Pentru că în fix treizeci de zile lansăm concursul cu premii de realizare de booktrailere, organizat în cadrul proiectului CLIP[L]IT – carte în 7Arte, ne-am gândit să venim în sprijinul tuturor tinerilor pasionați de literatură și/sau cinematografie, și nu numai, cu o colecție de trailere de carte realizate după cărți aparținând literaturii române contemporane.
Am selectat pentru dumneavoastră șase dintre booktrailere existente deja pe internet, realizate în maniere diferite.
Sperăm ca exemplele oferite să vă inspire și să vă ajute să creați cele mai convingătoare și artistice trailere de carte.
Mult succes tuturor!
1. Lampa cu căciulă, Florin Lăzărescu
Cartea reprezintă o selecție din povestirile scrise de autor în ultimii zece ani, reunite sub titlul celei mai cunoscute dintre acestea, Lampa cu căciulă, care a fost ecranizată în 2006, în regia lui Radu Jude și care a obținut peste 30 de premii la festivaluri internaționale, printre care trofeul pentru cel mai bun scurtmetraj la Sundance, SUA.
Link: https://www.youtube.com/watch?v=1HQFkgUI-rQ
2. Viața lui Kostas Venetis, Octavian Soviany
Kostas Venetis, care în copilărie a ucenicit într-o mănăstire din Grecia, cunoaște o spectaculoasă „schimbare la față”: invertit demonic, călătorește mult – cunoaște mizeria și farmecul Istanbulului, pitorescul unui București ce amintește de atmosfera Principelui, efervescența Parisului revoluționar, splendoarea Vienei și melancolia Veneției – și întâlnește oameni din cele mai diferite medii, de la drojdia societății la cercurile nobiliare. Pe măsură ce evenimentele se complică, povestea sa, în care violența, crima, înșelătoria și complexele oedipiene se împletesc strâns, capătă accente tot mai întunecate, devenind o mărturie cutremurătoare despre inițierea întru Rău.
Link: https://www.iqads.ro/creatie/32752/octavian-soviany-viata-lui-kostas-venetis
3. Lunetistul, Marin Mălaicu-Hondrari
Apariția unei familii misterioase în oraș schimbă ireversibil destinul Cristinei și al lui Constantin, doi tineri pasionați de literatură care trăiesc o poveste de dragoste. Ea se căsătorește cu Jim, fiul nou-veniților, iar Constantin devine mercenar. Însă relația din tinerețe îi urmărește și, deși porniți pe drumuri diferite, cei doi se reîntâlnesc grație lui Carlos, un orfan sărac adoptat la distanță de Cristina.
Link: https://www.iqads.ro/creatie/32749/marin-malaicu-hondrari-lunetistul-book-trailer
4. Seria Nemuritor, Oana Arion
Ultimul viking este o cutie a misterelor: ridici capacul și nu știi ce vei descoperi. La început scormonești timid, dar cu cât înaintezi în căutare devii dependent. Deși relaxant, amuzant și ironic „Ultimul viking“ este în esență bazat pe o documentare minuțioasă, Oana Arion reușind să creeze un fantasy fascinant.
Link: https://www.youtube.com/watch?v=NJLMNLJsals
5. Povestiri din garaj, Goran Mrakić
„În prozele lui Goran Mrakić descoperi o Timișoară aparte, recognoscibilă și, totuși, extraordinară. Ai putea sta la o bere cu personajele sale, te-ai putea avânta cu ele în peripețiile lor prin oraș sau în afara sa, ați putea locui pe aceeași stradă. Nimic din ceea ce-ți povestește Mrakić nu poate fi pus sub semnul întrebării sau al îndoielii. Lucrurile par că se întâmplă pur și simplu, iar ție îți vine să le dai mai departe, să le împărtășești altora, de parcă le-ai fi trăit odată cu personajele.“ (Eli Badică)
Link: https://www.youtube.com/watch?v=DJjc0vIq20U
6. Bijutierul, Valeriu Mircea Popa
Retras din agitația contemporană, Valeriu Mircea Popa rememorează traseul personal (muzică, poezie, copilărie, Revoluție) într-un puzzle care recompune atmosfera unui model spiritual. Bijutierul (titlul unui volum de versuri) se reinventează la o vârstă la care speranța de viață și de creativitate rămâne în afara granițelor. Un altfel de „privește cerul“, prin care ne intersectăm cu seninătatea unui om liber. Lucrurile și obiectele devin personaje, iar pianul urcă și coboară scările destinului creator.
Link: https://www.youtube.com/watch?v=u3rzF9pzT5Y.
REGULAMENTUL concursului poate fi consultat aici.