia (1861). A fost şi un bun traducător din limba greacă, din care a tradus un catehism. De altfel, a avut şi o bogată bibliotecă, distrusă în parte în timpul războiului. Din datele ajunse până la noi, biblioteca sa cuprinde azi 122 titluri, dar sigur ea era mai vastă, de conţinut divers, predominând literatura religioasă, manualele, istoria şi beletristica. Astfel, Baiulescu Bartolomeu deţinea Cronica românilor şi a mai multor neamuri de Gh. Şincai (Iași, 1853), Letopiseţele Ţării Moldovei (Iași, editura M. Kogălniceanu, tom II-III, 1847), Tesaur de monumente istorice pentru România de Al. Papiu Ilarian (București, 1862-1863), volumele de poezii ale lui V. Alecsandri, D. Bolintineanu, A. Mureşianu. A avut şi o frumoasă colecţie de ziare şi reviste, îndeosebi bisericeşti, dar şi de economie politică, pasionându-l cu predilecţie economiştii germani. Economia rurală îl interesa în mod deosebit, dar şi industria şi comerţul: „Avem trupe, dar ne lipsesc armele care pentru o naţiune nu mai sunt puşca şi sabia, ci cultura, industria şi comerţul”. Ca un eficace mijloc de luptă contra industriei mari, recomandă aşa-numitul sistem colectiv, adică ateliere comune pentru toţi maeştrii de aceeaşi specialitate. Pentru aceste opinii, Baiulescu Bartolomeu poate fi considerat unul din precursorii gândirii economice din Ardeal. Are în vedere şi soarta femeilor române, mai ales a celor din oraşe, pe care le îndeamnă să îmbrăţişeze profesiuni, putându-şi duce existenţa independent. În paginile Gazetei de Transilvania şi ale TR a publicat articole vizând emanciparea economică şi culturală a românilor ardeleni. Cea mai importantă lucrare a sa este Monografia comunei bisericeşti „Sfânta Adormire” din cetatea Brașovului, alcătuită pe bază de documente, şi care, în anexă, conţine documente în latină, germană şi română. În această lucrare se găsesc informaţii preţioase cu privire la înfiinţarea Şcolilor româneşti din Brașov, a Gremiului român negustoresc, a Casinei Române etc. Lucrarea se constituie dintr-o descriere de 50 pagini şi anexe de 224 pagini. A fost permanent preocupat de problema creării unei clase mijlocii la românii din Transilvania. Astfel, într-un articol publicat în 1875, lansa îndemnul să „creem şi o burghezie, creem (…) oraşe româneşti, creem o clasă mijlocie, creem sucursale comercianţilor români, creem puterea ţării”. A stăruit prin scrieri şi conferinţe şi prin toată activitatea sa, ca românii să înveţe meserii, deoarece românii nu se puteau orienta încă spre industrie, lipsindu-le creditele şi sprijinul statului care era acordat preferenţial burgheziei maghiare şi germane. Într-o disertaţiune susţinută la Adunarea generală a Astrei (1 septembrie 1883) la Brașov, intitulată Despre necesitatea promovării şi direcţionării meseriilor între români, apărută şi în broşură, a susţinut unele idei economice interesante, bazându-se pe date culese printr-o anchetă întreprinsă „în toate comitatele Transilvaniei”, şi nu pe date vagi. Pentru aceste idei şi pentru faptul că a utilizat date statistice, Petru Suciu îl consideră „primul economist anchetator român al Transilvaniei”. Unele din aceste idei merită a fi subliniate. Astfel, Baiulescu Bartolomeu observă că după introducerea căilor ferate în Transilvania, locul comisionarilor români a fost luat de evrei şi armeni, iar între 1848-1883 numărul comercianţilor români şi cel al meseriaşilor în Transilvania a fost într-un continuu regres. A fost membru al Casinei Române (1860-1896), apoi membru „protegător” al Reuniunii de gimnastică din 1864 şi membru al delegaţiunilor şcolare şi al Eforiei Şcoalelor Centrale Române din Brașov (1894-1896 şi 1899-1900). A condus şedinţele Consiliului Parohial şi adunările parohiale. Din 1860 a fost ales membru al Scaunului protopopesc, îndeplinind funcţia de defensor matrimonial din 1869. Pentru meritele sale a fost distins de Mitropolitul Şaguna cu „brâul roşu”. În 1870, Congresul Bisericesc Naţional l-a ales membru onorar supleant al Consiliului Mitropolitan Epitropesc. În 1876 ajunge consilier arhidiecezan, iar în 1887, consilier municipal al Brașovului. La 1 ianuarie 1891 a fost promovat la demnitatea de protoprezbiter, mitropolitul Miron Romanul arătând cu acest prilej că Baiulescu Bartolomeu „a făcut el singur mai mult decât mii de inşi împreună”. La moartea sa, Gazeta de Transilvania l-a evocat astfel: „prin ceea ce a influenţat mai mult asupra parohienilor săi, a fost, nu atâta cuvântul, cât exemplul ce-l da prin însăşi viaţa sa; el care predica activitatea, era activ; el care lăuda cumpătarea, era cumpătat …, el care recomanda învăţătura, era însuşi iubitor de învăţătura; el care sfătuia pe alţii cum să-şi crească copii, da însuşi o creştere de model copiilor săi; … fără pregătiri înalte academice, el şi-a adunat cunoştinţele mai mult prin râvna sa particulară decât pe băncile şcolilor”. De la Baiulescu Bartolomeu ne-au rămas mai multe manuscrise (sentinţe şi maxime extrase din Vechiul Testament, aranjate în ordine alfabetică, un catehism de duminică pentru adulţi, o carte de poveşti, statutele unei asociaţii a preoţilor din protopopiatele I şi II ale Brașovului, un manual adresat părinţilor despre modul în care să-şi povăţuiască fiii să urmeze preceptele religioase şi morale şi pe care dorea să-l tipărească pe cheltuiala sa şi să-l împartă gratuit odată cu TR).
Opera: În colab. cu Gavril Munteanu*, directorul Liceului „Andrei Şaguna”, semnează o broşură despre Stârpirea vinarsului, ed. I, 1857 şi ed. a V-a, 1868; Unele cuventari dintre cele ce s-au rostitu în Biserica Sfintei Treimi din Cetatea Brașovului, Brașov, 1867, 24 p.; Unele mijloace care ar putea ameliora starea materială a poporului român, în Transilvania, nr. 19, 1 oct. 1875, p. 141; Biografia lui George Cristureanu, fost căpitan în Armata României, Brașov, 1879, 28 p. [acesta a lăsat prin testament întreaga sa avere, două case în București şi 4000 de galbeni bisericii Sf. Nicolae pentru ca din venitul lor să se înfiinţeze un internat care să îi poarte numele]; Despre necesitatea promovării şi protecţionării meseriilor între români, Sibiu, 1884, 42 p.; Monografia comunei bisericeşti greco-orientale române a Sf. Adormiri din Cetatea Brașovului, cu acte şi dovezi, Brașov, 1898.
Referinţe: Foaia Meseriaşul român; Gross, J., Kronstädter Drucke (1535-1886), Kronstadt, 1886, poziţiile, 1032, 1075, 1076, 1601; Szinyei, Magyar, vol. I, p. 344; Filip, G., Baiulescu Baartolomeu, în Calendarul Minervei pe anul 1899, București, 1898, p. 148-149; Bârseanu, Ist. şc., p. 578; Gazeta de Transilvania, nr. 132, 1909; Baiulescu Bartolomeu, în Drapelul, 1909, IX, nr. 64, p. 2; Protopopul Baiulescu Bartolomeu, în Calendarul Minerva, XII, 1910, p. 127; Fig. Contemp., p. 147-148; Minerva, p. 137; Suciu, P., Din trecutul clasei noastre de mijloc. Un vechiu economist: Baiulescu Bartolomeu, în Societatea de mâine, VI, nr. 8, 1929, p. 138-139; Muşlea, C., Protopopul Baiulescu Bartolomeu, Brașov, 1938, 59 p. cu portr.; Suciu, P., Baiulescu Bartolomeu – un vechi economist al Ardealului, în Gazeta de Transilvania, nr. 62, 24 aug. 1941, p. 1, 2, nr. 64, 30 aug. 1941, p. 1, 2, nr. 65, 4 sept. 1941, p. 1, 2; Presa muncitorească şi socialistă din România, vol. I, Partea I (1865-1889), București, 1965, p. 433-440; Băltescu, M., O veche asociaţie a meseriaşilor din Brașov, în Drum Nou, XXIV, nr. 7107, 9 nov. 1967, p. 2; Zane, Gh., Industria în literatura economică transilvăneană, în Probleme economice, nr. 4, 1969, p. 47-48; Ilie Moruș, Cărturari Brașoveni (Sec XV-XX). Ghid biobibliografic, Brașov, p. 21-22 (cu portret); EIR, p. 43; Rusu, Dicţionarul, în Brașovul Literar și Artistic, II, 1980, p. 53; Radu, Măriuca, Asociaţiunea pentru sprijinirea învăţăceilor şi sodalilor români meseriaşi din Brașov – susţinătoare a învăţământului profesional braşovean românesc, în Cumidava, XII, 1979-1980, p. 229-237; Eadem, Asociaţiunea pentru sprijinirea învăţăceilor şi sodalilor români meseriaşi din Brașov – sodalii români pe drumuri europene, în Studii şi comunicări, Satu Mare, V-VI, 1981-1982, p. 345-355; Eadem, Date privind activitatea Asociaţiunii pentru sprijinirea învăţăceilor şi sodalilor meseriaşi români din Brașov (1869-1918), în Cumidava, XIII, 2, 1983, p. 191-201; Gabriel Ștrempel, Bibliografia Românească Modernă (1831-1918), vol. I, p. 247-248; Toader, Ionescu, Idei şi orientări în publicistica economică românească la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea (1890-1918), Cluj, Ed. Dacia, 1985, p. 26, 73, 74, 80; Hangiu, I., DPLR, ed. I, 1987, ed. II, 1996, subvoce; Oltean, V., Lupta de la Zărneşti într-o cronică transilvăneană inedită, în Astra, nr. 12, dec. 1988, p. 7; Păcurariu, Dicţionarul, p. 26; Radu, M., Baiulescu Bartolomeu – iniţiator al învăţământului profesional românesc din Transilvania, în AMN, 33, nr. 2, 1996, p. 77-85; Nazare, Ruxandra, Biblioteca protopopului Baiulescu Bartolomeu, în Biblioteca, 7, 1998, p. 209-210, 212.
Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.