BĂICOIANU, Zoe (născută 15 august 1910, Predeal, județul Brașov – moartă 8 martie 1987, București), sculptor. A urmat studii de artă în Franţa, la École des Beaux-Arts din Paris în perioada 1930-1937; în paralel a studiat pictura cu André Lhote. A debutat artistic încă din 1931 la Paris. A fost găzduită (1932-1933) şi apoi bursieră (1937-1938) la Şcoala Română din Roma. Din 1936, membră în Société des Artistes Français, membră a grupării „Tinerimea artistică”, membră Uniunea Artiștilor Plastici, profesoară la Catedra de ceramică şi sticlă a IAP București. A expus la Saloanele Oficiale Franceze între 1938-1947, dar şi la Bienala de la Veneţia din 1938 sau la expoziţia din acelaşi an de la Şcoala română din Roma. Remarcată încă de la debut, artista se bucura de aprecierea specialiştilor şi era premiată în 1933 şi 1936 la Paris pentru lucrările „Chinezoaică” şi „Eva” la Salon des Artistes Français. Tinerimea artistică a premiat-o în 1938 pentru lucrarea „Maternitate”, cu premiul „Anastase Simu”. Formată în ambianţa artistică franceză din perioada interbelică, arta Zoei Băicoianu se înscrie în curentul dominant al epocii, modernismul clasicizant. Face mai multe călătorii de studii în străinătate, atât înainte, cât şi după 23 august 1944. Astfel, în 1937, 1938 şi 1961, o găsim în Italia. În 1947 vizita Bulgaria, unde se documenta pe şantierele din această ţară timp de două luni, alături de alţi artişti români, în cadrul unui schimb în acest domeniu. În 1955 şi 1971 vizita U.R.S.S., în 1962 şi 1963 Cehoslovacia şi în 1963 R.D.G. După 1944 se adapta noilor realităţi politice, înscriindu-se în rândul artiştilor comunişti. Era aleasă membră în juriul primului Salon Oficial de Pictură şi Sculptură din iunie – iulie 1945. Relevantă pentru orientarea juriului este nota inserată în catalogul expoziţiei, care menţionează că au fost îndepărtate „lucrările partizanilor, pseudoartiştilor şi ale diletanţilor care altă dată îşi găseau un loc nemeritat în salon”, printre aceştia aflându-se artişti de seamă ai genului. Devenea adepta curentului „realist” promovat în scopuri propagandistice de nou creata Comisie de Îndrumare a Creaţiei. Înscriindu-se în tematica cu caracter revoluţionar şi propagandistic a expoziţiei Flacăra, deschisă la 8 decembrie 1948 în sălile fostului Palat Regal, lucrarea sa „Îndemn la muncă” sau „Trudind la muncă” a fost selectată alături de alte 364 de lucrări pentru a fi expusă, fiind în mod deosebit apreciată pentru actualitatea subiectului şi pentru conţinutul său ideologic. Lucrările din anii ’50 se înscriu în limitele iconografiei realist-socialiste. În 1959 participa la o expoziţie organizată la marele pavilion din Parcul Herăstrău, unde erau prezentate lucrări, unele de mărimi colosale, destinate a împodobi diferite clădiri şi pieţe publice. Dominante în expoziţie au fost reliefurile şi statuile ce urmau să decoreze în exterior clădirea Operei de Stat din București. Folosind figuri aeriene în compoziţii alegorice, amintind neoclasicismul secolului al XIX-lea, artista sugera muzica, dansul, artele, drama şi poezia; din acest motiv, reliefurile lui Zoe Băicoianu au fost alese pentru ornarea edificiului Operei, alături de cele ale lui Boris Caragea şi Ion Vlad. De altfel, atât reliefurile, cât şi statuetele sale inspirate din tradiţia şi creaţia populară exprimă apogeul artei sale tematice. Împreună cu B. Caragea a realizat unul din cele mai monumentale reliefuri de pe faţada Operei Române din București. Înclinaţia sa spre monumental, dar şi înscrierea sa în curentul artistic al vremii, au făcut-o să se numere printre realizatorii Monumentului Eroilor Patriei, alături de Marius Butunoiu, N. Ionescu şi I. Dămăceanu, amplasat în faţa Universităţii Naţionale de Apărare, inaugurat la 17 august 1957. Alte sculpturi sunt „Tineri Sportivi (1960), basorelief pe Sala sporturilor Constanţa şi „Marea şi Navigaţia” (1965), lucrare de artă monumentală pe parapetul digului portului Tomis, păstrată fragmentar, deşi declarată monument istoric. Alte lucrări sunt „Femeia gânditoare” amplasată în extremitatea de jos a clădirii ce găzduieşte Universitatea „Al. I. Cuza” Iași şi „Bust de fată”, mozaic de sticlă din patrimoniul de artă al ASE București. Pe lângă sculptura statuară şi reliefurile monumentale în care a încercat o redare realistă a lumii exterioare, metafora şi simbolul fiind „exprimate fără transfigurări excesive” (O. Barbosa), Zoe Băicoianu a abordat şi arta decorativă şi realizarea unor piese de funcţionalitate cotidiană, unele din acestea din urmă lucrându-le în colaborare cu inginerul Dan Parocescu, cu care a realizat şi basoreliefurile ornamentale de sticlă de la Institutul botanic din București. După 1960, lucrările ei decorative arată interesul pentru varietatea materialelor şi tehnicilor şi experimentarea expresivităţii. A participat cu regularitate la expoziţiile anuale colective organizate în ţară, dar şi în străinătate. Astfel, expunea la Bienala de la Veneţia şi la expoziţia Şcolii Româneşti de la Roma, la Budapesta în 1947, în 1957 la Muzeul Naţional de Artă din București, la Sofia în 1964, la Moscova în 1965, 1970, la München în 1966, 1967, la Sttutgart în 1966, 1969, la Köln şi Varşovia, la Antwerpend – Middelhein şi Anvers în 1967, la Viena în 1970, la Roma şi Düsseldorf în 1971, la Tokyo în 1972, Paris în 1973, Atena în 1976. În 1963 a deschis la București o expoziţie personală de ceramică şi sticlă. În 1952 primea Premiul de Stat, în 1964 titlul de Artist Emerit, iar în 1966 obţinea la Stuttgart un premiu pentru lucrări de artă decorativă, pentru ca în 1968 să fie distinsă cu o medalie de aur.
Bibliografie: Oprescu, George, Artele plastice în România după 23 August 1944, București, Ed. Acad, 1959; Vollmer, H., Allgemeines Lexikon der bildenden Künstler des XXsten Jahrhunderts, Leipzig, vol. V, 1961; Oprescu, George, Sculptura românească, București, Ed. Meridiane, 1965; Bénézit, Emmanuel, Dictionnaire critique et documentaire des peintres, sculpteurs, dessinateurs et graveures, Tomes I-VIII, Paris, Librairie Grüd, ediţia a III-a, 1966; Barbosa, Dicţionarul, p. 46-47 (cu foto); Florea, Vasile, Arta românească modernă şi contemporană, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1982; Deac, Mircea, Arta în oglinda istoriei, București, Ed. Meridiane, 1984, passim; Fundaţia Culturală META, Un secol de sculptură românească. Dicţionar A-D, Colecţia SINTEZE, București, Ed. META, 2001, p. 49 – 50; Vlasiu, Ioana (coord.), Dicţionarul sculptorilor din România. Secolele XIX-XX, vol. I, lit. A-G, București, Ed. Acad. Rom., 2011, p. 51-52. Fotografii cu sculptoriţa în atelier şi cu lucrările ei de către Willy Pragher, realízate în 1942, postate în iunie 2015 pe blogul omonim http://willypragher.blogspot.com/2015/07/zoe-baicoianu.html
Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.