Micromonografie Gazeta Transilvaniei

„Gazeta Transilvaniei”

încercare de schiţă monografică 1
de Ruxandra Moaşa Nazare

Precursori 2

În Transilvania, Ioan Piuariu a încercat să scoată primul ziar românesc în anul 1789. La 30 iulie, el a înaintat Curţii din Viena o petiţie prin care solicita concesiunea de a publica o gazetă săptămânală în limba română, înscrisă în actele oficiale sub denumirea germană „Walachische Zeitung für den Landmann”, singura cunoscută. Aceasta urma să apară prin grija Societăţii literaţilor din Sibiu, o lojă francmasonică alcătuită din germani, maghiari şi români. Guvernatorul Transilvaniei, Györgyi Bánffy, a recomandat călduros cererea lui Molnar cu următoarele cuvinte: „Cultivarea poporului român este un scop atât de binecuvântat, încât aici un ziar este mai potrivit ca orişiunde”. De asemenea, el susţinea scutirea lui de la plata taxelor poştale. Tipograful, editorul şi librarul sibian Martin Hochmeister se oferea să editeze şi să imprime periodicul românesc. Ziarul urma să aibă un caracter predominant informativ şi moral, să publice ştiri oficiale politice, militare, acte şi instrucţiuni administrative, precum şi chestiuni de morală şi economie. Dar Curtea imperială din Viena nu a admis exceptarea de taxe poştale. Astfel, aprobarea obţinută nu a fost fructificată, pentru că iniţiatorul nu a acceptat condiţia de a plăti taxe. Istoricul maghiar Jakab Elek afirmă că din această foaie ar fi apărut un număr în 1791, probabil de probă, dar la noi nu a ajuns niciun exemplar. 3

La 1 decembrie 1793 şi în aprilie 1794, I. Piuariu Molnar a repetat tentativa de fondare a unui ziar pentru români. Mai târziu s-a asociat cu Paul Iorgovici, cu scopul de a scoate o asemenea publicaţie la Viena. În contextul dificil şi tulbure al epocii, autorităţile erau rezervate. În raportul său către Cancelaria vieneză, guvernatorul Transilvaniei, baronul György Bánffi, scria: „să se interzică strict lui Molnar scoaterea ziarului, căci nu are nicio încuviinţare şi anume din motiv că astăzi, când lucrurile se agravează din zi în zi, răspândirea de ziare este mai neadmisibilă ca orişicând căci prea stricăcioasele idei de libertate galice se răspândesc cu mare iuţeală, încât orice apare în ziar uşor s-ar putea răstălmăci, iar opiniile pot produce zguduirea liniştii publice”. 4

În concluzie, cancelarul Transilvaniei la Viena, contele Samuel Teleki, nota primejdia răspândirii veştilor şi influenţa pe care o pot avea „groaznicele întâmplări din Franţa la un popor numeros… primitiv… şi neînvăţat”, care ar putea duce la „păreri greşite, concepţii confuze, cu urmări păgubitoare”. S-a afirmat că ziarul a apărut şi câteva exemplare au fost expediate episcopului Gherasim Adamovici din Sibiu, pentru distribuţie, dar nu s-a descoperit niciun număr.

În anul 1795 se proiecta un periodic românesc intitulat „Vestiri filosofeşti şi moraliceşti”, ce urma să fie editat de „Societatea filosofească a neamului românesc din marele principat al Ardealului”, de două ori pe săptămână, şi era destinat exclusiv românilor din Muntenia. Printre organizatorii publicaţiei figurau, probabil, Aron Budai, scriitorul popular Vasile Aaron, directorul şcolar ortodox Radu Tempea şi I. Piuariu Molnar, alături de care se afla şi episcopul Gherasim Adamovici, în calitate de cenzor numit de Guberniul transilvan, iar printre colaboratorii şi sprijinitorii materiali ai revistei se număra şi Ienăchiţă Văcărescu. Publicaţia săsească „Siebenbürgische Quartalschrift” constituia modelul noii publicaţii. Înştiinţarea „Vestirilor” a apărut în 1795, în tipografia lui Peter Barth din Sibiu. În text se declara că se vor publica nu numai cunoştinţe teologice, istorice şi geografice, ci şi „alte ştiinţe spre folosul economiei, cum sunt manufacturile neguţătoreşti… Dară pe lângă toate aceste însufleţite ramuri ale ştiinţelor, nici nu vom uita întâmplările politiceşti, adecă ale Epocăi aceştia…”. În ansamblu, publicaţia ar fi avut mai degrabă aspectul unei biblioteci decât al unui ziar. În acelaşi timp, înştiinţarea anunţă prenumerarea pentru viitoarea tipăritură şi colectarea contribuţiei de 15 florini nemţeşti la administratorul Renner până la sfârşitul lunii mai 1795. Cu toate pregătirile şi aprobările, publicaţia nu a mai apărut. 5

În primele decenii ale secolului al XIX-lea, sunt reluate încercările de fondare a ziarelor româneşti, cu reuşite parţiale concretizate în editarea unor culegeri gen almanah ori magazin. Astfel, în anul 1814, la Buda, Alexie Lazaru a lansat Înştiinţarea de apariţie a unor „Novele” care urmau să fie editate de două ori pe săptămână. 6

Identitatea lui Alexie Lazaru a rămas necunoscută, presupunându-se că este un pseudonim pentru Nicola Nicolau sau Zaharia Carcalechi ori Dimitrie Ţichindeal. Deşi revista nu a mai apărut, înştiinţarea a readus în discuţie chestiunea ziarului românesc. În 1817, Zaharia Carcalechi, la Buda şi Teodor Racocea, la Lemberg, şi-au manifestat intenţiile pe tărâm publicistic. Bucovineanul Racocea, poate la îndemnul lui Budai-Deleanu, cu care era în strânsă legătură, înainta cererea autorităţilor, în 1816, şi în martie făcea un apel pentru abonare la viitorul ziar. Din gazeta proiectată nu a apărut niciun număr, dar Racocea a publicat o parte din materialul adunat pentru ea într-un volum în 1820, la Cernăuţi, sub titlul „Chrestomaticul Românesc”. Tot în 1817, Zaharia Carcalechi elibera primele chitanţe pentru abonamentul la viitorul periodic, dar izbânda a întârziat până la 1821, când a reuşit să întemeieze prima revistă românească la Buda, „Biblioteca românească”, concepută în 12 numere.7

În anul 1821 a apărut doar un singur număr, altele 13 s-au tipărit în 1829, 1830 şi 1834, cu colaborarea bănăţeanului Damaschin Bojincă, moldoveanului Gr. Cuciuran, a lui Ion Trifu şi a pictorului Constantin Lecca. Din raţiuni de ordin financiar, Carcalechi era silit să sisteze revista în 1834. Alte încercări de a tipări publicaţii periodice româneşti, precum cea a lui Alexandru Gavra de a edita „Ateneul Român”, prin „Cabinetul muzelor”, înfiinţat ca societate culturală la Arad, sau a lui Timotei Cipariu de a întemeia o foaie ecleziastico-politică numită „Nunciul”, la Blaj, au fost respinse şi au eşuat.

Premise. Întemeietori. Contribuţia financiară8

Se pare că ideea editării unei publicaţii periodice se ivea în mediul comercial braşovean, aflat în contact cu intelectualii blăjeni Timotei Cipariu şi George Bariţiu. Memoriile lor relatează întâlnirea cu negustorii Rudolf Orghidan, Jipa şi Iuga cel bătrân, în zilele de 16-18 iulie 1836, la Arpătac, unde s-a discutat şi despre proiectul „de a înfiinţa o foaie literară” la Braşov. Un prim pas a fost apariţia revistei săptămânale „Foaia Duminicii”, cu subtitlul „spre înmulţirea cei de obşte folositoare cunoştinţe”, la 2 ianuarie 1837, având ca redactor pe Ioan Barac şi tipograf pe Johann Gött. Primul număr a fost susţinut financiar de comercianţii Rudolf Orghidan şi Dimitrie Marin în mod egal, celelalte numai de Orghidan. Până la 25 decembrie 1837 au apărut în total 52 de numere. Aici au fost tipărite traduceri literare, povestiri amuzante şi morale, preluări şi compilaţii, în mare parte din presa germană, conferind „Foii Duminicii” caracter de magazin enciclopedic şi de divertisment. Genul ei nu a corespuns aşteptărilor publicului şi nu a reuşit să îşi asigure un număr corespunzător de abonaţi. Iniţial, foaia atrăsese în primul semestru peste 800 de abonaţi din care au mai rămas doar 150 de cititori în al doilea.9

Motiv pentru care Rudolf Orghidan decidea să scoată şi un ziar politic şi alegea un alt redactor, pe George Bariţiu. Ziarul „Foaie de săptămână din Transilvania” a avut doar două numere, în 3 şi respectiv 10 iulie 1837, reproducând informaţii din foaia germană braşoveană „Siebenbürger Wochenblatt”. Tipograf era tot J. Gött, dar neavând autorizaţie, ziarul a fost sistat. Insuccesul l-a determinat pe Rudolf Orghidan să se retragă definitiv. În acel moment a intervenit un alt mare negustor român, Gh. Nica, devenit în timp principalul susţinător financiar al presei româneşti braşovene şi cel care a obţinut concesiunea pentru ziar. În vara şi toamna lui 1837, G. Bariţiu şi J. Gött au pus la punct detaliile scoaterii ziarului românesc.

Urmând opririi experimentului „Foii de săptămână” şi raportului autorităţilor din 24 iulie 1837, care probabil cuprindea condiţiile de autorizare, demersurile pentru eliberarea aprobării au fost făcute de G. Bariţiu, J. Gött şi Gh. Nica, pe numele celui de-al doilea. Petiţia a fost înaintată Cancelariei aulice de administraţie locală, iar la solicitarea acesteia din 13 decembrie 1837 au fost trimise informaţiile suplimentare cerute de Viena. În 13 ianuarie 1838, Curtea i-a aprobat lui J. Gött dreptul de a traduce şi tipări varianta românească a ziarelor pe care deja le publica. Comunicarea autorizaţiei la Braşov avea loc la 8 martie 1838, iar primul număr a apărut la 12 martie, fără a respecta condiţia traducerii ziarului german.
Totodată au avut loc evenimente ce au premers şi urmat apariţiei „Gazetei de Transilvania”. La 1 ianuarie 1838, Bariţiu şi Gött au scos împreună „Foaie literară”, anunţată printr-o înştiinţare încă din decembrie 1837 şi care a apărut până la 25 iunie 1838. Conform textului, se afirmă că ea continua „Foaia duminicii” şi că „păste puţin după aceasta se va împreuna cu Gazeta politică românească care, pentru neşte stări împrejur opăcitoare, îndată la începutul anului nu va putea ieşi, ci puţin după aceia”. „Foaia literară” a reprezentat un experiment prin care redactorul ei, G. Bariţiu, a reuşit să sondeze năzuinţele publicului, a tatonat formula viitoarei gazete politice şi a definit programul acesteia. La 2 iulie 1838, „Foaia literară” se transforma în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, după modelul german (Blätter für Geist, Gemüth und Literatur) şi sub acest nume a devenit suplimentul literar al „Gazetei”. Acesta este cursul evenimentelor şi şirul de ipoteze al formării ziarului „Gazeta de Transilvania”, aşa cum a fost reconstituit de Mircea Gherman, pe baza documentelor din Arhiva Mureşenilor.10

La 1 iulie 1839, se încheia o convenţie valabilă pe 3 ani, între J. Gött, ca editor, şi G. Bariţiu, ca redactor, în prezenţa martorului Gh. Nica, care fixa raporturile dintre ei, cu precizarea salariului lui Bariţiu, repartizarea sumelor rezultate din beneficii şi obligaţiile reciproce. Prin acest act, G. Bariţiu se obliga să redacteze ziarele româneşti „Gazeta de Transilvania” şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” şi să poarte corespondenţa, contra unui salariu de 600 guldeni curs vienez. Gött se angaja să îngrijească tipărirea la timp şi expedierea ziarelor. Ca editor, avea de primit drept plată două părţi din tirajul săptămânal de 600 de exemplare, iar după plata cheltuielilor, profitul se împărţea în două.

Apariţia ziarelor româneşti braşovene este rezultatul evoluţiei social-culturale fireşti, moderne, al noilor cerinţe de informare ale publicului cititor, al eforturilor intelectualilor şi receptivităţii societăţii faţă de acest deziderat. Interesul comercial al editorului german şi climatul politic mai relaxat au contribuit într-o anumită măsură la facilitatea editării publicaţiilor.

Activitatea de ziarist a lui George Bariţiu11

Primul număr al „Gazetei”, din 12/24 martie 1838, publică programul redacţiei, formulat de George Bariţiu, prin care sublinia rolul unei publicaţii periodice, alături de cărţi şi literatură, în educaţia şi cultura publicului, prin difuzarea cunoştinţelor ştiinţifice şi ideilor, în cultivarea limbii şi literaturii române, prin încurajarea creaţiei originale şi combaterea imitaţiei şi în stimularea gustului cititului în limba maternă, cu accent critic pe menirea şcolii. Totodată, se referea la categoriile prezumtive de cititori şi apela la colaborarea preoţilor şi învăţaţilor pentru a susţine gazeta cu articole.12

Aşa cum arată numele, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” cuprindea mai ales date de ordin cultural, literar, artistic, filologic, ştiinţific şi didactic. La început, fiind mai puţin atent supravegheată de cenzură, ea a făcut loc şi articolelor politice în paginile sale. Ulterior, ponderea acestora s-a concentrat în „Gazeta de Transilvania”, publicaţie cu rost şi caracter exclusiv politice. În primii ei ani de existenţă, aceasta a pus accentul pe latura informativă, expunând evenimentele politice din Transilvania, Ungaria şi din restul lumii, însă mai cu seamă cele din Moldova şi Ţara Românească. Dar dacă atunci a avut un caracter aproape exclusiv informativ, aceasta nu înseamnă că era lipsită de orice atitudine. Alegerea materialului, felul prezentării, adnotările, comentariile şi notele de subsol ale redacţiei mărturisesc punctul de vedere al acesteia. Începând din anii 1842-1844 şi, în mod special, odată cu mărirea spaţiului, de la 1 ianuarie 1843, când gazeta se tipărea de două ori pe săptămînă, a crescut numărul rubricilor şi articolelor. În 1844, apărea articolul de fond, sub titlul Articol începător sau Articol premergător. Astfel, „Gazeta” a devenit mai critică şi combativă, definindu-şi propria poziţie faţă de problemele politice româneşti. O altă inovaţie a redactorului a fost introducerea, în 1845, pentru un răstimp, a rubricii Revista de jurnale, o sinteză a celor mai importante probleme dezbătute în presa germană, maghiară şi română din Principat.13

George Bariţiu a pregătit, scris şi corectat singur materialul pentru ambele foi braşovene, asigurând exclusiv redacţia în perioada 1 ianuarie – 8 aprilie 1838 (data sosirii lui Andrei Mureşanu la Braşov). În noiembrie 1843, Bariţiu anunţa că numărul de joi va apărea cu colaborarea lui Iacob Mureşianu şi făcea apel la scriitorii români să se implice în activitatea jurnalistică, pentru ca „redactorul să poată izbuti a-şi arunca privirea asupra tuturor câte nu se mai cuvine a le trece cu vederea”. Dincolo de ajutorul dat de aceşti colaboratori apropiaţi, G. Bariţiu a desfăşurat o amplă activitate ziaristică în care a reflectat cu egală comprehensiune preocupările culturale, lingvistice, istorice, literare, economice, politice şi sociale ale timpului. A cultivat toate genurile jurnalisticii, alternând articolul militant cu studiul ştiinţific, reportajul cu adnotarea succintă, discuţia amplă cu polemica incisivă.14


A abordat multiple probleme şi chestiuni actuale în epocă, la care a formulat răspunsuri, soluţii şi atitudini, a educat, instruit şi format opinia publică românească de pretutindeni, a fost atent la ritmul şi cerinţele contemporanilor lui.

Cu scopul de a reflecta ştirile locale, Bariţiu a recrutat, încă din 1838, corespondenţi permanenţi în principalele localităţi transilvănene şi bănăţene: Aiud, Arad, Baia Mare, Blaj, Borsec, Cluj, Deva, Făgăraş, Hunedoara, Lugoj, Miercurea, Odorhei, Reghin, Roşia, Sf. Gheorghe, Sibiu, Timişoara, Turda, Zalău. În spaţiul extracarpatic a avut astfel de corespondenţi în Bucureşti, Craiova, Iaşi şi Roman. În timp, numărul corespondenţilor a sporit. În lipsa informaţiilor de actualitate, direct de la sursă, Bariţiu a practicat preluarea lor din ziarele săseşti şi maghiare din Transilvania („Siebenbürger Bote” – Sibiu, „Siebenbürger Wochenblatt” – Braşov, „Erdélyi Hirado”, „Erdélyi Hirlap”, „Mult és Jelen” – Cluj), din cele româneşti („Curierul” bucureştean şi „Albina” ieşeană), precum şi din presa internaţională franceză, engleză, germană şi maghiară („Journal de Débats”, „Moniteur Universel”, „Standard”, „Morning Chronicle”, „Allgemeine Zeitung”, „Oesterreichischer Beobachter”, „Adler”, „Agramer Zeitung”, „Wiener Zeitung”, „Hazai és Külföldi Tudósitások”, „Hirnök”, „Jelenkor”). În 1841, Bariţiu declara că se informa asupra actualităţii din peste 30 de jurnale, multe obţinute prin „cabinetul” lui J. Gött, care făcea abonamente la 50 de publicaţii politice şi literare pentru editorii săi. La 13 februarie 1839, Bariţiu a înfiinţat o rubrică nouă, Poşta redacţiei, prin care dialoga cu publicul.
Tirajul publicaţiilor braşovene româneşti era de 400 exemplare în 1838, aproape 500 în 1839, peste 650 în 1842 şi 800 de exemplare în 1847. În 1838, după originea geografică, abonaţii se repartizau astfel: 143 din Transilvania, 95 din Banat, 54 din Muntenia, 78 din Moldova. În 1842, 148 proveneau din Transilvania, 73 din Banat, 149 din Moldova şi 265 din Muntenia. În această primă perioadă, „Gazeta” a avut mai mulţi abonaţi în Ţara Românească şi Moldova decât în Transilvania şi a atras colaborarea intelectualilor moldo-munteni, fiind cel dintâi ziar care a depăşit graniţele politice din epocă.15

Expedierea foilor, înscrierea abonaţilor şi încasarea abonamentelor se făceau prin intermediul agenţiilor de poştă, consulatelor austriece, librăriilor din Bucureşti şi Iaşi şi reprezentanţilor foilor recrutaţi dintre prietenii şi colaboratorii redactorului, cărora li se acorda un comision de 5%. Dintre aceşti difuzori şi colectori, colaboratorii, cu predilecţie, au asigurat răspândirea presei lui Bariţiu, confruntată adesea cu interdicţii oficiale de circulaţie pe teritoriul statelor româneşti. Prin calitatea informaţiilor, structură, tematică, orientare, interesul manifestat faţă de chestiunile sociale şi agrare şi concepţia în problemele naţionale, „Gazeta” redactată de George Bariţiu s-a remarcat în ziaristica epocii. George Em. Marica apreciază contribuţia ei de prim rang şi o consideră „cea mai mare realizare jurnalistică din prima jumătate a secolului trecut”.16

Familia Mureşianu şi „Gazeta”17

Membrii familiei Mureşianu au fost implicaţi de la început în susţinerea foilor braşovene. Astfel, în anul 1838, Iacob Mureşianu a călătorit împreună cu G. Bariţiu la Viena pentru a obţine de la Cancelaria aulică a Transilvaniei autorizaţia de expediere a foilor prin poştă în regiune. Însoţiţi de doi fii de negustori braşoveni şi finanţaţi de Gh. Nica, Bariţiu şi Mureşianu au reuşit să obţină aprobarea de a difuza foile dincolo de fruntariile Braşovului şi Transilvaniei, în încercarea de a lărgi cercul abonaţilor şi aria de răspândire a publicaţiilor. Andrei Mureşanu a fost redactor secund la „Gazetă”, suplinindu-l pe G. Bariţiu în momentele de absenţă din anii 1838, 1845, 1847. Totodată, el a colaborat la foile braşovene, mai ales la „Foaie”, cu poezii, traduceri, articole pedagogice, de critică literară, de popularizare, anecdote.18

Un moment de cumpănă al „Gazetei” l-a constituit suspendarea din 13/25 februarie 1850, în urma publicării rapoartelor despre luptele lui Avram Iancu, decisă de G. Bariţiu. Iniţiativa lui Iacob Mureşianu de a se adresa guvernatorului Wohlgemuth, la 20 martie 1850, cu rugămintea reluării „Gazetei” şi „Foii”, a salvat presa politică românească de la dispariţie. Hotărât să se ocupe de redactarea şi editarea foilor periodice braşovene, I. Mureşianu completează un program al acestora la cererea autorităţilor în 10/22 iunie 1850. Aprobarea întârzie până la 9 septembrie 1850. Reluarea activităţii s-a făcut în condiţii severe. Cea mai drastică măsură a fost obligarea redacţiei de a prezenta autorităţilor locale responsabile de cenzură integral materialul care intra la tipar, în limba germană, timp de patru ani. Prin noua lege a presei, intrată în vigoare în 1852, se condiţiona publicarea unui ziar fie de depunerea unei cauţiuni băneşti, fie de arborarea pajurei ca ziar oficios. Ca să poată subzista mai departe, „Gazeta” a trebuit să devină foaie oficială şi să reproducă toate dispoziţiile guvernamentale până la 15 aprilie 1861.19

Noul redactor şi editor a urmat programul politic stabilit la Blaj în 1848, cu metode şi strategii noi. A atras numeroşi colaboratori, a reflectat multiple probleme şi iniţiative din mediul românesc, a acordat importanţă ştirilor locale şi a început să publice tot mai des articole de fond, alături de vechile articole generale, teoretice, cu scop educativ. Anii postrevoluţionari sunt marcaţi de tonul moderat în chestiunile de politică internă, schimbat după 1860, când se acordă atenţie şi învăţământului, modernizării economice, sociale şi politice. Cu toate greutăţile materiale pe care le-a avut, Iacob Mureşianu a adoptat un format tot mai mare în 1852, 1865 şi 1868. Se preocupă de modernizarea aspectului grafic prin înlocuirea vechii scrieri chirilice, introducerea paralelă şi extinderea folosirii literelor latine, utilizarea unor caractere grafice aparte pentru titlu şi publicarea numelui redactorului şi tipografului. Pentru a uşura apariţia foilor, în 1851 încerca să înfiinţeze o tipografie proprie, asociat cu Ioan Gh. Ioan, G. Bariţiu şi Iuga. Însă nu reuşeşte să obţină autorizaţia. Fără rezultat se soldează şi tentativa reînnoită din 1861-1862.
Totuşi, „Gazeta” a pierdut abonaţi din cauza interzicerii ei în Principate şi a restricţiilor austriece, precum şi datorită condiţiilor mai bune ale presei româneşti de după 1859. Din 1853 se adaugă un nou ziar transilvănean, „Telegraful român”, la Sibiu, sub patronatul episcopului ortodox Andrei Şaguna, ceea ce a scăzut numărul cititorilor „Gazetei”. În plus, intervin motive de ordin lingvistic. Tendinţa latinistă în plin avânt şi ortografia etimologică exagerată au conferit limbii „Gazetei” în această perioadă un aspect pedant şi greoi, reducând aderenţa ei la public. Dezavantajată de situaţie, redacţia a fost nevoită să reducă apariţia foii politice între anii 1858-1860, tipărind-o o singură dată pe săptămână. Dar se revine la publicarea de două ori pe săptămână, în 1861.20

Datorită contribuţiei sale substanţiale şi competente, implicării curajoase în viaţa socială şi politică a românilor transilvăneni, oglindirii fidele a evenimentelor, lui Iacob Mureşianu i-a fost recunoscut rolul jucat în presă, alături de G. Bariţiu. Astfel, în memoriile despre jubileul de 50 de ani al „Gazetei”, Sextil Puşcariu evoca figura celor doi venerabili în fruntea cortegiului aniversar, iar la 1908, George Pop de Băseşti cinstea memoria celor doi înaintaşi. Din aceste motive, I. Mureşianu a fost numit de profesorii Blajului „Părinte al ziaristicei şi luminător al scumpei naţiuni”.21

Între 1877-1909, conducerea „Gazetei” a revenit fiului lui Iacob Mureşianu, dr. Aurel Mureşianu (1847-1909). Pasionat de timpuriu de publicistică, corespondent al „Gazetei” la Dieta de la Sibiu (1863-1864) şi colaborator la revista politică „Die Reform” şi ziarul „Der Osten” din Viena, dr. A. Mureşianu a preluat definitiv „Gazeta” la începutul anului 1878 după o perioadă de activitate redacţională comună între el şi G. Bariţiu în aprilie – decembrie 1877. Activitatea lui la „Gazetă” este cea a unui ziarist profesionist, primul în rândul românilor din Transilvania. S-a preocupat de modernizarea ziarului în raport cu cerinţele epocii şi standardele presei prin ridicarea calităţii muncii redacţionale şi nivelul materialelor publicate, alegerea colaboratorilor şi redactorilor, la rândul lor deveniţi profesionişti, mărirea tirajului, accentul pe informaţie, orientarea cu predilecţie către public, îmbunătăţirea ţinutei grafice. Conţinutul, stilul, ortografia, mărimea s-au modificat. Începând din 1882 şi regulat din 1886 a apărut foiletonul susţinut de corpul profesoral al Liceului Ortodox Românesc din Braşov. Formatul se schimbă în 1888 şi 1895, când dimensiunile au devenit mai mari. Aurel Mureşianu a adoptat scrierea fonetică şi a introdus ortografia cu semne diacritice, cu scopul răspândirii ziarului şi facilitării lecturii. De la 1 ianuarie 1881, „Gazeta” a apărut de trei ori pe săptămână, iar de la 4/16 aprilie 1884 a devenit cotidian. În 1887, dr. A. Mureşianu cerea dreptul de a înfiinţa o tipografie la Braşov pentru tipărirea „Gazetei”, angajând muncitori tipografi români, maghiari, germani. În anul 1888, aceasta funcţiona cu sediul pe Şirul Inului, nr. 22, la parter, apoi în încăperile de la etaj, înzestrată cu o maşină de tipărit adusă de la Viena şi cu personal majoritar din Şcheii Braşovului, creându-se astfel o şcoală tipografică românească.22

Alături de ziar, tipografia A. Mureşianu a editat diverse lucrări (broşuri, statute, tabele, etichete, programe, imprimate artistice, bilete de logodnă şi de nuntă). Începând din 1889, dr. A. Mureşianu a publicat „Gazeta de duminică”, supliment de informare al „Gazetei Transilvaniei”, cu scopul răspândirii culturii mai ales în mediul rural, la preţul unui abonament redus de 2 florini pe an. Cu paginaţie dublă, acesta a avut un conţinut bogat şi o tematică diversă: agricultură şi pomicultură, economie, istorie, beletristică, biografii, traduceri, folclor. Prin ştirile diverse – economice, politice, sociale, şcolare, legislative, financiare – oferite de redacţie şi de colaboratori, în primul rând învăţători şi preoţi, acest supliment a contribuit la popularizarea cunoştinţelor ştiinţifice şi a recomandărilor pentru modernizarea lucrărilor agricole, precum şi la informarea cititorilor din sate. 23
În timpul directoratului său, s-a aniversat împlinirea a 50 şi respectiv a 70 de ani de la apariţia „Gazetei”, în 1888 şi 1908. Numerele jubiliare tipărite cu acest prilej făceau o trecere în revistă a ziarului, evocau evenimente, cărturarii şi colaboratorii implicaţi, realizau un bilanţ, o adevărată istorie până în momentul acela.

Imaginea „Gazetei” şi chipul lui Aurel Mureşianu se regăsesc în literatura memorialistică a epocii, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Astfel, Sextil Puşcariu evoca redacţia cu figurile surmenate ale membrilor ei şi observa caracteristicile aparte ale acestei gazete în comparaţie cu jurnalele din regatul României. Prin politica redacţională promovată, A. Mureşianu a păstrat tradiţia jurnalistică din timpul lui G. Bariţiu şi I. Mureşianu, imprimând un ton sobru în aprecieri şi necedând ispitei senzaţionalului. Gravitatea şi prudenţa au conferit mai ales credibilitate şi prestigiu ştirilor şi informaţiilor comunicate, dar în acelaşi timp au izolat ziarul, devenit conservator, rigid şi incapabil să se adapteze la noile nevoi. Faptul s-a tradus în greutăţi materiale, pierderea abonaţilor şi în final chiar prejudicii de imagine. Noua generaţie de intelectuali şi militanţi politici ardeleni era câştigată de stilul nervos şi viu al „Tribunei” apărute la Sibiu, ziar de atitudine, care consemna actualitatea. Încercarea de a salva „Gazeta”, iniţiată de un comitet, episod relatat de memorialistul Valeriu Branişte, care urma să preia conducerea împreună cu Virgil Oniţiu, a eşuat. Inflexibilitatea lui A. Mureşianu în privinţa programului „Gazetei” şi refuzul de a accepta inovaţii în scrierea articolelor de fond explică nereuşita iniţiativei. Din cauza stilului greoi, chiar plat, ziarul căpătase porecla de „baba Gazetă”. În pofida caracterului provincial şi a nepopularităţii ei, „Gazeta” a ocupat un loc de frunte în istoria jurnalisticii transilvănene prin seriozitatea şi consecvenţa cu care a urmărit aplicarea programului asumat.24

După moartea dr. Aurel Mureşianu, „Gazeta” a fost condusă de soţia acestuia, Elena Mureşianu, ajutată de redactorii Silvestru Moldovan, Victor Branişte, Alexandru Bogdan, Andrei Bogdan şi Sextil Puşcariu, până în decembrie 1911 .25

Alte etape şi formule de organizare – 1911-1919, 1919-1941, Astra 1941-194526

La începutul secolului al XIX-lea, ziarul s-a confruntat cu dificultăţi. Pentru a le depăşi şi a menţine ziarul, în anul 1911 s-a format o societate în comandită ce a preluat „Gazeta” de la Elena Mureşianu, care renunţase şi alesese să se retragă. Între membrii societăţii de comandită se numărau preşedintele Nicolae Vecerdea, directorul Voicu Niţescu şi redactorii Ioan Brote şi Victor Branişte. Noua conducere şi-a propus să continue orientarea politică şi obiectivele ziarului care vizau drepturile naţionale ale românilor transilvăneni. Totodată, „Gazeta” s-a bucurat de colaborarea intelectualilor şi oamenilor de cultură ai timpului: Silvestru Moldovan, Onisifor Ghibu, Aron Cotruş, Emil Isac, Ioan Lupaş, Virgil Oniţiu. Totuşi, treptat, ea a cedat locul unor ziare noi şi mult mai incisive, „Tribuna”, „Românul”, „Drapelul” la care activau jurnalişti energici precum Octavian Goga, Vasile Goldiş, Valeriu Branişte. „Gazeta” se va resimţi şi de pe urma pierderii directorului ei, Voicu Niţescu, trecut în România în anul 1914. Conducerea a rămas pe seama lui Ioan Brote şi a lui Victor Branişte. În cursul anului 1916, în răstimpul cât Armata Română s-a aflat în Braşov, „Gazeta” a fost condusă de Victor Branişte şi redactată de profesorul Constantin Lacea. După retragerea Armatei Române în toamna anului 1916, a urmat o adevărată criză. (În partea dedicată coordonatelor politice ale „Gazetei” este detaliată evoluţia ei în timpul Primului Război Mondial).

În ianuarie 1919, „Gazeta” reapare şi îşi reia locul, suplinit temporar de „Glasul Ardealului”. Ea continua să fie Organul Sfatului Naţional Român din Ţara Bârsei, rezervând spaţiu deciziilor acestuia. Era publicată sub conducerea, probabil, a aceluiaşi comitet de redacţie, la început: dr. Ioan Baciu, Aurel Ciortea, Ilie Cristea, Fabiu Sânjoan, Silviu Ţeposu, Ovidiu Dante Gherman. Alţi colaboratori sunt I. C. Panţu, I. Prişcu, Dumitru Grecean, Pavel Percea. Alături de aceştia, între 1919-1921, în coloanele ziarului se întâlnesc cărturari cunoscuţi pentru pledoaria pentru cultura şi cauza românească: Axente Banciu, Zaharia Bârsan, M. G. Samarineanu, Ion Clopoţel, Virginiu Ştefan Iosif, Ioan Bran Lemeni, Gh. Chelariu, Maria Baiulescu, Nicolae Bagdasar, Nicolae Iorga, Rădulescu-Pogoneanu, medicii Alexandru Sulică, Aurel Dobrescu, A. Tălăşescu.
Începând din 1922, după depăşirea urgenţelor administrative şi organizatorice ridicate de Unirea din 1918, Partidul Naţional Român s-a angajat în viaţa politică postbelică şi în lupta pentru putere cu partidele concurente. Aflată în proprietatea Partidului Naţional Român, ulterior Partidului Naţional Țărănist, „Gazeta” a reflectat noua orientare, şi-a pierdut profilul general, de ziar al comunităţii şi dezideratelor românilor şi a reprezentat interesele de partid. Evoluţia ei era firească în noul context şi din punct de vedere strict juridic, al raporturilor de proprietate, dar în acelaşi timp a atras de la sine scăderea calităţii articolelor şi schimbarea tonului sobru specific, reducând-o la rolul unei foi provinciale şi făcând dificil de susţinut concurenţa cu puternicele cotidiane din Capitală. Urmarea: greutăţi în apariţia regulată a gazetei, silită să se oprească între 12 august şi 25 noiembrie 1923. După reluarea editării, ea a încetat să mai fie cotidian şi a apărut numai de trei ori de săptămână. Astfel, ziarul a oglindit interesele de moment ale grupărilor politice, s-a angajat în disputele partidelor şi a înregistrat evoluţia politicianismului românesc, îngustându-şi platforma şi devenind organ de partid, chiar de coterie politică.

În 1933, separarea celor două aripi adversare (manistă şi vaidistă), conduse de Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida Voevod, din Partidul Ţărănesc, a oferit spectacolul duşmăniei publice care a afectat şi prestigiul „Gazetei”, adeptă a partidului Frontul Românesc. Atitudinea lipsită de etică a fost percepută ca renunţare la propria tradiţie jurnalistică anterioară anului 1922, la idealul naţional pentru idealul politic al unui partid sau fracţiuni. Dincolo de problemele de imagine, „Gazeta” s-a confruntat cu dificultăţi materiale create de scăderea tirajului, diminuarea progresivă a încasărilor şi creşterea cheltuielilor. Din acest motiv, proprietarii ei au trebuit să vândă tipografia Andrei Mureşianu, Branişte & Comp. Astrei Braşov, în decembrie 1934, cu condiţia ca plata celor 408.000 lei să se facă în 2 ani şi cu garantarea apariţiei regulate a „Gazetei” în aceeaşi perioadă.
Ulterior s-au făcut încercări de a scoate „Gazeta” de sub tutela politică: cea din 1936, înaintată redacţiei ziarului, semnată de Ion Colan, în calitate de secretar al Astrei şi adresa oficială a Astrei Braşov, din 14 februarie 1938, către directorul ziarului, Voicu Niţescu. Ambele cereri au eşuat din cauza destinaţiei precise conferite „Gazetei” de conducere. Astfel, după vânzarea tipografiei A. Mureşianu, Branişte & Comp. (decembrie 1934-aprilie 1935), a fost înfiinţată o nouă tipografie, prin actul constitutiv din 29 mai 1935, sub forma unei societăţi anonime pe acţiuni, cu denumirea „Tipografia Gazeta Transilvaniei – Întreprindere de editură”. Cei 10 acţionari care subscriau (Al. Vaida Voevod, Voicu Niţescu, Constantin Anghelescu, Viorel Tilea, Victor Branişte, Gh. Cuteanu, P. Debu, Cornel Voicu, Gh. Roşculeţ, Ioan Brotea) erau membrii partidului Frontului Românesc şi constituiau în mare parte Consiliul de Administraţie. Reorganizarea a fost făcută cu intenţia clară de a subordona „Gazeta” noii formaţiuni politice. Din cauza menirii date ziarului de a servi drept presă de partid, propunerile făcute de depolitizare a „Gazetei” nu au fost luate în considerare. Evenimentele politice grave de pe scena românească au determinat soarta „Gazetei”: înfiinţarea partidului unic Frontul Renaşterii Naţionale de către regele Carol al II-lea a făcut imposibilă manifestarea altor partide, iar între 1 decembrie 1940 şi ianuarie 1941, „Gazeta” a fost confiscată de legionari de la proprietarii legali, fiind aservită propagandei acestora. În aceste condiţii, directorul „Gazetei”, Voicu Niţescu, a contactat membrii Consiliului de Administraţie şi a ales să cedeze ziarul Astrei Braşov, împreună cu colecţia şi drepturile ereditare (imobilele din str. Prundului nr. 15 şi B-dul. Lenin nr. 29) fără nicio pretenţie bănească.
În intervalul ianuarie-aprilie 1941, „Gazeta” s-a reorganizat pe baza directivelor precizate la 14 februarie 1938. Ioan Colan devenea redactor responsabil, care semna şi numeroase editoriale şi articole sub nume propriu sau sub pseudonimul Ion Clujanu ori iniţialele I. C. şi simplu C. Alţi redactori erau dr. Nicolae Căliman, preşedintele Astrei Braşov, Ion Bozdog, care suplinea pe redactorul responsabil când titularul era concentrat sau mobilizat pe front şi semna sub pseudonimul Ion Urcanu, Valeria Căliman, care semna întotdeauna V. Branişte, Mardare Mateescu, responsabil de Cronica războiului şi Gh. Tulbure, venit mai târziu ca redactor răspunzător de „Foaia pentru minte, inimă şi literatură”, destinată lucrătorilor de la sate şi oraşe. În timp, lor li s-a alăturat I. Gherghel, profesor la Academia Comercială, scriitorul Aurel Marin, poetul debutant Lucian Valea şi folcloristul I. Sassu-Ducşoara, secretar de redacţie şi redactor la „Foaia pentru minte…”.
După întreruperea „Gazetei” legionare în ianuarie 1941, următoarele numere ale ziarului, aflat sub conducerea Astrei, au apărut începînd din 17 aprilie 1941. Anterior reluării publicării, reprezentanţii Astrei Braşov au fost contactaţi de Ministerul Propagandei, Serviciul Central al Cenzurii Presei. În audienţa fixată, s-a oferit „Gazetei” o subvenţie pentru a deveni cotidian cu condiţia sine qua non de a susţine acţiunile guvernului. Refuzul verbal a fost însoţit de acelaşi răspuns în scris al Comitetului Despărţământului Astra Braşov, din 22 martie 1941. Ca urmare, ministerul a reacţionat prin crearea cotidianului concurent „Tribuna” şi prin severa cenzură a „Gazetei”. Astfel, între anii 1941-1944, coloanele albe ale ziarului, de unde fuseseră eliminate pasajele cenzurate, au fost acoperite cu clişee: Simion Bărnuţiu, Axente Banciu, troiţa lui Ilie Birt din Şchei, Braşovul de altădată, Cocoş de munte, Monumentul eroilor de la Bartolomeu, Dealul Cetăţuii, Braşov-vedere generală, Răsărit de soare în România, Horia, Pisici sălbatice, La arat, Şoimii Carpaţilor, Românce din Bistriţa, Mureşul la Reghin, Lacul Sf. Ana, Ruinele cetăţii Rodna, Vedere din ţară – Gherla, Troiţele Ardealului, Cetatea Branului, Cununa de lauri pe mormântul lui Andrei Mureşianu-Braşov, Braşovul de azi, Schior în plină viteză, Clădiri şi monumente – Năsăud. 27

În ianuarie 1945, în al o sută optulea an de existenţă, „Gazeta Transilvaniei” a fost suspendată şi numărul 2 confiscat din tipografie, actul final al longevivului ziar.

Coordonatele politice ale evoluţiei „Gazetei de Transilvania”. Procesele de presă28

1848

„Gazeta” şi „Foaia” sub redacţia lui G. Bariţiu au reflectat atmosfera şi cursul revoluţiei din 1848 pe plan european şi românesc, transmiţând ştiri, făcându-se ecoul ideilor şi luptelor politice, modelând opinii şi atitudini, deşi trebuiau să facă faţă continuu presiunilor cenzurii. Existenţa lor s-a împletit cu evoluţia dramatică a acestui an. Atentă la actualitatea politică, „Gazeta” a relatat evenimentele revoluţionare din Paris, Viena, Pesta, Praga, Berlin şi Moldova, iar redactorul ei aprecia programul social al revoluţiei maghiare, care prevedea desfiinţarea iobăgiei. Nealarmat de punctul 12 al programului maghiar, privitor la unirea Transilvaniei cu Ungaria, G. Bariţiu exprima revendicările românilor transilvăneni în articolul intitulat Ce voiesc românii, în care reproducea din Supplexul din 1791 şi se declara de acord cu cele 11 puncte din proiectul revoluţionarilor unguri. El înscria între aspiraţiile româneşti cultivarea limbii române prin toate mijloacele, independenţa episcopilor românilor şi transformarea lor în mitropoliţi, susţinerea preoţilor şi învăţământului primar românesc de către stat, întemeierea de gimnazii tehnice, comerciale şi a unei universităţi româneşti, participarea mitropoliţilor români la Dietă.
Tonul s-a schimbat după elaborarea noii constituţii a dietei maghiare, care a votat unirea Transilvaniei cu Ungaria şi limba oficială maghiară, fără să acorde libertate şi drepturi naţionale germanilor, românilor şi slavilor. Cursul evenimentelor a fost influenţat de proclamaţia lui Simion Bărnuţiu, care combătea constituţia maghiară şi susţinea egalitate politică pentru români. Radicalismul revoluţionar prevala în faţa moderaţiei şi prudenţei adoptate de Bariţiu, care lua parte la adunarea naţională de la Blaj, împreună cu alţi delegaţi braşoveni, fiind numit vicepreşedinte, alături de Bărnuţiu. Dezbaterile şi hotărârile adunării de la Blaj din 3-5 mai 1848 au fost descrise pe larg în „Gazetă”. În acelaşi timp, în „Foaie” s-au publicat creaţiile patriotice revoluţionare ale lui Vasile Alecsandri şi Andrei Mureşanu: 15 mai, Hora Ardealului, prima versiune a Horei Unirii şi Răsunet, devenit Deşteaptă-te române, precum şi mărturii despre mişcare.

Relatând deciziile luate de Dieta Transilvaniei, de cea din Pesta şi de guvernul maghiar, precum şi evenimentele care au urmat, foile braşovene au consemnat permanent punctele de vedere şi au afirmat dezideratele naţionale ale românilor transilvăneni şi bănăţeni, desconsiderate însă de maghiari. Odată cu izbucnirea confruntărilor militare dintre români şi maghiari, presa română transilvăneană se diminuează prin dispariţia „Organului Naţional” din Blaj, condus de Timotei Cipariu. „Gazeta” a rămas singura publicaţie care a făcut cunoscute proclamaţiile Comitetului Naţional Român. Ca urmare, presa braşoveană a fost investită oficial cu calitatea de tribună a deciziilor organismului revoluţionar. Redactorul „Gazetei”, George Bariţiu, devenise membru al Comitetului pentru apărarea ţării cu sediul la Sibiu, lăsând, în Braşov, grija ziarelor pe seama lui Andrei Mureşanu.

La începutul lunii martie 1849, în urma ocupării Braşovului şi Sibiului de către trupele generalului Bem, ambele publicaţii au încetat să mai apară, iar redactorii lor, G. Bariţiu şi A. Mureşanu, s-au refugiat în Muntenia, unde primul era arestat, predat generalului rus şi trimis sub escortă la închisoare la Cernăuţi. La 25 martie 1849, în locul vechilor foi dispărute, a fost editată la Braşov o nouă publicaţie românească, „Espatriatul”, de Cezar Bolliac, aflat în slujba generalului Bem, ca secretar. Ziarul lui Bolliac milita pentru înţelegerea revoluţionarilor maghiari şi români, dar nu a avut succes şi a dispărut după 12 numere.29
Periodicul braşovean reapare la 1 decembrie 1849, dar în condiţiile legilor marţiale şi administraţiei militare, care a a suspendat „Gazeta” la 13 februarie 1850, vreme de 7 luni.

1859

Sensibilă la mişcarea naţională românească, „Gazeta” a participat şi a prezentat luptele pentru crearea statului modern român, realizat prin unirea Moldovei şi Munteniei, în urma dublei alegeri a domnului Al. I. Cuza la Iaşi şi Bucureşti. În condiţiile create de războiul Crimeii şi de discutarea statutului Principatelor Române de către marile puteri în cadru internaţional, redacţia publicaţiei braşovene observa: „Cauza şi viitorul acestor Principate ajunse deocamdată a fi obiectul cel mai interesant al tuturor dezbaterilor diplomatice şi al tuturor jurnalelor europene de un renume mai mare”. Informarea regulată a propriilor cititori în chestiunea unirii a fost făcută prin reproducerea materialelor informative din presa extracarpatică şi din străinătate, urmărirea, înregistrarea şi comentarea lucrărilor Adunărilor ad hoc, relatarea alegerilor.

Admiraţia pentru abilul gest politic de la 24 ianuarie transpare din cuvintele entuziaste ale comentatorului Iacob Mureşianu, din „Foaie”: „Dumnezeule, ce popor este poporul român! Când se inspiră de vreo idee, când are vreo bănuială, uită de toate interesele private şi se consacră numai pentru triumful cauzei comune!”, „Gazeta” insera comunicatul bucuriei ce cuprinsese Bucureştii, precum şi date despre noul domn.
Cu toate acestea, foile braşovene au manifestat o anume reţinere, explicabilă prin atitudinea statului austriac, puţin dispus să recunoască dubla alegere, în timp ce critica domniei lui Cuza se datora întârzierii aplicării reformelor.
Totuşi, relaţiile strânse ale familiei Mureşianu şi braşovenilor, în general, cu principele Cuza, precum şi modelul oferit de noul stat şi acţiunile extracarpatice pentru românii transilvăneni justifică cu prisosinţă interesul şi aprecierea de care s-au bucurat statul roman şi liderul acestuia în paginile „Gazetei” şi „Foii”. Cu îndreptăţire scria în 1860 Al. Papiu Ilarian că „Românii din Transilvania numai la Principate privesc…iar când s-a ales Cuza domn, entuziasmul la românii din Transilvania era poate mai mare decât în principate.30

Anii ’60

Anul 1859 a fost dificil pentru Curtea din Viena, care s-a confruntat cu înfrângeri în exterior şi cu necesitatea de a schimba politica internă şi de a aboli regimul absolutist instaurat după evenimentele revoluţionare dintre 1848-1849. În aceste condiţii, în octombrie 1860 s-au hotărât reînfiinţarea statelor autonome anterioare anului 1848 şi instituirea unui sistem constituţional de guvernare. Intelectualii transilvăneni au fost impulsionaţi de atmosfera de reînnoire şi cuprinşi de febra formulării revendicărilor şi legislaţiei, incluzând aici şi legea electorală pe baza căreia se convoca Dieta Transilvaniei. Cu toate dificultăţile, după ani de tergiversări, în 16 iulie 1863, lucrările oficiale ale Dietei de la Sibiu au fost deschise. „Gazeta” a participat la activitatea politică şi naţională din acei ani prin seria de articole dedicate alegătorilor români, prin notele de informare cu privire la lucrările deputaţilor români şi legile propuse şi votate de aceştia – legea egalei îndreptăţiri a naţiunii române şi a confesiunilor ei şi legea pentru utilizarea celor trei limbi (româna, maghiara, germana) în Transilvania. Dar conjunctura politică internă şi externă a imperiului s-a schimbat, reformele nu au durat şi, supus presiunilor, împăratul austriac acceptă compromisul cu elitele conducătoare maghiare, ceea ce a dus la dizolvarea dietei, contopirea Transilvaniei cu Ungaria în 1865 şi restabilirea constituţiei Ungariei din 1848, la 17 februarie 1867. În noul context, activismul politic, susţinut de capii bisericilor românilor, a fost respins de laici, iar mişcarea petiţionară română eşua. Calea aleasă a fost cea a pasivismului politic, ce traducea opoziţia românilor faţă de viaţa politică şi parlamentară a noului regim şi protestul faţă de unirea Transilvaniei cu Ungaria. Nucleul pasiviştilor s-a concentrat în jurul coloanelor „Gazetei” şi a redactat actul de protest al Pronunciamentului de la Blaj, publicat de ziarele româneşti şi străine. În limitele respectului faţă de lege şi a loialităţii faţă de Casa imperială, acesta cerea restaurarea autonomiei Transilvaniei, a legilor Dietei de la Sibiu şi convocarea unei diete cu largă reprezentare. În apărarea Pronunciamentului de acuzaţia că este creaţia doar a unui grup mic de cărturari şi nu reprezintă cererile tuturor românilor, s-a ridicat Iacob Mureşianu prin editorialul scris, precum şi publicarea în „Gazetă” a sutelor de scrisori de adeziune, sosite în urma campaniei pornite. Autorităţile au reacţionat prin intentarea de proces semnatarilor Pronunciamentului şi percheziţionarea redacţiei „Gazetei”. Lui Iacob Mureşianu i s-a imputat publicarea actului şi pentru articolul care îl susţine, Tribunalul din Tg. Mureş decide că acuzatul este vinovat de „crimă de tulburare a păcii publice”. Din cauza amplorii dobândite de ordonarea urmăririi penale, împăratul a decis închiderea procesului. În schimb, a hotărât severe pedepse administrative, I. Mureşianu fiind sancţionat cu suspendarea din funcţia de director al liceului româno-catolic din Braşov.31

1877-1878. Războiul de Independenţă al României

„Gazeta” a reflectat contextul politic extern complicat din această perioadă: problema orientală şi războiul ruso-româno-turc, analizând cu acuitate posibilele incidenţe ale situaţiei internaţionale pentru statul roman. În tematica ziarului se regăsesc trei coordonate principale: desfăşurarea evenimentelor politice şi diplomatice europene, consecinţele asupra politicii României şi însemnătatea acestora pentru românii din Transilvania. Astfel, se acordau spaţii largi crizei din Balcani, se comentau interesele şi atitudinea marilor puteri, precum şi variantele de acţiune şi soluţiile politice aflate la îndemâna României, susţinându-se imperativul trecerii de la neutralitatea absolută la participarea activă la război, în cooperarare cu Rusia. Redacţia „Gazetei” a ales să se ocupe cu precădere de chestiunea orientală, cursul politicii româneşti şi al războiului, deşi politicienii români transilvăneni se interesau mai mult de deciziile luate de guvernul de la Budapesta decât de evenimentele de pe Dunăre, iar opinia publică din România era împărţită între diverse alternative. În aceste condiţii, Iacob Mureşianu a socotit necesară precizarea poziţiei „Gazetei” în articolul În faţa situaţiunii, către publicul nostru binevoitor (21 aprilie/3 mai 1877), în care afirma ca direcţie principală urmărirea chestiunii orientale, cu toate implicaţiile sale, sub trei aspecte: articole de fond ce dezbăteau probleme politice acute, ştiri de pe front şi respingerea calomniilor adresate românilor. Acestea au fost motivele pentru care atitudinea şi implicarea „Gazetei” au fost considerate o adevărată campanie de presă în favoarea independenţei statului roman.32

În perioada iulie-noiembrie 1877, „Gazeta” aproape în întregime se referă exclusiv la război. Datele se obţineau prin intermediul corespondenţilor particulari, permanenţi şi ocazionali, recrutaţi dintre românii ardeleni plecaţi temporar sau definitiv în România, precum şi de la corespondenţii oficiali de presă, dintre care amintim pe Moise Groza şi Frederic Lachmann pentru rolul lor. Ştirile erau analizate cu discernământ şi comparate pentru a informa obiectiv publicul. În acelaşi timp, ziarul a dezminţit exagerările şi a combătut calomniile din presa străină33, confruntându-se cu atitudinea filo-turcă a Austro-Ungariei.

Implicarea activă a „Gazetei” în susţinerea cauzei independenţei României a atras măsurile autorităţilor contra ziarului. La 18 mai 1877, subprefectul Braşovului a cerut primarului să solicite redactorilor şi editorilor periodicelor „Kronstädter Zeitung”, „Gazeta Transilvaniei” şi „Cocoşul Roşu” să trimită câte un exemplar Procuraturii regale din Sibiu, conform legii presei. Ca urmare, la 21 iunie 1877, procuratura denunţa „crima de tulburare a liniştii publice” comisă de redactorul responsabil şi proprietarul Iacob Mureşianu prin publicarea a două articole incriminate, iar la 16 iulie înainta acuzaţia penală. Tribunalul din Sibiu îl cita pe I. Mureşianu pentru cercetări. În aceste condiţii delicate, în care pericolul suspendării ziarului devenise real, avea loc succesiunea „Gazetei” de la Iacob la fiul său, dr. Aurel Mureşianu, la 20 iulie 1877, când tatăl făcea cunoscut Comitelui suprem al comitatului Braşov că predă provizoriu redacţia fiului, sub pretext că trebuie să urmeze un tratament. Aurel Mureşianu prelua redacţia, în vreme ce Iacob rămânea director şi editor. Ulterior s-a deschis proces, în care acuzatul principal era tot I. Mureşianu, ca editor-redactor pentru alte cinci articole, căruia i se alătură G. Bariţiu, autor al unui articol. Articolele în cauză erau Cristos a înviat, Braşov în 2 iunie, Braşov în 6 iunie, Resbelul, Solnoc-Dobîca, România, Braşov la 30 iunie (I. Mureşianu, excepţie Solnoc-Dobîca), Spre folosul românilor uniţi (Bariţiu). În octombrie 1877 se deschideau procesele, în timp ce în ianuarie 1878 „Gazeta” reproducea actul de acuzare, fără comentarii. Noua conjunctură postbelică şi pacea anunţată făceau inutil gestul autorităţilor. Amânarea fără termen acordată de judecătoria sibiană la cererea acuzatului, pe motiv de boală, s-a transformat între timp în sistarea procesului pentru I. Mureşianu, în octombrie 1878, şi în achitarea lui Bariţiu, în primăvara anului următor.34

Se cuvine să menţionăm că, în perioada următoare, procesele de presă împotriva publicaţiilor române transilvane s-au înmulţit, în general. În cazul „Gazetei”, în timpul directoratului şi redacţiei Aurel Mureşianu, au fost intentate de autorităţi două importante procese de presă. Astfel, în 21 martie 1888, la Cluj a început procesul în care erau acuzaţi redactorul Ştefan Bobancu, pentru un articol din nr. 176 al ziarului pe anul 1887, şi Aurel Mureşianu, ca director al ziarului şi autor al unui articol incriminat, publicat în nr. 179 al „Gazetei” din acelaşi an. În editorialele citate erau plauzibile de pedeapsă afirmaţia lui Ştefan Bobancu: „Naţionalităţile nemaghiare muncesc zi şi noapte, îndură chinuri şi suferinţe, se zbuciumă şi asudă, ducând lipsuri şi luptând cu nenumărate neajunsuri, pentru ca cei de la putere să trăiască splendid”, respectiv aserţiunea lui Aurel Mureşianu, potrivit căreia măsurile guvernului Koloman Tisza îl transformau pe românul ardelean „într-un ilot politic…s-a jurat a nu-l mai lăsa să trăiască ca român în această ţară”. S-a socotit că articolele instigau la ură împotriva maghiarilor, delict prevăzut în paragraful 172, alineat 2 al Codului Penal. De fapt, Bobancu răspundea unui articol din gazeta „Nemzet” din 17 august 1887 şi pornea de la combaterea unor afirmaţii ale acesteia. La proces, după citirea actului de acuzare, inculpaţii au fost chestionaţi dacă au vreo observaţie de făcut. Într-o scurtă cuvântare adresată completului de judecată, dr. A. Mureşianu arată că inculpaţii doresc să se apere în limba maternă şi roagă pe preşedinte să întrebe juraţii dacă înţeleg limba română şi câţi dintre ei. Noua atitudine a surprins, întrucât se ridica pentru prima dată problema folosirii limbii române în justiţie. Doar 2 dintre cei 12 juraţi cunoşteau limba română, motiv pentru care Mureşianu renunţă la apărare şi critică instituţia translatorului ca ineficientă. Prin sentinţa pronunţată, Aurel Mureşianu a fost achitat pentru a nu se face vâlvă în jurul instituţiei interpretului, iar Ştefan Bobancu a fost găsit vinovat şi condamnat cu amendă de 50 florini şi 4 luni de închisoare de stat, pe care a executat-o la Vácz. În ziua de 14 august 1890, compăreau în faţa curţii cu juri din Cluj acuzaţii Aurel Mureşianu, în calitate de proprietar al „Gazetei” şi redactorul Traian H. Pop, ca autor al unui articol publicat în nr. 72 din luna martie 1890. Acuzaţia era de instigare la ură naţională împotriva ungurilor, pentru Pop, iar Mureşianu era învinuit de neglijenţă în supravegherea conţinutului ziarului, în calitatea sa de redactor-şef responsabil, pe baza patentei imperiale, din 27 mai 1852, din perioada absolutistă. La tribunal a fost urmat acelaşi scenariu din anul 1888; discursul acuzării, ridicarea din nou a chestiunii limbii române în justiţie, renunţarea acuzaţilor la traducerea discursului procurorului, pledoaria apărării invocând şi faptul că articolul lui Pop este un răspuns la articolul baronului Ivor Kaas din „Budapester Tageblatt”, probă neacceptată în proces de completul de judecată. În urma procesului, A. Mureşianu era condamnat la o lună şi jumătate închisoare, iar redactorul Traian H. Pop. la un an închisoare de stat şi 100 florini amendă, executând pedeapsa la Seghedin.35

Memorandul a fost un alt moment din mişcarea naţională a românilor transilvăneni. Problema redactării unui memoriu cuprinzător asupra situaţiei drepturilor românilor din Austro-Ungaria şi aducerea lui la cunoştinţa opiniei publice din ţară, străinătate, parlamentului şi monarhului au fost idei dezbătute pe larg de oamenii politici români, de membrii Partidului Naţional Român, în întâlnirile şi conferinţele sale şi de opinia publică transilvăneană. Au existat mai multe iniţiative şi elaborări ale unui asemenea act, printre care şi cea a lui G. Bariţiu din 1882. În cursul anului 1885, „Gazeta” a publicat un ciclu de 12 articole, cu titlul „Românii, tronul şi opiniunea publică”, sub semnătura lui Aurel Mureşianu, directorul ziarului şi membru în Comitetul Central al partidului. Prin ele autorul se pronunţa pentru necesitatea alcătuirii proiectului şi înaintării lui la Viena. În 1887, în a treia conferinţă naţională a partidului, la Sibiu, s-a decis efectiv elaborarea Memorandului şi s-a cerut lui Aurel Mureşianu şi Iuliu Coroianu să întocmească fiecare câte o variantă, supusă analizei şi aleasă în final, spre a fi trimisă împăratului. În acelaşi an, „Gazeta” devenise ziarul oficios al Partidului Naţional Român. La 15 august 1888, propunerea de memoriu a lui A. Mureşianu era încheiată, dar trimiterea memoriului s-a amânat de plano din cauza momentului inoportun. În conferinţa partidului din 20-21 ianuarie 1892, s-a hotărât depunerea memoriului, în versiunea lui Iuliu Coroianu, deoarece textul lui Mureşianu era socotit prea vehement, alegându-se anul în care se împlineau 25 de ani de la compromisul Viena-Budapesta. Paradoxal, cel care popularizase în presă ideea memoriului către monarhie, dr. Aurel Mureşianu, s-a opus deciziei şi s-a retras din comitetul partidului, întrucât aprecia împrejurările potrivnice şi nu mai credea în eficacitatea memoriilor. Cu toate acestea, A. Mureşianu nu rămâne indiferent la acţiunea care îi privea pe toţi românii, iar ca ziar al partidului, „Gazeta” avea obligaţia de a informa cât mai detaliat şi exact. Din acest motiv, A. Mureşianu a angajat doi corespondenţi speciali de presă în capitala imperiului, pentru a ţine la curent cititorii. Anticipările sale lucide şi temerile au fost confirmate de realitate, delegaţia română nu a fost primită de suveran, iar Memorandul respins. În acest context, fără a demobiliza, „Gazeta” şi directorul ei au pledat pentru cauza românească, au redat fidel evenimentele care au urmat, au publicat ştirile despre amplele manifestaţii de protest din România şi din presa străină, în favoarea românilor transilvăneni, şi, mai ales, au insistat asupra solidarităţii care se impunea36.

Procesul Memorandului, care a creat problemei româneşti ocazia de a fi cunoscută mai bine peste hotare, este descris în amănunt în evoluţia sa şi contribuie la solidarizarea societăţii româneşti. Interesul pentru evenimentele actuale a determinat nu numai mărirea tirajului „Gazetei”, dar şi recuperarea temporară a terenului pierdut în faţa concurenţei, ziarul „Tribuna” din Sibiu, cum reiese din cuvintele memorialistului Sextil Puşcariu: „Procesul Memorandului, ce veni în 1894 să zguduie toată suflarea românească, aduse strângerea rândurilor şi uitarea dezbinărilor locale. Aurel Mureşianu plecă la Cluj, ca apărător al unuia din cei de pe banca acuzaţilor, iar noi, elevii gimnaziului, citeam rapoartele trimise de el şi publicate în «Gazetă», fără să mai avem preferinţe pentru vreuna din foile româneşti” .37

În anii primului război mondial

În prima parte a războiului38, până în august 1916, „Gazeta” şi-a desfăşurat activitatea sub regimul cenzurii. Coloanele albe din paginile ei reprezintă urmele restricţiilor şi rigorilor cenzurii asupra atitudinii redacţiei. La rândul său, războiul a influenţat direct funcţionarea publicaţiei şi presei, în general, prin problemele create de lipsurile materiale şi de personal. Principial, ziarul a condamnat războiul pentru efectele sale tragice la scară largă şi a combătut derapajele. În momentul intrării României în război de partea Antantei şi a trupelor române în Braşov, în anul 1916, „Gazeta” a editat un număr ocazional în chenar tricolor. A publicat amănunte despre retragerea vechii administraţii, despre noua conducere românească instalată în fruntea oraşului – dr. George Baiulescu, primar, dr. Nicolae Vecerdea, prefect – şi despre înaintarea trupelor regimentului 6 Mihai Viteazul, comandat de col. Darvari. Primul număr din 6 septembrie cuprindea o singură pagină cu un singur titlu: Oraşul Braşov sub stăpânire românească.

Timp de o lună, până la 6 octombrie, „Gazeta” a editat articole de fond pe tema dezmembrării Austro-Ungariei şi unirii românilor într-un singur stat. În acest timp, în paginile ei au semnat oameni de cultură precum Ion Agârbiceanu, Octavian Goga şi Nicolae Iorga. În schimb, în ziar nu apar ştiri despre contraofensiva Puterilor Centrale şi retragerea Armatei Române, din cauza deciziei comandamentului militar român de a nu face cunoscută situaţia de pe front. Odată cu retragerea Armatei Române din Braşov, au plecat în refugiu, în România, mulţi români braşoveni, intelectuali – familiile Baiulescu, Tiberiu Brediceanu, Damian, Dan, Dima, Moga, Moldovan, Popea, Stinghe, 13 din cei 15 profesori de la Gimnaziul român, învăţători, preoţi, meşteşugari şi negustori. S-a retras şi redacţia „Gazetei”, directorul Victor Branişte şi redactorul Constantin Lacea, inclusiv culegătorii şi administraţia.

Organele militare austro-ungare şi prefectul Mikes au sechestrat averea „Gazetei Transilvaniei” şi au impus ca redactori pe György Jenö şi dr. Schmidt Tibold. Tipografia era condusă doar de doi ucenici: I. Neamţu şi N. Furnică. În acest fel, „Gazeta” a devenit o tribună oficială a politicii guvernului de la Budapesta. Între timp, directorul şcolii comerciale româneşti din Braşov, Arsenie Vlaicu, şi profesorul N. N. Sulică, redactor al foii „Deşteptarea”, aflată în conflict cu „Gazeta”, au început tratative pentru cumpărarea „Gazetei” de la societatea în comandită. A. Vlaicu a devenit astfel proprietarul „Gazetei Transilvaniei”, care a început să apară în iulie 1917 sub noua redacţie. Guvernul Tisza i-a promis că îi va achita cele 25.000 coroane cheltuite pentru preluarea „Gazetei”. Ca redactor responsabil al ziarului figura tot György Jenö, dar de fapt publicaţia era scrisă de A. Vlaicu şi N. N. Sulică. Astfel, sub redacţia românească, „Gazeta” a continuat să facă propaganda guvernamentală maghiară între 17 iulie 1917-12 noiembrie 1918.

În toamna anului 1918, fruntaşii români braşoveni au decis convocarea unei adunări populare în ziua de 2 noiembrie, la care au participat locuitori din oraş şi din judeţ. Adunarea a hotărât alegerea unui consiliu naţional, numit Sfatul Naţional Român din Ţara Bârsei. Acesta avea un comitet executiv, compus din preşedinte – protopopul Vasile Saftu – şi din membri: Tiberiu Brediceanu, Ilie Cristea, Petre Debu, Gheorghe Dima, Ovidiu Dante Gherman, I. Peteu, Constantin A. Popovici, Ştefan Popovici, I. Prişcu şi dr. N. Stinghe. În aceeaşi adunare s-a discutat şi problema „Gazetei”, care urma să fie preluată de la Arsenie Vlaicu şi pusă sub răspunderea morală a Sfatului. În zilele următoare s-a constituit Garda Naţională, iar O. D. Gherman a prezentat un raport privind tratativele cu Arsenie Vlaicu pentru „Gazetă”. Gherman redactase deja numărul 120 din 2 noiembrie 1918 al „Gazetei” şi a scos şi numărul 121 din 4 noiembrie 1918, fără asentimentul lui Vlaicu, proprietarul ziarului. În urma eşecului negocierilor, se impunea o soluţie legală. Pentru moment, Comitetul executiv a decis sistarea apariţiei „Gazetei” şi editarea unui alt ziar în loc, „Glasul Ardealului”, până la soluţionarea situaţiei juridice a „Gazetei”. Organ de presă al Sfatului Naţional Român din Ţara Bârsei, acesta era redactat de Ilie Cristea şi Ovidiu Dante Gherman. Alături de ei, în comitetul de redacţie fuseseră aleşi profesori de la şcolile româneşti din Braşov: Ioan Baciu, I. C. Panţu, Dragoş Navrea şi Todoran, ziarul fiind susţinut material de C. A. Popovici.

În lunile noiembrie – decembrie 1918, între delegaţii Consiliului Naţional Român Central şi Arsenie Vlaicu s-au purtat discuţii privind situaţia „Gazetei”. Reîntors la Braşov după ce participase la adunarea de la Alba Iulia, O. Dante Gherman organizează ad hoc la 22 decembrie 1918 o comisie formată împreună cu dr. Laţicu şi Petre Munteanu, cu care percheziţionează minuţios locuinţa lui A. Vlaicu şi confiscă documentele ce atestau relaţiile acestuia cu episcopul V. Mangra şi guvernul maghiar. Dosarul constituit atunci era înaintat Consiliului Dirigent. În urma percheziţiei, A. Vlaicu cedează imediat „Gazeta Transilvaniei” pentru care primeşte suma de 9 600 coroane. Începând cu 1 ianuarie 1919, la Braşov reapare „Gazeta Transilvaniei”, ca organ al Partidului Naţional Român şi al Consiliului Dirigent.

În acelaşi timp, în cursul anului 1918, „Gazeta” a apărut pe teritoriul Rusiei, în Siberia, în versiunea unui ziar adresat prizonierilor români din armata austro-ungară. Dintre aceştia, cu acordul Rusiei, guvernul român a recrutat voluntari organizaţi într-un prim corp format la Darniţa, care a participat la luptele pe frontul din Moldova în vara anului 1917. În iunie 1917, după sosirea primilor voluntari, Voicu Niţescu şi Victor Branişte au plecat în Siberia, în calitate de membri propagandişti ai comisiunilor guvernului român din Iaşi, pentru recrutarea de noi voluntari dintre prizonierii români din lagărele Rusiei, necesari celui de-al doilea corp. În toamna lui 1917 şi iarna lui 1918, s-a constituit al doilea corp de voluntari, cu sediul la Celiabinsk, mutat apoi la Irkuţk. Pentru a înlesni comunicarea între numeroşii prizonieri români din Siberia, răspândiţi între Celiabinsk, Irkuţk şi Vladivostok, Comitetul Naţional din Rusia a hotărât să editeze un ziar propriu. Acesta apărea la 13/26 octombrie 1918, sub titlul „Gazeta Transilvaniei şi a Bucovinei”, condus de Voicu Niţescu şi tipărit cu caractere latine în tipografia cehă din Ekaterinburg. În 16/29 octombrie se publica o declaraţie a voluntarilor care cerea unirea Transilvaniei cu România. În lunile octombrie, noiembrie, decembrie 1918 apar 6 numere, după care mutarea sediului la Irkuţk atrage schimbări. Victor Branişte a redactat în continuare ziarul, din care scoate alte 6 numere în lunile ianuarie, februarie, martie 1919. Dar, neavând la dispoziţie tipografia cu caractere latine, a recurs la şapirografiere şi, parţial, la scriere cu mâna.

1 Acest text a fost scris în 2007, în vederea aniversării a 170 de ani de la întemeierea ziarului şi a fost prezentat la sesiunea din martie 2008, dedicată evenimentului, organizată de Muzeul Casa Mureşenilor Braşov. Cu sprijinul jurnalistului Ioan Popa, textul a fost preluat şi publicat săptămânal de „Gazeta de Transilvania”, mai precis în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, suplimentul cultural de sâmbătă-duminică al „Gazetei”, sub titlul generic Din istoria presei româneşti. Un simbol – Gazeta Transilvaniei, în mai multe episoade, pe parcursul anului 2008, din martie până în august.. Întrucât lucrarea a făcut parte din munca desfăşurată la Biblioteca Judeţeană Braşov, iar azi publicaţia nu mai există, fiind desfiinţată, arhiva online nepăstrându-se nici ea, am preluat articolele din ziar şi le redăm aici integral, din dorinţa de a oferi publicului o schiţă monografică integrală a acestui ziar prestigios şi longeviv, accesibilă online pe pagina de internet a bibliotecii. Am fi pus-o mai devreme în mediul virtual, dacă avatarurile echipamentelor IT nu ar fi dus la arderea hardului computerului meu şi nu aş fi pierdut lucrarea în întregime.

2 Publicat în „Gazeta Transilvaniei” („GT”), s.n., an 170, nr. 5359, supliment „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” („FMIL”), s. n., nr. 109, Sâmbătă-Duminică, 15-16 martie 2008, p. 2 şi „GT”, s.n., an 170, nr. 5365, supliment „FMIL”, s.n., nr. 110, Sâmbătă-Duminică, 22-23 martie 2008, p. 2.

3 Ion Bianu, Introducere la Nerva Hodoş, Al. Sadi Ionescu, Publicaţiunile periodice româneşti – ziare, gazete, reviste – tom I, Catalog alfabetic 1820 – 1906, Librăriile Socec et comp. şi C. Sfetea, Bucureşti, Leipzig, Viena, 1913, p. VII-IX; D. Popovici, Studii literare, I. Literatura română în epoca „luminilor”, postfaţă la ediţie de Aurel Martin, ediţie îngrijită şi note de I. Em. Petrescu, Cluj, Editura Dacia, 1971, p.277; Constantin Antip, Istoria presei române, Bucureşti, 1979, p. 57.

4 I. Bianu, op.cit., p. IX-X şi C. Antip, op. cit., p. 58.

5 I. Bianu, op. cit., p. X-XV; D. Popovici, op. cit., p. 278-279.

6 I. Bianu, op. cit., p. XV-XVII

7 Ibidem, p. XVII-XVIII; D. Popovici, op. cit., p. 279; C. Antip, op. cit., p. 60.

8 Publicat în „GT”, s.n., an 170, nr. 5371, supliment „FMIL”, s.n., nr. 111, Sâmbătă-Duminică, 29-30 martie 2008, p. 2.

9 Vasile Netea, George Bariţiu. Viaţa şi activitatea sa, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1966, p. 89.

10 Mircea Gherman, Geneza „Gazetei de Transilvania”, în Gazeta Transilvaniei, 150 de ani de la apariţie, coordonatori Florea Costea, Mircea Gherman, supliment „Cumidava”, XXI, Braşov, 1997, p. 7-14.

11 Publicat în „GT”, s.n., an 170, nr. 5377, supliment „FMIL”, s.n., nr. 112, Sâmbătă-Duminică, 05-06 aprilie 2008, p. 2 şi „GT”, s.n., an 170, nr. 5383, supliment „FMIL”, s.n., nr. 113, Sâmbătă-Duminică, 12-13 aprilie 2008, p. 2.

12 Nerva Hodoş, Al. Sadi Ionescu, op. cit., p. 289-290.

13 V. Netea, op. cit., p.101; George Em. Marica, Studii de istorie şi sociologia culturii româneşti ardelene în secolul XIX-lea, vol. II, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1978, p.11.

14 V. Netea, op. cit., p.102, 110

15 V. Netea, op. cit., p. 102, 105-106; G. Em. Marica, op. cit., p.9.

16 V. Netea, op. cit., p. 102, 105-106; G. Em. Marica, op. cit., p. 17.

17 Publicat în „GT”, s.n., an 170, nr. 5389, supliment „FMIL”, s.n., nr. 114, Sâmbătă-Duminică, 19-20 aprilie 2008, p. 2, „GT”, s.n., an 170, nr. 5395, supliment „FMIL”, s.n., nr. 115, Sâmbătă-Duminică, 26-27 aprilie 2008, p. 2 şi „GT”, s.n., an 170, nr. 5399, supliment „FMIL”, s.n., nr. 116, Sâmbătă-Duminică, 03-04 mai 2008, p. 2.

18 I. Lupaş, Din activitatea ziaristică a lui Andrei Mureşanu, Bucureşti, 1925; Vasile Netea, Din activitatea lui Andrei Mureşanu la Braşov, în „Cumidava”, V, 1971, p. 653-689; Ion Buzaşi, Publicistica lui Andrei Mureşanu la „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, în Gazeta Transilvaniei. 150 de ani de la apariţie, coordonatori Florea Costea, Mircea Gherman, p. 15-20.

19 G. Em. Marica, op. cit., p. 18.

20 Ibidem, p. 19-20.

21 Mircea Gherman, Date şi fapte privind activitatea lui Iacob Mureşianu la Gazeta Transilvaniei (1838-1877), în 130 de ani de la apariţia Gazetei de Transilvania, sub redacţia prof. Mircea Băltescu, Braşov, 1969, p. 75-90; Idem, Renaşterea Gazetei; perioada absolutistă; Unirea Principatelor, în Gazeta Transilvaniei, 150 de ani de la apariţie, coordonatori Florea Costea, Mircea Gherman, p. 57-71.

22 Bianca Purice, Tipografia „A. Mureşianu”, în „Ţara Bârsei”, anul VI (XVII), 2007, (serie nouă), nr.6, p. 86-87.

23 Margareta Susana Spânu, Gazeta de duminică (1889-1911), în Gazeta Transilvaniei. 150 de ani de la apariţie, coordonatori Florea Costea, Mircea Gheorman, p.159-162.

24 Sextil Puşcariu, Braşovul de altădată, cuvînt înainte de Ioan Colan, ediţie îngrijită de Şerban Polverejan, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1977, p. 225-230; Valeriu Branişte, Amintiri din închisoare (însemnări contimporane şi autobiografice), studiu introductiv de Miron Constantinescu şi Alexandru Porţeanu, ediţie îngrijită şi note de Alexandru Porţeanu, Bucureşti, Editura Minerva, 1972, p. 316-320.

25 Bianca Purice, Tipografia „A. Mureşianu”, în „Ţara Bârsei”, anul VI (XVII), 2007, (serie nouă), nr.6, p. 86-87.

26 Publicat în „GT”, s.n., an 170, nr. 5405, supliment „FMIL”, s.n., nr. 117, Sâmbătă – Duminică, 10-11 mai 2008, p. 2, „GT”, s.n., an 170, nr. 5423, supliment „FMIL”, s.n., nr. 120, Sâmbătă – Duminică, 31 mai – 1 iunie 2008, p. 2 şi „GT”, s.n., an 170, nr. 5429, supliment „FMIL”, s.n., nr. 121, Sâmbătă – Duminică, 07-08 iunie 2008, p. 2.

27 Evoluţia „Gazetei” între 1919-1945 a fost reconstituită pe baza datelor articolului semnat de Ion Colan, Gazeta Transilvaniei – 1919-1945, apărut postum în volumul 130 de ani de la apariţie, p. 205-225.

28 Publicat în „GT”, s.n., an 170, nr. 5441, supliment „FMIL”, s.n., nr. 123, Sâmbătă – Duminică, 21-22 iunie 2008, p. 2, „GT”, s.n., an 170, nr. 5447, supliment „FMIL”, s.n., nr. 124, Sâmbătă – Duminică, 28-29 iunie 2008, p. 2, „GT”, s.n., an 170, nr. 5453, supliment „FMIL”, s.n., nr. 125, Sâmbătă – Duminică, 05-06 iulie 2008, p. 2, „GT”, s.n., an 170, nr. 5459, supliment „FMIL”, s.n., nr. 126, Sâmbătă – Duminică, 12-13 iulie 2008, „GT”, s.n., an 170, nr. 5465, supliment „FMIL”, s.n., nr. 127, Sâmbătă – Duminică, 19-20 iulie 2008, p. 2, „GT”, s.n., an 170, nr. 5471, supliment „FMIL”, s.n., nr. 128, Sâmbătă – Duminică, 26-27 iulie 2008, p. 2, „GT”, s.n., an 170, nr. 5477, supliment „FMIL”, s.n., nr. 129, Sâmbătă – Duminică, 02-03 august 2008, p. 2.

29 Vasile Netea, Presa română în timpul revoluţiei de la 1848, III, în Presa noastră, 1973, 18, nr. 7, p. 33-38; George Em. Marica, George Bariţiu şi revoluţia de la 1848, în Studii de istoria şi sociologia culturii române ardelene din secolul al XIX-lea, vol. II, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1978, p. 27-37; Gelu Neamţu, Din activitatea redacţională a lui George Bariţiu la Gazeta de Transilvania în timpul revoluţiei de la 1848-1849, în Studia Universitas Babeş Bolyai, seria Historia, I, 1987, p. 7-16; Idem; Gazeta de Transilvania şi revoluţia de la 1848-1849, în Gazeta Transilvaniei, 150 de ani de la apariţie, coordonatori Florea Costea, Mircea Gherman, p. 41-55.

30 Pentru anul 1859, vezi mai ales Dan Berindei, Gazeta Transilvaniei şi Unirea Principatelor, în 130 de ani de la apariţia Gazetei de Transilvania, p. 67-74 şi Mircea Gherman, Renaşterea Gazetei; perioada absolutistă; Unirea Principatelor, în Gazeta Transilvaniei. 150 de ani de la apariţie, coordonatori Florea Costea, Mircea Gherman, p. 57-71.

31 Vezi documentatul şi nuanţatul studiu de Mariana Maximescu, Gazeta Transilvaniei şi lupta românilor transilvăneni între Dieta de la Sibiu şi instaurarea dualismului austro-ungar, în Gazeta Transilvaniei. 150 de ani de la apariţie, coordonatori Florea Costea, Mircea Gherman, p.103-119.

32 Mircea Gherman, Conflictul oriental şi contribuţia Gazetei Transilvaniei la dezbaterile privind independenţa României, în Braşovul şi independenţa de stat a României, „Cumidava”, X, Braşov, 1977, p. 34, 41, 45, 47.

33 Luana Popa, Gazeta Transilvaniei, oglindă a războiului pentru cucerirea independenţei de stat a României, în loc. cit., p. 53-71.

34 M. Gherman, art. cit., p. 48-50 şi Idem, Consecinţele politice ale războiului de independenţă asupra luptei de eliberare naţională a românilor transilvăneni, în loc. cit., p. 100-103.

35 Procesele de presă ale „Gazetei” sunt analizate de Nicolae Bărbuţă, Cîteva aspecte privind procesele de presă ale Gazetei Transilvaniei, în 130 de ani de la apariţia Gazetei de Transilvania, p. 179-192, şi mai pe larg de Gelu Neamţu, Două răsunătoare procese de presă intentate Gazetei Transilvaniei pentru atitudinea ei antidualistă (1888 şi 1890), în Gazeta Transilvaniei. 150 de ani de la apariţie, coordonatori Florea Costea, Mircea Gherman, p. 131-157.

36 Emil Micu, Gazeta Transilvaniei şi Memorandul, în 130 de ani de la apariţia, p. 161-178. Vezi Sanda-Maria Buta, Gazeta Transilvaniei-oficios al Partidului Naţional Român-oglindind evenimentul înaintării Memorandului, în Gazeta Transilvaniei. 150 de ani de la apariţie, coordonatori Florea Costea, Mircea Gherman, p. 177-180. Pentru o analiză detaliată şi atentă la semnificaţiile fiecărui moment al mişcării memorandiste, precum şi pentru definirea atentă a rolului dr. Aurel Mureşianu, vezi Sanda-Maria Buta, Dr. Aurel Mureşianu şi mişcarea memorandistă, Braşov, Editura Astra, 2000.

37 S. Puşcariu, op. cit., p. 230.

38 Pentru evoluţia „Gazetei” în această perioadă ne-am bazat pe următoarele articole, la care facem referinţă acum pentru toate datele citate mai jos: Ion Nicoară, Gazeta Transilvaniei în timpul primului război mondial şi al desăvîrşirii statului unitar român, în 130 de ani de la apariţia Gazetei de Transilvania, p. 193-203 şi Mircea Gherman, Gazeta Transilvaniei în anii primului război mondial, în Gazeta Transilvaniei. 150 de ani de la apariţie, coordonatori Florea Costea, Mircea Gherman, p. 185-189. Vezi detalii şi în Ioan Vlad, Cărturarii braşoveni pentru România Mare, Braşov, Editura Academiei Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene „”Henri Coandă, 1999, p. 152-159, 170 -200, 273-293.