Caută în baza de date cu peste 300.000 de volume


ANDRIEŞ Alexandru


Înapoi

ANDRIEŞ, Alexandru (n. 13 oct. 1954, Brașov), solist vocal, compozitor. A urmat cursurile Liceului “A. Şaguna” din Brașov, fiind atras de muzică, literatură şi pictură, având chiar expoziţii personale. Este îndemnat de profesorii săi să se consacre acestor domenii, însă Alexandru Andrieș alege doar artele plastice pe care le studiază în paralel cu liceul, la Şcoala populară de artă. În clasa a XI-a a participat cu desene la un concurs naţional, obţinând premiul întâi, ce consta într-o bursă de studii la Academia de Belle Arte din Paris. Din păcate, în locul său pleacă fiul unui membru marcant al PCR. Preocupat şi de muzică, încă din copilărie, a studiat pianul, dobândind o educaţie muzicală clasică, influenţat fiind de unchiul său, un distins dirijor de cor, ca şi de fiul acestuia, Petru Andriesei, cunoscut dirijor de orchestră. Încă din 1967 are revelaţia rockului pe care îl descoperă prin formaţia The Beatles. Tot în această perioadă îşi manifestă şi pasiunea pentru jazz, cultivată la început de muzeograful Mircea Gherman*, de la Muzeul Casa Mureşenilor. În timpul stagiului militar învaţă să cânte la chitară, iar din 1974 urmează Institutul de Arhitectură pe care îl absolvă în 1980, devenind cadru didactic universitar (în prezent conferenţiar) la aceeaşi instituţie. Referindu-se la opţiunea sa pentru arhitectură, Alexandru Andrieș mărturisea: „La vremea respectivă arhitectura nu era deloc visul meu, dar acum sunt foarte fericit că am ales acest drum (…). M-am născut cu darul de la Dumnezeu de a mă putea exprima în mai multe domenii, iar asta îmi oferă şansa să aleg cel mai bun vehicul prin care îmi pot comunica ideile: prin muzică, prin pictură sau prin desen, iar într-un alt interviu se destăinuie: „Cred că arhitectura a influenţat foarte tare muzica mea. Arhitectura îţi poate spune foarte multe lucruri despre om, despre cum trăieşte omul, despre posibilităţile tehnologice ale societăţii la momentul respectiv şi despre societatea umană în foarte multe aspecte. (…) Dincolo de toate acestea, arhitectura te învaţă să compui cu elemente majore: spaţiul, lumina, umbra, plinul, golul. Eşti obligat să creezi ritmuri, să le stăpâneşti, să intri în armonie cu ce e deja construit sau cu natura. În acelaşi timp te învaţă să lucrezi împreună cu alţi oameni. Nu e o meserie creativă de tip pictură, muzică sau literatură care să te ducă în zone în care tu crezi că eşti buricul pământului. (…) Trebuie tot timpul să te baţi pentru ideile tale, să le negociezi, să le aduci acolo unde să se poată realiza şi nici să li se piardă esenţa. (…) Folosesc ceea ce am învăţat de la arhitectură în muzică pentru că şi muzica este o artă care are ritm, are plin, gol, are linişte’’. Arhitectura rămâne pentru el mai întâi o pasiune şi apoi o meserie, fiind un bun practician şi câştigând premiul I, cu o echipă de arhitecţi, în concursul pentru Pavilionul României la Expoziţia din Sevilla (1992). În 1974 debutează ca interpret la „Clubul A’’ din București, loc care acţiona ca un stimulator al multiplelor sale talente artistice, iar între 1976-1985 studiază muzica la București cu Petru Andriesei (teorie, solfegiu, armonie) şi cu Johnny Răducanu (jazz, instrumentaţie). Începe să compună, iar melodiile i se vor înregistra pe primul său disc, „Interioare’’(1984). Ca student, colaborează cu grafică de carte la Editura Cartea Românească şi Albatros, precum şi la Almanahul Anticipaţia, realizând şi grafica unor coperte de disc la Electrecord, pentru albumele lui M. Baniciu, N. Alifantis, M. Vintilă, A. Urziceanu, precum şi ale formaţiilor Sfinx şi Iris. Din 1979 interpretează pentru prima dată la Brașov, alături de grupul Basorelief, muzică uşoară şi de jazz, participând apoi la toate ediţiile festivalului de folk „Om bun’’, precum şi la festivalurile de jazz din Brașov. Debutul său oficial a avut loc în 1980, pe scena Festivalului de jazz din Sibiu, cu un recital în afara concursului, alcătuit în exclusivitate din compoziţii proprii, printre care şi melodia „Ce oraş frumos’’, dedicată oraşului natal. Participă constant la festivalurile de jazz de la Brașov, Costineşti, Cluj, Iași, Galaţi, Satu Mare şi Craiova. Primele sale imprimări datează din 1978, când apare pentru prima oară la televiziune, însă unele din creaţii se lovesc de bariera cenzurii comuniste, care nu acceptă decât difuzarea sporadică a acestora la radio şi televiziune. Versurile sale au avut mereu ceva subversiv, iar de satira politică nu se desparte definitiv nici după 1990, întrucât societatea românească nu e încă una a normalităţii şi are mereu nevoie de artişti care să formeze. În 1984 „este descoperit şi cuminţit de Electrecord, atât cât se putea’’ (Aurel Gherghel), prin apariţia primului album, Interioare, ce a cunoscut şi o variantă în limba engleză. Alexandru Andrieș recunoaşte într-un interviu că apariţia acestui disc s-a datorat insistenţelor formaţiei Postscriptum şi ale lui N. Alifantis, care l-au convins că trebuie să debuteze discografic. Piesele acestui album au facturi diferite (blues, bossa-nova, balade), Alexandru Andrieș evitând să fie de la început încadrat unui anumit gen, fie el folk sau pop. Într-un alt interviu Alexandru Andrieș se destăinuia asupra felului în care iau naştere compoziţiile sale: „Cel mai mult îmi place să concep muzica, să inventez tot felul de lucruri, unele bune, altele rele. N-am de unde să ştiu dacă toate lucrurile pe care le compun sunt bune. Nu cred că sunt şi nici nu e bine să fie aşa. Dar îmi place foarte mult să lucrez şi să descopăr lucruri noi pe care nu le-am făcut’’. Compune şi muzică şi scenarii pentru filme de scurt metraj şi filme muzicale, fiind distins cu premiul III la Festivalul Internaţional de film de la Sofia (1982), unde a concurat cu scurt-metrajul Despre distanţe, precum şi cu premiul ACIN, pentru cel mai bun scurt metraj muzical. În privinţa apariţiilor scenice este selectiv, preferând mediile universitare şi pe cele teatrale (ţine concerte la teatrele Odeon, I. Creangă, Teatrul Foarte Mic, Teatrul Mic, precum şi la Sala Palatului). Manifestă o anumită reţinere pentru concertele des repetate şi, nu întâmplător, în urma unui turneu, se destăinuia unui ziarist: „M-am săturat de concerte! Am obosit să merg în turnee şi să cânt mereu aceleaşi vechi succese care merg la public. Am nevoie de o pauză pentru a-mi pune ordine în cântece’’. Se remarcă printr-o bogată activitate discografică şi devine unul din cei mai prolifici muzicieni români, cu recorduri de editare, înregistrând cel puţin un album anual. Din creaţia sa, amintim şi Albumul alb, ce conţine o mixtură de blues, jazz, rock, pop, inspirată din sărbătoarea Crăciunului la români. După 1990 Alexandru Andrieș este înregistrat şi pe casete video, purtând titluri, cum ar fi Cât de departe (1993), Cronica unei vizite anunţate, N-ai nici o grijă, Afară din noapte (1994), deşi nu se simte atras de videoclip. Îşi compune singur cântecele, scriind versuri de o aleasă sensibilitate, în limbile română şi engleză. Din 1994 are propria firmă de producţie discografică, „Black Crow Music Production’’. În 1997 îi apare discul În concert, înregistrare după spectacolul susţinut la Teatrul Excelsior, ce conţine 13 piese de genuri diferite (blues, rock and roll, jazz, baladă, colind, samba, retro). A realizat, fapt singular în România, albume înregistrate pe C.D. în scopuri necomerciale, în tiraj redus, pe care le-a oferit posturilor de radio pentru a fi difuzate, fără a pretinde plata drepturilor de autor. Într-un interviu mărturisea: „Într-adevăr, eu nu prea sunt interesat să scot muzică comercială. Nu mă interesează nici muzica rap, nici techno, nimic din ce are mare succes acum. Nu este zona mea. Sigur că în ultima vreme mă aplec mai mult către jazz, un domeniu care nu a fost niciodată comercial, nicăieri în lume’’. În decembrie 1999 i s-a conferit premiul pentru întreaga activitate, iar în aprilie 2000 a fost distins cu premiul pentru originalitatea expresiei muzical-poetice. La 10 decembrie 2004 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler. În octombrie 2000 i-a apărut albumul Vreme rea, care conţine 14 piese ce bat spre jazz. Referindu-se la acest album, Alexandru Andrieș consideră că „nu este un album depresiv’’, dar Diana Popescu îl apreciază ca un album cel puţin „meditativ, delicat, melancolic, de ascultat la nesfârşit. Singurătatea, relaţiile imposibile, tandreţea (…) dezamăgirea, iubirea cu majuscule, toate acestea sunt fragmente care alcătuiesc un anotimp muzical’’. Caracterizat de autor ca un „drum ceţos şi plin de ocoluri cu armonii sinuoase’’, Vreme rea este o adevărată piesă de colecţie, nu doar pentru vreme rea, ci pentru orice vreme (D. Popescu). Pentru Paul Nancă „Alexandru Andrieș este un artist greu de încadrat în canoanele unui gen anume. Catalogat când interpret de blues, când folk-ist, după context, el nu seamănă, de fapt, cu nimeni şi dovedeşte o personalitate mult mai complexă’’. Virgil Mihaiu consideră că muzica şi textele lui Alexandru Andrieș „alcătuiesc un corpus estetic unitar, un vehicul emoţionant fără pereche în artele române contemporane (…) [care], dincolo de formulele de exprimare, (…) îşi menţine nealterată umanitatea. Căci, fie sub totalitarism, fie sub tranziţie, fie sub alte forme de (o)presiune socio-politică, supravieţuirea întru bine şi frumuseţe depinde de salvgardarea valorilor umaniste’’. După acelaşi Virgil Mihaiu, Alexandru Andrieș este singurul din jazz-ul românesc care a putut să depăşească prin textele sale dependenţa strictă de propriile melodii.

Opera: muzică de film - Oraşul legendelor vii, 1978; New-York - New-York, 1979; Despre distanţe, 1981; Luminile din larg, 1987; muzică uşoară (selectiv) - Unde te duci, frumoasă fată, 1967; Blues aproape standard, 1970; Regina nopţii, 1972; Ce albaştri sînt, 1975; Dacă totuşi vei veni, 1975; Aşa am crezut şi noi, 1976; Ea va veni, 1976; Ghicitori, 1976; Nu vei pleca acum, 1976; Nu-l dau pe azi pentru mâine, 1977; Dă-i o păpuşe, 1978; Vorbesc de cel orbit de zi, 1978; Am văzut un om, 1979; Asta-i uşa, 1979; Azi ninge tare, draga mea, 1979; Blues balneoclimateric, 1979; Dac-aş fi aviator, 1979; Până mâine, 1979; Uite c-a venit anul nou, 1979; Am două umbrele, 1980; El şi ea, 1980; Peste zece ani de-acum, 1980; Zile egale, 1980; Blues interurban, 1981; Ce oraş frumos, 1981; Mişcă geamantanul, 1981; Orice zi începe prost, 1981; O sută de ani fără tine, 1981; Blues, 1982; Cea mai bună zână, 1982; Dragă Şeherezada, 1982; Lumea ta, 1982; Ochi de ciocolată, 1982; Tigrii se-ascund, luna păleşte uşor, 1982; Cântec albastru, 1983; De-ar fi încă cineva, 1983; De ce îmi place ea, 1983; Fără griji, 1983; Lucrurile care-mi plac, 1983; Ochii tăi, 1983; Vată de zahăr, 1983; Afară din noapte, 1984; Blues pentru claviatură, 1984; Lenea de după-amiază, 1984; Poveste mică, 1984; Fără tine nu, 1985; Până la tine, 1985; Vocea ta, 1985; Când e să ai ghinion, 1986; Cine-i fata cu care te-am văzut aseară?, 1986; Cântece de drum bun, 1986; Dimineaţa devreme, 1986; Duminică dimineaţa, spre prânz, 1986; Lung, lung, lung, 1986; Rock and roll bolnav, 1986; Rock and roll sănătos, 1986;

discuri - Interioare, 1984; Interiors, 1985; Country and Western, 1986; Greatest Hits Rock and roll, 1987; Despre distanţe, 1988; Trei oglinzi, 1989; Interzis, 1990; Azi, 1991; Pofta vine mâncând, 1992; Vecinele mele, 1, 2, 3, 1992; Cît de departe, 1993; Nimic nou pe Frontul de Est, 1993; Decembrie/Vis cu îngeri, 1993; Alexandru Andrieş, 1994; Slow burning down, 1994; Balaurul verde/Tarom Blues, 1995; Hocus-Pocus, 1995; La mulţi ani 1996, 1995; Ultima repetiţie, 1995; Acasă, 1996; Albumul alb, 1996; Tăcerile din piept, 1996; Ungra, 1996; În concert, 1997; Singur, singur, singur, 1997; Culori secrete, 1998; Verde-n faţă, 1998; Alb-negru, 1998; Cîntece pentru prinţesă, 1999; Texterioare, 1999; Watercolours, 1999; Bingo România, 2000; Vreme rea, 2000; Fără titlu, 2001; Muzică de divorţ, 2001; Pe viu, 2001; Cântece de-a gata, 2002; Blues expert, 2003; 50/30/20, 2004 (şi DVD); Comandă specială, 2005; Tandreţuri, 2005 (DVD); Ediţie specială, 2006 (CD + DVD); Nimic nu iese aşa- cum vrei, 2006; Legiunea străină soundtrack, 2007; Videoarhiva, 2007 (DVD); Împreună, 2 DVD-uri, 2008; Oficial, 2008 (CD); Verde-n faţă, 2008; Petală, 2009; Alexandru Andrieş, 2010; Cântece piratereşti, 2013 (CD); vol. - La mulţi ani Dylan (prezentare şi traducere de Alexandru Andrieș), Brașov, Editura Pronto, 1990, 47 p.; Aşteptând-o pe Maria (cântece 1974-1991), 1992; Singur acasă, proză scurtă, București, Editura Cartea Românească, 1992, 127 p.; Desen şi arhitectură, București, Editura Vellant, 2009, 96 p.; Petala, București, Editura Vellant, 2009.

Referinţe: Partoş, Andrei, Zece întrebări cu Alexandru Andrieș, în Săptămâna, nr. 40 (825), 3 oct. 1986; Wittstock, W., Respektloose in Blues-Ton, în Karpatenrundschau, nr. 2, 9 ian. 1987, p. 5; Caraman Fotea, Daniela, Meridianele cântecului, București, Editura Muzicală, 1989, p. 47; Cosma, Muzicieni din România, p. 50-52; Naucă, Paul, Cinci minute cu Alexandru Andrieș, în Tribuna Rom., 15 oct. 1989, p. 6; Zane, Mircea, Alexandru Andrieș, în Flacăra, nr. 18, 5 mai 1989, p. 21; Nu renunţ nici la arhitectură, nici la cântat, nici la desen, în Gazeta de Transilvania, 152, nr. 31, 30 ian. 1990, p. 2; [Alexandru Andrieș], în Azi, 18 ian. 1992, p. 4; Stegaru, Mihai, Alexandru Andrieș, în Cotidianul, 22 sept. 1995, p. 4; Tudor, Loredana, Alexandru Andrieș – un arhitect al muzicii, în Curierul Naţional, nr. 1305, 23 iun. 1995, p. 14 (cu foto); [Alexandru Andrieș], în Bună Ziua Brașov, nr. 401, 25 nov. 1996, p. 8; [Alexandru Andrieș], în Cronica română, nr. 1178, 26 nov. 1996, p. 7; [Alexandru Andrieș], în Ecran Magazin, nr. 45, 11-17 nov. 1996, p. 4; [Alexandru Andrieș], în Tineretul liber, 23-24 nov. 1996, p. 1, 7; Alexandru Andrieș, autobiografie, caracterizare, spovedanie, în Azi, Spectacolul muzicii, nr. 93, 11 dec. 1996, p. 7; Alexandru Andrieș pe Internet, în Bună Ziua Brașov, 15 oct. 1997, p. 12; Angelescu, C., Alexandru Andrieș – ’’În concert’’, în Privirea, 15 oct. 1997, p. 57; Eremia, Alina, Alexandru Andrieș – „În concert’’ sau un album de atmosferă, în Curierul Naţional, 14 oct. 1997, p. 9; G.D., De ziua sa Alexandru Andrieș a lansat „În concert’’, în România liberă, 14 oct. 1997, p. 11; Munteanu, Iustina, Alexandru Andrieș nu crede în ghinionul adus de nr. 13, în Evenimentul zilei, 13 oct. 1997, p. 12; Popescu, Diana, Lansare Alexandru Andrieș, în Adevărul, 11 oct. 1997, p. 4; Alexandru Andrieș Interviu, în Vineri (supliment Dilema), II, nr. 3, feb. 1998, p. 13; Erimia, Alina, Verde-n faţă cu Alexandru Andrieș, în Curierul Naţional, 7 iul. 1998, p. 13; Măgirescu, Gabriela, Alexandru Andrieș şi al său concert surpriză, în Curentul, 7 dec. 1998, p. 19; Mihaiu, Virgil, Alexandru Andrieș sau încăpăţânarea de a rămâne Acasă (I), în Steaua, nr. 4-5, apr.-mai 1998, p. 72; Pavel, Corina, Alexandru Andrieș le zice „verde-n faţă’’, în Formula AS, 13 iul. 1998, p. 13; Popescu, Diana, Alexandru Andrieș vă spune totul „Verde-n faţă’’, în Adevărul, 9 iul. 1998, p. 4; Alexandru Andrieș a luat premiu pentru întreaga activitate, în Cotidianul, 24 dec. 1999, p. 9; Caraman Fotea, Daniela, Nicolau, Cristian, Dicţionar rock pop folk, București, Editura Humanitas, 1999, p. 26-27; [Alexandru Andrieș], în Evenimentul zilei, 26 oct. 2000, p. 2; [Alexandru Andrieș], în Jurnalul naţional, 20 nov. 2000, p. 2; Golea, Manuela, Alexandru Andrieș îl simte cu „Vremea rea’’ mai aproape pe Dumnezeu, în Ziua, 26 oct. 2000, p. 11; Popescu, D., Andrieş, pentru orice vreme, în Adevărul, 31 oct. 2000, p. 4; Ursulescu, Florin-Silviu, Cântece subversive, în Actualitatea muzicală, 11 mart. 2000, p. 7; Voicu, Claudia, Alexandru Andrieș, distins pentru orginalitatea expresiei muzical-poetice, în Evenimentul zilei, 14 apr. 2000, p. 2; [Alexandru Andrieș], interviu, în Flacăra, nr. 2, 2001, p. 65-67 (cu foto); Şipa, Alexandru, Jazz. Consemnări, în Actualitatea muzicală, nr. 268, 12 mai 2001, p. 8; Ignat, Iulian, „Muzica înseamnă în primul rând să comunici cu oamenii”, în Formula As, nr. 496, 2002; Şipa, Alexandru, Jazz între agonie şi extaz. 30 de ani de jazz & blues în România 1972-2002, Piteşti, Editura Paralela 45, 2002, 452 p.; Pavel, Corina, Blues de toamnă şi „La mulţi ani!”, în Formula As, nr. 586, 2003; Popescu, Diana, „Muzica a dat semnalul că graniţele sunt ceva perimat” – spune Alexandru Andrieș, în Adevărul Literar și Artistic, nr. 687, 7.10.2003, p. 6; Pavel, Corina, Excursie printre amintiri. Alexandru Andrieş, în Formula As, nr. 616, 2004; Eadem, „Îmi place să cânt, să desenez, să le predau studenţilor, de la Universitatea de Arhitectură, iar uneori, chiar îmi ies bine toate aceste lucruri”, în Formula As, nr. 767, 2007; Revenco, Alex, două colecţii marca Alexandru Andrieş, în Jurnalul naţional, nr. 4819, 8.10.2008, p. 21; Tronaru, Doinel, Andrieş „Nu cânt despre ce nu ştiu”, în Evenimentul Zilei, nr. 5322, 15.10.2008, p. 19; Popescu, Diana, Alexandru Andrieş, concert aniversar, în Gândul, nr. 1215, 16.04.2009, p. 15; Constantin, Carmen, Alexandru Andrieş, „Am refuzat să învăţ tabla înmulţirii”, în Adevărul, 5 aug. 2011; Vasilescu, Mircea, Muzici vechi şi interioare noi, în Dilema veche, nr. 571, 22 ian. 2015, p. 7.

Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.