APOSTOLESCU, Ana-Emilia (n. 24 sept.?/nov. 1927, comuna Buciumeni, județul Dâmboviţa – mart. 2016), pictor. Este absolventă a Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București, printre profesorii ei numărându-se N. Dărăscu, Al. Ciucurencu, M. H. Maxy. Urmează în paralel cursuri la Institutl de Estetică şi Filosofie, audiind prelegerile de estetică ale lui T. Vianu (în anii 1947-1949). În 1954 se stabileşte la Brașov, unde va rămâne până în 1973, dezvoltându-şi arta în climatul interesului pentru construcţie în spaţiul pictural, puternic influenţat de artistul braşovean H. Mattis Teusch*. Începe să expună cu regularitate la expoziţii republicane şi regionale. În 1959, deschide prima expoziţie personală la Brașov, după ce debutase în 1956 la o expoziţie colectivă, urmată de alte două în acelaşi oraş în 1966, apoi în 1969, 1970, 1972. Expune şi la București în 1966, 1977, 1980, 1989, Târgovişte în 1974, 1993. La expoziţii de grup a participat în oraşele: Miercurea Ciuc în 1968, la Sala Dalles din București în 1968, la sala Apollo din acelaşi oraş în 1971, iar în străinătate expune la Laufen în 1969 şi Wiesbaden în 1970, ambele în R.F.G. În 1967 a fost distinsă cu premiul al treilea pentru pictură al Uniunii Artiştilor Plastici. A întreprins călătorii de documentare în Polonia, Cehoslovacia, Austria, Germania, Franţa, Italia şi U.R.S.S. În anul 1974 a realizat o lucrare monumentală la Casa de Ştiinţă şi Tehnică din Brașov. Lucrări ale sale se găsesc în muzeele din ţară: București, Brașov, Botoşani, Suceava, Târgovişte, Piatra Neamţ, Brăila, iar peste hotare în Germania, Franţa şi S.U.A. A început să picteze în 1954, având o concepţie neoimpresionistă şi făcând probă de virtuţi coloristice. La Brașov a traversat mai întâi o perioadă structuralistă, sub influenţa lui Mattis-Teusch, el însuşi descendent al grupului Bauhaus. Lucrările dintre anii 1963-1967 corespund „expresionismului muzical non-programat’’, cu nete tendinţe de abstractizare şi cu un colorit liric, plin de căldură. După ce depăşeşte această perioadă, artista se revendică din ce în ce mai mult printr-o structură meditativă, interiorizându-se într-un climat abstract, liric. Într-o altă etapă a picturii sale, Ana-Emilia Apostolescu caută o extensiune a posibilităţilor de recepţie a oamenilor, conducându-şi emoţia lucidă la esenţa lucrurilor. Practic, drumul străbătut de artistă, poate fi uşor de urmărit în tablourile ei. Astfel, cum observă M. Nadin*, „(…) are o receptivitate cu totul particulară pentru viaţă în formele ei primare, genuine (…). Manifestă preferinţe pentru cicluri unitare, stăpânită de dorinţa de a ajunge la o comunicare cât mai directă (…) Tehnic, artista face o sinteză armonioasă culorii, liniei suprafeţelor, a efectelor lor, refuzând însă cantonarea comodă în op-art, dar şi desuetudinea expresionismului muzical. (…). Cu o încredere tipică în arta de şevalet, aduce în perimetrul pânzei respiraţia monumentului”. „Ca şi la alţi artişti din Brașov se simte şi la Ana-Emilia Apostolescu influenţa puternicei personalităţi a pictorului Mattis Teusch*, în special în tendinţa explicită de organizare constructivă a imaginii. Peisajul este întotdeauna interpretat şi redus la o construcţie sintetică, în care perspectiva fizică este eliminată. Îngemănate, culoarea şi linia par să-şi transmită reciproc virtuţi expresive. Artista nu umblă pe mai multe drumuri şi nu le schimbă după capriciile modei, ci merge pe drumul pe care-l simte de pe acum numai al său’’(O. Barbosa). În 1977 Olga Buşneag nota că „arta Ana-Emilia Apostolescu a evoluat fără hiatusuri, în sensul firesc anunţat din primii ani de activitate. Lucrările (…) ating o simplificare geometrizantă şi emană o certă energie cromatică”. Lui Petru Comarnescu creaţiile sale i se par „foarte interesante, pline de sevă şi culoare, pătrunse de o sensibilitate gingaşă şi tulburătoare…”. Mircea Deac o vede „…preocupată (…) de spaţiu şi culoare, uneori cu pretenţioase intenţii ca în ciclul «Geneza culorii», deşi sentimentul pe care îl provoacă ondulaţiile liniilor şi culorilor în suprafeţe orizontale este intens”. În 1977 Eleonora Costescu observa în lucrările Ana-Emilia Apostolescu „o triplă filiaţie: o rigoare în echilibrarea formelor, un lirism cromatic înrudit cu pictura lui Al. Ciucurencu şi contactul cu arta de mari resurse a lui Mattis-Teutsch, asimilate cu destul discernământ”. Pentru Horia Horşia „pictoriţa vădeşte interes pentru volumul geometric cu feţe transparente, colorate şi prevăzut cu o sursă de lumină interioară menită să dea viaţă culorii. „Ana-Emilia Apostolescu e un spirit înclinat – nota Dan Grigorescu în 1977 – în chip evident, spre realizarea unor imagini arhitecturale pe temeiul unei interpretări raţionale a datelor realului. Structurile ei colorate nu sunt inventate, ele dezvăluie o lume a formelor ordonate de logică, o logică în care nu se desluşesc neapărat aspiraţiile unei geometrizări ostentative. Ci, precum în arta lui Kándinsky (pe care pictoriţa o urmează într-o măsură) şi a lui Mattis Teutsch (într-o măsură şi mai importantă), ea nu elimină defel vibraţia lirică. Dimpotrivă, ea aspiră să releve acele legături complexe care instalează, de fapt, raţiunea în teritoriul poeziei. Demonstraţia nu mai are de mult nevoie de noi argumente (…). Ana-Emilia Apostolescu e şi o peisagistă înzestrată cu un incontestabil simţ al observaţiei realului. (…) artista proclamă frumuseţea priveliştii, nu ca pe un rezultat al simplei înregistrări, ci ca pe unul al analizei lucide (…) face dovada convingătoare a capacităţii ei de a compune ritmuri coloristice pline de o unduioasă poezie, dar şi de o inflexibilă rigoare a construcţiei compoziţionale. (…) Artistă meditativă, aparţinând categoriei moderne de pictor-constructor, Ana-Emilia Apostolescu este un poet al imaginii vizuale”. Într-un interviu, artista mărturisea că în evoluţia sa artistică a trecut printr-o etapă analitică, în care s-a străduit să-şi impună o rigoare profesională excesivă, dar niciodată nu s-a desprins de un anumit lirism. În alt loc mărturisea că „(…) deoarece secolul XX pune tot mai mult accentul pe gândire în artă, aceasta cere din partea artistului, claritate şi logică în construcţia metaforei plastice. Prin claritate, doresc să particip cât de puţin la organizarea interioară a conştiinţei omului. Pentru aceasta nu găsesc suficient şocul produs de forţa expresiei sau de noutatea imaginii, ci cred că tabloul trebuie să reţină şi prin elaborare logică. (…) Prin lirismul abstract mă introduc în lumea gândirii (…), de aceea mi se pare mai familiară relaţia pictură – filosofie decât raţiune – pictură: prima e mai generală şi mai poetică, a doua mai restrânsă şi mai tehnică. (…) Visul meu e să construiesc o imagine artistică integrală, esenţială şi bogată, fără să fac din integralism o metodă artistică mecanică, ci una dialectic – creatoare”.
Referinţe: Grozdea, Mircea, Expoziţia pictoriţei Emilia Apostolescu la București, în Drum Nou, nr. 6759, 25 sept. 1966, p. 2; Horşia, Horia, Pictura Emilia Apostolescu, în Astra, I, nr. 3, 1966, p. 6; Barsa Maria, [Apostolescu Emilia], în Új Idö, nr. 235, 10 aug. 1967, p. 2; Coliban, Valeria, În atelierul Emilia Apostolescu, în Astra, nr. 7 (26), iul. 1968, p. 15; Astra, aug. 1969, p. 12; Buşneag, Olga, Carnet plastic bucureştean, în Astra, nr. 7 (62), 2 iul. 1971, p. 11 [lucrările braşovenilor Ana-Emilia Apostolescu şi D. Vasiu au fost expuse la galeria Apollo, alături de lucrările altor pictori bucureşteni]; Horşia, Horia Profil Emilia Apostolescu, în Astra, nr. 7, 1972, p. 9 (cu foto); Nadin, Pictori, p. 33-34; Barbosa, Dicţionarul, p. 26 [cu o reproducere după una din lucrări]; Cebuc, Al., Florea, Vasile, Lăptoiu, Negoiţă, Enciclopedia artiştilor români contemporani, București, Editura Arc. 2000, 1996, p. 18 [cu portretul artistei şi două reproduceri după lucrări]; Sîrbu, Mihaela Anca, Artişti plastici din Brașov. Dicţionar, Brașov, Edituta Transilvania Brașov, 2002, p. 29; Biblioteca Județeană Brașov deţine două cataloage de expoziţie (iun. 1972, altul nedatat) [cuprind fotografii ale artistei, numeroase reproduceri după lucrările sale, aprecieri, precum şi o listă a lucrărilor expuse].
Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.