IULIU MANIU
(8 ianuarie 1873 – 5 februarie 1953)

În data de 4 februarie 2023, la Sighet s-a organizat ceremonia de comemorare martirului Iuliu Maniu, unde dl prof. univ. dr. Alexandru Herlea, preşedintele La Maison Roumanie Paris, a trimis o scrisoare adresată participanţilor. Cu permisiunea dumnealui, facem cunoscută publicului nostru această scrisoare.
„Mai jos ( … ) mesajul pe care pe care l-am trimis la ceremonia de comemorare organizata de PNTMM la Sighet în ziua de 4 februarie 2023 si care a fost citit în cadrul acesteia de catre Domnul dr. Gheorghe Siman, caruia îi multumesc.Alexandru Herlea
Alexandru Herlea – Mesaj adresat participantilor la traditionala ceremonie de comemorare a decesului lui Iuliu Maniu – Sighet 5 februarie 2023
Stimati participanti, Doamnelor şi Domnilor,
Sunt întristat, că nu pot participa fizic la această ceremonie, închinată marelui Iuliu Maniu, martir al Neamului Românesc ; iau parte însă moral şi afectiv şi vă asigur că sunt solidar.
Pentru mine este o onoare să particip, Iuliu Maniu fiind cel care a făcut din lupta pentru promovarea intereselor naţionale şi a valorilor pe care trebuie să fie construită o societate modernă şi civilizată scopul vieţii sale.
Anul acesta, când se împlinesc 150 de ani de la nasterea lui si 70 de la deces, PNTMM a luat initiativa, la propunerea lui Liviu Petrina, de a declara anul 2023 « An Iuliu Maniu ». Felicitări. De subliniat şi alt fapt lăudabil : comemorarea lui Iuliu Maniu, organizată de PNTMM, care a putut avea loc anul acesta cum ar fi fost normal după decembrie ’89, în aula de conferinte a Memorialului Sighet (prima dată ea s-a desfăsurat în această aulă anul trecut).
Mulţumesc organizatorilor acestui eveniment, începând cu dr. Gheorghe Şiman şi Ion Ioanovici şi cu directorul Memorialului Sighet Petre Iuga, pentru invitaţia care mi-au adresat-o de a participa şi a prezenta o comunicare. Am mai luat parte si în alte dăti, ultima oară în urma cu 3 ani când a participat si prof. Doru Radosav, preşedintele asociaţiei Acţiunea Iuliu Maniu, care a publicat recent un remarcabil articol intitulat : Cui îi este frică de Iuliu Maniu la 70 de ani de la moartea sa ?
Trebuie subliniat că lupta actuală pentru construcţia unei Românii civilizate, europene, nu este decât o continuare a celei duse în secolul trecut de poporul român pentru unitate natională şi împotriva comunismului unde Iuliu Maniu a fost un far, un vizionar. Să dau un citat. În discursul de la 1 decembrie 1918 el afirma : « Noi nu voim să devenim din oprimaţi oprimatori, din asupriţi asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor. »
Un dicton bine cunoscut spune că pentru a controla prezentul şi viitorul trebuie controlată istoria, trecutul. Consider că, dacă este o luptă în care oamenii de bună credinţă trebuie să se angajeze, aceasta este lupta pentru adevăr, căci, aşa cum spune Scriptura, numai Adevărul te face liber. Maniu a luptat fară preget pentru Adevăr.
Nu există viitor fără trecut.O victorie deplină, o întoarcere definitivă a paginii comunismului, nu va exista atâta timp cât nu se va spune întregul adevăr despre crimele comise şi lupta anticomunistă.
Noi trebuie să continuăm s-o facem şi să cerem cu hotărâre acest lucru. În urma cu 3 ani şi jumatate într-o rezolutie a Parlamentului european se afirma : „Dacă crimele regimului nazist au fost judecate şi pedepsite la procesul de la Nürnberg, este urgent să fie sensibilizată opinia publică pentru a se face un bilanţ moral al acestei perioade şi să se facă anchete judiciare privind crimele stalinismului şi ale altor dictaturi.” Este un remarcabil progres care trebuie însă continuat şi consolidat. Fortele întunericului sunt astăzi din nou deosebit de agresive ; invazia lui Putin în Ucraina este revelatoare ca şi noua statuie pe care i-a ridicat-o lui Stalin, cel mai mare criminal din istorie.
Înca o informaţie privind atenţia acordă lui Iuliu Maniu personalitatea cea mai reprezentativă a României europene, pe care Asociaţia La Maison Roumaine din Paris, a cărui presedinte sunt. Efigia lui este pe pagina de Facebook a asociatiei, unde se află şi vorbele sale de stringentă actualitate: „Avem întâi nevoie de oameni de caracter şi oneşti şi numai pe urmă de oameni pricepuţi în conducerea treburilor publice. Între un hoţ fără caracter, dar priceput, şi un om cinstit mai puţin priceput, eu am preferat toată viaţa pe acesta din urmă. Astfel de oameni sunt mai de nădejde decât secăturile obraznice cărora le sticlesc ochii numai după afaceri„.
Închei cu un citat din Iuliu Maniu, încrezator în viitorul României. Într-un raport din aprilie 1947, cu numai câteva luni înainte de arestarea sa. Maniu spunea: „Lagărele şi închisorile pot închide oameni şi-i pot ucide, dar nu pot închide şi nici ucide ideile, care circulă, oricâte piedici le-ai pune. Teroarea înspăimântă omul, dar nu sugrumă ideea, care stăruie întotdeauna când este sprijinită de lege, de libertate şi de morală (…). Pe mine nu mă îngrozeşte nici lagărul, nici moartea şi am încredere deplină în soarta bună pe viitor a României„.
Trebuie să credem că Sfinxul de la Bădăcin are dreptate şi să actionăm pentru ca vorbele lui să devină realitate.”
Mulţumim domnului Alexandru Herlea pentru amabilitatea de a accepta publicarea aceastei scrisori pe pagina Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” Braşov!
Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie1873, Șimleu Silvaniei, Sălaj, Austro-Ungaria – d. 5 februarie1953, Sighetu Marmației, Maramureș, România) a fost un politician, deputat român de Transilvania în Dieta de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. Este membru de onoare al Academiei Române (1919) (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Iuliu_Maniu).