Avem nevoie de cinematograf!

Zilele trecute făceam un bilanț. Număram câte cinematografe au existat în Brașov înainte de 1989: Astra, Arta, Popular, Patria, Tineretului, Cosmos, Bulevard (sau Modern). Cu totul 7, fiecare cu dotarea și cu specificul lui. La Arta de pildă se difuzau filme de artă, musicaluri, erau ceva mai deosebite. Filmele bune, premiate, se difuzau mai întâi la Patria, apoi se redifuzau și circulau la celelalte. Le-am frecventat pe toate, pe rând mergeam și am amintiri în legătură cu toate. La Astra am văzut o comedie rusească, la Popular Declarație de dragoste, la Patria veneau noutățile, la Cosmos am văzut după 1989 Blue Velvet, în regia lui David Lynch, cu Isabella Rossellini. Cel mai nou cinematograf era Bulevard, care dacă îmi amintesc bine se numea Modern la inaugurare. Chiar era modern la deschidere. S-a deschis în 1988, în mai sau iunie. Țin minte că mai multe colege am chiulit, am plecat de la liceu, am trecut Colina Universității și am coborât pe Bd. Griviței unde am văzut un film alb-negru în noul cinematograf înzestrat cu 3 săli de proiecție, de dimensiuni diferite, cu rosturi diferite – sală mică pentru animație pentru copii, filme de artă, filme pentru public larg. Să nu uit, exista și o cinematecă, organizată în spațiul Muzeului de Etnografie. Am amintiri și acolo – am văzut Descult in parc, cu Robert Redford si Jane Fonda. În afară de filme, amintiri speciale am despre și cu prietenii mei, fiindcă cinematograful reunește oamenii, creează legături, întărește prietenii. Un film văzut pe marele ecran este savurat neapărat în compania prietenilor, nu singur în fața micului ecran, la televizor. Astăzi, din cele 7 cinematografe, nu mai este funcțional niciunul.Există un cinematograf la Eliana Mall, cu 3 săli, dotat, frecventat de familii, cu diverse programe. Totuși, se simte nevoie de cinematograf, acesta nu este suficient. În străinătate, cinematograful este una dintre cele mai populare forme de divertisment și cultură. Și cea mai ieftină. Brașovul cunoaște felurite inițiative, susținute de cineaști și cinefili pasionați: seri de film la biblioteca publică, cineclub acum, mai recent, la Galeria M 8, zilele filmului german, francez, polonez, organizate de Centrul Cultural German Brașov, Alianța Franceză Brașov și Universitatea Transilvania, în colaborare cu Institutul cultural polonez, festivaluri – Films tres courts, Animest, 48 Hour Film Project, Dracula Film, caravane de film cu proiecții în aer liber în Piața Sfatului (Metropolis), cinematecă la Reduta, acum la sala micuță de la Patria. În sfârșit, se adaugă festivalul de film istoric de la Râșnov, oraș care dispune de o sală de cinematograf, renovată în urmă cu câțiva ani. Și sigur îmi scapă și uit alte inițiative cineaste. Regret că Festivalul de film european, care se desfășoară în principalele orașe din România, susținut de ICR, nu mai ajunge la Brașov de câțiva ani. Cinefilii brașoveni au de unde alege, însă condițiile sunt improprii. Am vizionat filmul Vals cu Basir in Piata Sfatului, in aer liber, la festivalul filmului de animatie. Un film pe care mi-am dorit sa il vad, un film extrem de interesant, dar l-am vizionat cu sentimentul că sabia lui Damocles sta deasupra capului meu. Ploaia și frigul mă amenințau mereu să mă alunge. Nu se mai poate continua, avem nevoie de cinematograf. Clujul și Sibiul au festivaluri mari de film, au păstrat cinematografe. Brașovul nu poate, nu își mai permite să rămână în urmă.

2 răspunsuri la “Avem nevoie de cinematograf!”

Comentariile sunt închise.