Biblioteca din Măieruş – o poveste de succes

Continui periplul meu prin bibliotecile din judeţ, cuprinse în programul Biblionet. La Măieruş bibliotecara mă primeşte cu bucurie – biblioteca este zugrăvită din vară, rafturile cu cărţi noi ordonate, birourile cu computere sunt aşezate central, un tânăr navighează pe internet, un consilier, părinte grijuliu, împrumută Chiriţa în provincie, iar copiii vin grupuri şi se programează la internet, după orele de la şcoală. De altfel, la internet nu sunt primiţi elevii chiulangii. Se pare că internetul este fascinant pentru pici – fug de la şcoală sau nu anunţă pe părinţi că merg la bibliotecă, ducându-se direct la bibliotecă după ore, numai să navigheze pe net. Observând derapajul, doamna bibliotecară Adele Türk a stabilit reguli stricte – se pot juca la internet numai după terminarea orelor, cu ştirea părinţilor şi după ce au mâncat. Au prioritate cei ce isi fac lecţiile în faţa celor care vor să se distreze. Bibliotecara mi-a arătat un program blingers care a devenit un hobby pentru ea. Are la dispoziţie un set de imagini, obiecte pe care le poate combina şi crea astfel tablouri, felicitări pe care le postează în contul personal. Aşa şi-a creat legături cu alţi pasionaţi din Belgia şi Germania. Internetul este o ţară cu locuitori pretutindeni. Şi mi-a povestit cum a primit vizita unei cititoare fidele, o pensionară de aproape 70 de ani, care văzând computerele s-a interesat de ele. Întâi i-a spus că dânsa a dactilografiat la maşina de scris şi deci se gândea că un computer trebuie să fie o maşină asemănătoare. După care a aflat cu bucurie de la bibliotecară că poate să vorbească cu nepoatele ei, stabilite în străinătate. Din nou Internetul uneşte oamenii peste graniţe.

8 răspunsuri la “Biblioteca din Măieruş – o poveste de succes”

Comentariile sunt închise.