BACIU, Nicolae (născut 13 decembrie 1911, comuna Bran, județul Brașov – mort februarie 2002, Cannes, Franţa, înmormântat la Bran), avocat. Începe şcoala în localitatea natală, după care urmează cursurile liceului real Dr. „I. Meşotă” din Brașov, devenind apoi student al Facultății de Drept din București. A reuşit să obţină două burse: una a Fundaţiei „Vasiliu Bolnavu”, care-i asigura cazarea şi micul dejun, iar alta de la facultate, ultima oferindu-i posibilitatea de a lua şi celelalte două mese. În 1932, după absolvirea studiilor, a făcut timp de un an un lejer stagiu militar la Batalionul III Vânători de munte din Râşnov, lângă Brașov. Ajutat de o cunoştinţă făcută la Bran, reuşeşte să pătrundă în Baroul din București, unde ajunge secretarul şi, mai târziu, asistentul maestrului Vasiliu-Cluj. Are astfel posibilitatea de a intra în anturajul juriştilor de valoare, iar lipsa frecventă a maestrului i-a devenit folositoare, pledând deseori în locul lui. Un proces care avea să-l facă celebru a fost cel al colonelului Nicolae Precup, învinuit de organizarea unei lovituri de stat împotriva regelui Carol al II-lea. Pledoaria sa a atras atenţia opiniei publice şi a lui Iuliu Maniu, care i-a propus să intre în Partidul Național Ţărănesc, propunere refuzată, Nicolae Baciu nefăcând niciodată politică de partid. Un proces care mai târziu avea să-i creeze probleme a fost cel al criminalului Sile Constantinescu şi al amantei sale, Ada Solomon, ultima ajunsă ulterior o apropiată a Anei Pauker. O pledoarie dificilă a susţinut şi în apărarea tatălui său, într-un proces referitor la achitarea unor credite. A fost membru al Asociației Magistraţilor şi Avocaţilor, devenind unul din apropiaţii profesorului Istrate Micescu, alături de care uneori a şi pledat. Printre cei pe care i-a cunoscut, s-au numărat şi fraţii Ionel şi Păstorel Teodoreanu, iar între colaboratori, Savel Rădulescu, consilier regal, fost apropiat al lui Nicolae Titulescu. Împreună cu S. Rădulescu a lucrat şi la Creditul Minier, unde Nicolae Baciu era avocat, iar primul, administrator delegat. De altfel, Nicolae Baciu, devenit ulterior finul acestuia, i-a fost şi consilier juridic, atunci când ultimul este numit preşedinte al Comisiei Române pentru aplicarea armistiţiului din septembrie 1944. În această calitate, Nicolae Baciu a pregătit 28 de note de protest ale României, împotriva abuzurilor ruseşti săvârşite în ţara noastră la aplicarea convenţiei de armistiţiu. Părăseşte această funcţie, dându-şi demisia odată cu venirea la putere a guvernului lui P. Groza. În martie 1948, toate înscrierile în barou au fost anulate, iar cererea sa de reînscriere a fost respinsă, probabil datorită intervenţiei Adei Solomon. După 14 ani de promiţătoare carieră, Nicolae Baciu, care avea o clientelă numeroasă şi multiple angajamente, fiind avocat la Copşa Mică, Cugir, la Societatea Philips şi la Industria Română de Petrol, posesor al unei vile la Snagov şi al unui frumos apartament în centrul Bucureștiului, s-a văzut obligat să ia din nou viaţa de la capăt. Arestat în urma schimbărilor politice, a fost deţinut în arestul Ministerului de Interne, la Parchet, Prefectură şi închisoarea Văcăreşti. Eliberat, trăieşte cu spaima posibilei sale întemniţări la Aiud, unde Sile Constantinescu, „vechea sa cunoştinţă’’, ajunsese supraveghetor. În aceste condiţii, fuge din ţară în 1948, trecând Dunărea înot. Ajuns în Iugoslavia, nu scapă de calvarul închisorilor şi este întemniţat la Cladova, apoi la Pancevo (unde a fost închis de două ori), Kovatcika (de două ori), la Vârşeţ şi Zagreb. A evadat în două rânduri şi a fugit din Iugoslavia, trecând înot Drava, ajungând în cele din urmă în Austria, într-un lagăr de refugiaţi de lângă Graz, în primăvara lui 1949. Petrece apoi cinci luni la Salzburg, unde este sprijinit de unul dintre directorii firmei Philips din Viena, la care el lucrase în România. A ajuns în Franţa clandestin, trecând Rinul înot, fiind obişnuit să străbată „clandestin frontierele, mai întâi Dunărea (…), apoi Drava. Rinul a fost mai uşor”, după cum el însuşi mărturiseşte. Ajuns la Paris, unde primise între timp viza franceză, neputând obţine cele 4.000 de lire sterline pe care şi le asigurase din ţară, a fost nevoit să trăiască într-o cameră de student şi să mănânce o dată pe zi. Pentru a supravieţui, a intrat într-o echipă de români care vindeau ilicit vin cu sticla din casă în casă, ajungând în scurt timp unul din cei mai buni vânzători ai casei „Les ceps du Roi”. Între timp, publică o serie de articole despre situaţia din ţară şi a început lucrul la cartea Des Geôles d’Ana Pauker aux prisons de Tito. Această lucrare a fost publicată în întregime de ziarele Le Monde şi Gazette de Lausanne. Cartea sa, considerată una din cele mai bune apărute în 1951, a obţinut „Marele Premiu Silvio Pellico”, pe care l-a împărţit cu Henry Béraud. Aprecieri asupra acestui volum au apărut în publicaţiile L’Aurore, Le Parisien Libéré, Opera, L’Alliance, La Tribune de Genève, Le Livre Contemporain, Le Matin, Le Monde, Paroles Françaises, Union Française, L’Homme Libre, L’Observateur Catholique, Nouvelles Littéraires, Le Figaro şi au fost prezentate la postul de radio BBC Londra. Rezumând aceste aprecieri, ele constituie un elogiu adus autorului, a cărui lucrare rămâne un emoţionant document al instaurării comunismului, surprinzând mecanismul judiciar al dictaturii, care purta curiosul nume de „democraţie populară”. După aprecierile unui critic, volumul reprezintă o mărturie a unui condei alert, a unui om care nu pretinde că realizează o operă literară, ci doar consideră, cu modestie şi obiectivitate, că ne oferă versiunea unui martor ocular. Lucrarea este un studiu pasionant, în care stilul direct, sinceritatea şi sobrietatea fără artificii i-au adus acest premiu. După apariţia articolelor şi a cărţii, a fost chemat la ambasada americană, cerându-i-se 20 de volume cu dedicaţie. I s-a propus totodată stabilirea peste Ocean, iar un rol important în obţinerea vizei l-a avut şi generalul Nicolae Rădescu, care l-a propus pe lista înaintată Departamentului de Stat în vederea facilitării vizelor. Până la stabilirea sa la New York, Nicolae Baciu a ţinut o serie de conferinţe la BBC. În septembrie 1951, a plecat în S.U.A., fără permis de muncă, cu cei 5.000 de dolari obţinuţi din vânzarea vinului. Aici i s-a oferit un post la Vocea Americii şi unul la Radio Europa Liberă, Nicolae Baciu alegându-l pe cel din urmă, ce emitea atunci din S.U.A., dar preferând apoi să renunţe la acesta, atunci când s-a produs transferul corpului redacţional la München. În această perioadă i-a cunoscut pe liderii diasporei române refugiaţi în S.U.A., printre care N. Rădescu şi Gr. Gafencu. La moartea primului, în testamentul său politic, numele lui Nicolae Baciu se regăsea printre cele ale românilor din exil, apropiaţi generalului. Tot aici l-a cunoscut bine pe dr. George Emil Palade, viitorul laureat al Premiului Nobel, pe Barbu Niculescu, Ionel Perlea, Rică Georgescu, pe Virgil Stoicoiu ş.a. În speranţa unei schimbări de regim în România, nu a început o carieră juridică în S.U.A, orientându-se spre alte ocupaţii. Astfel, timp de câteva luni, a vândut maşini de ocazie la firma Ford. Ajutat apoi de un prieten, ajunge în Baroul din Wall Street, trecând cu brio examenul la Stock Exchange şi devenind, pentru scurt timp, agent în cadrul acestuia. Studiind atent conjunctura economică, intră în domeniul construcţiilor, obţinând un credit substanţial. Pe o parcelă acoperită de pădure, aflată la 60 de km de New York, la Greenwich, proiectează trei străzi şi 44 de case mari, construite fiecare pe câte 5.000 metri pătraţi. Domeniul construcţiilor i-a oferit posibilitatea unui câştig rapid, dar cu preţul unei munci istovitoare, „timp de 18 ore pe zi, şapte zile pe săptămână”, cum însuşi mărturiseşte, lucrând alături de muncitorii săi la tăiatul copacilor şi transportul cărămizilor. Ulterior, ocupându-se numai de renovarea caselor, a reuşit să depăşească greutăţile financiare ale vieţii în S.U.A., integrându-se astfel societăţii new-yorkeze. S-a împrietenit cu senatori şi oameni politici influenţi, precum şeful majorităţii republicane din Senat, Knowland, senatorul Jacob Yavitz, familia Hollender ş.a. N-a căutat niciodată să obţină de la aceştia „nici o slujbă, nici o scrisoare de recomandare, nici un telefon de garanţie la vreo bancă”, precum însuşi mărturiseşte. Preocuparea constantă pentru Nicolae Baciu, în toţi anii săi de exil, a fost cauza românească pe care a susţinut-o cu multă fervoare. În urma deschiderii pentru cercetători a unor arhive politice şi militare din Washington şi Londra, Nicolae Baciu a început o laborioasă muncă de documentare, dublată de parcurgerea unei bogate literaturi de specialitate, referitoare la perioada celui de-al doilea război mondial şi la anii imediat următori. Unele din aceste documente, având un caracter ultrasecret, au dezvăluit realităţi cutremurătoare pentru istoriografia contemporană. Dacă până atunci se impusese teza că Stalin a comunizat prin forţă jumătate din Europa, aceste documente dovedeau complicitatea lui Churchill şi a lui Roosevelt la instalarea şi consolidarea comunismului în Răsăritul Europei. Au rezultat astfel mai multe lucrări, scrise în limbile franceză, engleză, germană şi română, adresate şi românilor din exil. Scrierile sale au fost apreciate de unii istorici occidentali, între care David Irving, Ted Morgan, Lord Moran, Gilbert Martin, de oameni politici ca François Mitterand, Valéry Giscard d’Estaing, Helmut Kohl, precum şi de mulţi deputaţi şi senatori americani. Unul dintre ei, Tom Corcoran, a folosit chiar ideile lucrării lui Nicolae Baciu, Yalta şi crucificarea României, în activitatea politică din Congresul American. Aceasta a fost de fapt şi prima dintre scrierile sale, apărută la Roma, în 1983, la Editura Europa, cartea apărând în limba română, mai întâi pentru diaspora, iar după 1990 şi în România. În anul următor, apare lucrarea L’Europe de l’Est trahie et vendue: Les erreures tragiques de Churchill et Roosevelt: Les documents secrets accusent, Paris, 1984, Edition La Pensée Universelle, 368 pagini; în acelaşi an este tipărită ediţia engleză, Sell-out to Stalin – Tragic Errors of Churchill and Roosevelt, New York, Editura Vantage Press, iar în 1986, ediţia germană, sub titlul Verraten und Verkauft, München, Editura Universitas. O traducere italiană era preconizată să apară în anii ’90. Teza principală pe care Nicolae Baciu o susţine în acestea este că România a fost vândută la Moscova şi nu la Yalta, nu în 1945, ci în octombire 1944, întemeindu-şi afirmaţiile pe documente scoase la iveală după 30 şi, respectiv, 35 de ani de la producerea evenimentelor. Majoritatea lucrărilor cuprind şi anexe, în care sunt reproduse articole, publicate mai ales în jurul anilor ’50 în diverse periodice, cum ar fi L’Aurore, New York Times, New York Herald Tribune, Christian Science Monitor, precum şi în publicaţiile româneşti ale exilului: Românul, Bulletin Européen, Europa şi Neamul Românesc. Potrivit mărturiei autorului, acestea trebuie citite ţinând seama de timpul şi împrejurările în care au fost scrise. Unele din ideile exprimate atunci erau greşite, multe au fost însă juste şi au rezistat timpului şi bogatei literaturi de specialitate. În deceniile următoare, a continuat să publice numeroase articole referitoare la situaţia din România, dar şi la probleme de actualitate internaţională, în Europa şi Neamul Românesc, Românul, New York Times, International Herald Tribune. Dintre acestea, este demn de reţinut articolul vizionar, referitor la noul papă ales în 1978, Ioan Paul al II-lea. Majoritatea lucrărilor lui Nicolae Baciu cuprind şi o bogată bibliografie occidentală referitoare la al doilea război mondial şi la anii ce i-au urmat. Unele dintre volume cuprind crâmpeie din bogata corespondenţă a autorului cu diferite personalităţi. Ecouri ale acestor lucrări le găsim în recenziile apărute, printre altele în Le Figaro şi Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde, ultima scrisă de M. Kroner*. În 1988, îi apare la München o nouă lucrare, Agonia României 1944-1948. Dosarele secrete acuză, publicată în limba română la Editura Ion Dumitru, cu 346 pagini, volumul fiind editat în 1990 şi în România la Editura Dacia din Cluj. Nicolae Baciu consideră că această lucrare nu este o repetiţie a lucrărilor anterioare, ci o completare, o adâncire a problemei şi o confirmare a tezelor susţinute anterior. În sprijinul tezelor sale foloseşte informaţiile din bogatul fond documentar al Misiunii Americane din România, aflată în ţară între 1944-1948. Autorul atrage atenţia cititorilor să considere unele „expresii şi anumite concluzii preliminare sub un aspect flexibil şi relativ. O interpretare rigidă ar putea duce la contradicţii sau la concluzii precipitate şi greşite”. Meritele lucrărilor sale sunt deosebite, mulţi istorici români dorind să le studieze înainte de 1989. Chiar dacă între timp au apărut multe cărţi consacrate acestei problematici, volumele lui Nicolae Baciu au fost printre primele apărute în lume, ce propuneau noi interpretări ale urmărilor celui de-al doilea război mondial. Împreună cu Octavian Căpăţână, a scris în 1994 lucrarea Procese celebre. Mari erori judiciare, apărută la București la Editura Continent XXI, având 224 pagini, iar contribuţia sa constă în prezentarea a şase procese din cele nouă tratate în acest volum. După 1990, Nicolae Baciu a revenit în ţară de două ori, în aprilie 1990 şi în iarna lui 1991, cu acest prilej făcând Muzeului din Branul natal o însemnată donaţie, ce cuprinde tablouri, documente şi obiecte de artă. Titlul de cetăţean de onoare al Branului, acordat postmortem.
Opera: Des Geôles d’Ana Pauker aux prisons de Tito, Paris, Le livre contemporain, 1951 (ediţia română Din temniţele Anei Pauker în puşcăriile lui Tito, [Brașov], Foton, [2005], 176 p.); Yalta şi crucificarea României, Roma, Ed. Europa, 1983, 298 p., din ciclul Căderea Europei; L’Europe de l’Est trahie et vendue: Les erreures tragiques de Churchill et Roosevelt: Les documents secrets accusent, Paris, Edition La Pensée Universelle, 1984, 368 p. (ediţia engleză Sell-out to Stalin – Tragic Errors of Churchill and Roosevelt, New York, Ed. Vantage Press, 1984, iar în 1986, ediţia germană, sub titlul Verraten und Verkauft, München, Ed. Universitas); Agonia României 1944-1948. Dosarele secrete acuză, München, Jon Dumitru Verlag, 1988, 346 p. (ediţii ulterioare, Cluj-Napoca, Dacia, 1990, 391 p., București, Saeculum, Vestala, 1997, 384 p.); Procese celebre. Mari erori judiciare, București, Ed. Continent XXI, 1994, 224 p. (coautor Căpăţână, Octavian).
Referinţe: Filip, Traian, Corăbii dincolo de orizont, Ed. Nagard, 1985 [interviu cu Nicolae Baciu, în care ni se oferă numeroase detalii biografice, ce se regăsesc integral sau fragmentar în majoritatea lucrărilor sale apărute în limba română]; Kroner, Michael, Baciu, Nicolas: Verraten und Verkauft. Die tragischen Fehler Churchills und Roosvelts in Osteuropa, în Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde, 9, 1986, p. 199-201; Moceanu, Ovidiu, Tragice erori, consecinţe incalculabile [interviu cu Nicolae Baciu], în Gazeta de Transilvania, 19-22 feb. 1991, p. 2; Popa, Ioan, Un soldat din exilul românesc, Nicolae Baciu, fiu al Branului, în Gazeta de Transilvania, 13 ian. 1993, p. 2; [Nicolae Baciu], în Baciu, N., Căpăţână, O., Procese celebre. Mari erori judiciare, București, Ed. Continent XXI, 1994 [interviu acordat lui I.G. Chiuzbaian, p. 210-220]; Buruiană, Ovidiu, România şi sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în Xenopoliana, Iaşi, nr. 3-4, 1998, p. 106-117 [autorul consideră interpretările lui Nicolae Baciu ca fiind ale unui jurist şi nu ale unui istoric profesionist, respingând interpretarea că Occidentul ar fi vinovat de căderea României sub comunism. Pledând pentru interpretări nuanţate, O. Buruiană motivează dezinteresul occidentalilor pentru România prin faptul că interesele lor generale nu o cereau. Considerăm totuşi că Nicolae Baciu, aflând de aceste „trădări”, nu putea să dea glas decât unor sentimente de revoltă şi indignare, fireşti pentru un român nevoit să ia calea exilului şi stabilit în lumea ce promova valorile democraţiei. Cărţile sale au fost scrise în anii în care comunismul încă nu se prăbuşise, când accesul în arhivele sovietice nu era permis cercetătorilor străini, iar istoricii români abia aveau curajul să publice celebra listă a procentelor. În ultimă instanţă, lucrările lui Nicolae Baciu, deşi scrise cu patos şi sub prima impresie pe care o dau documentele descoperite în arhive, neînsoţite de nuanţate analize de context, rămân mărturii ale interesului său pentru istorie]; Benga, Gheorghe, Remember Nicolae Baciu, în Obiectiv, nr. 631, 15 dec. 2003, p. 3; Bodiu, Andrei, Istoria unei evadări: amintirile avocatului Nicolae Baciu, în Observatorul cultural, nr. 208, 17 feb. 2004, p. 26; Ion, Narcis Dorin, Petcu, Nicoleta, Muzee. Vama Bran (2). Sufrageria şi donaţia „Nicolae Baciu”, în Ziarul Financiar. Ziarul de duminică, 9 sept. 2009, disponibil online la http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/muzee-vama-bran-2-sufrageria-si-donatia-nicolae-baciu-4877218, accesat la 12.01.2018.
Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.