12 martie – Gazeta de Transilvania

Anul acesta s-au împlinit în 12 martie, după stil vechi, 175 de ani de la apariţia Gazetei de Transilvania, primul ziar politic al românilor transilvăneni. Cu acest prilej, Muzeul Casa Mureşenilor în colaborare cu Biblioteca Judeţeană Braşov şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, a organizat un eveniment dedicat aniversării ziarului. Au fost prezenţi doamna inspector de istorie Mariana Gavrilă, domnul director Dragnea de la Şcoala generală nr. 13, elevi de la Colegiul Naţional Andrei Şaguna, şcolile generale 11, 13, 25, 27 şi altele. În deschidere, au fost invitaţi să vorbească preotul Vasile Oltean şi scriitorul Daniel Drăgan. Cuvântările domniilor lor s-au remarcat prin tonul de regret, criticând, printre altele, exprimarea incorectă şi greşelile de limbaj din presa scrisă actuală. Din păcate, tonul apăsător şi chiar trist al cuvântărilor şi inabilitatea de adecvare la context au făcut ca evenimentul să debuteze ca un parastas şi nu ca o acţiune cu rost informativ, pedagogic şi memorialist, de ghidare a tinerilor în istoria locală şi de educare în spiritul valorilor trecutului, actuale şi azi. Au urmat jurnaliştii Eduard Huidan, ziarist la „Drum Nou” şi fost redactor-şef al Gazetei de Transilvania, seria nouă (1989-2009) şi Ioan Popa, semnatarul rubricii Citim în Gazeta Transilvaniei acum 100 de ani apărută în cele două ziare. Domnul Huidan a punctat contribuţia Gazetei de Transilvania la viaţa comunităţii în timp ce domnul Ioan Popa a povestit despre aniversările şi jubileele Gazetei, despre participarea dânsului la acestea şi despre experienţa de jurnalist. Despre seria veche a Gazetei Transilvaniei au vorbit subsemnata (George Bariţiu – un model de jurnalism), Valer Rus (Gazeta Transilvaniei şi Mureşenii) şi Marilena Barna (Publicitatea în Gazeta Transilvaniei). Mai întâi, am vrut să ştiu cât interes faţă de subiect au tinerii, întrebându-i dacă citesc presa scrisă şi mass media în general. Am primit răspunsul că lecturează Dilema veche şi jurnale internaţionale, printre care The Economist, vrând să cunoască realitatea şi ceea ce se întâmplă în jurul lor, opiniile despre evenimente şi explicaţii asupra acestora. Eu le-am spus elevilor şi profesorilor prezenţi la manifestare că vreau să le transmit câteva argumente şi nu regrete inutile, că doresc să îi conving printr-o atitudine detaşată şi idei clare că merită să preţuim Gazeta şi tradiţia ei. Am pornit de la întrebarea De ce este importantă Gazeta din moment ce a apărut abia la 1838? în timp ce Curierul romanesc din Bucuresti al lui I. Heliade Radulescu si Albina Romaneasca din Iasi a lui Gh. Asachi au aparut in 1829. Nu este primul ziar românesc, dar este primul ziar politic al românilor transilvăneni şi este unul dintre cele mai longevive, a apărut cu scurte întreruperi până în ianuarie 1945. Braşovenii pot fi mândri că în oraşul lor au apărut ziare în limba germană, maghiară şi română în anii 1837-1838, iar începutul presei româneşti de aici se datorează colaborării românilor cu tipograful german Johann Gött, stabilit la Braşov. Este un rar exemplu de cooperare şi dialog etnic şi multicultural. Le-am dat câteva date biografice despre George Bariţiu, originar din judeţul Cluj, dar stabilit şi legat de Braşov, unde a trăit 42 de ani şi a creat instituţii moderne, fiind un vizionar şi un practician în acelaşi timp. După aceea, am oferit câteva exemple despre jurnalismul practicat de Bariţiu – articolele informative, documentate atent, opinii echilibrate, deschise şi tolerante, abordarea tuturor problemelor actualităţii de atunci, inaugurarea unor rubrici noi – Revista de jurnale, poşta redacţiei, apelul la colaboratori şi desfacerea Gazetei preponderent în Muntenia şi Moldova, fiind singurul ziar românesc din Transilvania cu o mare circulaţie dincolo de Carpaţi, faptul că a pus interesul general mai presus de interesul personal, cedând fără orgolii inutile conducerea Gazetei din dorinţa de a menţine apariţia ziarului. Subliniind că ziarele oferă o perspectivă filtrată şi că nu trebuie să avem încredere 100% în ele ca izvor istoric, ci trebuie verificate cu alte izvoare istorice, am încheiat adresând o întrebare ziariştilor Ed. Huidan şi I. Popa cu privire la cenzura regimului comunist şi presiunea ei asupra presei. Intervenţiile domniilor lor au nuanţat chestiunea şi le socotesc binevenite, fiindcă am avut şansa să înţelegem mai bine condiţia presei în dictatură de la oameni care au trăit această experienţă. Intenţia mea a fost să provoc dialogul şi să aflu mărturii directe despre situaţia de atunci, fiindcă nu putem convinge pe cei de azi, care nu au trăit în dictatură, decât prin exerciţiul sincerităţii. Valer Rus a expus scurt ce a însemnat presa română, cine o citea şi cine avea nevoie de ea, a subliniat contribuţia Mureşenilor la Gazetă şi a pledat pentru valorile morale ale acestei familii, care s-a sacrificat la rândul ei pentru acest ziar al comunităţii românilor transilvăneni. Marilena Barna a prezentat atrăgător reclamele din ziar. În final, s-a lansat Gazeta Transilvaniei, ziar online al Muzeului Casa Muresenilor, apărut cu contribuţiile elevilor. Invitaţi să ia cuvântul, doamna inspector de istorie şi domnul director de la Şcoala generală nr. 13 Braşov au subliniat rostul presei şi speranţa investită în viitor prin exerciţiul făcut de tineri cu acest prilej. Ţin să spun aici opinia mea că nu consider „Drum Nou” un ziar care a continuat Gazeta Transilvaniei, seria veche, mai ales că a fost înfiinţat în septembrie 1944 cu scopul de a concura Gazeta şi a înlocuit-o în final, aceasta fiind suspendată de autorităţi în ianuarie 1945, fără niciun temei legal. „Drum Nou” a fost ziarul oficios al Partidului comunist român, unicul cotidian braşovean, singura sursă scrisă de informaţii locale şi a transmis pe primele pagini comunicatele oficiale despre planurile cincinale, depăşirea acestora etc. Politica de atunci se baza pe fabricarea datelor si a informaţiilor, greu de verificat azi, pe limbajul de lemn, îndoctrinarea cetăţenilor şi controlul libertăţii de exprimare a jurnaliştilor. A fost un timp dificil să faci profesia de ziarist. Cu bune şi cu rele, acea epocă revolută merită să fie cunoscută şi evaluată, avem nevoie de mărturiile vechilor jurnalişti, iar dialogul sincer şi interviurile, metodă a istoriei orale contemporane, sunt singurele capabile, după opinia mea, care pot asigura cunoaşterea perioadei „de la surse directe” şi „pe surse”, „pe bune”.