Caută în baza de date cu peste 300.000 de volume


ÁPRILY Lajos


Înapoi

ÁPRILY Lajos (n. la 14 nov. 1887, Brașov – m. 6 aug. 1967, Hárshegy lângă Budapesta), poet şi traducător. Adevăratul său nume de familie a fost Jekely, nume pe care îl va purta fiul său, Jekely Zoltán, traducător din limba română şi poet. Predecesorii săi au fost aurari saşi din Brașov, Áprily fiind o formă maghiarizată a numelui de Jekely. De la aceştia poetul a moştenit măiestria şi migala, iar de la tatăl său, pasionat de muzică, grija deosebită pentru armonia versurilor. Părinţii săi au lucrat la fabrica de chibrituri din Brașov, iar din 1890 s-au mutat la Praid, unde tatăl său a devenit pădurar. A frecventat şcoala elementară de aici, iar liceul la Odorheiul Secuiesc. Din 1899 urmează cursurile liceului reformat din Cluj, avându-i profesori, printre alţii, pe Kovács Dezső şi Seprődi János. Îşi ia bacalaureatul în 1905 şi se înscrie la Facultatea de Ştiinţe umaniste, obţinând titlul de profesor de limba maghiară şi germană (1909). Petrece un timp la Paris, iar la întoarcere (1909) devine profesor la Colegiul Pedagogic Bethlen din Aiud, unde se împrieteneşte cu poeţii români Emil Giurgiuca şi Octavian Şireagu. Din anul 1910 până în 1926 predă şi la gimnaziul din Aiud. În 1911 se căsătoreşte cu Schéfer Ida. Participă activ la revoluţia maghiară din 1919, motiv pentru care a avut de suferit mai târziu. Pentru perfecţionarea în limba franceză, în anul 1923, a urmat un curs la Dijon, obţinând diploma de profesor. De altfel, într-o scrisoare (descoperită de M. Popa la Muzeul Petöfi din Budapesta), L. Rebreanu, atunci preşedinte al Societăţii scriitorilor din România, îi promitea un sprijin financiar pentru a putea pleca în Franţa. Începând cu 1930 a fost membru al societăţii culturale Kisfaludy Társaság. În 1905 îi apare o poezie nesemnată în Egyetemi Lapok, iar în 1909 semnează în Erdélyi Lapok. Atrăgându-şi critici din partea lui Kovács Dezső ani de zile nu va mai publica nimic. Abia în primăvara lui 1918 îl întâlnim în paginile revistei Új Erdély, de astă dată sub pseudonimul Áprily. Începe să colaboreze la revistele Erdélyi Szemle, Vasárnapi Újság, Napkelet, Zord Idő, Pásztortűz. Primul volum de poezii dezvăluie atitudinea antirăzboinică a poetului, deşi el nu participase direct la acesta. Ele constituie un adevărat protest împotriva conflictului care tocmai se încheiase. Deplânge moartea prietenilor şi a cunoscuţilor, exprimându-şi încrederea că oamenii pot trăi înfrăţiţi. Temele poeziilor sale au fost legate de mediul în care trăia familia sa, de peisajul transilvănean, de fenomenele naturii şi marile evenimente istorice. Motive des întâlnite sunt, de asemenea, amintirea şi singurătatea. De la primele poezii, Áprily Lajos apare ca un îndrăgostit de peisaj, preferând zona Munţilor Apuseni, în mijlocul cărora a petrecut numeroase momente de desfătare, recăpătându-şi echilibrul spiritual. Primul său volum de versuri, Falusi elégia (Elegie rustică) a fost apreciat ca un mare succes al liricii maghiare transilvănene, un triumf al artei, al cizelării, al limbajului poetic (Gavril Scridon). Apariţia sa a fost ca o insulă în degringolada momentană a liricii maghiare (Németh László). Poetul a respectat formele tradiţionale ale poeziei, versurile sale având echilibru şi melodicitate şi, nu întâmplător, unele au fost puse pe muzică. Această culegere de versuri a fost urmată de volumul Esti párbeszéd (1923) şi Rasmussen hajóján (1926). Deşi stabilit la Aiud, acceptă propunerea lui Kuncz Aladár de a fi redactor la suplimentul literar al ziarului Ellenzék din Cluj (1924). Între 1924-1926 a fost redactor literar la acest ziar, mutându-se definitiv la Cluj, din 1926, devenind şi profesor la Liceul reformat. Participă la întâlnirea scriitorilor maghiari din Transilvania, unde se pun bazele revistei Erdélyi Helikon, ajungând, pentru o scurtă perioadă, redactorul şef al acesteia (1928). Se remarcă ca unul din principalii organizatori şi conducători ai vieţii culturale a maghiarilor din Transilvania. În perioada transilvăneană a activităţii sale literare, îi apar patru volume de poezii şi o dramă în versuri. O parte din creaţia sa a fost tradusă în limba germană şi publicată parţial în revista Klingsor din Brașov. În 1929 renunţa la postul de redactor al revistei Helikon, considerând pe de o parte că nu i se potrivea, iar pe de altă parte şi datorită greutăţilor familiale, care l-au determinat să se mute la Budapesta. În capitala Ungariei a predat la Liceul de fete „Baár Madas”, unde a ajuns director. Plecarea sa intempestivă a generat numeroase regrete în rândul scriitorilor maghiari transilvăneni care-l considerau „nu numai un poet din Transilvania, ci însăşi întruchiparea poetului transilvănean”. Áprily Lajos a continuat să aibă strânse legături, atât cu publicaţia Erdélyi Helikon, cât şi cu scriitorii maghiari din Transilvania. Din 1930, fără a-şi părăsi postul de profesor este şi redactorul revistei Protestáns Szemle. Între 1934-1949 a fost membru al Academiei de Ştiinţe Maghiare. A făcut câteva excursii de studii în Finlanda, Franţa şi Austria (toamna lui 1935). Începând cu anul 1937, îşi petrece mult timp la Visegrád, oraş situat pe Dunăre, cu un peisaj care îl atrăgea. În vara lui 1941 s-a retras la Praid, lângă Odorheiul Secuiesc în Transilvania, iar în 1944 s-a pensionat. După aceasta dată s-a stabilit definitiv în localitatea Szentgyörgypuszta (lângă Visegrád) din Ungaria. Pentru scurt timp, în 1946, a ocupat un post în Conventul reformat şi, în acelaşi an, a devenit redactorul revistei Új Magyar Asszony. Între timp a publicat mai multe volume de versuri. Debutează în viaţa literară a Ungariei, după zece ani de tăcere în 1939, când publică volumul de versuri A láthatatlan írás. (Scrisul invizibil). Versurile exprimă nostalgia poetului după siguranţa şi liniştea locurilor natale în contrast cu tumultul marelui oraş care era Budapesta. Láng Gusztáv remarca că în lirica lui Áprily Lajos relaţia dintre semn şi semnificaţie este înlocuită prin corespondenţele baudlairiene dintre simbol şi experienţă. Următoarele volume păstrează în linii mari aceeaşi tematică, dar au un tot mai ridicat nivel valoric. În ele se simte nostalgia şi tristeţea celui plecat de lângă oamenii şi locurile dragi. Arta lui Áprily Lajos este în esenţă impresionistă, însoţită de o deosebită muzicalitate, ţinând de parnasianism şi simbolism, păstrându-şi mereu originalitatea. Uneori poezia devine un mijloc de autoanaliză a poetului, care recunoaşte că n-a luptat cu soarta, n-a înălţat steaguri şi baricade (Gavril Scridon). A acordat un interes deosebit poeziei româneşti, traducând cu deosebit simţ artistic poezii din M. Eminescu, Şt. O. Iosif, L. Blaga, iar mai târziu Al. Macedonski, T. Arghezi, G. Coşbuc şi I. Pillat. Áprily Lajos a făcut traduceri şi din G. Hauptmann, H. Ibsen, A. Puşkin, I. Turgheniev, W. Shakespeare, P. B. Shelley, Fr. Schiller, M. I. Lermontov, N. A. Nekrasov, N. V. Gogol ş.a. Traducerile nu constituie pentru el o activitate auxiliară, ci una în care s-a ilustrat cu valoroase reuşite ce respectă spiritul poetului din care traduce, dar prin talentul său recreează opera celui tălmăcit. A tradus din latină, germană, rusă, română, chineză. Traducerile din tinereţe au fost editate în 1926, sub titlul Vers vagy te is. După o lungă perioadă de tăcere, în care s-a preocupat aproape exclusiv de traduceri, în 1957 îi apare volumul Ábel füstje, urmat de Jelentés a völgyből (1965) şi Akarsz-e fényt? (1969), care cuprind poezii lirice, dar şi resemnarea poetului în faţa morţii şi aspiraţia sa către armonie. De altfel, în poezia din ultimii ani ai vieţii sale, sunt prezente epitafuri scrise, chiar şi la moartea câinelui său. Poezia lui originală a fost tradusă în germană, engleză, franceză, slovacă, română. Áprily Lajos s-a afirmat ca unul din cei mai de seamă poeţi lirici de limbă maghiară, dintre cele două războaie mondiale. „Dacă am încerca să formulăm o definiţie inevitabil schematică, deci mutilatoare, a acestui model, am găsi-o pe aceasta: un elegiac al melancolicelor desfătări ale târziului autumnal” (N. Balotă). Acelaşi critic considera că: „Áprily Lajos este structural un poet târziu, nu întârziat, nu aparţinând amurgului unei maniere a poematizării, ci structural târziu, aşa cum radical târzie este natura liricii unui Al. Philippide (…). Şi, totuşi, Á.L. nu este un poeta doctus, un alexandrin (…) Áprily Lajos e un sensual, foarte rar exuberant, adesea melancolic. Tonalitatea elegiacă îi convine mai mult decât oricare alta. Un lamento subtil se strecoară, fără patos, discret, printre sonurile, altfel virile, ale cântării sale (…). Preferă semitonurile, penumbra, amurgul, invocările umbrelor evanescente (…). Poetul cunoaşte un singur refugiu în cuvântul poetic. (…). Lirica lui Áprily poate fi întrezărită în arta făurarului în aur, strămoş al poetului”. Pentru activitatea sa literară, în 1954, a primit premiul József Attila. Eseurile şi criticile sale au apărut abia în 1981 în volumul Álom egy könyvtárról. O stradă din Brașov îi poartă numele, precum şi liceul cu limba de predare maghiară. Pe casa din Brașov unde a trăit este montată o placă memorială.

Opera: Falusi elégia (Elegie rustică), Cluj, 1921; Cluj, Editura Meridiane, 1925; Esti párbeszéd (Dialog de seară), Aiud, 1923, ediția a doua, Cluj, Editura Minerva, 1927; Versek, Cluj, 1924 (selecţie a primelor două volume); Rasmunssen hajóján (Pe corabia lui Rasmunssen), Berlin-Cluj, 1926, 62 p.; Vers vagy te is (Şi tu eşti poezie), Cluj, ESZC, 1926, 82 p. (versuri originale şi traduceri); Idahegyi pásztorok (Pastorii de pe muntele Ida - dramă în versuri), Cluj, ESZC, 1929 [piesă de teatru, într-un singur act]; Az aranymosó balladája, Kecskemét, 1934 (antologie); A láthatatlan írás (Scrisul invizibil), Cluj, Editura Minerva, 1939, 91 p.; Ábel füstje, Budapesta, 1957; Az aranyszarvas Budapesta, 1964 (o selecţie de traduceri din ultimii 50 de ani); Fecskék, őzek, farkasok, Budapesta, 1965 (cuprinde amintiri şi scurte povestiri); Fegyvertelen vadász, București, 1965 (poveşti); Jelentés a völgyből, București, 1965; A kor falára, București, 1967; volume postume- Akarsz-e fényt?, București, 1969; Legszebb versei (Poezii alese), București, Editura Tineretului, 1969, 159 p.; Tavaszi tüzek, București, 1969, 352 p., ediţie îngrijită de Domokos Sámuel [versuri – text bilingv român-maghiar]; Álom a vár alatt, București, 1972, 62 p. [versuri inspirate din copilăria petrecută la Praid]; Meddig él a csend? (Cât durează liniştea?), București, Kriterion, 1973, 432 p. (antologie); Megnőtt a csend (A crescut liniştea), Budapesta, 1973; Őszi muzsika, Cluj, Dacia, 1976, 292 p. (versuri); Válogatott versek (1945-1967). Oedipus Korinthosban, Budapesta, 1978, 216 p.; Álom egy könyvtárról, Budapesta, 1981, 382 p.; Összegyűjtött versei és drámái, Budapesta, 1985; Összes versei és drámái, Budapesta, 1990; Összes versei, Budapesta, 1993; traduceri din limba română Arghezi, T., Testamentum, Budapesta, 1961, (în colab.); G. Coşbuc legszebb versei, București, 1966 (în colab.); M. Eminescu, București, Editura Eminescu, 1972, 568 p.; Pillat, I., Egyenes mérleg, Bukarest, Kriterion, 1974, 232 p.; 8 catrene ale lui Oct. Şireagu, în Steaua, nr. 10, oct. 1977; Blaga L., Novemberi nyár, Budapesta, 1979; București, Kriterion, 1987 108 p.; traduceri din alte limbi (selectiv) - Ibsen, H., Peer Gynt. Drámai költemény, Budapesta, 1940; Gogol, N. V., Tarasz Bulba, Budapesta, 1952; București, 1955, 177 p.; Nyekraszov, Nyikolaj, Ki él boldogan Oroszországban, Budapesta, 1953; Puskin, A. I., Mese Szaltán cárról és egyébb mesék, Budapesta, 1953 (în colab.); La Fontaine, Jean de, Állatmesék, București, 1954 (în colab.); Puskin, A. I., Jevgenyi Anyegin, Budapesta, 1954, 338 p.; Budapesta, 1958; Turgenyev, I., Apák és fiúk, Budapesta, 1954, 209 p.; Turgheniev, I., Elbeszélések, București, 1955, 181 p. (în colab.); Lermontov, M. I., Korunk hőse, Budapesta, 1956; ediţia a doua, Budapesta, 1966; Shakespeare, W., Összes művei, Budapesta, 1961 (opere complete); L. V. Tolstoj művei, Budapesta, 1965; Burns, Robert, Piros, piros rózsa, Budapesta, 1966 (în colab.); Turgenyev, I., Első szerelem. Elbeszélések. III. Kass János, Budapesta, 1968 (în colab); Turgenyev, I., A küszöbön, București, Kriterion, 1970, 207 p.; Himnusz a békéhez (Imn păcii), Janus Pannonius legszebb versei, București, Albatros, 1972, 160 p.; Heine versei, Budapesta, 1973 (în colab.); Turgenyev, I., Tavaszi vizek, Budapesta, 1973, 176 p.; Puskin, A. I., Lírai költeményei, Budapesta, 1978; La Fontaine, Jean de, Mesék és széphistóriák, Budapesta, 1980; Lermontov, Mihail, Versei, Budapesta, 1980; Schiller, F., Drámák, în două vol. 1-2, Budapesta, 1980 (în colab.); Turgenyev, I., Rudyin Nemesi fészek, București, Kriterion, 1981, 312 p.; Puskin, A. I., Két magyar Anyegin, Budapesta, 1984; traduceri din Á.L. în limba română (selectiv) - Faust ünnepén (La sărbătoarea lui Faust), în Aurora, Oradea Mare, 1922 (fără traducător); Őszi monolog (Monolog), de I. Ilieşiu, în Aurora, 1922; A hegyek (Munţii), de Oct. Şireagu, în Ofensiva Română, Cluj, 1937; Az irisórai szarvas (Cerbul de la Irişoara), de Oct. Şireagu, în Patria, Cluj, 1938; Fekete kő (Piatra neagră), de Teodor Mureşanu, în Ape de munte, Turda, 1940; Esti párbeszéd (Colocviu de seară), de F. Păcurariu, în Tribuna Ardealului, Cluj, 1941; A finalé (Sfârşitul), de Costea Carei, în Naţiunea, București, 1946; Március (Martie), de E. Giurgiuca, din volumul Culegere din lirica maghiară, București, 1947; Az öregség árnyékában (La umbra bătrâneţii), de P. Şaitiş, în Tribuna, Cluj, 1958; Kalács, keddi kalács (Colac de marţea), de P. Şaitiş, în Foaia noastră, Budapesta, 1959; Őszi rigódal (Cântecul mierlei toamna), de Gelu Pălteanu, în Tribuna, Cluj, 1967; Prometheus (Prometeu), de Gelu Pălteanu, în Tribuna, Cluj, 1967; Szarvasok (Cerbii), de Gelu Pălteanu, în Tribuna, Cluj, 1967; Lesnek reám (Mă pândesc), fără traducător în Foaia noastră, Budapesta, 1968; Hóhullásban (În ninsoare), de Oct. Hodîrnău, în Foaia noastră, Budapesta, 1969; Muzica toamnei (versuri–traduse de Petre Şaitiş), Cluj, Dacia, 1978, 180 p.; Prinţul Tristeţe (versuri– traduse de Cornelia Baba), București, Kriterion, 1979, 128 p; Áprily levelek Fülöp Károly-hoz (Scrisorile lui Áprily către F.K.), în Korunk, 1998, 9, nr. 5, p. 108-111.

Referinţe: Tompa László, Áprily Lajos Esti párbeszéd, în Pásztortűz, nr. 30, 1923; Alszeghy Zsolt, Áprily Lajos, în Élet, 1924; Kristóf György, A magyar líra mai főképviselői Erdélyben, în Cultura, Kv., 1924; Alszeghy Zsolt, Vázlatok, Budapesta, 1925; Hartmann János, Az újabb erdélyi líra, în Protestáns Szemle, 1925; Németh László, Áprily Lajos., în Protestáns Szemle, Budapesta, nr. 8, 1927; Berde Mária R., Á. elmegy, în Pásztortűz, nr. 15, 1929; Gaál Gábor, Megint a líra katasztrófája, în Korunk, nr. 7-8, 1929; Minerva, p. 82; Chinezu, Ion, Áprily Lajos, în Aspecte, 1930, p. 26-28, p. 135; Szondy György, Áprily Lajos, Debrecen, 1931; Gulyás Pál, Áprily Lajos, în Válasz, Debrecen, nr. 3-4, 1934; Tolnai Gábor, Áprily Lajos költészete, în Napkelet, Budapesta, nr. 4, 1934; Vita Zsigmond, Áprily Lajos, în Pásztortűz, nr. 1, 1935; Idem, Áprily Lajos, a nyugtalanság költője, în Erdélyi Helikon, nr. 12, 1936; Gaál Gábor, Áprily Lajos A láthatatlan írás, în Korunk, nr. 9, 1939; republicat în volumul Válogatott írások, I, p. 664-665; Thurzó Gábor, A láthatatlan írás, în Nyugat, nr. 9, 1939; Németh László, Készülődés I., 1941, p. 99-104; Zolnai Béla, Áprily Lajos Peer Gyntje, Kolozsvár, 1941; Anavi Ádám, Poeziile lui Eminescu în limba maghiară, în Scrisul bănăţean, 3, 1956, p. 82-83; Új magyar lexikon, volumul I, A-C, Budapesta, Akadémiai Kiadó, 1960, p. 137; Buteanu, Aurel, Eminescu în ungureşte, în Viaţa românească, nr. 1, 1961; DE, volumul I, p. 92; Magyar Irodalmi Lexikon, volumul I, A-K, Budapesta, Akadémiai Kiadó, 1963, p. 44-45; Benedek Marcell, Áprily Lajos: Ábel füstje, în Irodalomtörténet, Budapesta, nr. 4, 1964; Bozóky Éva, Beszélgetés Áprily Lajos-al, în Könyvtáros, nr. 1, 1966, p. 33-36; Oarcăşu, Ion, Blaga în ungureşte, în Tribuna, nr. 5, 1966; Áprily Lajos Necrolog, în Gazeta literară, 33, 1967; Áprily Lajos Necrolog, în Tribuna, 35, 1967; Farkas Árpád, Áprily Lajos, în Új Idő, V, nr. 249, 16 nov. 1967, p. 2; Győri János, Áprily Lajos alkotásai és vallomásai tükrében, Kismonográfia, Budapesta, 1967; Izsák József, Rasmussen hajóján. Emlékezés Áprily Lajosra, în Igaz Szó, XV, nr. 9, 1967, p. 452-456; MIL, volumul I, p. 61; Porumbacu, Veronica, Blaga şi Pillat în ungureşte, în Viaţa românească, 5, 1967; Sőni Pál, Á. zeneisége. A művek vonzása, c. kötetben, 1967, p. 28-36; Idem, [Áprily Lajos], în Utunk, nr. 33, 18 aug. 1967, p. 10; Kemény János, [Áprily Lajos], în Igaz Szó, nr. 9, 1968, p. 343-352; Ruffy Péter, Arcok és vallomások, în Magyar Nemzet, XXIV, nr. 11, 14 ian. 1968, p. 13; Vita Zsigmond, [Áprily Lajos], în Korunk, nr. 11, p. 1748; [Áprily Lajos], în Művelődés, nr. 3, 1969, p. 41-46; A romániai magyar irodalom története, București, EDP, 1969, p. 32-38; Clujan, P., Focuri de primăvară, în Cuvântul nou, 11, nr. 70, 1969, p. 6-7; Domokos Sámuel, Áprily Lajos şi poeţii români, în Foaia noastră, 16, 1969; Lirica română în tălmăcirea maghiară, în România Literară, nr. 25, 1969; Sőni Pál, A Romániai magyar irodalom története, București, 1969, p. 32-38; Gáldi László, A műfordító. Á. egyik arca, în Nagyvilág, Budapesta, nr. 8, 1970; Marosi Ildikó, Áprily Lajos leveleiből, în Utunk, nr. 35, 1970; Mózes Huba, Jegyzet Babits Mihály és Áprily Lajos költői indulásához, în NYIRK, nr. 2, 1970; Máthé József, Áprily Lajos Vázlat a költő pályaképéhez, în Igaz Szó, XIX, nr. 11, 1971, p. 821-831; Ritoók János, Á J. és Ervin Wittstock levelezése, în Utunk, nr. 38, 17 sept. 1971, p. 4; Cărturari Brașoveni, p. 19-20 (cu bibliografie); Kicsi Antal, Áprily Lajos (III), (1887-1967), în Brassoi Lapok, IV, nr. 11, 18 mart. 1972, p. 9; Vita Zsigmond, Áprily Lajos Az ember és a költő. Áprily Lajos költői hagyatéka, București, Kriterion, 1972, 379 p. [monográfie]; [Notă bio-bibliografică], în Az Erdélyi Helikon költői (1928-1944), București, Kriterion, 1973, p. 53-57, 730, 792; Láng Gusztáv, Áprily problémák, în Utunk, nr. 42, 1973; Szemlér Ferenc, Áprily ürügyén, în A Hét, nr. 48, 1973; Tamás Gáspár, Egy Áprily monográfia, [recenzie la monografia lui Vita Zsigmond despre Áprily Lajos], în Utunk, 23 mart. 1973, p. 2; Vita Zsigmond, Megkésett közlés. Két kiadatlan vers, în Igaz Szó, nr. 3, 1973; Áprily Lajos levelei Lám Bélához, redactor Mikó Imre, în Utunk, nr. 16, 1975; Áprily Lajos tíz levele Tompa Lászlóhoz, redactor Máthé József, NYIRK, nr. 1, 1976; Csép Ibolya, Áprily Lajos európai körutazásáról kiadatlan naplója alapján, în Korunk, nr. 6, 1976; Egyed Péter, Az elveszett nap helyett Ábel füstje, în Utunk, nr. 30, 1977; Szabó Sámuel, A szülőváros emlékezete, în Brassoi Lapok, nr. 44, 1977; Domokos Sámuel, A román irodalom magyar bibliográfiája 1961-1970, București, Kriterion, 1978 [vezi indicele, unde numele său apare foarte des întâlnit]; Palkó Zsolt, [Áprily Lajos], în Brassoi Lapok, nr. 32, 11 aug. 1979, p. 4-5; Szemlér Ferenc, Harc szélmalmokkal, 1979, p. 140-48; Vita Zsigmond, Áprily Lajkos első kritikái, în Utunk, nr. 7, 1979; Rusu, Dicţionarul, în Brașovul Literar și Artistic, II, 1980, p. 53; Scridon, Gavril, Istoria literaturii maghiare din România, p. 31-37; Balotă, N., Scriitori maghiari din România, 1920-1930, București, Kriterion, 1981; Romániai Magyar Irodalmi Lexikon, I, București, Kriterion, 1981, p. 79-83 (cu bibliografie); Réthy Andor, Váczy Leona, Magyar irodalom románul könyvészet 1830-1970, București, Kriterion, 1983 [în indice numele său apare des citat]; Szabó Sámuel, Brassói írói kisszótár, în Brassoi Lapok, 2 mart. 1984; Mózes Huba, Forrása rég fakadt, București, Kriterion, 1985, p. 108, 111, 112, 152, 162-165, 183, 226, 275; Almási, István, Áprily Lajos népdalgyűjteménye [1904-1905], în Nyelv és irodalomtudományi közlemények, Cluj-Napoca, 1987, 31, nr. 2, p. 161-174; Csép Ibolya, Áprily Lajos, Budapesta, 1987; Gábor Csilla, A rím és a havas költője, în Brassoi Lapok, nr. 42, 16 nov. 1987, p. 4, 7; Kudelász Ildikó, Á. és Brassó, în Új Élet, nr. 21, nov. 1987, p. 17; Salló László, A műfordító Áprily Lajos, în Brassoi Lapok, nr. 44, 30 oct. 1987, p. 4, 7; Széles Klára, Á.L. költészeti motívumai, Literatura, 1987/1988; Fráter Zoltán, Jelentés a völgyből. Áprily Lajos hanglírája, Tiszatáj, 1988; Fülöp Lajos, Az érzetkultusz Á. korai költészetében, Magyar Nyelvőr, 1988; Vita Zsigmond, Áprily Lajos és Tamási Áron barátsága, în Új Élet, nr. 16, aug. 1989, p. 20; Glück, Eugen, Liviu Rebreanu şi poetul maghiar Áprily Lajos. O scrisoare [1923], în Manuscriptum, 1990, 21, nr. 1, p. 178-179; Vita, Zsigmond, Áprily levelei Vita Zsigmondhoz [1934-1936, 1957-1958], în Nyelv és irodalomtudományi közlemények, Cluj, 1990, 34, nr. 2, p. 175-177; Idem, Reményik Sándor és Áprily Lajos leveleiből [1920-1921], în Nyelv és irodalomtudományi közlemények, 1990, 34, nr. 1, p. 79-84; Barabás Laszló, Áprily Lajos újra itthon, în Erdelyi Figyelő, nr. 1, 1991, p. 16-17; Antal Attila, Áprily Lajos fiatalkori verseinek költői világa, Acta Academica Paedagogiensis Nyíregyháziensis, 1992; Áprily ex libris. Toró Vilmos, Áprily Lajos emlékére, în Brassoi Lapok, 15 mai 1992, p. 3; Fráter Zoltán, Áprily Lajos, Budapesta, 1992; Popa, M., L. Rebreanu în dialog cu Áprily Lajos, în Tribuna, nr. 50, 17-23 dec. 1992, p. 5; Magyar Irodalmi Lexikon, Budapesta, 1993, p. 64; Révai Új Lexikona, volumul I, Szekszárd, Editura Babits, 1996, p. 563-564; Farkas Krisztina, Áprily madarai, în Művelődés, nr. 5, 2000, p. 21-22; Szilágyi Ildikó, Vadvirágok igézete. (A vadvirágok Áprily költészetében), în Művelődés, nr. 5, 2000, p. 19-20; Antal Attila, Világalkotó elemek Áprily Lajos költészetében, Cluj, Kriterion, 2003, 300 p.; Balázs János, Kő kövön. 54 rész. Áprily Lajos szülőháza, în Brassoi Lapok, 14 ian. 2005, p. 6; Deniforescu, Dora, Áprily Lajos –creator talentat, în Transilvania Expres, anul 12, nr. 4179, 12 mai 2007, p. 10; Gyímesi Éva Cs., Olvassuk újra...Áprily Lajos Tetön, în Uj magyar Szo, nr. 227, 21 nov. 2008, p. 3, nr. 232, 28 nov. 2008, p. 3, 236, 5 dec. 2008, p. 3; Áprily tanár úr. Tanulmányok és emlékezések, szerk. Fenyő D. György, Cj., Bp., Editurile Erdélyi Református Egyházkerület şi Kálvin, 2011, 192 p.; Drotleff, Dieter, Gedenktafel für Áprily Lajos, în Allgemeine Deutsche Zeitung, an XXX, nr. 5024, 20 nov. 2012, p. 7 .

Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare. Traducerea din limba maghiară a fost făcută de Eva Dinu.